Mănăstirea Petru Vodă către Preşedintele României despre condamnarea Părintelui Arsenie Boca şi a Generaţiei Eliade-Vulcănescu-Ţuţea: Adevărul va rămâne scris în conştiinţa omenirii. SCRISOARE DESCHISĂ - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Mănăstirea Petru Vodă către Preşedintele României despre condamnarea Părintelui Arsenie Boca şi a Generaţiei Eliade-Vulcănescu-Ţuţea: Adevărul va rămâne scris în conştiinţa omenirii. SCRISOARE DESCHISĂ

Romania-Mare-de-la-Petru-Voda-inainte-de-inmormantarea-Parintelui-Justin-ParvuScrisoare deschisă către Preşedintele României în legătură cu OUG 31/2002 şi PL-x 193/2014

Stimate Domnule Preşedinte Klaus Iohannis,

Vă scriem în calitate de slujitori ai lui Dumnezeu – Adevărul şi de rugători pentru acest popor. Înţelegem, ca popor aflat sub ocupaţie neocomunistă, şi care şi-a pierdut prin metode „diplomatice” nu numai suveranitatea, dar şi cele mai elementare drepturi, precum dreptul de a fi stăpân pe propriul corp biologic (drept eradicat prin Ordinul M.S. nr. 1170 din 22 octombrie 2014), sau dreptul de a fi judecat pentru fapte personale, iar nu pentru situaţii generale (drept eradicat prin revizuirea OUG 31 / 2002), înţelegem cu tristeţe că e naiv şi tardiv a mai face menţiune de Drepturile Omului, Constituţie, sau alte asemenea foruri pe cale de a deveni anacronice.

Cu toate acestea, pentru ca viitorii cetăţeni ai acestor meleaguri să nu aibă impresia că ne bucurăm de aceste stări de mare tragism, le semnalăm refuzându-le. Amintim că PL-x nr. 193/2014 (votată ca în vremurile de glorie ale P.C.R. în 24 iunie 2015) prin formularea ei generalizantă, ambiguizantă şi inversatoare de realităţi, reuşeşte, dintr-o trăsătură de condei să calomnieze:

– EROII ANTICOMUNIŞTI, adică cei 2.500.000 de români care au suferit detenţie, chinuri, genocidare şi oprobriu permanent, chiar şi post-mortem, doar pentru că au refuzat să accepte sinuciderea morală, intelectuală şi fizică, şi nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă (de orice fel);

– CULTURA – generaţia interbelică a fost una de elită culturală, aproape integral legionară, iar reprezentanţii ei au suferit şi au fost ucişi pentru că preţuiau libertatea de gândire; prin urmare se opuneau totalitarismului ideologic, atât celui bolşevic, cât şi celui fascist, şi nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă ca autori ideologici, efectivi sau terţi;

– SFINŢII mărturisitori şi mucenici, adică miile de clerici şi mireni care au pătimit şi au fost ucişi pentru că credeau în Dumnezeu, iar nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă; sunt documentate până astăzi mai mult de 500.000 de morţi în temniţele comuniste!

– POPORUL ca întreg, deoarece nu există familie în România care să nu fi suferit cel puţin o pierdere de viaţă, de avere sau de demnitate în perioada respectivă.

Fireşte că nimeni nu apără criminalii adevăraţi, şi e bine ca societatea să fie apărată de ei prin legi prohibitive, dar PL-x nr. 193/2014 nu face diferenţa între dictatorul Adolf Hitler şi filosoful Mircea Vulcănescu sau părintele Dumitru Stăniloae!

Cu foarte puţine excepţii, toţi condamnaţii au îndurat ani grei de temniţă, torturi inimaginabile, ani la rând, moarte violentă sau prigonire pe viaţă pentru fapte precum o discuţie întâmplătoare cu vreun vecin (numită „complot la crimă împotriva ordinii de stat”) sau o farfurie de mâncare dată de pomană (numită „ajutor legionar contra-revoluţionar”) şi alte asemenea „crime”.

Dacă a-l cita pe părintele Dumitru Stăniloae va costa de la 3 luni la 3 ani de închisoare, dacă publicarea unui acatist către părintele Arsenie Boca va costa 5 ani de închisoare, atunci cum mai sunt pedepsiţi adevăraţii criminali de ieri şi de azi?

Avem înaintea ochilor Evanghelia, pe care s-a bazat toată civilizaţia europeană şi globală din ultimele milenii, istoria naţională, Codul Civil şi toată emanciparea de sub mentalitatea sclavagistă şi umilitoare a diferenţelor etnice, rasiale sau împotriva femeii. Această Evanghelie, care a fost Lumina Lumii, are mesajul profeţiilor Vechiului Testament împlinite în persoana lui Iisus Hristos. Mesajul Evangheliei este că, asemenea Mântuitorului, orice om care iubeşte pe Dumnezeu va fi răstignit, într-un fel sau altul, în spirit sau în trup, de puternicii istoriei care nu vor să accepte nici viaţa de după moarte, nici nobleţea fiinţei umane, nici existenţa lui Dumnezeu, nici Adevărul, şi că această nedreptate suferită nu rămâne nerăsplătită, nici de Dumnezeu, nici de istoria generaţiilor viitoare. Adevărul, fiindcă este chiar persoana lui Dumnezeu, oricât ar fi de hulit şi răstignit, pururi înviază şi nu poate fi ascuns de nimic. Oricât ar fi de nedreaptă o lege, Adevărul este scris în conştiinţa omenirii.

Acest proiect de lege, prin lipsa de distincţie între crime reale şi crime atribuite, aruncă din nou în temniţe şi la gropile comune victimele unui holocaust negat de revizionismul ocultant al unei realităţi istorice a cărei martor ocular sunt popoarele care au răbdat comunismul mai bine de trei generaţii. Suntem aşadar convinşi că veţi abroga Ordonanţa care în faţa întregii lumi civilizate va osândi întregul popor român şi v-ar compromite pe dumneavoastră, aşa cum i-a compromis definitiv şi pe cei ce au gândit-o, şi pe cei ce au votat-o în unanimitate.

Dacă veţi anula Ordonanţa – trimiţând-o înapoi la Parlament pentru a fi dezbătută pertinent din mai multe puncte de vedere şi debarasată de neadevărurile şi mistificările istorice şi ideologice (mai ales interpretările din cheie extremist marxistă), vă veţi demonstra cu adevărat ca om integru, onest şi just, demn să fie liderul celui mai vechi popor al Europei şi al unei ţări care de mii de ani a iubit adevărul şi libertatea spirituală a urmaşilor mai mult decât propria libertate fizică.

Mănăstirea noastră este închinată Sfinţilor români de către unul dintre aceştia şi în numele lor cerem să nu li se întineze memoria prin nici un fel de act mincinos sau partizan. Monahismul este cea mai înaltă treaptă de vieţuire creştină şi nu apără nici o ideologie, ci se ocupă exclusiv cu împlinirea Evanghelie. Monahismul nu este partizan nici unei grupări politice, ci slujeşte exclusiv Biserica şi pe credincioşi. Cerem să nu li se mai facă încă o nedreptate sutelor de mii de creştini nevinovaţi care în ultimul veac şi-au dat viaţa slăvind pe Dumnezeu.

Biserica şi în special mănăstirile au fost leagănul culturii şi civilizaţiei europene. Apărăm şi promovăm sfinţenia şi valorile poporului din interiorul Bisericii Ortodoxe, „mama poporului român”, precum s-a exprimat Eminescu şi apoi şi marele istoric Nicolae Iorga.

Dumnezeu să vă lumineze şi să vă dea putere să faceţi ceea ce este în conformitate cu adevărul şi dreptatea!

Mănăstirea Petru Vodă

03.07.2015

Sursa: Ziaristi Online

Nu rataţi mâine, 5 iulie, la Roncea.Ro: Video Interviu cu Părintele Hariton Negrea, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă

Print Friendly, PDF & Email

5 comments

  1. razvan

    Poate că ar fi bine să dați și link-ul către lege, să vadă oamenii ce s-a interzis:

    http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=14131

    http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2014/pr193_14.pdf

    din cate văd, în lege se specifică cine sunt persoanele “vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, crime de război sau crime contra umanităţii”:

    “…orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină[…]”

    Au fost Eliade, Țuțea sau Noica condamnați de vreo instanță româneasca (după ’90) sau internațională?

    În speranța că vreți adevărul ci nu doar cancan,
    vă mulțumesc.

  2. un costoboc

    @razvan: Da, acela este linkul. Unde scrie în OUG 31/2002 sau PL-x 193/2014 că e vorba de vreo instanţă locală sau internaţională DE DUPĂ 1990?

    Logica elementară spune că prin neprecizarea acestui lucru în textul legii toate sentinţele bolşevice dintre 1944-1989 (şi nu numai) sunt declarate perfect valide şi actuale.

    Astfel: după ce au făcut închisoare ori au fost condamnaţi la moarte, după ce au fost îngropaţi în gropi fără cruce la cap şi fără acte de deces, după ce au fost denigraţi sistematic de mai bine de 70 de ani încoace, PL-x 193/2014 îi dă unei anateme marxiste pe termen nelimitat. Fără cancan, evident.

    Conform PL-x 193/2014, va fi interzisă chiar simpla lor pomenire, ce să mai spunem de vreun parastas creştinesc?

  3. razvan

    @un cotstoboc, ai citi link-ul? eu vad negru pe alb la Articolul 1, punctul 3, alineatul c:

    “3. La articolul 2, literele a) – c) se modifică şi vor avea
    următorul cuprins:”

    c) prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de
    genocid, contra umanităţii şi de crime de război se înţelege orice
    persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească
    română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România,
    potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni de genocid,
    contra umanităţii şi de crime de război, precum şi persoana din
    conducerea unei organizaţii al cărei caracter criminal a fost
    constatat prin hotărârea unei instanţe penale internaţionale;”

    • eXpress

      |Author

      Dle Razvan, se vede ca sunteti cam tanar si habar nu aveti de istoria adevarata a Romaniei. Pentru “crime de razboi” a fost inculpat – de catre ocupantii sovietici – si Mircea Vulcanescu. Se adauga marii ziaristi ai vremii, intre care academicianul Nichifor Crainic – pedepsiti prin “Tribunalul Poporului” condus de sotia lui Brucan, Sidorovici – si generalii Armatei Romane care au dus lupta pe Frontul de Est.
      De asemenea, daca cititi “legea” veti descoperi ca se interzice si se pedepseste cu inchisoarea si “fapta de a promova in public idei, conceptii sau doctrine… legionare…” etc. O buna parte din cultura interbelica se bazeaza pe aceste idei. Nu e cazul sa enumeram cate zeci de personalitati ale culturii romane sunt trecute astfel la index cu aceste scrieri ale lor, nemaivorbind despre intentia autorilor de a li se darama statuile, si asa putine. Asistam la un nou holocaust al culturii romane, dupa cel bolsevic. Mai puneti mana si cititi inainte de comenta cu naduf proletar!

      Poftiti, despre ziaristi:

      Acuzaţi pentru opinie: procesul ziariştilor „fascişti” din România

      Decimarea jurnaliştilor importanţi în perioada precomunizării României, a făcut parte din acţiunea de epurare a tuturor palierelor societăţii, elita din toate domeniile fiind lichidată: demintari şi militari, intelectuali, marea finanţă. Procesul a reprezentat lichidarea „duşmanilor de clasă”.

      Legile care au determinat incriminarea libertăţii de exprimare

      Articolul 14 din Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 a creat cadrul necesar pentru arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război. De asemenea, pe baza prevederilor articolului 15 din Convenţia de Armistiţiu, autorităţile române emitLegea nr. 448 privind măsurile privative de libertate ce pot fi luate împotriva celor vinovaţi de dezastru ţării. Prin intermediul Legii nr. 50 ( Decret-Lege nr.148) pentru urmărirea şi pedepsirea criminalilor şi profitorilor de război, din 20 ianuarie 1945, au fost definiţi termenii de criminali şiprofitor de război, dar s-au stabilit şi pedepsele aplicate: ani grei de temniţă, închisoare pe viaţă, pedeapsa capitală. Legea nr. 50 prevede şi înfiinţarea instituţiei acuzatorilor publici, alcătuită din persoane desemnate de ministrul Justiţiei din rândurile magistraţilor şi juriştilor, membri ai corpurilor constituite sau ai organizaţiilor profesionale, numite prin decret regal.

      Legea nr. 51 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţăriiextindea numărul persoanelor ce puteau fi incriminate.

      Lucreţiu Pătrăşcanu, Ministrul Justiţiei, a considerat că Legile 50 şi 51, nu erau suficiente pentru atingerea scopului propus, astfel, a iniţiat o lege prin care criminalii de război şi persoanele vinovate de dezastrul ţării să constituie o singură categorie, urmând să răspundă în faţa poporului pentru faptele săvârşite. Cele două legi au fost înlocuite cu Legea nr. 312 din aprilie 1945 privind urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării. În baza art. 10, judecarea se făcea de către Tribunalul Poporului, format din: judecători, cetăţeni majori, aleşi din rândurile celor şapte grupări politice care alcătuiau guvernul. Fiecare grupare trebuia să desemneze un număr de 5 membri din care ministrul Justiţiei, prin tragere la sorţi, stabilea completele de judecată, formate din 9 membri: 2 magistraţi şi 7 judecători ai poporului.

      După câteva zile, autorităţile au trecut la dezvoltarea proceselor, care au lichidat clasa politică, elita armatei, presa democratică, intelectualitatea.

      Jurnalişti puşi sub acuzare la cererea Uniunii Sovietice

      Jurnaliştii au fost incluşi în primele loturi de acuzaţi aduşi în faţa Tribunalului Poporului de către noile autorităţi, la cererea Uniunii Sovietice. Se dorea distrugerea ziarelor şi publicaţiilor de orientare anticomunistă , naţională şi democratică, precum şi a jurnaliştilor reuniţi în jurul publicaţiilor: „Curentul”, „Universul”, „Porunca Vremii”, „Gândirea”. La 29 ianuarie 1945, se hotărăşte arestarea unui număr de 64 de persoane, considerate vinovate de dezastrul ţării, printre care jurnalişti binecunoscuţi: Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru, Radu Demetrescu- Gyr, Ilie Rădulescu, Stelian Popescu, Grigore Manoilescu.

      Astfel, presa pro-sovietică iese în evidenţă prin publicarea unor liste cu persoane propuse pentru a fi înlăturate din instituţii. S-au lansat campanii de presă împotriva personalităţilor importante ale ziaristicii, de ziarele România Liberă, Scânteia, Tribuna Poporului, Veac Nou, Lumea, Naţiunea,Dimineaţa, Adevărul. Golul lăsat de personalităţile acuzate a fost ocupat de scriitori adepţi ai comunismului, precum: Nicolae Moraru, Zaharia Stancu, Silviu Brucan, Mihail Ralea, Victor Iuliu.

      Inculpaţii erau acuzaţi că „ prin articolele din ziare, broşuri sau conferinţe, s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste şi ei au contribuit prin acţiunile lor la susţinerea unui regim odios şi a unei politici externe nefaste, politică ce trebuia să aibă drept consecinţă antrenarea României într-o aventură dezastruoasă şi prăbuşirea politică şi militară a ţării”. Prin articolele lor, au reuşit să convingă marea parte a populaţiei de corectitudinea războiului împotriva Uniunii Sovietice, de ineficienţa instituţiilor democratice .

      Ziariştii erau acuzaţi că au slujit fascismul şi hitlerismul. În viziunea Tribunalului Poporului, trasată de guvern şi impusă de Înaltul Comandament Aliat, acuzatorii publici au decis că alăturarea României la politica Germaniei, a necesitat preluarea unui sistem politic şi administrativ, asemănător cu cel fascist, aflat în subordinea germanilor. Pentru realizarea acestui lucru a fost necesară o propagandă pro-fascistă şi filogermană în presă. Propaganda a fost instituită şi pusă în parctică de ziariştii acuzaţi, în schimbul unor beneficii materiale.

      Nichifor Crainic, “propagandist şi agent de execuţie al hitlerismului şi fascismului”

      Nichifor Crainic, fondator al ziarul Calendarul, aapărutla data de 25 ianuarie 1932, la Bucureşti, până în anul 1933, când este interzis. Cotidian cu înclinaţie naţionalistă,a oscilat între Mişcarea Legionară şi Liga Apărarării Naţionale a lui A.C Cuza[1].În perioada ianuarie-mai 1941 a ocupat funcţia de Ministru Propagandei, din Guvernul Antonescu.

      Nichifor Crainic ( Ion Dobre) a fost acuzat pe baza articolelor publicate în Calendarul, Apărarea Naţională şi Gândirea. În accepţia acuzatorilor, cariera sa politică s-a îmbinat cu propaganda, ceea ce a dus la îndeplinirea rolului de agent executor şi hitlerist. În faţa instanţei a fost prezentat ca trădător şi spion pentru că ”lucrează în epoca de ministeriat cu 20 de ziarişti germani” care ” fotografiază şi ridică planuri în toată ţara, cu toată opoziţia Statului Major, ziariştii fotografi nefiind decât ofiţeri germani topografi, ale căror lucrări se strâng la şeful lor şi protectorul din România, Nichifor Crainic”[2].

      Prin Hotărârea nr.2 din 4 iunie 1945, Nichifor Crainic a fost condamnat, în lipsă, la detenţie grea pe viaţă. A fost arestat la data de 26 mai 1947, deoarece a fost acuzat în lipsă a început demersuri pentru rejudecarea procesului, însă contestaţia a fost anulată. În septembrie 1949, printr-un memoriu cere revederea cauzei, dar Curtea Bucureşti respinge cererea, fiind considerată nefondată. Înainteaza şi în 1955 o cerere prin care susţine că, prin activiatea sa publicistică a combătut rasismul german şi a răspândit pacifismul, însă procesul se încheie fără să îi dea câştig de cauză. O ultimă încercare de cerere a revizuirii procesului în care a fost acuzat are loc în anul 1956, încercând prin memoriul redactat să scoată în evidenţă vârsta înaintată şi neapartenenţa la legionarism. Şi de acestă dată cererea este respinsă. Este eliberat în aprilie 1962, după 13 ani de detenţie în condiţii dure.

      Ilie Rădulescu, militantul pentru războiul antisovietic

      Ilie Rădulescu a fost directorul fondator al ziarului Porunca Vremii, fondat la Bucureşti, la data de 18 decembrie 1932. În perioada cuprinsă între decembrie 1932 şi decembrie 1934 apariţiile ziarului au fost săptămânale, iar începând cu 1 ianuarie 1934 apariţiile publicaţiei erau zilnice pâna în iunie 1938. Orientarea ideologică a jurnaliştilor de la Porunca Vremii s-a îndreptat spre extrema dreaptă conservatoare (L.A.N.C –PNC). Printre colaboratorii acestei publicaţii îi amintim pe: Silviu Dragu, Radu Paltin, Radu Budişteanu, Alexandru Hodoş, Toma Vlădescu, Nicolae Bogdan[3]. Ziaristul a fost acuzat că publicaţia sa a fost susţinătoare a lui A.C Cuza şi a lui Octavian Goga, apoi ”în solda legaţiei germane, de unde primeşte o subvenţie serioasă”. Ilie Rădulescu a fost învinuit pentru că a militat în favoarea războiului antisovietic şi de antisemintism deoarece a cerut în mod public să se construiască lagăre şi ghetouri pentru evrei[4]. De asemenea, a fost acuzat pentru crime ”de instigare la ordonarea şi la desăvârşirea unor acte de teroare, cruzime şi reprimare asupra populaţiei din teritoriile unde s-a purtat războiul”.

      Pe parcursul procesului, acuzatul Ilie Rădulescu a adus argumente în favoarea acţiunilor şi a atitudinii sale din perioada în care se afla la conducerea ziarului Porunca Vremii, demontând, totodată învinuirile aduse. În primul rând, a vorbit despre semnificaţia punerii sub acuzare a gazetarilor, considerând că a fost pusă sub semnul întrebării libertatea de gândire şi dreptul de manifestare a opiniilor personale. A continuat prin definirea termenului de gazetar: ”un receptacol al frământărilor de opinie publică, un înregistrator al curentelor de idei şi al faptelor concrete, un mărturitor al dorinţelor şi nevoilor ce agită mulţimile, în sfârşit, un produs al spiritului public”[5]. Prin intermediul pledoariei sale a scos în evidenţă faptul că în războiul din anul 1941 a fost ”unde a fost şi regele ţării, steagul şi biserica; apropierea de Germania, pentru care el a militat, Rusia a înfăptuit-o în 23 august prin sezaţionalul pact de amiciţie şi neagresiune, primit cu mare satisfacţie de ambele ţări, socotit drept alianţa popoarelor proletare împotriva popoarelor capitaliste[6]. În ceea ce priveşti antisemitismul, susţine că nu a dus campanii de presă împotriva tuturor evreilor, ci împotriva marilor exploatatori everi şi împotriva burghezilor.

      Prin hotărârea nr.2 din 4 iunie 1945 a Tribunalului Poporului, Ilie Rădulescu a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. În 1955 s-a adreasat Curţii Supreme şi a cerut să fie eliberat pentru că la Nürnberg, Tribunalul Internaţional nu a pus sub acuzare şi condamnat ziarişti, iar situaţia în care se afla era o gravă nedreptate. Colegiul II Penal a luat în considerare argumentele sale, astfel, la 21 ianuarie 1956 a fost eliberat.

      Pamfil Şeicaru, ”maestru al şantajului”

      Pamfil Şeicaru a pus bazele ziarului Curentul, în anul 1927 şi a rămas la conducerea ziarului până în vara anului 1944, când pleacă din ţară.

      Acuzarea a considerat că articolele sale publicate, atât în ziarul Cuvântul în perioda 1924-1927, cât şi în Curentul i-au adus beneficii materiale: ” articolele sale, i-au adus în scurt timp o tristă celebritate şi o avere considerabilă, prin măiestria sa în arta de a denigara şi insulta în mod trivial miniştri, oameni de stat, profesori universitari, în scpul vădit de a-i şantaja, fără pic de ruşine şi a le estorca sume de bani”[7]. Vinovăţia lui creşte din cauza plecării plecării din România la 12 august 1944, iar din străinătate atacă România şi clasa politică, care a infăptuit actul de la 23 august.

      La 4 iunie 1945 a fost condamnat, în lipsă, la moarte. Încadrarea sa drept „criminal de război” şi condamnarea la moarte s-a făcut pe baza activităţii sale de gazetar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi a unor chitanţe de încasare descoperite de Aliaţi în arhivele Ministerului de Externe de la Berlin şi predate guvernului român. Proprietatea sa de la Ciorogârla, primită în calitate de purtător al ordinului „Mihai Viteazul” ( decorţie primită datorită faptelor sale din Primul Război Mondial), a fost pusă la dispoziţia scriitorului Mihail Sadoveanu (până în 1949), iar clădirea ziarului „Curentul” a intrat în posesia trupelor sovietice, care au editat aici „Buletinul Armatei Roşii” şi transformată ulterior în sediu al Securităţii din RPR.

      Lichidarea presei democratice din România postbelică a avut ca obiectiv principal reducerea la tăcere a conştiinţei opiniei publice. Cum bine preciza Ilie Rădulescu, ziaristul era un produs al spiritului public, spirit pe care regimul comunist dorea să îl distrugă.

      NOTE

      [1] Pamfil Şeicaru, Istoria presei, , Editura Paralela 45, Piteşti, 2007, pag. 314.

      [2] Emil Rus, Delictul de opinie: procesul ziariştilor: 1945, Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2012, p.18.

      [3] Ion Hangiu, Presa românească de la începuturi până în prezent. Dicţionar cronologic, vol 2, Editura comunicare.ro Bucureşti, 2008, pag .477.

      [4]Emil Rus, op.cit., p.16.

      [5]Ibidem, p.191.

      [6]Ibidem, pp.195-196.

      [7] Ibidem, p.15.

      http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acuza-i-opinie-procesul-ziari-tilor-fasci-ti-rom-nia

      http://www.ziaristionline.ro/2012/12/27/nichifor-crainic-pamfil-seicaru-radu-gyr-condamnati-la-moarte-si-inchisoare-de-sotia-lui-brucan-acuzatorul-public-sidorovici-documente/

      http://www.ziaristionline.ro/2011/03/27/tesu-solomovici-despre-procesul-ziaristilor-nationalisti/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.