Apologia autonomiei teritoriale pe banii nostri, la Consiliul Judetean Covasna. "Modelul" Tirolului de Sud demontat de Ziaristi Online - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Apologia autonomiei teritoriale pe banii nostri, la Consiliul Judetean Covasna. “Modelul” Tirolului de Sud demontat de Ziaristi Online

SVI Südtiroler Volksgruppen-Institute Bozen Italy &  SENCE Society for the Enhancement of National Communities in Europe Switzerland Zürich &  INTEREG Internazionales Recht und Regionalismus München Deutschland,  közreműködve Kovászna Megye Tanácsával és Sepsiszentgyörgy Polgármesteri Hivatalával tisztelettel meghívja Az olaszországi Alto-Adige – Südtirol autonóm tartomány útja, az egykori problémás térségtől a mai többnyelvű, sikeres európai régióig című szimpóziumra. Helyszín: Sepsiszentgyörgy, Kovászna Megye Tanácsának gyűlésterme. Időpont: 2011. szeptember 15., 1430-17 30

N-ati inteles nimic? Atunci aflati ca cele trei institute de mai sus, împreună cu Consiliul Judeţean Covasna şi Primăria Oraşului Sfîntu Gheorghe fac apologia autonomiei teritoriale pe banii cetatenilor romani, prin organizarea pe 15 septembrie 2011 a simpozionului “Drumul Regiunii Autonome Alto-Adige – Südtirol din Italia, o fostă problemă – un succes actual ca regiune multilingvistică din Europa”, organizat în municipiul Sfantu Gheorghe, chiar in sala de şedinţă a Consiliului Judeţean Covasna.

Ziaristi Online va ofera in schimb o analiza care demonteaza pretinsa autonomie de succes a “Tirolului de Sud” gata de a fi pusa in practica in inima Romaniei, prin asa-zisul “Tinut Secuiesc”.

AUTONOMII EXEMPLARE?

Acţiunile sistematice de înfiinţare în mijlocul României a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care reface defuncta Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire stalinistă, reprezintă în mare parte, dincolo de refuzul schizofrenic al celor care se erijează în lideri ai minorităţii maghiare din România de a se adecva la realitate, reflexul politicii unei politici neorevizioniste a paşilor mărunţi promovate cu asiduitate începând cu 1990. După eşecul iniţial al „autonomizării” Transilvaniei, instrumentul principal al strategiei neorevizioniste a devenit în prezent transformarea „ţinutului secuiesc” în „ţara-mamă din interior” (după modelul Ungariei care este „ţara-mamă din exterior”) pentru întreaga maghiarime din Transilvania. Scopul final este, aşa cum preconiza la sfârşitul deceniului trecut chiar Viktor Orbán, preşedintele Fidesz – partid radical de dreapta şi ultranaţionalist -, „construirea unei lumi maghiare, cu toate instituţiile ei, de la grădiniţe şi până la autoguvernările de rigoare”.

Unul dintre argumentele politicienilor maghiari în favoarea autonomiei pe criterii etnice, indiferent de faptul că fac parte din UDMR, CNS, UCM sau CNMT, este că în Europa există autonomii care ar putea fi luate drepte exemplu. Invocate  cel mai frecvent ca pilduitoare în acest sens sunt autonomia populaţiei de limba germană din Tirolul de sud şi autonomia suedezilor din Finlanda. Despre cum au fost obţinute, cât sunt de adecvate şi de relevante, reiese din prezentarea acestor frecvent invocate autonomii.

 

Autonomia ca preţ şi preţul unei autonomii

În virtutea faptului că în cursul istoriei Tirolul de sud a fost locuit şi de italieni, după primul război mondial, teritoriul, care făcuse parte din Imperiul austro-ungar, a fost atribuit Italiei. Printre argumente a fost şi acela că regiunea era indispensabilă funcţionării economice a regiunii de nord a statului italian. În 1945 s-a încercat, fără succes, realipirea Tirolului de sud la Austria. Discuţii  contradictorii şi sterile între Italia şi Austria au continuat până în 1948 când, în urma înţelegerii dintre cele doua state, s-a acordat o autonomie formală unui ţinut în care au fost cuprinse două regiuni: Trento, unde predomina populaţia italiană, şi Bolzano, unde majoritară era populaţia vorbitoare de limba germană. Pe întreg teritoriul, denumit Alto Adige, raportul era favorabil italienilor în proporţia de două treimi.

Soluţia nu i-a satisfăcut pe germanofoni. Discuţii antagonice au continuat până în 1960, când extremiştii din Tirolul de sud au aruncat în aer un stâlp de înaltă tensiune, întrerupând în acest fel alimentarea cu curent electric a Lombardiei. Cum era de aşteptat, Italia a reacţionat la acţiunile extremiştilor. La rândul ei, Austria s-a adresat Consiliului de Securitate al ONU.

Este interesantă  opinia lui Christoph Pan, presedintele Federaţiei Uniunii  Naţionalităţilor din Europa (FUEN) asupra actului terorist din 1960. După domnia sa, chiar daca el personal nu este de acord în principiu cu astfel de procedee, acţiunea extremiştilor din regiunea Bolzano a fost preţul plătit pentru a scoate din punctul mort problema autonomiei Tirolului de sud. (Dl. Pan, care este originar din chiar Tirolul de sud, a fost în mai multe rânduri unul dintre invitaţii de onoare a diverselor reuniuni ale UDMR.)

Sub lozinca “Vrem sa ne separăm de Trento!” au urmat nouă ani de încordare, de tratative între guvernul italian, reprezentanţii minoritarilor de limba germană şi reprezentanţii populaţiei italiene din teritoriu. În cele din urma, în 1969, Tirolul de sud a obţinut “autonomia internă reală”, de fapt autonomie în domeniul administraţiei locale cu posibilitatea folosirii limbii germane şi autonomiei culturală.

Optimist, Christoph Pan a susţinut că, o dată cu intrarea Austriei în Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 1995, se iveşte posibilitatea reîntregirii culturale, spirituale şi politice a Tirolului de sud cu restul Tirolului din care a făcut parte timp de secole. Ceea ce, evident, nu s-a întâmplat…

Câteva consideraţii se impun cu pregnanţă. Situaţia Tirolului de sud este una specială: el nu a revenit Italiei în virtutea principiului autodeterminării, ci i-a fost alipit. Teritoriul se află pe graniţă şi este locuit de o populaţie majoritară germanofonă care nu a cerut şi nu a dorit trecerea teritoriului la Italia. În ciuda unor afirmaţii, italienii, cu excepţia unor localităţi, nu au fost niciodată relativ majoritari în Tirolul de sud, cea mai mare parte a populaţiei acestei regiuni aflată pe graniţă se consideră de origină austriacă.

Cel mai grav este că se dă drept exemplu obţinerea autonomiei prin mijloace de forţă: separarea de Alto Adige şi autonomia Tirolului de sud  au fost dobândite prin metode extremist-teroriste. Chiar dacă în acest caz autonomia a fost preţul plătit pentru menţinerea Tirolului de sud de către Italia, acest fapt nu a rezolvat definitiv situaţia, după cum se poate deduce din afirmaţiile lui Christoph Pan.

 

Perfect separaţi de majoritate: autonomia suedezilor din Finlanda

De fapt, este impropriu să se vorbească despre autonomia minorităţii suedeze din Finlanda. În realitate este vorba de autonomia insulei Åland, a cărei populaţie este formată în proporţie de 90% din suedezi. Istoria acestei autonomii este semnificativă.

Până în 1809,  Åland a aparţinut Regatului Suediei. După aceasta dată, în urma Păcii de la Friedriksham, insula a fost cedată, împreună cu Finlanda, Rusiei, ambele teritorii fiind atribuite Marelui duce al Moscovei. Motivul pentru care întinsul imperiu dorea mica insulă, a fost de ordin militar: Åland închide, practic, intrarea în golful Botnik.

După Revoluţia din Octombrie, când, conform principiilor leniniste – şi nu numai lor, ci şi a celor wilsoniene – s-a pus problema autodeterminării, 96% dintre suedezii din Åland au dorit reîntoarcerea la ţara-mamă, Suedia. Finlanda, care devenise şi ea independentă, a promis însă suedezilor din Åland că, în cazul în care vor rămâne în cadrul ţării, insula se va bucura de o autonomie totală. În 1920 ea a şi fost legiferată, dar s-a dovedit a fi, cel puţin la început, pur formală.

Având drept motiv statutul insulei Åland, relaţiile dintre Suedia şi Finlanda s-au încordat până la punctul izbucnirii unui  conflict armat. În 1921, nou născuta Liga a Naţiunilor a decis ca Åland să aparţină Finlandei, cu condiţia să devină, din punct de vedere militar, un teritoriu neutru. Finlanda a trebuit să plătească preţul menţinerii insulei acordând, până la urmă, o larga autonomie acestei regiuni de interes strategic pe care trăiesc 25 000 locuitori.

Åland are  dreptul să folosească, în paralel cu steagul Finlandei, şi pe cel al Suediei. Administraţia foloseşte limba suedeză. Insula primeşte înapoi de la buget o parte din taxele plătite statului finlandez. Una dintre sursele propriului buget este dreptul de a emite timbre. Principala sursa de venituri a celor din Åland provine din faptul că insula este o zona de liber schimb, scutită de taxe vamale, iar locuitorii săi  au declarat ca vor face totul ca să păstreze acest statut chiar daca Finlanda va intra în Uniunea Europeana. Ceea ce s-a şi întâmplat, chiar dacă locuitorii din Åland au pierdut dreptul de a folosi fondurile comunitare. Ca să devii “cetăţean” cu depline drepturi al Ålandului este obligatoriu  să locuieşti cinci ani neîntrerupt pe insulă. În tot  acest interval, nu ai dreptul să cumperi pământ, să faci afaceri sau să promovezi vreo activitate industrială. După îndeplinirea stagiului, se poate pune problema obţinerii reşedinţei definitive, cu condiţia să cunoşti perfect limba suedeză. Un excelent exemplu de exclusivism, naţionalism şi intoleranţă!

Insula Åland este condusă de un parlament propriu. Unul dintre membrii săi face parte din Parlamentul Consiliului Europei, se numeşte Gunar Janssen şi – interesant! – a fost numit raportor al organizaţiei pentru România. Experţilor israelieni, care, în căutarea unei rezolvări pentru criza palestiniană, s-au arătat interesaţi de  autonomia suedezilor din Åland, li s-a specificat că ea este posibilă cu o singură condiţie: aceea ca minoritatea să trăiască separată geografic de majoritate.

În final, trebuie subliniat că până în prezent legislaţia internaţională nu prevede nici o formă de autonomie sau drepturi colective care să fie inclusă în zona standardelor pentru minorităţi. Aşa cum a precizat clar Comisia de la Veneţia cu prilejul avizului asupra proiectului Legii privind statutul minorităţilor naţionale din România, nici chiar autonomia culturală nu este reglementată de dreptul internaţional actual. În plus, Recomandarea nr. 43/1998 privind autonomia teritorială şi minorităţile naţionale a fost respinsă în întregime, în 2002, la Strasbourg, pe considerentul că dreptul internaţional nu consacră conceptul de autonomie teritorială pe baze etnice.

Dorin Suciu

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.