”Dumnezeule, Dumnezeule, lauda mea n-o ține sub tăcere/ Că gura păcătosului și gura vicleanului s-au deschis asupra mea…” Sf. Mare Mucenic Pantelimon şi virtuțile tămăduitoare ale credinței milostive - Ziaristi OnlineZiaristi Online

”Dumnezeule, Dumnezeule, lauda mea n-o ține sub tăcere/ Că gura păcătosului și gura vicleanului s-au deschis asupra mea…” Sf. Mare Mucenic Pantelimon şi virtuțile tămăduitoare ale credinței milostive

Manastirea Paltin – Petru Voda. Sf. Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon este ocrotitorul aşezământului Filantropic întemeiat de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu

Mare este cu adevărat Dumnezeul creștinilor”

de Elena Solunca Moise

Cinstim astăzi cum se cuvine pe Marele Mucenic Pantelimon, un nume foarte rar întâlnit și, poate simptomatic pentru mentalitatea contemporană, una așezată, cum s-a spus, sub semnul cantitativului care folosește măsura doar ca putere în sensul evidențiat de Kant, care scria că ”deținerea puterii corupe inevitabil rațiunea”. La început, mucenicul se numea Pantoleon, adică ”în toate ca un leu”, pe care l-a convertit prin viața sa în Pantelimon, ”întru totul milostiv” medicul fără de arginți. La o săptămână după praznicul Sf. Mare Proroc Ilie, Sf. Pantelimon mai este considerat ca un frate mai mic al său, numit și Sf. Ilie cel mic, sau Sf. Pintilie Călătorul, ocrotitor al medicilor, vindecător al multor boli, un vrednic următor al lui Hristos. A trăit pe vremea împăratului Maximiam Galeriu cunoscut pentru prigoana atroce pornită împotriva creștinilor pentru care nutrea o ură nestăvilită. Mama sa era creștină în taină și în acest spirit l-a crescut și pe fiu, din nefericire pentru puțin timp, stingându-se din viață foarte curând. Dotat cu calități intelectuale de excepție, tânărul a absolvit strălucit Școala Medicală din Nicomidia și a fost îndată remarcat de împărat care s-a grăbit să-l numească medic personal. Pe atunci, Maximiam trăia în Nicomidia și tortura în chip de neimaginat creștinii, cronicile menționând cum, într-un an, a dat foc unei Biserici chiar în ziua Nașterii Domnului și Dumnezeului Nostru Iisus Hristos, pomeniți după datină în ziua de 28 decembrie. În acel timp, trăia și un preotul Ermolae, încărcat de ani și cinstit pentru dreapta lui cinstire a lui Hristos, slujind și oamenilor cu același devotament și încercând s-o facă ferit cumva de ochii prigonitorilor. Sporit cu duhul, cunoscător al inimilor, Ermolae l-a văzut odată, din întâmplare, pe tânărul Pantelimon și l-a invitat la el în casă. Așa a început o relație duhovnicească specială care avea să dăruiască lumii creștine, împreună cu un învățător dăruit, un ucenic ce a dus spre desăvârșire învățătura primită. Într-o zi, plecat de la învățătorul său, a întâlnit un prunc care murise mușcat de un șarpe veninos. Milostivindu-se, Pantelimon și-a spus că era timpul cel mai potrivit să vadă dacă cele spuse de dascălul său erau adevărate și a zis: ”Doamne Iisuse Hristoase, știu că nu sunt vrednic a Te chema, însă dacă voiești să fiu ucenicul Tău, arată-Ţi și fă ca, în numele Tău, acest prunc să învie și vipera să moară.” Spre înminunarea tuturor, pruncul a prins viață iar vipera a murit iar Pantelimon, ridicând-și ochii la cer a adus slavă lui Dumnezeu, singurul care face minuni și pe el l-a scos din întunericul necunoștinței. A alergat într-un suflet la Ermolae, a căzut în genunchi în fața lui și a cerut să primească botezul creștin. Ermolae a primit, l-a botezat schimbându-i numele în Pantelimon, consacrându-i destinul, apoi l-a împărtășit cu Sfintele taine și dumnezeieștile taine ale lui Hristos. A mai rămas lângă părintele său duhovnicesc șapte zile, după care a plecat acasă. Tatăl l-a primit îngrijorat de absența lui neanunțată, întrebând unde a fost și nu mică i-a fost mirarea când tânărul i-a spus: ”Am fost cu dascălul meu în palatele împărătești de unde am tămăduit un bolnav și nu m-am depărtat de el până nu s-a făcut sănătos” Acum era preocupat cum să-l elibereze și pe tatăl său de întunericul închinării idolești și, ca într-o doară, l-a întrebat: ”Tată, pentru ce zeii care stau în picioare, rămân și astăzi așa cum au fost puși de la început și niciodată mu șed, iar cei care șed, niciodată nu se ridică în picioare?” Uimit cumva, tatăl a fost nevoit să recunoască: ”Fiule, este grea această întrebare și eu nu pot răspunde.” Au urmat și alte întrebări asemănătoare, care au făcut ca tatăl să prindă a se îndoi de existența zeilor, să cunoască vicleșugul care este în spatele lor. În spiritul blândeții și respectului pentru porunca de a cinsti pe tatăl său, tânărul a urmat o adevărată maieutică spre a-l aduce la dreapta credință fără a-l sminti ci în modul cele mai firesc. În tot acest timp, darul tămăduirii rodea bogat, nu însă prin cunoștințele deprinse la școală, ci prin credința în Hristos care se arăta a-tot vindecătoare. Veneau la el mereu mai mulți bolnavi și pentru vindecările miraculoase și pentru că nu primea bani considerând că tot ceea ce primise în dar, tot în dar trebuiau date celor care aveau nevoie. Nu după mult timp, prețuirea bolnavilor a fost urmată de ura confraților care se vedeau întrecuți în meserie și frustrați că le dispărea o importantă sursă de bani. Odată, a fost pârât la împărat că vindecase un orb iar acesta, minunându-se l-a chemat să se încredințeze. Spunându-i cum a făcut, fostul orb l-a întrebat: ”O împărate, socotește singur ce vezi și spune care doctor este adevărat: Asclepios care a fost invocat de mulți înainte timp de vreme îndelungată și nimic nu au putut face sau Hristos, care chemat de Pantelimon, pe dată m-a vindecat”. Se prea poate ca asemenea minuni să fi condus la apropierea de Sf. Ilie.

Împăratul a fost depășit, și, cum nu putea să suporte o asemenea înfruntare care făcea imposibilă o replică pe măsură, a mai încercat odată, zicând: ”Omule, nu te lăsa amăgit, nici nu pomeni pe Hristos fiindcă este limpede că zeii ți-au dat vedere ochilor”. Cel vindecat prinzând puteri, l-a înfruntat pe împăratul păgân: ”O împărate, tu însuți ești nebun de numești pe zeii cei orbi dătători de vedere ai luminii, căci tu, fiind asemenea lor, nu voiești să vezi adevărul”. Repede la mânie, împăratul a poruncit să fie tăiat capul fostului orb și Sf. Pantelimon i-a luat trupul cu pioșenie și l-a înmormântat alături de tatăl său. Cum mânia nu i se potolise, împăratul a dat ordin să fie adus și Sf. Pantelimon și tradiția spune că atunci când soldați îl duceau pe Sfântul martir la împărat, el psalmodia: ”Dumnezeule, Dumnezeule, lauda mea n-o ține sub tăcere/ Că gura păcătosului și gura vicleanului s-au deschis asupra mea…” Așa martirul a prins puteri stând cu trupul în fața împăratului iar du duhul la cer, impresionându-l până și pe împăratul torționar care i-a spus blând, amintindu-i de grija cu care l-a dat la învățătură, l-a primit la palat, i-a dat cei mai buni dascăli. I-a mai mărturisit Maximiam că nu crede în vorbele care se spun despre el și că, de aceea, l-a chemat ca să afle adevărul. Înțelept, tânărul nu a spus nimic în apărare, ci a oferit fapte care nu pot fi contrazise de nici un cuvânt. Pantelimon a cerut proba faptelor și cum pe acolo era un slăbănog, incapabil să facă o mișcare, un ghem de oase neputincioase, a fost adus spre a fi vindecat. Prioritate au avut medicii cei iscusiți: ”Chemați mai întâi pe medicii voștri și să-i cheme, apoi nu va mai fi nevoie să-l chem pe Dumnezeul meu”. Au fost invocați toți zeii știuți dar chemarea a răsunat în pustiu, iar Pantelimon a zâmbit. Văzându-l, împăratul a ordonat:”Pantelimoane, fă tu sănătos dacă poți pe omul acesta prin chemarea Dumnezeului tău.” Zis și făcut. Mai întâi, Pantelimon a cerut să fie îndepărtați toți idolii păgânești ca nu cumva să existe un dubiu, apoi după ce s-a rugat, a spus: ”În numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoală-te și fii sănătos!”. Minunea s-a petrecut și nu puțini dintre cei prezenți au crezut.

Împăratul însă a sporit în mânie și i-a cerut lui Pantelimon să aducă jertfă, dar el nu doar că l-a refuzat, ci l-a înfruntat zicând:” A nu muri pentru Hristos pentru mine e o pagubă, iar a muri pentru Hristos dobândă mare este.” Au urmat torturi pe care și mintea cea mai criminală le concepe cu greu, dar la toate, cu rugăciune la Hristos, Pantelimon a rezistat, sporind în răbdare și iubire pentru Hristos întru care dobândea înveșnicirea vieții care este după cuvintele Lui: ”A Te cunoaște pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat și pe Hristos pe care L-ai trimis”. Văzând toate, poporul a mărturisit: ”Mare este Dumnezeul creștinilor!” Cum în mânie nu e capăt, Maximiam a poruncit să fie chemat și cel de la care Pantelimon a deprins credința în Hristos Biruitorul. S-a dus deci la Ermolae care, întâmpinându-l a zis: ”Bine ai venit să mă chemi fiindcă se apropie vremea pătimirii și a morții mele, pentru că în noaptea asta mi s-a arătat Domnul zicând:Ermolae a venit timpul pătimirii tale” așa cum a făcut-o Pantelimon. Apoi au mai fost luați și alți ucenici ca mărturisirea să fie deplină, Ermip și Ermocrat. Toți și-au înălțat ochii la cer, ”de unde vine ajutorul”, de la Dumnezeu ”Cel ce a făcut cerul și pământul”. Pământul a prins a se cutremure iar împăratul, în zădărnicia sa a zis: ”Ați văzut că, zeii, mâniindu-se pe voi, a cutremurat pământul”. Înfruntându-l cu o demnă seninătate, tânărul mucenic a zis: ”Bine ai zis că zeii voștri au cutremurat pământul, pentru că au căzut pentru că au căzut la pământ de pe locurile lor și s-au sfărâmat cu puterea Dumnezeului nostru. Deci nu ne vom lepăda de credința noastră”. Sărmanul împărat, care, deși avea ochi era mai orb decât toți orbi a hotărât să-i ucidă pentru că altfel, ”toată cetatea va pieri pentru dânșii”. Cum orbirea lor era una cu cerbicia, i-a trimis pe cei trei să le fie tăiate capetele, iar pe Pantelimon l-a întemnițat.

În temniță fiind Pantelimon nu înceta să se roage până au venit soldații să-l scoată și l-au dus mai departe pentru că Domnul, cum s-a văzut mai voia să facă o minune. L-au legat pe tânărul mucenic de un măslin și călăul a venit să-i taie capul, dar cum Pantelimon nu-și terminase rugăciunea, sabia s-a înmuiat ca ceara și trupul a rămas neatins. Soldații care-l păzeau, s-au minunat zicând și ei ”Mare este cu adevărat Dumnezeul creștinilor” și îngenunchind, au strigat: ”Roagă-te pentru noi ca să ne ierte păcatele noastre pe care le-am făcut din porunca împăratului”. Rugându-se, din cer glas a venit din ceruri spunând ca ”numele de Pantaleon să-i fie schimbat în Pantelimon” iar el a zis: ”De nu veți împlini porunca, nu veți câștiga milă de la Hristos al meu”. S-au supus cu credință soldații și apoi, când i-au tăiat capul s-au cutremurat pentru că nu a curs sânge, ci lapte. Venea din ”mila păcii” pe care Pantelimon o dobândise pentru jertfa iubirii adusă de tânăr lui Hristos. În acea clipă măslinul s-a umplut de roade prisositoare asigurând, dacă mai era nevoie, că jertfa a fost bine primită de Dumnezeul puterilor, Cel care nu ne părăsește și e mereu împreună cu acei care îl cheamă întru adevărul credinței. Spre neuitare, multe biserici îl au pe Sfântul Pantelimon ca protector și cei care îl chemă nu rămân orfani de ajutorul lui întru slava lui Dumnezeu pentru fericirea de a viețui, a ne ruga și făptui cele bineplăcute Lui, de folos semenilor și nouă spre îndreptare spre mântuire.

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Foto: Manastirea Paltin Petru Voda

Cititi si  “CHEIA DĂINUIRII NOASTRE”. Trinitas TV, Doxologia şi Elena Solunca Moise despre 100 de ani cu Părintele Justin Pârvu, Duhovnicul României

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.