Dezastrul de la Operă. Despre aberaţiile debitate de Răzvan Dincă, directorul Operei Naţionale din Bucureşti şi despre abisul cultural pe care-l promovează - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Dezastrul de la Operă. Despre aberaţiile debitate de Răzvan Dincă, directorul Operei Naţionale din Bucureşti şi despre abisul cultural pe care-l promovează

Falstaff la Opera Romana de unul Graham Vick

Razvan Ioan DincaLa finele lunii februarie, după calamitatea artistică pe care ne-a oferit-o cu acel Falstaff degradant pentru ideea de muzică şi de spectacol (foto sus), regizat de un anume Graham Vick, iată că directorul Operei Naţionale din Bucureşti, Răzvan Dincă (foto dreapta), preaslăvindu-l pe invitatul său britanic ne face mărturisiri epocale. 1. “Graham Vick nu are meseria de regizor”. 2. Graham Vick “nu a luat nimic în serios”. 3. Iar ce a făcut acest Graham Vick, “a făcut-o extrem de contemporan” (Sursa: EvZ). Ei bine: 1. dacă nu are meseria de regizor, de ce a fost invitat să regizeze acest spectacol? 2. Dacă nu a luat nimic în serios, de ce l-am lua noi în serios pe acest Graham Vick? 3. Scuze, “extrem de contemporan”, ce înseamnă?

Pe deasupra, domnul Răzvan Dincă ne mai trage şi o lecţie de filosofie a culturii: “Noi trebuie să afirmăm spiritual ceea ce avem important ca naţie”. Aici a nimerit-o. Numai că, din păcate, ceea ce face reprezintă exact contrariul. De pildă aducând un regizor britanic să terfelească la Bucureşti ceea ce n-ar fi îndrăznit să profaneze în propria ţară.

“România nu are repere culturale în acest moment”, ne mai spune acest iluminat “antreprenor cultural”, cum îşi zice, antreprenoriatul său părându-i-se desigur soluţia salvatoare a nemuririi noastre artistice. Argument strivitor: “Foarte greu vei găsi înainte de spectacol două sau trei bilete la casă. Avem cinci spectacole pe săptămână de multe ori, câteodată şi şase, deci (de ce deci ?) vorbim de o sală de o mie de locuri şi (lipseşte de ) cinci sau şase mii de oameni pe săptămână la operă”.

Argumentaţie susţinută de o gândire crâncenă, care nu i-a trecut vreodată prin cap nici lui Gounod când era directorul Operei din Paris, nici lui Karajan pe când conducea destinele Operei din Viena şi nici lui Claudio Abbado pe când se afla în fruntea Teatrului alla Scala din Milano. Pe scurt, iată ce ne spune antreprenorul cultural al Operei din Bucureşti, despre care tot ce se ştie e că nu are nimic în comun cu muzica: “Constatăm că începe să crească interesul pentru operă din partea oamenilor din pătura de mijloc. Constatăm asta nu din încasările de la casa de bilete, ci din încasările pe care le avem la baruri!” Păi, dacă reducând opera la nivelul de bâlci aveţi atâtea încasări la baruri, să vedeţi ce încasări aţi mai avea, Domnule Director, dacă aţi transforma Opera în Night-Club, cu solistele la bară!

Vocaţia trădată a condeierilor de operă şi operetă

Cât despre critica muzicală, unde e asta? Unii dintre condeierii genului (pe ce criterii or fi fost selectaţi?) au fost în comisia care a votat pentru plasarea în fruntea Operei a actualului director. Aceşti condeieri de care vorbeam, chiar dacă şi-ar da seama de scăderea abisală a nivelului artistic al Operei, nu se pot dezice cu una cu două, demonstrându-şi – de voie de nevoie – mai curând ataşamentul faţă de succesul de bufet al Operei din Bucureşti decât faţă de valorile perene ale muzicii şi ale spectacolului de operă pe care, în teorie, gardieni ai templului, ar avea vocaţia să le apere.

“Elevata” publicitate în care Opera Naţională Bucureşti îşi prezintă noua producţie cu opera Falstaff de Verdi reprezintă (ţineţi-vă bine!) o cutie de conserve cu o încărcătură de mâncare de fasole. Pe cutia de conserve – snobismul cultural extrem de contemporan obligă la asta – scrie: Tradition (tradişăn, cum ar fi). Asta e Falstaff pentru Opera Naţională din Bucureşti, asta e Verdi, asta e, în traducere, tradiţia.

Afis Falstaff Conserva de Fasole - Opera Romana 2015

Prostia şi vulgaritatea înmănunchiate atât de fericit în această imagine pălesc însă în faţa greţosului spot publicitar difuzat de aceeaşi instituţie “naţională”. O golănie abjectă, pornografică, anunţând premiera din 19 februarie. Spotul începe cu un fel de efeb nud aşezat pe un closet, continuă cu o defilare de muieri nude însoţite de rouge à lèvres de mari dimensiuni şi în stare de erecţie, reia tema latrinei pe care acum e aşezat ca pe un tron un borţomega nud şi ăsta, şi din cale-afară de disgraţios, care trage la măsea.

Iată, doamnelor şi domnilor, iată dragi români cum înţelege directorul Operei Naţionale din Bucureşti că trebuie “să afirmăm spiritual ceea ce avem important ca naţie”. Şi anume conservele de fasole, cu efectul rău mirositor din spectacolul său, al damfurilor cu confeti pe care le emite cu elan în direcţia publicului din bucile sale colosale porcul ce domină scena din noua montare cu Falstaff de Verdi! Repet, Falstaff. De Verdi! E vorba aici de diktatura puturoasă a inculturii, şi nu de dictatura culturii, cum scrie un alt condeier de ocazie. Pentru directorul Operei Naţionale spiritualitatea înseamnă şuncile degulinante ale unui personaj bahic care urinează în văzul tuturor, pe un fond muzical de bar abject. Asta, la Opera Naţională din Bucureşti, şi pe banii dumneavoastră, domnilor şi doamnelor. E halucinant, nu-i aşa? Domnul Răzvan Dincă ne-a fixat aşadar “reperele (sale) culturale”. Har Domnului, acestea nu sunt şi nu pot fi şi ale noastre.

Marea fericire a muncitorilor de la Opera din Bucureşti

Dacă condeierii farisei sunt ceea ce vedem că sunt şi mai niciunul nu mişcă în front, de ce ne-am mai mira când o simplă jurnalistă trimisă în regim filantropic de un mare cotidian ne spune că Întâi Stătătorul Operei a primit-o “bucuros”. Ar fi fost culmea să nu fie bucuros, poftit cum era să se lăfăie pe două pagini de jurnal. Bucuros mai ales pentru că nu era în măsură să-şi dea seama de dimensiunea enormităţilor spuse de el şi reproduse în coloanele ziarului la care ne-am referit la începutul acestor rânduri.

Cum să nu te strici de râs citind cuvintele jurnalistei: “Dacă este să vorbească cineva despre prestigiul Operei Naţionale, cine poate fi mai potrivit decât Răzvan Dincă?”. O fi vrut să scrie despre prestigiul pierdut al Operei, dar nu i-a ieşit fraza din păcate. “Se fac reparaţii, – mai scrie ea – muncitorii îşi zâmbesc veseli, semn că locul este ospitalier”, etc., etc. Ceea ce era de constatat însă e 1. că nu se mai termină odată reparaţiile; 2. că muncitorii zâmbesc e puţin spus, de vreme ce suntem în faza reparaţiilor la reparaţii şi ei cântă, cu elanul sufletului : – Hai la lupta cea mare / Opera s-o năruim! ; 3. aici e de discutat, o fi poate locul ospitalier, dar atmosfera e sinistră.

Loc ospitalier?

Citind articolele noastre, singurele în peisajul cultural din prezent care pun în lumină o sumedenie de adevăruri legate de crima organizată din lumea operei – articole publicate în speranţa de a-i trezi pe cei care pot pune capăt acestui uriaş fenomen de corupţie artistică şi financiară – mai mulţi artişti şi membri ai personalului Operei Naţionale din Bucureşti ne-au semnalat, în disperarea lor, un număr de fapte pe care le înşiruim aici, cerând autorităţilor competente să treacă, în sfârşit, la examinarea atentă a ceea ce se întâmplă la Opera Naţională din Bucureşti, ca şi la Festivalul Enescu, la care ne refeream într-un articol anterior.

O fi fost managerul sau antreprenorul, cum vreți să-i spuneți, „bucuros” de vizita acelei jurnaliste, dar toate informațiile de care dispunem arată clar că același kulturnik, cu suficiența lui, nu e deloc „bucuros” să discute cu artiștii, care trebuie să i se adreseze în scris, prin emailuri, la care de altfel nu răspunde. Dar e generos cu timpul și disponibilitatea pentru orice formă de publicitate falsă în care, prin inadvertență, din fericire, se și demască prostește.

Loc ospitalier, Opera? Da’ de unde, dacă ținem seama de ce aflăm de la cei care-și petrec viața, zi de zi, în această instituție. Care loc ospitalier, acela pentru refacerea, reamenajarea și îmbunătățirea funcționalității căruia se spune că s-au cheltuit milioane și milioane de euro? Cu rezultate dezastruoase pe toate planurile, pe care vocile (înăbușite) din teatru și din afara lui (șoptite) le formulează cam astfel:

  1. Lucrări necorespunzătoare care pun în pericol scena și personalul, obligat să susțină spectacole în condiții improprii, în condiții care le pun în pericol sănătatea și chiar viața. Motiv pentru care în urma unor inspecții și controale tehnice oficiale din luna ianuarie s-a dispus oprirea din funcționare a trapelor de scenă, a fosei și a trapelor de decoruri neautorizate;
  2. Achiziționarea de trape de decor, respectiv ștăngi, care nu au nicio funcționalitate și nicio utilitate. Dintre cele 32 ștăngi noi, unele sunt nefuncționale, altele au rămas nemontate;
  3. Starea precară a instalațiilor de încălzire, de canalizare, de apă caldă și rece, a instalațiilor electrice, de iluminare a scenei, a instalațiilor de sonorizare și video (executate parțial);
  4. Folosirea materialelor de proastă calitate la refacerea sălii de spectacol: parchet ieftin, ornamente de plastic, placaj aglomerat în loji, în loc de mătase și lemn, cum prevedea proiectul inițial;
  5. Folosirea neautorizată în scenă, încă de la începutul stagiunii, a unor mecanisme nefuncționale, nesigure, periculoase;
  6. Condiții de muncă improprii pe o lungă perioadă de timp: frig, praf, umezeală, aer cu substanțe toxice specifice șantierului, lipsa ventilației indispensabile;
  7. Podeaua scenei: instabilă, dată în funcționare fără avizele necesare.

„Atenție! Șantier în lucru. Pericol General. Accesul persoanelor neautorizate strict interzis”

„Se fac reparații, muncitorii zâmbesc veseli”, scrie jurnalista noastră. Poate că erau veseli când i-a văzut ea. Veseli că au scăpat cu viață în condițiile – anunțate oficial – de pericol public, în care lucrează ei, muncitorii care zâmbesc, personalul tehnic, artiștii. Și publicul. Deși s-au făcut mai multe sesizări pe tema candelabrelor din clădirea Operei, nu se știe cu precizie care este gradul de siguranţă al instalației de urcare şi coborâre a imensului candelabru din sala de spectacole; la fel în cazul candelabrelor din foaier: nu se ştie dacă au avizele tehnice necesare, şi dacă asupra publicului planează sau nu un risc de accidentări grave sau chiar mortale.

La fel, riscul crescut de incendiu nu poate fi neglijat, instalațiile electrice fiind precare, unele materiale inflamabile fiind depozitate în mod impropriu: materiale lemnoase provenite din dezafectarea vechilor scene amestecate cu ce-a mai rămas din vechile ateliere de tâmplărie, etc.

Răspunsul Inspectoratului pentru Situații de Urgență la problemele enunţate în sesizări e ca şi inexistent: “având în vedere principiul confidențialității, datele și documentele solicitate nu pot fi puse la dispoziție, iar măsurile impuse Operei Naționale București în vederea punerii în acord cu cerințele specifice intră sub incidența principiului anterior menționat (al confidențialității)”. Confidenţialitate care, în tot cazul, nu spune nimic reconfortant, confirmând prin tăcere justeţea plângerilor. Pentru a nu mai vorbi de podeaua scenei, instabilă, și de nevoia de a se fi consolidat structura de rezistență a scenei, după ce a fost în prealabil „restructurată” și, ca urmare, nu mai putea susține decorurile, personalul tehnic, artiștii!

Nunta lui Fiagro, Faust, Lohengrin, Don Giovanni : versiuni amputate

Toate acestea, pe care le auzim de la artiști ai Operei Naționale din București și de la membri ai personalului, nu sunt vorbe goale, de vreme ce directorul general s-a văzut obligat în ultimele luni să anuleze nu mai puțin de 9 reprezentații, altele desfășurându-se cu decoruri incomplete ori cu regia modificată din cauza dezastrului tehnic actual.

Este cazul spectacolelor cu Nunta lui Figaro, Faust sau Lohengrin – care a trebuit să fie susținut în formă de concert. Dacă se continuă în același ritm, și cu aceeași echipă managerială, este forte posibil ca în curând să asistăm şi la spectacole de… balet tot în „formă de concert”!… De asemenea regia spectacolului Don Giovanni a avut de suferit din cauza imposibilității tehnice de a se monta luminile conform regiei inițiale. Este de menționat că regia acestor spectacole, imposibil de respectat în prezent, era perfect posibilă înainte de „reparații”.

Milioane de euro cheltuite pentru ce, cum și pentru cine?

Pentru o sală în care acustica e mai proastă ca înainte de „lucrări”? Pentru o scenă nefuncțională și plină de riscuri grave pentru artiști și pentru personalul tehnic? Pentru atmosfera de teroare care domnește de frica anulării contractelor de muncă, așa cum au pățit între alții un excelent violoncelist sau tenorul pe care se sprijineau cele mai multe spectacole, și care și-a găsit refugiu la Opera din Cluj. Ce loc ospitalier? Acela în care managerul kulturnik face ce face ca accidentele de muncă şi mai ales cele din scenă să fie trecute sub tăcere? Cât de sigure sunt ștăngile din recolta Răzvan Dincă?

Unul dintre sindicatele Operei Naționale București s-a adresat instituțiilor specializate, ca Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și a Instalațiilor de Ridicat Bucureşti, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului de Protecţie şi Pază. Răspunsurile primite de la Inspectoratul Teritorial de Muncă și de la Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și a Instalațiilor de Ridicat au confirmat existența gravelor problemele sesizate. Ministerul Culturii a fost notificat de Sindicat referitor la pericolele la care este expusă activitatea angajaților Operei. Şi cu toate acestea, în ciuda pericolelor, a condițiilor improprii la locul de muncă, constatate și dovedite de înseşi instituțiile abilitate, Ministerul Culturii și direcția Operei permit continuarea prezentării de spectacole concomitent cu lucrările de construcție și cu reparațiile fără sfărșit.

Riscuri confirmate

Răspunsurile primite de la Inspectoratul Teritorial de Muncă și de la Inspectoratul de Stat în Construcţii se contrazic între ele, ceea ce face să se presupună că lucrurile ar fi de fapt și mai grave decât se poate observa cu ochiul liber.

  • În adresa P485/2953/C.S.S.M./11.02.2015, Inspectoratul Teritorial de Muncă afirmă că lucrările de construcție sunt continue, în desfășurare, fiind concomitente cu activitatea angajaților Operei: „Constatările dumneavoastră referitoare la existența unor riscuri de accidentare și îmbolnăvire profesională identificate în mediul de muncă din cadrul Operei Naționale București se confirmă. Acestea sunt rezultatul desfășurării în același timp a două activități, culturale și de construcții. Am constatat că nu există o concordanță între sarcinile de producție (ale celor două activități) și cele de sănătate în muncă, fapt care generează disconfortul fizic și psihic precizat.”
  • În adresa nr. 4211/ 09.02.2015, Inspectoratul de Stat în Construcţii afirmă că lucrările sunt suspendate din noiembrie 2014, până în iunie 2015: „În urma verificărilor la adresa sus menționată, efectuate de către inspectori ai Inspectoratului în Construcții al Municipiului București s-a constatat că în zona buzunarelor și a scenei lucrările nu sunt finalizate, celelalte lucrări cuprinse în autorizația de construire au fost finalizate și au fost preluate de către beneficiar (Opera Națională București) prin procese verbale de predare-primire între executant și beneficiar. Opera Națională București, prin reprezentantul său legal a pus la dispoziție reprezentanților noștri Contractul de execuție și Actele Adiționale, care au drept clauză suspendarea lucrărilor de execuție în perioada noiembrie 2014-iunie 2015, aceste lucrări urmând a se relua în luna iulie 2015.

Contradicțiile dintre aceste adrese ar merita să fie analizate, după cum ar mai trebui analizată şi adresa Inspectoratului de Stat în Construcţii, în care s-a constatat că „în zona buzunarelor” lucrările nu sunt finalizate. De ce Inspectoratul de Stat în Construcţii apelează la acest argou de scenă imprecis, în loc să folosească limbajul tehnic adecvat, care să specifice clar zonele unde lucrările nu sunt finalizate. Oare la ce buzunare se referă Inspectoratul de Stat în Construcţii? La ale cui buzunare „nu sunt finalizate lucrările”?

Devastarea Operei Naționale București

Marea preocupare a antreprenorului kulturnik Răzvan Dincă, de la venirea sa la direcția Operei pare să fi fost punerea la pământ a tot ce vedea cu ochii. Și lumea în temă se întreabă pe bună dreptate:

  1. Cum au fost „valorificate” cele aproximativ 2000 de tone de fier vechi provenite din dezafectarea sistemelor de instalații din clădirea Operei, estimarea ridicându-se la circa 400.000 de euro?;
  2. Unde sunt oglinzile (venețiene) din foaier sau cele care decorau odinioară pereții culoarelor de la cabinele artiștilor?;
  3. Cum se justifică, cum se explică dispariția din repertoriul Operei a cel puțin 17 titluri de spectacole, iar din repertoriul Operetei a 25 de titluri de spectacole care nu au mai fost programate de când instituţia e sub conducerea domnului Răzvan Dincă? Titlurile celor 25 de spectacole de la Operetă, cu decoruri complete, aveau și circa 50.000 de costume, despre care de asemenea nu se știe nimic. Dacă au fost „casate”, în ce condiții legale a avut loc casarea, respectiv distrugerea și aruncarea decorurilor și a costumelor spectacolelor dispărute? Cine din Ministerul Culturii îl acoperă pe domnul Răzvan Dincă? Şi de ce?;
  4. De ce a fost distrus Atelierul de tâmplărie al Operei, recurgându-se la „surse” externe, ultracostisitoare ca și în cazul celorlaltor ateliere, lăsate în paragină pentru a face apel la colaborări din afara Operei?;
  5. Cum și de ce a acţionat domnul Răzvan Dincă pentru a uni Opera cu Opereta, ruinându-le pe amîndouă?;
  6. De ce a fost distrus muzeul Operei? Pentru ca trecutul să înceapă cu el?;
  7. De ce s-a desființat Studioul de Operă, cu întreg repertoriul său de circa 30 de titluri de spectacole, iubite și frecventate de publicul de toate vârstele, iar în spațiul său s-a amenajat o… cafenea, așa cum se constată în recentul raport de control nr. OF/2014/0013/B 4 al Oficiului European de Luptă Antifraudă, referitor la implementarea proiectelor finanațate din bani europeni: STUDIOPERA și SCENART ?

Declaraţiile de avere la control !

O altă serie de întrebări fără răspuns pînă una-alta ne e semnalată:

  1. De ce nu sunt cunoscute toate declarațiile de avere și de interese ale domnului Răzvan Dincă, de vreme ce acesta se află în fruntea unei instituții publice, pe deasupra una bicefală?! De peste 10 ani de zile, el a fost fără întrerupere director de instituții publice: din 2002 până în 2006 la Teatrul George Ciprian din Buzău, în perioada 2006-2012 la Teatrul Național de Operetă Ion Dacian și din 2012 până în prezent la Opera Națională din Bucureşti. Or, pe site-ul Agenției Naționale de Integritate pot fi văzute doar 3 declarații de avere și interese ale acestuia, completate în anii 2011, 2012 și 2013.
  2. De ce nu figurează în aceste declarații sumele încasate de personaj drept Manager al proiectului SCENART, sau cele încasate pentru regie artistică? În locul cifrelor exacte, apare trecut, enigmatic, doar „Conform fișei fiscale”.
  3. În ce condiții de legalitate a deținut (concomitent) domnul director general al Teatrului de Operetă Ion Dacian și o altă funcție de conducere, și anume aceea de manager al proiectului SCENART ? În ce condiții de legalitate, ca director general al Teatrului de Operetă a mai încasat și venituri de regizor, având în vedere legislația momentului respectiv?

Privind mai în amănunt cele trei declarații se observă că în anul 2008 domnul Răzvan Dincă a dobândit prin vânzare-cumpărare, la Măgurele, un teren cu o suprafață de 450 de mp., iar în anul 2009 a obţinut tot prin vânzare-cumpărare, la Sărata Monteoru, un teren în suprafață de 812 mp. Din ce bani și-ar putea permite un bugetar să dobândească aceste terenuri? Pe site-ul pensiunii Țara Luanei din Sărata Monteoru, apare trecută ca persoană de contact doamna Violeta Dincă. Să fie o simplă coincidență de nume? Oare cât a costat această pensiune, şi mai ales cui aparține de fapt?

Kulturnikul de Buzău înţolit pe banii teatrului… !

Răzvan Dincă pare să fi fost inițial destul de lipsit de mijloace, sau mai bine zis atât de lipsit de mijloace încât nu ar fi avut nici măcar bani de haine. Altfel de ce ar fi cumpărat din banii Teatrului George Ciprian din Buzău un costum compus din trei piese, cămașă Olimp, cravate, pantalon și vestă, pantofi, un alt costum de haine, alte cămăși, cravate și două curele? În Nota de constatare privind verificarea necesității, realității și eficienței cheltuielilor efectuate la Teatrul George Ciprian din Buzău din data de 30 martie 2004, Răzvan Dincă declara – lamentabil – că bunurile în cauză ar fi avut rol de reprezentare. La momentul respectiv, aceste achiziții au declanşat un adevărat scandal în presa locală, stârnind, printre altele, indignarea actriței și regizoarei Catrinel Dumitrescu, după cum se poate constata în articolul Ce bine e să fii director – Recuzita teatrului numai bună și de Revelion.

Tot în Nota de constatare privind verificarea necesității, realității și eficienței cheltuielilor efectuate la Teatrul George Ciprian din Buzău mai sus menţionată, e semnalat faptul că „De multe ori… directorul unității ridica numerar pentru plata colaboratorilor, fără delegație din partea acestora”. Oare în ce cod moral, etic sau penal se încadrează o astfel de practică?

Quousque tandem…?

Până când o să mai răbdăm această plenară înjosire culturală care pretinde cu insolență a ne pune în pas cu lumea? Ar fi instructiv să aflăm, și vom afla, cât a fost plătit acel Graham Vick, care nu e regizor, n-a luat nimic în serios (în afară de bani, desigur), și de ce coregraful Johan Kobborg primește, de unul singur, un salariu de 7.300 de euro pe lună, ceea ce înseamnă echivalentul a peste 32.000 de lei, adică de aproape 16 ori mai mult decât un balerin român, remunerat cu până la 2.000 de lei pe lună. Cei din Operă sunt constrânși la tăcere, prin șantaj și teroare. Condeierii de cumetrie nu sunt în stare să ridice o verticală a valorilor și nu contribuie practic cu nimic la însănătoșirea lirică a națiunii. Dimpotrivă, ajută la menținerea mediocrității.

Ne rămâne totuși să sperăm că instituții ca Direcţia Naţională Anticorupţie, Curtea de Conturi, Agenția Națională de Integritate, Fiscul și altele să ia lucrurile în considerare de la baza lor materială manageriată așa cum vedem de kulturnikul de serviciu, călare pe zeci de milioane de euro provenite din buzunarul contribuabililor români.

Cleopatra Pop

Sindicatele Operei şi Directorul acesteia, în cazul în care doresc să-şi prezinte poziţiile, o pot face, punctual, pe tematica expusă de colaboratoarea noastră, care ne-a pus la dispoziţie şi câteva documente, dintr-un dosar mai amplu:

Opera-Romana-Contract-Kobborg-Dinca

Opera Romana Dinca 2 Opera Romana Dinca 3 Opera Romana Dinca 4 Opera Romana Dinca 5 Opera Romana Dinca 7 Opera Romana Dinca 8 Opera Romana Dinca 9
Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

23 comments

  1. Pingback: Răzvan Dincă ridicat de mascaţi de la Operă | Ziaristi Online

  2. Pingback: JAFUL DE LA OPERĂ. Sinteză informativă privind activitatea grupului infracţional condus de Răzvan Dincă | Ziaristi Online

  3. Pingback: Un balerin cu tupeu: Johan Kobborg ne ameninţă că ne dă în judecată pentru că i-am publicat contractul cu Opera Română de 7.307 euro/lună. Din banii noştri - Ziaristi OnlineZiaristi Online

  4. Pingback: KOBBORG, BUBOIUL DE LA OPERĂ. Putea fi spart de un anZiaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.