Parintele ziarist online: Decembrie ’89 într-un sat din Bărăgan. Intamplari pastorale - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Parintele ziarist online: Decembrie ’89 într-un sat din Bărăgan. Intamplari pastorale

22 decembrie 1989. Ceauşescu proclamase “starea de necesitate”, impunând anumite restricţii, printre care şi aceea că nu au voie să circule pe stradă grupuri mai mari de trei persoane. Pe la prânz bate la uşă nea Florică (este şi acum cântăreţ la Şoldanu).

–   Părinte, fierbe ţara! Dumnezeu să vă dea sănătate! Avem înmor­mântare; a murit un ţigan şi părintele nostru „e prins” la Bucureşti, trebuie să vii!

–    Să vedem cum procedăm, nea Florică! Ai auzit de ordinul lui Ceauşescu?

–    Am auzit!

–    Şi ce facem că numai eu, dum­neata şi răposatu’ suntem trei per­soane?

–    Aşa-i părinte! răspunde îngân­durat, apoi continuă … Ceauşescu cu problemele lui, noi cu ale noastre.

Plecam împreună pe jos spre Şoldanu. Trecem pe lângă biserică, apoi o luăm la dreapta şi aproape de Argeş, intrăm într-un cartier cu case sărăcăcioase, netencuite, mici, învelite cu carton şi fără garduri. Ne apropiem de o casă şi, cu toate ca sunt mic de statură, m-am aplecat să pot intra pe uşă. Într-un colţ erau cinci-şase lăzi de bere puse una peste alta. În altă parte un cerc de bărbaţi stăteau pe vine şi, după cum dădeau din mâini, jucau zaruri. După câteva momente de cumpănă, îi întreb:

–    Aţi văzut la televizor că Ceau­şescu a spus să nu mergem mai mult de trei persoane pe stradă? Aşa că facem toată slujba aici şi, apoi, mergem direct la cimitir.

După ce terminăm slujba înmor­mântării, plecăm cu toţii spre ci­mitir. Când ajungem, observ de de­parte agitaţie de oameni lângă groapă.

–    Părinte — îmi spune nea Florică, femeia mortului a murit acum şais­prezece ani şi probabil au scos-o din cavou.

Într-adevar, când ne apropiem, constat că pe o placă de beton era aşezat un sicriu cu capacul între­deschis, sprijinit pe două sticle. Împrejurul sicriului erau 10-15 sticle de bere, mulţi bărbaţi cu alte sticle în mână, unii erau băuţi, alţii se certau, vorbeau tare, unul a trân­tit o sapă plecând supărat:

–  Părinţele, să-i cântăm şi noi ce­va moşului, după obiceiul nostru.

N-am avut timp să mă împotri­vesc, că iese din mulţime un bărbat cu acordeonul atârnat de gât, care începe să cânte: „Uită-te mamă la mineee! Of./Că vine tata la tineee! Of./Au, au, au, măi!/C-amândoi voi aţi plecaaat! Of./Şi noi toţi ne-am supăraaat! Of./Au, au, au, măi!/” Un bărbat în vârstă strigă hotărât:

–   Telar câtar che ghilabaimaia (pleacă de aici cu muzica ta), că ne- ai supărat de tot. Părinţele, fă-ţi şi mata „numărul” să plecăm mai re­pede acasă! Se face linişte, rostesc ectenia, sicriul este coborât în cavou şi plec. Ajung la şosea şi fac semn unei maşini:

–  A fugit Ceauşescuuu! ţipă şofe­rul la mine.

–  Când a fugit, domnule? îl întreb urcându-mă în maşină.

–   Acum o jumătate de oră cu eli­copterul.

Acasă, la televizor era „Revoluţia în direct”, iar seara a în­ceput nebunia cu teroriştii. N-a dor­mit nimeni toată noaptea, iar dimi­neaţă şeful postului de miliţie a ve­nit la mine:

–  Trebuie să vii la primărie că e balamuc mare; au venit de la Călă­raşi şi m-au trimis după dumneata.

Pe drum ne întâlnim cu un grup de vreo 30 de tineri care agitau un steag tricolor şi strigau: „Jos Ceau­şescu!”. în curtea primăriei… peste 200 de persoane. În biroul „tovară­şei primăriţe” erau cam 15 per­soane de toate vârstele, doi tineri de la Călăraşi şi un colonel de armată, înalt, masiv, de la „Canal”.

–  Părinte – mi se adresează doam­na primar – să ştiţi că eu sunt cre­dincioasă! Uitaţi… şi scoate din geantă o iconiţă.

Dar nea Mitică se răsteşte supă­rat:

–   Credincioasă, ai? Mai ţii minte când am venit la tine şi mi-ai arătat tabloul ăla (şi arată cu degetul tabloul cu Ceauşescu de pe perete) şi mi-ai spus că atâta timp cât o să fie ăla acolo faci ce spune el? Şi nea Mitică ia tabloul de pe perete cu amândouă mâinile şi-l trânteşte cu sete de masă, facându-l ţăndări, cioburile sărind prin încăpere. Începea revoluţia şi la Şoldanu.

–   Părinte — îmi spune domnul colonel — să anunţaţi oamenii la bi­serică să nu lase copiii pe afară, să nu-i răpească teroriştii! Unul din tinerii de la Călăraşi ne propune să alcătuim lista cu membrii „revolu­ţionari” din Şoldanu. Este trecută şi primăriţa şi secretarul primăriei. Cine iese să citească lista?

–   Dumneata părinte! spune dom­nul colonel.

Iau lista şi ies pe treptele pri­măriei. Citesc cinci-şase nume, apoi pe cel al primăriţei. Dar mul­ţimea strigă la noi:

–    Huooo! Jos pri-mă-ri-ţa! Nu-i iau în seamă şi citesc numele secre­tarului.

–   Părinţele, cine ţi-a dat bre lista aia – se aude o voce – vreţi să in­trăm peste voi să vă luăm la poceală? Gălăgie, strigăte, vociferări, cu greu am reuşit să ne înţelegem.

Am mai „deliberat” împreună vreo trei ore. Domnul colonel a blocat cu două camioane militare şoseaua Bucureşti-Olteniţa să nu treacă teroriştii. Am continuat să păzim primăria de terorişti încă vreo trei săptămâni, după care salariaţii primăriei s-au întors la lucru. În anul acela, copiii n-au mai colindat de frica teroriştilor, dar pentru prima dată am plâns când am văzut la televizor „Madrigalul” colindând:

Astăzi S-a născut Hristos,

Mesia chip luminos

Lăudaţi şi cântati

Şi vă bucurati !

Pr Nicolae Trusca – Intamplari pastorale

Despre autor: Mă numesc Nicolae Trușcă și sunt preot paroh în parohia Negoiești, comuna Soldanu, județul Călărași din 30 ianuarie 1982. Satul se află situat pe șoseaua București Oltenița (DN4) la km. 42.

Puțină istorie

Biserica la care slujesc este monument istoric, ctitorie a domnitorului Matei Basarab din anul 1649. Această localitate este încărcată de istorie; între anii 1640-1650 domnitorul Matei Basarab a avut la Negoiești o reședință de vară unde întrunea divanul țării, primea ambasadori și emitea hrisoave domnești. In anul 1650 biserica este vizitată de patriarhul Macarie al Antiohiei împreună cu diaconul Paul de Alep, care și scrie despre ea în „Călătoriile Patriarhului Macarie în Țara Românească”. În anul 1746 se întâlnesc la Mănăstirea Negoiești domnitorul Constantin Vodă Mavrocordat cu Ibrahim Pașa de Rusciuc pentru a rezolva unele probleme legate de granița de sud a țării. Domnitorii fanarioți care mergeau la scaunul de domnie la Bucuresti, în drumul lor poposeau la Mănăstirea Negoiești. Au scris despre această biserică, Dimitrie Bolintineanu, Ioan Papazoglu și Nicolae Iorga.

Biserica a fost grav avariată la cutremurul din 4 martie 1977. Între anii 1982 și 1989 am făcut următoarele reparații la biserică:

  • am revizuit acoperișul bisericii;

  • am pus 4 ferestre la turla mare în loc de obloane;

  • am tencuit-o la exterior în praf de piatră și ciment alb;

  • am schimbat 2 ferestre înalte de 4 m, ușile de la intrare, am reparat strănile și am restaurat pictura (de Constantin Lecca 1864) cu aviz de la Consiliul Culturii și Educatiei Socialiste;

Mai multe despre istoricul bisericii se pot afla pe adresa  http://www.tourneo.ro/negoiesti/

Situația actuală a bisericii

Din anul 2007, alcătuiesc un proiect din fonduri europene nerambursabile pentru reparația bisericii pe axa prioritară 5, domeniul major de interventie 5.1 Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe.

Proiectul Parohiei Negoiesti RESTAURARE, CONSOLIDARE, PUNERE ÎN VALOARE ȘI INTRODUCERE ÎN CIRCUITUL TURISTIC AL COMPLEXULUI ARHITECTURAL MEDIEVAL AL FOSTEI MĂNĂSTIRI NEGOIEȘTI – SOLDANU JUDEȚUL CĂLĂRAȘI este înregistrat cu numărul SM 27/5/5.1/247/10.11.2009 cod SMIS 14472 la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud, Muntenia. În data de 14 dec. 2009 Parohia Negoiești a primit scrisoarea nr. 8891 de la ADR Sud Muntenia referitoare la aprobarea etapei administrative și a eligibilității, proiectul urmând etapa de evaluare tehnico-financiară.

Despre Întâmplări pastorale

Am simtit nevoia să scriu întâmplări pastorale, pentru că în atâția ani de pastorație am trecut prin multe situații, uneori neobișnuite. Teoria nu s-a brodit întotdeauna cu practica. „Viața la țară” a fost o noutate pentru mine, deoarece eu sunt născut și crescut în București. Unii spun că mă exprim ușor în scris. Dacă Ion Cristoiu spunea ca este fan Camil Petrescu, eu sunt “fan” Ion Agârbiceanu. Am citit tot ce s-a publicat de Ion Agârbiceanu între anii 1970 -1980. Am fondat un ziar „Lumina Credintei” care a aparut timp de 2 ani, primind aprecieri scrise din partea Preasfintitului Damaschin și a Ministrului Culturii de atunci. La îndemnul Preasfințitului Damaschin am publicat în revista Băraganul Ortodox, în fiecare lună, cate o pagina, peste 40 de întâmplări pastorale.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.