Teologul şi economistul cibernetician Florin Duţu, cel care s-a preocupat în ultimii doi ani de completarea substanţiala a biografiei Părintelui Arsenie Boca (a publicat cinci lucrări pe aceasta temă în mai puţin de doi ani), a finalizat de reeditat şi publicat şi al doilea volum de Memorii ale profesorului Nichifor Crainic, “Pribeag în ţara mea. Sub mască. Memorii 23 august 1944 – 24 mai 1947“ – Editura Floare Albă de Colţ. Singura ediţie anterioară a volumului al II-lea de memorii a apărut în 1996, sub îngrijirea Muzeului Literaturii Române din Bucureşti, sub titlul “Pribeag în ţara mea. Mărturii din închisoare. Memoriu: Răspuns la actul meu de acuzare.“

În ordine cronologică, despre personalitatea Profesorului Nichifor Crainic, Florin Duţu a mai publicat foarte recent: “Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni” (Ed. Floare Albă de Colţ, decembrie 2014) şi primul volum de Memorii ale Profesorului Crainic, “Zile albe, zile negre. Memorii.” (Ed. Floare Albă de Colţ, mai 2015), informează Anomismia.

Prin amabilitatea Editurii şi a autorului, MĂRTURISITORII publică în premieră, studiul introductiv al teologului, cu referire directă la atentatul legislativ la memoria marilor români ai perioadei interbelice de aur a României prin intermediul aşa-zisei legi “Elie Wiesel”.

„Iarăşi se tulbură Irodiada…

iarăşi cere pe tipsie capul lui Ioan”[1]

Ioan Nichifor Crainic – academicianul prigonit

de Florin Duţu

„În preţuirea filosofilor eu am un criteriu unic de judecată, Evanghelia lui Iisus Hristos. Cine se potriveşte cu ea, e gânditor universal. Cine nu, e gânditor personal.”

(N. CRAINIC, Interviu audio inedit luat de fiica sa, 1968)

„Eu m-am format la şcoala lui Nicolae Iorga, pe care l-am proslăvit în toate cărţile mele, în poezii şi în nenumărate articole. El a fost, în mod subconştient, modelul vieţii mele publice.”^[2]

(N. CRAINIC, Declaraţie – 31 mai 1947)

„Ceea ce Crainic a întreprins timp de douăzeci şi cinci de ani pentru renaşterea spiritului ortodox rămâne fără pereche în analele vieţii noastre literare.”^[3] (LUCIAN BLAGA)

„Prin Nichifor Crainic s-a săvârşit o adevărată restaurare a teologiei româneşti în duhul ortodox.”^[4] (Pr. D. STĂNILOAE)

Cartea aceasta este continuarea volumului de memorii „Zile albe, zile negre. Memorii”^[5] şi cuprinde amintirile din pribegie ale lui Nichifor Crainic din perioada 23 august 1944 – 24 mai 1947. Amintirile au fost scrise după cei cincisprezece ani de temniţă (1947-1962), cu speranța că va putea să și le publice în acei ani. După trecerea în viaţa de dincolo de mormânt (20-21 august 1972), manuscrisul a fost păstrat de fiica sa, Furtuna Ioan, apoi de ginerele său, Alexandru Cojan.

După 23 august 1944, comuniştii români (cca. 800 la număr) au ieşit din ilegalitate şi, sprijiniţi de agenţii sovietici şi de armata lui Stalin, au creat cadrul legal (Legea 488/1944; Legea 312/1945) pentru condamnarea „duşmanilor poporului” şi au început sovietizarea instituţiilor şi anchetarea tuturor naţionaliştilor şi opozanţilor. Spionii lui Stalin au pătruns rapid în Armata Română şi în Serviciul Român de Informaţii de atunci (Siguranţa). La scurt timp au lichidat Poliţia Română şi au transformat-o în Miliţie. Poliţiştii au fost închişi în temniţa din Făgăraş şi chinuiţi în mod bestial^[6]. Dar prima măsură au luat-o împotriva ziariştilor naţionalişti printre care se afla şi Nichifor Crainic, tocmai pentru ca, punând stăpânire pe presă, aceştia să-şi poată intensifica propaganda prin care să manipuleze opinia publică. La scurt timp (4 iunie 1945) Nichifor Crainic a fost condamnat în lipsă la detenţie pe viaţă cu confiscarea averii în Procesul ziariştilor naţionalişti. Acesta a fost momentul încetării libertăţii presei în România. Acuzatorul public a fost Alexandrina Sidorovici (1906-2000), soţia lui Silviu Brucan. Autorităţile prosovietice credeau că a emigrat şi l-au condamnat în lipsă: „Profet mincinos, el [Nichifor Crainic] fuge la 23 august odată cu germanii şi ceilalţi trădători, spre a lupta pe pământ străin, contra ţării.” ^[7]

Nichifor Crainic şi-a început sub mască pribegia în Transilvania după ce obţinuse un buletin de identitate fals, sub numele de Ion Vladimir Spânu, negustor de cherestea din Bucovina, eliberat de primarul refugiat la Sibiu din Gălăneşti (Rădăuţi). Şi-a lăsat barbă şi şi-a pus ochelari de sticlă groasă pentru a nu fi recunoscut.

Sibiu

S-a adăpostit mai întâi în Sibiu. În această perioadă de confuzie a spiritului public, era denigrat în presă: „mă feream deoarece citeam ziarele şi vedeam că sunt atacat, ca toţi oamenii din fostul regim. Eram atacat pentru activitatea mea de scriitor şi ziarist dusă în favoarea curentelor de dreapta, naţionaliste, dusă înainte de 23 august 1944”^[8]. Noii „aliaţi” sovietici încercau să preia cât mai repede puterea politică, iar pentru aceasta utilizau toate mijloacele posibile pentru a-i compromite pe potenţialii opozanţi. A stat o vreme la finul său Emilian Vasilescu (profesor de Istoria Religiilor), apoi la preotul Nicolae Terchilă (profesor de filosofie şi pedagogie), de unde, din cauza chiriei ridicate cerute de acesta, a plecat să locuiască la alte gazde. În acest timp, Părinţii Arsenie Boca şi Dumitru Stăniloae au aflat de situaţia lui Nichifor Crainic şi l-au vizitat în ascunzătoare, ducându-i diverse alimente. Cei doi lucrau la traducerea primelor volume ale Filocaliei, o colecţie de texte ale Sfinţilor Părinţi despre cum se pot oamenii curăţi, ilumina şi îndumnezei prin har.

„L-am vizitat de mai multe ori. O dată sau de două ori l-am vizitat împreună cu prof. STĂNILOAE, iar restul de vizite i le-am făcut singur. Atunci când mergeam în vizită pe la el, îi duceam şi alimente ca zahăr etc.”^[9] (Pr. Arsenie Boca)

În Sibiu nu a mai putut rămâne deoarece începuseră raziile româno-sovietice. Părintele Arsenie Boca şi-a asumat riscul de a-l adăposti la M-rea Brâncoveanu:

„Negăsindu-i loc unde să găzduiască în Sibiu, eu m-am hotărât să-l ascund de organele de stat la M-rea Sâmbăta de Sus, unde eu eram preot, însă fără ştirea mitropolitului BĂLAN…”^[10]

Deoarece se făceau controale la ieşirile din Sibiu, cei doi s-au ascuns într-un camion ce transporta brânză. Episodul a fost relatat de Nichifor Crainic în această carte.

Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus

În iarna 1944-1945 Nichifor Crainic a locuit la M-rea Brâncoveanu, unde a scris poezii şi a revăzut din punct de vedere literar manuscrisul traducerii Filocaliei.

„Aşa cum am declarat anterior, profesorul Stăniloae şi Arsenie lucrau la traducerea Filocaliei. El avea la mănăstire primele părţi traduse din această operă şi profitând de ocazie că eram acolo, mi le-a dat să le revăd din punct de vedere al formei literare. Ori în tot timpul n-am lucrat la aceasta. Afară de aceasta, am tradus şi comentat cartea «Exerciţiile» a lui Ignaţiu de Loyola^[11]. În calitatea lui de călugăr, fiind foarte curios să cunoască această metodă de viaţă spirituală, m-a rugat să i-o traduc şi s-o comentez.”^[12]

Nichifor Crainic a fost prezentat monahilor din obşte ca fratele Ioan:

„Ţin să precizez un lucru că în toamna anului 1944 prin luna noiembrie a venit la noi la mănăstire o persoană care ne-a fost prezentată de către călugăru[l] Boca Arsenie şi care spunea că se numeşte fratele IOAN^[13] pe care am auzit ulterior că îl cheamă NICHIFOR CRAINIC, despre care am aflat că avea studii superioare însă nu pot să precizez în ce domeniu avea el studiile; această persoană pentru mine era suspectă deoarece fuma, lucru ce nu era permis să facă un frate de mănăstire, din alt punct de vedere era suspect pentru mine că avea studii superioare şi a venit să se facă frate de mănăstire, tot ca suspect îmi era faptul că el nu ieşea afară din incinta mănăstirii… Prin luna martie, fratele Ioan a părăsit mănăstirea fără ca să spună unde pleacă şi nici nu l-am mai văzut de atunci.”^[14]

Părintele Arsenie a mers să discute cu Petru Groza în legătură cu salvarea lui Nichifor Crainic:

„Părintele Arsenie [Boca] cu dragoste de ucenic şi cu tot riscul i-a asigurat adăpost vreme de câteva luni la Mănăstirea Sâmbăta, cu consimţământul tacit al lui Petru Groza în urma unei întrevederi, cu care prilej Petru Groza i-a spus părintelui Arsenie referindu-se la Nichifor Crainic: «Omul acesta trebuie păstrat pentru neamul românesc!…»”^[15]

Din cauză că mănăstirea era „un loc imens de pelerinaj”, „sute şi mii de oameni venind să-l asculte pe părintele Arsenie” (N. Crainic), a fost nevoit să caute alte zone mai sigure. A plecat în satele din Hunedoara la recomandarea lui Vasile Şortan, absolvent de medicină (bursier al Mitropolitului Nicolae Bălan) şi apropiat al Părintelui Arsenie. Prima oară s-a adăpostit la rudele acestuia din satul Grosuri Deal.

Continuarea la MĂRTURISITORII

Foto via Florin Duţu: Părintele Arsenie Boca (stânga), alături, cu ochelari, Radu Gyr, Pan Vizirescu, Părintele Dumitru Staniloae (dreapta), şi alţi prieteni la aniversarea de 80 de ani a lui Nichifor Crainic, la restaurantul Bucur din Bucureşti

Sursa: Ziaristi Online