VIDEO: „Imnul național s-aude în toată țara/Deși e interzis de Lipă trădătoarea”. ROMÂNIA CÂNTĂ: DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE! - Ziaristi OnlineZiaristi Online

VIDEO: „Imnul național s-aude în toată țara/Deși e interzis de Lipă trădătoarea”. ROMÂNIA CÂNTĂ: DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!

Jos cu Lipa Tradatoarea - Dâmbovița-Imnul-național-intonat-de-o-fanfară-înaintea-meciului-de-baschetImnul național a fost intonat de o fanfară înaintea meciului de baschet feminin disputat, miercuri, la Sala Sporturilor din Târgoviște, între echipa gazdă, CSM, și U Cluj, în Liga Națională, transmite Agerpres, citat de Dan Tanasă.

Vezi și ILEGAL? FRB, flit ministrului Elisabeta Lipă. Imnul național a fost intonat ieri la meciul U-BT Cluj-Napoca – Steaua

Publicul prezent s-a ridicat în picioare și s-a alăturat fanfarei la intonarea imnului. Gestul vine ca reacție la recentul scandal legat de intonarea imnului la competițiile sportive interne. Galeria echipei din Târgoviște a afișat un banner pe care scria ”Imnul național s-aude în toată țara/Deși e interzis de Lipă trădătoarea”. Iată ştirea Agerpres:

Dâmbovița: Imnul național, intonat de o fanfară înaintea meciului de baschet feminin CSM Târgoviște – U Cluj (GALERIE FOTO)

Imnul național a fost intonat de o fanfară înaintea meciului de baschet feminin disputat, miercuri, la Sala Sporturilor din Târgoviște, între echipa gazdă, CSM, și U Cluj, în Liga Națională.

Publicul prezent s-a ridicat în picioare și s-a alăturat fanfarei la intonarea imnului.

Gestul vine ca reacție la recentul scandal legat de intonarea imnului la competițiile sportive interne.

Galeria echipei din Târgoviște a afișat un banner pe care scria ”Imnul național s-aude în toată țara/Deși e interzis de Lipă trădătoarea”.

În 13 ianuarie, Ministerul Tineretului și Sportului a reacționat după incidentul de la partida Sepsi SIC Sf. Gheorghe — U Cluj din Liga Națională de baschet feminin, printr-o adresă remisă federațiilor sportive. În aceasta, MTS solicită federațiilor respectarea legislației care interzice intonarea imnului național înaintea competițiilor sportive interne. “Imnul național al României se intonează în mod obligatoriu pe stadioane și alte baze sportive, cu ocazia desfășurării competițiilor sportive oficiale internaționale în care este reprezentată România. Imnul național al altor state se intonează numai cu prilejul vizitelor, festivităților și ceremoniilor oficiale cu caracter internațional, împreună cu imnul național al României, înaintea acestuia. Nerespectarea dispozițiilor constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.500 și 5.000 de lei”, se menționa în adresa MTS remisă federațiilor.

La meciul din 5 ianuarie dintre ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe și Universitatea Cluj-Napoca (scor 93-57), disputat în cadrul etapei a 17-a a Ligii Naționale de baschet feminin, suporterii echipei gazdă i-au înjurat și admonestat pe toată durata partidei pe jucătoarele și membrii staff-ului tehnic al oaspeților deoarece nu au ascultat în poziție de drepți imnul Ținutului Secuiesc.

După partidă, antrenorul bosniac al formației din Cluj, Dragan Petricevic, a declarat că suporterii echipei Sepsi SIC au adresat injurii echipei sale pe toată durata partidei, pe motiv că jucătoarele au început încălzirea și nu au ascultat imnul secuiesc în poziție de drepți. El a subliniat că regulamentul Federației Române de Baschet prevede obligativitatea respectării imnului României, nu și a unui imn neoficial.

AGERPRES / (AS — autor: Cornelia Dumitru, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Preluare: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.