Guvernul României a aprobat şi publicat deja în Monitorul Oficial al României, nr. 86 din 2 februarie 2015, o Hotărîre de Guvern pentru care se pare că graba şi stringenţa au fost atît de mari încît nici n-are număr.

În mod „democratic”, nu s-a ţinut cont de nici una din opiniile exprimate anterior sau în timpul dezbaterilor „oferite” de Ministerul Sănătăţii şi CNAS în 18 noiembrie 2010 şi în 16 ianuarie 2015. La dezbaterea din 16 ianuarie a.c. s-a promis semnarea unui protocol între CNAS şi organizaţiile prezente la dezbatere – promisiune care nici n-ar fi venit fără efortul diplomatic al Patriarhiei Române. Au trecut 12 zile, nu s-a semnat nimic, nu s-a respectat nici una din promisiunile făcute, după care Guvernul a publicat o H.G. fără număr. Cu alte cuvinte, cetăţenii statului au datoria de a purta un număr, dar actele guvernului, nu.

Nu se putea ţine seama de atitudinile ONG-urilor şi ale contribuabililor majoritari, dacă nu s-a ţinut cont nici de contractele din anii 2000 care prevedea obligaţia autorităţilor statului de a implementa cardurile exclusiv celor ce le acceptă benevol. Nu s-a ţinut cont nici de Constituţie, ale cărei articole se încalcă ca normă, fiindcă nu există un for care să apere respectarea ei. Prin urmare cu atât mai puţin s-ar putea aştepta cineva să se ţină cont de Biblie, pe care orice funcţionar public jură la investitura sa.

Nu s-a ţinut cont de faptul că un milion de contribuabili au plătit zeci de ani, iar acum sunt forţaţi să nu beneficieze de contribuţiile lor decât cu preţul vânzării conştiinţei lor – în cazul când acceptă cardul dar refuză „beneficiul” de a deveni donator, sau cu preţul vieţii lor – în cazul când acceptă cardul, prin care devin automat şi din oficiu contribuabili la banca de organe. Alternativa oferită cetăţenilor (care au muncit o viaţă, au plătit taxele la stat, au respectat legea şi au respectat spiritualitatea strămoşească) este aceasta: îţi vinzi conştiinţa, ori îţi vinzi organele. Minunată dovadă de „progres”.

Când acestea sunt alternativele sclavilor respectaţi, adică ale cetăţenilor care se vând, probabil că ar trebui să fim fericiţi de mărinimia alternativei oferite sclavilor discriminaţi, adică cetăţenilor care nu vor să se vândă: hărţuirea o dată la trei luni pentru o adeverinţă temporară. Şi ce este această metodă de discriminare şi hărţuire, decât o formă de a ţine evidenţa unui soi de beneficiari „refractari”, într-o societate sclavagistă în care integritatea morală şi civică e sancţionată prin lege?

Conform acestei H.G. fără număr, eliberarea primei adeverinţe de asigurat trebuie însoţită de declaraţia „pe propria răspundere” privind refuzul cardului de sănătate, iar dacă persoana deja a primit cardul, dar nu vrea să beneficieze de „avantajele” sale, trebuie să-l dea înapoi CNAS, împreună cu declaraţia amintită.

Sintagma „pe propria răspundere” este folosită numai şi numai atunci când ea implică, denotă, subliniază ori conştientizează un risc. Ordinul M.S. 1170 din 22 octombrie 2014 care reglementează „beneficiile” primitorului de card nu prevede în nici una din cele 12 forme de „donare”, vreo alternativă de a refuza donarea sau primirea. Toate cele 12 anexe asigură donarea cu orice chip, literalmente călcând peste cadavre, şi nici una din acele forme nu foloseşte sintagma „pe propria răspundere”, întrucât cetăţeanul este dezbrăcat de posibilitatea de a fi de-sine-răspunzător, ca într-un soi de promulgare a sclavagismului. Iar dacă acolo nu e considerat risc, când e arhicunoscut faptul că donatorul de organe MOARE prin donare (afară de donarea clasică, benevolă, a unui organ care nu pune în pericol viaţa), atunci este logic că riscul folosirii „adeverinţei de asigurat” este mai mare. Ce poate fi mai mare risc decât posibilitatea de a i se induce o comă, şi certitudinea de a fi hăcuit în comă? Iată o întrebare orwelliană.

De aceea, chiar dacă este o bucurie pentru creştini faptul că Dumnezeu ne mai îngăduie fie şi un singur ceas de viaţă (darămite trei luni cu adeverinţă de asigurat!) pentru românii contribuabili de bunăvoia lor atât, prin lege, la Stat cât şi, prin credinţă liberă, la Biserică, – H.G.-fără-număr de ieri nici într-un caz nu poate fi socotit nicidecum ca victorie a democraţiei, flagrant încălcate astfel, nici ca o speranţă pentru cei ce refuză cyborgizarea ca politică de stat. Îndemnul nostru este acelaşi ca al Sfintei Scripturi şi ca al tuturor Sfinţilor prin care a vorbit Dumnezeu oamenilor: să ne împăcăm cu Dumnezeu.

Cetăţenii integri, dacă pînă astăzi au fost nişte sclavi utili unei societăţi pe care şi-au dorit-o liberă, devin prin această Hotărîre de Guvern nişte sclavi second-hand. Statul electronic le-a restrîns cetăţenilor integri cam toate drepturile. Românii integri nu au cerut un drept în plus, ci doar respectarea Constituţiei.

Statele civilizate ale acestei lumi oferă posibilitatea propriilor cetăţeni de a beneficia de alternative de impozitare (pensii şi asigurări private, etc). Românii sclavi nu au această posibilitate. Spre diferenţă de cei ce au fost practic siliţi să fie sclavi în alte ţări, cetăţeanul român este sclav în propria ţară. Libertatea de expresie rămâne vorbă în vânt când faptele sunt împotriva voinţei majorităţii. Masca democratică e atât de contrazisă de măsurile legislative, încât oamenii pe bună dreptate se întreabă la ce mai este nevoie de atîta spectacol. „Pâine şi circ”? Spectacolul contemporan nu mai beneficiază nici de pîine, nici de circ, pentru că pîinea lipseşte, bieţii români trebuind să plece în alte ţări să aibă parte de ea, iar circul e macabru, pentru că e vorba de vieţile oamenilor.

E vremea lui scapă cine poate, a spus Părintele Adrian Făgeţeanu. Soluţii omeneşti nu există, a spus Părintele Justin Pârvu. Nu ne amăgim, aşadar, deoarece Bătrînii noştri ne-au spus dinainte că aceste vremuri vor veni. Slavă Domnului că, pentru rugăciunile lor, avem dreptul măcar la cele 3 luni de valabilitate a unei adeverinţe. Ne supunem Statului, chiar dacă devine limpede că Statul nu vrea să mai existăm; o spune chiar această H.G. fără număr din 28 ianuarie a.c.: de azi înainte românii integri vor exista doar „pe propria răspundere”, adică dreptul de a fi cetăţeni sclavi second-hand ai unei ţări pentru existenţa şi libertatea căreia au curs rîuri de sînge ale părinţilor, bunicilor şi strămoşilor noştri. Ca şi ei, credem că nu omul, ci Dumnezeu este Cel de care ţine viaţa, sănătatea şi mântuirea noastră. Ai Lui suntem, ai Lui să rămânem, în veci. Amin.

*

Imagini ale acestei Hotărîri de Guvern fără număr, la Petru-Voda.Ro

Sursa: Mănăstirea Petru Vodă via Ziaristi Online