Dan Tanasa informeaza: M-am arătat așadar intrigat în legătură cu faptul că deputatul FIDESZ Simonka Gyorgy, fan al operei iredentiste a scriitorului Wass Albert, care se face vinovat de moartea unor români din Ardeal, este membru în adunarea eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria (ca mirean).
Pe de cealaltă parte, în presa rusă tema „pericolului” unirii Basarabiei cu România este una destul de frecventă. „Ameninţarea pericolului unionist” scoate capul în momentele-cheie, mai ales când se pregătesc modificări politice la Chişinău. Exact ca zmeul din basme, care îşi arunca buzduganul înainte de sosire, la fel şi Moscova reactivează „pericolul unionist”.
Așadar, PS Siluan confirmă faptul că ”icoana” lui Simonka nu este opera părintelui Arsenie Boca și că nu face minuni. Rămân însă câteva chestiuni nelămurite, cel puțin dubioase în opinia mea:
După 22 de ani de la căderea regimului comunist din România, ne întrebăm cu toții (cei care mai au curiozitatea de a-și pune problema), cum se face că în toți acești 22 de ani de așa-zisă democrație, nu s-a ridicat nici un partid cu doctrină politică de dreapta ? Apartenența la Partidul Comunist a liderilor societății actuale rămâne în continuare o temă extrem de actuală, chiar și la 22 de ani după căderea oficială a comunismului.
Asa cum era de asteptat si asa cum a anticipat si a declarat OSB Bucuresti la lansarea studiului, societatea a perceput acest studiu ca pe o dovada ca basarabenii sunt nepregatiti, incapabili sa asimileze programul romanesc de invatamant si prin urmare ca acestia consuma in zadar bursele oferite de catre statul roman. Probabil crearea acestei perceptii a fost si intentia autorilor acestui studiu incomplet care au folosit eronat sintagma “rata de abandon’’ anume cu acest scop, desi raportul lansat de ei este irelevant dintr-o serie de motive importante.
Clubul Studenţilor Basarabeni și Bucovineni din Galaţi își exprimă totalul dezacord cu privire la rezultatele așa zisului studiu ” Bune intenţii și coșmar birocratic” lansat recent de Centrul Român de Politici Europene.
După cum heruvimii se bucură de nemurire, noi ne bucurăm de înviere în unul şi acelaşi paradis, început al unui cer nou şi pământ nou. Oare poezia lui Eminescu, care se inspiră din marea credinţă a părinţilor noştri, ce au primit adevărul Învierii din predica Sfinţilor Apostoli Andrei şi Filip, nu ne aduce nicio mărturie provenind din zestrea strămoşească din care ne-am plăsmuit ca neam la Mare, Dunăre şi-n Carpaţi?
După 1812 anul când Basarabia a fost răpită din trupul ţării, credinţa a fost pusă la grea încercare, izgonită, deportată, umilită, omorâtă… şi până la urmă dodonizată. Cert este un lucru, biserica ortodoxă din Basarabia era una cu biserica ortodoxă din România până ne-au călcat pământurile “fraţii” creştini de la răsărit.
Pentru bolşevici, una dintre sursele cele mai puternice şi persistente de animozitate faţă de români venea din şovinismul justificat prin ideologie, izvorât din revoluţiile de la 1848. Potrivit lui Karl Marx şi Friedrich Engels, dintre europenii din est doar polonezii şi ungurii erau „purtătorii standard de progres“ şi, lucru şi mai important, popoare „revoluţionare, care jucau un rol activ în istorie“. Românii erau consideraţi un popor „neviabil“ şi „degenerat“, un „popor fără istorie“, lipsit de „capacitatea de a supravieţui“ şi fără speranţă să atingă „vreun fel de independenţă“, destinat doar asimilării.
Nu încape îndoială însă că şi denumirea „Republica Moldova” e o capcană în care se prind până şi cei mai bine intenţionaţi dintre noi. La tot pasul, şi La Chişinău, şi la Bucureşti, se impune dihotomia România versus Moldova, de parcă acestea nu ar fi sinonime. Îi aud adesea pe unii colegi de la ziare sau canale de televiziuni comparând „moldovenii” de dincoace de Prut cu „românii” de dincolo.