Foto: Oana Nechifor / Doxologia
Izvorul Tămăduirii
„Maica Domnului eşti aici, Te-am văzut”
La o săptămână de la pătimirile Domnului izbăvitoare de moarte şi dătătoare de viaţă veşnică o cinstim pe Maica Sa preasfântă şi Maica noastră, mereu în prejmă, gata să ne ajute câteodată chiar fără ca noi să luăm aminte. Spunând îngerului vestitor „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”, Preasfânta Fecioară a făcut să întrevedem zorii mântuirii noastre. Spre desăvârşire, la nunta din Cana Galileei, Maica-Fecioară spune celor invitaţi: Faceţi tot ce spune El. Aşa ne spune şi nouă, tuturor şi fiecăruia în parte, ca fii ai Născătoarei de Dumnezeu cum ne-am făcut după ce Fiul ei şi Dumnezeul nostru i-a spus arătându-l pe ucenicul iubit „Iată fiul tău” iar celui care a devenit Apostolul Iubiri:”Iată mama ta”. O cinstim pe Maica noastră Preasfântă care, necontenit cu noi, aşteaptă ca, la rându-ne, şi noi să-i fim dimpreună în lucrarea voii Tatălui ceresc şi a eliberării de sub jugul morţii. Sărbătoare e numită nu doar simbolic Izvorul Tămăduirii, pentru că este Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu ca izvor al tămăduirii de toate bolile şi, mai mult, prin ascultarea ei binecuvântată, ne-am vindecat de moarte. Desigur, Domnul în a-tot-ştiinţa Sa, ar fi putut găsi alte nenumărate forme, dar a făcut aşa, cum scrie Sf. Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, „să înveţi să fii mai înalt şi să te urci împreună cu Dumnezeu şi să nu te mai opreşti la cele văzute ci să te urci la cele împreună cu cele înţelegătoare şi să cunoşti, pe de o parte, raţiunea naturii Sale, iar pe de alta, raţiunea iconomiei Sale”. Pronia dumnezeiască îngăduie să ne apropiem de a-tot-puternicia Sa şi, urmând lui Hristos, întru toate să facem voia Sa pentru că, ” numai singur Dumnezeu este Bun”. El însuşi a făcut voia Tatălui până la moarte ca să ne redea pe noi vieţii.
Cu sărbătoarea de astăzi reluăm, într-un fel, drumul de până la Înviere când Hristos a vindecat numeroase boli şi neputinţe, cel mai adesea iertând păcatele dar, cum a făcut-o cu orbul din naştere, şi pentru a arăta puterea de neegalat a Celui care pe toate le-a făcut cu pricepere şi înţelepciune. Naşterea Maicii Domnului din părinţii săi Ioachim şi Ana, trecuţi de vârsta rodirii de prunci a fost una dintre minunile care au dat contur real lucrării Iubirii lui Dumnezeu pentru om. De fapt toate se rânduiesc sub semnul minunii ca eveniment ce depăşeşte atât de mult mintea noastră încât uneori chiar îl respinge. Praznicul de azi îşi are temei real anume ca, având o certitudine concretă, să ne putem înălţa inima şi gândul spre Învierea lui Hristos prin care se adevereşte învierea noastră. Fecioară şi Maică Născătoare de Dumnezeu, Maria este un izvor minunat de unde primim apă înviorătoare, pentru că prin ea ne-am vindecat de moarte. Ca dintr-o fântână miraculoasă prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu vin vindecări acolo unde, nu odată, priceperea omului nu poate ajunge de aceea şi mărturisim: “O Maică Sfântă, tu eşti mângâierea noastră”. Şi astăzi, credincioşii care merg la Constantinopol se pot închina şi ruga la Biserica Izvorului Tămăduirii. Este o construcţie frumoasă ctitorită cam prin sec. XIX însă, la subsol, se află un paraclis datând din sec. V cu apa tămăduitoare care îşi păstrează nealterată de timp virtutea. Cam tot de atunci datează şi sărbătoarea care se ţine întotdeauna în vinerea săptămânii luminate.
Povestea începe în vremea când Leon cel mare nu ajunsese împărat şi s-a făcut ca odată, plimbându-se prin pădure, să se întâlnească cu un orb şi, dorind a-i fi călăuză l-a luat de mână. S-a dovedit însă, curând, că bătrânul nu era un neputincios cum sunt atâţia, ci un gânditor profund al celor dumnezeiești, care predica prin pădurile Împăratului unde erau multe izvoare şi lacuri ocrotite de Maica Domnului, proteguitoarea sihaştrilor care îşi duceau viaţa pe aici în rugăciune şi post. Tot discutând ei despre praznicul Învierii Domnului nu au luat seama pe unde îi poartă paşii, sfârşind prin a rătăci. Bătrânului i s-a făcut sete şi i-a cerut Împăratului apă, dar cum acesta nu a găsit, s-a întristat. Atunci, glas venit ca din cer şi i-a sfătuit să nu se supere şi nici să mai caute „căci apa este aproape”. I-a spus şi unde: „Pătrunde mai adânc în pădurea aceasta! Şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea bătrânului orb şi udă apoi cu ea ochii nevăzători. Vei cunoaşte îndată că sunt Eu”. Bunul împărat a făcut aidoma şi minunea nu a întârziat – a găsit apa, i-a dat să bea orbului şi i-a uns cu ea ochii. Atunci, bătrânul, redobândindu-şi puterea a spus: „Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit.” Tradiţia spune că, îngenunchind, Leon a rostit: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată…Aici este Izvorul Tămăduirii…fântâna dătătoare de sănătate.” Bătrânul i-a prezis tânărului Leon că, „nu după multă vreme va ajunge împărat”. Aşa a fost şi, prima lui grijă a fost să înalţe o biserică lângă izvorul cu apă tămăduitoare. Tradiţia spune că, peste ani, Iustinian, împăratul Bizanţului, suferind şi el de o boală cumplită, a fost vindecat cu apa acestui izvor ce-i are puterea tămăduitoare de la Maica Domnului şi Dumnezeului nostru. În semn de recunoştinţă, Justinian a ridicat o Biserică mai mare, loc de închinare şi de vindecare de care s-au bucurat mulţi bolnavi. Au continuat şi minunile. Astfel, la un cutremur puternic, Biserica a început să se surpe în timp ce credincioşii erau înăuntru, s-a arătat Maica Domnului care a ținut pe mâinile Sale Biserica până când toţi cei din interior au ieşit afară, scăpând de orice primejdie.
De atunci, izvorul şi-a revărsat puterile lecuitoare peste toţi aduşi aici de dureri şi suferinţe altfel netratabile şi asta prin apa care este curăţitoare asemenea celei de la Botezul Domnului. Puterea tămăduitoare nu a secat niciodată deşi izvorul nu a fost ferit de vitregiile istoriei şi este la fel de binefăcătoare pentru cei care vin aici cu credinţă şi dragoste pentru Hristos şi Maica-i Preacurată. O atestă mulţimea întâmplărilor care, de la un an la altul s-a îmbogăţit, s-au tors într-o tradiţie a cărei simplă evocare umple inimile de recunoştinţă, bucurie sfântă şi speranţă neîntinată. Îndată după primul război mondial, statul turc, unde este acum izvorul făcător de minuni, a dat o nouă înfăţişare zonei, transformând-o într-un minunat loc de odihnă şi tratament. Una dintre minuni este vindecarea împărătesei Teofana, soţia lui Leon, şi chiar pe el însuşi. Împăratul Leon a făcut piatră la rinichi şi a fost la un pas de a-şi duhul când soţia sa, Teofana rugându-se la icoana Maicii Domnului a auzit glas de îmbărbătare: „Nu fi tristă Teofana că astăzi vine doctoria ce-l va vindeca de boală”. Medicii se pregăteau pentru operaţie şi Împărăteasa i-a oprit spunând că „Doamna mea, Născătoarea de Dumnezeu va trimite altă doctorie minunată să o vindece” Nu după multă vreme a apărut slujnica purtând un vas cu apă; ea a povestit cum, făcând curat, o voce i-a spus să lase totul fiindcă stăpânul ei este pe moarte şi să ducă un vas cu apă căci „strigă după Mine cu multe lacrimi iubita mea Teofana.” Îndată ce a băut apa, împăratul s-a făcut sănătos, apoi a hotărât ca vinerea din săptămâna luminată să fie o sărbătoare dedicată Maicii Domnului, izvor tămăduitor de toate bolile, chiar şi de moarte. Nu mult mai târziu a fost şi hotărârea sinodală de prăznuire a Izvorului Tămăduirii şi a fost alcătuită o liturghie specială de Nichifor Calistrat Xantopol.
Cinstită de poporul nostru cu evlavia deosebită pe care o avem pentru Maica Domnului nostru, sărbătoarea este prilej de luminată bucurie cuprinsă în cuvintele atât de simple care au schimbat lumea: Hristos a înviat. Maicii Domnului şi a noastră „Măiculiţă” îi cântăm: „Izvor eşti cu adevărat stăpână, al apei celei vii, că Tu speli cele cumplite, Ceea ce ai izvorât pe Hristos, apa cea de mântuire”. În această zi, în Biserici sfinţeşte apa pe care credincioşii o duc acasă şi beau cu pioşenie pentru sănătatea sufletului şi trupului ca dintr-un izvor a tot lucrul folositor. În lumina cea sfântă a Învierii Domnului ridicăm rugă: “Te rugăm din tot sufleul şi din toată inima, pentru marea şi nemăsurata ta dragoste, pentru mijlocirile şi compătimirile, pentru milostivirea şi iubirea de oameni pe care le ai, stăpână preasfântă, către noi şi către întregul neam omenesc, pentru pruncii cei fără de răutate, milostiveşte-te spre noi şi mijloceşte către Unul Născut Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, să înceteze mânia Sa, urgia Sa şi să ne elibereze pe noi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, să dea pace şi unire poporului nostru, pace întregii lumi, luminarea întru toate oamenilor, ca toţi să fie o singură turmă şi un singur păstor.” Hristos a înviat!
Elena Solunca Moise
