Cianura ruseasca, la fel de dulce ca propaganda ungureasca. De la Rosia Montana la Rusia Montana prin filiera manastirilor ortodoxe. EXCLUSIV - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Cianura ruseasca, la fel de dulce ca propaganda ungureasca. De la Rosia Montana la Rusia Montana prin filiera manastirilor ortodoxe. EXCLUSIV

Despre cum a ajuns compania romaneasca SC Aurul SA in portofoliul oligarhiei Noului KGB autoritatile Romaniei si astazi poarta tacerea. La fel si presa centrala, ajunsa in mare parte in acelasi “portofel”. Am prezentat o parte din imbarligatura ruso-maghiara in doua articole precendente: La umbra campaniei contra Rosia Montana, rusii lui Putin exploateaza pe tacute, tot cu cianura, aurul romanesc de la Baia Mare si Ungaria si uzul ilegal de “arme ecologice” in razboiul secret dus impotriva Romaniei. De la “cianura ucigasa” din Baia Mare la Rosia Montana.

Fosta SC Aurul SA a trecut prin mai multe suveici si istorii controversate, care nu au exclus accidente ecologice si crime misterioase, pana a devenit Romaltyn Mining. Daca Rom banuim ca vine, ca si in cazul Rompetrol, de la Romania si nu de la ciocolata Rom sau conlocuitorii nostri nomazi, Altyn [алтын] vine de la o denumire tatareasca a aurului. Carevasazica, Romaltyn ar insemna, totusi, aurul romanesc. Daca nu ar fi acum rusesc. Conform altor explicatii, numismatice, Altyn a fost o moneda ruseasca batuta de tarii Alexei, Piotr si Nicolai (toti intai) si folosita apoi pana prin 1991, cu o valoare de trei copeici. Adica cu ce ne alegem noi din mina de la Baia Mare. Oricum ar fi, observam o invazie de firme “romanesti”, toate una si una, care ar merita sa-si dea arama (sau aurul) pe fata. Oficiul de protectie al consumatorului ar trebui sa se autosesizeze pe marginea propagandei inselatoare cu prescurtari care invoca numele Romaniei in cazuri precum Romaltyn – Rusaltyn, Alro – Alru, TMK Artrom – TMK Artrus, Volksbank – Rusbank, Rompetrol – Ruspetrol sau Petrom – Petrus. Basca Lukoil – Rusoil.

De la Rosia Montana la Rusia Montana

Cazul Aurul este insa, semnificativ, si pentru modul cum retele mai mult sau mai putin deschise, de la reteaua “civililor” lui Soros la cea a “acoperitilor” lui Putin, au reusit sa traga Romania in piept eliminand investitori occidentali in folosul aliantei ruso-maghiare, dupa cum se preconizeaza si in cazul Rosia Montana, localitate aflata deja pe hartile aurifere ale laboratoarele de la Kremlin cu denumirea mai neaosa de… Rusia Montana.

Foto: Vladimir Putin si miliardarul Mihail Prokhorov, proprietarul Romaltyn Mining

Inca din anul 1990 in societatea Aurul SA s-a aflat implicata cu o participatie de 50% o companie australiana, Esmeralda Exploration Ltd. Pentru a fi pusa pe fuga s-a inventat in 2000, intamplator anul venirii lui Putin la putere, o “catastrofa planetara”: accidentul ecologic de la Baia Mare. Poluarea raului Tisa – provocata de un accident la SC Aurul SA Baia Mare, aflata in apropierea unui afluent al Somesului, care, la rândul lui, se varsa in Tisa – “a ucis 88- 90% din fauna si flora raului”, se plangeau ecologistii maghiari. “Sunt afectati, pe o perioada de zeci de ani ungurii, iugoslavii mai putin romanii”, declara atunci un ziarist ungur. Ciudat, au trecut doar 10 si carasul maghiar zburda zlobiu prin apele Tisei. “Se pare ca accidentul de la S.C. Aurul S.A. Baia Mare, in urma caruia Tisa a fost poluata cu cianuri, este speculat politic, de vreme ce se vorbeste de “cea mai mare catastrofa dupa Cernobâl” si dincolo de Tisa se fac referiri la Tratatul de la Versailles”, se arata la vremea respectiva in buletinul Argument Ecologic al Centrului de Consultanta Ecologica Galati. In ciuda faptului ca analizele cercetatorilor romani aratau indici normali, dincolo de granita propaganda maghiara se zbatea in marsuri cu drapele negre si lumanari pentru “moartea Tisei”.

Pesti unguri cu pasaport chinezesc sau invers?

Presedintele companiei Esmeralda, Brett Montgomery, avea sa respinga acuza de contaminare a raului si sa afirme destul de raspicat la Bursa din Australia: “Subliniez, oricum, ca nu exista nici o dovada care ar putea confirma ca distrugerile si contaminarea despre care s-a spus ca sunt cauzate de noi sunt rezultatul inundatiei provocate de spargerea digului de la Baia Mare”. Purtatorul de cuvânt al companiei Esmeralda, Chris Codrington, a apreciat ca pentru moartea pestilor din râul Tisa nu trebuie data vina pe cianuri. “În reportajele televizate am vazut pesti care înca mai miscau. Daca erau otraviti cu cianura ar fi fost morti. Si, daca exista pesti morti în Ungaria, de ce nu s-a intamplat acelasi lucru în Romania, acolo unde s-au produs deversarile?”, a mai intrebat, poate prea curios, reprezentantul companiei australiene. Raspunsul a fost dat prin faptul ca Ungaria a pierdut procesul european intentat Romaniei. Dar nu l-a mai auzit nimeni. Pestii vazuti de Chris Codrington si o lumea intreaga, care dadeau acrobatic din coada dandu-si ultima rasuflare in fata camerele de filmat, erau… crapi chinezesti. Se pare ca proprietarii crescatoriilor de peste din Ungaria au dat lovitura vietii lor, cu bani-gheata proveniti direct din rezervele serviciilor speciale ungare.

Rezultatul: australienii si-a luat talpasita. La scurt timp, Ioan Hudrea, Iuliu Chiorean şi Staicu Bălănescu, afirmati drept magnatii resurselor minerale din Maramures, au reprivatizat Aurul SA redenumita Transgold pe mana kazaha (va suna cunoscut?) prin Altyn Group, parte a KazakhGold Group Limited cu o participatie a Oxus Gold, retrasa din joc undeva prin Uzbekistan, pentru ca apoi fosta Aurul SA sa intre direct in posesia oligarhului rus Mihail Prokhorov printr-o operatiune alambicata a Polyus Gold. Pana la urma, acesta pare sa fie si interesul Retelei Deschise Soros: blocarea proiectului actual de la Rosia Montana pentru a aparea, calare pe o racheta Katiusa “ecologica”, un “salvator” rasaritean cu stea rosie in frunte si un proiect revolutionar care sa placa pana si crapilor chinezesti din crescatoriile unguresti.

Afacerea Aurul si coada lui Magureanu

Ioan Hudrea este cunoscut drept un apropiat de-al lui Virgil Magureanu, primul sef al SRI, despre care se spune ca a inventat metoda falimentarii minelor de aur si metale rare. Jurnalista de investigatii Adina Anghelescu si specialista in energie si resurse minerale Gabriela Moroianu, au prezentat intr-o ancheta a fostului ziar “Ziua” (acum disparut si de pe net) matrapazlacurile celor doi, sub titlul “Afacerea Aurului“.

Mai este de amintit ca, pana la definitivarea afacerii cu rusii, in 2003, are loc la Baia Mare o crima misterioasa cunoscuta sub numele dat de presa de “Masacrul de la Arhive”. Jurnalistul veteran Cornel Sabau – el insusi o victima a mafiilor locale, arestat si inchis in conditii mizerabile de mai multe ori dar si primul ziarist castigator la CEDO in urma procesului privind detentia sa pentru “delict de presa” – pomeneste de Ioan Hudrea si crima de la Arhive in analiza complexa Armaghedonul Maramuresului (I).

Comando si masacru la Arhivele Nationale din Baia Mare

In noaptea de 14 spre 15 septembrie, la Arhivele Nationale Maramures a avut loc un adevarat masacru. Flaviu Pop (foto dreapta), militar in termen la la Jandarmerie si ajutor al comandantului garzii, ar fi tras singur si in acelasi timp cu doua arme kalasnikov cu care si-ar fi impuscat patru colegi aflati in cladire, dupa care s-ar fi sinucis. Nu e clar daca sinuciderea a venit tot de la doua arme. Au murit Gabriel Pripon, Florin Romonti, Vasile Sav si Gratian Muresan si atentatorul oficial Flaviu Pop. Nici macar la doi ani de la crima nu se daduserea publicitatii rezultatele anchetei. Si noi n-am auzit nimic nou pana azi. Gazeta de Maramures arata insa, intr-unul din ultimele articole pe aceasta tema ramas pe internet, ca organele locale au inventat un fals prim martor ocular in timp ce autenticul martor, facut disparut, declarase ca imediat dupa rafale a vazut doi oameni fugind din cladire. Foarte multe neconcordante duc la ipoteza unei posibile operatiuni de comando specifice serviciilor speciale rusesti, care au acest tupeu de a actiona criminal pe teritoriul Romaniei. Jurnalistul Cornel Sabau afirma ca, in Baia Mare, “neoficial însă, se vorbeşte despre faptul că la ordinul lui Hudrea cineva ar fi încercat sustragerea – sau înlocuirea – din arhivele maramureşene a documentelor care ar proba adevărata concentraţie de aur din piritele maramureşene” .

Si iata cum la Baia Mare se exploateaza chiar acum, aurul si alte metale rare, linistit, tot cu cianuri, fara ca “societatea civila” si “activistii ecologisti” sa se sesizeze. De unde se vede treaba ca cianura ruseasca este la fel de dulce (pentru unii) ca propaganda ungureasca.

“Idiotii folositori” ai lui Lenin vor sa atraga manastirile ortodoxe in campania lui Soros

Pentru a incheia acest articol informativ si cu o nota educativa il completam cu marturia autentica a unui activist oengist ecologist pentru Rosia Montana care habar nu are despre Afacerea si cianurile de la Baia Mare, inca o dovada de cat de multi “idioti folositori” foloseste reteaua civililor lui Soros in Romania. Mesajul de mai jos, strict autentic, a fost adresat de activistul pro-anti-Rosia Montana unei manastiri ortodoxe, in cadrul unei actiuni de atragere a monahilor mai putin informati intr-o veritabila campanie de tampire nationala. In unele manastiri, se pare ca activistii KGB-istului Soros dirijati de Mircea Toma si Renate Weber, desi sunt atei si anticrestini, chiar au reusit sa duca de nas, prin agenti bine infiltrati, bietii credinciosi sau, mai precis, bietele credincioase. Si-uite asa oitele Domnului au devenit oitele Tovarasului…

In cazul nostru, batranul monah retras din lume, mai bine informat decat activistul “verde” aflat “pe teren”, i-a pus acestuia cateva intrebari simple, in urma intentiei tanarului oengist de racolare a personalului manastiresc pentru diverse actiuni de strada si strangeri de semnaturi. Respectiv:

De ce nu ati facut aceasta campanie acum 14 ani, cand au fost concesionate minele de guvernul Radu Vasile al lui Emil Constantinescu?
De ce nu faceti aceasta campanie si pentru Petrom, una din putinele societati care lucreaza in profit in tara aceasta?
De ce nu faceti aceasta campanie impotriva societatii rusesti care exploateaza ACUM aur la Rosia Montana?
De ce aveti nevoie de semnaturi pentru o actiune civila în justitie?

Iata extrase din raspunsul “salvatorului”, care se declara si ateu (am pastrat forma sa de ortografie):

Campanie de semnaturi pentru “lumea cretina”

From: c.c.
Subject: Re: Salvati Rosia Montana !

Buna ziua , ma bucur ca mi-ati raspuns . Va voi raspunde pe rand :

1) Acum 14 ani , ca toata suflarea acestei tari , nu am avut habar pe loc de aceasta concesionare , ea fiind cunoscuta publicului abia dupa cativa ani ( trei , daca nu ma insel , cand a luat fiinta asociatia Alburnus Maior , a  aurarilor din Rosia Montana ) , ca multe alte afaceri deosebit de paguboase pentru noi , romanii , inclusiv cazul Petrom ( a fost facut cunoscut abia dupa semnare , adica dupa tradare ) ………. dupa raspuns sigur reprezentati interesele companiei in cadrul manastirii , bineinteles cu scopul de a populariza si acolo bine facerile colosale de care va beneficia poporu’ ortodox si pe care il doare fix intr-o parte a corpului de proiect  ca e cel mai mare jaf , dar si cea mai mare distrugere de patrimoniu ce se pregateste . Poporu ‘ ortodox care , ca printre altele ( si d-aia strangem semnaturi ) , sa vedem si noi cat ii doare pe romani de bogatiile lor , culturale si naturale , mai ales , ne intreaba de multe ori  cine ne plateste si cu cat ! Si alte 1.000.000. de intrebari sau replici care mai de care mai ” duhovnicesti ” .

2) M-am inscris ca voluntar din aceasta vara , considerand ca nu mai pot sta deoparte ……… . Acum cateva zile am vorbit cu colegii si i-am intrebat de ce nu facem efortul sa mergem la Patraiarhie sa le cerem ajutorul pentru semnaturi si mute altele ( actiuni comune , promovarea materialelor noastre , etc . ) ? Stiti ce mi-au raspuns ? ” Cristi , Biserica doar s-a declarat impotriva proiectului , dar asta a facut-o in 2002 , .. si cam atat . Preotul ortodox din Rosia Montana le predica credinciosilor ca trebuie sa-si vanda terenurile firmei , sa lase loc exploatarii …. Care Biserica ? ” Am ramas fara cuvinte . Vreti sa va spun ca am intalnit multe fete bisericesti in aceasta campanie , preoti sau calugari , mai ales cu ocazia sarbatorii de Sf. Dumitru , care nu ne bagau in seama ? Chiar daca stateam in fata lor cu materiale de informare . Ne ocoleau fara sa se uite de curiozitate , macar . Cu mare dificultate ne-au semnat patru barbati ( calugari si preoti ) si doua maici .

3) Mi-e greu sa cred ca aveti atat de putina carte incat sa faceti confuzie intre judecata ceresca ( in care credeti dvs. si altii , eu sunt ateu ) si cea pamantesca …….. De exploatarea de catre firme rusesti la Rosia Montana acum aflu , de la dvs . . Singurele izvoare ale cunoasterii sunt informatiile de presa , cele de la colegi , …si cam atat . Nu lucrez in servicii secrete sa stiu totul dinainte de a se intampla . Eu am trimis de doua zile un sms la Alburnus , tocmai in ideea de a-mi suplimenta cunostintele si informatiile cu privire la ce se intampla acolo , inca nu mi s-a raspuns , daca o fi sa ma credeti . 

4) ….. tare repejor m-ati judecat ca n-am facut si dres , in timp ce vreo 17-18.000.000. de ortodocsi stau cu mainile-n san , dupa modelul dvs. ( eu de ce sa nu va judec ? ) si astepta , bineinteles injurandu-i si hulindu-i crestineste pe aia care fac ca aia de ce n-au facut sau ailalta sau aia ……. Daca nu printr-o campanie de semnaturi atunci cum putem sa constientizam cretina asta de lume care , de multe ori nici macar nu se opreste-n loc sa afle despre ce e vorba ?….. Prin acest mail nu vom mai discuta niciodata . Fara nici o stima , C. C .

Pam-pam. (V.R.)

Print Friendly, PDF & Email

4 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.