Eugen Mihăescu şi Securitatea - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Eugen Mihăescu şi Securitatea

ciclopul-de-eugen-mihaescuArtistul Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române, şi-a lansat la Târgul de Carte Gaudeamus cel de-al treilea volum autobiografic – REBEL – după Strigate în pustiu (Cuvânt înainte – Aici) şi Între linii (Video – Aici). În cele ce urmează vă prezentăm un nou fragment din lucrare, însoţit de ilustraţia graficianului – un Ciclop numit Securitatea. Tânărul artist Eugen Mihăescu este invitat pentru prima oară la o recepţie a ambasadei americane. La plecare îşi însuşeşte un cadou inedit. Ce a urmat:

“A doua zi, la barul Katanga, în timp ce unii arătau celorlalți revistele de artă luate cu o seară înainte de la americani, am scos hârtia higienică și, fluturând-o ca pe un stindard, am zis:

— Uitați-vă, măi, ce fac ăștia, “capitaliștii care sunt cu un picior în groapă”! Pipăiți-o, mirosiți-o. Mm? Vă place? Formidabil! Se rupe exact acolo unde e perforată!

Peste câteva zile, după ce am băut vreo două cafele “expresso” italiene în același loc, am traversat bulevardul spre cofetăria Scala când, o Volgă a frânat lângă mine și doi tipi m-au luat pe sus și m-au vârât pe bancheta din spate, strâns între ei. M-am gândit imediat la tata care mă avertiza, nu o dată, că voi fi luat de “mașina neagră”. Volga asta era gri… Scena însă părea desprinsă dintr-un film prost și m-a făcut să zâmbesc. Nu-mi era frică; inconștient fiind, nu mi-am dat seama de pericol. Între timp, mașina o cotise pe strada Rosetti, trecuse de Școala Clemența și, în fine, la întretăierea străzii Sahia cu Fučik, s-a oprit. Ținut de brațe de cei doi gealați, am fost dus, aproape pe sus, într-un bloc aflat pe colț și urcat la etajul trei. Încă îmi ardea de glume și mi-a venit să le spun, ca în Caragiale, “nu mă împinge că amețesc!”

În apartamentul gol, cu camere mari, soarele intra prin ferestre desenând pe parchetul murdar forme geometrice de lumină și umbră. În mijlocul salonului, se aflau o masă simplă cu două scaune din lemn cu spetează și, într-un colț, o altă măsuță pe care erau așezate un ibric și cateva cești desperecheate. Am bănuit imediat că am fost adus într-un apartament care aparținuse unei familii de evrei ce emigrase și fusese transformat în “casă conspirativă” a Securității. Unul dintre cei doi care m-au adus “manu militari” a înțepenit în poziția “drepți”, iar celălalt a început să “meșterească” o cafea. Deodată, dintr-o altă cameră, a apărut un tip tuciuriu, care s-a așezat la masă și, punând pe ea un dosar, a transformat-o într-un soi de birou. M-a salutat scurt dând din cap și mi-a făcut un semn autoritar ca să iau loc în fața lui.

— Vreți o cafea?

Băusem nu mai știu câte, dar o “turcească” e oricând binevenită dacă e făcută ca lumea. Curiozitatea m-a împins să răspund “da”.

— Un zahăr sau două? a continuat imperturbabil tovarășul.— Două, i-am răspuns ca într-un joc.

Mult mai târziu, scena aceasta mi-a inspirat un desen ilustrând un interogatoriu: o ceașcă în care, un gigant, un ciclop cu ochelari cu o singură lentilă, așezat la o masă, înfundă cu degetul mare în cafea un mic personaj, un nenorocit care se îneca sub apăsare. Atunci însă nici nu-mi trecea prin cap că voi ajunge vreodată să fac un desen cu un asemenea subiect și că va fi reprodus în The New York Times!

— Mai lucrați la revista Luceafărul? a venit următoarea întrebare a tovarășului.

— Da, am răspuns, pentru că în zilele acelea încă nu demisionasem.

— Ați scos din tipografie, de la Casa Scânteii, două pagini venite de la Direcția Presei (așa se numea oficial cenzura) din care fuseseră eliminate două desene semnate de pictorița Gina Hagiu. Le-ați arătat apoi lui Eugen Popa în atelierul lui din Strada Pangratti…

Brusc, am înțeles pentru ce fusesem târât acolo. Gina Hagiu, nevasta fostului meu profesor Eugen Popa, “uitase” să mai revină de la Paris. Poate a vrut să rămână acolo și s-a răzgândit din cauza apelurilor disperate ale soțului. Eugen Popa era și secretarul organizației de partid de la Uniunea Artiștilor Plastici. Odată revenită în țară, Gina Hagiu s-a văzut “trasă pe linia moartă”. Profesorul meu — căruia nu-i purtam pică pentru atitudinea lașă față de exmatricularea mea — m-a rugat să public câteva desene în revista Luceafărul, un fel de test de verificare a cenzurii: era oare nevastă-sa trecută pe “lista neagră”? Când am văzut paginile de probă cu desenele cenzurate, am riscat și i le-am dus lui Popa ca să se lămurească. Eu încercasem, dar nu depindea de mine tipărirea lucrărilor puse sub index.

Așezat la masa tovarășului negricios, mi-am amintit că, în atelierul profesorului meu, a existat un martor, un fost student și coleg de an, pe nume Dumitru Grigoraș. Era acolo pentru că ajuta la un proiect de pictură monumentală. Am fost prudent, l-am tras într-un colț pe Popa și, fără un cuvânt, am desfășurat paginile și i-am arătat desenele înconjurate cu roșu și săgeata care însemna “afară”. Apoi am rulat foile și am plecat. Întotdeauna am văzut mai bine la distanță decât de aproape. Asta a fost șansa vieții mele. Dintr-o privire, am recunoscut pe hârțoagele securistului scrisul turnătorului, singurul martor al scenei din atelierul lui Popa. Mi-am dat seama că nu aveam mult spațiu de manevră și, totuși, imperturbabil am zis:

— În primul rând, ce am arătat eu erau pagini desenate cu creionul, pagini de machetă, și NU hârtiile venite de “sus”. Doi la mână, le arătam secretarului de partid de la UAP.

În fine, i-am povestit că Eugen Barbu, “patronul”, care era certat cu Grigore Hagiu, fratele pictoriței, ar fi fost cel care făcuse semnele cu roșu, indicându-mi să scot desenele din revistă. Auzind explicația mea, tipul care mă interoga s-a ridicat puțin descumpănit și mi-a adus cafeaua. Am sorbit-o și m-am opărit. Securistul m-a fixat, după care mi-a zâmbit. Îl simțeam cum încearcă să o sucească, să mă “agațe” cumva. După o lungă tăcere, a spus:

— Admitem că-i așa… Dar văd că aveți relații cu diplomați americani…

— Nu numai! Și cubanezi… Pentru americani am cerut voie la Uniune și la Comitetul pentru Cultură și Artă — am șarjat eu.

— “Noi”, m-a întrerupt mieros tovarășul, ne-am gândit că ar fi bine să vă mai duceți pe acolo. Chiar fără invitație… Poate îi faceți doamnei ambasador un portret… Și pe urmă ne povestiți și nouă ce mai e pe acolo — a continuat securistul care mi se prezentase, la început, Ștefan Ionescu.

— Tovarășee… am ezitat eu.

— Ion Ștefănescu, a completat zâmbind cel care mă interoga.

— Tovarășe Ion Ștefănescu, tatăl meu este membru de partid din ’44. Are un carnet cu număr mic. Maică-mea a intrat și ea în PCR prin 1945. Dacă aș fi vrut să mă fac polițist (așa am zis “polițist”), azi eram mai mare în grad ca dumneata…

— Mai doriți o cafea? m-a întrerupt tuciuriul.

— Da, mai vreau, i-am răspuns eu sigur pe mine.

— Un zahăr sau…

— Fără, i-am tăiat-o eu. Deci, ce spuneam? Da, poate că aș fi fost acum chiar șeful dumitale… Dar eu nu sunt făcut din stofa care trebuie, sunt prea colorat, nu sunt cenușiu, una cu trotuarul, sunt prea vizibil. Nu am memorie, uit și încurc lucrurile, nu mai știu cine mi-a spus ce și mă dau de gol. Eu, știți, cu pensulele, culorile, cu tușul și penița, acolo-s bun. Îmi pare rău, nu am cum să vă ajut…

— Poate vă ajutăm noi… Veți pleca în străinătate fără probleme. Nu vreți să călătoriți?

— Nu, nu mai vreau, mi-a fost îndeajuns. Oricum mi-a fost refuzată viza de ieșire și am ratat o expoziție la Milano!

— Vedeți? Se poate aranja… O cafea?

— Nu, mulțumesc…

— Semnați hârtia asta, a zis tovarășul într-un târziu, întinzându-mi o foaie.

Mă uit, ce văd? Câteva rânduri prin care mă angajam că voi păstra secretul întâlnirii noastre.

— Nu semnez nimic; nu v-am văzut, nu am fost aici și gura mea cafea n-a băut… Pot să plec?

— Da.”

Eugen Mihăescu

REBEL, Editura Rao, 2016

Puteţi admira lucrările autorului la eugenemihaesco.com

Sursa: Ziaristi Online

Citiţi şi: Theodor Pallady înainte de a intra pe mâna “nulităţilor cu nume străine”: “Nu admit nimănui să-și permită să mă decoreze!” – Un portret în tuş şi cerneală tipografică de Eugen Mihăescu. Fragmente memorabile din REBEL

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.