Unde au ars românii „un număr foarte mare de oameni”, evrei? Reacţia doamnei Teresia Bolchiș Tătaru la denigrarea Părintelui Justin Pârvu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Unde au ars românii „un număr foarte mare de oameni”, evrei? Reacţia doamnei Teresia Bolchiș Tătaru la denigrarea Părintelui Justin Pârvu

Parintele Justin Parvu - Cetatean de Onoare Baia Sprie 14 Septembrie 2013 Foto Herman Vlad via Roncea RoÎntr-un text calomnios la adresa Părintelui Justin Pârvu, ce poartă antetul Departamentului de Stat al SUA şi semnătura cunoscuţilor denigratori ai României ca Katz şi compania, se afirmă că vrednicul de pomenire Duhovnic al Neamului a fost “negaţionist al Holocaustului”. În realitatea, Părintele Justin, ca preot misionar pe Frontul de Est şi martor ocular al acelor vremuri spune o realitate cunoscută de orice român sau om de ştiinţă cu bun simţ: românii nu au ars nici un evreu, ba chiar au scăpat sute de mii de la moarte şi deportare, după cum a mulţumit însuşi Simon Peres României, în calitatea sa de preşedinte al Israelului, într-o alocuţiune de la Palatul Cotroceni. Denigrarea în cauză ca şi alte maşinaţiuni care au loc prin România au determinat-o pe respectabila scriitoare Teresia Bolchiş Tătaru să ne transmită o reacţie publică. O aşteptăm, desigur, şi pe cea a Bisericii Ortodoxe Române, făcută “cu ou şi cu oţet” în aşa-zisul Raport, care ar fi fost bine sa conţină şi toate crimele de război şi atentatele la adresa drepturilor omului comise de Statele Unite în propria ţară sau în Siria, Irak, Afganistan şi alte teritorii ocupate. (Z.O.)

Un nou muzeu în București

Terezia Bolchis TataruÎn ultima vreme auzim din ce în ce mai des cuvântul „holocaust” fără să știm prea bine ce înseamnă în fond, de unde vine și ce sens are, care’i este semnificația etimologică. Îl asociem cu „persecuția evreilor” de către naziști în cel de al doilea Război Mondial și cam atât. Ca să ne lămurim, luăm DEX și anume, la pag.463, coloana I, citim: Holocaust, holocausturi, s.n.1.(în antichitate) Jertfă adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime. *Fig. Ofrandă, sacrificiu. 2. Ucidere ( prin ardere) a unui foarte mare număr de oameni[Pr.: -ca-ust.- Var.: olcaust s.n.,]Din fr. olocauste. Deci dacă este așa, atunci ne întrebăm, unde au ars românii „un număr foarte mare de oameni”, evrei, pe care îl vor „documenta” în Muzeul Holocaustului (românesc) deschis la București?

Dumnezeu a dăruit România „Grădina Maicii Domnului”, în loc de, cu: „ o istorie de catedrale” cu: „o istorie de oameni”(Arghezi) iar unul din acești oameni, de valoarea unei catedrale gotice, „un boier al minții” este istoricul Neagu Djuvara, fie și numai prin longevitatea vieții active a Domniei Sale, o „Istorie.” Ce spune acest titan? „Primul lucru pe care trebuie să îl facem pentru brandul nostru de țară e să scriem istorie cinstită! Să știți că nu suntem respectați în străinătate, nu din cauza că n’am jucat un rol important în istorie, ci fiindcă mințim! De aceea nu suntem preluați de către istoricii din occident. De îndată ce vom fi cunoscuți cu o istorie veridică, să vedeți ce repede ne ocupăm locul cuvenit. Noi le umflăm așa de mult, că ajungem să nu fim luați în serios.”

Ne întrebăm cum se va documenta acest nou muzeu din București privind, nu holocaustul, în înțelesul dicționarului, ci „persecuția” evreilor de către statul Român, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, pentru că toate documentele „serioase” în accepția istoricului Djuvara, arată că România i-a protejat și nu persecutat pe evrei. Aceste documente arată chiar și aceea, că mareșalul Antonescu (cât este el de terfelit azi, de mulți!) i s’a opus lui Hitler să’i predea evreii din România! Documente tot la fel de „serioase” arată că Iuliu Maniu a salvat 38 de evrei de la deportare, alte documente arată cum episcopul Iuliu Hossu, a salvat evrei din Cluj, de sub stăpânirea horthystă, ajutându’i să treacă și să fie primiți la punctul de frontieră de la Turda, la fel ca și Consulatul român, de la Oradea, de sub aceeași stăpânire. Ba chiar, aflăm mai recent, şi atât de atacaţii Nichifor Crainic şi Mircea Vulcănescu ar trebui să fie consideraţi salvatori de evrei, cu statui la Yad Vashem. Chiar și declarațiile unor rabini, din această prioadă depun mărturie de felul în care statul Român i-a protejat pe evrei. Există totuși o versiune „folclorică” după care evreii, din Brașov, oraș rămas în România au fost persecutați de statul român, punându’i să curețe zăpada cu periuța de dinți!

Dar nici un document nu arată că guvernul evreu al Anei Pauker de sub Gheorghiu-Dej l-ar fi protejat pe Maniu, sau Iuliu Hossu și ceilalți episcopi uniți, sau politicieni români, din vremea Antonescu, supuși exterminării în cumplita închisoare din Sighetul Marmației, din Maramureș. Oare nu mințim prin această eludare tipic comunistă?

Muzeul desigur că va „documenta” holocaustul din „rebelinea legionară” din Ianuarie 1941, care pentru că, după expresia de la televiziune a lui mister E. Wiesel, din Sept. 2015, că nu’i plac legionarii, va fi foarte amplu prezentată, dar putem presupune, că doar dintr’un anumit unghi. Nici nouă nu ne plac legionarii, decât până la un punct, ca și Carol al II-lea, ca și Antonescu, ca și comuniștii, din toate punctele, sau fanarioții, sau habsburgii sau alții și alții. Cum ar fi însă să înțelegem, că Istoria nu este o tablă neagră dintr’o școală, pe care elevul de serviciu o șterge cu buretele uscat, ud sau foarte ud, după fiecare oră de clasă, la comanda profesorului care a ținut ora sau urmează să o țină! Că această tablă neagră a Istoriei, sau Istoria unui popor este una pe care dacă s’a scris ceva, nu se mai șterge în veac, ori că place ori că nu place, unuia sau altuia, rege, ministru, diplomat, profesor sau cerșetor. Că se poate face încercarea de a fi „ștearsă” cu buretele mustind de ud, sau chiar ștearsă prin vopsea, ea rămâne scrisă și odată tot se scutură de ștersătură arătându’și scrisul, mesajul! Doar că mister E. Wiesel se consideră în pielea unui zeu, atotputernic asupra Istoriei unei națiuni, române, cu care singur a spus că nu are nimic de-a face, căci doar el a scris că mama sa s’a exprimat în Septembrie 1940 când armatele horthyste au intrat în Sighetul Marmației, unde locuia familia Wiesel, că ce bine că au revenit ungurii, națiunea căreia ea îi aparține! Atunci cu ce drept vine mister Wiesel să decidă asupra noastră? Pe mine mă interesează în măsura în care această persoană se ridică să dea verdict asupra mea, ca român, a Istoriei țării mele și a poporului din care fac parte. Cu dreptul că a fost la Auschwitz? Au fost și alții și fără să fie controversați, ca și mister Elie, căruia i se impută că s’a prezentat la Nobel sub identitate falsă, ceea ce se pare că a ajuns, sau că ajunge în dosarul justiției.

Revenind la holocaust, istoria noastră notează că au existat tracii, dacii și romanii, barbarii și slavii, hunii și bulgarii, habsburgii și fanarioții, revoluționarii de la 1848 și memorandiștii, țărăniștii, liberalii și legionarii, comuniștii și neocomuniștii?

Rebelinea legionară, după unii, n’a fost mai mult decât o răzmeriță, care a înregistrat victime și de-o parte și de alta, ca ori ce răzmeriță, dar n’a fost în nici un caz, un genocid de proporțiile unui holocaust cum a fost deportarea evreilor în lagărele de concentrare naziste, din teritoriile Ardealului de Nord acupate de armatele lui Horthy Miklos, începând cu Aprilie 1944. Aceste crime, da, trebuie să le prezinte un muzeu al holocaustului, dar nu la București, căci n’au fost săvârșite de români, ci la Budapesta, căci pe teritoriul stăpânit de naziștii lui Horthy s’au săvârșit.

Pot fi puse pe același taler numărul victimelor evreiești ale „rebeliunii legionare” din București, cu cele ale holocaustului horthyst din Ardealul de Nord? Ține comparația? Chiar și dacă socotim și victimele legionare căzute în rebeliune, nici o comparație nu rezistă: atunci?

Dar să admitem, prin absurd, că în România lui Antonescu a existat un holocaust al evreilor, atunci, să ne permitem să’l întrebăm pe mister Elie Wiesel, „Nobel pentru pace” de ce și cum se face că regina Elena a României, soția lui Carol al II-lea și mama regelui Mihai I al României, este înregistrată la Yad Vashem, în loc de cinste, ca protectoare a evreilor în România! Cum vine treaba? Sau cumva este greșită informația noastră, pentru că se pare că mister Wiesel nu o cunoaște!? Sau cu adevărat „este ceva putred în Danemarca”!…

Yad-Vashem-Diploma-de-onoare-Regina-Elena-1993-

Yad Vashem, scris uneori și Yad Washem, este cel mai important Monument comemorativ al martirilor și eroilor statului Israel în Holocaust, care prezintă și demonstrează științific uciderea evreilor. Monumentul a fost inaugurat la data de 19 August, 1953, la Ierusalim.

În acest caz, ne permitem să’l întrebăm pe mister profesor E. Wiesel, cu ce drept se ridică asupra Adevărului Istoriei și Culturii românești, dar în același timp chiar și asupra Istoriei și Culturii poporului său, negând în acest fel veridicitatea Monumentului Yad Vashem?! Nu este o blasfemie din partea lui?

Dar dacă vorbim despre „holocaust” și Istoria poporului român atunci nu putem trece peste perioada comunistă, când a existat nu un holocaust, în sensul arderii unor oameni, ci în sensul unui genocid ce n’a cunoscut istoria bimilenară a acestui popor. Din câte ne este cunoscut, încă nu există o statistică oficială care să prezinte numărul victimelor comunismului, la nivel de milioane, chiar mai multe decât ale războiului, în închisorile și lagărele lor de concentrare, în așa numita „luptă de clasă” inegală, pentru că victima nu se putea apăra, dusă în universul concentraționar comunist, în anii 50, ai stalinismului românesc, până în 1964. Harta României este înțesată de rețeaua acestui univers al crimei și al morții, începând cu Canalul Dunărea Marea Neagră, 1949-1953, cu închisorile din Pitești, Aiud, Sighetu Marmației, Gherla, București Malmaison, Văcărești, Jilava, Mâslea, colibele de DO(Domiciliu Obligatoriu) al deportaților din Bărăgan, Delta Dunării și Bălțile Dunării și etc. etc. Acesta a fost holocaustul românesc, în care fiecare familie de români și nu numai, oameni de cinste din toate categoriile sociale au avut cel puțin un arestat, victimă a regimului comunist. În afară de lichelele și lighioanele comuniste, persoane declasate și rebuturi sociale, ale „naționalităților conlocuitoare,” dar și români, n’a scăpat nimeni de duba neagră a securității. S’a făcut cumva în cei 25 de ani de „democrație originală” procesul comunismului spre a scrie cinstit Istoria poporului român? Nu, nu s’a făcut pentru că, încă nu s’a găsit timp pentru aceasta! Și cum era să se găsească, când în fruntea „Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc” este numit tovarășul V. Tismăneanu=Volodea Leonidovici Tismenețki, iar aceeași persoană, Tismăneanu, ca raportor al „Comisiei Prezidențiale pentru Analiza dictaturii comuniste din România”?! Oare comunismul nu este de factură evreiască? Marx, Engels și Lenin s’au fost evrei? Atunci cum venim să numim în fruntea unei asemenea comisii, un reprezentant al comunismului? Cum o să apară la București, sub oblăduirea unei asemenea Comisii, un muzeu al „holocaustului” al genocidului românesc executat de comuniști? Absurd, nu? De aceea nici nu apare!!! În schimb, un muzeu al colibelor DO din Bărăgan, la fața locului și nici acela nu complet, există, acolo, „la fața locului” la Lătești și Viișoara și alte locuri cu nume „celebre” în acest univers satanic, unde nu le vede nimeni, dar e bine că totuși există. S’a salvat ceea ce s’a mai putut, la „gândirea românului cea de pe urmă”! Dar oare, Domnule Președinte, Iohannis, oare nu acest muzeu trebuia adus și deschis la București, poate chiar în cadrul Muzeului Satului, în locul holocaustului evreiesc “românesc”, care n’a existat? Care este o ficțiune! Să’i învățăm pe copiii noștri Istorie adevărată, să nu mințim, nici în problema românească, nici în cea evreiască!

Dar, Domnule Președinte, dacă problema acum, este așa cum este, Vă punem în față spre discuție, o alta care Vă poate interesa pe DVs. în dublă componentă: în calitate de sas=neamț din Transilvania și de român, născut și crescut în România și președintele acestei minunate și nenorocite țări! Problema deportării nemților, sași și șvabi, din Transilvania și Banat, în Uniunea Sovietică, după 1945, în lagăre de concentrare și exterminare, în bazinul carbonifer minier din Dombas și alte centre sovietice, ca mână de lucru gratuită și exterminare a „fascistilor” care au dus războiul împotriva Uniunii Sovietice!

În 2009, Herta Müller primea Premiul Nobel pentru literatură, cu cartea: „Atemschaukel” scrisă în colaborare cu Oskar Pastior, scriitor, sas din Transilvania purtător al premiului german „Büchner,” pentru literatură, decedat în 2006. Pastior a fost el însuși deportat de comuniști din Transilvania în Uniunea Societică, de unde a avut norocul să se reîntoarcă și să’și scrie memoriile devenite tabu, sub comuniști, dar prelucrate în Germania împreună cu Herta Müller și publicate de ea, în cartea sus amintită în vara lui 2009, care i-a adus și premiul. Titlul cărții, nu cred că a fost tradus în românește, căci în fond este un cuvânt inventat de scriitoare, care etimologic ar însemna „legănatul respirației” iar ideatic, ceea ce ar reprezenta conținutul cărții, ar fi, urcușurile și coborîșurile vieții,la fel după cum se „leagănă” se mișcă, coșul pieptului în respirație. Stăm și ne gândim, oare Doamna Herta Müller, n’ar avea drepul să ceară un muzeu al sașilor și șvabilor din România, victime ale „holocaustului” comunist româno-sovietic asupra lor, din 1945 până în 1950, sau chiar și până în 55 pe baza cărții dânsei de Nobel? De ce nu o face? Oare copiii României, în școli nu au voie să învețe o Istorie adevărată a lor și a „naționalităților conlocuitoare” a nemților din Banat și Transilvania cu care românii conviețuiesc de sute de ani?

Credem că și Dumneavoastră, personal Domnule Președinte ați fi interesat în asemenea muzeu la București, căci nu putem crede că n’aveți și Dvs. în familie persoane care au cunoscut deportarea româno-comunistă-sovietică a nemților „fasciști” din Transilvania. Inclusiv mama Doamnei Herta Muller a făcut cei cinci ani de muncă de sclav la sovietici, în calitate de deportată „fascistă” din Banat. Și câți din cei deportați nu s’au mai întors, exterminați de subnutriție și efort maxim, de boli, ca tifosul, de accidente de munca fără nici un fel de protecție, de condițiile de muncă inumane, deliberat imposibile, conduse spre exterminarea victimelor nevinovate și lipsite de apărare. Ce procent din tineretul, nu numai studios al României de azi, știe ceva despre acest „holocaust” despre acest genocid, românesc sau nemțesc? A auzit doar cuvântul „holocaust” pe care îl asociază cu suferința evreilor și cam atât fără însă să știe exact despre ce este vorba. Cât despre celălalt „holocaust” genocid, al românilor, al nemților produs de comuniști n’are habar. Nu le-a povestit nimeni poate nici chiar în familie căci era interzis și decât să aibă din nou membrii familiei treabă cu tovarășii, au tăcut, spre dezastrul psihologic și istoric al naținuii.

Deci, să nu mințim, fie și numai prin ocolirea, sau eludarea Adevărului, să scriem o Istorie românească adevărată, ascultând, dând curs îndrumării „boierului minții” noastre istoricul Neagu Djuvara. Doamne ajută!

Teresia Bolchiș Tătaru                    

Octombrie, 2015

Sursa: Ziaristi Online

Teresia (Lia) Bolchiş Tătaru s-a născut la 3 iulie 1935, în Silvaşul de Sus, Jud. Hunedoara, fiica preotului Gheorghe Bolchiş şi a învăţătoarei Valeria Costin. Bunicii ei proveneau din familia Radu, cea mai veche familie din Chioar.
Şcoala primara a făcut-o În Boineşti, Ţara Oaşului, clasa I de gimnaziu, la Baia Mare (1945-1946). În perioada 1946-1952, a urmat cursurile Liceului “Doamna Stanca” din Satu Mare, devenit, apoi, Liceul de Fete Român.
Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Naturale – Chimie a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj (1952-1956).
A fost profesoară la Şcolile din Tămădău (Bucureşti), Tăuţi Măgheruş (Maramureş) şi Baia Mare. A deţinut funcţia de director adjunct, a condus practica pedagogică a studenţilor de la Facultatea de Ştiinte Naturale – Biologie a lnstitutului pedagogic din Baia Mare, a realizat numeroase inspectii speciale pentru cadrele didactice.
În anul 1976, părăseşte România cu fiica Sanda Maria şi fiul Mihai Ovidiu cerând azil politic în Germania. Se stabileşte aici unde lucrează ca botanist la Ubersee Museum în Bremen şi la Gradina Botanică şi Muzeul din Augsburg.
Participă la numeroase conferinţe naţionale şi internaţionale pe teme privind ocrotirea naturii şi geo-botanica, publicând şi lucrări în domeniu.
Debutează în anul 1969, în suplimentul Maramureş al ziarului local Pentru socialism, cu schiţa Lumini sângerii. Pe plan national, a debutat tot In 1969, în revista de turism România pitorească.
Colaborări: Nord, Archeus. Pro Unione, Graiul Maramureşului, Glasul Maramureşului, Infomnaţia zilei de Maramureş (Baia Mare), Provincia Corvina (Hunedoara), Viaţa creştină, Cetatea Culturala (Cluj-Napoca), Unirea, Cultura creştină (Blaj), Aurora (Oradea), Aradul literar, Viaţa de pre¬tutindeni (Arad), Săptămâna muncheneză, Observator Miinchen. Curentul. Perspective. Apoziţia (Munchen), Lumea liberă, Micro-Magazin (New York), Căminul românesc (Geneva), Balada (Bonn), Origini (USA), „Cuvântul românesc” ziarul românilor din Canada (1977¬-1989), sub pseudonimul Cornelia Baltag, apoi, din 1986, sub numele real, Teresia B. Tătaru, Radio “Europa Libera”, emisiunea “Tinerama” (1976-1980), sub pseudonimul Mara Mădăleanu.
Este membră a Societăţii de Ştiinţe Naturale şi Geografie din România, a Cenaclului literar “Nord” din Baia Mare, a Cercului cultural-artistic “Apozitia” Munchen, a LiterArt-XXl, USA, a Asociatiei Botaniştilor din Schwaben (Augsburg), a U.C.I.P. – Union Catholique Internationale de la Presse, în Colegiul redaetional al revistelor de cultura. Familia română şi Pro Unione, din Baia Mare şi In Colegiul redactional al revistei Provincia Corvina, din Hunedoara, a Fundaţiei ”Pro Unione”, Filiala Baia Mare; Preşedinte de onoare al Asociatiei Educalorilor Calolici din judetul Maramureş (AECJM).
Premii: 2001 – La Salonul International de Carte de la Oradea – premiu pentru coordonarea lucrării Maramureş – mândria şi durerea noastra; 2004-2005 – Premiul Asociaţiei LiterArt XXI – Asociatia Internationala a Scriitorilor Romani şi Oamenilor de Arta Români şi al revistei Origini – Romanian Roots pentru volumul “Anii noştri de şcoală”. Sovietizarea 1948-1956; 2007 – Premiul special pentru Proza scurtă în Limba Română pentru povestirea “Desigur, nu era decât vântul”, la Concursul International “Poesie, Prosa e Arti figurrative” al Academiei Internaţionale “Il Convivio” din Sicilia;
Bibliografie selectivă a operei: Baia Mare – Ghid Turistic (Baia Mare, 1967) / Comoara Pierdută: Povestiri albe, negre gri, albastre (În 3 ediţii: Munchen, Ed. Ion Dumitru, 1987; Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1997; Norcross, USA, Criterion Publishing, 2004) / Maramureşul, leagăn Românesc, (Ed. Nistru, Bruxelles, 1989) / Terminologia botanică creştină la poporul roman; studiu etnobotanic; Omagiul Prof. Alexandru Borza (Augsburg, 1993) / Floarea de piatră (Ed. Gutinul, Baia Mare) / Liceu, cimitir al tinereţii mele: Sovietizarea învăţământului românesc 1946-1952 (Vol I, Ed. Gutinul, Baia Mare) / Amintiri silvăşene din Ţara Haţegului; portretul unui sat haţegan din anii ’30 (Signata, Timişoara, 2001) / Anii noştri de şcoală; Sovietizarea 1948-1956 (Vol II, Norcross, USA, Criterion Publishing, 2004) / Lacrimarium: poeme (Provincia Corvina, Hunedoara, 2005) / Măriuca: roman (Ed. Gutinul, Baia Mare, 2005) / Maramureş – mândria şi durerea noastră: culegere de studii şi comentarii despre realităţi, fapte şi documente mai puţin cunoscute (Ed. Gutinul, Baia Mare, 2007) / Calendarul naturii pentru Pimpinell şi Pimpinella, pentru toţi copii lumii: valabil pentru fiecare an, iar cu mici diferenţe, pentru oricare regiune din zona temperată (Ed. Gutinul, Baia Mare, 2008) / Găina cea neascultătoare: o poveste adevărată (Ed. Surorilor Lauretane, Baia Mare, 2008) / Restituiri: roman (Bucureşti, Criterion Publishing, 2004) / Nemaipomenita vizită a lui Oimpinell si Pimpinella cu zâna Citrina la unchiul Portocal (Ed. Casei copilului didactic „Maria Montessori”, Baia Mare, 2009).  Alte volume în colaborare.

Mai multe amănunte la AlternativaOnline.ca

Print Friendly, PDF & Email

6 comments

  1. Documentul cu pricinamai afirmă o minciună mare cât u secol. Cică în Românuia actuală ar fi fost “profanate sinagogi” în cadrul “unor evenimente recente”. Care sunt acele sinagogi, le ce evenimente recente face trimitere actul Departamentului de Stat american?
    Nicăieri! Deci, putem să-l parafrazăm şi noi pe stimabilul afacerist 8cu morţii) Elie Wiesel şi să spunem: “Au minţit, au minţit, au minţit!”

  2. Pingback: Răspunsul Părintelui Justin Pârvu la denigrările lunii octombrie | Victor Roncea Blog

  3. Pingback: Răspunsul Părintelui Justin Pârvu la denigrările lunii octombrie | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

  4. Pingback: Părintele Justin Pârvu în calendarul lunii octombrie 2015: “Prin martirii Bisericii trăieşte Ortodoxia şi va trăi!”Parintele Justin Marturisitorul | Parintele Justin Marturisitorul

  5. Cornel

    Molotov, primul ministru al URSS, a declarat :”intr-o natiune cucerita 1/3 din populatie este din start de partea cuceritorului, 1/3 o omoram iar ultima treime ne saruta in fund”. Este posibil oare ca planul de exterminare(1/3 din populatie) sa fi fost dus cu acrivie la infaptuire si chiar depasit de catre Ana Pauker, Iosif Kisinevski,Krunberg,Walter Roman,Koller si alti casari mosaici avand ca brat de executie alta minoritate-tiganii baraganelor deveniti intre timp, prin inscrierea in partidul lui Nuham Katz (alias Dobrogeanu Gherea) si Ion Nadejde, confratele lor, securisti, caralii, temniceri(pozitii de pe care se puteau razbuna impotriva ‘rumanilor’) ?

  6. Cornel

    In legatura cu Diplome d’Honneur, a reginei Elena(sa ma ierte Dumnezeu, nu am intentia sa spun decat adevarul, chiar daca ne place sau nu).
    Ea nu are nici cel mai mic merit; meritul este al marelui erou national si universal, Maresalului Ion Antonescu si implicit al poporului roman pe care acesta l-a reprezentat in perioada tulbure 1940 – 1944.Emil Cioran, traitor al acelor timpuri, ne explica”Maresalul Antonescu era, poate, nebun, insa a dat totusi dovada de intelepciune si omenie, a salvat viata a cel putin 600000 de evrei romani. Nici un cuvant de recunostina, nici un monument, nici o strada in Israel care sa-i poarte numele(Cioran – Caiete III); si istoricul israelian Iacov Geller subliniaza adevarul ca 96 % din evreii Romaniei au supravietuit Holocaustului, si ca Antonescu a permis pastrarea obiceiurilor religioase, a sinagogilor si a rabinatului, a sistemului de invatamant, cultural social si de ajutorare evreiasca. Iar pentru aprofundare il avem pe Larry Watts,cu “Antonescu o cassandra a neamului romanesc” unde autorul face apogiul universalitatii eroului, care nu ne apartine doar noua ci intregii umanitati.
    Despre Regina Mama Elena (ne vorbeste, un alt traitor al acelor vremuri, locotent-colonel G. Magherescu)-“a devenit si ea o figura istorica, gratie Maresalului care a readus-o din exil si a asezat-o alaturi de fiul sau, Mihai.’Mama Elena ‘s-a ingrijit mai putin de soarta razboiului si a ranitilor de pe front cat de ‘salvarea tablourilor originale’ din colectia Palatului, apartinand insa patrimoniului national. Ele au fost inlocuite cu reproduceri maiestrite. ‘Mama Elena’ le ducea ea insasi in Elvetia la faimoasa Galerie de Arta Widgenstein de la Zurich.Clarificarea acestei probleme ar arata ca familia ‘regala’ s-a implicat intr-un furt, care in cazul unui proces ar duce la sigura condamnare(info mai detaliate -Memorii ale exregelui Karol al II-lea cele 12 caiete expertizate de Aurel Rauta). Regina Mama Elena a fost implicata intr-un proces penal in Italia, impreuna cu o seama de aristocrati din Florenta, pentru delicte valutare(export clandestin de valuta), proces stins din cauza mortii inculpatei.
    Acum cativa ani am citit intr-un numar al Magazinului Istoric despre un prim mistru al Israelului care in tinerete a aruncat in aer Hotelul King David din Ierusalim omorand printre altii oficialitati ale crucii rosii internationale. Probabil acest prim ministru solidar cu “Regina Mama Elena” si faptele acesteia i-a inmanat medalia de onoare. BRAVOS…….’O, wie will ich triumphieren’…..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.