Partidul Liberal și Partidul Comuniștilor efectuează numărătoarea paralelă a voturilor în mun. Chișinău. Potrivit candidatului PL, aceștia au rezultatul numărătorii paralele încă de la ora 06.00 dimineața. “Potrivit datelor, eu acumulez – 46%, iar Igor Dodon – 47%”, a declarat Chirtoacă pentru UNIMEDIA.
“Dacă nu am învins din primul tur, atunci vom învinge în turul II la sigur”, a conchis Dorin Chirtoacă pentru UNIMEDIA azi în prima parte a zilei.
De cealaltă parte, candidatul PCRM, Igor Dodon, a confirmat pentru reporterii noștri că și PCRM efectuează o numărătoare paralelă, dar nu a oferit mai multe detalii. “Tot ce pot să vă spun că datele noastre sunt diferite de cele ale PL. Rezultatele la fel sunt în favoarea mea”, a conchis acesta.
Telefonați în jurul orei 10.00 dimineața, reprezentanții staff-ul electoral al PLDM au declarat pentru UNIMEDIA că nu au deocamdată date care să le poată oferi publicului.
Potrivit Comisiei Electorală Centrală, au fost procesate până acum 43,33% din numărul total de voturi/procese verbale (inslusiv suburbiile) pentru tot mun. Chișinău. Potrivit rezultatelor, Igor Dodon ar acumula – 51,59%, Dorin Chirtoacă – 43,89%.
Numărătoarea paralelă a asociației Promo-Lex arată că primarul Capitalei va fi ales din turul doi. Astfel, potrivit rezultatelor colectate în toate secțiile de votare din Chișinău, niciunul dintre candidați nu obține peste 50 la sută din voturi. Igor Dodon ar obține 48,35% din voturile alegătorilor, iar Dorin Chirtoacă – 46,76 la sută.
Sursa: UNIMEDIA