Stat etnic nu, partid etnic (UDMR), da. România și războaiele de imagine. Un eseu fabulos de Magda Ursache - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Stat etnic nu, partid etnic (UDMR), da. România și războaiele de imagine. Un eseu fabulos de Magda Ursache

Marele mecana Emanoil Gojdu si marele unificator Mihai Viteazul indepartati din piata centrala din Oradea cu destinatia initiala un cimitir periferic transformat in parc!

Războiul imaginii

Magda Ursache

Sentimentul demn patriotic, firesc, în numele normalităţii nu presupune nici ură şi violenţă faţă de alt neam, nici trâmbiţe şi tobe, nici lătrături ideologice cu care ne asurzeau în fiece ianuarie, de zilele Ceauşeştilor, activiştii intraţi în delirul „adeziunilor”.

Cu patriotismul critic (Horia Vicenţiu Pătraşcu), da, sunt de acord, dar cu condiţia „să nu ucidă speranţa colectivă” (acad. Ioan-Aurel Pop). Cu sintagma maioresciană „observări critice”, da, însă nu cu dispreţul faţă de naţiunea-rădăcină. Şi nu, categoric, cu scopul de a de-mitiza, de a crea românilor o imagine rea, deloc onorantă: România, ţară defectă, cu un popor (numit, abreviat, popo), defect. Câţi intelighenţi nu se declară sâcâiţi de etnie, gata să-şi dea demisia din ea, convinşi că nu mai avem soluţii naţionale, ci transnaţionale. În zilele noastre, intelighenţii preferă să fie transetnici, adaptaţi la vechile/noile comandamente internaţionalist – globaliste Naţional terminal, titrează TRU, europarlamentarul băsesc. Adică finish? De aici până la întrebarea istoricului L. Boia n-a mai fost decât un lat de discurs: „Mai sunt românii o naţiune?” N-or să mai fie dacă renunţă să mai fie, dacă se lasă cuprinşi de amorţeală etică şi etnică, de nepăsare, de akedía.

Cu zel distructiv, se umblă la criteriile care identifică naţiunea: origini, cruce, limbă. Alt criteriu de identificare a unei naţiuni: realizări în cultură şi civilizaţie. Or, noi n-a avem, necontând cine ştie ce Brâncuşi, Enescu, Eliade… Ni se spune că solul românesc nu-i productiv spiritual, negându-se excelenţa românească. Cantemir, Hasdeu, Eminescu, Iorga, Pârvan, Gh. I. Brătianu, Blaga nu înseamnă nimic?

Nu ajută deloc la dezvoltarea calităţii civice negarea continuă a ce înseamnă a fi român, mai ales a fi bun român. O spun fără să mă tem de miştocănii (tip Andrei Cornea) despre „vâna naţională” şi iţarii în vine. În pragul Centenarului, se dau palme celor obsedaţi, pasămite, de identitate, ca fiind înapoiaţi, încremeniţi în proiectul României Mari, când naţiunile sunt deja în metastază. Şi nu ne intră odată în mintea noastră ne-deschisă că avem o identitate neconturată, adică n-avem; că existenţa conştiinţei de neam a fost baznă, de scos din capul elevilor. La 10 ani de la Unire, în 1929, au venit la sărbătorire 300. 000 de români. E cifra cea mai mică, alte ziare estimând prezenţa a patru-cinci sute de mii. Şi nu numai la Alba Iulia au fost serbări, ci şi în Bucureşti şi-n alte părţi. În 20 mai, ’29, la Alba, au defilat arcaşii Bucovinei, cortegii etno din toate provinciile. Lângă Iuliu Maniu, prim ministru din noiembrie ’28, au stat Alexandru Vaida-Voevod, Ştefan Cicio Pop, Aurel Vlad, Ion Mihalache, Iorga, generalul Constantin Prezan…

E bine ştiut faptul că, prin program, o naţiune unită n-a plăcut kominterniştilor, că Internaţionala a 3-a s-a opus României Mari. Iar protoglobalizatorii Marx-Engels-Lenin-Stalin, cu „învăţătura” lor, stau la baza neo-internaţionalismului numit globalizare. Anul 2016 a fost declarat în Rusia, de Partidul Comunist, Anul Stalin; oare PSD va declara 2018 Anul Brucan, care, în „Scânteia” din 1947, cerea „osândă” pentru „capii PNŢ”, Maniu şi Coposu, „învechiţi în rele”? Profetologul Brucan, învechit în bune, trebuie recuperat ca… avangardist globalizator?

Sechelele propagandei comuniste se văd la tot pasul: din şcoală până-n Parlament. Ultima ultragiere a rezistenţei anticomuniste, autor: senator Şerban Nicolae. „Doar sclavii, scrie Mircea Platon, nu îşi cunosc istoria, oamenii liberi au rădăcini”.

Cicerone Ioniţoiu estimează că victimele Tribunalului Poporului însumează cam 25 de milioane de ani de temniţă grea. N-a fost de ajuns? Dacă-n şcoli şi facultăţi măcar de Istorie s-ar preda cursuri de martiriologie şi – de ce nu? – de monumentologie, n-ar mai fi eroii de război îngropaţi în cutii de carton. Şi nu s-ar mai afirma că numai nişte astupaţi la minte se pot sacrifica pentru statul-naţiune, formă obsoletă. În alte cuvinte, stat etnic nu, partid etnic (UDMR), da. Iată de ce este imperios necesar să rememorăm, spre învăţătură, drama unioniştilor, dar şi a generalilor deveniţi „criminali de război”, vârâţi în puşcăriile comuniste pe „loturi”.

Iuliu Maniu, arestat la 75 de ani, condamnat la închisoare pe viaţă, mort la Sighet în ’53, târât de gardieni pe scări, într-un sac şi zvârlit la groapa comună. Iar doamna Rodica Palade (GDS) afirmă că a-i căuta oasele e „act blasfemiatoriu”, nicidecum creştinesc. Cardinalul Iuliu Hossu a primit 20 de ani de închisoare, Domiciliu Obligatoriu la Ciorogârla, apoi la Căldăruşani; citise, la Alba Iulia, Declaraţia de Unire cu ţara. Istoricul acad. Silviu Dragomir, arestat în ’49, eliberat în ’55; a murit la Cluj, în ’62. Istoricul Ioan Lupaş, arestat în ’50, eliberat în ’55. Istoricul Ion Nistor, rectorul Universităţii Cernăuţi; a redactat Actul Unirii; arestat în ’50, eliberat în ’55. Ion Mihalache, arestat după înscenarea de la Tămădău, în 14 iulie ’47, închis la Râmnicu Sărat şi mort acolo, la 81 de ani, în 1963. Dr. Grigore Grigorovschi, militant pentru unirea Bucovinei cu România, mort la Văcăreşti, în 1950.

Ion Pelivan a murit la Sighet, lângă Gh. Brătianu şi Iuliu Maniu. Iar noi spunem că patriotismul e ridicol, deşi Iorga a folosit vocabula în alt context, avertizând: „suntem un popor ridicol şi criminal de tolerant” (subl. mele). Toleraţi, toleraţi, poate rămâne ceva! Acceptăm să fim umiliţi de Csibi Barna, refugiat în Ungaria: „Să se rupă România precum steagul din mâna mea”, blestema în iulie 2015. Şi-n decembrie 2015, Kelemen Hunor glăsuia: „Poate ar trebui altă zi naţională”. Şi alt imn: al Ungariei! Acelaşi Hunor îndemnase, în 2014: „Să aducem Catalonia şi Tirolul în Ardeal”. Expresiv îndemn, nu-i aşa? Doar a fost ministru al Culturii din România. De altfel, „regina independenţei”, cum o numeşte presa catalană pe doamna Marcela Topor-Puigdemont din Vaslui, a fost studentă la „Cuza”. Oare ce-o crede despre Unirea Mică? Parte a istoricilor ieşeni ştim ce cred, de vreme ce virusează necontenit fiinţa naţională ghilimetând-o, aşa cum ghilimetează şi voinţa colectivă majoritară. Minoritatea dă tonul şi face muzica!

Oare 16 ani de Regiune Autonomă Maghiară, impusă de Iosif Vissarionovici, nu ne-au ajuns? Regiunea Autonomă Maghiară, vecină cu Oraşul Stalin. Se mai văd pe Tâmpa urme din literele formate prin copaci plantaţi anume pentru a da numele tătucului: STALIN. Acum, în Vrancea, B1TV spune că se exploatează păduri întregi, copacii fiind marcaţi în culorile steagului suedez.

Lamentabilul ins Al. Florian ne trage pe dreapta, susţinând că politica naţională e nefastă, rasistă, extremistă, colorată în gri nazi sau în verdele Legiunii. Să nu-l discriminăm ca fiu de comunist pur-sânge? Ba să-l „discriminăm” puţintel, tăindu-i salariuţul oferit de statul român. Stat pe care îl trage de urechi Kelemen Hunor, cu „Steaua României” în piept şi cu Catalonia în inimă. Cică românii ar pune pumnul în gura minorităţilor. De unde o spune? Din Parlamentul României! Soluţia ar fi, după UDMR, să se micşoreze pragul de vorbitori de limbă maghiară, pentru a fi angajaţi la primării translatori pentru necunoscătorii de limbă română. O ţară de translatori, asta dorim? Un cetăţean român de etnie maghiară vine la interviu pentru un post, cu translatorul la purtător.

Da, se insistă pe altă limbă decât româna, pentru că limba comună e alt criteriu de identificare a unei naţiuni. De ce presează ucrainenii (care au ucrainizat numele românilor: Buzatu – Buzatenko; Cherdevară – Kerdevarenko; Sandu – Sandulenko)? Simplu: ca minoritatea românească să nu aibă drept la şcoală în româneşte. Iar informările lui Tökes, mergând cu pâra la Poartă, la Bruxelles, sunt dezechilibrate. Europarlamentarul, ales de români, i-a cerut lui Viktor Orban „protectorat pentru Transilvania”, cu „Steaua României” la rever (atunci o avea, cred), uitând că în Ardealul celor trei naţiuni, unguri, secui, saşi, nu existau ca naţiune tocmai românii majoritari. Iar în Constituţia Dietei ungureşti, articolul 18, sta scris că era pedepsit cu 4 ani de închisoare cine vorbea ceva contra naţiunii ungare. I s-o fi replicat pastorului că mai rău decât maghiarii o duc în Harghita-Covasna, acum, minoritarii români?

Premierul din vecini, Viktor Orban, l-a liniştit pe Tökes: „Viitorul o să fie în limba maghiară”, viziune la fel de aberantă ca aceea cum că Iisus ar fi fost ungur. Iar un preşedinte al Parlamentului Ungariei susţinea că autonomia Transilvaniei e „porunca lui Dumnezeu”. Îţi pune Dumnezeu mâna-n cap? Mă îndoiesc, dacă n-are pe ce pune mâna.

Naţiunea română e jignită pe teritoriul nostru. Nu mai există persona non grata? Sau adevărul gol-goluţ este că Orban ne jigneşte pentru că ne jignim noi înşine? N-a mai rămas unionist să nu fie hulit, dispreţuit, ironizat. Cuza? Un „ofiţeraş muieratic”. Ne întrebăm ce-am fi fost fără nemţi, fără dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, fără Carol. Dar regele întâiu a avut inteligenţa să continue ce-a început Cuza, reformele lui: legea agrară, a instrucţiunii, codurile penale… Oare de ce sigla UAIC este preferată primei universităţi române, Universitatea „Al. I. Cuza”? Abreviem, abreviem, până nu mai rămâne nimic! Leii Regulamentului Organic, puşi pe treptele UAIC de un rector neinspirat, rânjesc la trecători. Şi nu sunt deloc edentaţi în România edentaţilor, a celor cu „guri ştirbe”. N. Carandino avea zâmbet Colgate când a ieşit din temniţă? Cum, când i-au scos toţi dinţii în bătăi?

Rusia nu va abandona nicicând politica expansionistă, în timp ce noi pledăm pentru imigrare în defavoarea interesului etnic. Cum au procedat sovieticii? Dislocând populaţia românească, deportând-o.

Kelemen Hunor voia recuperarea pământului natal pas cu pas (Iohannis) şi ceas de ceas (Lenin). Şi câţi „dualişti” dintre românii neaoşi nu se găsesc! Nu mai avem Carpaţi ci… Alpii Transilvaniei. Cât despre Bucovina, cine mai ştie, dintre elevi, studenţi chiar, că e o provincie istorică? Marcă de apă chioară sau minerală, asta se ştie.

Maghiarii şi-l impun pe eroul lor, Kossuth (cu greu, la Târgu Mureş, strada Călăraşilor nu şi-a schimbat denumirea în Kosuth Lajos). Medievistul Vasile Lechinţan, constata nu demult, în 2006, în „Formula AS”, ca referent la Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca, faptul că se aplică Legile Dietei mai rău ca pe vremea iobăgiei. Din clădiri publice sunt scoşi români ai căror strămoşi au contribuit la ridicarea lor. Guvernanţii României n-or fi citit comentariile profesorului clujean, de vreme ce din Liceul Piariştilor, al cărui nume e legat de Inochentie Micu Klein, Gh. Şincai, Petru Maior, sunt scoşi românii? La fel din „Bastilia” (Colegiul Reformat), fostul colegiu unitarian. „Arhivele sunt pline de documente care demonstrează că românii sunt parte efectivă la toate aceste construcţii cedate acum”, scrie V. Lechinţan, specialist în instituţii şi edificii istorice din Transilvania.

După cedarea Fundaţiei Gojdu (sau cu acest prilej), Gh. Piperea întreba: se mai ştie dacă în Cetatea Alba Carolina mai există Codex Aureus sau dacă n-a fost mutat la Budapesta? În faţa catedralei catolice din Alba, sub pajişte, se află ruinele basilicii bizantine distruse de maghiari în 1002, când au ocupat Apullum.

Gh. Brătianu a văzut un miracol în dăinuirea noastră etnică; altora le stârneşte pohta de pamflecăreală. Îl scoatem de Mihai Viteazul ca jucător perdant la bursa de iluzii a românilor şi nici Baba Novac haiducul, care i-a stat alături (cum l-a hăituit pe Hasan Paşa!), personajul basmelor copilăriei mele, nu scapă de hulă: e înfăţişat ca trădător al lui Mihai. Că a fost prins şi ars pe rug la Cluj, în februarie 1601, n-are importanţă. Baba Novac este erou al sârbilor, la noi – trădător, cum susţine un soi de istorie. Dar câte motive nu găsim să facem haz! Miştocănia e-n trend. Kogălniceanu? Un destrăbălat gastronomic şi erotic, specialist în frigănele şi găluşti, care gătea bou à la mode şi zaharicale franţuzeşti. A cercat bucate şi femei, atâta tot. Doar arhivele nu mai contează dacă ni le poate păstra Ungaria, aşa cum Moscova ne-a păstrat tezaurul. N-ai arhivă, n-ai toponimie, poţi contesta românismul în Ardeal, ceea ce se şi întâmplă.

De România lui Rosenthal se râde cum că pictorul ar fi fost evreu ungur şi că model, muză sau cum vreţi a-i spune a fost soţia lui C. A. Rosetti, o scoţiană, Mary Grant, sora consulului englez de la Bucureşti. Ca şi cum ar conta biografia modelului pentru o alegorie. Cine o fi fost Libertatea lui Eugène Delacroix (Libertatea conducând poporul, 1830) se întreabă cineva? Şi câţi gazetari dez-orientaţi sau bine orientaţi nu s-au opus denumirii Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, deranjaţi de identitate, ca nemotivată, exagerată, demodată. Adio diferenţei etnice, în numele unei vocabule slobozite – culmea! – chiar de Ministerul Educaţiei: multiperspectivitate (sic!). Cât despre „perspectivitate”, un jurnalist l-a întrebat pe preşedinte: „Aveţi un orizont de timp?” Şi lentul nostru preşedinte, vorbind o română mai lentă decât Ciorbea, a răspuns cu oarece întârziere: „Nu”.

Prioritar, se încearcă să se facă praf şi conştiinţa de neam, şi coeziunea socială. Un argument contra „hicleniilor” (vorbă de cronicar)? Într-un sătuc, Pinticu Tecii, numit şi Piciorul Iancului, ţăranii dintr-o mică aşezare au riscat, în Ungaria hortystă, după cedarea din ’40, să-şi păstreze steagul lucrat manual, cu care au participat la Unire. L-au ascuns în turla bisericii, sub nişte scânduri. Fusese furat în ’39, apoi recuperat şi ascuns în gunoierniţa satului, învelit cu grijă într-o piele de căprioară. Pe steag scria: „Acum ori niciodată”.

Magda Ursache

CARTE PENTRU MINTE, INIMĂ ŞI (WOW!) LITERATURĂ, Editura Eikon, 2019 / Ziaristi Online

Imagini: Istoria şi patriotismul la cimitir! Primaria Oradea bagă statuile lui Mihai Viteazul şi Emanoil Gojdu în cavouri. Protestul militarilor și urmarea. FOTO/VIDEO

Adenda: In sprijinul actiunii fratilor nostri din Oradea si Bihor, al Memoriei Neamului Romanesc

Către,

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
– În atenția domnului Andrei Pătraşcu –

M E M O R I U

Noi, ofițerii activi și în rezervă, întruniți în ședința din 6 August 2018 împuternicim președintele și/sau secretarul Asociație să angajeze și să ne reprezinte la toate nivelurile interesele. Noi, suntem cei care am constituit Asociația „Mihai Viteazul”, ce a dobândit personalitate juridică, prin Sentința Civilă nr. 34/4 Mai 1992, și care și-a fixat ca obiectiv ridicarea statuii ecvestre a Voievodului Mihai Viteazul, în Oradea. Pentru atingerea obiectivului s-au făcut toate demersurile legale de avizare și edificare astfel:

– Avizul Prefecturii pentru obținerea personalității juridice (1455/16.04 1992);
– Avizul Ambasadei Federaţiei Ruse (fosta U.R.S.S. – nr.15530;
– Adresa de intenție nr. 388/14.04 1992);
– Hotărârea Consiliului Local Oradea Nr.30/30 IULIE 1992;
– Adresa nr. 591/10.02 1993 pt. Certificat de Urbanism și Autorizație de Construcție (completată de adresa nr. 120, cu variantele de amplasament);
– Avizul Ministerului Culturii – Direcția Arte Vizuale nr. 185/12.04 1993;
– Avizul MLPAT nr. 3244/777/27.07 1993;
– Adresă nr. 3787/24.04 1992 către Comisia Națională de Monumente, Ansambluri și Situri Istorice;
– Certificat de urbanism 191/16.03 1993
– Autorizaţie de construcţie nr. 16/20.04 1993;
– Minuta nr. 481/20.03 1992 cu Sculptorul Alexandru Gheorghiță privind amplasarea statuii în Oradea, Piața Unirii;
– Contractul Asociației cu U.A.P. nr. 6C/03.04 1992 pentru beneficiar: Asociaţia „Mihai Viteazul”;
– Contract nr.47/07.02 1994 pentru turnarea în bronz a statuii ecvestre având ca Beneficiar: Asociaţia „Mihai Viteazul”;
– Baza de calcul cu costurile provizorii achitate de Asociaţia „Mihai Viteazul”, pentru realizarea și montarea statuii în piața Unirii din Oradea;
– Presa din 19 August 1994 (extrase)

Toate aceste avize și aprobări, precum și rata ridicată a inflației ne-au împiedicat ca dezvelirea să aibă loc la 400 de ani de la urcarea pe tron a Voievodului Mihai. Din cotizațiile membrilor Asociației, sponsorizări atrase și voluntariat s-a reușit, în perioada 1992-1995, să se adune fonduri și să se achite toate lucrările, iar monumental să fie dezvelit pe 19 August 1994!, exact în ziua în care viteazul a fost asasinat mișelește pe Câmpia de la Turda. Vrea cineva ca după 417 ani de la asasinat să-l mai omoare odată?, prin mutarea din locul în care a fost eternizat în bronz? După cum se poate constata din toate documentele anexate: Statuia a fost construită din iniţiativa şi contribuţia membrilor asociaţiei, ca unic beneficiar! Fie și numai din aceste motive, ținem să ne reafirmăm răspicat punctual de vedere: Statuia Voievodului a fost aşezată acum 24 de ani în Piaţa Unirii din Oradea pentru totdeasuna, așa cum noi am cerut și edilii orașului au aprobat.

O precizare absolut necesară: Foarte curios și interesant este faptul că Primăria Oradea a renunțat la „mutarea statuii Mihai Viteazul” în Cimitirul Olosig, (peste oseminte străine) sau într-un parc marginal în urma atacării cu plângere prealabilă a H.C.L., depusă de Asociație, și de către autori lucrării – Alexandru Gheorghiță și Geta Caragiu -, (ale căror drepturi de autori s-ar fi încălcat prin mutare!). Pentru că s-a iscat un scandal mediatic local, și au apărut și pretențiile U.D.M.R. de relocare, cum zice domn primar, a statuii regelui Ladislau, dacă tot rămâne locul liber și se pune problema cine a fost mai înainte?!, scandal aplanat prin anularea respectivei H.C.L. Oradea, din decembrie 2014! Chestiunea, după cum constatăm cu stupoare, a fost reluată tocmai în anul Centenarului Marii Uniri, și încă după un alt procedeu imaginat de domnul primar Ilie Bolojan, prin „manevra” de amenajare urbanistică, la care s-a adăugat inventatul termen de relocare, necuprins în Legea 50, și omisiunea faptului dat: acolo există statuia Voievodului Mihai, realizată din fonduri private, nu publice!

S-a propus Comisiei zonale de monumente Nr.6, pe baza Certificatului de Urbanism (4055/18.07 2018), eliberat în scop de „relocare”, la care s-a atașat un studiu de evaluare urbanistic – studiu care își concluzionează și propune să se refacă ceea ce există, adică: ansamblul arhitectural creat de Duiliu Marcu, în 1924! Pentru necunoscători, şi în vremea când obeliscul sovietic acel ansamblu a fost acolo şi atunci şi acum! Un simplul clic pe seit-ul Primăriei Oradea, Instituția Arhitectului șef și veți vedea: ansamblul Duiliu Marcu și Statuia Mihai Viteazul Oradea există, după cum pe toate fotografiile turistice ale orașului este! Iar Comisia zonală nu aviza mutarea statuii, ci exprima un acord cu o posibilă amplasare deodată cu construcțiile din Piața Gojdu! În 2015 când s-a solicitat Comisiei punctul de vedere de mutare a statuii Mihai Viteazul în cimitirul Olosig, avizul a fost negativ! De ce s-a omis oare din toate planurile actuale de urbanism a se trece Statuia Mihai Viteazul? De ce nu e figurată pe planurile cadastrale întocmite pentru recent renovata Piață a Unirii din Oradea acest monument de for public?, întrebări la care ar trebui să răspundă domnul primar Ilie Bolojan.

În concluzie considerăm că Primăria nu are nici temei legal nici drept patrimonial de a dispune, fără acordul Asociației, de statuia ecvestră Mihai Viteazul din Oradea!, fapt pentru care suntem de părere să înceteze această neinspirată inițiativă și intenție demolatoare de simboluri identitare românești, oriunde ar fi, cu atât mai mult cu cât astralul eveniment Centenar ne dă dreptul și libertatea să ne apărăm simbolurile românești aici pe frontiera vestică a românismului.
Pe Ferdinand I îl apreciem, are merite și loc de recunoștință veșnică în Oradea. Pentru realizarea obiectivului ce-și propune Primăria suntem gata să ne punem la dispoziție întreaga noastră experiență, și voluntariat de colectare de fonduri private, nu de la Buget pentru o statuie a regelui Ferdinand I în Oradea. În final solicităm Ministerului Culturii și Identității Naționale să constate:
– Existența din 1994 a statuii ecvestre Mihai Viteazul, în Piața Unirii din Oradea (foto, presă) – sens în care suntem dispuși a pune la dispoziție toate documentele originale ale Asociației;
Sprijinirea Asociației pentru intabularea statuii pe locul care i-a fost atribuit prin H.C.L. nr. 30/1992, pe numărul cadastral 167551;
– Înscrierea Monumentului „Mihai Viteazul” pe lista monumentelor de for public, sens în care solicităm ca în mod oficial să cereți un plan cadastral actualizat cu toate lucrările de artă existente în Piața Unirii, precum și viziunea de amplasare a celor aprobate în Planul Centenar: busturile episcopilor Roman Ciorogariu și Demetrie Radu, realizate din fonduri publice.
Pentru orice fel de relație suplimentară vă stăm la dispoziție.

Cu stimă și considerație,
Asociația „Mihai Viteazul”
Secretar – Colonel (r) dr. Constantin Moșincat

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.