25 de ani de la declanşarea Fenomenului Piaţa Universităţii, înecat în sânge pe 13 – 15 iunie 1990. FOTO / VIDEO / INFO

Piata-Universitatii-1990-Zona-Libera-de-Neocomunism-a-Romaniei-Foto-Pascal-Ilie-Virgil
Publicăm azi acest articol ca să aducem aminte asupra unui eveniment major din istoria României moderne, de la a cărui declanşare se vor împlini, în curând, 25 de ani.

Inceputul Fenomenului Piata Universitatii: “Nu vrem preşedinte care să ne vândă URSS-ului”

22 aprilie 1990 – în Bucureşti, au loc două mitinguri electorale: PNŢCD (Piata Aviatorilor) şi “Gruparea Democratică de Centru”(Piaţa Unirii), precum şi un marş al asociaţiilor “Alianţa Poporului” şi “16-21 Decembrie”.
In Piaţa Unirii, în jurul orei 11 începe mitingul “Grupării Democratice de Centru”, care cuprindea 10 partide sub deviza “UNITI PENTRU VICTORIE; Prosperitate, Naţiune, Democraţie”; iau cuvântul mai mulţi vorbitori, care califică drept abuz interzicerea intrarii in ţară a Regelui Mihai pentru sărbătorile de Paşti. Dl Cerveni denunţă metoda tipic comunistă de propagandă electorală prin vizite de lucru în întreprinderi, pentru adeziuni, frustrând oamenii de orele de muncă neplătite sau plătite din buzunarul celorlalţi. Dl. Constantin Remus Dumitrescu, de la Frontul Democrat Roman din Timisoara, a amintit că pe 20 Decembrie, Timişoara a devenit primul oraş liber în ţară iar “de pe 20 pe 22 nu s-a tras un singur cartuş in Timişoara”. Mitingul se termină pe la 12,30.
Participanţii se alatură marşului asociaţiilor “Alianţa Poporului” şi “16-21 Decembrie”, care veneau de la Cimitirul Eroilor, unde depuseseră coroane de flori, şi se indreptau către Piaţa Universităţii, urmând deja tradiţionalul marş duminical către Piaţa Victoriei şi Televiziune.
O mulţime din ce in ce mai mare de oameni se revarsă pe străzile capitalei, purtând pancarte şi strigând lozinci care sintetizau toate abuzurile, nedreptăţile şi devierile regimului fesenist:
“REVOLUTIA A FOST FURATA DE F.S.N.”, “ILIESCU NU DEZBINA TARA”, “PROCLAMATIA DE LA TIMISOARA, LEGE PENTRU TOATA TARA”, “JOS ILIESCU SI GUVERNUL COMUNIST”, “JOS COMUNISMUL”, “JOS DECRETELE CEAUSISTE”, “F.S.N = P.C.R.”.
Membrii GID participă cu pancartele: “ASOCIATIA VIITORILOR DETINUTI POLITICI”, “ADEVARATA EMANATIE A REVOLUTIEI: PROCLAMATIA DE LA TIMISOARA”, “CINE SINT ADEVARATII AUTORI AI GENOCIDULUI? TERORISTII SAU GUVERNUL?! MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”.
De notat: nici un ziar nu a publicat ultima intrebare a pancartei; Textul initial al intrebarii fusese: “MINISTERUL DE INTERNE = M.Ap.N. = KGB?”. “, dar ideea de a infierbanta spiritele deja incediare legate de participarea armatei la represiunea din decembrie, mai ales in contextul miscarii de reformare a armatei, CADA, a condus la o solutie de compromis, furnizata GID-ului de Octavian Radulescu; sa scriem “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?” si fiecare sa “traduca” dupa dorinta.
Pe tot parcursul marsului se strigau lozinci: “11-22, cine-a tras in noi?”, “16-22, voi ati tras in noi”, “Activistii de partid ne-au adus la genocid”, “Apel din Timisoara, trezeste, Doamne, tara”, “Ceausescu scoala-te, sa vezi noul PCR”, “Ceausescu, nu fi trist, Iliescu-i comunist”, “Cine sta departe, nu vrea libertate”, “Decret-lege: frontul se alege”, “Iliescu judecat, pentru haosul creat”, “Iliescu nu uita, Muresu-i opera ta”, “Iliescu nu uita, te votam la Moscova”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Iliescu pentru noi, este Ceausescu II”, “Iliescu si ai lui, tradatorii neamului”, “Jos Chitac”, “Jos Iliescu”, “Jos Securitatea”, “Nu vrem vila la sosea, noi iti vrem demisia”, “Referedum”, “Timisoara”, “Tineti minte cinci cuvinte: e mai rau ca inainte”, “Treziti-va romani, aveti din nou stapani”, “Viza pentru Rege”, “Zoe si cu Nicu si-au schimbat taticu’”, “FSN, FSN – agentura KGB”,”Iliescu, orice-ai face, agentura nu ne place”.

Coloana este atacata

Pe traseu, la un moment dat, au fost intampinati de un grup de timisoreni, cu un tricolor si pancarte cu “Proclamatia de la Timisoara” si”Timisoara-Bucuresti”. Grupul de opt timisoreni, condusi de pictorul Mihai Olteanu, parcursese distanta Timisoara-Bucuresti pe jos, purtind drapele tricolore, adunind semnaturi pentru punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara, si sadind cite un pom in orasele si satele in care au trecut.
Cand coloana a ajuns in Piata Aviatorilor, pe la orele 14, mitingul PNT era in plina desfasurare;
Intre timp, la mitingul PNT-CD participa si membri ai altor partide si asociatii. Nica Leon cere ca alegerile sa se faca in toamna, pentru a permite informarea opiniei publice; cere ca FSN si televiziunea sa arate adevarul desprte revolutie.
Corneliu Coposu: “Dv. trebuie sa aparati democratia si demnitatea neamului romanesc”; Domnul Cerveni face si un joc de cuvinte: “Daca Frontul invinge in alegeri, Romania inregistreaza o infrigere”. Domnul Lup, secretarul general al partidului: “Votindu-ne pe noi, va votati pe dv. !” spune dinsul, adaugind: “Vom inlatura urmarile comunismului fara ura si patima !”; Ion Ratiu: “Voi imi spuneti mie ca PNT inseamna pamint pe vecie taranilor !”, “Noi intelegem prin muncitori pe toti cei care muncesc cu mina, spiritul sau mintea”. Ion Puiu: “Tuturor le vom da ce le-a lipsit, ce le-a fost furat: Libertatea !”, “Revolutia noastra a fost furata !”; Dumitru Dinca: “Am eliminat un lup ce s-a saturat si acum au venit alti lupi flamanzi la putere”.
In final, coloana initiala a preluat si participantii mitingului PNT, ajungand cu totii in fata Televiziunii, pentru a cere schimbarea conducerii acesteia si abrogarea Decretului 473/1977, prin care Televiziunea este subordonata direct presedintelui. S-a redactat un comunicat comun, care va fi inmanat spre difuzare de catre o delegatie formata din membrii asociatiilor “16-21 Decembrie”, “Alianta Poporului” si “Forumul Antitotalitar Roman”. In loc de dialog, Razvan Theodorescu, intelectual fin, a trimis demonstrantilor scutieri cu bastoane de cauciuc. “Dezbinati poporul cu televizorul”.

Directia Piata Universitatii

Pe Calea Dorobanti, de la etajul 7 al unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit grav o femeie in virsta de 59 de ani, Sanda Lugoj; ajutata sa se ridice de cateva persoane care erau chiar in spatele ei, printre care ziaristi si membri GID, batrina se albise, avea deja privirea fixa, nu mai putea misca, nici vorbi, iar in momentul in care am urcat-o in masina, sangele a inceput sa curga din crestetul capului; transportata la Spitalul de Urgenta, doctorii au apreciat ca e in stare grava, cu o fractura craniana de 10 cm; incidentul n-a facut decat sa sporeasca tensiunea manifestantilor.
Ajunsi in Piata Universitatii, pe la orele 19, manifestantii blocheaza circulatia pe toate sensurile; se hotaraste o noapte de veghe pentru victima acestei manifestatii si pentru totii eroii revolutiei; dar si pentru adoptarea punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara ca amendament la legea electorala, si abrogarea decretului 473 cu privire la subordonarea televiziunii direct presedintelui tarii. La inceput, se blocheaza cu pancarte intinse pe strada de la Spitalul Coltea, apoi se ridica baricade, pentru prima data de la revolutie. In Piata raman aproximativ 100 de persoane, grupate in jurul troitei.
In jurul orei 20,30 au aparut doua autobuze cu soldati MI, care insa s-au retras.

Reapar “scutierii”

Apoi, la scurt timp, pe la 21,15 in zona restaurantului “Pescarul” au aparut “scutierii”. Era pentru prima data cand acestia, binecunoscuti din 21-22 decembrie, apareau din nou; castile si scuturile albe se evideantiau puternic in intuneric, aliniate una langa alta, iar amintirile tragice starnesc o emotie puternica in randul demontrantilor, care incep sa huiduie alergand catre ei; au loc altercatii si la un moment dat, scutierii se vor retrage.
In jurul orei 21,30, intre Spitalul Coltea si cinema “Luceafarul” apar soldati MApN dispusi pe doua rinduri, cu arma la umar;
Demonstrantii discuta cu soldatii, afla ca acestia au munitie dar ca nu vor trage. Se scandeaza: “doriti sa fiti cu noi? duceti-va inapoi”.
La inceput s-a blocat circulatia pe bulevardul Magheru; apoi, s-au intins pancarte pe jos si pe sensul spre Piata Kogalniceanu si spre Rosetti; primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar soferul, care parca de-abia astepta asa ceva, s-a intins, obosit, cu capul pe volan; a aparut un politist cu grad si a inceput sa urle la el, ca si cum n-as fi fost de fata: “ce stai, da-i drumul, treci peste ei!”; ridicandu-si cu greu capul, plictisit, soferul ii spune: “eu sunt cu ei, dom’le”, apoi se culca la loc.
Dupa orele 21 se vor pune panouri de tabla, luate de langa Spitalul Coltea si dispuse in cercul Piatei Universitatii de Victor Roncea si un alt tanar, Andrei Marinarul (Rochian), care vor bloca circulatia. Peste noapte, incercuiti de politie, vor ramane circa 30-60 de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor “Alianta Poporului”,”16-21 Decembrie”,”GID”, “21 Decembrie”,”AFDP” ( Octavian Radulescu) raniti in revolutie, rude ale unor decedati, maicute care au cantat “Hristos a-nviat” si alte cantece religioase, un preot care a slujit la Troita.
La porta-voce manifestantii au cerut abrogarea decretului 473 si includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara – interzicerea candidaturii fostilor activisti comunisti si ofiteri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te in URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem presedinte care sa ne vanda URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleaca nici unul”, “15-22 voi ati tras in noi”, “Jos comunismul”, “Democratie”.
Cum numarul manifestantilor tot scadea, iar politia ramanea pe pozitii, cativa membri ai asociatiilor prezente au incercat, fara succes, mobilizarea studentilor din complexele mai importante.
Dimineata in jur de ora 7, in ploaie, ramasesera vreo 7-8 demonstranti, printre care Octavian Radulescu si doi membri GID. Dintr-o dacie alba au coborat niste ofiteri de politie care i-au alungat pe manifestanti langa zidurile Universitatii, dirijand circulatia.
Si pe cand priveau deprimati, infometati, zgribuliti de frig in ploaie cum politistii le calcau in picioare pancartele de panza, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au ingropat-o in noroi, deodata, Octavian Radulescu incepe sa urle in porta-voce: “Victorie, victorie, am invins, victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la altii, gandind cu totii acelasi lucru; mai tarziu, ne-am dat seama ca avea dreptate. (GID)

Piata-Universitatii-1990-Roncea-Arhitectura

Criminalii printre noi

Din decembrie 1989 pana in iunie 1990, grupul conspiratorilor neo-comunisti condus de Ion Iliescu a reusit sa ingroape democratia pentru 20 ani

Istoria noastra

21 decembrie 1989: Suntem cu totii in Piata Universitatii, o mana de oamenii care ne cunoasteam din oras ca niste cai brezi, din toate cercurile anti-comuniste: de la artisti la rockeri.
26 decembrie 1989: este organizat primul miting anticomunist de dupa Revolutie, la indemnul unui prieten de-al nostru cunoscut pe 22 decembrie 1989, Andrei supranumit Marinarul si cu concursul studentilor de la Arte Plastice.
12 ianuarie: Manifestantii cer indepartarea de la Conducerea CFSN a nomenclaturistilor si interzicerea PCR.
23 ianuarie: Frontul anunta ca va candida in alegeri, in pofida promisiunilor anterioare. Doina Cornea si alti disidenti de frunte demisioneaza din Front.
28-29 ianuarie: PNTCD, PNL si PSDR cer demisia echipei conduse de Iliescu si Roman si constituirea unei puteri politice care sa includa si partidele istorice. Frontul pune la cale o contramanifestatie a “oamenilor muncii”. Sunt adusi pentru prima oara minerii in Bucuresti.
18 februarie: La mitingul Opozitiei, din Piata Victoriei, diversionisti bine antrenati incita multimea pentru a patrunde in forta in sediul Guvernului. A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemati la Bucuresti minerii, constituiti dupa modelul garzilor civile paramilitare ale Revolutiei bolsevice din Rusia.
22 aprilie 1990: Se implineau patru luni de la revolutie. Asociatii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit in mars spre Televiziune. La incheierea manifestatiei, in timp ce coloana de manifestanti se deplasa pe Calea Dorobantilor, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit o femeie in varsta. Incidentul a facut ca tensiunea din randul manifestantilor sa creasca. Ajunsi in Piata Universitatii, ei ocupa carosabilul, blocand circulatia atat pe B-dul Nicolae Balcescu, cat si pe B-dul Republicii. Pentru prima data dupa Revolutie se inalta baricade, din panourile metalice aflate in jurul santierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar in Piata Universitatii. Troleibuzele se opresc, generand blocarea traficului. Dupa lasarea intunericului apar, pentru prima oara dupa 21 decembrie 1989, “scutierii”, dispersand manifestantii.
23 aprilie: Lumea se aduna pe trotuarul din fata Teatrului National. Se vorbeste la portavoce. Peste noapte raman circa 100 de persoane.
24 aprilie: In jurul orei 5.00 dimineata Politia se napusteste asupra oamenilor stransi in jurul troitei, lovindu-i cu salbaticie. In jurul orei 11.00, Politia se retrage, Piata fiind reocupata de cateva sute de manifestanti. Se striga cu patima “Jos Iliescu!” In dimineata aceleiasi zile, presedintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei motiuni pentru eliberarea fortata a pietei, motiune ce nu va fi adoptata. Ion Iliescu ii numeste pe cei care il contestau in Piata Universitatii, “golani”.
La ora 12.00, dupa ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonas pe care am scris apasat “Golan”. In stanga, jos, am pus ca o marca semnatura: Ion Iliescu. Trag la xerox cateva sute de bucati si cumpar doua cutii de ace. Imi pun prietena sa se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignati ofensa adusa de Iliescu. Chestia uimeste, la inceput, dar foarte iute apare reactia asteptata, de fronda ironica la adresa incruntatului Iliescu, moment in care apar la vedere cu teancul de insigne si cu acele. In doua minute raman fara ecusoane, pe care oamenii, razand, si le prind cu mandrie in piept. La ora 15.00, Institutul de Arhitectura va fi impodobit cu o inscriptie pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a implinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era pana atunci inca difuz si lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine insemnul heraldic al minoritatii bunului simt din Romania.

Marian-Munteanu-in-Piata-Universitatii-1990-mediafax-foto-emanuel-parvu

Deschiderea balconului

La ora 17.00, presedintele Ligii Studentilor din Universitate, Marian Munteanu, deschide balconul Facultatii de Geologie, in pofida opozitiei profesorilor. Astfel debuteaza fenomenul Pietei Universitatii. Cheia celebrului balcon este furnizata de catre o femeie de serviciu, al carei nume, din pacate, nu a fost inregistrat de posteritate.
Inaltimea balconului, prelungire simbolica a trupului Universitatii, devenit tribuna a opiniei anticomuniste confera o alta perspectiva celor care contesta fesenismul de stat si de partid. Manifestantii, care pana atunci strabateau orasul in lung si in lat, se stabilizeaza si-si alcatuiesc o fortareata asezata pe un loc strategic. Incarcatura spatiului sacru, datorata jertfei aduse aici, se transfera asupra celor ce-l “locuiesc”. Se constituie astfel frontiera, limita grupului ad-hoc intitulat “golani”, asupra caruia se rasfrange proiectia de ordin spiritual, de continuatori si depozitari ai mesajului celor ucisi aici in decembrie, pentru libertate. Granita teritoriului Golaniei este fixata de perimetrul Universitatii si al Facultatii de Arhitectura si are ca limite periferiale intersectia, nod de circulatie vital al orasului, Intercontinentalul, care exprima simbolic Strainatatea si linia fostei baricade din 21 decembrie.

Organizarea Pietei

Studentii din cele doua facultati s-au constituit in echipe de lucru, pe “specialitati”- respectiv pe expresie vizuala si literar-orala. Eu am ocupat atelierul de la etajul patru al Arhitecturii, ale carui ferestre dadeau spre Piata, unde se aflau studentii anului sase, terminal, de la Institut, care isi pregateau lucrarile de diploma. Primul text afisat pe fatada a fost punctul 8 din Proclamatia de la Timisoara, scris pe un cearseaf subtilizat de prietena mea de acasa. Doi colegi de la Academia de Arta au adus o enorma reproducere, facuta de mana dupa o fotografie ce-i infatisa pe Iliescu si pe Ceausescu impreuna. S-a intemeiat un grup relativ mic, format din absolventi ai Liceului de Arta N. Tonitza, studenti ai Academiei de Arta si ai Institutului de Arhitectura. Cu totul, eram cam zece. Ni s-au alaturat forte de la Grupul Independent pentru Democratie, asociatie cu multi medicinisti si cu un spirit intreprinzator remarcabil, condusa de Cornel Fieroiu.

Echipa Arhitecturii

Am realizat un proiect scenografic al amenajarii spatiului imagistic al Pietei, pe schema unei scene de tip italian, cu punct unic de focalizare, centrat pe balcon. Ideea era sa se obtina o particularizare distincta a Zonei Libere, atat prin dispunerea lozincilor, care trebuiau sa delimiteze Piata, cat si prin continutul mesajului inscris pe suprafata panzelor. Am compus o sigla a Golaniei, fixata pe turnul Arhitecturii, care desemna ideea nonviolentei simbolic, prin folosirea semnului pacii utilizat de studentii protestatari ai Occidentului din anii 60. Stiam ca avem nevoie de suport international.
Pentru texte l-am utilizat copios pe Iorga – “Cine uita nu merita”- dar si pe Adam Michnik. Toate acele uriase lozinci din Piata au fost realizate in atelierul de la Arhitectura. Fetele trageau la masina panzele, iar noi pictam non-stop, refaceam ce se strica din cauza vantului, ne cataram pe stresinile facultatilor, intr-o echilibristica periculoasa, pentru a atarna alte si alte texte si desene. Am acoperit cladirile Universitatii si ale Arhitecturii, care au devenit suportul unei gazete de perete sui-generis a Pietei Universitatii. Deasupra balconului a fost instalata Icoana Maicii Domnului. Strajuind balconul, de o parte si de alta, se aflau portretele lui Eminescu. Simbolic, aceste efigii guvernau Piata si exprimau spiritul crestinesc si romanesc invocat de studenti.

George-Roncea-in-Piata-Universitatii-1990-Foto-Pascal-Ilie-Virgil-via-Roncea-Ro

Ecranul luminat

Atelierul de la Arhitectura si-a extins rolul functional din momentul aparitiei video-proiectorului. “Aparitia” a insemnat sterpelirea sculei, aflata in proprietatea Centrului Cultural al Frantei, care avea deschisa o expozitie la sala Dalles. Aparatul era “imprumutat”, la caderea serii, adus pe sest in Institut, si apoi plasat la loc, dupa ce se difuzau filmele montate tot acolo, la etajul patru. Ecranul fusese construit din bare de aluminiu “completate” din patrimoniul Oficiului de Expozitii. Aveam trei video-uri si doua televizoare adunate de pe la amici. Casetele filmate in timpul Revolutiei erau vizionate in premiera aici, montate improvizat si apoi distribuite la emisari sositi din centrele universitare din tara unde se organizasera mini-Golanii.
Francezii au aflat dupa un timp ca filmele din Piata, se proiectau cu obiectul lor asa ca am ramas fara el. Sorin Dumitrescu a incercat fara succes sa-i convinga pe francezi sa ne mai lase proiectorul. Am incercat la toate centrele culturale la care stiam ca exista video-proiectoare, si cu aceasta ocazie am realizat ce puternica sustinere are regimul Iliescu. Nimeni nu a vrut sa ne serveasca. Tana Rosca, sotia lui Sorin Rosca Stanescu, ne-a facut rost pana la urma de un aparat mai mic de la Scoala germana, unde era profesoara. Nucleul format in studioul ad hoc de la etajul patru a fost generatorul ideei unei televiziuni alternative, care se va numi SOTI.

Echipa Universitatii

Daca Arhitectura constituia centrul de realizare a imagisticii Pietei, Universitatea reprezenta punctul de difuzie principal al mesajului Golaniei. Cantecele alcatuiau o umbrela sonora ce acoperea teritoriul Pietei si solidariza constiinta publica a locuitorilor acesteia. Baietii de la Liga purtau greul organizarii accesului la balcon, devenit o portavoce de mare putere a pietei. Oameni de toate felurile s-au perindat la balcon si, pe masura ce lua amploare fenomenul Pietei, la balcon au inceput sa apara personalitati de prestigiu ale vietii romanesti.
Grupul de la GDS la inceput ne-a fost ostil, dar cand au vazut ca treaba din Piata se ingroasa si poate aduce un profit, si-au schimbat atitudinea. Studentii din Universitate trebuiau sa faca fata si grupurilor de diversionisti de la diverse asociatii dubioase, aparute ca ciupercile, care incercau sa imprime Pietei o orientare agresiva, pentru a compromite mesajul non-violent lansat si sustinut de studenti.
Tot la Universitate se organiza curatenia si apararea Golaniei, cu concursul GID si al Asociatiei 21 Decembrie. Se facea cu schimbul de paza in perimetrul Pietei, deoarece, inca de la inceput a persistat norul amenintarii si al violentei asupra Zonei. In timp ne-am “dotat” cu aparate de emisie-receptie, de jucarie, cu o raza de actiune de 200 de metri, s-au creat “consemne” si “parole” de acces la “obiective”: balconul, Universitatea, Institutul de Arhitectura, statia de amplificare, videoproiectorul, ecranul si punctul de lucru din spatele acestuia. Era o joaca, dar o traiam cu seriozitatea unor tineri care au vazut multe, mult prea multe pentru varsta lor.

Agonia Pietei

La sfarsitul lui aprilie, se declara greva foamei pentru sustinerea revendicarilor Pietei. Grevistii (veniti din toate regiunile tarii: Timisoara, Cluj, Constanta, Galati) se vor instala in corturi pe peluza din fata Teatrului National. Fara nici o legatura cu manifestatia, in zonele limitrofe ale Pietei Universitatii (deci in afara baricadelor) a aparut treptat un fel de talcioc tiganesc, incurajat de Politie. Era necesara o imagine detestabila asociata Pietei, care sa fie popularizata si ingrosata de Televiziune.
In 17 mai, organizatiile studentesti si ale revolutionarilor au blocat o initiativa, a unor grupuri obscure infiltrate in Piata, care ar fi putut genera razboi civil in Bucuresti (Nota mea: Este vorba de Teodor Maries, actualul uzurpator total ilegal al “Asociatiei 21 decembrie”, pe atunci activ in asa-zisa “Alianta Poporului“!). Ne-am dat seama ca nu avem capacitatea operativa pentru a putea bloca actiunile diversioniste ale unor profesionisti. Se intrevedea dezastrul – sfarsitul tragic al Pietii. Pe 24 mai ne-am retras din Piata.

Piata-Universitatii-Foto-c-Victor-Roncea-13-15-iunie-1990-2

Reprimarea

Hotararea de lichidare a Pietei Universitatii a fost luata pe 11 iunie, in cursul unei intruniri la Guvern, conduse de Ion Iliescu si Petre Roman. In noaptea de 12 spre 13 iunie, in Piata se aflau cca. 200 de persoane si grevistii foamei. In jurul orei 4.00, peste 1000 de politisti au inceput “curatirea” Pietei. Marian Munteanu fusese ridicat de-acasa – in jurul orei 6.00 – pentru o “discutie” la Politie. Iliescu declara pe 15 iunie, referindu-se la evacuarea Pietei: “S-a procedat intr-o maniera foarte, foarte civilizata”.
Caracterul represiv si violent al actiunii a starnit protestele trecatorilor si ale unor studenti din Facultatea de Arhitectura. Politistii i-au retinut si ridicat si pe acestia. Pe 13 iunie, in jurul orei 10.00, Piata, complet eliberata de manifestanti, continua sa fie inconjurata de politisti. In jurul orei 11.00, isi face aparitia grupul de muncitori de la IMGB care “face ordine”, atacand studentii din Institutul de Arhitectura. La ora 12.30, in jurul Pietei Universitatii se aduna deja cateva sute de manifestanti indignati dar pasnici, aflati fata in fata cu scutierii. Politistii ii bombardeaza pe manifestanti cu pietre. Cateva minute mai tarziu incepe confruntarea directa manifestanti-Politie. La ora 14.00, pe lungimea de unda a postului radio Contact s-a interferat o discutie dintre “indicativul 52″ si “53”: “Va rog sa informati pe domnul presedinte. Ne dam foc la toate autobuzele. Asta a fost intelegerea. Va rog sa informati.” “52” si “53” erau Chitac si Diamandescu.

Primii morti

Studentii care pazeau Facultatea de Chimie surprind un tanar care incerca sa dea foc unui autobuz cu ajutorul unei sticle incendiare. Luat la bani marunti, se descopera ca baiatul este elev la Academia de Politie. La ora 15.00, tensiunea in Piata atingea cote maxime. In jurul orei 15.30 este eliberat Marian Munteanu. La 16.10, Politia disparuse complet din zona, piata fiind reocupata de catre manifestanti. La ora 17.00, Marian Munteanu apare in balconul Universitatii facand numeroase apeluri la calm si nonviolenta. In acest timp, sediul MI si SRI era atacat cu pietre si sticle incendiare, de catre indivizi dubiosi, atletici, echipati cu treninguri viu colorate, cam prea ostentativ “civile”. Stingem incendiile declasate in cladirea SRI. In jurul orelor 18.30-19.00, martorii declara ca au auzit sase sau sapte focuri de arma, trase din sediul MI, probabil de la etajul II sau III. Doua persoane au fost ucise.
In fata sediului Televiziunii se aduna aproape 2000 de oameni. Printre ei s-a zvonit ca vor fi admisi, in sediu, reprezentanti ai demonstrantilor, pentru inceperea unui dialog cu conducerea TVR. Astfel, militarii care pazeau institutia au permis patrunderea a 200 de persoane in cladire. La poarta TVR au aparut grupuri de 40-50 de persoane, imbracate in salopete si inarmate cu bate, care au blocat iesirea celor invitati in cladire. Manifestantii retinuti in Televiziune sunt prezentati pe post drept agresori. Razvan Theodorescu intrerupe emisia generand isteria in Valea Jiului. Armata nu a intervenit.

Piata-Universitatii-1990-Rebeliunea-Legionara-Ion-Iliescu-KGB-FSN

“Rebeliunea legionara”

La ora 22 la TVR, situatia era controlata de fortele de ordine. Manifestantii din fata cladirii au fost complet dispersati in jurul orei 1. TVR a transmis comunicatele presedintelui Iliescu si comunicatele Guvernului, in care se declara ca in tara ar avea loc o “rebeliune legionara”, in vederea rasturnarii ordinii existente. S-a facut apel catre cetatenii judetelor invecinate, precum si la mineri pentru a se deplasa in Capitala “spre a restabili ordinea si a apara democratia.” Executivul insa deja apelase la Armata, iar garnizoana Bucuresti, la ora 17.20 intrase in alarma. In acelasi timp batalioanele de mineri se pregateau pentru a se indrepta catre Bucuresti. Iliescu si Roman nu aveau incredere in Armata, de vreme ce utilizau in paralel o forta civila cu caracter paramilitar.
Armata, la ora 1,05 noaptea, raportase ca a reusit sa controleze situatia in capitala. Trenurile cu mineri, daca se dorea, puteau fi oprite dupa aceasta ora intre Craiova si Caracal. Nu numai ca executivul nu a ordonat aceasta masura, ci dimpotriva, a continuat sa aduca mineri, ultimele trenuri indreptandu-se catre Bucuresti la orele 7 si 9 dimineata.
Pentru deplasarea minerilor, Directia Miscare a Ministerului Transporturilor a aprobat formarea a 11 garnituri speciale de trenuri, cu incalcarea normelor in vigoare si a Regulamentului ministerului. Pentru formarea trenurilor speciale se impunea avizul unei comisii militare, ceea ce nu s-a facut. In dimineata zilei de 14 iunie, la ora 5.00, au ajuns in Bucuresti peste 10.000 de mineri, continuand sa soseasca alte si alte garnituri. In total la Bucuresti s-au adus aproape 20.000 de mineri, ca o demonstratie de forta fara precedent adresata bucurestenilor ce trebuiau cumintiti.

Victor-Roncea-si-George-Roncea-arestati-la-UM-Magurele-in-14-iunie-1990

Infernul de la Magurele

In jurul orei 5.30, in Piata Universitatii a navalit hoarda de mineri inarmati cu rangi si securi. Au patruns in cladirea Universitatii si in Institutul de Arhitectura. Cladirile au fost cercetate de la subsol pana in pod, in cautare de efecte legionare ocazie cu care au fost sparte biblioteci, laboratoare, aparatura si o gramada de capete de studenti.
Sediile ziarelor “Dreptatea”, “Romania libera” si ale partidelor istorice au fost devastate. In raidul lor asupra Capitalei, minerii au inhatat peste 1500 de bucuresteni. Majoritatea arestatilor au fost dusi la unitatea militara Magurele, unde au trait un adevarat infern.
Acest lung sir de violente s-a soldat cu peste 900 de raniti, dintre care 500 au avut nevoie de spitalizare. In ceea ce priveste numarul real al mortilor, acesta ramane necunoscut. Oficial, s-a avansat numarul de sapte morti, dintre care cinci decedati prin impuscare. Din investigatiile noastre, alte zeci de morti au fost facuti disparuti. O data cu ei, in Romania a fost ingropata si democratia. Iliescu si Roman si-au atins scopul. De 15 25 de ani beneficiaza de o libertate nemeritata.

George RONCEA
Victor RONCEA

Preluat din Ziua, 13 iunie, 2005, Criminalii printre noi

Foto: Pascal Ilie Virgil, Emanuel Pârvu, Roncea.Ro

Sursa: Ziaristi Online

Adevarul-Andrei-Plesu-condamna-Piata-Universitatii-in-Scanteia-FSN-Mineriada-13-15-iunie-1990-Ion-Iliescu-KGB1

13-15-Iunie-1990-Tovarasul-lui-Plesu-CTP-despre-mineriada-si-Piata-Universitatii-in-Adevarul Declaratie-de-absolvire-Monica-Macovei-Chitac-Mineriada-din-13-15-iunie-1 Declaratie-de-absolvire-Monica-Macovei-Chitac-Mineriada-din-13-15-iunie-2


Mineriada din Iunie 1990 – Imagini unice de la… de ZiaristiOnlineTV

6 comments

  1. Pingback: Piaţa Universităţii 1990 în trei fotografii, acum istorice, de Emanuel Pârvu | Fotografi Romani de Pretutindeni

  2. Pingback: Fotografi Români publică trei imagini istorice din Piaţa Universităţii realizate de Emanuel Pârvu | Ziaristi Online

  3. Pingback: Fotografi Români: Piaţa Universităţii 1990 în trei fotografii, acum istorice, de Emanuel Pârvu | Photography Studio

  4. Pingback: “Ceausescu nu fi trist, Iliescu-i comunist.” | nicichiarasa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.