Ortodoxia romaneasca dainuie

de Corneliu Vlad

Nu m-am simtit vreodata intratata de smerit incat sa pasesc intr-un spatiu manastiresc altfel decat ca turist. Grabit, preocupat sau distrat, am trecut printr-un univers spiritual – si material – unic precum cainele prin apa. “Calatoria foto (de ce “foto” si nu, mai degraba, “cu privirea”) prin lumea ortodoxa romaneasca”, asa cum scrie pe coperta albumului “Precum in cer, asa si pe pamant” al Cristinei Nichitus Roncea, ma aseaza insa in starea cuvenita. Si de cucernicie, si rationala. Adica intr-o lume care este a Romaniei curate, profunde si vesnice. Globalizarea, tranzitia, ticalosiile si manelismele zilei nu spurca aceasta lume. Si mi-am soptit atunci in barba: “Unde ai vazut vreodata aste tari necunoscute?/Cand se petrecu-aceste? La o mie patru sute?”.

Da, acum, dar chiar si pe la o mie patru sute. Caci ferocele editor al acestei frumuseti de carte, Petru Romosan, care stie multe cele (“si ne-nvata si pe noi”, cum se spunea intr-o poezie de la gradinita) ne-a aratat, mie si prietenului meu dr. Viorel Roman de la Bremen, imagini luate de obiectivul artistei care sunt parca panze ale unor maestri italieni din secolul al XVI-lea. Lumina si umbra cad aici ca acum cateva secole, galbenul e la fel de mieriu, e tihna si e neprihanire pana si pe aparatul de radio, si pe cutiile cu vopsele Acrylic din chilii.

Lumea pe care aceste pagini ne-o pune sub ochi e romaneasca intrutotul, chiar daca  nu tot spatiul romanesc e cu adevarat Gradina Maicii Domnului, cum ne-a vazut Papa de la Roma cand a poposit pe aici, si nu numai el.

Zic estetii ca uratul e mai sugestiv, in arta, decat frumosul, ca in frescele bisericilor Iadul e mai impresionant ca priveliste decat Raiul. Iata ca nu e chiar intotdeauna asa.

Intorcand foile acestui nestemat dar de Craciun, de Pasti si de toate zilele, pentru cateva clipe m-am calugarit.