"Calatori prin Bucureşti", un ghid extraordinar al Capitalei României, publicat la Tel Aviv şi lansat la Palatul Şuţu. "Orașul geografiilor simbolice" - Prefaţa lui Adrian Majuru - Ziaristi OnlineZiaristi Online

“Calatori prin Bucureşti”, un ghid extraordinar al Capitalei României, publicat la Tel Aviv şi lansat la Palatul Şuţu. “Orașul geografiilor simbolice” – Prefaţa lui Adrian Majuru

Coperta Calatori prin BucurestiEditura Familia, din Israel şi ProUniversitaria, din România, au publicat şi lansat sub auspiciile Asociaţiei “Anima Fori” şi a Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, într-o ediţie bilingvă, în română şi engleză, poate “cel mai complex ghid al Bucureştiului” de azi, după cum a titrat e-cultura.ro: “Călători prin București”, de dr. Irina Airinei, profesor la SNSPA, și Sorin Bordușanu, vicepreşedintele Comisiei de atribuire de denumiri a Municipiului Bucureşti. Volumul a fost lansat la Tel Aviv şi apoi la Bucureşti, la Palatul Şuţu, şi constituie un prim pas dintr-un proiect aflat în derulare. “Este prima lucrare dintr-un proiect care abia începe, reunind studii şi conferințe susținute la evenimente internaționale”, a spus coautoarea, la Bucureşti. Airinei a îndemnat la păstrarea “memoriei culturale pentru a nu uita cine suntem, de unde venim și unde ne ducem”, citată de Agerpres. Sorin Bordușanu, coautor al volumului, a arătat că și-a dorit să prezinte o altă față a Bucureștiului, prin intermediul unor oameni care și-au găsit destinul în orașul lui Bucur. Cartea “spune că sufletul cetății — Anima Fori — înseamnă conviețuirea interetnică firească în urbea cu străzi ale căror denumiri destăinuie povești, uneori, pe nedrept, uitate”. ”Volumul este un simbol al păcii, deziderat al României și al Israelului în egală măsură”, notează scriitorul G. Mosari, președintele Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Română, Tel Aviv. Volumul poate fi comandat electronic de AICI. În exclusivitate pentru cititorii Ziaristi Online, vom prezenta pe portalul nostru mai multe capitole importante din istoria Bucureştilor, cuprinse în volumul celor doi reputaţi cercetători. Până atunci, redăm Prefaţa lucrării, semnată de prof. dr. Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti şi un important publicist al zilei:

Orașul geografiilor simbolice

Bucurestiul nostru

Oraşele se nasc şi mor de mai multe ori într-o singură viaţă. Ele au cu fiecare secol trăit o viaţă diferită iar ceea ce rămâne în urmă numim generic «patrimoniu». Bucureştiul are în patrimoniul său multe legende legate de întemeiere dar şi o realitate istorică de lungă durată pe care greu o putem descrie foarte pe scurt. Culoarul de mijloc al Dâmboviţei a fost pentru evul mediu unul dintre puţinele locuri de trecere către Ardeal, prin mijlocul pădurilor şi al luncilor inundabile care străbăteau câmpiile dunărene în acele timpuri.

Întotdeauna la astfel de intersectări de drumuri comerciale se formau aşezări săteşti, care ofereau siguranţă celor care tranzitau mărfuri, dar şi o piaţă de desfacere a produselor lor. Şi cum astfel de travesări aveau loc începând cu încetarea ploilor, primăvara, şi toamna, înainte de venirea zăpezilor, întreaga regiune s-a adaptat economic traficului negustoresc, fidelizându-l cu organizarea de târguri periodice cum au fost Moşii de Primăvară şi Moşii de Toamnă. Satele Bucureştiului de azi au avut un astfel de târg, pe care oraşul l-a păstrat la marginile sale până în modernitate sub numele de «Târgul Moşilor» cu «Oborul de Vite». Iar drumul care ducea la acest târg s-a numit, cum era şi firesc, «Calea Moşilor» sau «Podul Târgului de Afară». Dar şi vechile drumuri ale negoţului şi comerţului regional şi european se păstrează în reţeaua stradală a oraşului de azi: Calea Victoriei a fost Podul Braşovului înainte de a fi Podul Mogoşoaiei; Bulevardul Colţei a fost Drumul Ploeştilor iar de acolo drumul mergea tot spre Braşov; Calea Griviţei a fost Podul de Pământ sau Podul Târgoviştei care mergea spre Sibiu; Calea Rahovei a fost Calea Craiovei ce ducea spre Drobeta şi Belgrad; Calea Călăraşilor ducea spre Dunăre şi Bizanţ; Calea Şerban Vodă de azi era Podul Beilicului, care se continua spre Dunăre cu Şoseaua Giurgiului şi a Olteniţei; Şoseaua Vergului era drumul Brăilei. Iar toate aceste drumuri se întâlneau pentru a trece Dâmboviţa în zona pieţei Unirii de azi, unde se afla un ostrov iar debitul rîului era mai sinuos oferind posibilităţi de traversare, restul malurilor fiind în general abrupte.

Această piaţă economică regională a intrat la un moment dat în atenţia domnitorului ţării. Şi începând cu atenţia dată de domnie acestor locuri a început şi istoria târgului Bucureştilor. O poveste care se desfăşoară de peste 600 de ani.

Sorin Borduşanu şi Irina Airinei cartografiază una dintre cele mai sensibile hărți urbane, aceea a numelor aparent tăinuite sau foarte des schimbate, cu trecerea generațiilor consumatoare de simboluri. Până la prezenta lucrare, zona denumirilor, de locuri și străzi, rămăsese pentru București un spațiu necartografiat decât foarte sporadic. Auorii dovedesc, prin monografia de faţă, forța multiculturalității în modelarea hărților simbolice ale unui mare oraș, deși de vârstă destul de tânără, cum este Bucureștiul. Cu această lucrare, Călători prin București, harta simbolurilor începe să capete primele contururi oferind câteva direcții de cercetare urbană. Irina Airinei şi Sorin Borduşanu mai deschid însă un câmp de studiu, foarte amplu, și anume acela al orașului multietnic, hrănit timp de sute de ani, de o puternică emigrație balcanică și apropiat orientală.

Este foarte tentantă ideea unor Bucureştiuri etnice, fiecare cu structura lor afectivă, profesională, confesională, psiho-patologică. A unor Bucureştiuri etnice asemeni unor cercuri concentrice, sisteme de culturi, comportamente, obiceiuri, tradiţii, cutume, mecanism care polarizează un întreg corpus urban.

Aceste lumi aparent separate şi izolate prin diversitatea lor lăuntrică în comparaţie cu autohtonii, au devenit elemente care s-au coagulat în eşafodajul social local. Au adus un surplus de vitalitate, dinamizând segmente sociale aparent periferice, împingându-le treptat către ierarhii sociale, precum bejenarul apatrid, devenit funcţionar sau nobil prin calităţile sale specifice: războinic, negustor, diplomat, etc.

Deplasarea către nordul Dunării a interesului imediat de supravieţuire a populaţiilor balcanice au transformat Bucureştiul într-un univers miniatural, imposibil de creat în Imperiul sud-dunărean. Astfel, pe fondul dispariţiei statelor balcanice libere în cursul secolelor XIII-XV, procesul „declanşează valuri de refugiaţi din această zonă, în speranţa de a-şi păstra identitatea religioasă, principala formă de identitate colectivă în Evul Mediu, iar, uneori, chiar să-şi salveze viaţa. Şi-au găsit locul fireşte, pe moşii, în târguri ori în capitală, în anturajul boierilor sau chiar al domnitorului – de la viteazul Baba Novac la micul orfan din Sviştov, Anton Pann. Aşa soseşte în Valahia, în timpul Viteazului, într-un moment de retrezire a speranţei popoarelor din Balcani un numeros grup de albanezi.” 1

Fluxul de populaţie balcanică, cu oscilaţiile sale contextuale a fost constant până la mijlocul secolului al XIX-lea. Sute de ani, în principate, „către capitalele lor s-au îndreptat fugarii bulgari (ei se vor numi cel mai des sârbi ori schei şi sunt ortodocşi ori catolici). (…) Sosesc arnăuţii, albanezi dârji, paznici şi portari de încredere. Iar bucureştenii îi primesc cu bucurie. (…) S-au stabilit mulţi negustori şi meseriaşi greci, armeni, bulgari, evrei dar şi turci, precum şi un număr foarte mare de ţărani. (…) Domnitorii, boierii au nevoie de orice nou venit, de mână de lucru, de negustori, grădinari, de meseriaşi, de vizitii, hangii, spiţeri, aşa cum în secolul al XIX-lea va fi nevoie de pictori, fotografi, muzicanţi, tipografi, ingineri, medici. Nu se poate închipui modernizarea, occidentalizarea societăţii româneşti fără ei.”2

Aflat la întretăierea principalelor drumuri comerciale care legau sud-estul european de centrul continentului, apropierea de lumea otomană – uriaşă piaţă de desfacere urmată de aceea reprezentată de Rusia, Bucureştii au absorbit elementele de civilizaţie din toate aceste spaţii de cultură. Lumea bucureşteană era deosebit de pestriţă între veacurile XVIII şi XIX. Această diversificare socială şi etnică se întâlnea chiar şi la nivelul mahalalelor. Raoul Perrin descrie acest mozaic uman de pe străzile negustoreşti ca fiind „uneori interesant, alteori dezgustător din pricina sărăciei şi a murdăriei. Sânt de toate neamurile: valahi, moldoveni, turci, rumelieni, bulgari, sârbi, bosniaci, greci, armeni, ruşi, oameni veniţi din Crimeea, Basarabia, Transilvania, unguri, italieni, germani şi, mai ales, evrei.”3 De Giers va întâlni în Bucureşti “toate neamurile din Occident şi Orient, în veştmintele cele mai pestriţe” fiind uluit de “varietatea costumelor.”4

Elementele balcanice pătrund cu rapiditate în elita politică, economică şi culturală moldo-valahă, regăsindu-se în toate compartimentele sociale ale Bucureştilor până târziu, în veacul al XIX-lea. Din rândurile balcanicilor vor fi un număr necunoscut de mare de înalţi şi mici funcţionari, dregători, comercianţi şi neguţători. A venit apoi rândul familiilor domneşti să absoarbă elemente balcanice, pentru ca, în anumite momente, acestea din urmă să devină predominante în structurile puterii laice şi religioase.

Străzile oraşului, arhitectura caselor şi ambientul lor interior, resorturile vieţii particulare, elementele vestimentare şi gusturile literare, muzicale sau spirituale sunt ancorate în civilizaţia complexă a Balcanilor. Oraşul veacului al XVIII-lea semăna în multe dintre privinţele enumerate mai sus, cu Constantinopolul, de unde veneau ultimele noutăţi în materie de modă, preparate culinare, mobilier, obiceiuri, etc. Manierele, raporturile dintre soţi, vecini, rude, prieteni erau preluate din lumea oriental-balcanică, cu întreaga suită de trăsături mentale. Nu mai vorbim de raporturile oficiale dintre autorităţi şi locuitori, dintre domn şi supuşi. Toate aceste valori însumate în corpusul social moldo-valah se va numi «tradiţie» iar în numele ei se va duce violenta confruntare dintre formă şi fond, care a basculat procesul de modernizare a societăţii româneşti. De fapt, succesul acestui proces a avut la bază diminuarea preponderenţei elementelor oriental-balcanice din societatea românească, locul fiind luat de elemente etnice şi culturale venite din Europa Centrală şi Occident. Pe acest fundament s-a sprijinit apoi noua orientare a elitelor locale, către Europa modernă.

Prof. univ. dr. Adrian Majuru

1 Ferenc Csortan, Bucureşti, oraş multietnic, Citadela, an.IV, 1999, Ceraşu-Prahova, p. 76

Acelaşi autor afirmă: “vecinătatea statului otoman a adus până la Dunăre şi dincolo şi celelalte elemente ale societăţii otomane, plurale prin definiţie. Aşa cum şi societarea romană şi apoi bizantină, societăţi ale unor imperii supra-etnice, întinse pe mai multe continente, la fel şi cea otomană era plurală, în oraşe coexistau, într-un intricat sistem economic şi relaţional, musulmani, creştini ortodocşi (greci, bulgari, sârbi, români, caucazieni) şi catolici (dalmaţi şi italieni), armeni şi evrei.” (idem).

2 Ferenc Csortan, ibidem, pp, 76-77

În Bucureştiul premodern şi modern “au existat – în condiţii diferite, de declin ori de avânt -, comunităţi de greci, albanezi, ucraineni(sosiţi mai ales din Bucovina), ruşi (emigranţi politici dar provenind din Basarabia ori din comunităţile de ruşi lipoveni din Dobrogea sau Moldova de nord), bulgari (din Dobrogea şi din sudul Basarabiei), turci şi tătari din Dobrogea. Unele din aceste comunităţi au reuşit să aibe un lăcaş de cult propriu, unele forme de învăţământ, gazete proprii.” (ibidem, p. 79)

Cornelia Papacostea afirma despre grecii care imigrau în Valahia în veacurile XVIII şi XIX început, că erau “oameni formaţi, care erau atraşi de Principatele române mai ales pentru exercitarea carierei, în condiţiile unai mai mari libertăţi ideologice şi a unor condiţii incomparabil mai prielnice în care îşi puteau scrie şi publica operele.” (Cornelia Papacostea-Danielopolu, op.cit., p. 77)

3 Raoul Perrin apud. Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident, Ţările Române la începutul epocii moderne, Humanitas, Bucureşti, 1995, p. 168

4 De Giers, apaud, ibidem, p. 174

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Pingback: Notificare publică a numitului Katz Marco Maximilian de la ONG-ul “MCA România” | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.