Dezvaluiri | Ziaristi Online | Page 61

Category Archives: Dezvaluiri

Premierul Vlad Filat a recunoscut ca a servit in trupele KGB pe frontiera URSS. FOTO/VIDEO

Referindu-se la bereta neagră primită, Filat a declarat: „O s-o pun la locul care îl am, unde am mai multe elemente, inclusiv şi ceea ce ţine de serviciul pe care l-am avut eu în tinereţe, serviciul militar, desigur, mă refer, atunci tot am avut uniformă – aşa, mai specială – am făcut armata la frontieră”

Marea Teroare. Crimele bolsevicilor asupra romanilor in Transnistria (I)

Cele 139 de persoane, învinuite de „spionaj şi activitate diversionistă în favoarea României”, care au fost incluse în acest prim proces-verbal, au fost „identificate” de conducerea a două detaşamente de grăniceri sovietici – Moldovenesc şi Râbniţa, dislocate la frontiera de vest a RASSM. Listele ticluite de responsabilii din cadrul celor două unităţi de grăniceri au fost prezentate lui Ezhov şi Vyshinsky de către conducerea NKVD de la Tiraspol.

Biserica, Presa si KGB-ul. Un colonel KGB despre obiectivele “ortodoxe” ale Directoratului I si Serviciului de Dezinformare “A”

Serviciul de spionaj rus însoţeşte fiecare acţiune politică de proporţii cu un val de minciună declanşat în presa internaţională. Acesta este creat de Serviciul de Dezinformare “A”. El creează teze false şi le aruncă în presă prin intermediul jurnaliştilor mituiţi/cumpăraţi, care sunt agenţii săi

Ancheta Zilei: Mogulul Vladimir Plahotniuc alias Vlad Ulinici are identitate falsa ceea ce ar putea duce la anularea mandatului sau de deputat PD

Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşe­­dintele Parlamentului Republicii Moldova şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din statul vecin, apare în documentele oficiale ale României cu o altă identitate, Vlad Ulinici. Înaltul demnitar moldovean, Vladimir Plahotniuc, şi-a schimbat de două ori identitatea în România, şi a candidat la parlamentarele din noiembrie 2010, din Moldova, cu vechiul său nume.

Kosovo: A fost oarbă Europa?

Publicarea pe 15 decembrie a unui raport al Consiliului Europei în care conducătorii kosovari sunt acuzaţi de trafic de organe repune pe tapet atitudinea binevoitoare a UE faţă de premierul Hashim Thaci şi de vechii separatişti albanezi.