Sfântul Ierarh Nicolae, icoană a milostivirii - de Elena Solunca Moise. La Mulți Ani! - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Sfântul Ierarh Nicolae, icoană a milostivirii – de Elena Solunca Moise. La Mulți Ani!

de Elena Solunca Moise

De mai bine de două milenii, Hristos ne cheamă pe fiecare și în oricare ceas, rostind adevărul eliberator: ”În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea!” Biruința este răsplata pentru cei care, lepădându-se de sine, își asumă crucea proprie și urmează lui Hristos, face adică, întru toate și în tot timpul voia lui Dumnezeu, care vrea ca ”tot omul să se mântuiască și nimeni să nu piară.” Asta nu este, nici pe foarte departe, o uniformizare a persoanei umane, ci dimpotrivă, certifică afirmarea fiecăruia cu propriul ”talant”, talent, calități intelectuale, artistice, morale. Toate dau splendoare lumii și îndreptățesc afirmația că omul e ”cununa creației” și pe David să exclame: ”Cât de minunate sunt lucrurile Tale Doamne, toate cu înțelepciune Le-ai făcut”. În rugăciunea pentru Sine, pentru apostoli și cei care vor urma Hristos spune ca ei fiind în lume, să nu fie din lume, trăind în mijlocul păcatelor să se ferească să le comită. Între fericiri, amintim pe aceea a ”făcătorilor de pace”, vrednici a se numi ”fii ai lui Dumnezeu”, moștenitori ai împărăției cerurilor. Mântuitorul Însușii spune: ”Pacea Mea o las vouă.” Or, împărăția cerurilor, spune Apostolul neamurilor nu este ”mâncare și băutură, ci adevăr, dreptate și bucurie în Duhul Sfânt”. Dreptate nu în sensul juridic al cuvântului, ci în sens etic, al unui fel de a fi în respectul poruncilor lui Dumnezeu date prin Moise, însumare a tuturor poruncilor primite în timp de la ”Făcătorul cerului și al pământului, a tuturor celor văzute și nevăzute”. Este un etos al dreptății premergătoare a etosului Iubirii de Dumnezeu și semeni pe care l-a instituit de Hristos, Domnul Păcii, stare paradisiacă prin care unitatea se recuperează prin armonizarea diversității. Pacea lui Hristos este cum spunea Sf. Ap. Pavel, ”întrece orice pricepere” și păzește gândurile în Iisus Hristos. Calea spre această pace este milostivirea așa cum Hristos însușii cheamă: ”Fiți milostivi cum Tatăl vostru Cel ceresc milostiv este”, sau: ”învățați de la Mine că sunt blând și milostiv cu inima”. Sau, ”fiți buni cum Tatăl vostru Cel ceresc Bun este”. Dacă răul de orice fel ar fi sfârșește, mai devreme sau mai târziu, în moarte, în schimb binele e urmat de mai bine duce spre veșnicia dăruită de Dumnezeu. E o cale de recuperare treptată a căderii dintâi, după care am deprins a ridica ochii la ceruri de unde vine ajutorul, de la Dumnezeu. căruia ”îi pare rău de răutățile omului”,

O teologie a faptelor ziditoare

Sf. Mare ierarh Nicolae pe care îl cinstim astăzi aduce cu sine lumina începătoare a sărbătorilor prilejuite de Nașterea peste fire a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care în cer nu are Mamă și pe pământ nu are Tată. E atât de cinstit acest sfânt încât în Occident Santa Klaus este sinonim cu Moș Crăciun. Era cu deosebire blând, lipsit de orice răutate, smerit cu Duhul, ocolind cu osârdie orice formă de trufie. Sfântul Nicolae nu are o operă teoretică, teologia lui fiind una a faptei, câtă vreme Sf. Ap. Iacob spunea că, fără faptă, credința este moartă. De Dumnezeu grăitorul. Grigorie de Nazianz spune, pe bună dreptate că orice cuvânt poate fi contrazis de un alt cuvânt, dar nu există unul care să poată contrazice fapta. Ori faptele Sf. Nicolae sunt și astăzi la fel de ziditoare prin datinile și obiceiurile pe care timpul le-a consacrat și care îl țin viu în inimile noastre încă din primii ani ai vieții. Deși nimeni nu l-a văzut vreodată, cum nici pe Dumnezeu nu ne este dat a o face, Moș Nicolae ne însoțește discret toată viața și doar Dumnezeu știe minunile sale, noi abia conștientizându-le. În toate, recunoaștem îndemnul lui Hristos, ”Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca acei care văd faptele voastre bune să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”. Numele Nicolae – de la Nike, zeița victoriei și laos,popor – s-ar traduce prin izbânda poporului, biruința neamului. Nu însă o biruință sângeroasă, ci una care presupune ca o condiție sine qua non bunătatea, blândețea cele care unesc și prin aceasta fac din ea temei al binelui. A văzut lumina zilei prin părțile Lichiei, la Mira, o localitate de dimensiuni mici care, datorită Sf. Ierarh Nicolae a devenit un reper al creștinătății. Părinții – Teofan și Nona – erau de neam bun, respectați de toți localnicii și ducând o viață bine plăcută lui Dumnezeu. Pentru această viață au fost învredniciți cu un fiu și se povestește că, după nașterea lui Nicolae, ei nu au mai avut copii, întărind în rost cuvintele psalmistului ”Ca un pom răsărit lângă izvoarele apelor care rodul său l-a dat la vremea sa”. Din pruncie s-a arătat a fi, în felul său, un ales, căci ținea post din pruncie, miercurea și vinerea refuza sânul maicii sale. O minune a fost că a stat trei ore pe piciorușele sale, sigur pe sine, cinstind astfel Sfânta Treime. Vremea trecea și pruncul se întărea cu Duhul impresionând pe cei din jur, doritor să învețe și să respecte cele folositoare de la părinți și depărtându-se de cele ce l-ar fi înstrăinat de o viață sfințitoare. A înțeles că o asemenea a trăi creștinește presupune, mai întâi, a avea o inimă și o minte curată, agonisind-o prin studiu și o viață departe de cele lumești, ascultând de glasul proorocului: ”Voita-m să fiu lepădat în casa Dumnezeului meu”. Și așa a fost, petrecându-și timpul cu studiul scrierilor sfinte și refuzându-se oricăror petreceri firești pentru mulți de aceiași vârstă, alegând, cum spunea Hristos despre Maria, ”partea ce bună care nu se va lua de la dânsa”. Și avea fericitul adolescent un unchi episcop purtând același nume și care, văzându-i chemarea, a cerut să-l ia pe lângă el. Tânărul Nicolae cu minte de înțelept și cu o viață curată, descoperind ”urcușurile puse în sufletul lui de Dumnezeu” s-a învrednicit a dobândi treaptă cu treaptă ierarhia eclezială ajungând preot. La ceremonia hirotonisirii, un episcop s-a adresat celorlalți: ”Iată fraților, văd un nou soare răsărind marginilor pământului, arătându-se celor întristați ca o milostivă mângâiere, O fericită este turma care se va învrednici de a avea pe acest păstor. Căci acesta va paște bine sufletele celor rătăciți și la pășunea bunei-credințe îi va aduce pe dânșii; apoi va arăta ajutor fierbinte celor ce sunt în nevoi.” Cuvintele s-a dovedit profetice și Sf. Nicolae trecea de la o treaptă la alta cu mută trudă, rugăciune fierbinte și post îndestulător pentru faptele bune. La o vreme, unchiul său a vrut să plece să se închine sfintelor locuri și a lăsat toată grija tânărului episcop care s-a dovedit vrednic de noua misiune fără a renunța o clipă la regimul monahicesc sever căruia i se dedicase.

Către Tine înalț sufletul meu, că Tu ești Dumnezeul meu”

Când părinții săi au plecat la Domnul, Nicolae a vândut întreaga avere, a dat-o la săraci, hotărând să se dedice cu toată osârdia lui Dumnezeu spre care înălța cuvânt: ”Către Tine Doamne voi înălța sufletul meu; învață-mă să fac voia Ta că Tu ești Dumnezeul meu; spre Tine m-am aruncat din pântecele maicii mele”. De altfel, spre cine își poate înălța omul sufletul său dacă nu spre Domnul mărturisind șieși și tuturor: ”Cine este Dumnezeu, mare ca dumnezeul nostru. Tu ești Dumnezeul meu carele faci minuni”. Așa s-a făcut că mintea se înălța împodobindu-se cu aura sfințeniei, inima se apleca duios spre cei în necazuri și nevoie iar mâna o întindea celor care aveau nevoie, făcându-se ca un părinte copiilor săraci, frate binevoitor femeilor văduve, mângâiere tămăduitoare celor suferinzi, braț de sprijin celor slăbănogiți și rugător fierbinte pentru toți. Era, cum s-a spus ca un râu bogat în apă îndestulătoare pentru toți pentru că, așa cum este și cu alți sfinți, prin el, lucra Domnul pe pământ. Că pe acest tânăr l-a ales Domnul ca să scape pe un bărbat din sărăcie și pe fetele lui din păcatul la care ar fi fost împinse ca spre un destin crâncen. Este ceea ce a făcut Sfântul unui bărbat, cândva bogat, dar care sărăcise atât de mult încât nu avea cu ce să-și mărite fetele care astfel erau condamnate la pierzare. Nu a spus nimănui de durerea sa, dar Sfântul a simțit-o și nu a pregetat o clipă să-i vină în ajutor. Așa s-a făcut că, într-o noapte, acoperit de întuneric, Sf. Nicolae a aruncat în curtea bărbatului o pungă cu bani, atât cât îi erau suficienți pentru nunta primei fete. A făcut-o tainic ca să nu primească slavă omenească și pentru a respecta cuvintele Domnului Hristos care a zis: ”Luați aminte, să nu faceți milostenia voatră înaintea oamenilor, …ci să nu știe stânga ta ce face dreapta” pentru că numai a Domnului este a judeca. Tatăl bucuros a făcut nunta fetei, rămânând în continuare cu grija celorlalte două. După ce și cu a doua fiică lucrurile au fost la fel și așa a mers și ea la casa ei după cuviință, bărbatul s-a ascuns și a așteptat convins că binefăcătorul n-o s-o văduvească pe mezină. Zis și făcut, s-a pus pe stat să vadă binefăcătorul și nu i-a fost multă așteptarea rugătoare și Sf. Nicolae a venit, a aruncat în curte punga cu bani și, ca de obicei a dat să plece, doar că atunci a ieșit tatăl fetelor din ascunziș, a căzut la picioarele Sfântului zicând: ”De nu m-ar fi ridicat pe mine domnul cel mare întru milă prin îndurările tale, de mult aș fi pierit eu, ticălosul împreună cu fetele mele, prin căderea în focul Sodomei.” Sfântul l-a ridicat, i-a spus cuvinte încurajatoare și urările cuvenite unor tinere familii.

Nu peste mult timp, Sf. Nicolae a dorit să meargă spre închinare la locurile sfinte. Drumul era anevoios căci marea fusese cuprinsă de furtună și cum, Sf. Nicolae avea și darul vederii înainte le-a spus corăbierilor că demonul a intrat pe furiș în vapor și de îndată se porni o furtună mare gata să înghită cu valurile ei vaporul și toți călătorii. Oamenii îngroziți s-au rugat Sfântului să-i scape iar Milostivul Biruitor a făcut-o, cei salvați aducând slavă lui Dumnezeu pentru minunea făcută prin cel bine plăcut lui. A fost însă așa ca unul dintre corăbierii care s-au urcat pe catarg să cadă de la o înălțime apreciabilă și să rămână ca mort pe punte. Mai înainte să ajungă a-l ruga pe Sfânt, Nicolae s-a îndurat de el, omul s-a ridicat sănătos și au putut pleca liniștiți spre capătul călătoriei. Întâmplarea a făcut ca Milostivul Sfânt să fie considerat și protectorul marinarilor. Și-a continuat călătoria și a ajuns la mănăstirea pe care o înălțase strămoșul său, episcopul Patarelor și o numise Sfântul Sion. Aici și-a dus obișnuit-ai viața monahală, cu aceiași smerită vrednicie ajungând să fie îndrăgit de toată obștea. Postul, rugăciunea sârguitoare, buna făptuire se exprimau și în cuvântul plin de înțelepciune care afla cale spre sufletele celor care ascultau întărindu-i în ”credința lucrătoare prin iubire”. Și toate le făcea cu firesc, fără urmă de ostentație, milostivirea sa smerită arătând celor de atunci și nouă celor de azi că a împlini voia Domnului este adevărata vocație a omului prin care își legitimează asemănarea. Se ferea de slava oamenilor după cuvântul lui David: ”Fiecare vede că cei înțelepți mor cum mor și neînțelepții și lasă altora bogățiile lor” De aceea, Părintele Luminilor i-a arătat că mai bine este să nu-și țină tăinuită lucrarea ci să meargă s-o facă în lume. Pretutindeni urma îndemnul Mântuitorului: ”Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima”.

Ne mai pilduiește Sf. Nicolae un lucru demn de luare aminte mai ales azi când hotarele dintre cuvinte au devenit lunecoase. S-a întâmplat la Conciliul de la Niceea, organizat de Sf. Împărat Constantin unde au fost stabilite primele versete din Crez, așa cum le spunem și astăzi: discuțiile au fost înflăcărate; mai ales între Sf. Nicolae și Arie care considera că Fiul lui dumnezeu; unul născut ; a fost născut ”înainte de toți vecii”. Considerând, pe drept cuvânt o hulă, o blasfemie, mai ales pentru că nu aducea nici un argument, Sf. Nicolae și-a pierdut stăpânirea de sine și l-a pălmuit pe Arie. Toți cei prezenți au înmărmurit văzând înflăcărarea care amintea de râvna Sf. Ilie. S-au mâhnit Sfinții Părinți; dar abaterea era abatere și trebuia pedepsită ca atare. Istoricii Bisericii consemnează că au hotărât să-i ridice toate însemnele arhierești. Peste noapte, mai marii dintre arhierei și Sfântul chiar au avut același vis în care Însuși Hristos și Preacurata Maica Sa îi înapoiau omoforul și toate celelalte. Părinții au tăcut în semn de cinstire ca pe unul care, prin care a făcut doar cele voite și plăcute de Dumnezeu. Era ceea ce numim ,”sacra ira”, o furie divină, care cuprinde pe cel drept cinstitor când vede încălcată prima poruncă: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu-ți faci alți dumnezei și să te închini lor.” Profetul Isaia completează: ”Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă și îți zic: Nu te teme. Eu vin în ajutorul tău.” În consecință, era justificată atitudinea sa surprinsă și într-o icoană care o imortalizează pentru veacurile.

Al doilea Sfânt făcut de Dumnezeu”

Sfințenia sa milostivă a fost în voia lui Dumnezeu ca și recunoașterea ei ca pildă pentru veacuri. Când a fost să fie ales un episcop era ca o tulburare între obștea monahicească , până când unui bătrân i s-a arătat în vis că e vrednic de alegere cel care va fi primul care vine la biserică și că numele lui este Nicolae. Zis și făcut. A doua zi bătrânul s-a dus la Biserică înainte de a da zorii zilei, când l-a întâlnit pe tânărul monah Nicolae, care intra, după obișnuința-i să se roage. Bătrânul l-a întâmpinat întrebând cum se numește și cu glas înmlădiat de rugăciuni, tânărul a răspuns: Nicolae. După vedenia aceasta, Sfântul a fost ales arhiepiscop. O viziune a avut și Sfântul care trebuia să fie făclie oamenilor care nu se cade a fi pusă sub obroc și, dorind a deprinde credincioșii cu fapte bune le făcea în văzul credincioșilor spre înțeleaptă pilduire. Nu era loc de trufie căci Sf. Nicolae arăta în văzul lucrarea cuvintelor Sf. Ap. Pavel care se întreba retoric ce are el fără să fie de la Dumnezeu și, dacă le primești, nu e loc de slavă. Nici pe departe nu era vorba de slavă, ci de a se face ”făclia cea luminată”, care să arate calea făptuirilor bineplăcute lui Dumnezeu. Și așa este dacă ne gândim la datina de a pune, în taina nopți, mici daruri pentru copii – faptă în care este transparent și îndemnul de a face la fel de la o generație la alta. De aproape două milenii copii așteaptă pe Moșul care pândește clipa când îi fură somnul și umple ghetuțele cu bunătăți. Apoi, când ei devin părinți fac la fel copilașilor pe care îi au și așa într-o comuniune peste timp, o comuniune în Duh și Adevăr mărturisindu-ne credința în Unul Dumnezeu în Treime nedespărțită – Părinte, Fiu și Duh, Sfânt.

După tradiție, Sf. Nicolae este de mare cinste între sărbătorile noastre, considerat al doilea sfânt făcut de Dumnezeu și stând alături în partea stângă, fiind asemenea Fiului Său ”blând și smerit cu inima”, milostiv îndeosebi cu cei săraci, cu văduve și orfani. Pe vremurile în care, cum spunea Mircea Vulcănescu, plecai de la un fapt real și ajungeai în legendă, astăzi se formau cetele de colindători care se pregăteau tăinuit colindele care să vestească Nașterea minunată și așa înțelegem diversitatea lor atât de fermecătoare, care a făcut să se spună că aveam unele dintre cele mai frumoase colinde. În această noapte se făceau tot felul de ritualuri care să descifreze în viitor cum va fi vremea și chiar anul ce era pe cale să vină. Observația secolelor, neintoxicate de poluare, îngăduia asemenea înainte vederi – astfel acum, la început. Sf. Nicolae își scutură barba și dacă ningea însemna că va ninge bogat, dacă nu atunci credeau străbunii că moșul…întinerise. Întreaga lume se umplea de vraja sărbători, îngeri și oameni pregăteau bucuria de a primi pe Fiul lui Dumnezeu care ”vine în leagăn verde/De îngeri e purtat să spele lumea asta de rău și de păcat”. Până atunci așteptăm cu temătoare bucurie pe Moș Nicolae cântând: Bucura-te, bucura-te, Nicolae Mare Sfinte. ”De la Mira Arhiereu, Temător de Dumnezeu. ” Teama de Dumnezeu e bogat roditoare în darurile asemănării cu Iubitorul de oameni care sunt cele ale împreună lucrări cu ”Cel ce a făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor…care va păzi intrarea ta și ieșirea ta până în veac”.

În amintirea acelor vremi, să punem crenguțe de măr în apă, să le privim cu blândețe rugătoare ca ele înflorind să fie purtătorii Veștii ce a schimbat lumea și omul care a devenit ființă spre înviere. Celor ce la botez au fost binecuvântați cu acest nume, mulți ani cu sănătate, biruință în toate cele bineplăcute lui Dumnezeu și bucuria de a fi împreună cu cei dragi.

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.