”Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”, Gând de duminică – a lui Zaheu, vameșul - de Elena Solunca Moise - Ziaristi OnlineZiaristi Online

”Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”, Gând de duminică – a lui Zaheu, vameșul – de Elena Solunca Moise

de Elena Solunca Moise

Ca Iubire, Dumnezeu este, cum spune Hristos, ”singurul Bun” iar ca Fiu al Său, Mântuitorul lucrează binele, vrea ca ”tot omul să se mântuiască și nimeni să nu piară”. Nu există diferențierile omenești de tipul bogat sa sărac, sau a vreunei anume îndeletniciri în fața altora. Nu ”ce faci” anume prevalează, ci ”cum” o faci în respectul poruncilor date prin Moise, la care Hristos a adăugat apoteotic o singură poruncă: Să vă iubiți unii pe alții, cum Eu v-am iubit pe voi”. Poruncă divină pe care nu o mai întâlnim astfel formulată în nici o altă religie sau confesiune. Expresie nemijlocită a iubirii, mila Fiului lui Dumnezeu se revarsă luminos asupra fiecăruia, dăruindu-i cele necesare mântuirii, dobândirii înveșnicirii vieții care este ”a Te cunoaște pe Tine, sigurul Dumnezeu adevărat și pe Hristos pe care L-ai trimis”. Acum, venea spre Ierihon, primul oraș cucerit de iudei după întoarcerea din Egipt, și Iisus este întâmpinat pe cale de un bărbat, numit Zaheu – cu semnificația ”Dumnezeu și-a amintit” – ”mai marele vameșilor și era bogat”. Vămeșia era pe atunci o profesiune cu renume îndoielnic, majoritatea dintre cei care o practicau fiind deosebit de lacomi și obsedați doar de cum să facă spre a-și mări averea. Sf. Ap. Pavel nu s-a sfiit s-o numească chiar idolatrie pentru că o practicau cei fără credință în Dumnezeu,acei ”oameni fără nici un Dumnezeu”. Cum pentru Fiul lui Dumnezeu nu există ceea ce numim ”predestinare”, s-a oprit și, cum vom vedea, dăruiește tocmai lui Zaheu și ”casei” ,într-un mod care arată fără urmă de îndoială, că a venit ca ”tot omul să se mântuiască și nimeni să nu piară”, Sf. Pavel ”apostolul neamurilor”, adresându-se celor mai mari între iudei, spune că ”vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu” și arată în ce condiții.

Domnul cheamă aproape de El pe toți cei din depărtare și aduce la lumină pe cei care stau în întuneric și în ”umbra morții”. Între ei și Zaheu, care era unul dintre privilegiații vremii, fiind între cei bogați, despre care se credea unanim că sunt răi, sau urmași ai răului, câtă vreme toți, fără nici o excepție, venim goi pe lume cum tot așa plecăm. În pilda dregătorului bogat Mântuitorul subliniază că e mai lesne a intra cămila prin urechile acului decât bogatul în împărăția cerurilor. Și tot El adăuga spre neuitare că la Dumnezeu toate sunt cu putință, că tot ceea ce pentru om rămâne cu neputință, este cu putință la Dumnezeu. Pilda lui Zaheu arată și cum această posibilitate devine realitate nu doar pentru un singur om, ci pentru întreaga lui ”casă”. Pe deasupra, Zaheu era și scund, de nu avea nici cum să se apropie și nici să-L vadă pe Hristos. Însă dorința de a-L vedea pe Iisus, chemare din adâncul cel mai adânc al inimii sale, l-a făcut să se urce într-un sicomor de unde, ascuns între ramurile lui, ar fi putut măcar să-L vadă trecând. Este un moment crucial în viața lui, când se adevereau cuvintele lui David: ”Dumnezeu va grăi pace peste cuvioșii Săi și peste cei care-și întorc inima spre Dânsul.”

Fiul lui Dumnezeu s-a coborât pe pământ spre a-l mântui pe om, fiul omului urcat în sicomor, ca să vadă pe Cel care a venit Lumină a lumii să fie. Sicomor, tradus nu prea fericit dud, trimit gândul la Cruce, pe care avea să se răstignească Hristos și cu moartea-I să redea omului veșnicia vieții. Roadele sicomorului lui sunt numite chiar ”roadele crucii”. Într-un fel, Zaheu s-a lepădat de sine, acel sine ”prund de păcate”, urcându-se spre a-L vedea câtă vreme omul nu-L poate vedea pe Dumnezeu decât lepădându-se de sine ca de o haină murdară și urcând, depășindu-și condiția asumată după căderea primilor oameni. Când întrebat de Dumnezeu ”unde ești”, Adam răspundea ”aici”, într-un spațiu al vremelniciei, al timpului căzut, curgând iremediabil spre moarte, unde omul este , cum spunea Heidegger, o ființă spre moarte, ”Sein zum Tode”. Dorul de Dumnezeu avea să-l determine pe Zaheu să nu ia seamă la cei din jur, mistuit doar de dorința de a-L vedea pe Hristos cum trece pe drum. Atât și nimic mai mult, ca și cum doar ”vederea” lui Hristos era pentru el mântuitoare. După Înviere, și apostolul Toma voia să-L vadă pe Hristos și să pipăie rănile Fiului lui Dumnezeu ca să se convingă de realitatea Biruinței Sale asupra morții. Zaheu voia să-l vadă, fără a fi văzut, astfel dând o măsură a credinței ce avea să-i aducă mai mult decât el nu cuteza a fi și a spera. Este ca în rugăciunea de mulțumire a lui Ghenadie Scholarios care se întreba retoric: ”Ce bine aș putea să-mi doresc eu pe care să nu-L știi Tu și să-l și faci, chiar dacă eu tăgăduiesc binele meu”. Era un fel de anticipare a cuvintelor rostite de Sf. Ap. Pavel mai târziu, care spunea: ”Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri nebunie”.

Nu doar că era vameș, meserie disprețuită pentru că se făcea în slujba romanilor, dar și pentru că, foarte adesea cei care o practicau se dedau la nelegiuiri, dar era și scund spre disprețul și chicotele celorlalți. Cei mulți nu prea iau seama la cei smeriți, mai mici, sau îi batjocoresc și-i împiedică să vadă tocmai pe Cel care, cu brațele întinse pe Cruce se roagă Tatălui ceresc: ”Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac!”. În turnul de fildeș al părerii lor prea bune despre sine, mai sunt și azi dintre cei care zic” Ce fel de înțelepciune este aceasta de vă închinați unui Dumnezeu răstignit?, descinzând parcă din Nietsche. Doar că, preîntâmpinând asemenea cuvinte, Sf. Ap. Pavel, fostul prigonitor al lui Hristos și devenit ucenic scria corintenilor că ”înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu”.

”Zahee, coboară degrabă, că în casa ta trebuie să rămân”

Nimic din toate acestea în gândul lui Zaheu pentru care era însă vital să urce în sicomor spre a-L vedea pe Hristos. Altfel spus să urce pe Cruce și un înțelept spunea că omul nu poate a-L vedea pe Hristos până nu se urcă în sicomor, adică își asumă disprețul celor care, privind, îl vor desconsidera sau chiar înjosi. Se vede cu limpezime că atâta vreme cât îți este rușine să urci în sicomor, nu-L poți vedea pe Hristos, te împiedică dacă nu păcatele, cu siguranță patimile care din care izvorăsc. Doar cu puțin înainte a spus: ”Vedeți, păziți-vă de toată lăcomia căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale”. Să fi auzit Zaheu aceste cuvinte și cerca să-L și vadă pe cel care le rostise? Poate, altfel, acest robit al bogăției nedrepte nu ar fi căutat atât de stăruitor a-L vedea pe Hristos fără a fi el însușii văzut.

Scrisese însă David: ”Unde mă voi duce de la duhul Tău și de la fața Ta, unde voi fugi? /De mă voi sui în cer. Tu acolo ești. De mă voi coborî în iad, de față ești/…Și am zis: Poate întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu/Dar întunericul nu e întuneric la Tine și ziua ca noapte va lumina/ Cum e întunericul ei, așa e și lumina ei”. Așa s-a făcut că Hristos nu doar că l-a văzut pe vameș pitit în sicomor, ci și ceea ce era în străfundul sufletului, acolo unde nici el nu cuteza a privi și, văzând dorul după Mântuire i-a zis direct: ”Zahee coboară degrabă că astăzi în casa ta trebuie să rămân.” I-a zis pe nume ca și cum îl cunoștea de când lumea și, mai mult a adăugat să coboare degrabă, totul sub semnul lui ”astăzi”, timpul mântuirii și al imperativului ”trebuie”. Eliberarea omului de sub tirania păcatului care l-a trimis ”în latura și umbra morții” nu așteaptă amânare, și se face prin voia lui Dumnezeu și primirea ei de către om în același ton de necesitate stringentă. Prin Ierihon trecea, dar în ”casa” lui Zaheu trebuia să rămână, fiindcă, odată intrat, Hristos rămâne ca o convertire a blestemului în binecuvântare. Nu l-a întrebat cum a făcut-o. de pildă cu slăbănogul din Capernaum dacă vrea să se facă sănătos și nici nu era nevoie, căci îi văzuse sufletul dornic de mântuire. A făcut-o fiindcă îi cunoștea dorirea ce bună și a venit în întâmpinarea ei, când în privirile tuturor, indiferent la ceea ce ar fi spus oamenii, Zaheu s-a urcat în arborele crucii. Nici un om nu-L poate vedea pe Hristos dacă are ezitări sau e rușine de Cruce. Într-o poezie a lui, Blaga spune că ar fi fost patru magi și, cel de al patrulea s-a rătăcit de ai săi, dar L-a urmat pe Hristos până a ajuns la Cruce zicând: Mai departe nu m-aș duce/Dă-te, dă-te doar puțin mai într-o parte: Fă-mi și mie loc pe cruce”. La fel și Zaheu, cocoțat pe arborele crucii aștepta ”trecerea”, nedorindu-și nimic mai mult. Într-un comentariu al său, Fericitul Augustin scrie că ”Nu trebuie să ne rușinăm de crucea lui Hristos, ci trebuie să ne-o așezăm pe frunți, unde este scaunul rușinii. Deasupra locului unde rușinea ne înroșește chipul este locul pe care trebuie să întipărim pe cea de care niciodată nu ar trebui să ne rușinăm”.

Iată însă că Hristos, care îl avea deja pe Zaheu în inima Sa mântuitoare, acum voia să intre în casa lui, ca odinioară în casa sutașului, doar că acum voia nu doar să intre ci să și rămână. Și iată cum cel care voia doar a-L vedea pe Iisus este gazdă a Lu, harul Domnului a fost dat peste Zaheu își începe lucrarea mântuitoare și fostul vameș, că nu mai era astfel și Hristos îi dezvăluie ce trebuie să facă. ”Doctorul trupurilor și sufletelor” a văzut boala lui Zaheu și cunoștea doctoria, căci, ”rămânând” în casa lui însemna o împreună viețuire care ca un foc purificator l-a curățat de patima avariției redându-l vieții celei adevărate, deschizându-i împărăția cerurilor. Vindecarea a început pe dată pentru că nu a mărturisit că ”sunt păcătos”, ci a spus direct ce trebuia să facă, o pocăință a inimii și a faptelor. Mai întâi, milostenie, apoi îndreptare și nu oricum ci după lege, care prevedea restituirea împătrită a pagubei. El ne arată cum mântuirea înseamnă și să fii milostiv cu alții și aspru cu tine însuți.

Hristos îl răsplătește zicând ”astăzi” și a motivat căci ”și acesta este fiu al lui Avraam”, o restaurare a condiției sale, Avraam fiind ”tatăl tuturor celor care a credință”. ”Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”. Regăsim, într-un alt fel, același demers paideic pentru ca toți cei care îl vor urma să facă la fel, încălcând, la nevoie Legea, ca să o poată împlini. A făcut-o în căutarea celui pierdut pentru că a venit să mântuiască pe tot omul și nimeni să nu piară. Și așa a și fost!

Zaheu a urmat pe Domnul și, după Înălțarea Sa la cer, fostul vameș l-a însoțit pe Petru, cel întâi chemat, numărându-se printre cei 70 de apostoli. Apoi a fost numit episcop al Cezareii Palestinei, urmând lui Cornelius. Că așa este Domnul și Dumnezeul nostru. Face din noroi boabe de mărgăritar și din fiu al gheenei fiu al împărăției cerurilor.

Pentru că în ziua de 24 ianuarie 1921 se năștea Valeriu Gafencu, unul dintre sfinții închisorilor, îngăduiți a-i cinsti memoria, rugându-ne împreună:

”Un gând senin și simplu, o lumină

Spre Tine se înalță lin din mână

Și sufletul înlăcrimat se roagă:

O vino din păcate ne dezleagă”

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.