Larry Watts ante portas: Admir Romania pentru ca s-a luptat ca David cu Goliath. INTERVIU CLIPA - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Larry Watts ante portas: Admir Romania pentru ca s-a luptat ca David cu Goliath. INTERVIU CLIPA

Larry Watts pentru Clipa via Ziaristi OnlineMonumentalul tom de 795 de pagini cu aproape 3,000 de note de subsol şi o bibliografie de peste 800 de titluri, Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni, apărut la RAO în 2011, a produs un veritabil cutremur în conştiinţa publicului. Eminentul istoric Larry L. Watts analizează, aici, războiul clandestin dus de ţările din Pactul de la Varşovia cu România şi care nu s-a stins, ba dimpotrivă, a continuat până azi pe căi şi mai încurcate, aruncându-ne într-un aprig război de imagine…

În preajma lansării părţii a doua a trilogiei, profesorul Larry L. Watts, deschis ca întotdeauna, a venit în întâmpinarea curiozităţii noastre de a afla câte ceva despre acest volum… căruia nu îi vom divulga titlul, pentru a păstra surpriza…

Dr. Irina Airinei: Cu ce gânduri aţi pornit acest nou proiect, domnule Watts?

Dr. Larry L. Watts: Ca american, admir România pentru că, în poziţia ei, în perioada comunistă, s-a luptat ca David cu Goliath.

Dr. I. A.: Care este structura volumului al doilea al trilogiei?

Dr. L.L.W.: Cele 7 părţi şi 15 capitole ale cărţii (cu un citat introductiv la începutul fiecărei părţi) vor acoperi intervalul dintre 1978 şi prima săptămână din decembrie 1989.

Dr. I. A.: Cum aţi descris, în carte, situaţia de pe tabla de şah a istoriei, în acea perioadă?

Dr. L.L.W.: Adeseori, SUA nu au înţeles ţara dumneavoastră, nu au înţeles corect politica externă de mare curaj şi onestitate a României exercitată faţă de Occident, precum şi în interiorul Pactului de la Varşovia, iar cauzele le-aş sintetiza în 3 noţiuni: prejudecăţile cognitive, patologia organizaţională din interiorul oricărui sistem de analiză, instituţionalizat, şi dezinformarea intenţionată. Să luăm patologia organizaţională, de exemplu; pe de o parte ar fi consecinţa unor analize bazate pe informaţii eronate, perpetuate la nesfârşit, din cauza obiceiului de a folosi analizele vechi ca bază pentru analizele noi. Şi să nu uităm secretizarea excesivă care făcea ca o informaţie foarte necesară să nu ajungă unde trebuie, fiind blocată. Vezi scrisoarea lui Gheorghiu Dej trimisă lui Kennedy în 1963, ţinută într-un secret absolut timp de 30 de ani, despre faptul că România era împotriva plasării rachetelor în Cuba şi declara că nu va intra niciodată într-un război ofensiv împotriva Statelor Unite, că nu deţine nicio armă nucleară, invitându-i pe experţii americani să vină să controleze aceste aspecte pe teritoriul ei. Cu excepţia unui cerc restrâns, nimeni nu a ştiut despre această scrisoare, publicată pentru prima dată de-abia în 1993. Repet, aceste documente au fost ţinute secrete timp de 30 de ani, nici analişti din CIA sau din domeniul informaţiilor militare nu au ştiut despre ele. Iată de ce, până în 1989, analizele serviciilor de informaţii din SUA emiteau concluziile eronate că România se va alătura Uniunii Sovietice într-un atac împotriva SUA. De altfel, niciun sistem informaţional din lume nu face, decât foarte rar, o revizuire, o corectare a greşelilor trecutului.

Dr. I. A.: De ce? De unde această rezistenţă?

Dr. L.L.W.: În primul rând, pentru că această revizuire ar cere timp, bani şi oameni. În al doilea rând, a recunoaşte greşelile trecutului reprezintă, în opinia unora, o atingere a imaginii instituţiei; înseamnă chiar să pui un semn mare de întrebare asupra analizelor curente şi ale celor din viitor. Se perseverează în greşeală şi aceasta este o caracteristică a patologiei organizaţionale.

Dr. I. A.: Vorbeaţi de prejudecăţi…

Dr. L.L.W.: Da, acest volum îşi trage rădăcinile din greşelile istoriei descrise în primul volum, apărut deja. Şeful Office of Strategic Services Operations în Europa de sud-est la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Frank Gardiner Wisner, a ajuns să cunoască bine România şi a devenit şeful Directorate of Plans al Central Intelligence Agency în anii ‘50. El a venit în august 1944 în România pentru câţiva ani şi a văzut cât de brutală a fost reprimarea sovietică aici, a realizat că românii nu au avut nicio şansă de abordare independentă. De fapt, românii şi germanii au avut cel mai mult de suferit în perioada aceasta. Frank Gardiner Wisner a făcut o analiză, în 1944, chiar despre reprimarea sovietică. CIA s-a înfiinţat, oficial, în 1947, analiza a reeditat-o în 1961. Şi în prima versiune şi în a doua a vorbit despre faptul că România a fost cel mai subordonat, cel mai reprimat stat şi că era cel mai puţin plauzibil ca statul român să înfrunte, realmente, Moscova, aşa cum a făcut-o, de fapt. Şi în 1947 acest lucru a apărut în primele analize ale CIA şi tot atunci s-a spus că Polonia este cel mai probabil statul care va sfida Uniunea Sovietică. După 1948, s-a considerat că numai Polonia poate fi a doua Iugoslavie. Aici ajungem la o altă prejudecată…

Dr. I. A.: În ce constă această prejudecată?

Dr. L.L.W.: În suprapunerea a trei elemente. Primul: prejudecata de atribuţie fundamentală. Asta înseamnă că îi vedem într-un mod mai favorabil decât pe alţii, pe cei de care noi suntem legaţi. Şi aici sunt două subcategorii, una se cheamă, în engleză, self-serving bias, judecata care serveşte intereselor personale şi alta este „efectul aurei”. Asta înseamnă că vei favoriza orice grup de care eşti legat. În Statele Unite, cel mai mare grup etnic din Europa de est era cel polonez, reprezentând 3,3% din totalul populaţiei SUA, cam 9 milioane. Şi Ungaria a avut un grup etnic apreciabil în Statele Unite, au fost aproape 2 milioane în 1980. Aşadar, o parte a venit în secolul XIX, după revoluţie, un alt mare val de unguri a venit după primul război mondial, dupa prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar. Al treilea val a venit după revolta din 1956, cei mai mulţi din motive economice. Dar, din cauza războiului rece care, de fapt, era foarte cald, atunci, noi am dat noilor veniţi statutul special de „Freedom Fighter”, cel mai bun statut. Noi nu am făcut acelaşi lucru cu cehii, în 1968. Şi nici românii nu au avut o soartă mai bună…

Dr. I. A.: Au fost, românii, urmăriţi de ghinion?

Dr. L.L.W.: Să analizăm situaţia… Românii din SUA reprezentau o cincime faţă de populaţia venită din Ungaria, respectiv sub 400,000. Dacă nu ai pondere mare, nu poţi avea nici organizaţii foarte puternice. Şi mai sunt şi alte explicaţii. Când departamentul de analiza CIA a căutat oameni specializaţi în ceea ce priveşte Europa de est, era firesc să recruteze oameni din rândul celor care proveneau din zonă. Nu întâmplător, cei mai mulţi analişti pentru Europa de est erau nemţi, polonezi şi unguri. Istoric vorbind, Polonia a fost foarte legată de Ungaria. Polonezii, în Imperiul austro-ungar, au fost privilegiaţi şi, din această cauză, au împărtăşit cu ungurii şi acest şovinism. Datorită Ungariei, polonezii au fost văzuţi într-un mod mai favorabil în această dezbatere decât partea română. Şi, de fapt, acest şovinism s-a manifestat încă din primul război mondial, deşi avea rădăcini mai vechi. Polonia şi Ungaria s-au dezvoltat cam în acelaşi timp în cadrul Imperiului, dar România a fost într-o altă situaţie.

Dr. I. A.: O situaţie care a inflenţat modul în care ea a fost înţeleasă, politic vorbind?

Dr. L.L.W.: Aici intervine prejudecata de atribuţii fundamentale. Când faci o analiză a unui stat, pot fi folosite criterii diferite. Unul, de exemplu, este cel numit situational factorsconstrângerea şi circumstanţele care l-au determinat să procedeze într-un anume fel, neavând de ales. Acest criteriu a fost des folosit pentru Polonia şi Ungaria, în special când ele au acţionat împotriva SUA. Partea română a sfidat URSS-ul din cauza aşa-numitor dispositional factors, românii au vrut să facă asta. Această deosebire dintre factorul situaţional şi cel dispoziţional este extrem de importantă. Un studiu părtinitor asupra Europei de est a folosit situational factors pentru a justifica comportamentul negativ (din punctul de vedere american) din partea Poloniei şi/sau Ungariei, dar dispositional factors pentru România când e vorba, de exemplu, de ameliorarea relaţiilor sovieto-române. De aceea, până în 1969, de exemplu, Polonia şi Ungaria, participante la invadarea Cehoslovaciei, au fost văzute ca fiind forţate de URSS, în timp ce refuzul României şi îndrăzneaţa sa sfidare la adresa Moscovei e prezentată ca o laşitate. Comportamentul polonez și ungar a fost justificat situaţional: „n-au avut de ales”. Comportamental românesc a fost pus într-o lumină falsă, iar România a fost culpabilizată şi acuzată de laşitate etc. De fapt, dacă analizezi documentele Pactului de la Varşovia, e clar că România n-a renunţat niciodată la atitudinea ei independentă faţă de URSS din 1968 pe care a continuat să o manifeste în interiorul Pactului, dar nu şi în media internaţională.

Larry L. Watts

Dr. I. A.: Care au fost, de data asta, sursele de documentare?

Dr. L.L.W.: În cartea a doua, în afară de cercetarea surselor străine folosite şi anterior, am recurs la culegeri de documente originale româneşti, în special la transcrierile discuţiilor bilaterale româno-sovietice, româno-chineze şi altele, care arată foarte clar poziţia independentă a României faţă de URSS. Din fericire, am beneficiat de acele excelente culegeri de documente semnate de Mihai Retegan şi de Corneliu Lungu, de Dumitru Preda, de Vasile Buga, de Romulus Budura şi de alţii.

Dr. I. A.: Puteţi descrie, în linii mari, traiectul cărţii?

Dr. L.L.W.: Volumul al doilea ajunge până în prima săptămână din decembrie 1989, oprindu-se chiar înainte de revoluţie. Într-un studiu bazat pe analiza celor întâmplate între anii ‘50 şi 1978, primul capitol încearcă să răspundă la întrebările: cum şi de ce SUA nu au înţeles România. În primul rând, avem de a face cu prejudecata colectivă privind faptul că România a fost statul cel mai puţin capabil să sfideze URSS, o prejudecată apărută în anii ‘40, foarte greu de îndepărtat, chiar şi în perioada anilor ‘62-’63, când opoziţia României a fost foarte puternică, această prejudecată dispărând, totuşi, pentru un timp, din 1964 până în 1968. Dar, după aceea, a revenit. Una dintre cele mai puternice lovituri date României prin dezinformarea sovietică şi ungară a avut loc în 1989. Au fost cam trei moduri de abordare induse de aceştia în perioada războiului rece, care au dăunat modului în care americanii au înţeles România, toate pornind de la prejudecata că România era ţara cea mai puţin capabilă să sfideze Moscova: prima ipostază a fost că România este un „cal troian” al sovietelor care opunea o falsă rezistenţă şi care urmărea să atragă populaţia occidentală spre comunism. Şeful delegaţiei americane în România a acceptat această imagine a României, de „cal troian”. El a stat aici până la sfârşitul anilor ‘50 şi relaţiile româno-americane au rămas blocate. O altă viziune, însuşită de americani, spunea că atitudinea României este de faţadă, pentru uz intern, pentru a crea o legitimitate a dictaturii. Şi a treia că, de fapt, atitudinea antisovietică a României era una reală, dar neimportantă pentru că România era doar vârful iceberg-ului şi reprezenta doar un spectacol zgomotos, pe când ceilalţi membri din Pactul de la Varşovia ar fi fost angajaţi într-o opoziţie clandestină chiar mai substanţială decât a României.

Dr. I. A.: Dar realitatea era…

Dr. L.L.W.: …că România a obstaculat în permanenţă intenţiile imperialiste ale URSS. Noi, americanii, nu am crezut asta pentru că s-a acreditat din start ideea că România nu poate să îi sfideze pe ruşi. Nu se putea crede că opoziţia şi independenţa României au fost reale. Chiar dacă România a opus rezistenţă, sensul sfidării imperialismului Moscovei de către România a fost deturnat către cultul personalităţii lui Ceauşescu. Sovieticii au indus ideea că orice câştig la reputaţia sau notorietatea politicii externe independente a României ar favoriza dictatura internă şi ar fi nociv pentru interesele americane. Paradoxal este că România chiar a făcut nişte lucruri deosebit de importante, pro-americane din punctul de vedere al Washingtonului, în politica sa externă, iar ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia s-au redus doar la vorbe, la declaraţii de intenţie neîmplinite. Dar creditul a fost acordat în mod relativ egal acestor ţări de către opinia publică americană. România a luptat fără niciun sprijin. Nu exista o comunitate importantă de români în Statele Unite, nici organizaţii puternice care s-o ajute, ci a trebuit să lupte prin forţe proprii. Reprezentanţi ai evreimii americane au sprijinit România, dar organizaţiile maghiaro-americane au subminat-o permanent din cauza pretenţiilor asupra Transilvaniei. Imediat după primul război mondial, Horthy a indus ideea că populaţia din Transilvania a fost reprimată groaznic şi a afirmat că Transilvania se află numai temporar sub ocupaţie românească. Aceste lucruri au fost induse şi perpetuate prin sistemul de învăţământ din Ungaria. Au continuat Wass şi alţii. Populaţia din Ungaria a învăţat şi învaţă încă aceste lucruri în şcoală, de sute de ani. Abordarea de acest tip fost folosită şi de Rusia ţaristă. În Ungaria a fost răspândită această concepţie din secolul al XIV-lea, cu consecinţe greu de eradicat. Înainte de anii ‘80, cei care militau pentru Transilvania se autointitulau „luptători pentru drepturile omului”. Doi dintre ei au fost Sàndor Csoòri şi Istvan Csurkà, şovini radicali din Ungaria. Au acţionat pe o perioadă lungă pentru că amândoi au fost fondatori ai Forumului Democrat Maghiar – primul guvern ne-comunist din Ungaria – şi Csoòri a devenit şeful Federaţiei Maghiarimii Mondiale de mai târziu. Dar până la revoluţie ei au fost receptaţi ca luptători pentru drepturile omului şi acceptaţi ca atare, necritic, de către occident. La sfârşitul anilor ‘60, a devenit limpede faptul că România a ajutat Statele Unite într-o serie de probleme importante, dar, în acelaşi timp, România a fost acuzată de unguri, şi, în special de ungurii-americani, de genocid împotriva populaţiei maghiare. Odată cu sfârşitul anilor ‘60, Statele Unite au început să facă anchete. A devenit foarte clar că acuzaţia era falsă. Dar aceste acuzaţii au fost reiterate de maghiari în fiecare an, din 1963 până în anii ‘90. Partenerii „de strânsă colaborare” reuşiseră să traducă politica „naţionalistă” a României, dintr-una de interes naţional lăudabil într-una de „naţionalism şovin”, care merita oprobriul universal.. Washingtonul a ştiut destul de multe despre România, dar au fost nişte situaţii care au fost în detrimentul României, în special situaţia economică-socială internă mizerabilă a populaţiei, după ce Ceauşescu s-a hotărât să plătească datoria naţională. A fost imposibil să se facă deosebirea între reprimare politică şi privaţiunile economice. Şi Uniunea Sovietică şi Pactul de la Varşovia au creat dezinformarea privind politica României faţă de Statele Unite, speculându-se această situaţie internă grea a României. Această dezinformare a prins în SUA chiar de la începutul anilor ‘80. E perioada în care România a fost acuzată, pe nedrept, de genocid. Dar, în aceeaşi perioadă, bulgari de etnie turcă au fost dislocaţi şi forţaţi să plece din Bulgaria fiindcă nu au vrut să renunţe la nume, limbă şi religie (circa 350,000 numai în perioada mai-octombrie 1989). Despre realitatea aceasta nu s-a vorbit aşa de mult ca despre genocidul de care România a fost acuzată pe nedrept de către Ungaria, care a mai colportat şi minciuna că românii au şters pietrele funerare cu nume maghiare, proiectând asupra românilor modul în care bulgarii au procedat cu turcii. Radio „Europa Liberă”, secţia română, a anunţat acest lucru care a fost răspândit în occident de printre analişti. Se mai vehicula povestea că maghiarii erau obligaţi să vorbească numai româneşte în cabinete medicale şi pe stradă, lucruri total neadevărate. Au acuzat România de asimilare şi reprimare brutală, ceea ce, iarăşi, nu era deloc adevărat.

Dr. I. A.: A fost, România, buturuga mică a Pactului de la Varşovia?

Dr. L.L.W.: A fost. La mijlocul anilor ‘70 au avut loc nişte ciocniri publice între Bucureşti şi Moscova. URSS voia să unească, sub o singură comandă, toate armatele din Pactul de la Varşovia şi România a blocat acţiunea. De aceea, Uniunea Sovietică a subordonat prin lege toate celelalte armate, dar România a continuat lupta împotriva sa şi a căutat să mai atragă de partea ei şi alţi parteneri din Pactul de la Varşovia. Şi tot în 1978, armata americană a intrat într-o cooperare sporită cu armata română. Prin intermediul generalului Ilie Ceauşescu şi al lui Marin Ceauşescu, armata americană a obţinut tehnologie militară sovietică. Legăturile acestea erau foarte strânse, dar clandestine, ţinute în umbră. De aceea, aceste lucruri n-au putut fi folosite pentru a schimba prejudecăţile Statelor Unite faţă de ţara dumneavoastră. Mai rău, dupa căderea comunismului, s-a pretins că această colaborare ar fi fost bazată pe corupţie şi nu pe convingere.

Larry L. Watts

Dr. I. A.: România a avut de pătimit din cauza prietenilor şi în chestiunea Clauzei, nu-i aşa, domnule profesor?

Dr. L.L.W.: Într-adevăr, când România a primit Clauza Naţiunii Celei mai Favorizate, în 1975, aceasta i s-a acordat numai pe un an şi a fost nevoită să susţină anual audieri pentru reînnoirea ei. În audieri, cercuri ungaro-americane au luptat împotriva acordării Clauzei pentru România şi criticile antiromâneşti au fost făcute în Congres în fiecare an şi, apoi, chiar mai frecvent. Spre deosebire de Polonia, care a primit aceeaşi Clauză, dar cu statut permanent. Chiar dacă şi polonezii au invadat Cehoslovacia, nu le-a fost retrasă Clauza, ci doar suspendată temporar, chiar dacă Varşovia a adoptat politicile cele mai anti-americane şi reprobabile şi a făcut mii de arestări sub legea marţială. Bucureştiul n-a făcut astfel de greşeli, dar nici n-a avut avantajele Poloniei. Ceauşescu a interzis, la un moment dat, orice discuţie privind situaţia internă a României, poziţie incompatibilă cu semnarea tratatului de la Helsinki în 1975 şi pentru Statele Unite şi pentru Europa. Dar aici a mai fost un element la care noi nu ne-am gândit: dacă el ar fi permis imixtiunea, ar fi intervenit şi sovieticii şi ungurii… Şi mai apare o problemă. Din toate sursele – şi româneşti şi occidentale – reiese că Elena Ceauşescu i-a urât pe americani. Ceauşescu a înţeles că această relaţie a fost de folos României în opoziţia ei faţă de sovietici, ca şi relaţia cu China, de altfel. Când ea a devenit al doilea om în stat, în 1980, politica s-a schimbat mult. Dintotdeauna, armata românească a fost instituţia cea mai pro-americană din ţara dumneavoastră, vazând SUA drept contraponderea militară principală a Moscovei în Europa, principalul sprijin al României. Din cauza faptului că Elena Ceauşescu a fost împotriva americanilor, politica s-a schimbat în anii ‘80. Pe de o parte, deşi apropierea României de SUA coincidea cu interesele americane antisovietice, totuşi, imaginea tiranului, problemele interne au afectat enorm politica externă independentă, extrem de constructivă. Si o dată cu ascendenţa Elenei C., relaţia militară româno-americană a fost sub atac qvasi-permanent.

Dr. I. A.: Ne apropiem de 1989. Cum faceţi trecerea către cel de-al treilea volum?

Dr. L.L.W.: Răspunzând la nişte întrebări majore. În preajma revoluţiei, care a fost situaţia reală a României? Care a fost poziţia fiecărui fost aliat din Pactul de la Varşovia faţă de România şi ce fel de intenţii a manifestat fiecare? Ce interese au existat şi cum au fost ei implicaţi? Din ce am văzut până acum, de exemplu, se pare că serviciile sovietice au mizat pe faptul că România nu poate fi învinsă dacă rămâne unită, dar dacă se creează animozităţi între instituţii şi între oameni, lucrurile pot fi mai uşor controlate. E bine să subliniez că Gorbaciov nu a avut timp să reformeze armata şi KGB, care s-au coalizat împotriva lui. Aceste confruntări care au avut loc la Moscova au rezonat în România unde linia gorbaciovistă, de neintervenţie, a fost în luptă cu agenţii KGB şi GRU (extrem de nocivi pentru România).

Dr. I. A.: Care ar fi morala fabulei, domnule Watts?

Dr. L.L.W.: Morala? Morala e una singură: cei dintâi vor fi cei din urmă…

Autor: Lect. dr. Irina Airinei • Rubrica: Dialoguri • Mar 2013

Sursa: Revista Clipa via Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

22 comments

  1. ciorgan

    Care a fost contributia SUA,in instaurarea comunismului in Rusia?Ce s-a urmarit si care au fost beneficiile sperate?Cum isi asuma SUA milioanele de victime ale comunismului?Care este contributia SUA,in raspandirea neomarxismului cultural?Promovarea si propaganda impusa de SUA,a homosexualilor si lesbienelor,la Muzeul Taranului Roman,un element vernacular al culturii romane si definitoriu pentru fiinta romaneasca,arata fara tagada care sunt interesele unei Americi dezaxata si sgmentata,ratacita in oligarhia plutocratica si nihilista.Daca America a pregatit ideologia marxista bazata pe determinismul economic,pentru a fi exportata in lume,in principal in Rusia,astazi,la fel pregateste neomarxismul cultural si “corectitudinea politica.Asa ca mai lasati-ne in pace cu propaganda asta care e la fel ca atunci cand cineva,dupa aproape 150 de ani,ne-ar tot speria cu turcii.Inventati un pericol,un dusman,pentru a masca modul dictatorial,imperialist, impus de SUA,in directia politica ,dar si economica si culturala,adica in economie neoliberalismul,iar cultura neomarxismul cultural,care a pus stapanire pe America.

    • eXpress

      |Author

      @ ciorgan
      Nu mai considerati politica SUA si chiar si America drept un monolit. Nu America a instaurat comunismul in Rusia ci un baiat de Brooklyn cu un baiat din Londra si alte janghinele de pretutindeni.

      • ciorgan

        Anonim. Nu exista pareri personale la un asemenea nivel,sau, daca exista, ele nu trebuiesc expuse in spatiu public, ci la un “pahar”de orice.Daca “baiatul de Brooklyn”traieste in ograda mea si face nelegiuiri,il alung de acasa.In fine, Keith Hitchins,este un mare istoric si profesor;cel putin “viata lui Andrei Saguna” (nu acesta e titlul)e scrisa fara cusur,acest autor chiar a trudit pentru a scrie Istoria Romaniei,iar pentru acest lucru merita stima noastra,chiar daca uneoi a mai “deraiat”.Cu stima!

  2. eXpress

    |Author

    @ jersesus
    “Nu publicam comentarii ce contin propaganda proasta antiromaneasca si nu dialogam cu fuduli si nici cu fudulii”. 🙂

    * Seful meu m-a pus sa completez raspunsul de mai sus si sa va marchez la categoria “spam”. Ramane oricum valabil ultimul meu sfat.

  3. Anonim

    @ciorgan:

    Demersul domnului Larry Watts este, totusi, cel al unui particular. El se adreseaza, desi nu explicit, atit inertului popor roman, al carui sport national este autodenigrarea, cit si SUA, ale caror derapaje le-au adus la cota cea mai de jos a credibilitatii atit in tara cit si in lume, pentru ca si astazi politica lor este facuta de ‘baietii’ de pe Brooklyn.

  4. Anonim

    @ciorogan:

    Faceti va rog distinctia necesara intre demers personal si parere personala.

    Aceeasi stima o merita si Larry Watts.

  5. Gogu

    Dar va veni si vremea cind Goliat va fi altul ! Pe primul l-am vazut trecind pe linga disparitie ! Pe urmatorul nu-l vom mai rata ! Se va autodistruge in curind !
    eXpress trece-ma la spam !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.