“În urmă cu mai bine de cinci ani, în contextul primei suspendări a exerciţiului funcţiei preşedintelui României, numele unor judecători ai Curţii Constituţionale şi cotele dosarelor lor din Arhiva Securităţii se aflau pe agenda şi sub lupa primului adjunct al directorului securităţii naţionale. Pe cât de mare a fost scandalul, la fel de adânc a fost şi mormântul acestei afaceri politice, care pe alte meridiane se lăsa cu încheierea deloc onorabilă a carierei în funcţie publică a celor vinovaţi.

S-a reuşit atunci până şi escamotarea concluziilor drastice şi a propunerilor pe măsură ale unei comisii parlamentare speciale de control a activităţii serviciului naţional de securitate. Motiv pentru care raportul comisiei a fost livrat presei de parlamentari din opoziţie. Numai de la Washington au fost auzite oarece ecouri. La Bucureşti au avut loc înjurături marinăreşti, s-au rostit ameninţări scrâşnite în surdină, după care s-a lăsat o linişte de mormânt.

Acela să fi fost momentul marii încălecări şi talibanizări a Curţii Constituţionale?! Artizanii porcăriei sunt bine mersi, mai zdravăn consolidaţi în ierarhia puterii oculte, cu grade la care le-ar fi venit rândul cândva în viitor şi cu cărţile făcute pentru toate alternanţele la puterea aparentă a partidelor politice. Asta fiindcă, potrivit adevărului scăpat de senatorul Mircea Geoană, “(…) nimeni nu ştie, nici chiar noi nu mai ştim câţi suntem” (n.n. ofiţeri acoperiţi în partidele şi instituţiile puterii politice).

Ce ar putea fi tentat să facă un ofiţer acoperit dacă ar ajunge preşedinte de republică? Să o rupă cu trecutul său marcat de tulburătoare secrete sau să-şi multiplice acest trecut la scara sistemului de guvernământ pe care şi-l doreşte în permanenţă “revista de front” şi defilând?

Foşti ofiţeri de securitate grupaţi în câte o falangă politică şi/sau economică nu au reprezentat chiar mândria sau gloria instituţiei pe care unii sunt tentaţi să o vadă ca fiind alcătuită numai din profesionişti de elită. Dovada este una vie şi a devenit blestemul ţării noastre. Au fost şi ofiţeri care au dovedit o compatibilitate malignă cu creaţiile lor mai puţin reuşite şi cărora, pentru a-şi estompa eşecurile, le-au mai cosmetizat “mapele profesionale”, prezentându-i drept valori ale frontului secret. Unele chiar bune de “export”!

Învăţămintele istoriei arată că agenţii rebutaţi, scăpaţi controlului instituţionalizat al sistemului, aşa cum zeci de cazuri se cunosc (între care Lenin, Stalin, Saddam Hussein, dictatori de prin America Latină, Africa ori Indochina), devin nişte jucării extrem de periculoase. Interzise exerciţiului funcţiei de demnitate publică şi excluse de la responsabilitatea deciziilor politice de stat.

Fiindcă asemenea angoase ne urmăresc şi după mai bine de două decenii de la despărţirea de un trecut care, din pacate, devine tot mai des reper axiologic de comparaţie, nu se poate să nu ne întrebăm cine şi de ce talibanizează societatea românească?”

Aurel I Rogojan

Integral in Cotidianul