Dan Tanasă: Domnule Agache, în urmă cu câteva zile, pe 1 octombrie mai exact, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat definitiv într-un nou dosar ce-i privea pe criminalii tatălui dumneavoastră. Despre ce este vorba și care a fost decizia instanței?

Agache Aurel Dionsie: După 6 ani a luat sfârșit o mascaradă judiciară prin care s-a încercat achitarea criminalului Paizs Octavian. Chiar se reușise la un moment dat ca la nivelul Curții de Apel București să se obțină o achitare scandaloasă, urmare a unei decizii absolut idioate a unui complet de judecată prezidat de Isabelle Tocan.

Din fericire mult prea Înalta Curte a casat decizia respectivă și a restabilit adevărul: ucigașul Paizs Octavian a fost unul din bestiile ucigașe care a participat în mod activ la linșarea victimei Agache Aurel. Deoarece ucigașul a murit și au trecut și 24 de ani de la comiterea atrocităților, s-a luat act de prescripția specială a răspunderii penale și s-a dispus încetarea urmăririi penale.

Procesul în sine a arătat încă odată, dacă mai era necesar, că în genul acesta de cauze, justiția română este incapabilă să transmită un mesaj clar în sensul că descurajează orice act prin care în mod direct sau indirect se aduce atingere dreptului la viață. Față de prima procedură de acum 13 ani, mare brânză nu s-a schimbat în justiția română. Au rămas aceleași vechi metehne, a rămas aceeași abordare superficială. Nimic din ce am văzut acolo nu a arătat că există o evoluție pozitivă în acest imens aparat birocratic. Din punct de vedere tehnologic există un progres evident, accesul la informație este mult mai facil, dar rămâne actuală lipsa de acuratețe și neîndeplinirea rolului activ al instanței în aflarea adevărului.

Strict referitor la procedură, pentru cei care au răbdare să citească așa ceva, există un punct de vedere amplu pe pagina mea internet. Bine că s-a terminat și mai rămâne un singur hop: motivarea deciziei mult prea Înaltei Curți. Mi-e și groază să mă gândesc la minunățiile care vor apărea în respectiva decizie.

Dan Tanasă: Mai aveți și alte acțiuni în instanțele din România în acest moment? Știu că ați câștigat câteva procese chiar și la CEDO. Ce vești mai aveți de acolo?

Agache Aurel

Agache Aurel Dionisie: În instanțele din România nu mai am nici o acțiune. De altfel și ultima procedură nu mi-a aparținut mie ci a fost făcută de familia ucigașului Paizs. Eu doar a trebuit să suport tortura de a fi prezent la așa ceva și de a acționa atunci când lucrurile au luat-o razna. Era și momentul, ca după 24 de ani, să se oprească această cavalcadă a proceselor. Rămâne gustul amar al anilor pierduți prin instanțe precum și trauma lăsată de încălcările drepturilor noastre de către autoritățile judiciare române.

CEDO a reliefat o parte din aceste traume și le-a sancționat astfel că pot spune că în cele din urmă s-a făcut dreptate în acest aspect al cauzei. În schimb doresc să finalizez o procedură împotriva Ungariei în așa fel încât și modul în care justiția maghiară a înțeles să abordeze cazul să facă obiectul unei analize juridice a Curții Europene. Ungaria a refuzat să pună în executare sentința pe latura penală, asumându-și astfel în mod deliberat responsabilitatea ducerii la îndeplinire a unei anchete. Efectivitatea anchetei în cazul uciderii tatălui meu impunea, în primul rând, ca autoritățile maghiare să ia măsuri rezonabile pentru a asigura obținerea probelor privind faptele examinate, iar partea maghiară ar fi avut la dispoziție mijloace pentru obținerea tuturor documentelor pertinente și de a obține audierea martorilor din dosar. Parchetul din Ungaria a tratat cu neseriozitate procedura în ceea ce mă privește, ca și cum aș fi fost o parte în proces de categorie inferioară.

Concluzia pe care o pot trage este că Parchetul General nu a dorit să facă o anchetă efectivă și eficientă menită a elucida circumstanțele uciderii tatălui meu, mărginindu-se la a face audieri pur formale, la a analiza absolut superficial mărturiile martorilor prezenți la uciderea victimei Agache Aurel, ba chiar la a ignora cu desăvârșire mărturia unuia din martorii principali. Iar în momentul exercitării drepturilor victimei, potrivit articolului 51, alin. 3 din Codul de procedură penală maghiar, am fost tratat discriminatoriu, plângerea mea a fost tradusă cu grave carențe și nu au fost analizate temeinic elementele din plângere. Carențele și gravele deficiențe ale anchetei efectuate de procurorul maghiar nu au fost analizate în mod concret și astfel nu mi-au putut demonstra că ancheta a fost efectivă și eficientă, de vreme ce, pe baza unor considerente pur formale s-a dispus încetarea urmăririi penale și aruncarea responsabilității pe umerii mei, fără ca această responsabilitate să se poată materializa în mod efectiv în fața unei instanțe de judecată.

Concluzionând, pot spune că în Ungaria mi-au fost încălcat drepturile prevăzute de articolele 2, 6 și 13 din Convenție. Cei din Ungaria au crezut că au de a face cu un novice și au crezut că pot mușamaliza această ”afacere”, dar având experiența anilor trecuți, cu modul patetic și jalnic în care statul român a înțeles să-și îndeplinească obligațiile, nu am putut decât să fac tot posibilul pentru ca procedura din Ungaria să se ridice la standardele prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și să furnizez autorităților ungare toate informațiile necesare, să le arăt unde au greșit și să le cer să-și facă datoria de a îndrepta acele erori. Ungaria nu a făcut acest lucru, fiind mult prea sigură că nu vor exista consecințe juridice și morale, văzând și atitudinea autorităților române, care a fost de o pasivitate absolut criminală. Nici România și nici Ungaria nu s-a așteptat ca să existe un amărât de cetățean care să uzeze de drepturile sale, care să-i forțeze, atât cât s-a putut, să pună în mișcare un mecanism european menit a trage la răspundere niște bestii ucigașe care s-au refugiat în Ungaria pentru a beneficia de protectoratul statului mamă. Rămâne de văzut în ce măsură CEDO îmi va da dreptate, eu fiind foarte optimist în această privință.

Dan Tanasă: Recent ați împlinit un număr de ani, același pe care l-a avut și tatăl dumneavoastră în momentul în care a fost omorât cu bestialitate. Aveți o familie fericită și trăiți departe de locul în care v-ați născut și care a provocat atâta suferință părinților dumneavoastră. Felicitându-vă pentru anii împliniți îndrăznesc să vă întreb ce gânduri vă încearcă cu această ocazie?

Agache Aurel Dionisie: Când a murit, tatăl meu avea 43 ani, 4 luni și 8 zile. Pe data de 21 septembrie 2013 am împlinit și eu această vârstă, astfel că în momentul de față sunt mai ”în vârstă” decât părintele meu. Este o senzație foarte ciudată să te simți mai în vârstă decât cel care ți-a fost tată, mai ales că atunci când mă uit în ochii copilașilor mei superbi, nu simt deloc vârsta pe care o am.

1983. Agache Aurel alături de fiul său, Aurel Dionisie

Abia acum pot cuantifica cu adevărat ce destin nefericit a avut acest om și cât de prematur a fost forțat să părăsească în chinuri această lume. Datorită tuturor acestor procese care mi-au otrăvit cu veninul lor existența, dar care în același timp m-au și vindecat sufletește de traumele suferite, la fel ca și veninul de șarpe, care administrat în cantități mici și pe o perioadă lungă de timp duce la imunitate, vrând nevrând mi-am imaginat de nenumărate ori aceea zi de 22 decembrie 1989 în care un milițian amărât, de fapt un om nefericit, era bătut și chinuit cu sălbăticie, un om care plin de sânge cerea ajutor și implora să fie lăsat în viață. Acest om nefericit, ajutat de câțiva oameni cu inimă mare, sub o ploaie de lovituri s-a târât într-o farmacie cu ultimele sale puteri, unde s-a așezat în liniște pe un scaun fără să scoată o vorbă.

Îmi tot imaginez acest moment de acalmie în care, istovit de atâta suferință și cu simțurile amorțite de la adrenalina acumulată în sânge, sub privirile celor prezenți acolo, s-a așezat pe acel scaun fără să scoată o vorbă. Trebuie să i se fi părut o veșnicie acel moment de liniște, după care sub amenințările ucigașilor Paizs Octavian și Hejja Dezideriu și compania, el a fost tras cu brutalitate de pe scaun și îmbrâncit pe ușă pentru a fi servit ca ofrandă mulțimii înfuriate, care avea să asiste la un spectacol macabru oferit de Filip Orban, Daniela Kamilla și de ceilalți patru condamnați alături de alți ucigași rămași nedovediți sau neidentificați.

Gândurile mele sunt pline de compasiune pentru suferința părintelui meu dar în același timp mă simt ușurat că după 24 ani coșmarul juridic românesc se termină, dacă vreți în mod simbolic, la împlinirea vârstei de 43 ani, 4 luni și 8 zile, pentru ca zilele rămase de acuma încolo să fie mai senine și frumoase alături de familie.

Dan Tanasă: Vă mulțumesc frumos pentru amabilitate domnule Agache.

Agache Aurel Dionisie: Și eu vă mulțumesc pentru empatie și sprijin moral. Vă apreciez eforturile și urmăresc cu atenție activitatea și lupta inegală pe care o duceți de unul singur împotriva tuturor celor care se fac părtași la neregulile din administrația locală și vă doresc mult succes.

Sursa: Dan Tanasa via Ziaristi Online