STĂPÂNII ACADEMIEI. Cine visează să fie „starostele” Academiei Române. Eugen Mihăescu: "Academicianul în timpul Molimei" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

STĂPÂNII ACADEMIEI. Cine visează să fie „starostele” Academiei Române. Eugen Mihăescu: “Academicianul în timpul Molimei”

Academicianul în timpul Molimei. Cum un general de armată susține teoria conspirației

Săptămânile acestea în care am fost constrânși la izolare, am considerat că este bine să dăm dovadă de reținere, să nu lăsăm frâu liber imaginației.

Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române

Guvernanții s-au asigurat că pot aplica măsuri restrictive impunând ordonanțe militare prin care au restrâns (sau încălcat?) drepturi fundamentale ale românilor sub amenințarea unor pedepse exemplare. Cred că aplicarea legii marțiale nu ar fi fost departe, dacă nu s-ar fi temut că își feștelesc eticheta de „democrați”. Dar, de fapt, prin ordonanțele lor și conducerile militare aduse în spitale, asta au făcut! Lipsesc numai tribunalele militare, dar nu e timpul pierdut…

Câteva evenimente m-au determinat să renunț la tăcere. Primul a fost participarea domnului academician, general-maior în retragere, profesor, doctor Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române la două dintre emisiunile Antenei 3. „Colonelul” Radu Tudor l-a invitat pe generalul-maior la „Punctul de întâlnire”. Nimic special chiar dacă subiectul pe care l-au discutat cei doi ținea mai curând de teoria conspirației: Covid-19 ar fi o armă bacteriologică scăpată din laboratorul în care a fost creată. Asta a declarat academicianul Victor Voicu. Ideea a fost reluată în prime-time, duminică 12 aprilie, la emisiunea lui Mihai Gâdea.

Prezența insistentă a generalului Victor Voicu la Antena 3, mă face să cred că încearcă disperat, profitând de audiența postului, să-și lustruiască blazonul cam pătat. Mai ales de cand l-am chemat în fața Consiliului de Onoare al Academiei Române, deoarece a candidat pentru funcția de vicepreședinte în aprilie 2018, deși primise, cu mai puțin de o lună mai înainte, o sentință definitivă de la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care i se interzicea ocuparea oricărei funcții publice timp de trei ani.

Ce m-a uimit la domnul academician Voicu a fost nonșalanța cu care susținea idei pe care comunitatea științifică internațională, din care spune că face parte, le-a combătut ca fiind false. Domnia sa este farmacolog, dar, cu un zâmbet complice, nu îl contrazicea nici pe Radu Tudor și nici pe Mihai Gadea atunci când îl prezentau drept un reputat virusolog.

Conform teoriei prezentate de Victor Voicu, oamenii au creat Covid-19 altoind SARS cu HIV și cita un document indian publicat pe internet: „lucrarea a dispărut imediat — a precizat academicianul — dar eu o am în mână!” Niciun cuvânt despre activitatea Academiei Române în căutarea unui tratament eficace, despre cercetări privind un vaccin sau altă formă de prevenție viitoare, intervenția academicianului s-a rezumat la un soi de șuetă de cafenea.

Nimic despre activitatea institutelor de cercetare din subordinea Academiei sau despre vreo descoperire excepțională în lupta împotriva epidemiei obținută de unul dintre cei trei mii de cercetători… Academia Română nu pare să propună soluții nici medicale și nici economice. De altfel, membrii Prezidiului au avut o singură ințiativă: să ceară academicienilor donații pentru spitalul Elias, pe care îl administrează tot ei!

Ascultându-l pe generalul Voicu nu m-a izbit limba de lemn ceaușistă, din care sărea talașul în toate părțile, cu expresii de genul „ideile subversive penetrează” sau cacofoniile jenante (lumea știițifică care…), ci cuvintele românizate gen spike-uri, forward-at și download-at, apartinând limbajului tinerilor internauți, care nu cunosc suficient limba română pentru a găsi un echivalent cuvintelor din engleză. Un limbaj inacceptabil la un membru al Academiei Române, instituție care s-a născut tocmai pentru a apăra limba română!

Până la această oră nu s-a sesizat nimeni de faptul că generalul Victor Voicu răspândește informații false. Conform Ordonanțelor militare după care este condusă România astăzi, domnia sa ar putea fi condamnat și la 5 ani de închisoare. Dacă nu cumva a fost trimis de cineva la televiziune ca să bage spaima în români și să mărească panica… Oare „prestația” televizată a domniei sale are legătură cu relațiile  din industria farmaceutică (Big Pharma) cu conecții internaționale?

Și totuși, ce s-ar fi întâmplat dacă eu, un artist, o persoană cu multă imaginație, aș fi declarat că toată această pandemie pare o făcătură a guvernanților, menită să țină cu forța în casă românii, francezii, germanii, italienii etc, pentru ca ei să-și ascundă incompetența, să poată fura mai ușor sau să țină sub control opoziția și protestele? În fond, cei care conduc astăzi se află la originea politicii de austeritate care a lovit, în primul rând, sistemul de sănătate în întreaga Europă.

Aș fi putut să fac această declarație bazându-mă pe fapte concrete: în plină stare de urgență și în miez de noapte mii de muncitori români, unii provenind din zone roșii, aflate în carantină, se pregătesc să plece la muncă pe câmpurile din Germania, Italia și Spania într-un cadru organizat chiar de autorități. Presa internațională tace complice. Credeți că europenii, indiferent de țară, ar mai accepta să stea închiși în case dacă ar afla de exodul românilor spre Europa în plină pandemie?

Oare nu ar fi fost mai normal ca domnul academician, general-maior în retragere, profesor, doctor Victor Voicu, vicepreședintele Academiei Române, specialist în decontaminare, să vorbească despre eforturile lumii științifice, în frunte cu cercetătorii Academiei Române pentru a găsi soluții în tratarea și prevenirea viitoare a îmbolnăvirii cu Covid-19?

De ce nu a scos o vorbă despre starea dezastruoasă a sistemului medical românesc? Nu mai e consilierul premierului Ludovic Orban? Obișnuit să fie unul dintre „stăpânii Academiei”, Victor Voicu face mai mult politică decât știință.

Așa cum spunea Tudor Arghezi, acceptarea în Academia Română „atârnă de o atitudine de adulație față de un staroste…” Iar Victor Voicu visează să fie „starostele” Academiei Române, înlocuindu-l definitiv pe Eugen Simion.

STĂPÂNII ACADEMIEI

Motto: “Sunt multe rufe murdare pe pielea iluștrilor hodorogi.”
Tudor Arghezi, “Între academicieni” – 1937

Zilele acestea, ca în fiecare an, se comemorează victimele evenimentelor din decembrie 1989. Au trecut 30 de ani! În bătălia politică se caută încă vinovații pentru morții de după 22 decembrie, se întoarce pe toate cusăturile “procesul” în urma căruia cuplul Ceaușescu a fost condamnat la moarte și executat. S-a schimbat însă cu adevărat mentalitatea, au înțeles oare românii cum funcționează democrația?

În cartea mea, “Între linii”, scriam că revoluțiile, toate aceste răsturnări de sistem, sunt urmate și de înlocuirea unei „aristocrații“ (bună sau rea) cu alta. Același lucru se întâmplă și în cazul “elitelor”, instituțiile de cultură pot fi și ele zguduite de furia celor care își doresc schimbarea. Academia Română a trecut de două ori prin asemenea “cutremure”: după cel de al II-lea Război Mondial când, în 1948, comuniștii au golit aula de toată floarea intelectualității interbelice (pe unii i-au aruncat în pușcărie unde au și pierit) și în 1989, când “revoluționarii” au izgonit “tovarășii” (Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, Manea Mănescu, Suzana Gâdea) care fuseseră strecurați în rândul nemuritorilor. Epurarea a fost mai blândă. Nu s-a făcut “curățenie generală”…
Când te apropii de clădirea Academiei, venind dinspre Piața Victoriei, te izbește vederea multicolorului panou publicitar luminos, înfipt lânga cabina portarului. Conducerea înaltului forum a decis că este nevoie să amintească vizibil românilor că Academia “este în serviciul națiunii”. Poate că a simțit că activitatea celor peste cincizeci de institute, aproape 20 de centre și șase fundații nu este suficient cunoscută. Și apoi, nu-i așa, reclama este sufletul comerțului.

Am cerut de câteva ori ca să fie instalate undeva, la vedere, plăcile cu numele celor peste 100 de academicieni prigoniți și omorâți de comuniști. Nu s-a putut găsi un loc pentru ei pe fațada clădirii, ci doar într-un fel de culoar, pompos denumit muzeu, acolo unde și bustul din bronz al filozofului și poetului Lucian Blaga, pus direct pe podea, ascunde vederii inesteticul extinctor și pata de igrasie de pe perete. Sub numele martirilor există următorul text: “Am gravat în piatră drama colegilor — membri ai Academiei Române — cu credința adâncă și curată că iertarea este omenească, este creștinească, dar și cu convingerea fermă că uitarea (poate) naște monștri.” Această cugetare adâncă, din care nu prea se înțelege cine pe cine să ierte, este semnată, între paranteze, P.I.O., 4 aprilie 2013.

Vreau să-i amintesc aici pe academicienii care au murit în închisoare: Victor Bădulescu, Gheorghe I. Brătianu, Mircea Cancicov, Alexandru I. Lapedatu, Iuliu Maniu, Alexandru Marcu, Zenovie Păcușanu, Radu R. Rosetti, Gheorghe Tașcă. Pe cei care au supraviețuit pușcăriilor comuniste: Dumitru Caracostea, Ioan I. Nistor, Florian Ștefănescu-Goangă, Nichifor Crainic, Ștefan Meteș,
GheorgheTătărăscu, Silviu Dragomir, Iuliu Moldovan, Anibal Teodorescu, George Fotino, Constantin Motăș, Paul Teodorescu, Onisifor Ghibu, Iuliu Petrovici, Pantelimon Halippa, Ion Răducanu, Emil Hațeganu, Constantin Rădulescu-Motru, Iuliu Hossu, Teofil Sauciuc-Săveanu, Ioan Lupaș, Victor Slăvescu. Pe cei mulți care au fost dați afară din Academie doar pentru a se face loc intelectualilor “agreați” de comuniști: Lucian Blaga, Marcu Beza, Dimitrie N. Ciotori, Constantin I. Angelescu, Ștefan Bezdechi, Alexandru Ciucă, Theodor Angheluță, Eugen C. Botezat, Mihai Codreanu, Ion Atanasiu, Constantin Brăiloiu, Nicolae Colan, Nicolae Bagdasar, Tiberiu Brediceanu, Mihai Costăchescu, Axente Banciu, Theodor Capidan, Alexandru Costin, Ioan A. Bassarabescu, Nicolae Caranfil, Mihail D. David, Nicolae Bălan, Romulus Cândea, Negoiță Dănăilă, Nicolae Bănescu, Ștefan Ciobanu, Nicolae N. Donici, Virgil N. Drăghiceanu, Dragomir Hurmuzescu, Simion Mehedinți, Dionisie Germani, Nicolae Ionescu-Șișești, Basil Munteanu, Vasile Gheorghiu, Constantin Karadja, Ion Mușlea, George Giuglea, Constantin Lacea, Petre P. Negulescu, Artur Gorovei, Scarlat Lambrino, Petre P. Panaitescu, Vasile Grecu, Ion I. Lapedatu, Ioan P. Papp, Dimitrie Gusti, Adrian Maniu, Vespasian V. Pella, Mihail Gușuleac, Sabin Manuila, Nicolae Petrescu, Nicolae De Hohenzollern, Constantin Marinescu, Constantin C. Popovici, Nicolae Al. Rădulescu, Nichita Smochină, Grigore Tăușan, Petre Sergescu, Marius Sturza, Ilie E. Torouțiu, Marin Simionescu-Râmniceanu,Virgil Șotropa, Alexandru Tzigara-Samurcaș, George Udrischi.

Student fiind, la 18 ani, am ajutat familia unuia dintre ei, Ion Răducanu, eminent reprezentant al Partidului Național Țărănesc (fost ministru al sănătății, al finanțelor, al lucrărilor publice), ascunzând în casa părinților mei câteva dintre bunurile de valoare, pentru a nu fi confiscate de comuniști…

Că mentalitatea conducerii Academiei Române nu s-a schimbat, că există încă nostalgici ai nenorocitei epoci ceaușiste o dovedește locul pe care l-au ales pentru a expune bucata din Zidul Berlinului primită în dar: parkingul din fundul curții…

În acești 30 de ani doi academicieni au fost mereu la conducere: Eugen Simion (vicepreședinte 1994-1998, președinte 1998-2007, șef de secție și membru în prezidiu și în ziua de azi) și Victor Voicu (secretar general 2002-2006, 2014-2018 și vicepreședinte din 2018, șef de secție din 2014). Ultimul a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție în martie 2018, având interdicție de a ocupa o funcție publică timp de trei ani. Amândoi sunt mari amatori de titluri și onoruri. Cartea lor de vizită e lungă cât un acatist. Eugen Simion cred că a “nășit” cei mai mulți academicieni de la Revoluție încoace. O adevărată armată care îl susține fără rezerve. Chiar și în cele mai năstrușnice inițiative. Cum a fost recenta înființare a Consiliului de Onoare, un soi de instanță bună să pună pumnul în gura oricărui “cârtitor”. Victor Voicu, cel mai bogat academician, inspiră teamă amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să-l înfrunte. Inclusiv pe președintele Academiei, domnul Ioan-Aurel Pop.

Același “muzeu” găzduiește senin și caricatura academicianului de astăzi. Cu atâția membri artiști și arhitecți, conducerea Academiei nu a găsit de cuviință să le ceară opinia înainte să instaleze acest exponat ridicol: o momâie care are o conopidă în loc de cap, iar din fracul brodat ies mânuțele și picioarele goale ce au fost parcă furate de la un manechin din magazinul de mirese din provincie.

Eugen Mihăescu

Sursa: Evenimentul Zilei

Preluare: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.