Vintilă Horia: „Pe mine nu m-au atacat reprezentanţii nu ştiu cărei etnii sau ai nu ştiu cărui regim politic. M-au atacat duşmanii omului.”
Cu tristețe observ că mulți istorici ajunși la o anumită vârstă încep o campanie de denigrare a istoriei noastre sub pretextul “demitizării”, totul pentru a se putea bucura de o atenție sporită din partea mass-media, care se grăbește sub formă tabloidă să anunțe o nouă descoperire senzațională, conform căreia noi, românii, nu suntem așa, ci altfel, mai rău și mai rău, inoculându-ne cu satisfacție tot mai mult idee unui popor care nu merităm nimic deoarece nu am făcut nimic în istorie.
Ioan Ianolide il considera pe Nichifor Crainic drept “cel mai mare poet român creştin şi unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai lumii”. Teologul, gânditorul şi poetul creştin mult încercat, mare personalitate a perioadei interbelice, s-a născut la 22 decembrie 1889 la Bulbucata-Ilfov, cu numele de Ion Dobre. De la părinţii săi Nichifor a deprins cele dintâi valori creştin-ortodoxe. A absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti, 1916. Publică versuri, articole şi traduceri în diverse reviste, semnate Nichifor Crainic, nume pe care tânărul Ion N. Dobre l-a adoptat ca pseudonim literar.
Colega noastra Cristina Nichituş-Roncea a primit la Gala de la Horezu Premiul Fotografia Fermecatoare a anului pentru albumul foto “Precum în cer, aşa şi pe pământ”.
“Ne-am obişnuit cu călugări trăind în munţi, printre stânci golaşe, în schituri din lemn uscat, eventual în peisaj hibernal intrând în contrast coloristic cu negrul hainelor lor. Cristina Nichituş Roncea „scrie” cu imagini o carte de alt fel, o carte de idei. “
Fiecare fotografie este parca un tablou pictat in evul mediu, cand oamenii credeau ca a doua zi vine Judecata de Apoi. Aici este fara indoiala maestria discreta a artistei si perfectiune tehnicii occidentale a editorului, care ne lasa sa descoperim noi frumusetea, taina subtila a ortodoxiei, ca si cum ar fi de la sine inteles si fiecaruia accesibila.
Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, cu precădere în lumea monastică, înfrăţirea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cleric şi mirean. Călugărul se roagă şi munceşte – ora et labora! –, iar laicul, beneficiar al ostenelilor celui dintâi, îl priveşte cu iubire şi respect.
“Intorcand foile acestui nestemat dar de Craciun, de Pasti si de toate zilele, pentru cateva clipe m-am calugarit.”
Cu inima omul duce crucea cu el şi doar aşa poate petrece orice răscruce, alegerea drumului, oricare ar fi, făcându-se înainte de a călca prin răscruce. În felul ăsta drumul omului devine calea cerului: precum în cer aşa şi pe pământ.
Ziaristi Online va ureaza Craciun Fericit! Doamne, ajuta Romania!