Rusia: Dacă nu Putin, cine?
Maine, 4 martie, se vor desfasura alegerile prezidenţiale din Rusia… Deşi spaima de “revoluţie portocalie” planează deasupra Kremlinului încă de când o asemenea revoluţie a avut loc la Kiev în 2004, ieşirea în stradă a zeci de mii de protestatari cerând alegeri curate în decembrie 2011, după scrutinul parlamentar, a luat Partidul Rusia Unită şi pe Vladimir Putin pe nepregătite. Putin însuşi a dovedit-o printr-o gafă devenită celebră, când după prima demonstraţie de protest, care a adunat câteva mii şi nu zeci de mii de participanţi, i-a făcut în public pe manifestanţi “banderlogi”, referindu-se la tribul maimuţelor din celebra carte a lui Kipling despre copilul Mowgli. După aceasta, în societatea rusă a urmat o explozie de indignare, care până atunci se manifesta numai prin bancuri politice şi discuţii pe Internet. Numărul de protestatari la demonstraţiile din capitală a crescut vertiginos de la 4-7 mii până la 50, 70, peste 100 de mii, iar între sloganurile de protest a apărut şi cel care cerea “Rusia fără Putin”. Acum tocmai această cerere, nu doar amorful slogan “Vrem alegeri curate!” (care tot nu ţine de o ideologie anume), îi uneşte pe oamenii foarte diferiţi care sunt prezenţi în stradă – naţionalişti ortodocşi şi activişti ai mişcărilor homo, anarhişti de extrema stângă şi liberali înfocaţi, studenţi abia trecuţi de vârsta şcolară şi patroni de firme comerciale.
Liberalii opozanţi, reprezentaţi la tribună de liderul lor politic Boris Nemţov, îl denunţă pe Vladimir Putin că a fost prea autoritar şi a detaşat Rusia de lumea occidentală. Naţionaliştii – pentru că a făcut, după opinia lor, din Rusia un fel de furnizor specializat al gazelor şi petrolului pentru aceeaşi lume occidentală, lipsind ţara de o adevărată suveranitate economică. Socialiştii – fiindcă toate reformele economice şi sociale, concepute şi eşuate practic în ultimul deceniu, duc spre comercializarea şi privatizarea serviciilor care înainte erau publice. Şi toţi la un loc denunţă corupţia, pătrunsă în toate straturile societăţii.
Partea bună a acestei situaţii pentru Vladimir Putin constă în faptul că niciunul dintre aceste grupuri în care sunt divizate masele nemulţumite nu are un lider puternic sau un exponent al lui dintre candidaţii actuali la preşedinţie. Singura excepţie o face miliardarul Mikhail Prohorov (proprietar al minei de aur de la Baia Mare – nn), simpatic multora dintre liberali. Însă figura lui de hedonist notoriu, ajuns din tinereţe în rândul proprietarilor întreprinderii Nornikel, una dintre cele mai importante din lume în domeniul prelucrării zăcămintelor de nichel, nu are prea multe şanse să devină populară într-o ţară în care o jumătate a populaţiei trăieşte cu venituri mai mici de 200 de euro lunar. Alţi candidaţi, precum liderul Partidului Comunist al Federaţiei Ruse Ghenadi Ziuganov (partidul său a luat în decembrie trecut 19,15% faţă de 11,57% la alegerile precedente), sau Vladimir Jirinovski cu Partidul Liberal-Democrat (11,65% în 2011 vs 8,14% în 2007), sunt veşnicii parteneri ai Kremlinului încă de pe timpul lui Boris Elţîn, care mereu au jucat rolul de opoziţie neînduplecată la televizor dar n-au reprezentat niciodată un obstacol serios pentru guvernele criticate, votând mereu cu puterea în Parlament. În aceeaşi categorie cu ei este şi Serghei Mironov, fostul preşedinte al Senatului, înlocuit anul trecut în această funcţie de către o persoană din “Rusia Unită”: partidul său “Rusia Dreaptă” (7,7% în 2007, 13,2% în 2011) era cândva format sub supravegherea atentă a Kremlinului tocmai ca să facă concurenţă formală “Rusiei Unite”.
Judecând la rece, toate aceste voturi protestatare, adunate la un loc, sunt inferioare procentajului de 49,4% pe care l-a avut “Rusia Unită” la ultimele alegeri parlamentare. Iar capabilitatea oricărui rival al lui Putin de a deveni nucleul revoltei este limitată. Poate că tocmai această socoteală l-a făcut pe Vladimir Putin să renunţe brusc la ipostaza lui de lider patriarhal al naţiunii şi să se prezinte ca protagonistul vieţii politice ce promovează “dezgheţul”, într-o campanie electorală în toată regula în care s-a implicat personal pentru a încerca să-şi consolideze electoratul. Din decembrie, nimeni nu mai este arestat la demonstraţii, Boris Nemţov apare la televizor, presa scrisă s-a umplut de articole gen perestroika, scrise chiar şi de demnitari înalţi, precum preşedintele Curţii Constituţionale a Federaţiei Ruse Valeri Zorkin, în care se constată, între altele, şubrezirea legitimităţii puterii şi nevoia de a recurge la instrumente precum Marea Adunare Naţională etc. Pe de altă parte, rămân în vigoare instrucţiunile vechi ale “Rusiei Unite”, şi primarii continuă să-i forţeze pe lucrătorii întreprinderilor municipale să participe la mitinguri pro-putiniste, iar tensiunea în societate nu scade. De aceea, prognozele despre peisajul politic de la sfârşitul anului 2012 în Rusia de acum nu mai sunt valabile: cutia Pandorei abia acum s-a deschis.
Corespondenţă specială de la Moscova
Tatiana Jukova
Anunţ de presă al Secţiei Consulare a Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti
Cetăţenii Federaţiei Ruse care se vor afla în România pe data alegerilor Preşedintelui Federaţiei Ruse din 4 martie a.c. îşi vor putea exercita dreptul la vot pe teritoriul României la următoarele adrese:
Bucureşti, str.G.Brătianu nr. 54 (sediul şcolii de pe lângă Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti), orele 8-20
Constanţa, str. Mihai Viteazu nr. 5 (sediul Consulatului General al Federaţiei Ruse), orele 8-20.
