Andrei Bădin, deontologul EvZ şi B1Tv şi agentul lui Tismăneanu şi Pacepa, prins de SRI pentru corupţie şi mită şi trimis în judecată de DNA. Felicitări SRI! INTERCEPTĂRI şi RECHIZITORIUL PDF - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Andrei Bădin, deontologul EvZ şi B1Tv şi agentul lui Tismăneanu şi Pacepa, prins de SRI pentru corupţie şi mită şi trimis în judecată de DNA. Felicitări SRI! INTERCEPTĂRI şi RECHIZITORIUL PDF

Pacepa-Ro-la-B1-TV-Interviu-with-a-Vampire Andrei Badin - Vladimir TismaneanuMOTTO via SRI si DNA: „In acest context, in ultima emisiune realizata inainte de a pleca in concediu, cea din data de 2 august 2013, Andrei Badin a revenit la subiectul Rovana Plumb, caruia i-a consacrat cea de a doua parte a emisiunii (incepand cu ora 18,54)”, se arata in rechizitoriul DNA publicat de Agerpres.

In ziua de 2.08.2013, intre Duicu si Badin s-a purtat urmatoarea convorbire:

DUICU: Te rog din sufletu’ meu, hai ca ne vedem, mai vorbim noi doi. Te rog eu mult las-o! Te rog din sufletu’ meu! Te rog mult de tot! Deci, te implor! Te rog mult de tot, las-o!
BADIN: Bine. Luni o sa-ti dau un SMS cu un cod IBAN sa dai pana miercuri ceva, sa plec.
DUICU: Bine. Da, ma. Da.
BADIN: Bine.
DUICU: Ba, te rog din suflet!
BADIN: Bine. Dupa 20, o sa vin la tine.

Pe 6 august 2013, Badin i-a transmis lui Duicu contul in care sa depuna 5.000 de lei.

Dupa primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de Andrei Badin nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalitati savarsite de Rovana Plumb si de fiul sau (cel mult fiind abordate teme legate de activitatea ministeriala a acesteia).” (Pam-pam)

EXTRAS DIN RECHIZITORIUL DNA (Disponibil integral – 90 de pagini – PDF AICI)

Andrei Badin DNA SRI mita Duicu Tismaneanu Pacepa

DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE

IMPARȚIALITATE · INTEGRITATE · EFICIENȚĂ
28 iulie 2014
Nr. 1122/VIII/3

COMUNICAT

DNA SRI Coruptie Mita Adrian Duicu - Andrei Badin - Tismaneanu - Pacepa

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

în stare de arest preventiv:

DUICU IOAN-ADRIAN, președintele Consiliului județean Mehedinți, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– trafic de influență;
– cumpărarea de influență;
– trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite;
– două infracțiuni de dare de mită;
– permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite;
– trafic de influență;
– primire de foloase necuvenite:
– două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția;

PONEA CONSTANTIN-ȘTEFAN, șef al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– cumpărare de influență;
– trafic de influență;

POPESCU CONSTANTIN, om de afaceri și președintele organizației municipale Orșova a unui partid politic, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite.

în stare de libertate:

DRĂGHIA VALENTINA, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la folosirea influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite;

ROLEA ELISABETA-ZENOVIA, președinte al casei județene de asigurări de sănătate Mehedinți și FERARU GRIGORIȚA, consilier principal în cadrul casei județene de asigurări de Sănătate Mehedinți la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de luare de mită;

BORUGĂ DOINA, manager al Spitalului județean de urgență Mehedinți și POPESCU DANIELA-DELIA, director executiv în cadrul consiliului județean Mehedinți și președinte al consiliului de administrație al Spitalului județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite;

STĂNOIU CRISTIAN-DAMIAN, avocat în cadrul baroului Mehedinți, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;

BĂDIN ANDREI-DAN, realizator TV, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada martie-iunie 2013, inculpatul Duicu Ioan-Adrian, președintele Consiliului județean Mehedinți, a afirmat față de inculpatul Ponea Constantin Ștefan, inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți, faptul că are influență asupra mai multor funcționari publici (membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției Române, pe de o parte, și consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orșova, pe de altă parte).
Totodată, Duicu Ioan-Adrian i-a promis lui Ponea Constantin Ștefan că își va folosi această influență, pentru a-i determina pe funcționarii publici să facă acte care intră în atribuțiilor lor de serviciu, și anume:
– în cazul celor dintâi (membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției Române) să îl mențină temporar Ponea Constantin Ștefan în funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcție de conducere în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, respectiv director adjunct al Direcției de Ordine Publică, precum și să numească o persoană din familia acestuia într-o funcție de conducere în cadrul Ministerului Public;
– în ceea ce îi privește pe membrii Consiliului local al municipiului Orșova, influența urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public și concesionarea, către o altă persoană din familia lui Ponea Constantin Ștefan, la un preț „convenabil”, a două suprafețe de teren (în suprafață totală de aproximativ 200 de m2, terenuri situate în centrul municipiului Orșova și reprezentând acostamentul unei străzi). Obținerea acestor foloase în favoarea unui membru al familiei lui Ponea Constantin Ștefan a și fost realizată prin exercitarea influenței de către Duicu Ioan-Adrian asupra unui număr de 11 membri ai Consiliului local Orșova, prin intermediul și cu ajutorul lui Popescu Constantin, om de afaceri și președintele organizației municipale Orșova a unui partid politic. Ca urmare a exercitării influenței, consilierii locali au votat scoaterea din domeniul public și concesionarea celor două suprafețe de teren. Cele două suprafețe de teren erau înscrise în cartea funciară a localității Orșova ca aparținând domeniului public al Statului Român, prin urmare, ele nu puteau fi trecute în domeniul privat al localității Orșova (și apoi concesionate); în aceste împrejurări, folosul obținut prin dobândirea acestor două suprafețe de teren în condițiile arătate, este unul necuvenit, obținut prin nesocotirea prevederilor legale care reglementează regimul juridic al proprietății publice.

În schimbul exercitării influenței avute față de funcționarii publici amintiți, în sensurile și pentru scopurile mai sus descrise, Duicu Ioan-Adrian i-a pretins lui Ponea Constantin Ștefan să îl determine pe judecătorul care judeca o anumită cauză să pronunțe o hotărâre care să îi fie favorabilă, în sensul anulării raportului Agenției Naționale de Integritate care îl viza pe Duicu Ioan-Adrian. Folosindu-se de împrejurarea că o persoană din familie este chiar șefa Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței care avea de soluționat cauza respectivă, Ponea Constantin Ștefan i-a promis lui Duicu Ioan-Adrian că îi va obține acest folos, în sensul că hotărârea care se va da în cauza amintită va fi una favorabilă acestuia din urmă.

În cursul anului anul 2013, inculpatul Duicu Ioan-Adrian a acționat cu scopul de a crea premisele decontării de către o societate comercială, cu obiect de activitate prestarea de servicii medicale (paraclinice), operând un laborator de investigații medicale cu rezonanță magnetică nucleară administrată în fapt de acesta.
Este vorba despre decontarea unor sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate (pe parcursul anului 2013 societatea a decontat de la casa județeană de asigurări de sănătate suma de 3.595.762 de lei), sens în care inculpatul Duicu Ioan-Adrian și-a folosit influența conferită de calitatea sa de președinte al organizației județene Mehedinți a Partidului Social Democrat pentru determinarea mai multor funcționari publici, atât din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cât și din cadrul casei județene de asigurări de sănătate Mehedinți, să-și exercite atribuțiile de serviciu în sensul obținerii folosului urmărit de acesta.
Pentru ajutorul acordat, în sensul realizării intereselor patrimoniale ale firmei administrată în fapt de Duicu Ioan-Adrian, cele două inculpate Feraru Grigorița și respectiv Rolea Elisabeta-Zenovia i-au pretins acestuia din urmă, ca soții lor să fie numiți în funcții, în cadrul administrației publice.

În perioada ianuarie – septembrie 2013, inculpații: Duicu Ioan-Adrian (președintele consiliului județean Mehedinți), Popescu Daniela-Delia (director executiv al consiliului județean Mehedinți și, în același timp, președintele consiliului de administrație al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin) și Borugă Doina (manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin) au permis unor persoane neautorizate (reprezentanții ai unor societăți comerciale) accesul la informații care nu erau destinate publicității (informații constând în preconizarea de către reprezentanții consiliului județean Mehedinți și ai Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin demarării unei proceduri de achiziție publică având ca obiect achiziționarea de echipamente medicale și de mobilier necesar utilării blocului materno-infantil din cadrul Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, precum și date tehnice și financiare necesare întocmirii documentației de atribuire a achiziție publice), acționând cu scopul de a obține pentru cei doi agenți economici menționați un folos necuvenit (constând în înlăturarea competitorilor economici și în asigurarea unei marje de profit maximale).

În intervalul 30 iulie – 8 august 2013, inculpatul Stănoiu Cristian-Damian, acționând în calitate de avocat, în exercitarea activităților profesionale, a atestat în mod necorespunzător realității data unui act juridic, pe care l-a pus la dispoziție numitei Borugă Doina, pentru a-l folosi în vederea producerii de consecințe juridice.

În luna august 2013, inculpatul Duicu Ioan-Adrian i-a solicitat unui administrator de firmă, să efectueze lucrări de dulgherie la un imobil pe care familia Duicu îl utilizează ca locuință. Dând curs solicitării inculpatului, administratorul firmei a achiziționat materialele necesare (în valoare de 28.039,51 lei, potrivit facturii din data de 01.08.2013) pe care le-a folosit la efectuarea lucrărilor.
Inculpatul Duicu Ioan-Adrian nu a plătit contravaloarea acestor materiale și nici a manoperei, omul de afaceri nefăcând nici un demers în vederea solicitării acestei sume, tocmai în considerarea calității de președinte al consiliului județean deținută de cel dintâi. Aceste lucrări aveau să fie facturate abia în aprilie 2014, după arestarea preventivă în cauză a lui Duicu Ioan-Adrian.
În octombrie 2013, pentru a nu plăti lucrările efectuate și contravaloarea materialelor folosite la această lucrare, inculpatul Duicu Ioan-Adrian i-a dispus inculpatei Borugă Doina, manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, să întreprindă demersurile necesare pentru a contracta cu firma omului de afaceri, prin achiziție directă, lucrările de renovare a secției de ortopedie a spitalului.
În același scop, inculpatul Duicu Ioan-Adrian a asigurat alocarea către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, din fondurile consiliului județean Mehedinți, a sumelor necesare efectuării plăților către societatea comercială respectivă.
Valoarea celor două contracte acordate de către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a fost de 180.794,47 de lei, respectiv de 303.018,26 de lei, ambele valori fiind fără TVA.
În luna august 2013, numitul Bădin Andrei-Dan, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune național, a pretins și primit de la inculpatul Duicu Ioan-Adrian suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului și al Schimbărilor Climatice.
După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Bădin Andrei-Dan nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalități săvârșite de persoana respectivă.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPTIE

STENOGRAMELE INTERCEPTARILOR SRI:

Jurnalistul Andrei Bădin, realizator de emisiuni la B1 TV a fost recent pus sub acuzare de către procurori după ce președintele Consiliului Județean (CJ) Mehedinți, Adrian Duciu i-a făcut plângere penală pentru șantaj. În rechizitoriul dosarului Duicu, procurorii DNA au dat publicității interceptări telefonice în care baronul PSD de Mehedinți î oferă 5.000 de lei lui Andrei Bădin pentru a opri emisiunile de dezvăluiri despre fostul ministru al Mediului, Rovana Plumb.

În rechizitoriul DNA, prin care Duicu a fost trimis în judecată, procurorii arată că, în anul 2013, baronul de Mehedinţi făcea eforturi pentru a obţine numirea unui apropiat (Ionel Georgescu) ca secretar de stat la Ministerul Mediului, dar şi să acceseze fonduri de la acest minister.

În luna iulie 2013, Andrei Bădin a declanşat la B1 TV o campanie de presă despre Rovana Plumb, context în care Duicu a intervenit pentru a opri dezvăluirile privind afacerile familiei ministrului, mai ales că Bădin a lucrat, în perioada 2009-1010, la postul local de televiziune Tele 2 Drobeta, controlat de către Duicu.

Procurorii notează că, în ziua de 28.07.2013, la ora 18:43:51, Duicu (aflat la Hotelul Majestic din Constanţa) a purtat o convorbire cu Rovana Plumb, cei doi stabilind să se întâlnească în Bucureşti, în ziua următoare:

DUICU: Sărut-mâna.

ROVANA PLUMB: Bună seara, bună seara.

DUICU: Ce faceţi?

ROVANA PLUMB: Uite cu nişte prieteni.

DUICU: Am înţeles. Uite, eu mâine dimineaţă plec de la mare în jur de ora 9 şi vreau, 11, 11 jumătate sunt în oraş, în Bucureşti.

ROVANA PLUMB: E bine, atunci sigur că da.

DUICU: Dar ştiţi ce vă rog, să coborâţi dumneavoastră că o să fiu în tricou şi în blugi şi nu aş vrea să fiu văzut aşa.

ROVANA PLUMB: Sigur că da.

DUICU: Da, vă sun eu când vin. Unde să vin, la minister acolo?

ROVANA PLUMB: Sunt la minister mâine.

DUICU: Maxim 11 jumătate sunt la minister în faţă.

ROVANA PLUMB: Sigur. Ok.

DUICU: Bine şefa.

ROVANA PLUMB: Şi atunci suni, da?

DUICU: Da, vă sun eu înainte cu o jumătate de oră.

 

În ziua următoare, 29 iulie 2013, Duicu şi Plumb Rovana au mai purtat două convorbiri telefonice de scurtă durată şi apoi s-au întâlnit în Bucureşti.

După întâlnirea avută cu Plumb Rovana, Duicu, însoţit de Popescu Constantin (preşedintele PSD Orşova) s-a întâlnit cu Bădin, prilej cu care i-a solicitat acestuia, din nou, să nu realizeze noi emisiuni privind-o pe Rovana Plumb şi presupusele nelegalităţi comise de fiul acesteia, Andrei Plumb.

În urma acestei întâlniri, în seara aceleiaşi zile, Duicu a fost sunat de Andrei Bădin, prilej cu care acesta din urmă i-a transmis lui Duicu că “nu face nicio înţelegere cu cucoana” şi că va continua emisiunile:

DUICU: Ce faci, mă?!

BĂDIN: Da.

DUICU: Te-am sunat astăzi cum am vorbit cu tine.

BĂDIN: Nu ţi-am răspuns că nu vreau să mă bag în povestea cu… cucoana! Nu vreau să m-amestec în povestea cu cucoana! Vreau să-mi… o ţin… Treaba ei cu cine şi cum a făcut aşa, cu mine nu face nicio înţelegere!… Ţi-am explicat, nu vreau să mă bag. Tu ai insistat. Treaba ta! Eu n-am… n-am ce să fac cu ea, n-am… Nici n-am încredere în poveştile ei! (…) Vezi că mâine ţi-l f… pe primaru’ din Orşova!

DUICU: Pe Manea?

BĂDIN: Pe Manea ţi-l f… de-i sar capacele!

DUICU: Păi, ce-a făcut?

BĂDIN: Închide ziare, nu ştiu…pe-acolo, taie contracte! Am povestea.

DUICU: E! E o prostie aia, băi!

BĂDIN: E! La tine toate-s prostii! Am oameni, am documente, am tot ce trebuie, ţi-l f… de-i sar capacele!

DUICU: Manea închide ziare în Orşova?!

BĂDIN: Da.

DUICU: Băi, Andrei! Ce dracu’, mă?!

BĂDIN: Lasă-mă în pace! … Nu ştiu ce ziar pe-acolo, nu contează! Ce contează?! Îl executăm!

DUICU: A! Căcat!

BĂDIN: Asta-i viaţa! (…)

DUICU: Da’ cine-i cu treaba asta? Cine ţi-a spus de prostia asta?

BĂDIN: E!

DUICU: Da’ nu ziare, mă, un site! Fac un site, ce dracu’ fac!

BĂDIN: Nu ştiu, mă. Nu ştiu. Am toată povestea. N-am apucat s-o citesc. O citesc mai încolo.

DUICU: Da’ cine te bâzâie cu ea, cine ţi-a zis?

BĂDIN: A?!

DUICU: Cine ţi-a zis de ea?

BĂDIN: Mi-a zis cineva de ea, normal! Am şi eu informaţiile mele! Eu lucrez numai cu aşa…?! Eu fac rost de informaţii. Când le prind, le ard! Ce vrei?! Ţi-am zis: Vrei să mă ocup şi de tine?! Mă ocup!

DUICU: Lasă-l, mă, dracu’ pe ăla că n-ai nicio treabă… e o prostie, e o porcărie, nu-i nimic în aia, nimic nu e! Ascultă-mă că nu-i nimic!

BĂDIN: Lasă-mă tu pe mine! La tine nimic nu-i nimic! Hai! Vorbim atunci. Asta am vrut să-ţi… Aia nu mă bag!

DUICU: Vorbim. Bine.

BĂDIN: Bine. Pa.

 

În ziua de 30.07.2013, între Duicu şi Bădin s-a purtat următoarea convorbire telefonică:

BĂDIN: Alo?

DUICU: Da, Andrei?

BĂDIN: Ce dracu’ faci, mă?! Deci, am văzut povestea aia, e cu Popescu…Cu Popescu, cu fi-su, cu bani, cu afaceri, cu… (Duicu face referire la Constantin Popescu, preşedintele organizaţiei municipale Orşova a PSD)

DUICU: E! E o porcărie, mă! Nu e…

BĂDIN: E! Porcărie?! Da’ n-am avut timp azi că am avut cu torţionarii ăştia da’ mâine ţi-l dau. Fac povestea.

DUICU: E o porcărie! Andrei, e o porcărie aia!

BĂDIN: Nu e, mă, porcărie! Am citit acolo despre ce-i vorba. Cu ăla, cu al tău, cu Manta!

DUICU: E! Căcat!

BĂDIN: Cu autorizaţii! Asta e, mă tată! Ce să-ţi fac?! Eu ţi-am spus… să vorbeşti cu mine! Nu vrei să vorbeşti, treaba ta!

DUICU: Păi, cum nu vorbesc cu tine?! Da’ cu cine vorbesc?!

BĂDIN: Păi, nu. Să vorbeşti… nu la mişto, nu la de ăstea.

DUICU: Păi, n-am vorbit, mă, la mişto! Ţi-am spus că e o prostie! Las’ că vorbim când… Ai zis că vii încoace în august! Ce căcat vrei să vorbesc cu tine pe telefon?! Ce căcat vrei să vorbim pe telefon?!

BĂDIN: Nu ştiu dacă ajung la tine. După 20, dacă ajung.

DUICU: Da. După 20. Vino încoace!

BĂDIN: Aranjezi ceva acolo, la…?

DUICU: Da, mă. Da. Vino încoace!

 

În acest context, în ultima emisiune realizată înainte de a pleca în concediu, cea din data de 2 august 2013, Bădin a revenit la subiectul Rovana Plumb, căruia i-a consacrat ce-a dea doua parte a emisiunii (începând cu ora 18:54).

În timpul desfăşurării emisiunii, Duicu a sunat-o pe Rovana Plumb, cei doi purtând o convorbire de 57 de secunde.

Imediat după terminarea emisiunii Duicu l-a sunat din nou pe Bădin, pentru a-l ruga încă o dată să nu continue emisiunile.

De această dată, Bădin a acceptat solicitarea făcută de Duicu, însă, drept contraprestaţie, i-a solicitat acestuia să-i dea o sumă de bani pe care să o depună într-un cont bancar pe care cel dintâi avea să i-l indice.

Astfel, În ziua de 2.08.2013, între Duicu şi Bădin s-a purtat următoarea convorbire:

BĂDIN: Ce e mă? Dar de ce te aud aşa prost?

DUICU: Nu ştiu.

BĂDIN: Acum te aud, nu ăl aveai la ureche.

DUICU: Aha. Ce faci?

BĂDIN: Uite bine.

DUICU: Ce drac’ îi făcuşi lu’ tanti iar?!

BĂDIN: Păi, dacă o mănâncă-n cur, eu ce vrei să-i fac?!

DUICU: Ce-a făcut?

BĂDIN: O să-ţi povestesc eu ce-a făcut când o să ne vedem.

DUICU: Te rog din sufletu’ meu, hai că ne vedem, mai vorbim noi doi. Te rog eu mult las-o! Te rog din sufletu’ meu! Te rog mult de tot! Deci, te implor! Te rog mult de tot, las-o!

BĂDIN: Bine. Luni o să-ţi dau un SMS cu un cod IBAN să dai până miercuri ceva, să plec.

DUICU: Bine. Da, mă. Da.

BĂDIN: Bine.

DUICU: Bă, te rog din suflet!

BĂDIN: Bine. După 20, o să vin la tine.

DUICU: Da? Bun. Da’ pot să-i spun că-i treaba ok, da?

BĂDIN: Nu-i mai spune nimic că vorbeşte gura fără ea! Asta-i defectu’ ei.

DUICU: Bine.

BĂDIN: O să-ţi explic eu.

DUICU: Bine.

BĂDIN: Pa.

În aceeaşi zi, imediat după terminarea convorbirii purtate cu Bădin, Duicu a sunat-o din nou pe Rovana Plumb (cei doi discutând 1 minut şi 8 secunde), după care marţi, 6 august 2013, Bădin i-a transmis lui Duicu contul în care să depună banii şi cuantumul sumei solicitate, respectiv 5.000 de lei.

După primirea acestei sume de bani de la Duicu, emisiunile realizate de Andrei Bădin nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalităţi săvârşite de Rovana Plumb şi de fiul său (cel mult fiind abordate teme legate de activitatea ministerială a acesteia).

Romania Curata

Ziarul Financiar:

Prezentatorul TV Andrei Bădin, urmărit penal în dosarul Duicu

joi, 10:18 Autor: ZF/Andrei Badin purtator de vorbe Tismaneanu Pacepa - mita DNA SRI Duicu Ziarul Financiar Gândul

Prezentatorul TV Andrei Bădin este urmărit penal pentru luare de mită în dosarul în care fostul şef al CJ de Mehedinţi, Adrian Duicu, este acuzat că făcea trafic de influenţă de la biroul premierului Victor Ponta. Informaţia a fost confirmată pentru gândul de surse judiciare. Ajuns în arest preventiv pentru corupţie, Duicu a susţinut în faţa procurorilor DNA că i-ar fi dat bani prezentatorului TV Andrei Bădin pentru a nu face o emisiune despre ministrul mediului Rovana Plumb. Potrivit procedurilor, informaţia este cercetată de procurorii care au început urmărirea penală în acest caz. Reamintim că fostul şef al CJ Mehedinţi este acuzat că făcea trafic de influenţă de la biroul premierului Victor Ponta din Palatul Victoria, scrie Gandul.

Sursele citate au declarat că Andrei Bădin are calitatea de suspect în dosar şi ar putea şi el să fie trimis în judecată odată cu Adrian Duicu. După ce a fost arestat preventiv pentru corupţie, baronul PSD a reclamat la DNA că i-ar fi transferat prezentatorului Andrei Bădin suma de 5.000 de lei ce ar fi reprezentat plata pentru ca acesta să nu facă dezvăluiri despre ministrul Rovana Plumb de la PSD. În dosar sunt interceptări în cauză.

Andrei Bădin este prezentator la B1 Tv şi în trecut a activat şi în cadrul Antena 3, televiziune parte a trustului Intact fondat de Dan Voiculescu.

Citiţi articolul integral pe www.gandul.info.

POLITICA TA:

Madam Plumb Rovana, mai sunteti ministra ?

firea-daciana-stoicescu-rovana-facebook11.09.2013, la ora 17,23,  convorbire Duicu – Rovana Plumb :

  • DUICU: Ma suna Badin, intrati maine seara cu Rosia Montana, dar va ridica mingea la fileu si va face emisiune buna pe treaba cu Rosia Montana…
    ROVANA PLUMB: Stii ca nu prea ma lasa sa mai ies pe Rosia Montana pentru ca ma ataca astia foarte tare… Lasa-ma sa vorbesc un pic, sa vad daca imi da drumul pentru ca s-a inteles ca sustin proiectul si ai vazut bine ce scandal e

Martora Plumb Rovana la DNA

  • Arat ca este posibil ca domnul Duicu Adrian sa-mi fi spus ca a discutat cu domnul Badin Andrei, fara insa a-mi preciza ce anume a discutat. Este posibil ca, ulterior, in contextul dezbaterii publice despre Proiectul Rosia Montana, domnul Duicu Adrian sa ma fi sunat pentru a participa la emisiunea lui Andrei Badin, insa eu am refuzat acest lucru

Daca vorbim aceeasi limba romana  ” va ridica mingea la fileu si va face emisiune buna pe treaba cu Rosia Montana ”  inseamna ca  Rovana Plumb a mintit in calitate de martor fiindca stia ce anume discutase Duicu cu Badin.
O demisie, o atentie, o maslina, madam Pinocchio ? Si, apropo de foto, ce ziceti, cine o va spala la fund pe ministra implicata in scandal ?

UPDATE Președintele suspendat al CJ Mehedinți, Adrian Duicu, trimis în judecată

 •  Justiţie

Președintele suspendat al Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, a fost trimis luni în judecată de către DNA, el fiind acuzat de mai multe infracțiuni de corupție.

Foto: (c) Constantin DUMA / AGERPRES ARHIVĂ

Potrivit unui comunicat al DNA, Adrian Duicu va fi judecat pentru: trafic de influență, cumpărare de influență, trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității de o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite; două infracțiuni de dare de mită; permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite; trafic de influență; primire de foloase necuvenite și două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

În același dosar au fost trimise în judecată mai multe persoane, printre care și realizatorul TV Andrei Bădin, acuzat de luare de mită.

De asemenea, au fost deferiți justiției Constantin Ștefan Ponea, fost șef al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți; Constantin Popescu, om de afaceri și președintele organizației municipale Orșova a PSD; Valentina Drăghia, administrator al unei societăți comerciale; Zenovia Elisabeta Rolea, președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mehedinți, Grigorița Ferarum, consilier principal în cadrul CJAS Mehedinți, Doina Borugă, manager al Spitalului Județean de Urgență Mehedinți, Daniela Popescu, director executiv în cadrul Consiliului Județean Mehedinți și președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului județean de Urgență Drobeta Turnu Severin; Cristian Damian Stănoiu, avocat în cadrul Baroului Mehedinți.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada martie-iunie 2013, Adrian Duicu a afirmat față de Ștefan Ponea, când acesta din urmă era inspector șef al IPJ Mehedinți, faptul că are influență asupra mai multor funcționari publici (membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției Române, pe de o parte, și consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orșova, pe de altă parte).

Totodată, Adrian Duicu i-a promis lui Ștefan Ponea că își va folosi această influență, pentru a-i determina pe funcționarii publici să facă acte care intră în atribuțiilor lor de serviciu.

Astfel, în cazul membrilor Guvernului, funcționari publici din conducerea MAI, șeful IGPR, să îl mențină temporar pe Ștefan Ponea în funcția de inspector șef al IPJ Mehedinți, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcție de conducere în cadrul IGPR, respectiv director adjunct al Direcției de Ordine Publică, precum și să numească o persoană din familia acestuia într-o funcție de conducere în Ministerul Public.

În ceea ce îi privește pe membrii Consiliului local al municipiului Orșova, influența lui Duicu urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public și concesionarea către o altă persoană din familia lui Ștefan Ponea, la un preț “convenabil”, a două suprafețe de teren (în suprafață totală de aproximativ 200 de mp, terenuri situate în centrul municipiului Orșova și reprezentând acostamentul unei străzi).

Obținerea acestor foloase în favoarea unui membru al familiei lui Ștefan Ponea a și fost realizată prin exercitarea influenței de către Duicu asupra a 11 membri ai Consiliului local Orșova, prin intermediul și cu ajutorul lui Constantin Popescu, om de afaceri și președintele organizației municipale Orșova a PSD.

Ca urmare a exercitării influenței, consilierii locali au votat scoaterea din domeniul public și concesionarea celor două suprafețe de teren.

Potrivit DNA, cele două suprafețe de teren erau înscrise în cartea funciară a localității Orșova ca aparținând domeniului public al statului român, prin urmare, ele nu puteau fi trecute în domeniul privat al localității Orșova (și apoi concesionate); în aceste împrejurări, folosul obținut prin dobândirea acestor două suprafețe de teren în condițiile arătate este unul necuvenit, obținut prin nesocotirea prevederilor legale care reglementează regimul juridic al proprietății publice.

În schimb, Duicu i-a pretins lui Ștefan Ponea să intervină pe lângă un judecător pentru a-l ajuta să obțină o soluție favorabilă într-un dosar pe care îl avea cu Agenția Națională de Integritate.

Ștefan Ponea a promis că îl va ajuta pe Duicu, mai ales că sora sa, Adina Ponea, era șefa secției contencios de la Curtea de Apel Craiova.

DNA mai susține că, în cursul anului anul 2013, Adrian Duicu a acționat cu scopul de a crea premisele decontării de către o societate comercială, cu obiect de activitate prestarea de servicii medicale (paraclinice), operând un laborator de investigații medicale cu rezonanță magnetică nucleară administrată în fapt de acesta.

Este vorba despre decontarea unor sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate (pe parcursul anului 2013 societatea a decontat de la casa județeană de asigurări de sănătate suma de 3.595.762 de lei), sens în care Duicu și-a folosit influența conferită de calitatea sa de președinte al organizației județene Mehedinți a PSD pentru determinarea mai multor funcționari publici, atât din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cât și din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mehedinți, să-și exercite atribuțiile de serviciu în sensul obținerii folosului urmărit de acesta.

Pentru ajutorul acordat, în sensul realizării intereselor patrimoniale ale firmei administrată în fapt de Duicu, Grigorița Feraru și Elisabeta Rolea i-au pretins lui Duicu ca soții lor să fie numiți în funcții în cadrul administrației publice.

În perioada ianuarie — septembrie 2013, Adrian Duicu, Daniela Popescu (director executiv al CJ Mehedinți și, în același timp, președintele consiliului de administrație al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin) și Doina Borugă (manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin) au permis reprezentanților unor firme accesul la informații care nu erau destinate publicității.

Acestea constau în preconizarea de către reprezentanții CJ Mehedinți și ai Spitalului Județean de Urgență a demarării unei proceduri de achiziție publică având ca obiect achiziționarea de echipamente medicale și de mobilier necesar utilării blocului materno-infantil al spitalului, precum și date tehnice și financiare necesare întocmirii documentației de atribuire a achiziție publice.Cei trei au acționat cu scopul de a obține pentru cei doi agenți economici un folos necuvenit, constând în înlăturarea competitorilor economici și în asigurarea unei marje de profit maximale.

În intervalul 30 iulie — 8 august 2013, avocatul Cristian Stănoiu a atestat în mod necorespunzător realității data unui act juridic, pe care l-a pus la dispoziție Doinei Borugă, pentru a-l folosi în vederea producerii de consecințe juridice.

În luna august 2013, Adrian Duicu i-a solicitat unui administrator de firmă să efectueze lucrări de dulgherie la un imobil pe care familia Duicu îl utilizează ca locuință.

Dând curs solicitării inculpatului, administratorul firmei a achiziționat materialele necesare (în valoare de 28.039 lei), pe care le-a folosit la efectuarea lucrărilor.

Adrian Duicu mai este acuzat că nu a plătit contravaloarea acestor materiale și nici a manoperei, omul de afaceri nefăcând niciun demers în vederea solicitării acestei sume. Aceste lucrări aveau să fie facturate abia în aprilie 2014, după arestarea preventivă a lui Adrian Duicu.

În octombrie 2013, pentru a nu plăti lucrările efectuate și contravaloarea materialelor folosite la această lucrare, Duicu i-a dispus Doinei Borugă, manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, să întreprindă demersurile necesare pentru a contracta cu firma omului de afaceri, prin achiziție directă, lucrările de renovare a secției de ortopedie a spitalului.

În același scop, Duicu a asigurat alocarea către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, din fondurile CJ Mehedinți, a sumelor necesare efectuării plăților către societatea comercială respectivă.

Valoarea celor două contracte acordate de către Spitalul Județean de Urgență a fost de 180.794 de lei, respectiv de 303.018 de lei, ambele valori fiind fără TVA.

În luna august 2013, Andrei Bădin, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune național, a pretins și primit de la Duicu suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care-l viza, la acel moment, pe ministrul Mediului.

După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Andrei Bădin nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalități săvârșite de persoana respectivă, arată DNA.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin)

ZIARE.COM:

Rovana Plumb, in dosarul Duicu: Badin va ridica mingea la fileu si va face emisiune buna!

duicu_badin_sri dna tismaneanu pacepa b1tv evz

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, apare in interceptarile din dosarul Duicu, in care fostul presedinte al CJ Mehedinti si jurnalistul Andrei Badin au fost trimisi in judecata, alaturi de alte persoane, pentru trafic de influenta.

In rechizitoriul DNA procurorii sustin ca detin probe care arata ca in anul 2013 Adrian Duicu facea demersuri pentru ca Ionel Georgescu, un apropiat de-al sau, sa fie numit secretar de stat la Ministerul Mediului, condus la acea data de Robana Plumb, si pentru ca sa obtina fonduri de la acest minister. Totodata, procurorii spun ca in luna iulie 2013 Duicu a intervenit la Andrei Badin pentru a stopa o campanie de presa declansata impotriva Rovanei Plumb si a fiului acesteia, relateaza agentia Agerpres, preluata de Hotnews.

Adrian Duicu, Stefan Ponea si jurnalistul Andrei Badin, trimisi in judecata (Video)

“In ziua de 28.07.2013, la ora 18,43, Duicu (aflat la Hotelul Majestic din Constanta) a purtat o convorbire cu Rovana Plumb, cei doi stabilind sa se intalneasca in Bucuresti, in ziua urmatoare”, se arata in rechizitoriul procurorilor.

De asemenea, intr-o alta stenograma datata 29 iulie 2013, Adrian Duicu si Rovana Plumb au mai purtat doua convorbiri telefonice de scurta durata, dupa care s-au intalnit in Bucuresti, sustin anchetatorii.

Dupa intalnirea avuta cu Rovana Plumb, Adrian Duicu s-a intalnit cu Andrei Badin, iar seful CJ Mehedinti i-a cerut jurnalistului inca o data sa nu realizeze noi emisiuni privind-o pe Rovana Plumb si presupusele nelegalitati comise de fiul acesteia, Andrei Plumb.

Intr-o interceptare din aceeasi seara, Badin i-a dat replica lui Duicu: “Nu vreau sa m-amestec in povestea cu cucoana! Vreau sa-mi… o tin… Treaba ei cu cine si cum a facut asa, cu mine nu face nicio intelegere!… Ti-am explicat, nu vreau sa ma bag. Tu ai insistat. Treaba ta! Eu n-am… n-am ce sa fac cu ea, n-am… Nici n-am incredere in povestile ei! (…) Vezi ca maine ti-l… pe primaru’ din Orsova!”.

Intr-o emisiune din 2 august 2013, Badin a revenit la subiectul Rovana Plumb, iar conform interceptarilor, Duicu a sunat-o pe aceasta, purtand o convorbire de 57 de secunde.

Duicu, convingator

Imediat dupa terminarea emisiunii, Duicu l-a sunat din nou pe Badin, pentru a-l ruga inca o data sa nu continue emisiunile, mai sustin procurorii, iar jurnalistul ar fi acceptat solicitarea, cerand o suma de bani care sa fie depusa intr-un cont bancar.

“Astfel, in ziua de 2.08.2013, intre Duicu si Badin s-a purtat urmatoarea convorbire:

DUICU: Te rog din sufletu’ meu, hai ca ne vedem, mai vorbim noi doi. Te rog eu mult las-o! Te rog din sufletu’ meu! Te rog mult de tot! Deci, te implor! Te rog mult de tot, las-o!

BADIN: Bine. Luni o sa-ti dau un SMS cu un cod IBAN sa dai pana miercuri ceva, sa plec.

DUICU: Bine. Da, ma. Da.

BADIN: Bine.

DUICU: Ba, te rog din suflet!

BADIN: Bine. Dupa 20, o sa vin la tine”, se mai arata in rechizitoriu.

Imediat dupa terminarea convorbirii purtate cu Badin, Duicu a sunat-o din nou pe Rovana Plumb, dupa care marti, 6 august 2013, Badin i-a transmis lui Duicu contul in care sa depuna suma de 5.000 de lei.

Procurorii spun ca dupa primirea acestei sume de bani, emisiunile lui Badin nu au mai abordat subiectul legat de fiul Rovanei Plumb, iar ulterior jurnalistul si-a schimbat atitudinea.

“Astfel, in ziua de 11.09.2013, la ora 17,23, intre Duicu si Rovana Plumb s-a purtat urmatoarea convorbire telefonica:

DUICU: Ma suna Badin, intrati maine seara cu Rosia Montana, dar va ridica mingea la fileu si va face emisiune buna pe treaba cu Rosia Montana

ROVANA PLUMB: Stii ca nu prea ma lasa sa mai ies pe Rosia Montana pentru ca ma ataca astia foarte tare… Lasa-ma sa vorbesc un pic, sa vad daca imi da drumul pentru ca s-a inteles ca sustin proiectul si ai vazut bine ce scandal e”, se mai arata in rechizitoriul procurorilor.

Noi stenograme in cazul Duicu: A intervenit la seful Politiei Romane

Rovana Plumb a fost audiata in calitate de martor si a declarat ca nu stie sau nu isi aminteste anumite aspecte.

“In vara anului 2013, in cadrul emisiunii Aktualitatea B1, difuzata pe postul de televiziune B1 TV, s-a desfasurat o campanie de presa la adresa familiei mele si implicit la adresa mea. Dupa difuzarea uneia dintre aceste emisiuni, m-a sunat domnul Duicu Adrian, care mi-a spus ca Andrei Badin, realizatorul emisiunii, este angajatul lui si va vorbi cu el sa vada care este originea acestei campanii. Nu-mi aduc aminte ca domnul Duicu Adrian sa-mi fi spus ca va incerca sa-l determine pe domnul Andrei Badin sa inceteze campania de presa (…)

Arat ca este posibil ca domnul Duicu Adrian sa-mi fi spus ca a discutat cu domnul Badin Andrei, fara insa a-mi preciza ce anume a discutat. Este posibil ca, ulterior, in contextul dezbaterii publice despre Proiectul Rosia Montana, domnul Duicu Adrian sa ma fi sunat pentru a participa la emisiunea lui Andrei Badin, insa eu am refuzat acest lucru”.

In schimb, Andrei Badin a declarat la audieri ca suma de 5.000 de lei reprezenta un imprumut returnat de Duicu.

AM PRESS:

Interceptări în cazul Duicu. Cum îşi cerea Andrei Bădin banii: Luni o să-ţi dau un sms cu un cod IBAN

Lotul Duicu, în care se regăseşte şi Andrei Bădin, a fost trimis luni în judecată de DNA. Jurnalistul este acuzat de luare de mită după ce ar fi luat bani de la Duicu pentru a opri o campanie de presă împotriva Rovanei Plumb.

Interceptările din rechizitoriul procurorilor arată cum au “negociat” mita jurnalistul şi şeful CJ Mehedinţi. Şi Rovana Plumb a fost interceptată de procurori. Fostul ministru al Mediului, Rovana Plumb, în prezent ministru al Muncii, a fost interceptată de anchetatori în timp ce discuta la telefon cu preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, tema fiind campania de presă declanşată împotriva ei de realizatorul TV Andrei Bădin, relatează Agerpres. În ziua de 28.07.2013, la ora 18,43, Duicu (aflat la Hotelul Majestic din Constanţa) a purtat o convorbire cu Rovana Plumb, cei doi stabilind să se întâlnească în Bucureşti, în ziua următoare.
DUICU: (…) Uite, eu mâine dimineaţă plec de la mare în jur de ora 9 şi vreau, 11, 11 jumătate sunt în oraş, în Bucureşti.
ROVANA PLUMB: E bine, atunci sigur că da.
DUICU: Dar ştiţi ce vă rog, să coborâţi dumneavoastră că o să fiu în tricou şi în blugi şi nu aş vrea să fiu văzut aşa.
ROVANA PLUMB: Sigur că da.
DUICU: Da, vă sun eu când vin. Unde să vin, la minister acolo?
ROVANA PLUMB: Sunt la minister mâine.
DUICU: Maxim 11 jumătate sunt la minister în faţă.
ROVANA PLUMB: Sigur. Ok.
***
Pe 29 iulie 2013, Adrian Duicu şi Rovana Plumb au mai purtat două convorbiri telefonice de scurtă durată, după care s-au întâlnit în Bucureşti, potrivit anchetatorilor. După întâlnirea avută cu Plumb Rovana, Adrian Duicu, fiind însoţit de Constantin Popescu (preşedintele organizaţiei Orşova a PSD) s-a întâlnit cu Andrei Bădin, prilej cu care i-a solicitat acestuia, din nou, să nu realizeze noi emisiuni privind-o pe Rovana Plumb şi presupusele nelegalităţi comise de fiul acesteia, Andrei Plumb. În seara aceleiaşi zile, Adrian Duicu a fost sunat de Andrei Bădin, prilej cu care acesta din urmă i-a transmis lui Duicu că va continua emisiunile:
DUICU: Te-am sunat astăzi cum am vorbit cu tine.
BĂDIN: Nu ţi-am răspuns că nu vreau să mă bag în povestea cu… cucoana! Nu vreau să m-amestec în povestea cu cucoana! Vreau să-mi… o ţin… Treaba ei cu cine şi cum a făcut aşa, cu mine nu face nicio înţelegere!… Ţi-am explicat, nu vreau să mă bag. Tu ai insistat. Treaba ta! Eu n-am… n-am ce să fac cu ea, n-am… Nici n-am încredere în poveştile ei! (…) Vezi că mâine ţi-l … pe primaru’ din Orşova!
***
În acest context, în ultima emisiune realizată înainte de a pleca în concediu, cea din data de 2 august 2013, Andrei Bădin a revenit la subiectul Rovana Plumb, căruia i-a consacrat cea de a doua parte a emisiunii (începând cu ora 18,54), se arată în rechizitoriu. În timpul desfăşurării emisiunii, Duicu a sunat-o pe Rovana Plumb, cei doi purtând o convorbire de 57 de secunde. Imediat după terminarea emisiunii, Duicu l-a sunat din nou pe Bădin, pentru a-l ruga încă o dată să nu continue emisiunile. De această dată, Bădin a acceptat solicitarea făcută de Duicu, însă, drept contraprestaţie, i-a solicitat acestuia să-i dea o sumă de bani pe care să o depună într-un cont bancar pe care cel dintâi avea să i-l indice.
Astfel, în ziua de 2.08.2013, între Duicu şi Bădin s-a purtat următoarea convorbire:
DUICU: Te rog din sufletu’ meu, hai că ne vedem, mai vorbim noi doi. Te rog eu mult las-o! Te rog din sufletu’ meu! Te rog mult de tot! Deci, te implor! Te rog mult de tot, las-o!
BĂDIN: Bine. Luni o să-ţi dau un SMS cu un cod IBAN să dai până miercuri ceva, să plec.
DUICU: Bine. Da, mă. Da.
BĂDIN: Bine.
DUICU: Bă, te rog din suflet!
BĂDIN: Bine. După 20, o să vin la tine.
În aceeaşi zi, imediat după terminarea convorbirii purtate cu Bădin, Duicu a sunat-o din nou pe Rovana Plumb (cei doi discutând 1 minut şi 8 secunde), după care marţi, 6 august 2013, Bădin i-a transmis lui Duicu contul în care să depună 5.000 de lei. După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de Andrei Bădin nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalităţi săvârşite de Rovana Plumb şi de fiul său (cel mult fiind abordate teme legate de activitatea ministerială a acesteia).
Semnificativă pentru schimbarea de atitudine manifestată de Andrei Bădin faţă de subiectul ‘Rovana Plumb’ este următoarea convorbire purtată de Duicu şi Rovana Plumb, în contextul campaniei publice care era în desfăşurare privitor la exploatarea minieră de la Roşia Montană.
Astfel, în ziua de 11.09.2013, la ora 17,23, între Duicu şi Rovana Plumb s-a purtat următoarea convorbire telefonică:
DUICU: Mă sună Bădin, intraţi mâine seară cu Roşia Montană, dar vă ridică mingea la fileu şi vă face emisiune bună pe treaba cu Roşia Montană…
ROVANA PLUMB: Ştii că nu prea mă lasă să mai ies pe Roşia Montană pentru că mă atacă ăştia foarte tare… Lasă-mă să vorbesc un pic, să văd dacă îmi dă drumul pentru că s-a înţeles că susţin proiectul şi ai văzut bine ce scandal e.
Alina Dumitru, A.M.PRESS

Romania Libera mita Badin Duicu DNA agent Tismaneanu Pacepa

ROMANIA LIBERA:

UPDATE DNA: Prezentatorul B1TV Andrei Bădin, urmărit penal pentru luare de mită, în dosarul Duicu. Bădin, scos de pe post. B1TV cere angajaților și colaboratorilor declarație de interese

de Diana Biţă, Paul Filimon , 24 iulie 2014

UPDATE DNA: Prezentatorul B1TV Andrei Bădin, urmărit penal pentru luare de mită, în dosarul Duicu. Bădin, scos de pe post. B1TV cere angajaților și colaboratorilor declarație de interese


UPDATE. 19.20.  Postul de televiziune B1 TV transmite într-un comunicat că le cere tuturor ziariștilor, angajați și colaboratori, o declarație de interese în care să specifice dacă acordă consultanță sau alte servicii politicienilor, partidelor și altor categorii de persoane publice, anunță Hotnews.

”În continuarea informării trimise anterior și ca urmare a comunicatului de presă emis între timp de către Direcția Națională Anticorupție prin care se confirmă demararea procesului de urmărire penală în cazul jurnalistului Andrei Badin, B1 TV își reafirmă decizia de suspendare a acestuia din emisiunile postului nostru de televiziune.

De asemenea, B1 TV va solicită tuturor jurnaliștilor săi precum și personalului cu atribuții editoriale, angajați sau colaboratori, să depună o declarație de interese în care să precizeze dacă acordă, direct sau indirect, consultanță sau orice alt tip de servicii, pe bază unui contract sau fără contract, politicienilor, partidelor politice, funcționarilor publici, demnitarilor sau altor categorii de persoane fizice și juridice, relații de colaborare care ar intră în contradicție cu prevederile codului deontologic al jurnaliștilor sau cu legile în vigoare, sau care le-ar putea afecta independența deciziilor editoriale”, se arată în comunicatul B1TV.

UPDATE 15:52  La câteva minute după ce procurorii DNA au anunţat oficial că Andrei Bădin este urmărit penal pentru luare de mită, prezentatorul tv de la postul de ştiri B1 TV a postat un comunicat pe pagina sa de Facebook:

“Dragi colegi și onorat public,
Îmi cer scuze că nu am răspuns apelurilor voastre telefonice. Nu am multe comentarii să fac în acest moment. Domnul Adrian Duicu, președintele suspendat al Consiliului Județean Mehedinți, în prezent arestat, a făcut o plângere penală împotriva mea în data de 13 iunie a.c și care este cercetată de DNA. Este dreptul domniei sale și trebuie analizată reclamația sa de către procurori.
Până când procurorii DNA vor decide în acest sens am decis să mă abțin de la comentarii publice. Văzând însă interesul vostru pe acest subiect am decis să vă comunic următoarele:
1. Am depus la DNA mai multe probatorii în acest caz. Procurorii DNA vor decide dacă e sau nu o întâmplare că înainte cu o zi de depunerea denunțului de către domnul Adrian Duicu un membru al Guvernului m-a amenințat în prezența mai multor martori că vor apare aceste acuzații la adresa mea.
2. Îmi rezerv dreptul de-a prezenta în acest moment toate dovezile doar procurorilor deoarece aceasta este procedură legală.
3. Pentru moment am decis împreuna cu conducerea postului suspendarea emisiunii pana la elucidarea situației pentru a nu afecta in nici un fel imaginea postului care va lupta in continuare pentru apărarea statului de drept. Avocatul meu este domnul William Brânză. Doar domnia-sa poate face comentarii publice.
4. La momentul potrivit vă voi prezenta toate detaliile cazului. Sunt sigur că vor fi extrem de interesante. Până atunci însă vă rog să înțelegeți abținerea mea de a comenta un caz care nu este finalizat.
Vă mulțumesc pentru răbdarea dumneavoastră și sper că veți înțelege că nu am în acest moment alte declarații publice de făcut.”

UPDATE 15:06: Andrei Bădin este urmărit penal pentru luare de mită,  anunță DNA. Procurorii susțin că prezentatorul a luat mită 5.000 de lei, ca să nu continue o serie de dezvăluiri despre o campanie de presă privind Ministerul Mediului.

”În luna august 2013, numitul Bădin Andrei-Dan, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune național, a pretins şi primit de la un denunțător suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climatice. Suspectului Bădin Andrei-Dan i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.

UPDATE 14:23  Comunicat B1 TV:

” În urma informaţiilor apărute în presă privind punerea sub învinurire penală a jurnalistului Andrei Bădin, B1 TV a hotărât ca, până la clarificarea situaţiei de către organele competente, să suspende atât apariţia sa în emisiunile televizate ale postului, cât şi implicarea în deciziile editoriale. Andrei Bădin beneficiază în mod firesc de prezumţia de nevinovăţie şi suntem convinşi că va lămuri acuzaţiile care i se aduc. Totuşi, din respect pentru telespectatorii noştri, simpla suspiciune de încălcare a codului deontologic al profesiei de jurnalist ne-a determinat să luam, de comun acord cu Andrei Bădin, decizia de retragere a sa din emisiunile postului”.

Andrei Bădin, prezentator TV la o televiziune de ştiri centrală, este urmărit penal pentru luare de mită în dosarul în care Adrian Duicu, fostul şef al Consiliului Judeţean Mehedinţi, este acuzat că făcea trafic de influenţă de la biroul premierului Victor Ponta, au declarat surse judiciare, informează Mediafax.

Sursele citate au declarat că Andrei Bădin are calitatea de suspect în dosar şi ar putea şi el să fie trimis în judecată odată cu Adrian Duicu. După ce a fost arestat preventiv pentru corupţie, baronul PSD a reclamat la DNA că i-ar fi transferat prezentatorului Andrei Bădin suma de 5.000 de lei ce ar fi reprezentat plata pentru ca acesta să nu facă dezvăluiri despre ministrul Rovana Plumb de la PSD. În dosar sunt interceptări în cauză.

Andrei Bădin este prezentator la B1 TV şi în trecut a activat şi la Antena 3, televiziune care face parte din trustul Intact fondat de Dan Voiculescu.

Jurnaliştii au încercat să obţină o reacţie din partea prezentatorului Tv. Iniţial Andrei Bădin a spus că este într-o şedintă după care timp de mai multe ore nu a răspuns solicitărilor din partea presei.

MEDIAFAX:

Adrian Duicu, Ştefan Ponea şi alte opt persoane, trimişi în judecată în dosarul de corupţie – RECHIZITORIUL PROCURORILOR

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, fostul şef al IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi alte opt persoane au fost trimişi în judecată în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Adrian Duicu, Ştefan Ponea şi alte opt persoane, trimişi în judecată în dosarul de corupţie (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Ioan Adrian Duicu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi la data faptelor, pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, trafic de influenţă, primire de foloase necuvenite şi două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Constantin Stefan Ponea, şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi la data faptelor, va fi judecat, în acelaşi dosar, pentru cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, iar omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele organizaţiei municipale Orşova a PSD la data faptelor, pentru trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite. Ambii au fost trimişi în judecată în stare de arest.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată, în stare de libertate, Elisabeta Zenovia Rolea, preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, şi Grigoriţa Feraru, consilier principal în cadrul CJAS la data faptelor, ambele pentru luare de mită.

Doina Borugă, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi şi Daniela Delia Popescu, director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin la data faptelor, vor fi judecate pentru infracţiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată şi pe Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, Cristian Damian Stănoiu, avocat în Baroului Mehedinţi la data faptelor, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi Andrei Dan Bădin, realizator TV la data faptelor, acuzat de luare de mită.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de menţinere a măsurilor preventive dispuse în cauză. Instanţa va verifica în 1 august legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv, în cazul lui Duicu, Ponea şi Popescu.

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada martie-iunie 2013, Adrian Duicu i-ar fi spus lui Ştefan Ponea că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, a şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, pe de o parte, şi asupra unor consilieri locali ai Consiliului Local al municipiului Orşova, pe de altă parte.

Rechizitoriul DNA a fost obţinut de gândul în baza legii 544/2001: CITEŞTE AICI RECHIZITORIUL DNA INTEGRAL

Potrivit legii, acesta a fost anonimizat şi astfel în docunment se fac referiri doar la numele inculpaţilor, nu şi la cele ale martorilor.

Duicu i-ar fi promis lui Ştefan Ponea că îşi va folosi această influenţă pentru a-i determina pe aceştia să îl menţină temporar în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române, “precum şi să numească o persoană din familia acestuia (Elisabeta Ponea, soţia fostului şef al IPJ Mehedinţi, n.r.) într-o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public.

“În ceea ce îi priveşte pe membrii Consiliului Local al municipiului Orşova, influenţa urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public şi concesionarea, către o altă persoană din familia lui Ponea Constantin Ştefan, la un preţ «convenabil», a două suprafeţe de teren (în suprafaţă totală de aproximativ 200 de mp, terenuri situate în centrul municipiului Orşova şi reprezentând acostamentul unei străzi)”, se mai arată în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, un membru al familiei lui Ponea a obţinut cele două suprafeţe de teren, în urma intervenţiei lui Duicu, care şi-ar fi folosit influenţa asupra a 11 membri ai Consiliului Local Orşova, prin intermediul şi cu ajutorul preşedintelui PSD Orşova, Constantin Popescu.

Duicu i-ar fi cerut în schimb lui Ponea să determine un magistrat să îi admită cererea dintr-un dosar în care ceruse anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a stabilit că a fost în incompatibilitate.

“Folosindu-se de împrejurarea că o persoană din familie este chiar şefa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei care avea de soluţionat cauza respectivă, Ponea Constantin Ştefan i-a promis lui Duicu Ioan-Adrian că îi va obţine acest folos, în sensul că hotărârea care se va da în cauza amintită va fi una favorabilă acestuia din urmă”, au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

În 21 mai 2012, Adrian Duicu a contestat raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, acesta cerând Curţii de Apel Craiova anularea actului. După un an, în 21 mai 2013, Curtea de Apel Craiova i-a admis cererea şi a dispus anularea raportului de evaluare al ANI, din 9 mai 2012. Decizia a fost contestată de ANI la instanţa supremă, termenul de judecare fiind 18 noiembrie 2014.

Presa locală a scris că la Curtea de Apel Craiova dosarul acestuia a fost judecat de secţia al cărei şef este magistratul Adina Ponea Calotă, sora lui Ştefan Ponea.

În rechizitoriul procurorilor se mai arată că, în cursul anului anul 2013, Adrian Duicu ar fi acţionat cu scopul de a crea premisele decontării de către o societate comercială, cu obiect de activitate prestarea de servicii medicale (paraclinice), operând un laborator de investigaţii medicale cu rezonanţă magnetică nucleară administrată în fapt de acesta.

“Este vorba despre decontarea unor sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate (pe parcursul anului 2013 societatea a decontat de la casa judeţeană de asigurări de sănătate suma de 3.595.762 de lei), sens în care inculpatul Duicu Ioan-Adrian şi-a folosit influenţa conferită de calitatea sa de preşedinte al organizaţiei judeţene Mehedinţi a Partidului Social Democrat pentru determinarea mai multor funcţionari publici, atât din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cât şi din cadrul casei judeţene de asigurări de sănătate Mehedinţi, să-şi exercite atribuţiile de serviciu în sensul obţinerii folosului urmărit de acesta”, susţin procurorii.

Duicu ar fi fost ajutat de Elisabeta Zenovia Rolea şi Grigoriţa Feraru, de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, care i-ar fi cerut în schimb ca soţii lor să fie numiţi în funcţii, în cadrul administraţiei publice.

Anchetatori au mai stabilit că, în perioada ianuarie – septembrie 2013, Adrian Duicu, Daniela Delia Popescu, director executiv al CJ Mehedinţi şi preşedintele CA al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, şi Doina Borugă, managerul SJU Drobeta-Turnu Severin, au permis reprezentanţilor unor societăţi comerciale accesul la informaţii care nu erau destinate publicităţii, referitoare la procedura de achiziţie publică având ca obiect achiziţionarea de echipamente medicale şi de mobilier necesar utilării blocului materno-infantil din cadrul unităţii sanitare, precum şi date tehnice şi financiare necesare întocmirii documentaţiei de atribuire a achiziţie publice. Aceştia ar fi acţionat “cu scopul de a obţine pentru cei doi agenţi economici menţionaţi un folos necuvenit (constând în înlăturarea competitorilor economici şi în asigurarea unei marje de profit maximale)”.

Avocatul Cristian Stănoiu este acuzat că, în perioada 30 iulie – 8 august 2013, “a atestat în mod necorespunzător realităţii data unui act juridic, pe care l-a pus la dispoziţie numitei Borugă Doina, pentru a-l folosi în vederea producerii de consecinţe juridice”.

Duicu mai este acuzat că, în luna august 2013, i-a cerut unui administrator de firmă să efectueze lucrări de dulgherie la un imobil pe care familia Duicu îl utilizează ca locuinţă.

“Dând curs solicitării inculpatului, administratorul firmei a achiziţionat materialele necesare (în valoare de 28.039,51 lei, potrivit facturii din data de 01.08.2013) pe care le-a folosit la efectuarea lucrărilor. Inculpatul Duicu Ioan-Adrian nu a plătit contravaloarea acestor materiale şi nici a manoperei, omul de afaceri nefăcând nici un demers în vederea solicitării acestei sume, tocmai în considerarea calităţii de preşedinte al Consiliului Judeţean deţinută de cel dintâi. Aceste lucrări aveau să fie facturate abia în aprilie 2014, după arestarea preventivă în cauză a lui Duicu Ioan-Adrian. În octombrie 2013, pentru a nu plăti lucrările efectuate şi contravaloarea materialelor folosite la această lucrare, inculpatul Duicu Ioan-Adrian i-a dispus inculpatei Borugă Doina, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, să întreprindă demersurile necesare pentru a contracta cu firma omului de afaceri, prin achiziţie directă, lucrările de renovare a secţiei de ortopedie a spitalului”, susţin procurorii.

Totodată, Duicu ar fi asigurat alocarea către Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, din fondurile Consiliului Judeţean Mehedinţi, a sumelor necesare efectuării plăţilor către societatea comercială respectivă. Valoarea celor două contracte acordate de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin a fost de 180.794,47 de lei, respectiv de 303.018,26 de lei, ambele fără TVA.

Andrei Bădin, realizator al unei emisiuni la postul de televiziune B1, este acuzat că, în luna august 2013, ar fi pretins şi primit de la Duicu 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care îl viza pe ministrul de atunci al Mediului, Rovana Plumb.

“După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Bădin Andrei-Dan nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalităţi săvârşite de persoana respectivă”, au mai scris procurorii în rechizitoriu.

B1 TV a anunţat, în 24 iulie, că în urma informaţiilor apărute în presă privind o posibilă punere sub învinuire penală a jurnalistului Andrei Bădin, a decis să suspende atât apariţia acestuia în emisiunile televiziunii, cât şi implicarea sa în deciziile editoriale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.