Larry Watts afirma: Mihai Caraman a fost agent sovietic. O afacere cu homosexuali NATO si crime KGB pe teritoriul Romaniei - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Larry Watts afirma: Mihai Caraman a fost agent sovietic. O afacere cu homosexuali NATO si crime KGB pe teritoriul Romaniei

Ziaristi Online continua sa publice extrase din exceptionala lucrare a istoricului american Larry L Watts „With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania” – „Cu aşa prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”, aflata in curs de aparitie la Editura Rao. Dupa o sinteza despre Cum a fost furata revolutia romanilor si Romania de catre agentii NKVD/KGB si urmasii lor si o aluzie la o tema la zi, Izolarea Romaniei de catre Rusia sovietica prin intermediul agentilor sai din Franta si Germania, intram astazi in miezul uneia dintre cele mai cunoscute afaceri de spionaj ale KGB, derulate pentru prafuirea Romaniei. In episodul de astazi, istoricul american il acuza frontal pe Mihai Caraman, fost ofiter de rang inalt al DIE, de faptul ca a lucrat ca agent dublu, in favoarea spionajului sovietic. Mihai Caraman a fost primul sef al SIE dupa 1989, instalat de Guvernul FSN condus de Silviu Brucan, Ion Iliescu si Petre Roman, cu Sergiu Celac (Serghei Cealik) ca sef al diplomatiei, la randul sau suspectat pana azi ca agent in favoarea Rusiei (dupa ce tatal sau, originar din Gagauzia, a fost, de asemenea, un colaborator al structurilor URSS). Devenit celebru pentru penetrarea NATO in anii razboiului rece, Caraman poarta de atunci, in urma sa, ca o umbra de care nu va scapa pana la capatul vietii, suspiciunea de fi tradat Romania. Complicatul joc al informatiilor nu va elucida insa niciodata pe de-a-ntregul aceasta asertiune. Fragmentul din lucrarea masiva a lui Larry Watts pe care il prezentam azi elucideaza in plus misterul unei crime: asasinarea la Bucuresti a  unui colonel francez, Cheyron d’Abzac, la sfarsitul anilor ’70. Astfel, Larry Watts il contrazice pe fostul sef al DST, Jean Rochet, care, in cartea sa de memorii aparuta si in Romania, cu prefata lui George Maior – 5 ani in fruntea DST -, afirma ca a suspectat automat Securitatea de aceasta crima (pag 121). Istoricul american este ferm in declaratiile sale: colonel francez Cheyron d’Abzac a fost asasinat de KGB, ca parte a razboiului clandestin dus de sovietici impotriva Romaniei. Cel putin o cartita sovietica era chiar la varful serviciilor romanesti, intareste Watts: Nicolae Doicaru, seful lui Pacepa.

Caraman a fost unul dintre ofiţerii DIE care a continuat serviciul clandestin în slujba stăpânilor sovietici

O anchetă DSS lansată aproape un deceniu mai târziu a scos la iveală faptul că, la momentul respectiv, rezultatele lui Caraman „se bucurau de o apreciere deosebită în cadrul DIE, precum şi din partea unor servicii de informaţii externe, în special în Franţa”, unde a fost caracterizat ca „unul dintre cei mai mari spioni contemporani”. Ancheta a stabilit că „se ştia” că informaţiile obţinute de la agenţii săi din NATO au fost „oficial transmise în întregime” Moscovei pe parcursul anului 1963, „şi apoi în sinteză în cadrul unui schimb de informaţii cu serviciile sovietice”, existând suspiciuni că ar fi oferit o copie a tuturor documentelor obţinute. KGB şi GRU au considerat informaţiile sale atât de importante, încât au stabilit „contacte directe” cu acesta, fără supraveghere din partea serviciilor române:
Prin urmare, pe teritoriul ţării noastre au avut loc mai multe discuţii între  consilierul sovietic de la acea vreme, Skomorohin, şi general maior Mihai  Caraman, la care nu a mai participat niciun alt cadru DIE. Mai mult, general  maior Mihai Caraman a fost invitat singur la Moscova să ia parte la o serie de  discuţii cu liderii serviciilor de informaţii sovietice, iar unul dintre membrii  acestor servicii chiar l-a vizitat pe general maior Mihai Caraman la Paris, în timp  ce acesta se afla la post în Franţa.
A fost impresionantă „înţelegerea deosebită” pe care serviciile de informaţii franceze au arătat-o faţă de Caraman încă de la începutul misiunii sale, la ceva timp după ce acoperirea lui a fost distrusă în repetate rânduri din cauza unor erori profesionale. De exemplu, Caraman a „făcut paradă” în mod ostentativ în jurul capitalei franceze împreună cu agentul său principal, reprezentantul Argentinei la NATO, Robert van der Veille, în limuzina ambasadei române:
Cu toate că se ştia faptul că argentinianul era homosexual, general maior Mihai  Caraman l-a vizitat pe acesta acasă, lângă Paris, fără să informeze ambasada, şi  de mai multe ori a rămas acolo peste noapte. De asemenea, nu a ezitat să-şi  viziteze agentul chiar la biroul său NATO. Acest aspect nu putea să scape  serviciilor franceze de contrainformaţii, şi nici nu poate fi explicat printr-o  anumită toleranţă din partea acestor organe, deoarece, în perioada respectivă,  activitatea românilor aflaţi la post în Franţa era urmărită cu atenţie şi cu un  interes deosebit, inclusiv prin intermediul unor operaţiuni de supraveghere.
Ancheta a mai scos la iveală şi faptul că acoperirea sa fusese ”compromisă” definitiv în faţa francezilor în 1962, după ce acesta aranjase ca van der Vielle, care era transferat la un alt post, să-i facă cunoştinţă cu succesoarea sa. Atunci când ”superspionul” român a încercat abordarea, aceasta nu numai că a refuzat o colaborare, dar a şi dezvăluit serviciului de contrainformaţii francez atât identitatea agentului argentinian, cât şi a general maiorului Mihai Caraman. Drept urmare, agentul argentinian a fost prins şi, după ce l-a contactat pe Mihai Caraman, arestat şi condamnat. Cu toate acestea, nu a fost luată nicio măsură împotriva diplomatului român. Dimpotrivă, în loc să-şi intensifice activitatea de supraveghere asupra românilor aflaţi la post după acest eveniment, serviciile de contrainformaţii franceze au suspendat măsurile de urmărire de până atunci.
Anomaliile au continuat chiar şi după defectarea colegului său de la Paris, ofiţerul DIE Ion Iacob (Iacobescu), în 1968, pe care atât serviciile de informaţii, cât şi directorul DIE Nicolae Doicaru l-au acuzat de deconspirarea lui Caraman. De asemenea, conducerea DIE nu a întreprins nicio ”măsură urgentă” în vederea protejării personalului rămas în Franţa, ale cărui acoperiri fuseseră cu siguranţă compromise de Iacob. Ancheta a calificat drept ”uimitor” faptul că, din contră, conducerea DIE i-a permis lui Caraman ”să ofere o recepţie în salonul ambasadei din Paris”. A fost probabil şi mai uimitor faptul că la petrecerea de adio a spionului ”au participat persoane importante din guvernul francez şi din Ministerul de Externe”.
DSS a considerat necesară reevaluarea tuturor ”succeselor” anterioare ale lui Caraman, având în vedere că ”acestea au fost înregistrate într-o perioadă în care unul dintre obiectivele lui Charles De Gaulle era distrugerea NATO”, iar el considera că ”americanii reprezintă o ameninţare mai mare decât sovieticii la adresa Europei de Vest”. DSS a descoperit că De Gaulle nu numai că era deranjat de pătrunderea lui Caraman în cadrul Alianţei Nord Atlantice, dar a considerat acest lucru ca fiind „convenabil” planurilor sale de „destrămare a NATO şi de creare a unei Europe unite sub tutela Franţei şi a Germaniei de Vest cu acordul URSS, care excludea Statele Unite- ”Europa sa de la Atlantic până la Urali”.
Ancheta privind agentul principal al lui Caraman, Francis Rousilhe, concluziona:
….Agentul francez care a furnizat ofiţerului român informaţii cu privire la NATO şi la planurile sale a acţionat la ordinele serviciilor de informaţii franceze care, încercând să submineze poziţia NATO în Franţa, au fost de acord cu – şi de altfel au şi facilitat – scurgerea de informaţii cu privire la bazele militare şi la  planurile americanilor faţă de URSS, prin intermediul serviciului secret român.
Iniţial, serviciul de informaţii francez a fost refractar la un atac împotriva celui care până de curând fusese principalul colaborator pe linie de informaţii al Franţei din Europa de Est. KGB a forţat apoi nota, asasinându-l în public pe noul ataşat militar francez în România, colonelul Cheyron d’Abzac, într-un „accident auto”, înscenat pe şoseaua de la Băneasa, la sfârşitul verii anului 1969. De la momentul asasinatului – o coliziune frontală cu un camion special conceput pe un drum aproape părăsit – care a avut loc pe teritoriul României, la scurt timp după ce reţeaua de informaţii a lui Caraman a fost anihilată, complicitatea Securităţii a devenit plauzibilă, iar aparatul sovietic de dezinformare a lucrat mult timp pentru a face această interpretare credibilă. Un comunicat ulterior prin care d’Abzac a fost identificat drept şeful serviciilor de informaţii care se ocupau de Europa de Est a confirmat suspiciunile franceze cu privire la culpa României.
Relaţiile dintre serviciile de informaţii române şi franceze, care sufereau deja din cauza scandalului Caraman, a cooperării franco-sovietice în problemele Est-Vest, care a îndepărtat Bucureştiul, şi a cooperării româno –americane, care a îndepărtat Parisul, erau acum distruse efectiv. Aveau să rămână aşa – permiţând agenţilor de infiltrare sovietică să beneficieze de un cvasi-monopol la evaluarea evenimentelor din regiune – până în anul 1994, după ce serviciile de informaţii române post-comuniste le-au furnizat colaboratorilor francezi dosarul ce conţinea informaţii legate de asasinarea ataşatului militar. Asasinatul a distrus şi ceea ce mai rămăsese din relaţiile bilaterale interstatale, grăbind transformarea acestora de la ceea ce reprezentau în momentul în care unul dintre preşedinţii francezi a cerut forţelor franceze să apere teritoriul român împotriva atacului Tratatului de la Varşovia, la situaţia tensionată în care un alt preşedinte francez a susţinut în public trunchierea aceluiaşi teritoriu, în favoarea unui membru loial Moscovei din Tratatul de la Varşovia.
”Afacerea Caraman”, care a fost devastatoare pentru relaţiile franco-române, a avut un impact colateral şi asupra relaţiilor cu Statele Unite. Cu toate acestea, la două luni de la vizita lui Nixon (şi cu cinci luni înainte de prima vizită a lui Ceauşescu în SUA), temerile americane au fost confirmate, alimentate de către sovietici, cu privire la infiltrarea KGB în România şi este posibil să fi contribuit la răcire constantă a relaţiilor care s-a produs în timpul administraţiilor republicane ulterioare.
Mai semnificativ, nici Ambasada română din Paris, nici conducerea DIE şi nici cea a DSS nu au iniţiat o anchetă cu privire la ”Afacerea Caraman”, acceptând explicaţia conform căreia trădarea lui Iacob a fost responsabilă pentru demascarea lui Caraman şi admiţând tacit responsabilitatea pentru ce a reprezentat o operaţiune sovietică împotriva NATO şi, în special, împotriva SUA. O explicaţie posibilă pentru acest aparent dezinteres poate fi aceea că şeful DIE, Nicolae Doicaru, era agent sovietic, iar şeful DSS, Ion Stănescu (Szilagy), era, de asemenea, suspectat că ar fi agent sovietic, aşa cum s-a concluzionat în urma anchetei privind trădarea lui Pacepa. Cu siguranţă, aceasta era situaţia ambasadorului român în Franţa la acea vreme, Victor Dumitriu. Însuşi Caraman a fost mutat pe un post fără viitor la Securitatea municipiului Bucureşti şi scos din evidenţele Ministerului de Externe, pierzând astfel eligibilitatea pentru un post în străinătate. Căderea lui nu avea să fie permanentă.

Va urma

Cititi si Larry Watts e categoric: Primul sef al SIE, Mihai Caraman, a fost agent sovietic, conform NATO. Un dialog incendiar cu Vartan Arachelian

Update: Mihai Caraman, uncut. George Damian prezinta o fotografie de arhiva si fisa de cadre a spionului DIE care a penetrat NATO

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.