Marea Sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva 2016. Programul manifestărilor de la Iaşi - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Marea Sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva 2016. Programul manifestărilor de la Iaşi

procesiunea-de-sfanta-parascheva-2011-3-foto-cristina-nichitus-roncea

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Arhiepiscopia Iașilor

mitropolia-moldovei-si-bucovinei

 Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2016

 Sfanta Parascheva de la Iasi

Program 10-16 octombrie 2016

NOTĂ : În acest an vor fi aduse la Iași, de la Mănăstirea Sfântul Neofit din Pafos, Cipru, moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul.

LUNI, 10 octombrie 2016:
  • Ora 06.30– Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, pentru închinare. Va participa Preasfințitul Calinic Botoșăneanul.
  • Orele 07.00 – 11.30 –Sfinţirea apei (aghiasma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane), Utrenia şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul.
  • Orele 16.00 – 17.00– Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva și al Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 21.00 – 01.00– Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul.
MARȚI, 11 octombrie 2016:
  • Orele 07.00 – 12.00 Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
  • Orele 17.00 – 18.00 Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 21.00 – 01.00 –Slujba de priveghere a Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Chivotul.
MIERCURI, 12 octombrie 2016:
  • Orele 07.30 – 11.30 –Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta Corul „Apostolii” de la Protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III.
  • Ora 9.05 –Întâmpinarea moaștelor Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, pe Aeroportul Internațional Iași.
  • Ora 9.35 –Primirea Sfintelor Moaşte şi a delegaţiei din Cipru la Catedrala Mitropolitană.
  • Orele 17.00 – 18.00– Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 17.00 – Conferința „Sfântul Neofit Zăvorâtulˮşi opera lui – Prof. Hristos Iconomu (Larnaca, Cipru), Muzeul Unirii din Iaşi; prezentarea Seriei de Opere Complete (în 5 volume) Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru apărută la Editura Doxologia.
  • Orele 19.00 – 20.30 –Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (Se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 21.00 – 01.00– Slujba de priveghere a Sfântului Apostol Andrei, combinată cu slujba Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
JOI, 13 octombrie 2016:
  • Orele 07.00 – 12.00 Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 18.00 – Conferința „Referințele Sfântului Neofit Zăvorâtul la monahismul ortodoxˮ – Prof. Nikos Nikolaides (Tesalonic, Grecia), Muzeul Unirii din Iaşi.
  • Orele 21.00– 00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva, combinată cu slujba Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (Vecernia, Litia, Utrenia) şi Sfânta Liturghie arhierească – în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Basileus al Seminarului Sfântul Vasile cel Mare din Iași.
VINERI, 14 octombrie 2016:
  • Orele 07.00– 09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Doxologia Mare (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
  • Orele 09.00 – 13.00– Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul de pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt).  Răspunsurile vor fi date de către corul Sanctus.
  • Orele 17.00 – 18.00 –Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 21.00 – 01.00– Slujbă de Priveghere (Vecernia, Litia şi Utrenia), în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Chivotul.
SÂMBĂTĂ, 15 octombrie 2016:
  • Orele 07.00 – 11.30 –Miezonoptica, Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
  • Orele 16.00 – 17.00– Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 21.00 – 01.00– Slujba de Priveghere a Învierii (Vecernia, Litia şi Utrenia), în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Chivotul.
DUMINICĂ, 16 octombrie 2016:
  • Orele 09.00 – 11.30 –Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Sanctus.
  • Orele 16.00 – 18.00 –Ceasul al IX-lea, Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

Sursa: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei via Ziaristi Online

Foto: Cristina Nichituş Roncea şi Doxologia

Pelerinii de la Sf. Cuvioasa Parascheva 2015 Foto Doxologia via Ziaristi Online Pelerinaj la Sf. Cuvioasa Parascheva 2015 Foto Doxologia via Ziaristi Online Sarbatoarea Sfintei Parascheva la Iasi 2013 Sfanta-Parascheva-2011-foto-Cristina-Nichitus-Roncea Sfanta-Parascheva-2011-5-foto-Cristina-Nichitus-Roncea Procesiunea-de-Sfanta-Parascheva-2011-Calea Sfintilor-foto-Cristina-Nichitus-Roncea IPS-Teofan-la-Sfanta-Parascheva-Precum-in-cer-asa-si-pe-pamant-Calatorie-foto-prin-lumea-ortodoxa-romaneasca-Cristina-Nichitus-Roncea

1 comment

  1. Pingback: Mesajul Înalt Preasfinţitului Teofan către pelerinii veniţi la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva - VIDEO - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.