E grea pedeapsă pe acest popor cineaşti ca Mungiu, un amartoloi ca şi Patapievici, blesteme pe istoria românilor, spurcăciuni care nu urmăresc decât reclamă ieftină, să câştige de pe urma unor nenorociri. Dacă ar fi prelat, Mungiu ar fi excomunicat de biserică. Dar nu e, de aceea Satana se bucură.
Gabriel Liiceanu susţine că a scris pamfletul său pentru a elibera societatea românească de „figura emblematică şi dominatoare a lichelei ieşite din comunism şi care se pregătea acum să facă din nou istorie”. Ceea ce îmi aminteşte de un aforism care spune că revoluţiile sunt declanşate de visători, continuate de naivi, iar de ele profită lichelele. Nu-i cunosc autorul. În orice caz, nu este vorba de Kant…
Dintre reviste nu lipseste organul de presa al GDS, fituica “22”, unde redactor sef adjunct este foarte vocala plagiatoare de presa in serie Andreea Pora (50.000 lei noi), dar, surpriza pentru cei care l-au crezut mot pe Boc, nici revista Székelyföld, in traducere “Tinutul Secuiesc” (40.000 lei noi).
In cazul in care cineva are dubii ca aceste pasaje indica plagiat, sugerez acesarea paginii Harvard University dedicata definirii si analizei tuturor tipurilor de plagiat
O alta nesimtire “jurnalistica” consta in clonarea stupida si forma infantila sub care apar, in ultima perioada, EvZ, controlat de Tal Silberstein prin Dan Andronic si cotidianul Adevarul, controlat nu se stie de cine si aflat, formal, in posesia “mogulului cel rau” Dinu Patriciu. La crapulozitatea celor doua benzi desenate intrate in cartel se adauga, pe exact aceeasi linie, si dementa lui Cristian Tudor Popescu (foto No Comment).
Constantin Barbu: “Daca va fi nevoie, voi putea oferi si alte exemple de plagiat ale aceluiasi personaj. De altfel, Noica mi-a povestit cum a reusit sa-l salveze pe Liiceanu de prima acuzatie de plagiat in teza sa de doctorat despre “Tragic”, convingandu-l sa paraseasca Institutul de filosofie.“
Inainte de a analiza aceasta noua “creatie” a lui Cristian Mungiu, in care anticrestinismul visceral al familiei Mungiu este impachetat in poleiala senzationalismului ieftin obtinut prin introducerea homosexualismului feminin intr-o manastire, condimentat cu celebrul caz al exorcismului de la Tanacu, este, insa, necesara o retrospectiva asupra personajului.
Poziţiei sale (lui Liiceanu) i s-au alăturat A. Baumgarten, A. Mungiu–Pippidi şi alţii. Întrucât imaginea facultăţii noastre este grav afectată de informaţiile inexacte şi de manipulările repetate pe care prof. Liiceanu şi susţinătorii săi le vehiculează în mod public, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti face următoarele precizări:
Intr-adevar, in aceasta „istorie critica“, Manolescu n-are nicio idee personala! Pâna la 1941, el il „compileaza“ foarte cuminte pe G. Calinescu, pe care-l citeaza de peste 500 de ori (adica, in conformitate cu indicele de nume, il citeaza pe 500 de pagini diferite, dar, in realitate, chiar trece de o mie de ori, daca luam in considerare faptul ca, adeseori, Calinescu este citat de doua-trei ori pe aceeasi pagina).
Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, Maestrul Puric e acuzat in noul Catavencu pe langa frauda si de… plagiat. Ceea ce nu cade bine la nici o casa, regala sau prezidentiala. Acum artistul si neofitul sau vor trebui sa declare in instanta “Cine sunt” cu adevarat. Speram ca Instanta va tine cont de mimica acuzatului.