Ce a însemnat Grupul pentru Dialog Social pentru România: "Urmaşii cominterniştilor au devenit peste noapte mari apărători ai valorilor democratice" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Ce a însemnat Grupul pentru Dialog Social pentru România: “Urmaşii cominterniştilor au devenit peste noapte mari apărători ai valorilor democratice”

Silviu Brucan si George Soros la sediul GDS ian 1990 Foto Emanuel Parvu 1Nu s-a murit pentru pâine şi circ

Copiii nostri vor fi liberi - Decembrie 1989 Romania„Vom muri şi vom fi liberi” a fost strigătul tinerilor din decembrie 1989. Pentru aceasta au luptat şi au murit românii atunci, şi nu pentru altceva. Nu a strigat nimeni „Ne e foame”, „Vrem pâine” sau „Vrem bani mai mulţi şi excursii în străinătate”. Nici nu am auzit pe cineva strigând „Vrem 24 din 24 program la televizor” sau „Vrem şi noi sex şi pornografie”. Nu pentru consum sau divertisment, nu pentru aşa-zisele drepturi ale omului, nu pentru pâine şi circ s-a ieşit atunci în stradă, ci pentru acea năzuinţă de a ajunge să gândim liberi. Era vorba despre eliberarea de sub opresiunea ideologiei comuniste, a unui regim care îţi promitea bunăstarea aşa cum o înţelegeau ei, luându-ţi în schimb dreptul de a gândi liber, de a crede şi a iubi fără să ţi se traseze pe linie de partid pe cine trebuie să iubeşti şi cum să gândeşti. În special credinţa în Dumnezeu, cea vie şi manifestă, credinţa care îţi schimbă viaţa şi te îndeamnă să mărturiseşti adevărul indiferent de riscuri, acea credinţă îi deranja pe comunişti şi au încercat să o alunge din inimile oamenilor. Aceasta pentru că nu voiau ca omul să asculte şi să iubească mai mult pe altcineva decât pe ei, nu acceptau ca altcineva să poată înrâuri gândirea omului mai mult decât o făcea ideologia comunistă. Cu Dumnezeu nu puteau concura, ştiau prea bine acest lucru. Acesta a fost motivul pentru care cel mai important obiectiv al comunismului a fost să-L alunge pe Dumnezeu din cetate, să stârpească credinţa din inima oamenilor.

În primele două decenii de la instaurarea comunismului, lupta era pe faţă şi cât se poate de vehementă. Ziarele epocii respective abundă în scenarii defăimătoare la adresa preoţilor şi a credinţei. Presa de astăzi nu face decât să reediteze – doar că ceva mai rafinat – aceleaşi strategii defăimătoare. Căutaţi în ziarele epocii dacă nu credeţi! De asemenea se făceau dosare, se organizau procese publice în care erau deconspirate „abuzurile preoţimii” şi „acţiunile reacţionare ale retrograzilor religioşi”. Bineînţeles că ora de religie a fost înlocuită atunci de materialismul ştiinţific, unde copiii învăţau despre cei care „ne-au scos din obscurantism şi din mâna burghezilor”, despre Marx şi Lenin, despre Stalin şi reprezentaţii lor în România. Se omitea însă să se amintească cele peste şaizeci de milioane de oameni care au murit în chinuri pentru ca să triumfe noua ordine comunistă.

Pe urmă se vorbea despre realizările ştiinţei, care, prin progresele pe care le-a făcut, ar fi demonstrat că Dumnezeu nu există. În cadrul aceleiaşi campanii de „iluminare” a poporului, Duminica, în timpul Sfintei Liturghii, se organizau concursuri şi serbări, baluri sau alte evenimente la care copiii erau obligaţi să participe. Adulţii erau atraşi în aceleaşi ore la târgul care a devenit o tradiţie atât de puternică, încât nu s-a renunţat la ea nici după 1990, până astăzi.

Astfel s-a reuşit educarea unei noi generaţii, a părinţilor noştri, departe de Dumnezeu, dacă nu atee. De la sfârşitul anilor ʼ60 s-a schimbat însă politica. Ca şi cum chestiunea religioasă ar fi fost deja clasată, în şcoală nu se mai vorbea deloc de Dumnezeu. Nici negativ, nici pozitiv. Eu personal nu-mi amintesc să fi auzit o discuţie despre credinţă în tot ciclul primar sau liceal. Aceasta nu însemna însă că nu eram conştienţi că gândirea creştină, ca şi punerea în discuţie a ideologiei comuniste, nu erau complet interzise, ţinând cumva de capitolul „gândirii arestate”. Mulţi dintre noi aveam bunici sau unchi care suferiseră sau muriseră în închisorile comuniste pentru credinţă şi adevăr.

Educaţia religioasă a devenit un drept fundamental al românului

Această oală sub presiune care a fiert vreo patruzeci și cinci de ani a explodat în decembrie 1989, profitând practic de revolta „spontană” organizată de serviciile secrete străine la Timişoara, prin care voiau să scape de Ceauşescu şi să-şi instaureze propria stăpânire. Românii însă nu pentru ei ieşiseră în stradă, ci ca să moară şi să fie liberi. Astfel că încă din primele zile ale revoluţiei din 1989, pentru prima oară după patruzeci și cinci de ani, tinerii din Piaţa Universităţii s-au aşezat în genunchi şi au rostit Tatăl nostru. Pentru prima oară atunci, tineri care fuseseră crescuţi într-un climat complet ateu, într-un loc public din România proclamau sensul real al revoluţiei române: întoarcerea la Dumnezeu. De fapt, chemându-L pe Tatăl cel din Ceruri, tinerii din Piaţa Universităţii din Bucureşti recunoşteau ca Părinte pe Hristos, şi nu ideologia comunistă, îşi puneau viaţa în mâinile lui Dumnezeu, şi prin aceasta simţeau că, şi dacă vor muri, liberi vor fi, cum au fost şi cei care au murit în închisorile comuniste. Aşa simţeam atunci, deşi nu ne gândisem, şi poate că nu mulţi conştientizam lucrul acesta până la capăt.

Atunci, în acele clipe, se punea punct unei epoci a gândirii religioase reprimate şi se pătrundea sau se dorea intrarea într-o nouă lume, cea în care omul Îl recunoaşte pe Dumnezeu ca Părinte şi Proniator al vieţii noastre. Desigur, în toată perioada comunistă au existat oameni care se rugau Domnului, iar în biserici nu a încetat să se spună Tatăl nostru, însă era cu totul interzis să-şi afirme cineva credinţa în public. Acesta este semnul caracteristic al comunismului.

Aşadar, dacă putem să vorbim de o revoluţie la 1989, aceasta nu a fost atât una politică, ci una a întoarcerii la credinţă, o credinţă pe care lumea românească şi-a asumat-o public ca pe cel mai important act de dreptate făcut lui Dumnezeu, Cel care a creat lumea, dar şi omului, care are nevoie să-L simtă pe Părintele său aproape, ca să-l sprijine şi să-l călăuzească. Astfel, libertatea religioasă, prin recunoaşterea oficială a dreptului lui Dumnezeu de a fi primit în cetate, în primul rând prin educaţia religioasă, a devenit un drept fundamental al românului, câştigat prin sângele tinerilor care s-au jertfit în 1989.

Urmaşii cominterniştilor au devenit peste noapte mari apărători ai valorilor democratice

Primul numar al revistei 22 cu fondatorul GDS Silviu Brucan 20 ian 1990

Este drept, celor care au pus mâna pe putere nu prea le-a convenit noua situaţie, şi au atras atenţia mai mult asupra dimensiunii politice şi economice a revoluţiei. Mass-media s-a organizat încet, încet, fiind preluată de centre de interes străine de neamul nostru, reîncepând distrugerea morală a poporului şi campania de defăimare a Bisericii. Şi, înaintea tuturora, o mare parte a intelectualităţii, de formaţie stângistă, şi-a adaptat discursul antibisericesc la noile condiţii presupuse de o societate zis democratică. Astfel că urmaşii cominterniştilor, care înainte de 1990 aduceau osanale regimului, au devenit peste noapte mari apărători ai valorilor democratice, care presupun, în concepţia lor, un stat secular. Adunaţi în jurul unor publicaţii precum „22” și a Grupului pentru Dialog Social, aceşti intelectuali au început edificarea unui nou tip de discurs anticreştin, cu rădăcini neo-marxiste, de data aceasta în numele valorilor europene şi al drepturilor omului. Obiectivul lor, declarat în multe momente pe parcursul istoriei post-decembriste, este secularizarea completă a statului român, în sensul ca acesta să renunţe a-şi mai asuma relaţia sa cu Biserica. Scopul lor, ca şi al comuniştilor, nu este altul decât a elimina complet credinţa din spaţiul public, din educaţie sau din tot ceea ce înseamnă manifestare publică a acesteia. Desigur, modelul este occidental, unde, pe bazele aceloraşi ideologii, au început să fie dați afară din şcoli sau din Universităţi profesorii care pomenesc numele lui Hristos la ore. Au început să-şi piardă slujbele cei care îşi manifestă credinţa şi învăţătura Evangheliei la locul de muncă sau în întâlnirile publice la care participă.

Toate acestea ne conving de faptul că am fost doar înşelaţi, crezând, în naivitatea noastră, că hidra roşie antihristică ar fi fost strivită odată cu căderea blocului comunist. Părintele Paisie Olaru a avut dreptate când prorocea în anul 1990 că, prin căderea comunismului, capul şarpelui a fost strivit, dar veninul acestei năpârci se va răspândi în toată lumea prin coada lui. Comunismul nu este decât unul din copiii marxismului. Mai periculos însă, în măsura în care e mai insidios, este neomarxismul, care, sub o înfăţişare democratică, seducătoare, cucereşte astăzi lumea. Prin acesta, comunismul antihristic supravieţuieşte sub o mască deocamdată democratică, aşteptând momentul oportun pentru a-şi arăta din nou dinţii, hrănindu-se cu sângele creştinilor. Probabil că războiul pe care George Soroş îl preconizează sau pur şi simplu îl doreşte (opinie exprimată într-un interviu recent dat revistei Paris Match[1]) va fi un astfel de factor declanşator al descoperii adevăratei feţe a noului regim. Până atunci însă, hotărârea Curţii Constituţionale de a scoate Religia din trunchiul comun al materiilor școlare constituie pentru noi, românii, un semnal de alarmă, un semn al instaurării unei noi epoci atee în istoria lumii.

Ce ne rămâne de făcut?

Cum de s-a ajuns aici după douăzeci și cinci de ani de la eliberarea de antihristicul comunism? Am uitat atât de repede cei patruzeci și cinci de ani de teroare, în care sute de mii de români au intrat în puşcării, mulţi dintre ei murind acolo tocmai pentru că nu au vrut să renunţe la Dumnezeu şi la crezul lor?…

Cum de nu s-a ieşit în stradă acum, când nu ne mai ameninţă nimeni cu moartea? Măcar profesorii de religie şi familiile lor, măcar preoţii cu credincioşii care umplu bisericile, şi ar fi fost câteva sute de mii de oameni care ar fi protestat ca unul pentru acest nou debut al unei epoci antihristice.

Ne gândim oare că o să treacă şi asta? Ne amăgim că ne vom găsi o altă ieşire ca profesori, predând etica sau chiar educaţia sexuală? Ne-am luat cu altele şi ne-am amăgit cu gândul că e mai bine să-i lăsăm ceilalţi să se zbată, că doar „Patriarhia ce face”?! Sau nu conştientizăm cu adevărat către ce ne îndreptăm?

Şi mai rămâne întrebarea: oare ne-am făcut datoria faţă de tinerii din noua generaţie, care ne-au avut ca profesori de religie, preoţi sau mireni, ca modele de viaţă creştină? Oare dacă nu ne-am fi lăsat şi noi furaţi de duhul lumii s-ar mai fi ajuns aici?

Ar mai fi multe lucruri de spus, dar vorbele până la urmă nu pot rezolva nimic cât timp nu sunt puse în practică. Poate că nici ieşitul în stradă nu ar fi rezolvat în mod definitoriu problema, deşi ar fi reprezentat ceva. Însă sigur că întoarcerea noastră cu toată inima la Dumnezeu şi aplecarea cu mai multă râvnă asupra unei vieţi de rugăciune poate cel puţin încetini apropierea prigoanei împotriva creştinilor.

Vă îndemnăm, aşadar, să faceţi cu mult mai mult pentru a-i atrage pe cei apropiaţi la o autentică viaţă creştină, care înseamnă în primul rând ascultarea glasului conştiinţei, păzirea minţii, curăţirea de păcate prin spovedanie şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Dar în nimic din toate acestea nu vom putea înainta, de nu vom avea rugăciunea ca scară către cele înalte, pe care coboară Domnul în inimile noastre. Să ne rugăm, aşadar, cu timp şi fără de timp, căci din nimic nu vom câştiga mai mult în viaţa aceasta ca din împreuna-vorbire cu Dumnezeu. Şi să nu uităm în rugăciunile noastre lumea, care se chinuieşte tocmai pentru că nu L-a cunoscut pe Hristos.

Așadar, avem nădejdea că, atunci când măcar o mică parte din români vor fi cu toată inima ai lui Hristos, altfel ar putea arăta lumea de mâine. Lupta trebuie să o ducem însă mai întâi cu noi înşine, ca să nu ne reîntoarcem la coşmarul din care abia ne-am trezit în urmă cu un sfert de veac.

Gheorghe Fecioru / Familia Ortodoxă

Print Friendly, PDF & Email

3 comments

  1. Pe de altă parte poate şi părinţii vor realiza de acum înainte că EI şi nu alţii sunt responsabili de valorile morale în care vor creşte odraslele lor. Poate că de acum înainte nu se va mai închide ochii la un formalism prin care, de exemplu, elevii de liceu (poate la îndemnul profesorilor lor) îşi “fabricau” cereri prezentate ca venind din partea părinţilor lor prin care refuzau prezenţa la ora de Religie.
    Mai recent, un caz GRAV de încălcare a drepturilor părinţilor (şi elevilor) a izbucnit public după ce spitalele s-au umplut cu copii vaccinaţi prin încălcarea normelor care impuneau şi acceptul tutorilor.

  2. anonim

    Imaginea ,,urmasilor kominterrmistilor” (Papatievici, Tismaneanu, Roman+ Brucan, Vartan) e aparata de dreapta din Romania pentru ca dreapta a pus stapanire pe arhivele Securitatii din care s-au furat peste 100000 de dosare si asta reiese din raspunsul oficial al MApN catre Valerian Stan. Mare parte din aceste dosare sunt despre grupul kominternistilor liberali si partea cea mai importanta sunt presiunile serviciilor secrete asupra fostilor ofiteri de Securitate(santaj, amenintari) , presiuni exercitate dupa 1996 la ordinul partidelor de dreapta aflate la putere, incat se ajungea ca fosti det. pol. cu dosare murdare sa beneficieze de serviciile fostilor securisti aflati in functie la momentul respectiv. Istoria se face de invingatori la fel ca si imaginea celor protejati de dreapta pentru ca traim in Republica CIA si orice supara CIA dispare din arhive cum ar fi cazul dosarelor legionarilor parasutati in Banatul anului 1953.
    Dincolo de porcariile astea ale sistemului liberal-kominternist-legionar ramane un mare semn de intrebare: de ce sunt cenzurate crimele securitatii yugoslave sau a securitatii ungare(mai ales) asupra minoritarilor romani din tarile respective? Sa nu spuna cineva ca un minoritar roman traia in Ungaria, Bulgaria(unde minoritatea romana nu e recunoscuta nici astazi) sau Yugoslavia lui Tito intr-o situatie idilica! Pana acum s-a mers doar pe linia Basarabia -Bucovina-Buceac pentru deportari dar lipseste orice informatie si orice studiu pe ce am zis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.