Scriitorul Vasile Ilica, cercetator asupra masacrelor antiromanesti din Bucovina, a fost declarat “persona non grata” in Ucraina. EXCLUSIV AUDIO/VIDEO



Scriitorul Vasile Ilica interzis in Ucraina dupa ce a documentat masacrele din Bucovina de ZiaristiOnlineTV

Publicam mai sus un interviu in exclusivitate cu scriitorul Vasile Ilica, veteran de razboi si aparator al drepturilor romanilor bucovineni, declarat “persona non grata” in Ucraina, iar mai jos o cronica de presa civica, opinie si atitudine, ce ar putea fi desprinsa din povestirile lui Urmuz sau Ilf si Petrov daca nu ar constitui o corespondenta cu “statul roman”:

Catre: Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei

Excelentei sale Cristian Diaconescu, Ministru

CC: Consulatul General al Romaniei la Cernauti

Domniei sale Tatiana Popa, Consul General

Spre stiinta: Excelentei sale, Presedintele Romaniei, Dl Traian Basescu

 

Domnule Ministru,

 

Asociatia Civic Media va semnaleaza inca o incalcare din partea Ucrainei a drepturilor fundamentale ale omului si a relatiilor diplomatice care ar trebui sa guverneze doua state vecine.

Luni, 2 aprilie, a.c., in jurul orele 16.00, scriitorul Vasile Ilica, originar din fostul judet Storojinet, actuala regiune Cernauti, refugiat in Romania dupa 1944, in prezent veteran de razboi si binecunoscut cercetator al crimelor comise de Armata Rosie si NKVD pe teritoriul provinciilor istorice romanesti Basarabia si Bucovina, a fost impiedicat de catre autoritatile ucrainene sa intre in Ucraina, la punctul de trecere a frontierei Siret, comunicandu-i-se doar ca are interdictie de a patrunde in spatiul statului vecin, pentru care i s-a inmanat si o dovada, fiind intors de la granita.

Dl Vasile Ilica, in varsta de 87 de ani, este membru al mai multor organizatii neguvernamentale, printre care Asociatia “Pro Basarabia si Bucovina” si Societatea pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti si autorul mai multor lucrari documentare privind soarta romanilor ramasi sub ocupatia URSS, dintre care amintim: “Bucovina abandonată” (Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2010, 576 p) “Fantana Alba – o marturie de sânge: istorie, amintiri, marturii” (Oradea, 2009); “Cateva consideraţii cu privire la tragicele evenimente petrecute la Lunca – 6/7 februarie 1941, Fantana Alba – 1 aprilie 1941, Cimitirul Militar Horecea – iulie 1941” (Familia Romana, 2009); “Martiri si marturii din nordul Bucovinei” (Imprimeria de Vest, Oradea, 2003); s.a.

Recentul act inamical al statului vecin Ucraina survine dupa ce, pe 16 iulie anul trecut, 2011, doi ziaristi romani profesionisti care se indreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfintirea primei biserici romanesti din actuala Ucraina de dupa ocuparea Basarabiei de catre URSS, au fost, de asemenea, impiedicati sa-si exercite profesia. La granita cu statul vecin, punctul de frontiera Reni, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si sotia sa, Simona Lazar, redactor la Jurnalul National, au fost incunostiintati casunt declarati indezirabili, “persona non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulata generic “Reporter in Basarabia de Sud” si disponibila la adresa http://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria relatiilor de acest gen cu Ucraina mai inregistreaza si interdictiile aplicate ziaristilor Marian Voicu si Victor Roncea, scriitorilor George Muntean, Ion Beldeanu si Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a.

Din pacate, predecesorul Dvs, Teodor Anatol Baconschi, desi originar pe linie paterna din Hotin, in cadrul participarii României la “Grupul de Prieteni ai Ucrainei” si a intalnirii intre ministrii cu K. Griscenko din data de 18 iulie 2011 s-a invrednicit sa solicite doar “identificarea unor masuri de crestere a increderii intre Bucuresti si Kiev care sa conduca la evitarea unor astfel de situatii”. Se pare ca odata identificate “masurile de incredere” ele au dus doar la repetarea unor astfel de situatii.

Decizia arbitrara a statul vecin Ucraina incalca, dupa cum stiti, Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului elaborata de Consiliul Europei in 1950 si ratificata in 1953, la care Ucraina este parte, Carta Drepturilor Omului care contine Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de ONU, la care Ucraina este parte, Tratatul bilateral dintre Romania si Ucraina, la care Ucraina este parte formala, Conventia Cadru pentru Protectia Minoritatilor Nationale a Consiliului Europei si angajamentele privind protectia minoritatilor nationale continute in conventiile si declaratiile Natiunilor Unite, precum si in documentele Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, la care Ucraina este parte, principiile de baza ale Uniunii Europene, la care Ucraina vrea sa adere si, in general, orice norma de bun simt fata de un stat vecin si drepturile inalienabile ale unor cetateni romani la libertatea de miscare cat si libertatea de exprimare, la libertatea cuvantului, dupa cum aratam mai jos.

Dl Vasile Ilica considera ca interdicatia de a intra in Ucraina, unde se afla casa sa parinteasca si mormintele parintilor, este urmarea unei prezentari stiintifice pe care a incercat sa o sustina anul trecut, pe 31 Martie 2011, când, la Cernauti, Societatea “Golgota” a organizat un simpozion pentru comemorarea a 70 de ani de la Masacrul de la Fantana Alba, dar, desi era invitat, nu i s-a permis sa prezinte volumul la care lucreaza in prezent – “Momente din istoria zbuciumata a Bucovinei – Episodul: Nordul Bucovinei – zona de ocupatie a URSS in perioada 1940-1991” -, motivandu-se ca atat titlul cartii, cat si continutul acesteia “au caracter provocator”.

In volumul in cauza se afla documentata o descoperire a sa care cuprinde 6 liste cu 222 de deţinuţi politici bucovineni ridicati dupa 1 Aprilie 1941 din zona Fantana Alba – Cernauti si care se aflau la data de 22 iunie 1941 in închisoarea din Cernauti, fiind executati in secret de către NKVD-ul sovietic si ingropati pe teritoriul fostului cimitir militar roman din orasul Cernauti, in mai multe gropi comune, pentru care dl Vasile Ilica solicita dezgroparea si inventarierea victimelor crimelor sovietice ramase pana azi neasumate de catre succesorii URSS.

Domnule Ministru,

Va solicitam sa luati toate masurile necesare pentru ca domnului Vasile Ilica, cetatean roman pe care il reprezentati in Guvernul Romaniei si in angrenajul diplomatiei mondiale, sa i se respecte toate drepturile sale, conform normelor si conventiilor bilaterale si internationale la care Ucraina este parte. Totodata va solicitam sa puneti in vedere Ucrainei ca aceste acte restrictive in serie, ce tin de o mentalitate totalitarist-sovietica ce ar fi trebuit demult depasita, sa nu se mai repete.

Cu multumiri,

Victor Roncea

Presedinte Asociatia Civic Media / 4 Aprilie 2012

UPDATE:

Stimate Domnule Ministru al Afacerilor Externe al Romaniei Titus Corlatean,

Permiteti-mi sa va aduc in atentie o problema dintr-un spatiu mult incercat, pe care il cunoasteti probabil la perfectie, Bucovina noastra, aflata in prezent in fosta RSSU, actuala Ucraina. Este vorba de cazul cetateanului roman Vasile Ilica, scriitor si veteran de razboi, a carui intrare in Ucraina, pentru a-si vizita casa parinteasca din satul natal si mormintele parintilor, a fost interzisa arbitrar la data de 2.04.2012.

Cazul este cu atat mai grav cu cat alti trei publicisti romani se afla in aceeasi situatie, de “interzisi”, de la inceputul acestui an: respectiv Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati, sotia sa, Simona Lazar, redactor la Jurnalul National si Sergiu Dan, redactor Rador si membru al Clubului Maramuresenilor din dreapta Tisei.

In calitate de presedinte de onoare al Asociatiei Civic Media si de ziarist trecut prin aceeasi experienta cu distinsul scriitor Vasile Ilica si colegii mei jurnalisti, am sesizat Ministerul pe care cu onoare il conduceti – in acea perioada cu ministrul Cristian Diaconescu in functie -, cat si Presedintia Romaniei, ca diriguitoare a politicii externe nationale, la doua zile dupa acest incident, respectiv pe 4.04.2012.

Pe data de 16.04.2012 am primit din partea Directiei Consulare a MAE un raspuns stupefiant, nesemnat, din care reiesea ca singura recomandare pe care o poate face Ministerul Afacerile Externe al Romaniei este ca dl Vasile Ilica sa ia legatura cu securitatea ucraineana, respectiv Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) din regiunea Cernauti. PR-istii SBU de la DRCo imi transmit si “datele de contact ale acestei institutii”. La insistentele mele firesti am aflat ca raspunsul oficial al MAE, ajuns nesemnat in posesia mea, ar fi fost de fapt semnat, probabil cu cerneala invizibila, dupa cum mi s-a transmis: “Va informam ca Directia Relatii Consulare este condusa de dl Director Bogdan Stanescu. Raspunsul formulat pentru petitia dumneavoastra a fost semnat, in numele dansului, de dl Director adjunct Radu Florea.”

Dupa ce mi-a raspuns si Presedintia Romaniei, care ma trimitea la MAE dupa cum dl Ilica era trimis la SBU, am continuat corespondenta cu Presedintia aratand stadiul kafkian in care este pus un cetatean al Romaniei de catre cei platiti sa-i apere drepturile inalienabile. Din pacate, dl Presedinte, autoritatea suprema a statului si politicii externe a Romaniei, desi s-a intalnit cu fiica Iuliei Timosenko – ceea ce, in paranteza fie spus e ca si cum presedintele Ucrainei s-ar intalni cu copiii lui Sorin Ovidiu Vintu -, nu a avut timp si pentru patru cetateni romani interzisi ilegal in statul “vecin si prieten”.

Deoarece nu am mai primit nici un raspuns “in termenul legal” legat de demersurile institutionale de aparare a drepturilor unui cetatean al Uniunii Europene, va supun atentiei Dvs acest caz in speranta unei rezolvari pe masura demnitatii nationale mai ales ca, astazi, dl Vasile Ilica isi lanseaza la Oradea lucrarea “Bucovina noastra – antologie istorica”, pe care o recomand si Directiei Consulare a ministerului pe care cu onoare il conduceti.

Cu urari de succes,

Victor Roncea

Jurnalist

26.10.2012

Documentare:

Petitia nr.10232 Data: 25-04-2012

Domnule Victor Roncea,

Am luat cunostinta din petitia adresata Presedintelui Romāniei, Domnul Traian Basescu, despre solicitarea dumneavoastra.

In vederea analizarii problemelor semnalate, petitia dumneavoastra a fost trimisa la  Ministerul Afacerilor Europene.

Urmeaza ca, īn termenul legal, institutia sesizata sa comunice, Administratiei Prezidentiale si dumneavoastra, solutia adoptata.

Consilier de Stat Gabriel-Cristian Piscociu

From: Victor Roncea Date: 2012/4/25 Subject: Re: Raspuns petitie To: procetatean@presidency.ro, ministru@mae.ro

Stimate Dle Gabriel-Cristian Piscociu,

Va multumesc foarte mult pentru raspunsul Dvs.

Problema este ca am primit deja un raspuns de la MAE, nesemnat (!), prin care ni se comunica, aberant, ca dl Vasile Ilica se poate adresa SBU (Serviciului de Securitate al Ucrainei) pentru rezolvarea problemei. Raspunsul ar putea fi demn de scrierile lui Ilf si Petrov daca nu ar fi tragic in esenta lui pentru insusi statul roman.

Cu alte cuvinte, Ministerul Afacerilor Externe, in loc sa apere drepturile unui cetatean roman si normele internationale incalcate flagrant de statul vecin, trimite victima la calau. Si ce sa faca dl Ilica, veteran de razboi, sa se duca cu “saru’mana” la Securitatea ucraineana sa-l lase sa-si vada mormantul parintilor? Si cum ar putea sa ajunga dl Ilica la Kiev sau Cernauti – unde este trimis de Directia Consulara a MAE –  cand ii este interzisa intrarea in Ucraina din motive neprecizate, ce tin de fapt de prezentarea istoriei reale a provinciilor romanesti Basarabia si Bucovina, ocupate prin rapt de URSS si mostenitorii ei? Sau ideea este sa trimita o scrisorica si sa astepte, cuminte, raspunsul, la cei 87 de ani ai sai? Si cum isi permite Directia Consulara sa-l indrepte spre Consulatul de la Cernauti? Care ce sa faca? Sa-l trimita pe dl Ilica inapoi la Directia-mama din MAE sau, la fel ca si aceasta, direct la SBU?

Ministerul de Externe pe cine reprezinta de fapt, cetateanul roman sau Securitatea Ucrainei?

Dle Piscociu, nu am mediatizat inca raspunsul MAE pentru ca nu vreau ca romanilor sa le fie rusine de institutiile statului care trebuie sa-i apare iar dusmanii Romaniei sa-si rada in barba de o atare situatie. Sper ca ministrul de Externe, dl Cristian Diaconescu, nu are cunostinta de aceasta foaie cu antetul MAE si ca raspunsul este doar rezultatul unei indolente de nepermis a vreunui functionar MAE (anonim!).

Va atasez raspunsul MAE pentru edificare.

Nu in ultimul rand, va amintesc ca Presedintele Romaniei este capul diplomatiei tarii si, chiar daca mainile si picioarele ii sunt paralizate de diverse muscaturi de muste tete si tantari anofeli, are datoria macar sa-i scuture cu vocea sa pe cei care nu apara drepturile inalienabile ale unui cetatean roman, conform Constitutiei Romaniei si tratatelor internationale.

Nu de alta dar, fara o reactie ferma (este deja al doilea caz in scurt timp, dupa jurnalistii interzisi sa mearga la Biserica din Hagicurda), maine s-ar putea sa-i interzica SBU si domnului Presedinte sa intre in Ucraina pentru vreo declaratie neconforma cu vointa institutiilor succesoare KGB.

Si atunci, ce o sa faca Ministerul de Externe: o sa-l trimita pe dl Presedinte sa se descurce tot la Securitatea ucraineana?!

Cu stima,

Victor Roncea

PS: Trimit acest mesaj in copie carbon si direct ministrului de Externe al Romaniei, in speranta ca ii va ajunge sub ochi si nu se va opri in mainile aceluiasi functionar anonim care si-a batut joc de drepturile si demnitatea de roman a veteranului de razboi Vasile Ilica

Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei

Aleea Alexandru nr. 24, Sector 1

011822 Bucureşti, România

Tel.: +40 (0)21 319 6870

Fax: +40 (0)21 3196869

www.mae.ro

Nr. G5/P461  / 16.04.2012

 

Stimate domnule Roncea,

 

Ca urmare a solicitării dumneavoastră transmisă Ministerului Afacerilor Externe, şi în continuarea răspunsului intermediar comunicat în data de 6 aprilie 2012 vă facem următoarele:

Autorităţile ucrainene (Serviciul de Stat al Poliţiei de Frontieră) au răspuns solicitării transmise de Consulatul General al României la Cernăuţi pe tema cazului cetăţeanului român Vasile Ilica, căruia i-a fost refuzată intrarea în Ucraina în data de 2 aprilie a.c., prin punctul internaţional de trecere Porubne.

Conform acestei informări oficiale, cetăţeanului român Vasile Ilica îi este interzisă intrarea pe teritoriul Ucrainei până la data de 15.12.2016, în conformitate cu punctul 2, partea II, art. 8, din Legea Ucrainei “Privind controlul la frontieră”, care stipulează că “serviciile autorizate ale Poliţiei de Frontieră permit străinului trecerea frontierei de stat atunci când acesta nu are pe numele său o interdicţie emisă de către organele autorizate ale Ucrainei.”

Vă informăm că domnul Ilica are posibilitatea de a cere anularea acestei interdicţii prin adresarea unei cereri către Serviciul de Securitate al Ucrainei, regiunea Cernăuţi, eventual prin intermediul Consulatului General al României la Cernăuţi.

Datele de contact ale acestei instituţii sunt:

Serviciul de Securitate al Ucrainei, Cernăuţi

58000, Cernăuţi, str. T Sevcenko nr.1

Tel: 00380372 595348

Cu stimă,

DRCo

 

Domnului Victor Roncea, Preşedinte

Asociaţia Civic Media

Vedeti si Eugen Tomac, seful DRP: Statul Roman va cere explicatii oficiale Rusiei pentru Masacrul de la Fantana Alba. VIDEO cu slujba de la Putna

Un supravietuitor al Masacrului de la Fantana Alba vorbeste dupa 71 de ani. FOTO/VIDEO Basarabia-Bucovina.Info

Documentare din scrierile cercetatorului Vasile Ilica:

Câteva consideraţii cu privire la tragicele evenimente petrecute la Lunca – 6/7 februarie 1941, Fântâna Albă – 1 aprilie 1941, Cimitirul Militar Horecea – iulie 1941

de Vasile ILICA
veteran de război

După 1990 a început să se schimbe cursul istoriei din fosta U.R.S.S., moment soldat cu dezmembrarea acesteia, fapt ce a declanşat o reacţie în lanţ în toate ţările şi provinciile anexate prin forţă, de-a lungul anilor. Nici Nordul Bucovinei nu a rămas în afara efervescenţei declanşate de „perestroica” lui Gorbaciov, toţi factorii locali formatori de opinii, înţelegând prin aceştia: ziarişti, profesori, învăţători, preoţi şi, în general, intelectualii satelor, precum şi asociaţiile româneşti, au pornit o intensă muncă de cercetare şi descoperire a crimelor săvârşite de autorităţile sovietice în teritoriile ocupate în 1940.

În primii ani de după „dezgheţul” din 1990, au apărut în ziarele româneşti, în reviste literare, în almanahuri, tot felul de informaţii şi mărturii cu privire la evenimente şi tragedii ieşite din comun, gestionate cu o deosebită cruzime de autorităţile militare ale ocupantului sovietic, pe care le putem considera, pe bună dreptate, drept „holocaust bucovinean”. Au excelat în cercetarea şi descoperirea atrocităţilor săvârşite de autorităţile statului totalitar comunisto-bolşevic: Societatea „Golgota” din Cernăuţi, care prin propriul statut şi-a propus să lupte pentru descoperirea victimelor şi deconspirarea opresiunilor staliniste din nordul Bucovinei şi Societatea „Arboroasa” condusă de distinsul ziarist Dumitru Covolciuc, care împreună cu Dumitru Poptămaş, director al Bibliotecii din Târgu Mureş, au scos de-a lungul anilor valorosul almanah „Ţara Fagilor”, în care au apărut cele mai multe mărturii ale victimelor „holocaustului bucovinean”.

Presa românească din regiunea Cernăuţi: „Zorile Bucovinene”, „Plai Românesc”, „Con cordia”, „Arcaşul”, „Gazeta de Herţa” etc. a contribuit şi ea la descoperirea şi publicarea unor valoroase mărturii legate de persecuţiile organizate de statul totalitar sovietic pe teritoriul Bucovinei. Contribuţia mea la acest efort s-a concretizat în realizarea lucrării „Martiri şi mărturii din Nordul Bucovinei”, la a cărei documentare am lucrat mai bine de 12 ani. Ea relatează o serie de episoade tragice trăite de populaţia românească din Nordul Bucovinei în perioadele 1940-1941 şi 1944-1950, când persecuţiile staliniste au atins cote maxime, fiind ridicate la rang de politică de stat.

Dar să revenim la comemorarea evenimentelor sângeroase din 1941 ce au avut loc pe teritoriul Bucovinei, evenimente ce s-au desfăşurat în imediata vecinătate a noii frontiere stabilite în iunie 1940 între U.R.S.S. şi România. În noaptea de 6/7 februarie 1941, cca. 400 de tineri din satele: Mahala, Boian, Coteni, Horecea Urbană, Corovia, Buda, Plaiul Cosminului, Godineşti etc., înspăimântaţi de presiunile făcute de autorităţile sovietice pentru a-i recruta cu forţa şi trimite la muncă forţată în diverse mine şi şantiere de pe teritoriul U.R.S.S., instigaţi de anumiţi agenţi provocatori recrutaţi de NKVD şi grăniceri, agenţi care în schimbul unor sume importante de bani se ofereau să le mijlocească trecerea frontierei în România, pe un ger de -22 grade C, s-au adunat în lunca Prutului.

Deşi călăuza angajată nu s-a prezentat la locul întâlnirii, grupul de tineri şi tinere a hotărât să continue drumul spre frontieră, cu toate riscurile ce decurgeau din această încercare de-a dreptul sinucigaşă. Grănicerii sovietici, la curent cu intenţiile grupului de tineri români, i-au aşteptat într-un dispozitiv bine organizat, pe cotul Prutului.

Majoritatea tinerilor au căzut seceraţi de mitralierele grănicerilor, doar un grup mai puţin numeros, care s-a despărţit de grosul coloanei încercând să treacă Prutul îngheţat într-un punct din amonte, a reuşit să escaladeze gardurile de sârmă ghimpată şi să se predea grănicerilor români. Din mărturia lui Mihai Crăiuţ din Mahala, mărturie consemnată de profesorul Octavian Voronca, rezultă că, din cei 400 de tineri, numai 57 au reuşit să treacă frontiera în România. Ceilalţi au fost împuşcaţi de grănicerii sovietici iar cadavrele lor au fost aruncate în trei gropi comune, săpate chiar în lunca Prutului.

La topirea zăpezilor, Prutul s-a revărsat şi a inundat zona în care erau îngropaţi martirii de la Lunca, astfel că, în vara anului 1941, când trupele române au reocupat zona, nu s-a mai putut găsi decât o singură groapă, în care s-au descoperit cadavrele a 107 victime ce au fost scoase şi înhumate în cimitirul din satul Mahala. Tot rezultatul unor provocări organizate de agenţi NKVD şi trupe de grăniceri a fost şi masacrul din 1 aprilie 1941, din Poiana Camencei, de lângă Fântâna Albă. Cei antrenaţi în marşul spre Fântâna Albă nu aveau nici cea mai mică idee despre cele întâmplate la Lunca, cu aproape două luni înainte, deşi, în linie dreaptă, cele două localităţi se găsesc la o distanţă de numai 32 km. Este de presupus că cei cca. 2.500 de participanţi la marşul din 1 aprilie 1941, dacă ar fi avut cele mai mici bănuieli sau informaţii cât de vagi, despre cele ce s-au întâmplat la Lunca în noaptea de 6/7 februarie 1941, nu s-ar fi angajat într-o acţiune absurdă şi extrem de periculoasă, organizată diabolic de nişte cozi de topor recrutate de NKVD şi de unitatea de grăniceri din zona de frontieră respectivă.

Au venit apoi evenimentele tragice ce au culminat cu noaptea de 12/13 Iunie, când a avut loc marea deportare – în noaptea respectivă, din Nordul Bucovinei, au fost ridicaţi peste 30.000 de români şi duşi cu trenuri de marfă spre zone nepopulate din Siberia şi Kazahstan, unde nu erau pregătite nici cele mai elementare măsuri pentru primirea şi cazarea acestor nenorociţi ai sorţii. În aceste familii erau mulţi copii şi bătrâni. Ei au trebuit să-şi facă singuri adăposturi şi bordeie care să-i apere cumva în faţa iernii cumplite din 1941-1942.

Din cauza iernii extreme, a foametei şi a condiţiilor barbare în care au fost obligaţi să trăiască, cei mai mulţi dintre aceşti deportaţi şi-au găsit sfârşitul pe meleagurile siberiene sau în stepele Kazahstanului. Prin anii 1945-1946, autorităţile sovietice au început să permită supravieţuitorilor holocaustului siberian întoarcerea în Bucovina şi Basarabia, unde bântuia cea mai cumplită foamete, cu speranţa ascunsă că cei ce au supravieţuit deportărilor îşi vor găsi sfârşitul în malaxorul foametei de acasă. Foametea din anii 1946-1947 s-a datorat marii secete ce a lovit regiunile respective. Tocmai de această tragică situaţie s-au folosit autorităţile sovietice pentru a lovi şi mai crunt în populaţia autohtonă, confiscând orice rămăşiţă de seminţe de porumb, de grâu sau orice fel de grăunţe ce puteau fi folosite pentru subzistenţă, în contul unor datorii către statul sovietic, drept pedeapsă pentru faptul că această populaţie opunea rezistenţă la înfiinţarea colhozurilor şi mai ales pentru faptul că populaţia românească colaborase cu autorităţile române în perioada 1941-1944.

Regimul sovietic aplica, şi de data aceasta, reţeta folosită în anii 1930, faţă de populaţia ucraineană, care a trebuit să suporte cea mai cruntă foamete, soldată cu o stare generală de cumplită disperare şi cu milioane de victime, pentru faptul că s-a opus cu hotărâre politicii staliniste de colectivizare a agriculturii. Este cunoscut prea bine faptul că, în timpul foametei din anii 1946-1947, U.R.S.S. a primit din partea S.U.A. şi a Canadei, drept ajutor umanitar, milioane de tone de grâu şi porumb, dar nici un grăunte din aceste ajutoare nu a ajuns în Bucovina şi Basarabia înfometate. Propaganda bolşevică împuia capul şi conştiinţa românilor că adevărata lumină pentru ei „vine de la răsărit”, numai că istoria ne-a demonstrat, cu prisosinţă, că din partea „marelui frate rus” ne-au venit numai necazuri datorate dispreţului şi urii cu care am fost trataţi întotdeauna, atitudine practicată nu numai de regimul comunisto-stalinist al U.R.S.S., ci încă de pe vremea ţarilor Marii Rusii Pravoslavnice, pentru simplu fapt că respectivii ţari, care se considerau stăpânii de fapt ai Balcanilor, erau teribil de deranjaţi de „pata de latinitate” de pe fostul teritoriu al Daciei Traiane.

După 1990 s-au scris foarte multe lucruri despre opresiunile staliniste cu care s-au confruntat românii din Nordul Bucovinei, dar nimeni nu poate avea pretenţia că a epuizat acest subiect, deoarece încă mai apar noi şi noi mărturii despre fapte sângeroase şi atrocităţi necunoscute până acum. Astfel a fost şi informaţia că în cimitirul militar al garnizoanei Cernăuţi, situat lângă Cimitirul Municipal Horecea, ar exista mai multe gropi comune în care s-ar găsi cca. 400 de victime, majoritatea români, ce au fost înhumate aici de NKVD şi de reprezentanţii închisorii din Cernăuţi, în vara anului 1941, cu puţin timp înainte de ocuparea oraşului de către trupele ger mane şi române.[1]

Se cunoaşte faptul că, la începutul lunii aprilie 1941, la secţia de chirurgie a Spitalului din Cernăuţi era o adevărată „stare de asediu”, căci în secţia respectivă se găseau zeci de răniţi proveniţi de la Fântâna Albă, păziţi straşnic de soldaţi aparţinând trupelor speciale ale NKVD. Personalul medical din spital primise ordinul strict de a nu trata aceşti „bandiţi şi duşmani ai poporului sovietic”, aşa că au supravieţuit numai cei care au avut norocul să se vindece de la sine. În luna iulie 1941, oraşul Cernăuţi a fost înconjurat de trupele ger mane şi române. Închisoarea din Cernăuţi nu reuşise să-şi evacueze toţi deţinuţii în spatele frontului, astfel că aici se aflau încă mulţi dintre cei arestaţi în urma evenimentelor de la Fântâna Albă, aşteptând să fie judecaţi de un Tribunal Militar[2].

Ultimul eşalon de deţinuţi politici care nu a mai putut fi evacuat din Cernăuţi, precum şi cei arestaţi în legătură cu evenimentele de la Lunca şi Fântâna Albă, în curs de cercetare în arestul NKVD, au fost împuşcaţi în curtea închisorii din Cernăuţi şi transportaţi în cursul nopţii la Cimitirul Militar de la Horecea, unde au fost aruncaţi în gropi comune. Aceasta este singura explicaţie. Nu există nici un fel de mărturii deoarece victimele au fost lichidate în cel mai strict secret, fără a fi scăpat vreun supravieţuitor. Există şi în prezent multe semne de întrebare legate de tragicele evenimente din acea perioadă de tristă amintire.

Nimeni nu poate afirma că problema persecuţiilor şi a diferitelor masacre comise de autorităţile sovietice de ocupaţie, în perioada 1940-1950, a fost definitiv lămurită. Cercetările trebuie continuate atât de generaţia noastră cât şi de cele care ne vor urma.

NOTE

[1] Existenţa acestor gropi comune în cimitirul militar de la Horecea a fost semnalată pentru prima dată de cernăuţeanul Gheorghe Haficiuc, care a pus la dispoziţia redacţiei revistei Arcaşul o serie de materiale (schiţe, fotografii şi documente). În iunie 2001, Arcaşul a publicat articolul Cimitire Orfane semnat de V. Tărăţeanu. Aceeaşi problemă este reluată şi de revista Familia română de la Oradea, decembrie 2002, care evocă problema Cimitirului Militar din Cernăuţi, fără a putea aprofunda problema celor înhumaţi în gropile comune, din lipsă de material documentar sau de mărturii concrete (p. 76).

[2] Dosar penal 12969/1941, semnalat de ziaristul ucrainean Micola Rubaneţ, în revista Svidena i Svit, 10 oct. 1991, Kiev.

Sursa: FAMILIA ROMÂNĂ, septembrie 2009 via http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/

 

5 comments

  1. constantin

    Fantana Alba, este Katynul Romanesc. Din pacate, in Tara foarte multi nu stiu, nu cunosc adevaratele targedii prin care au trecut si continua sa treaca romanii , bastinasii romani, pe sfintele pamanturi furate de la trupul Tarii mama Romania, de catre Hitler si Stalin.Ieri 28 mai 2012 s-au implinit 200 de ani de la semnarea odiosului tratat ruso-turcu prin care Rusia ne rapea Basarabia.
    N-am vazut autoritatile sa fi facut dezbateri pe aceasta tema trista pentru intreaga romanitate.
    Tacerea si prea indelungata noastra despartire doare, doare cumplit !
    Trezeste-te Tara, treziti-va romani !

  2. Pingback: Situaţia românilor din Ucraina dezbătută la Parlament de deputaţi dar şi de ziarişti interzişi în nordul Bucovinei, Maramureşul istoric şi sudul Basarabiei | Ziaristi Online

  3. Pingback: Ucraina tot nu-i ridică inderdicţia veteranului de război Vasile Ilica, în ciuda cererilor MAE. DOC / INFO | Victor Roncea Blog

  4. Pingback: Ucraina tot nu-i ridică inderdicţia veteranului de război Vasile Ilica, în ciuda cererilor MAE. DOC / INFO | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare *
Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.