Începuturile fotografiei la Bucureşti - de Adrian Majuru - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Începuturile fotografiei la Bucureşti – de Adrian Majuru

Franz Mandy, familia Schina la începutul secolului XX

Franz Mandy, familia Schina la începutul secolului XX

Începuturile fotografiei la Bucureşti. Maeştrii şi imagini din secolul al XIX-lea

Proiectul expoziţional Începuturile fotografiei la Bucureşti. Maeştrii şi imagini din secolul al XIX-lea îşi propune să prezinte publicului, începând cu anul 2015. Pentru acest an, expoziţia face referinţă la maeştrii fotografi prezenţi în Bucureşti, în perioada 1850-1900. Proiectul expoziţional valorifică patrimoniul arhivei fotografice a Muzeului Municipiului Bucureşti, multe dintre piesele colecţiei foto fiind aduse pentru prima oară în faţa publicului.

Expoziţia prezintă piesele din colecţia foto a MMB realizate de Carol Popp de Szathmari, Ludwig Angerer, Franz Duschek, Franz Mandy, dar şi A. D. Rieser, Eduard Pesky, Moritz Benedict Baer, W. Wollenteit, Iosif Szollosy, Ioan Spirescu, J. Marie.

Proiectul expoziţional reprezintă efortul interdisciplinar al specialiştilor Muzeului Municipiului Bucureşti, coordonat de dr. Lelia Zamani.

Este de reţinut aici nu numai punerea în valoare muzeistică a impresionantei colecţii de clişee fotografice, fotografii şi cărţi poştale deţinute de Muzeul Municipiului Bucureşti, cât realitatea unui fenomen interesant, care rămâne încă ascuns în spatele portretelor din vechime. Să pleci acasă cu portretul tău replicat a însemnat, pentru societatea bucureşteană a anilor 1850-1860, o schimbare pe termen lung de etologie urbană, comparabilă, dacă vreţi, cu apariţia televizorului în spaţiul domestic, un secol mai târziu. Deşi timpul în care imaginea a devenit mişcare s-a întâmplat într-o singură generaţie, de la 1850, odată cu pionierii cinematografului.

Oraşul preia şi dezvoltă puternic această nouă profesie iar comportamentul legat de păstrarea amintirii, de conservarea chipurilor, momentelor relevante din viaţa individului sau a familiei va determina rafinarea continuă a tehnicii fotografice. Acum vorbim însă despre începuturi.

Tehnica fotografică, o nouă practică ajunsă la noi din Occident, a uimit la jumătatea secolului al XIX-lea întreaga lume bucureşteană. Preocupări legate de fotografie au început să fie simţite şi la noi, se pare, pe la 1834, când pe un farmacist l-a costat viaţa lucrul cu brom în timp ce făcea cercetări relative la fotografie.

La 16 februarie 1839, publicaţia „Albina Românească” făcea cunoscută pentru români descoperirea dagherotipiei. Tehnica era nouă şi destul de complicată. Dagherotipiile erau extrem de fragile, dar de o mare fineţe şi fidelitate; nu se puteau multiplica şi se realizau în formate mici.

Se pare că primul atelier fotografic din Bucureşti a aparţinut unei doamne, Wilhelmine Priz, care făcea portrete dagherotip „cu un preţ foarte cuviincios”. Dagherotipia s-a practicat la noi în ţară până prin anul 1860, iar primul aparat de acest tip a fost cumpărat de Colegiul Sfântul Sava, la 1840. Se crede că cel care l-a mânuit cel dintâi ar fi fost Carol Popp de Szathmari. La 1873 au apărut primele plăci cu gelatino-bromură, şi de aici a luat naştere fotografia modernă.

Carol Popp de Szathmari a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi fotografi ai vremii. A fost primul mare fotograf al Ţării Româneşti, surprinzând schimbările prin care a trecut ţara de-a lungul domniilor a trei dintre cârmuitori. Tot el a avut şi marele merit de a reda prima imagine fotografică a Bucureştilor, care a fost o calotipie, intitulată Câmpul Procopoaiei.

Un fotograf cu un statut aparte, care nu se poate număra printre fotografii bucureşteni cu firmă, dar care a avut un rol foarte mare în redarea primelor imagini ale Capitalei, a fost Ludwig Angerer. El a fost nu numai unul dintre primii fotografi ai oraşului Bucureşti, ci şi unul dintre marii fotografi ai Vienei.

Despre Ludwig Angerer se ştie că s-a născut în Slovacia, la 15 august 1827, pe domeniul contelui Josef Palffy din Malaczka, unde tatăl său era angajat ca pădurar, iar studiile şi le-a făcut la Pressburg (azi Bratislava) şi Pesta. În 1848 se afla la Pesta, unde a lucrat ca ajutor de farmacist timp de doi ani, după care, luându-şi licenţa în farmacie cu titlul de „magister”, a plecat între anii 1850 şi 1854 la Viena şi Graz, ca farmacist. În1854 afost angajat temporar ca farmacist militar la Regia Militară a medicamentelor.

La Bucureşti, Ludwig Angerer a ajuns odată cu trupele care au ocupat Principatele în timpul Războiului Crimeii, fiind la 1856 farmacist militar la farmacia provizorie cezaro-crăiască nr. 14, iar în 1857, la Spitalul militar (de campanie) al acestor trupe de ocupaţie. Fotografierea capitalei noastre nu a fost doar o plăcere a sa, ci mai degrabă o importantă misiune îndeplinită cu succes pentru Viena. Odată cu retragerea austriecilor, în martie 1857, şi închiderea spitalului, Ludwig Angerer se întoarce şi el la Viena. Din noiembrie acelaşi an a fost numit acolo la Comandamentul Militar al Medicamentelor, unde a stat doar câteva luni, după care, în aprilie1858, ademisionat pentru a se putea dedica pasiunii sale pentru fotografie.

Ludwig Angerer a fost nu numai unul dintre primii fotografi ai oraşului Bucureşti, ci şi unul dintre marii fotografi ai Vienei, la 24 decembrie 1860 acordându-i-se titlul de Fotograf al Curţii Imperiale.

Franz Duschek a fost un alt renumit maestru care îşi avea atelierul în Strada Nouă (azi Edgar Quinet), fiind şi cumnat cu Szathmari. La 1872, acesta anunţa că face fotografii „în orice timp, senin sau noros”, şi asigura „orice justă acceptare a onor public ce-mi va vizita atelierul”.

Franz Duschek a fost un alt renumit fotograf, care provenea dintr-o familie cehă de cărturari, muzicieni şi oameni politici. A venit de la Budapesta la insistenţele lui Carol Popp de Szathmari – care îi era rudă prin alianţă – şi s-a stabilit la Bucureşti în decembrie 1861.

După toate probabilităţile, Franz Duschek a fost iniţiat în tehnica fotografiei tot de către Szathmari. El a fost doar fotograf, nu şi pictor. Datorită talentului său şi mai cu seamă legăturii de familie cu Szathmari, Duschek s-a afirmat destul de repede, devenind unul dintre cei mai apreciaţi fotografi bucureşteni, la care apela mare parte din clientela celebrului său unchi.

Franz Duschek şi-a avut la început atelierul în Strada Nouă (azi Edgar Quinet), pe care a trebuit să-l părăsească în urma întâmplărilor din 10 martie 1871. Pentru scurt timp a închiriat o prăvălie în casa lui Ioan Oteteleşeanu de pe Podul Mogoşoaiei. Cum spaţiul era destul de mic, a reuşit să cumpere, anul următor, pe viitoarea stradă Franklin (numită atunci tot Strada Nouă), un alt loc adecvat planurilor sale profesionale, aflat în casa paharnicului Barbu Slătineanu.

Noul atelier, care s-a şi extins în cursul aceluiaşi an, se afla peste drum de Grădina Episcopiei şi la vreo douăzeci de metri de Palatul Domnesc. Mai mult, jur împrejur se aflau casele celor mai bogaţi locuitori ai Capitalei, fiind astfel excelent situat. Spre deosebire de Carol Popp de Szathmari, care îşi expunea lucrările în vitrină şi, uneori, de-a lungul zidului, Franz Duschek şi-a expus lucrările în sală, metodă împrumutată de la artiştii plastici.

În anul 1867, la recomandarea lui Constantin Kretzulescu, a obţinut din partea lui Carol I titlul de fotograf al Curţii „de S.A. Le Prince Regnant”, devenind apoi Fotograf al Curţii Regale, fiind înscris ca Furnizor al Curţii Regale.

Pe lângă fotografiile făcute înaltelor şi bogatelor personaje care îi treceau pragul atelierului, Franz Duschek a fost şi fotograf al Bucureştilor acelor vremuri. Chiar dacă vedutele sale se cunosc în număr destul de redus, ele sunt inconfundabile în privinţa imaginii. Un mare impediment în continuarea muncii sale în exterior a fost îmbolnăvirea sa de tuberculoză. Un important ajutor, în acest sens, l-a primit de la probabila sa rudă Andreas D. Reiser, şi el fotograf, care, împreună cu familia, l-a urmat în Egipt, unde Duschek a şi murit.

Fotograf de valoare a fost şi Franz Duschek-fiul (activ între anii 1885 şi 1919), de la care s-au păstrat doar fotografii de dimensiuni mari şi foarte mari.

Un alt celebru fotograf a fost Franz Mandy, care şi-a deschis atelierul la 1877, pe Calea Victoriei. El a fost primul dintre confraţii săi care a introdus evidenţa clişeelor începând cu numărul 1 şi continuând numerotarea pe toată perioada activităţii atelierului său.

Franz Mandy a fost unul dintre primii artişti fotografi şi fotoreporteri care şi-au câştigat o rapidă notorietate, datorită clarităţii şi expresivităţii fotografiilor realizate. Anul naşterii nu i se ştie cu precizie. După istoricul Adrian Stan, Franz Mandy s-a născut la Budapesta, în 1846.

A debutat în preajma Războiului de Independenţă (1877-1878), devenind cunoscut mai ales după imortalizarea trecerii victorioase a armatei române pe sub Arcul de Triumf, la 8 octombrie 1878. Dacă la început a activat în cadrul Firmei Mandy et Co. – de fapt asociaţia Franz şi J. Mandy –, mai apoi, Franz Mandy îşi deschide propriul atelier pe Calea Victoriei 21, colţ cu Strada Sărindar.

Ca majoritatea fotografilor de atunci, avea o pregătire artistică superioară, considerându-se în primul rând pictor, dar ceea ce i-a adus celebritatea a fost nu pictura, ci fotografia. E foarte adevărat că a optat pentru fotografia de artă, dovedindu-se un adevărat maestru în realizarea unor fotografii de o înaltă calitate şi claritate.

În 1881, Franz Mandy şi-a mutat atelierul peste drum de Teatrul Naţional, vizavi de cofetaria şi cafeneaua lui Fialkowsky, pe strada Ştirbey Vodă, numită din 1890 Strada Câmpineanu. Fotografiile provenite din acest atelier sunt de o deosebită splendoare.

La fel ca Szathmari şi Franz Duschek, şi Franz Mandy a primit brevetul de Furnizor al Curţii Regale. Portretist de excepţie, a realizat numeroase fotografii membrilor Casei Regale, cu deosebire principesei Maria. Înainte fusese numit „Fotograf al MSA Doamnei”, adică fotograful particular al Reginei Elisabeta.

A fost şi primul fotograf din România care anunţa publicul că execută şi „fotografii în culori”, fiind vorba de fotografii monocrome, având diferite nuanţe de culoare.

Ca fotoreporter, el a fotografiat impecabil şi interiorul Palatului Regal. Pentru câteva dintre aceste fotografii, prezentate la Expoziţia Universală de la Paris din anul1900, aprimit menţiunea de onoare.

Trecut la cele veşnice în anul 1910, Franz Mandy a fost înmormântat în cimitirul protestant Filantropia. Atelierul lui a continuat să fiinţeze sub conducerea soţiei sale, Rosa Mandy, iar după Primul Război Mondial a fost preluat de Etienne Lonyai, fondatorul „Asociaţiei artiştilor fotografi din România”.

Numărul fotografilor bucureşteni care au urmat acestor mari maeştri nu a fost deloc mic, printre ei demni de menţionat fiind A. D. Rieser, Eduard Pesky (care se intitula pe cartoanele fotografiilor „pictor academic”), Moritz Benedict Baer, W. Wollenteit, Iosif Szollosy, Ioan Spirescu, J. Marie.

Cei mai mulţi fotografi au fost alogeni, mai cu seamă germani, austrieci, francezi, polonezi, cehi, dar, cu timpul, nici românii – mai puţini, ce-i drept – nu au lipsit. Astfel, avem cunoştinţă de atelierele unor români mai ales spre sfârşitul secolului, cum au fost cele ale fotografilor Ion Gavrilescu, Dumitru Constantinescu, I. Nicolescu, M. Davidescu. Şi chiar dacă unii dintre ei nu se regăsesc în fotografiile expuse, merită totuşi amintiţi.

În general, fotografiile variau ca dimensiune după cerinţele încadrării imaginii şi după fantezia fotografului. Ele erau lipite pe cartoane cu firma fotografului tipărită pe spatele cartonului, uneori şi pe faţa cartonului, jos. Firmele care se respectau îşi comandau cartoanele de la Viena, cu însemnele lor special tipărite, şi nu sunt puţine astfel de fotografii care s-au păstrat până astăzi. În comerţ existau şi cartoane care se vindeau având pe spate diferite desene cu flori şi amoraşi cu un aparat de fotografiat, care încadrau cuvântul SOUVENIR. Fotografiile se lipeau pe cartoane cu ajutorul unei folii speciale, prin presare la cald. Dacă, în general, maeştrii fotografi foloseau formate mai mici, atelierele specializate şi laboratorele statului lucrau cu formate mari.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.