de Pr. Dr. Aurel Florin TUSCANU

“Un astfel de prinos superior adus Providentei ar constitui si o podoaba a capitalei si o mandrie a neamului, si ar fi cea mai sfanta datorie pe care noi romanii de mult trebuia sa o implinim.” – Parintele Visarion Puiu

Mitropolitul Visarion Puiu alături de prefectul col. Gheorghe Teodorescu, gen. Florea Tenescu si ministrul cultelor Alexandru Lapedatu. Foto: http://fototecaortodoxiei.ro/visarion-puiu

Parintele Florin Tuscanu

La cateva zile dupa Marea Unire de la 1 decembrie 1918, ziarul Dacia (nr.5/27 dec. 1918) publica sub titlul „O sfanta datorie”, ridicarea unui”monument maret in care sa fie eternizata marea bucurie a izbandei, precum si indelungatele suferinti si jertfe care au adus aceasta izbanda” , respectiv un arc de triumf in Piata Victoriei din Bucuresti.

Citind articolul si considerand ca ar fi necesar sa se construiasca un altfel de monument, cu valoare de simbol pentru un popor crestin, cum este poporul nostru binecredincios, arhimandritul Visarion Puiu, director al Seminarului din Chisinau, adreseaza o scrisoare directorului acestei cunoscute publicatii din Bucuresti , din care spicuim urmatoarele:

“Cred, d-le director, ca nici un alt monument nu ar fi mai maret si nu ar eterniza mai bine izbanda aceasta a neamului nostru si nu ar reaminti generatiilor viitoare indelungatele suferinti si jertfe facute de acest neam pentru a sa intregire, ca o mareata catedrala. Pe cat de barbare si de criminale sunt armele de distrugere ale razboiului si oricat de ingamfate fortaretele si calculele diplomatice, pe atat au fost de slabe ele in infaptuirea acestui ideal al nostru. Deasupra tuturor socotelilor omenesti, a fost mana nevazuta si ocrotitoare a Celui ce tine viata popoarelor. Deci-,mult mai nimerit cred ca ar fi sa relevati tuturor romanilor ideia ridicarii unei marete catedrale in mult saracul de biserici oras al Bucurestilor; dar, o catedrala, care sa fie in acelasi timp un monument de arta nationala, deci o mandrie a intregului neam romanesc. Putini pricep insemnatatea unui arc de triumf, dar milioane vor intelege rostul unei catedrale. Si apoi, la ridicarea unui arc sculptura si arhitectura contribuie numai in slaba masura, pe cand intr-o frumoasa catedrala, sufletul privitorului este desfatat de toate artele: acolo arhitectura, sculptura, pictura se gasesc in cea mai larga masura. Un astfel de prinos superior adus Providentei ar constitui si o podoaba a capitalei si o mandrie a neamului, si ar fi cea mai sfanta datorie pe care noi romanii de mult trebuia sa o implinim.”

Prim-redactorul DACIEI: “rusinea de a nu avea in capitala tarii o catedrala a neamului”

Redactia ziarului DACIA, in editia anului I, nr. 22 din 30 dec. 1918, publica apelul lui Visarion Puiu, gasind interesanta si intemeiata propunerea acestuia, aducand si cateva lamuriri:

”Gandul de care am fost calauziti, cand am propus ridicarea unui arc de triumf, a fost, cum ziceam in apelul nostru, acela de a da o forma concreta bucuriei de a vedea implinirea idealului nostru. Dar arhimandritul Visarion Puiu are dreptate: o catedrala ar fi in acelasi timp expresiunea plecatei noastre multumiri „Celui care tine viata popoarelor” si care impotriva tuturor pregatirilor fortei implineste triumful dreptatii. In curand vom convoca pe reprezentantii celor mai de seama institutii, pentru alegerea unui comitet, care sa se ocupe cu adunarea de fonduri si cu stabilirea modalitatilor si conditiilor de indeplinire a propunerii noastre, intampinata cu o aprobare unanima. Atunci se va decide forma monumentului ce neamul nostru primeste cu bucurie sa ridice, pentru slavirea intregirii sale. Si marturisim ca daca am fi cunoscut mai din vreme parerea arhimandritului V. Puiu, am fi propus-o din capul locului, cu atat mai bucuros cu cat prin realizarea ei s-ar pune capat rusinei de a nu avea in capitala tarii o catedrala a neamului. Aceasta lipsa se datoreste conceptiei ingust materialiste , de care ne-am lasat calauziti pana acum, conceptie care subordoneaza toate preocuparile ideale, grijilor de ordin material si care atat de limpede se vadeste prin aceea ca, pe cand chiar bancile particulare au palate proprii, nu avem in capitala nici catedrala, n-avem nici un internat de baieti cu cladire proprie, iar teatrul national are pe dinafara infatisarea unui hambar, sau a unui grajd. Si e bine ca aceasta rusine sa ia sfarsit prin vointa libera si prin obolul tuturor”.

Din pacate toate aceste demersuri si initiative au ramas doar pe hartie.

Visarion Puiu, un „glas in pustie”: “vinovatia nu ne revine noua si nici imprejurarilor, cat indeosebi factorilor cu raspundere, care nu ne-au ascultat”

Arhimandritul Visarion Puiu va fi ales episcop al Argesului in anul 1921, apoi va fi inscaunat la noua eparhie, Episcopia Hotinului, cu resedinta la Balti, in 1923. Mahnit de starea in care se gasea poporul si tara in acele vremuri, episcopul Visarion al Hotinului publica in doua volume, intitulate sugestiv „Glas in pustie” , la tipografia eparhiala din Chisinau (vol. I – 1931, vol. II-1933), multe dintre initiativele sale, insotite de adresele inaintate catre forurile superioare bisericesti, sau catre cele de stat.

In prefata lucrarii „Glas in pustie”, vol. II (1933), ierarhul constata un adevar trist pe care il traiau romanii:

”Continuam a trai de la razboi incoace, vremi nu de obsteasca innoire, cum speram cu totii , ci cu tot mai felurite destramari sufletesti.Fiind fara nici o busola aleasa, inclestarile conditiilor de viata grea si paganeasca, potrivnice orizonturilor superioare, au rasturnat principiile moralei religioase, batjocoresc virtutile, anuleaza valorile, devasteaza sufletele, ocolind, alteori vrajmasind, calauzirile incercate de veacuri si dovedite fara pereche ale credintei crestine. Din aceasta cauza poporul nostru trece printr-o desorientare primejdioasa, fara a fi lamurit si sprijinit, ca in trecut, de cea mai scumpa institutie a lui, adeca de Biserica…. Daca aceste nazuinte ale noastre nu s-au implinit, vinovatia nu ne revine noua si nici imprejurarilor, cat indeosebi factorilor cu raspundere, care nu ne-au ascultat. Iar de vreme ce aceasta neluare aminte a pricinuit ravnei noastre impiedicare, sufletului mare nemultumire, iar propasirii Bisericii romane a adus intarziere…”

Implinirea unui vechi si maret ideal

Cata dreptate avea atunci Visarion Puiu! Ierarhul revine, in 1933, la vechea sa propunere de a se ridica in capitala tarii o catedrala a mantuirii neamului:

„In semn de profunda recunostinta fata de Providenta divina, care ne-a harazit stralucitele izbanzi ale acestui razboi, in loc sa ridicam ca stramosii nostri in capitala tarii o monumentala catedrala, cum se cuvenea unui popor crestin, unii ne-au dat asa zisul arc de triumf, atat de costisitor si totusi atat de subred si fara posibilitatea de a reda pentru popor nici pe departe simbolul sau impodobirea unei falnice catedrale. Vinovati de acest lucru sunt politicienii trecuti de atunci pe la carma tarii, straini de sublimitatea mijloacelor bisericii de a manifesta asemenea sentimente ale credintei crestine, dar mai vinovata este carmuirea bisericeasca , nepriveghind si lasand a avea loc asemenea nesocotiri si neluand masurile cuvenite prin aleasa ei o menire, ajutata fiind si de o vreme prielnica, cum a fost aceea dintre anii 1920-1930, incat pomenirea prin veacuri a acestor doua datorii nationale, sa se fi facut prin monumente, pornind nu din imitari straine sufletului paturei celei mai numeroase a acestui neam, aduse din paganatatea apusului european, ridicole si subrede, ci prin ctitorii seculare, ca cele savarsite de strabunii nostri, domni si vladici, si boieri, adeca prin biserici monumentale sau manastiri, acestea fiind mai intelese si mai apropiate de mintea si sufletul poporului nostru, astazi si in veci.”

Demersurile mitropolitului Visarion Puiu, precum si ale altor ierarhi, dornici de a-si incrusta numele in cartea ctitorilor catedralei neamului romanesc, nu au ramas un „glas in pustie”. A trecut mai bine de un secol si visul acestor inaintasi s-a conturat. La 29 noiembrie 2007 a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii noii Catedrale patriarhale, pe cel mai inalt loc din Bucuresti (dealul Spirii), de catre Patriarhul Daniel.

In anul 2011, cand se împlineau 130 de ani de când Regele Carol I a promovat primul proiect pentru construirea unei marete catedrale a neamului în Capitala ţării, silueta locasului de cult se ridica din pamant, spre bucuria noastra, spre folosul duhovnicesc al generatiilor viitoare , dar si spre implinirea maretului ideal, pentru care au trudit si s-au jertfit generatiile trecute.

Sursa: Ziaristi Online

Material prezentat la Muzeul de Istorie Roman, in cadrul Simpozionului International “Visarion Puiu” 2016

Pr Florin Tuscanu cu Pr Arhim. Benedict Sauciuc si Pr Arhim. Dosoftei Scheul la Simpozionului International “Visarion Puiu”

Vedeţi şi: 70 de ani de la condamnarea la moarte a Mitropolitului Visarion Puiu, 137 de ani de la naştere (27 februarie). FOTOGRAFII DE ARHIVĂ

Adenda: Pozitia oficiala a Bisericii privind Catedrala Mantuirii. Zbaterile din 2004

– Temeiurile Bisericii privind construirea Catedralei Mantuirii Neamului in Parcul Carol –

Patriarhul Teoctist – Foto Dinu Lazar

1. Construirea Catedralei Mantuirii Neamului pe platoul din Parcul Carol reprezinta implinirea testamentului Patriarhului Miron Cristea si a celorlalti patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane ca multumire adusa lui Dumnezeu pentru infaptuirea statului national unitar roman si pentru celelalte binefaceri din istoria neamului romanesc.

2. Ideea construirii unei catedrale in Bucuresti a aparut la inaintasii nostri imediat dupa razboiul de independenta din 1877-1878 pentru a cinsti dupa cuviinta, in cea mai sfanta traditie romaneasca, eroii care s-au jertfit de-a lungul intregii noastre istorii pentru credinta, unitatea, libertatea si propasirea neamului.
3. Eforturile depuse de catre reprezentantii Bisericii si elita culturii romane din prima jumatate a secolului XX pentru construirea catedralei Mantuirii Neamului au fost zadarnicite din cauza opiniilor diferite exprimate in presa vremii cu privire la amplasament; dupa mai multe framantari, in 1928, in randul arhitectilor s-a cristalizat propunerea de amplasare a bisericii pe colina din Parcul Carol.

4. Construirea Catedralei Mantuirii Neamului a fost aprobata inca din 1990 de catre Sfantul Sinod, Consiliul National Bisericesc si Adunarea Nationala Bisericeasca, forurile supreme ale Bisericii Ortodoxe Romane – reprezentand milioanele de credinciosi ortodocsi din tara si din strainatate – in stransa legatura atat cu cinstirea jertfelor inaintasilor pentru credinta si unitatea neamului, cat si a celor pentru eliberarea tarii de dictatura si ateism.

5. Biserica Ortodoxa Romana, ridicata la treapta de Patriarhie inca din 1925 nu are nici pana astazi o catedrala patriarhala reprezentativa, asa cum au toate celelalte Biserici Ortodoxe surori (Bisericile Ortodoxe Rusa, Sarba, Bulgara, Greaca, Albaneza etc.), simbol al unitatii si autoritatii sale bisericesti si expresie a demnitatii de care ea se bucura in intreaga lume crestina. In ceea ce priveste actuala catedrala de pe Dealul Mitropoliei, potrivit pisaniei din 1932, ea a fost folosita in mod provizoriu de catre Patriarhie pana cand imprejurarile politice si economice vor fi ingaduit sa se construiasca adevarata catedrala patriarhala.

6. Data fiind semnificatia de simbol a unitatii nationale si spirituale a intregului neam romanesc, Catedrala patriarhala va apartine tuturor romanilor din tara si strainatate, nu numai bucurestenilor; de altfel, asa cum reiese din colectia de scrisori si articolele din presa scrisa, romanii de pretutindeni cer cu staruinta inceperea construirii Catedralei Mantuirii Neamului, pentru care au si facut donatii substantiale.

7. Inca din 1990, la propunerea Parintelui Patriarh Teoctist, dupa studii si analize amanuntite a mai multor amplasamente din Bucuresti facute de Patriarhia Romana cu specialisti in domeniu (arhitecti, ingineri, constructori, oameni de cultura), s-a ajuns la concluzia ca locul cel mai potrivit, care indeplineste cel mai bine exigentele bisericesti, este cel ales initial de catre Biserica, adica platoul care domina Parcul Carol, respectiv locul pe care se afla, actualmente, monumentul eroilor comunisti. Potrivit canoanelor bisericesti cu privire la construirea locasurilor de cult, acestea trebuie sa fie inaltate in locuri curate si linistite, de preferinta pe o colina sau un platou inalt. Din acest punct de vedere, Parcul Carol indeplineste si o importanta functie liturgica, fiind locul cel mai apropiat de centrul Patriarhiei Romane, de unde se pot organiza procesiuni la marile sarbatori religioase, nationale si la reuniunile crestine.

8. Un temei incontestabil pentru construirea viitoarei catedrale patriarhale in Parcul Carol il reprezinta ingemanarea armonioasa cu Mormantul Eroului Necunoscut, simbolul jertfei eroilor neamului romanesc. Potrivit traditiei crestine, cultul sfintilor Bisericii este in stransa legatura cu cultul eroilor neamului. Primul hram al acestei catedrale este Inaltarea Domnului, care, potrivit traditiei noastre bisericesti, este Ziua eroilor – sarbatoare nationala, iar cel de-al doilea este Sfantul Andrei, Apostolul romanilor.

9. Terenul pe care s-a amenajat Parcul Carol a fost proprietatea Mitropoliei Tarii Romanesti inca de sfarsitul secolului al XVIII-lea, fiind ingrijit in mod deosebit de Mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), al carui nume a ramas pana astazi in toponimia locului: dealul si lacul Filaret. Prin urmare, platoul din Parcul Carol ce a fost concesionat Patriarhiei Romane poate fi considerata o retrocedare a unei mici parti din proprietatile confiscate Bisericii de regimuri anterioare.

10. Constientizand necesitatea construirii Catedralei patriarhale, forurile competente au transferat in administrarea Patriarhiei Romane suprafata de 5,27 ha, reprezentand doar platoul de pe colina ce domina Parcul Carol.

11. Catedrala va fi construita pe amplasamentul monumentului dezafectat al eroilor comunisti – fara distrugerea spatiului verde, locul respectiv reprezentand doar o mica parte din suprafata totala de 35 ha pe care se intinde Parcul Carol, care va ramane, ca si pana acum, neatins si la dispozitia bucurestenilor. Potrivit specialistilor consultati de Patriarhia Romana (arhitecti, ingineri, constructori), chiar si organizarea santierului pentru construirea bisericii nu presupune incalcarea spatiului verde, intrucat accesul spre Biserica se va face din Piata Serban Voda.

12. Construirea Catedralei in locul monumentului eroilor comunisti semnifica si purificarea memoriei neamului romanesc dupa pagina intunecata din istoria noastra nationala reprezentata de perioada regimului comunist. Mai mult, prin construirea Catedralei, frumusetea deosebita a Parcului Carol va fi si mai mult pusa in valoare. De altfel, Biserica totdeauna a propovaduit pastrarea nealterata a creatiei lui Dumnezeu, protejand mediul inconjurator, cu deosebire spatiile verzi, incat Biserica poate oferi garantia conservarii parcului in cele mai bune conditii pentru cei ce-si cauta pacea, mangaierea si linistea sufleteasca in acest loc.

Biroul de presa al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane

Ziua, 25 martie 2004

Sursa: Teoctist.Info

Citiţi şi Ziarul Lumina: „Eminescu dorea o catedrală a mântuirii neamului“