CU ISTORIA LA TRIBUNALUL POLITICII
de Mircea Stănescu
Azi, 24 iunie 2015, aleșii națiunii s-au ocupat (definitiv) de Istorie: au (re)votat legea „antifascistă“ și „antinegaționistă“[1].
Această lege, despre care s-a spus (inexact) că este (doar) „antilegionară“, vizează mult mai mult, căci atacă fundamentele libertății de expresie și ale cercetării științifice.
Din păcate, ea nu a fost criticată decât de „legionari“ sau de cei cu simpatii de acest gen, fapt explicabil, căci sunt printre primii vizați, deși, cum am spus, nu sunt singurii și nici cei mai importanți. Că ataci idei sau organizări (asocieri) politice, asta este una, dar istoricii nu-și pot face partid politic pentru a se apăra de asemenea producții care se vor legale (ba chiar, se vede, devin legi).
Unde sunt apărătorii libertății de conștiință? Absenți!
Unde sunt istoricii (pe noi nu ne punem la socoteală)? Absenți și ei!
Presupunem că sunt cu toții culpabilizați, speriați, șantajați cu „antisemitismul“, „negaționismul“, „minimalismul“ și „deflectivismul“ (sic!) acestei „legi Big Brother a istoriei“.
Prin urmare, nu ne rămâne decât să reproducem integral petiția Asociației „Libertate pentru Istorie“ din Franța, care constată ce efecte nocive pot avea asemenea legi, și reamintește principiile care stau la baza științei:
Paris, 13 decembrie 2005
Iritați de intervențiile politice din ce în ce mai frecvente în aprecierea evenimentelor trecutului, și de procedurile judiciare care îi vizează pe istorici și pe cei înclinați spre reflecție, ținem să reamintim următoarele principii:
Istoria nu este o religie. Istoricul nu acceptă nici o dogmă, nu respectă nici o interdicție și nu cunoaște tabúuri; el poate să deranjeze.
Istoria nu este morală. Rolul istoricului nu este să glorifice sau să condamne; el explică.
Istoria nu este sclava actualității. Istoricul nu aplică trecutului scheme ideologice contemporane și nu introduce în evenimentele din trecut sensibilitatea de azi.
Istoria nu este memorie. Într-un demers științific, istoricul strânge amintirile oamenilor, le compară între ele, le confruntă cu documentele, cu obiectele, cu urmele, și stabilește faptele. Istoria ține seama de memorie, dar nu se reduce la ea.
Istoria nu face obiectul justiției. Într-un Stat liber, nu este nici dreptul Parlamentului, nici al Puterii Judecătorești să definească adevărul istoric. Politica Statului, chiar atunci când este animată de cele mai bune intenții, nu este politica istoriei.
Violând aceste principii, articolele legilor succesive – și în special legile din 13 iulie 1990[2], 29 ianuarie 2001[3], 21 mai 2001[4] și 23 februarie 2005[5] – au restrâns libertatea istoricului, căruia i s-a spus, sub sancțiuni penale, ce trebuie să cerceteze și ce să descopere, i s-au prescris metode și i s-au impus limite.
Cerem abrogarea acestor dispoziții legislative nedemne de un regim democratic.
Semnează: Jean-Pierre Azéma, Elisabeth Badinter, Jean-Jacques Becker, Françoise Chandernagor, Alain Decaux, Marc Ferro, Jacques Julliard, Jean Leclant, Pierre Milza, Pierre Nora, Mona Ozouf, Jean-Claude Perrot, Antoine Prost, René Rémond, Maurice Vaïsse, Jean-Pierre Vernant, Paul Veyne, Pierre Vidal-Naquet et Michel Winock[6].
NOTE
[1] Cf., în acest sens, articolul nostru la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/06/romania-si-legile-memoriale.html.
[2] Legea nr. 90-615 din 13 iulie 1990, care vizează reprimarea tuturor actelor rasiste antisemite sau xenofobe, numită „Legea Gayssot“ (n. n.).
[3] Legea nr. 2001‐70 din 29 ianuarie 2001 cu privire la recunoașterea genocidului armean din 1915 (n. n.).
[4] Legea nr. 2001-434 din 21 mai 2001, care vizează recunoașterea comerțului cu sclavi și a sclavajului drept crimă împotriva umanității (n. n.).
[5] Legea nr. 2005‐158 din 23 februarie 2005 cu privire la recunoștința Națiunii și a contribuției naționale a Francezilor Repatriați (n. n.).
[6] Cf. „Libération“, 13/12/2005, la adresa: http://www.liberation.fr/societe/2005/12/13/liberte-pour-l-histoire_541669#.
București, 24 iunie 2015
Nota noastră: Conform noii Legi – încă nepromulgată – SE ELIMINA cu totul urmatorul articol din OUG 31/2002: “Nu constituie infractiune fapta prezavuta la alin (1) sau (2), daca este savarsita in interesul artei sau stiintei, cercetarii ori educatiei si interesul este exprimat in sensul protectiei drepturilor omului si libertatilor fundamentale ale omului si al prevenirii si combaterii incitarii la ura nationala, rasiala sau religioasa, la discriminare si la savarsirea de infractiuni contra pacii si omenirii” – oare se va ridica mai mult de un istoric împotriva acestei enormităţi?
Sursa: Ziaristi Online via Mircea Stănescu Blog
Pingback: Istoricii riscă să intre la închisoare dacă vor mai scrie despre perioada interbelică a României. O “Lege” împotriva Istoriei Naţionale | MARIA BOTNARU BLOG
Pingback: ABERŢII POLITICE: ISTORIA SCRISĂ DE PARLAMENT ŞI NU DE SPECIALIŞTI! | Secretele istoriei cu Alexandru Moraru
Pingback: RUŞINEA NAŢIONALĂ: ISTORIA NOASTRĂ VA FI SCRISĂ LA INDICAŢIILE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI | ISTORICI MARI…ŞI MICI
Pingback: LEGISLATIVUL ROMÂNIEI A SOLUŢIONAT TOATE PROBLEMELE ŞI S-A APUCAT SĂ SCRIE ISTORIA NOASTRĂ?! | ALEXANDRU MORARU BLOG
Pingback: Istoricii riscă să intre la închisoare dacă vor mai scrie despre perioada interbelică a României. O “Lege” împotriva Istoriei Naţionale | MAGAZIN CRITIC
Pingback: "Aleşii" noştri habar n-au că au votat o Lege comunistă pentru interzicerea "fasciştilor" Noica, Ţuţea, Eliade sau Steinhardt. INTERVIURI - Ziaristi Online | Ziaristi Online
Pingback: Legea prin care Sfinţii Închisorilor sunt puşi din nou la zid, un atentat la Istoria României şi cultura naţională - Ziaristi Online | Ziaristi Online
Pingback: Eliade ar fi arestat pe aeroport: Cine au fost legionarii şi ce voia Corneliu Zelea Codreanu. Un STUDIU al istoricului Ioan Scurtu, ce ar putea fi INTERZIS de o nouă Lege aberantă, neostalinistă - Ziaristi Online | Ziaristi Online
Pingback: CENZURA, reinstaurată pe şest în România, prin mâna unui turnator al Securităţii. O Lege stalinistă se îndreaptă spre un preşedinte cu bunici prigoniţi de sovietici. O va promulga? | Victor Roncea Blog
Pingback: Academia Română, Mănăstirea Petru Vodă, istorici şi jurnalişti contestă formulările false şi abuzive din “legea antilegionară”. VIDEO, DOCUMENTE ŞI POZIŢII | MĂRTURISITORII
Pingback: Istoricii riscă să intre la închisoare dacă vor mai scrie despre perioada interbelică a României. O “Lege” împotriva Istoriei Naţionale | Stiri Online Reale
Pingback: NU ÎNFEUDĂRII ISTORIEI: şedinţa CIRM din 10 octombrie 2017 | | Anatol PetrencuAnatol Petrencu