Adevărurile generalului Aurel Rogojan și ale ofițerilor UM 0110 Anti-KGB: Măgureanu și Logofătu au transmis microfilmele secrete la Moscova. "În decembrie 1989 puterea a fost preluată chiar de cei pe care-i urmăream noi" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Adevărurile generalului Aurel Rogojan și ale ofițerilor UM 0110 Anti-KGB: Măgureanu și Logofătu au transmis microfilmele secrete la Moscova. “În decembrie 1989 puterea a fost preluată chiar de cei pe care-i urmăream noi”

Extrase din Rechizitoriul Dosarului nr. 11/P/2014, al “Revoluției”: “Cu referire la evenimentele desfăşurate în Sibiu şi nu numai, a fost audiat martorul Rusan Ioan ( sediul SPM, 04.10 2018-11/P/2014, vol.IV – Declaraţii, f.130-135) care a spus: „ În decembrie 1989 eram cadru al DSS şi făceam parte din unitatea 0110 – contraspionaj ţări socialiste. Eu am fost şeful colectivului anti – STASI ( serviciul de informaţii al RD Germană), aşa că am luat contact doar tangenţial cu colegii care desfăşurau activităţi anti – KGB. Într-un interviu pe care l-am acordat mai demult am spus că în decembrie 1989 puterea a fost preluată chiar de cei pe care-i urmăream noi” (Aici Partea I și Partea a II-a a interviului cu Victor Roncea, la care se face referire).

Martor Lupu Vasile (sediul SPM, 19.06.2017, vol.II – Declaraţii, f.141-148), locţiitor al comandantului unităţii militare care se ocupa contrainformativ de agenţii statelor membre ale Tratatului de la Varşovia (practic, state aliate – UM 0110) – ” Structura noastră a fost preluată imediat, după 22 dec. 1989, de MApN, sub comanda amiralului Ştefan Dinu. Primul care a preluat conducerea unităţilor din D.S.S., a fost gl. Logofătu, la acea dată locţiitor al şefului Statului Major General din MApN. Din datele pe care le ştiam, cunoşteam că gl. Logofătu s-a aflat în atenţia Serviciului de contrainformaţii militare, în legătură cu o anumită apropiere de G.R.U. Numirea lui ne-a surprins şi pe noi şi nu ne-am explicat-o suficient.(….)Am fost surprinşi şi de numirea gl. Militaru, ca ministru al apărării, începând cu 23.12.1989. Ştiam că trecerea sa în rezervă, cu câţiva ani în urmă, se datorase şi faptului că, inclusiv serviciul nostru demonstrase un anumit ataşament al acestuia faţă de G.R.U. Atât el, cât şi gl. Kostyal, au format obiectul acţiunii “Corbii”, materializat într-un documentar complex. (….) De altfel, gl. Militaru a numit la scurt timp ca şef al Statului Major General pe gl. Vasile Ionel şi un mare număr de ofiţeri cu grad de general, aflaţi în rezervă.”

Raţiu Gheorghe – şef al Direcţiei I din cadrul DSS, declaraţie de martor, sediul SPM, 09.11.2017 (vol.III– Declaraţii, f.14-27) – „Cunoşteam că Ion Iliescu se afla în atenţia Serviciului de contraspionaj sovietic (UM 0110) făcând obiectul unui dosar de urmărire informativă ca urmare a unor legături cu generalul Militaru, profesorul Măgureanu şi alţii (…) Consider că a fost o mişcare revoluţionară evidentă, căreia i s-a suprapus puciul militar, lovitura de stat militară coordonată de agenţii KGB, pe baza indicaţiilor date de la Moscova (…) Când mă refer la puciul militar, numesc aici pe ofiţerii de rang superior şi anume Stănculescu, Logofătu, Eftimescu, Militaru, ca fiind cunoscuţi în slujba serviciilor de informaţii sovietice. Consider că în armata română a existat un segment de patrioţi, dar şi un segment important de ofiţeri care au efectuat studiile URSS şi se aflau sub influenţa serviciilor acestei ţări.”

Rogojan Aurel – şef de cabinet al gl. Vlad Iulian, DSS, declaraţie de martor, sediul SPM, 21.06.2018 (vol.V – Declaraţii, f.267-280) – „De la generalul Vlad am aflat că generalul Guşă a fost chemat de mai multe ori să vină la sediul MApN, care reprezenta atunci centrul de putere, evident, întrucât ordinele pe care le dădea MApN-ul în acel moment, prin generalul Eftimescu Nicolae, contraveneau flagrant celor dispuse de generalul Guşă (…) Generalul Eftimescu conducea nemijlocit operaţiile militare în desfăşurare el fiind de altfel şi şeful Direcţiei Operaţii. Cunosc că era în relaţii foarte bune cu generalul Militaru, era favoritul acestuia (…) România a fost intens infiltrată de oameni ai serviciilor de informaţii sovietice, la toate nivelurile (…) Militari cu studii în URSS au acţionat cu bună ştiinţă în perioada 1989 (…) În acest context, prezenţa activă în luarea deciziilor esenţiale pe linie de MApN a gl. Nicolae Militaru, gl. Gheorghe Logofătu, gl. Nicolae Eftimescu, reprezintă o activitate coordonată a unor oameni iniţiaţi cu privire la evenimentele aflate în desfăşurare (…) Apreciez că Silviu Brucan era omul cu rolul de coordonare întrucât avea multiple conexiuni la Washington, Londra, Moscova, poate şi altele”.

De ce se scrie în continuare despre momentul crucial al României – decembrie 1989? Pentru că apartenența celor care au realizat lovitura de stat s-a perpetuat până azi în toate structurile de putere ale României reocupate. Iată încă o dovadă:

Acuzat de înaltă trădare, Virgil Măgureanu pune tunurile pe istoricul Alex Stoenescu și pe generalul Aurel Rogojan

Magureanu la mascarada judiciara soldata cu asasinarea cuplului Ceausescu

Misterul dosarelor spionilor sovietici întărâtă spiritele printre foștii SRI-iști. Deranjat de gravele acuzații ale fostului șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, fostul director al SRI Virgil Măgureanu contraatacă.

UPDATE – După publicarea replicii fostului șef al SRI, Virgil Măgureanu, generalul Aurel Rogojan ne-a transmis următoarele precizări:

„1. Replica domnului Virgil Măgureanu este, ca de altfel mai toate declarațiile publice ale Domniei Sale, pe dinafara substanței problemelor pe care ar fi dator să le clarifice.

2. Dacă lectura, sine ira et studio, analiza extraselor de rechizitoriu, corelată cu relatările făcute domnului Alex Mihai Stoenescu, publicate în volumul „România postdecembristă 1. De la regimul comunist la regimul Iliescu. Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”, Edituta RAO International Publishing Company , 2008 ”, asumată de domnul Virgil Măgureanu, ca autor principal, conform descrierii CIP a Bibliotecii Naționale a României. ISBN 978-973-103-869-9, putea să constate că personal Domnia Sa a indus în spațiul comunicării publice, în absolută premieră, gravele suspiciuni cu privire la situația și destinația documentelor tezaur ale Unității Speciale Contraspionaj Țări Socialiste, salvate prin microfilmare, pe care le-a preluat și refuză a răspunde unde, cui și cum le-a predat în luna ianuarie 1990, când legalmente nu exista nici-un organism de securitate națională a României.

3. Rechizitoriul, prin declarația sub prestare de jurământ a fostului prim adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, domnul general ( r) Mihai Stan, a indicat o direcție posibilă a tezaurului arhivistic, pe care nici investigațiile judiciare efectuate în „Dosarul Revoluției” nu l-au identificat.

4. Domnul Virgil Măgureanu continuă dezinformarea și prin „Dreptul la replică”, afirmând că generalul Mihai Stan a predat respectivul tezaur arhivistic „ la un centru de documentare al fostei Securități”. Generalul Stan a declarat, însă, procurorilor că a fost dat afară din incinta unde a avut lor preluarea microfilmelor, iar ulterior a fost repezit când a întrebat de ele, pentru ca apoi să conchidă: „Bănuiesc faptul că, în acest moment microfilmele se află la Moscova (…)” ?

5. Noi nu i-am adus domnului Virgil Măgureanu nici-o acuzație, ci doar am expus fapte. Dacă Domnia Sa a concluzionat personal că faptele respective îl fac susceptibil de înaltă trădare și s-a recunoscut în contextul lor, fără a fi nominalizat de noi expresis verbis, nu este un motiv de a ne fi imputate nouă propriile percepții.

6. Ușurința cu care domnul Virgil Măgureanu afirmă despre noi :„nu este destul de conștient că poate fi acuzat de mărturie mincinoasă” nu ar putea fi decât consecința confuziei de persoane, deoarece declarația noastră de martor în „Dosarul Revoluției” nu are același obiect cu declarația generalului Mihai Stan.

7. Analiza „Din enigmele descifrate de rechizitoriul crimelor din decembrie 1989. Dosarele agenților Moscovei din România predate rușilor. Virgil Măgureanu a preluat în ianuarie 1990 documente de la U.M.0110 privind spionii K.G.B,din România, dar a uitat ce a făcut cu ele” ( titrarea redacției ) publicată de „Evenimentul zilei” nr. 8486 din 9 mai 2019, DEȘI nu am semnat-o cu gradul militar și nu există nici o referire la acesta în cele două pagini de ziar, este mult peste evidențe obstinația cu care domnul Virgil Măgureanu își centrează atacul la persoană pe această calitate a autorului, de care noi nu am uzat.

8. Despre ce am făcut, nu am făcut și mai puteam să fac „întru propășirea noului serviciu”, sub cinci directorate, vom avea prilejul să ne spunem punctele de vedere într-o viitoare apariție editorială, care le va completa pe cele anterioare și în care rolul demiurgic al domnului Virgil Măgureanu nu putea trece neobservat.

9. Interesat, până la o nedesimulată admirație, de maniera în care domnul Virgil Măgureanu își edifica platforma publică, am colecționat în timp cam tot ce a declarat Domnia Sa presei. Se conturează un studiu de caz de-a dreptul fascinant , pe baza cărui s-ar putea elabora un răspuns la ceea ce Domnia Sa a considerat că este un drept la replică.

10. Cum însă, replica domnului Virgil Măgureanu este, în fapt, un atac la persoană în termeni la subsolul cărora nu putem decădea, nu avem decât ai dori mult calm, sănătate și forța necesară de a-și asuma cu demnitate destinul istoric prin care a intrat în istoria neamului românesc.

Dosarele agenților sovietici care operau pe teritoriul României au fost preluate, în ianuarie 1990, de către Virgil Măgureanu, viitor director al SRI, pe atunci doar consilier al președintelui FSN Ion Iliescu. Faptul a fost recunoscut de însuși Măgureanu.

Acum o săptămână, pe 9 mai 2019, într-un articol găzduit de Evenimentul zilei, generalul Aurel I. Rogojan, fostul șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, comandantul Securității, lăsa să se înțeleagă că aceste documente, înregistrate pe microfilme, ar fi fost predate de către Măgureanu puterii de la Moscova. În sprijinul supozițiilor și interpretărilor sale, Rogojan citează din declarațiile fostului prim-adjunct al directorului SRI de la începutul anilor ’90, generalul (ret) Mihai Stan, pe care acesta le-a dat în procurorilor în Dosarul nr.11/P/2014 privind cercetarea crimelor împotriva umanității puse în sarcina lui Ion Iliescu, fost președinte al României și a altor inculpați. Declarații date în 5 aprilie a.c. și cuprinse în rechizitoriul Secției Parchetelor Militare. „Bănuiesc faptul că, în acest moment microfilmele se află la Moscova, deoarece ştiu că ulterior Virgil Măgureanu a făcut o vizită la Moscova”, spunea procurorilor generalul Stan. Măgureanu, la rându-i, a făcut și el declarații procurorilor militari.

Acuzații extrem de grave

Generalul Rogojan îl acuză pe Măgureanu că ar mințit când a spus că microfilmele au fost predate la „structurile de linie ale organismului care se ocupa în continuare de securitatea națională”. În sprijinul afirmațiilor sale Rogojan citează din cartea-interviu „De la regimul comunist la regimul Iliescu. Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”, publicată în 2008. „Cu certitudine afirmăm că la momentul respectiv «unitățile de linie» care gestionau în România problematica U.M. 0110 nu puteau aparține decât serviciilor de securitate ale Moscovei și Budapestei”, scrie fostul șef de cabinet al generalului Iulian Vlad în articolul din ziarul nostru. „Unitățile de linie” despre care a făcut vorbire, în fața procurorilor, Virgil Măgureanu. „Un singur personaj din pleiada șefilor serviciilor secrete postdecembriste și-a putut permite să-l mintă și să-l sfideze pe Ion Iliescu, jinduind în taină și trăgând sfori chiar să-i ia locul”, mai afirmă Rogojan în textul său. Mai mult, la final, aproape că îl acuză pe Măgureanu de înaltă trădare: „Cine a predat acel patrimoniu de cunoștințe secrete asupra trădătorilor neamului românesc, a predat și o parte din noi, din România”. Indignat de alegațiile din „puzzle”-ul alcătuit de generalul Rogojan, fostul său șef, Virgil Măgureanu, îi răspunde acestuia printr-un „Drept la replică”, intitulat „O dezinformare grosolană”, și în care afirmă că generalul Aurel Rogojan “poate fi acuzat de mărturie mincinoasă”:

„Cu ani în urmă, într-o carte interviu realizată cu Alex Mihai Stoenescu, între multe alte aspecte având ca punct de pornire evenimentele din neuitatul an ’89, s-a abordat, la un moment dat, şi problema unor documente aparţinând unităţii 0110 (anti KGB) din fosta Securitate. Documentele în cauză au fost preluate de către mine şi de către fostul prim adjunct Mihai Stan la începutul lui ’90 (aproximativ sfârşitul lui ianuarie) de la sediul unităţii amintite şi apoi predate imediat spre a fi arhivate către un centru de documentare al fostei Securităţi (predarea s-a făcut tot de către Mihai Stan). În ziarul Evenimentul zilei din 9 mai 2019 plecându-se de la nişte afirmaţii fără nici o legătură cu adevărul ale domnului Alex Mihai Stoenescu, se pretinde că eu aş fi predat aceste documente tocmai celor pe care unitatea 0110 îi combătea, adică faimosului KGB, la Moscova. Luată în sine, afirmaţia este de o gravitate ieşită din comun, însemnând nici mai mult nici mai puţin decât înaltă trădare.

M-am informat către cine era în măsură să ştie şi documentele se află acolo unde le era locul, adică în arhivele SRI. Dincolo însă de această realitate care face nulă orice fel de acuzaţie, mă văd nevoit să spun că, în repetate rânduri şi fără nici un fel de contingenţă cu realitatea, domnul Stoenescu a născocit la adresa mea fapte şi atitudini care nu au nimic comun nici cu faptele mele reale nici cu afirmaţiile mele publice şi cu atât mai puţin cu convingerile mele. În elanul său detectivistic şi care în acest caz şi-ar fi putut găsi o interpretare mai aproape de realitate, domnul în cauză a părăsit total regula necesară unui istoric cu reputaţia pe care pretinde că o are, faimosul adagiu latin – sine ira et studio – (fără ură şi părtinire) fără de care orice interpretare a unor fapte istorice nu poate avea credibilitate. Căci într-adevar Alex Stoenescu este, la noi în România, unul dintre cei mai redutabili cunoscători ai istoriei recente dar ce folos dacă se mai lasă furat de tot felul de mistificari cărora încearcă zadarnic sa le dea acreditare. În ce mă priveşte dacă aş fi putut măcar bănui că intentia sa legată de cartea de dialoguri amintită (De la regimul comunist la regimul Iliescu, Ed. RAO 2008) era de fapt să facă, cum se afirmă (gratuit) în Evenimentul zilei , un «interogatoriu fatal» nu m-aş fi ostenit să dau curs invitaţiei.

În orice caz, dacă domnul Alex Stoenescu aspiră la înaltul titlu de «pescuitor în ape tulburi» cu astfel de texte cu miros pestilențial cum sunt cele la care tocmai m-am referit îl va obține în mod sigur. Cam același lucru îl pot spune însă adăugând, din păcate, și niște circumstanțe agravante și despre «generalul de pripas» pe numele lui adevărat Aurel Rogojan. Și chiar așa, pentru ce merite a fost înălțat la acel grad amețitor micuțul Aurel? Există multe mii de cadre care au contribuit în modul cel mai meritoriu la edificarea Serviciului Român de Informații trecând apoi la pensie sau în alte domenii fără a obține și chiar fără a pretinde măcar gradul de general. Cine este, de fapt, acest personaj obscur numit Aurel Rogojan? Singurul lucru care se poate spune despre el este ceea ce știe toată lumea, că a fost mulți ani la rând, șeful de cabinet al generalului Iulian Vlad al cărui nume, sonor de astă-dată, este legat și de conducerea în ultimii ani ai regimului Ceaușescu al Departamentului Securității Statului (DSS), dar și de circumstanțele tulburi ale lui decembrie 1989 când costurile în vieți omenești puteau fi mult mai mari dacă nu era la locul potrivit generalul Iulian Vlad. Astăzi, fostul lui șef de cabinet mă acuză de înaltă trădare după ce, trei decenii la rând, a mâncat pâinea noului SRI și n-a găsit prea multe cuvinte potrivite întru propășirea noului serviciu.

Campania sistematică de calomniere și la adresa mea o putem pune în legătură cu faptul că cineva care îi dă și lui o coajă de pâine nu tocmai mucegăită îi cere să o facă systematic. Dar, în sfâșit, să spunem că vorbele fără rost, cleveteala măruntă și calomniile sunt adevărata vocație a lui în Rogojan. Dar în cazul în care, după cum vedem, semnează un articol în care acuză de înaltă trădare nu mă poate duce gândul decât la faptul că nu-și poate stăpâni aplecarea către proferarea de abjecție și că nu este destul de conștient că poate fi acuzat de mărturie mincinoasă”.

Virgil Magureanu,

14 mai 2019, București

Sursa: Evenimentul Zilei

Dosarele agenților Moscovei. Virgil Măgureanu a preluat în ianuarie 1990 documente de la UM 0110 privind spionii KGB din România, dar a uitat ce a făcut cu ele

În chestiunea extrem de delicată și, în aceeași măsură, de maximă importanță pentru securitatea națională, a arhivei operative a fostei Unități speciale U.M. 0110 a Departamentui Securității Statului, structură specializată în combaterea spionajului și a subversiunii politico-economice orchestrate împotriva României de aliații din Organizația Tratatului de la Varșovia, informațiile ajunse în spațiul comunicării publice sunt insignifiante și în raport invers proporțional cu legitimitatea interesului manifestat în cele mai varii straturi ale societății.

Absența la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a unor numeroase și importante dosare din arhiva operativă a Unității speciale U.M. 0110, dar, mai cu seamă, amplitudinea actuală a operațiunilor secrete ale serviciilor speciale ale Federației Ruse în România , permit agenților de diversiune ai acestor servicii, adânc infiltrați în sfere ale deciziei și deținând controlul canalelor de comunicare, să falsifice o realitate istorică, susținând că trădătorii de largă notorietate ai patriei, care au acces la putere în decembrie 1989 prin contrarevoluție, nu sunt decât invenții ale securității naționaliste conduse de generalul Iulian Vlad.

Misterul documentelor doveditoare

„Nu sunt documente doveditoare ale trădării!”, clamează sus și tare noua generație de agenți ai dușmanilor de moarte dintotdeauna ai neamului românesc. Dar, de ce nu există documentele doveditoare? Răspunsul la această chinuitoare întrebare, întârziat de trei decenii, ni-l oferă Ministerul Public, prin Rechizitoriul Secției Parchetelor Militare din 5 aprilie 2019, în Dosarul nr.11/P/2014 privind cercetarea crimelor împotriva umanității puse în sarcina lui Ion Iliescu, fost președinte al României, și a altor inculpați.

Pe neavizați, răspunsul îi poate sidera. Potrivit declarației de martor, din data de 12.07. 2017, a generalului în retragere Mihai Stan, fost prim adjunct al directorului Serviciului Român de Informații (Rechizitoriu, Cap. XI -Ascunderea filosovietismului noii puteri, pag.434-435 ) tezaurul de arhivă microfilmat privind coloana a V-a sovietică din România s-ar afla la Moscova, fiind predat de … Virgil Măgureanu!

Iată ce a declarat generalul Mihai Stan sub prestare de jurământ: „(…)L-am cunoscut pe Virgil Măgureanu încă din anul 1982 (…) La începutul anului 1990 acesta mi-a propus să-i devin consilier (…) Am aflat că la sediul fostei UM 0110, unde era comandant generalul Neculicioiu, a fost luată măsura protejării unor date şi informaţii, în sensul microfilmării lor şi ascunderii într-o nişă confecţionată la nivelul plafonului. Acest lucru s-ar fi petrecut pe fondul fugii lui Nicolae Ceauşescu şi a temerii că datele vor putea intra în posesia unor persoane interesate şi neautorizate. L-am informat imediat pe Virgil Măgureanu, care s-a arătat interesat şi a dispus ca în aceeaşi zi să mergem la adresa menţionată. În consecinţă, neam deplasat cu un autoturism la imobilul în care funcţionase UM 0110, unde am fost întâmpinaţi de col. Lupu Vasile, care asigura comanda. Acesta a confirmat informaţiile pe care le aveam, a fost cooperant şi a chemat doi subordonaţi care au spart zona plafonului indicată şi de acolo au scos mai multe casete video, dar şi diapozitive. În acel moment Virgil Măgureanu mi-a spus că sunt liber şi, deşi mi-am manifestat intenţia de a rămâne, a insistat să plec. În aceste împrejurări nu am putut cunoaşte conţinutul acelor microfilme. În ziua următoare, am încercat să reiau discuţia cu Virgil Măgureanu pe tema microfilmelor, însă am fost repezit de acesta, în sensul că nu era treaba mea. Bănuiesc faptul că, în acest moment microfilmele se află la Moscova, deoarece ştiu că ulterior Virgil Măgureanu a făcut o vizită la Moscova”.

„Corbii” GRU la Divizia anti-KGB

Generalul în retragere Vasile Lupu, fost locțiitor al șefului U.M.0110, care a predat tezaurul arhivistic lui Virgil Măgureanu, „consilier al președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu” a declarat la rândul său, printre altele, următoarele:

„(…) Structura noastră a fost preluată imediat, după 22 dec. 1989, de MApN, sub comanda amiralului Ştefan Dinu. Primul care a preluat conducerea unităţilor din D.S.S., a fost gl. Logofătu, la acea dată locţiitor al şefului Statului Major General din MApN. Din datele pe care le ştiam, cunoşteam că gl. Logofătu s-a aflat în atenţia Serviciului de contrainformaţii militare, în legătură cu o anumită apropiere de G.R.U. Numirea lui ne-a surprins şi pe noi şi nu neam explicat-o suficient.(….)Am fost surprinşi şi de numirea gl. Militaru, ca ministru al apărării, începând cu 23.12.1989. Ştiam că trecerea sa în rezervă, cu câţiva ani în urmă, se datorase şi faptului că, inclusiv serviciul nostru demonstrase un anumit ataşament al acestuia faţă de G.R.U. Atât el, cât şi gl. Kostyal, au format obiectul acţiunii „Corbii”, materializat într-un documentar complex. (…)

De altfel, gl. Militaru a numit la scurt timp ca şef al Statului Major General pe gl. Vasile Ionel şi un mare număr de ofiţeri cu grad de general, aflaţi în rezervă. În situaţia dată, în care noi am fost lipsiţi de comunicaţiile speciale, iar tehnica se afla sub supravegherea directă a armatei, am acceptat subordonarea faţă de M.Ap.N., dar în acelaşi timp nu am mai desfăşurat activităţile de supraveghere conform atribuţiilor anterioare. De aceea, nu am putut obţine şi nici produce informaţiile ce ar fi vizat o serie de aspecte cercetate chiar în dosarul de faţă.

(…) După 22 dec. 1989, am rămas pe funcţie şi am lucrat astfel, inclusiv după constituirea S.R.I., până în anul 2001, când m-am pensionat.

(…) Începând cu data de 09.01.1990, şeful U.M. 0110, gl. Neculicioiu a fost trecut în rezervă, iar eu am preluat comanda. Îmi amintesc că în momentul în care în 22 dec. 1989 am luat cunoştinţă de fuga lui Ceauşescu, din ordinul şefului s-a dispus distrugerea arhivei şi în special a informaţiilor privind pe ofiţerii activi. A fost o operaţiune dificilă, întrucât nu dispuneam de un crematoriu şi nu am reuşit, ca doar prin incendiere, să distrugem materialele existente, de aceea, s-a folosit şi apa, transformând astfel hârtia într-o masă amorfă. Se aplica de fapt un ordin existent în organizarea structurii noastre pentru preîntâmpinarea intrării materialelor în mâini neautorizate. Mai mult, gl. Neculicioiu a ordonat salvarea unui număr de circa 50-75 role ce conţineau microfilme ale unor materiale operative importante şi astfel, în cabinetul său de lucru a fost chemat un maistru militar, tehnician, care a practicat un orificiu în tavanul fals al încăperii şi în care au fost introduse aceste microfilme. Tot tehnicianul a reparat locul respectiv, iar secretul acestei operaţiuni era cunoscut doar de Neculicioiu, de mine, de celălalt locţiitor – Vasile Ionescu şi de către tehnician. (…) După preluarea structurii noastre de către MApN, eu, rămas la comandă, i-am raportat viceamiralului Dinu Ştefan, de existenţa acelor microfilme, însă nu am primit vreun ordin anume şi lucrurile au rămas aşa.

(.…) Către sfârşitul lunii ianuarie, posibil 24-27, mă aflam la serviciu când am fost sunat de viceamiralul Dinu Ştefan care m-a înştiinţat că va veni un consilier al preşedintelui C.F.S.N. pentru a se interesa de acea problemă ştiută numai de noi, cu referire la microfilme.

(…) În aceeaşi zi, a venit Virgil Măgureanu, în calitate de consilier şi col. Mihai Stan pe care îl cunoşteam ca fiind ofiţer operativ la serviciul D al fostului D.S.S., aflat şi acum în activitate în noua structură. Cei doi mi-au spus că au cunoştinţă despre microfilme şi mi-au cerut să le predau. M-am conformat, l-am chemat pe acelaşi maistru militar, căruia nu-i mai reţin numele, a fost desfăcut tavanul fals în locul în care se operase, au fost scoase microfilmele şi predate celor doi, în baza unui proces- verbal întocmit în 2 exemplare, semnat de mine şi de cei doi, un exemplar al acestuia rămânând la sediul nostru, dar nu mai cunosc unde se află. (…) Microfilmele erau numerotate şi aşa au fost consemnate, fără vreo referire la conţinut. Nu-mi amintesc exact numărul lor, însă estimez între 55- 75.

(…) Nu cunosc ce s-a întâmplat cu acestea, dar am înţeles că au fost predat la Centrul de Informare şi Documentare al fostului D.S.S., subunitate care activa în continuare”.

Virgil Măgureanu nu a negat vreodată preluarea tezaurului arhivistic secret privind coloana a V-a a Moscovei, dar refuză cu obstinație să-și aducă aminte cui, unde și când l-a predat.

În fața procurorilor (declaraţie de martor, sediul SPM,24.05.2017 – vol.II – Declaraţii, f.88-105) a afirmat:

„(…) Bunurile găsite au fost predate structurilor de linie din cadrul organismului care se ocupa în continuare de securitatea naţională, iar procesulverbal, l-am predat secretariatului instituţiei la care lucram. Nu am fost niciodată interesat de conţinutul acelor casete care reprezentau înregistrări în cazurile operative instrumentate de către ofiţerii UM 0110, astfel încât nu pot da detalii despre conţinutul lor.

(…) De bună seamă, l-am informat imediat pe preşedintele CFSN, Ion Iliescu care a fost de acord cu măsurile luate, însă nu a manifestat vreun interes pentru conţinutul casetelor.

(…) Întrucât nu am cunoscut vreodată conţinutul lor, nu mă pot pronunţa dacă aici se regăsea şi materialul probator al atât de mult mediatizatului dosar «Corbii».”

Ce trebuie observat și amendat din cele declarate de Virgil Măgureanu? În luna ianuarie 1990 nu existau „ structurile de linie din cadrul organismului care se ocupa în continuare de securitatea națională” și nici organismul respectiv, ca atare. Structura competentă a deține tezaurul arhivistic ridicat de Virgil Măgureanu, ori a-l transfera într-o arhivă, era tocmai fosta U.M. 0110 de unde a fost preluat.

Mai mult, generalul Vasile Lupu, care a continuat să activeze și ulterior, până în anul 2001, pe domeniul de competență al fostei U.M. 0110, ar fi înțeles că tezaurul ar fi fost predat Centrului de Informatică și Documentare al fostului Departament al Securității Statului, care se afla la momentul respectiv „în conservare”.

Suntem în prezența a trei „adevăruri”:

● adevărul generalului Mihai Stan – microfilmele la Moscova;

● adevărul generalului Vasile Lupu – microfilmele la Centrul de Informatică și Documentare, deținătorul arhivei Securității, preluate din anul 1994 directa subordine a lui Virgil Măgureanu, în cadrul Secretariatului General al S.R.I.;

● adevărul lui Virgil Măgureanu- microfilmele la „structurile de linie ale organismului care se ocupa în continuare de securitatea națională”.

Interogatoriul fatal

Minciuna va deveni evidentă dacă vom corobora aceste trei adevăruri cu interogatoriul fatal la care Virgil Măgureanu a fost supus de Alex Mihai Stoenescu (București, 24 martie 2008, „De la regimul comunist la regimul Iliescu. Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”, Editura RAO, 2008, pag, 164-166). Cităm:

Virgil Măgureanu: „S-au extras acele microfilme, despre care eu nici astăzi nu știu ce conțineau (…) și au fost puse în mâna unităților de linie al căror obiect de activitate era tocmai acesta”.

Alex Mihai Stoenescu: Păi, dacă nu ați știut conținutul lor, cum ați știut la ce unitate să le dați?

V.M.: Iertați-mă, nu eu mă ocupam cu cercetarea directă a conținutului unui document, ci cei care erau în jurul meu.

A.M.S.: (…) Problema este că, în momentul în care spuneți că le-ați repartizat unităților…

V.M.: S-a văzut care este conținutul lor și s-au dat diviziunilor corespunzătoare.

A.M.S.: Deci s-a văzut conținutul lor! Problema este următoarea, domnule profesor: ele aparțineau structurii anti- K.G.B., iar structura aceasta era acolo, în clădirea unde microfilmele erau ascunse. Cui ați repartizat, că nu existau diviziuni anti-K.G.B. în S.R.I.? (…)

V.M.: (…) Cred că ar fi nevoie aici de expertiza lui Mihai Stan (n.n. – Pe care l-a dat afară din biroul unde s-au găsit microfilmele, pentru a nu mai fi martor la inventariere și preluare și pe care l-a repezit ulterior de fiecare dată când a mai adus problema în discuție) V-aș ruga să-l convocați, eu nu vreau. Era acolo, era desigur și cel care ne aștepta, viitorul prim adjunct al SRI, generalul Vasile Lupu, care era pe atunci locotenent-colonel sau colonel, s-a spart și s-a fotografiat tot ce s-a găsit acolo, s-a făcut un inventar și s-a trimis mai departe.(…)

A.M.S.: Nu știți unde s-au trimis mai departe.

V.M.: Nu că nu știu, dar sigur nu s-au aruncat pe stradă, nu s-au dat dușmanului de clasă și nu s-au dat pe mâna cuiva care să profite de ele (n.n. – Excepția constituind-o autorul afirmației!), ci s-au trimis unităților de linie, care răspundeau de sectorul respectiv. Cel puțin asta mi s-a raportat. (n.n. – De către cine să se fi raportat, dacă Mihai Stan a cărui expetiză este invocată ca necesară, a fost trimis la plimbare și repezit ori de câte ori a adus acest subiect fierbinte în discuție?!)

Ceaușescu și vânătorii de agenți KGB

Primul număr al revistei „Evenimentul Istoric”, din februarie 2018, avea pe copertă titlul „Ceaușescu și vânătorii de agenți KGB”, articol în care Dan Andronic explica: „KGB UM 0110, sau Unitatea Anti- KGB, este una din legendele care însoțesc istoria Securității. O unitate despre care s-au spus puține lucruri, dar despre care se șoptea că deține secretul fostei și actualei puteri din România. Numele lui Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Marin Pancea, Ioan Olteanu, Valter Roman, Silviu Brucan, și multe altele au fost vehiculate în discuțiile pe care le-am avut în cadrul documentării acestui material. Când a apărut această unitate anti- KGB și care au fost resorturile politice ale unei asemenea decizii, neobișnuită, este greu de înțeles pentru cei care judecă perioada dinainte de 1989 într-o manieră lipsită de nuanțe.

Așa cum spuneam, într-un mod neobișnuit, originea acestei unități se găsește în perioada în care la conducerea României se afla Gheorghe Gheorghiu-Dej, ulterior fiind preluată de Nicolae Ceaușescu (…) Unitatea 0110 înfiinţată în 1969 (fosta UM 0920/A), după invadarea Cehoslovaciei de către sovietici, se ocupa cu acţiuni de spionaj şi contraspionaj în ţările socialiste şi chiar pe spaţiul sovietic. Activitatea ei avea în vizor acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României, prin ale căror agenturi Kremlinul supraveghea regimul politic de la Bucureşti.Conform declaraţiilor ultimului comandant al UM 0110, Victor Neculicioiu, după 1990, poziţia operaţională a KGB faţă de România era „destul de clară” fiind socotită la fel de ostilă „ca orice alt stat occidental”. Unitatea a fost organizată în patru direcţii, două dintre ele se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB şi GRU în România, alta (cu acelaşi efectiv şi resurse ca primele două) era destinată combaterii operaţiunilor spionajului maghiar şi iugoslav şi ultima se ocupa de celelalte servicii de informaţii din ţările socialiste sau ale regimurilor pro-sovietice din Asia, Africa şi America Latină. UM 0110 număra 264 de ofiţeri, 8 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 15 subofiţeri şi 17 angajaţi civili”.

Concluzie: „Unitățile de linie” nu puteau aparține decât serviciilor Moscovei și Budapestei

Cu certitudine afirmăm că la momentul respectiv „unitățile de linie” care gestionau în România problematica U.M.0110 nu puteau aparține decât serviciilor de securitate ale Moscovei și Budapestei. Cu certitudine afirmăm că, în repetate rânduri, generalul Mihai Stan și alți prim adjuncți ai directorului S.R.I., mai puțin generalul Vasile Lupu, mi-au cerut indicii care ar putea conduce la identificarea și recuperarea oricăror piese din dosarul (urme ale supravegherii) de securitate cel privea pe Ion lliescu. Piesele grele erau în tezaurul de arhivă al fostei U.M. 0110. Un singur personaj din pleiada șefilor serviciilor secrete postdecembriste și-a putut permite să-l mintă și să-l sfideze pe Ion Iliescu, jinduind în taină și trăgând sfori chiar să-i ia locul. Dar, n-a fost să fie. Nici Moscova și nici Washingtonul nu l-au creditat pentru cariera politică pe care și-o dorea nespus de mult. Printre consecințele „dispariției” acelui tezaur de arhivă se numără și cronicizarea dependenței față de Moscova a unui important segment al clasei politice și al unor „capitaliști” de mucava. Cine a predat acel patrimoniu de cunoștințe secrete asupra trădătorilor neamului românesc, a predat și o parte din noi, din România.

Sursa: Evenimentul Zilei

Memento:

Un general (r) SRI acuză: ofițerii „anti-KGB” – primii disponibilizați de către Măgureanu

Un general (r) SRI, Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, îl contrează pe un fost căpitan DIE, Virgil Măgureanu, primul șef al urmașului Securității

Apariția în presă  a unor opinii în serial ale primului director al SRI, Virgil Măgureanu, privind reformarea aparatului securității statului, a născut noi controverse printre rezerviștii Serviciului, care îl acuză pe profesorul de sociologie și fost căpitan DIE că, printre altele, a favorizat și epurarea ofițerilor de informații care urmăreau agenții serviciilor secrete comuniste din România în cadrul Unității 0110 „anti-KGB“. Generalul de brigadă (r) Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, cu o activitate importantă în comunitatea de informații de după 1989, consideră că Virgil Măgureanu rescrie istoria SRI și este, încă, tributar  „echipei Ștefan Gheorghiu“. Îi stăm la dispoziție profesorului Măgureanu pentru o eventuală replică. Generalul (r) SRI Rogojan ne-a oferit în exclusivitate extrase dintr-o nouă lucrare a sa, care va fi lansată pånă în decembrie și care va da multe insomnii unora sau altora: „1989 – Dintr-o iarnă în alta – Romånia în resorturile secrete ale istoriei“. Le vom publica în premieră, alături de alte documente mai mult sau mai puțin secrete, pentru a contribui la aflarea adevărului asupra momentului Decembrie 1989.

– Domnule general, cum comentați afirmația domnului Virgil Măgureanu că au trebuit să treacă doi ani pentru ca nou-înființatul SRI să poată răspunde atribuțiilor sale? Și care a fost rolul cadrelor instalate de Nicolae Militaru, agent GRU, la conducerea unităților?

– În primul rând, cam de atâta timp a avut nevoie pentru scoaterea de la conducerea „unităților teritoriale paralizate“ – după cum spune chiar dânsul – a șefilor detașați de la Ministerul Apărării Naționale, care într-adevăr, cu rarisime excepții, au blocat activitatea de informații pentru securitate națională la nivelul întregii țări. Inițial, directorul Serviciului Român de Informații i-a creditat și acceptat, probabil și din nevoia de a avea susținerea puterii militare, unica forță conducătoare reală în acel moment. Toate sediile unităților teritoriale ale fostului Departament al Securității Statului fuseseră ocupate de comandamentele militare județene, iar patrimoniul întregului DSS, preluat de MApN. Dacă preluarea a fost aproape instantanee, pentru recuperare a fost nevoie de mult timp și numeroase formalități birocratice, iar inventarul inițial nu s-a mai reconstituit.
În al doilea rând, tot cam doi ani au fost necesari pentru adoptarea Legii de organizare și funcționare a Serviciului Român de Informații, în condițiile în care în absența cadrului juridic, având în vedere contextul ostil, special creat și exacerbat, împotriva reconstrucției juridice și instituționale a sistemului securității naționale, era teoretic și practic imposibil să se relanseze o activitate normală a vreunui serviciu de informații.
În al treilea rând, domnul Virgil Măgureanu, prin prestațiile sale publice, a dezavuat mijloacele și metodele activității secrete de informații, omițând că acestea nu au determinare ori condiționări ideologice, informatorii, de exemplu, existând de când lumea. Or, dânsul, în calitate de director al noului serviciu de informații pentru securitate națională, declara ritos și încerca să demonstreze că acesta va lucra fără informatori. Jocul domnului Măgureanu cu cuvintele a avut efectul unei lovituri nucleare asupra sistemului informativ. După aceea, ca și cum nu ar fi fost destul, domnia sa a declarat deschis războiul cu dosarele secrete din Arhiva Securității. Asta și în replică la actul celui care i-a transmis către presă dosarul personal de căpitan în rezervă al Serviciului Extern al Securității. Apartenența respectivă era poate un fapt de înaltă onoare și patriotism, cu care trebuia să aibă tăria să se mândrească, nu să se lepede ca de satana…

– Credeți că publicarea dosarului său a dus și la alte „accidente“?

– Au mai fost și alte „accidente“ în exercițiile de comunicare publică ale directorului Serviciului Romån de Informații care, toate la un loc, au decredibilizat declarațiile de intenții cu privire la edificarea noului serviciu de informații. Ce bază de sprijin mai putea să-și creeze un serviciu de apărare a securității cetățeanului, societății și statului împotriva conspirațiilor și atentatelor anticonstituționale, dacă nu putea oferi nicio protecție surselor sale, nici măcar ca un ziarist, iar informațiile și documentele din dosarele secrete susțineau un acut război politic dintre putere și opoziție? Să nu avem memoria scurtă, dar note, declarații, fișe și alte documente secrete din dosarele existente în Arhivele Securității, despre personalități marcante ale opoziției, preluate de SRI, nu s-au „teleportat“ singure în paginile anumitor cotidiene sau săptămânale, cele mai multe acum dispărute din peisajul presei. Deci, în afirmațiile domnului Virgil Măgureanu încap și nuanțele de această natură…

– Da. Cu ce s-a remarcat această „echipă de la Ștefan Gheorghiu“, care apare în construcția Serviciului Român de Informații?

– Acesta este fondul chestiunii în discuție: de fapt lipsa de criterii în managementul resurselor umane, absența unei politici de personal, corect fundamentate, eliberate de numeroasele presiuni exterioare pentru plasamentul a tot felul de neaveniți și paraziți au accentuat deprofesionalizarea, voluntarismul și aventurismul, întârziind transformările frecvent clamate și mult-așteptate. Revin asupra „echipei de la Ștefan Gheorghiu“. Cu trecerea timpului, ei au devenit foarte buni colegi, au găsit suficiente amintiri și alte elemente de comuniune cu „securiștii“, „foștii din securitate“, cu care s-au coalizat în rezistența tacită față de pericolul reprezentat, atât de menținerea în Serviciu a „profesioniștilor“ din armată, cât și de noul val „pecerist“, al „pilelor, cunoștințelor și relațiilor“. Desigur, lucrurile bune nu puteau să apară din senin. Dl Virgil Măgureanu, ca profesor, s-a ocupat cu reală aplicație de problemele pregătirii viitorilor ofițeri. Dar ei și-au afirmat profesionalismul după circa opt ani de la absolvire. Trebuie recunoscut totuși că unii membri ai echipei au avut ceva realizări: au excelat în politică și controlul informării factorilor de decizie ai statului. Nu au realizat, însă, rolul și importanța culturii juridice a ofițerilor de informații. Consecința a fost aceea că formarea noilor generații de ofițeri nu a mai urmărit să-i deprindă cu rigoarea raționamentelor juridice în înțelegerea și interpretarea informațiilor în raport cu  amenințările sau evenimentele, ci cu raționamentele științelor speculative.

Dvs. ați susținut recent că, în 1989, „Departamentul Securității Statului, în pofida presiunilor politice din ultimii 10 ani, care-i vizau deprofesionalizarea, dispunea de un corp al ofițerilor de informații cu un înalt grad de instruire (absolvenți de facultăți în cele mai diverse specialități, absolvenți ai unor cursuri de limbi, culturi și civilizații străine, un procent însemnat de specializări postuniversitare)“. Domnul Virgil Măgureanu afirma exact contrariul, respectiv că „efectivele abundau de oameni depășiți de evenimente, chiar deprofesio-nalizați“. Adevărul e, poate, la mijloc. Cum comentați?

– Depinde de unitățile de măsură folosite pentru cuantificarea profesionalismului și de momentele evaluării pe care le are în vedere domnia sa. Domnul Virgil Măgureanu a găsit imediat loc în SRI unor oameni de încredere, cu care a lucrat la Academia „Ștefan Gheorghiu“ ori la institutele pendinte de aceasta, folosite pentru acoperirea unor misiuni externe, inclusiv cea avută inițial de profesorul meu de Teorie Generală a Statului și Dreptului, Dumitru Mazilu. Acești primii nou-veniți în Serviciu s-au făcut că nu prea înțeleg rațiunile și fondul activității secrete de informații. Ca să nu se creadă cine știe ce… Apoi mai manifestau și suspiciuni ori rezerve serioase față de acest gen de activitate și, bineînțeles, față de cei care o practicau. Toate consilierile pe le ofeream, cu bună-credință, erau răstălmăcite și aplicate exact pe dos, crezând că noi, cei „vechi“, le spunem „pe invers“. Interesați de consolidarea noilor lor poziții, nu scăpau prilejul de a se pune numai pe ei în evidență și de a-i discredita, marginaliza ori exclude pe ceilalți.
Într-o etapă următoare, domnul Virgil Măgureanu a fost nevoit, din câte am înțeles, să disponibilizeze circa 1.200-1.500 de ofițeri din generațiile de mijloc, adică pe cei care constituiau pilonii de profesionalism și ai perspectivelor Serviciului. Aceasta după ce anterior toți cei care împliniseră 50 de ani au primit „liber“ la pensie. Mulți dintre cei astfel disponibilizați au trebuit să plece nu pentru că au făcut parte din poliția politică, ci pentru că au lăsat „răni adânci“ unor servicii de spionaj străine… Acesta este adevărul, să nu-l spunem nici după 20 de ani?!

– Stați puțin. Vreți să spuneți că au fost epurați, de fapt, tocmai cei ce stăteau cu ochii pe agenții străini?

– În dialogurile domniei sale cu istoricul loviturilor de stat din România, Alex Mihai Stoenescu, domnul Virgil Măgureanu rămâne zdravăn strâns în chingi, ca să nu spunem umilit, în legătură cu inabilitatea răspunsurilor și confuzia răspândită în chestiunea unei părți din arhiva microfilmată a UM 0110. Dumneavoastră, ca jurnalist experimentat pe frontul estic al României, puteți credita bâlbâiala domnului Virgil Măgu-reanu în chestiunea respectivă, sau chiar credeți că ce s-a luat de acolo, din plafonul unității, nu avea și copii de asigurare? Nu, nu-i nevoie să-mi răspundeți. Fac și eu un simplu exercițiu de retorică…

Sursa: Curentul

Preluare: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.