Larry Watts continua deconspirarea agentilor Kominternului, KGB, AVO si STASI din Romania - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Larry Watts continua deconspirarea agentilor Kominternului, KGB, AVO si STASI din Romania

Ziaristi Online continua sa publice extrase din exceptionala lucrare a istoricului american Larry L Watts „With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania” – „Cu aşa prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”, aflata in curs de aparitie la Editura Rao. Dupa o sinteza despre Cum a fost furata revolutia romanilor si Romania de catre agentii NKVD/KGB si urmasii lor si o aluzie la o tema la zi, Izolarea Romaniei de catre Rusia sovietica prin intermediul agentilor sai din Franta si Germania, am prezentat istoria uneia dintre cele mai cunoscute afaceri de spionaj ale KGB, derulate pentru prafuirea Romaniei: Afacerea Caraman. Astazi, mergem mai departe, cu reactivarea agentilor Kominternului si recrutarea altor lideri ai PCR si cadre de varf ale Securitatii si Armatei de catre KGB si GRU.

Studierea şi recrutarea unor lideri români de către sovietici şi membri ai Tratatului de la Varsovia (Ungaria, Bulgaria, RDG, Polonia, Albania, Cehoslovacia plus URSS)

Kremlinul ar fi putut prefera o conducere alternativă ca o cale prin care să aranjeze schimbările politice de la sfârşitul anilor 1950, când, accidentul aviatic de la Moscova, ce a implicat o aeronavă ce transporta o delegaţie a partidului român, s-a soldat cu moartea lui Gheorghe Preotoasă şi rănirea lui Nicolae Ceauşescu. KGB dorea cu siguranţă să schimbe conducerea în 1963, când s-a încercat asasinarea lui Gheorghiu-Dej. În anul 1966, Ceauşescu a ameninţat public Moscova în legătură cu recrutarea membrilor PCR, iar în 1967 KGB a efectuat o operaţiune de „măsuri active”, menită să despartă doi piloni ai conducerii române – primul ministru Ion Gheorghe Maurer şi adjunctul acestuia, Emil Bodnăraş – de Ceauşescu.
Până la începutul anului 1968, KGB şi GRU au „reactivat” foşti agenţi ai Comintern şi alţi agenţi sovietici recrutaţi, într-o încercare de a regiza provocări la adresa politicii naţionale de independenţă a României. La Plenara CC din data de 14 februarie 1968, unul dintre aceşti „internaţionalişti”, Constantin Pârvulescu, a lăudat „internaţionalismul proletar” al sovieticilor şi a criticat sprijinul României pentru Beijing. Pârvulescu a argumentat că „nu putem sta deoparte de mişcarea internaţionalei comuniste muncitoreşti” şi că „China s-a îndepărtat mult de mişcarea revoluţionară, adoptând o tendinţă naţionalistă”.
Ceauşescu a concluzionat, spunând că ei nu au nici informaţiile şi nici dreptul de a judeca China şi de a se amesteca în afacerile interne, ameninţând membrii Comintern să acţioneze conform planului. Când Pârvulescu a insistat că România ar trebui „să se implice, altfel noi vom fi cei excluşi din lumea comunistă”, Ceauşescu a intervenit cu un reproş uimitor, întrebându-l pe vechiul agent sovietic de ce credea că românii „ar trebui să uite” că ideea unui centru de conducere nu mai este de actualitate pentru Comintern, o organizaţie care, prin moştenitorii săi, a fost implicată în principal în regizarea unor procese de faţadă şi executarea unor membri ai partidelor comuniste, la comanda Kremlinului.
Deşi nimeni nu a susţinut cauza lui Pârvulescu, el era doar unul dintre membrii Comintern şi agenţi sovietici de la conducerea partidului a căror loialitate era pusă sub semnul întrebării – mai ales că, în timpul perioadelor de presiune sovietică intensă, agenţii Moscovei acţionau pentru înlăturarea cu forţa a conducerii României. Unii dintre aceştia, printre care şi Pârvulescu şi Bârlădeanu (care şi-a schimbat cetăţenia română în cea sovietică cel puţin de două ori în perioada 1930-1950), au lucrat pentru Stalin încă de pe vremea Comintern. Membrii CC, Ghizela Vass, Iosig Chişnievski şi Miron Constantinescu, au trimis cu toţii informaţii şi dosare personale ale membrilor partidului de la conducere la Moscova, încă din 1947.
Cea mai eligibilă categorie pentru recrutarea de agenţi sovietici a fost cea din generaţia lui Gheorghiu-Dej, de rivali ai lui Ceauşescu la conducerea partidului, în special Chivu Stoica, Gheorghe Apostol şi Alexandru Drăghici, precum şi – cel puţin teoretic, Emil Bodnăraş şi Ion Gheorghe Maurer, care au fost consideraţi la un moment dat drept candidaţi posibili la conducere. Moscova a încurajat o astfel de rivalitate prin dezvoltarea unui „cult” al lui Gheorghiu-Dej, lăudând meritele unui conducător pe care ei au încercat să-l elimine prin retransmiterea în ţară a discursurilor sale dinainte de 1963, în care susţinea linia „internaţionalismului proletar” şi a conducerii sovietice, chiar propunând ridicarea unei statui la Moscova, în memoria sa.
În anul 1967, principalele personalităţi vizate pentru recrutare, reactivare sau schimbare i-au inclus pe secretarul general al partidului, Nicolae Ceauşescu, primul ministru (preşedintele Consiliului de stat) Ion Gheorghe Maurer, vice-prim ministrul Emil Bodnăraş şi secretarul de relaţii externe Paul Niculescu-Mizil. În timp ce Ceauşescu şi Maurer erau în fruntea listei de la Moscova, Kremlinul a continuat să alimenteze speranţele că Bodnăraş ar putea fi convins să adopte o poziţie mai „realistă” şi să candideze la conducere, împotriva lui Ceauşescu. Această orientare a fost confirmată de şeful serviciului de informaţii externe STASI, în declaraţia sa amplă din februarie 1969:

Principalul exponent al liniei naţionaliste din interiorul PCR este secretarul general  al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, care a înţeles că este nevoie să reprime  forţele internaţionaliste de la conducerea partidului, dar fără a le suprima pe toate. El  este sprijinit în primul rând de către preşedintele Consiliului de stat, Maurer, de către  Niculescu-Mizil, membru al Prezidiului Permanent, responsabil cu relaţiile  internaţionale ale PCR şi de către ministrul de externe Corneliu Mănescu.
După conferinţa naţională a PCR din decembrie 1967, influenţa forţelor  internaţionaliste a continuat să se diminueze. Preşedintele Consiliului de Stat al  RSR, tovarăşul Chivu Stoica, a fost eliberat din funcţie la această conferinţă şi a fost  înlocuit cu Ceauşescu… Printre forţele cu gândire realistă, poate fi menţionat  preşedintele Sindicatelor, Apostol Bodnăraş, ca membru al Prezidiului Permanent,  precum şi Bârlădeanu, până recent membru CAER din partea României (Bârlădeanu  a fost eliberat din funcţie din motive de sănătate la Plenul PCR din decembrie 1968). Fostul ministru de interne, Drăghici, care ar fi putut fi inclus în acest grup, a fost  exclus din partid…

KGB a dat o mare lovitură când l-a recrutat pe fostul preşedinte al Consiliului de Stat, Drăghici, el însuşi căsătorit cu un agent al serviciului AVH din Ungaria, după ce a fost demis din funcţia de şef al Securităţii şi exclus din Biroul Politic în primăvara anului 1968. Drăghici participase de la început la procesul de reorganizare independentă a serviciilor de informaţii române în perioada 1963-1964. Mai mult, a supervizat crearea, în structura Direcţiei de Contraspionaj, a unui birou care avea sarcina de „a verifica şi supraveghea informativ toate persoanele asupra cărora plana suspiciunea de a aparţine serviciilor de spionaj ale URSS”. Legăturile sale cu personalul principal din interiorul DSS, în special cu şeful DIE, Nicolae Doicaru, şi locţiitorul său, Ion Stănescu (original Szilagy), au oferit serviciilor de informaţii sovietice un acces şi influenţă incredibilă într-un sector esenţial şi la o ţintă implicată în confruntarea sovieto-română.
Obişnuit să exercite o influenţă politică extraordinară prin intermediul serviciilor de informaţii partenere, STASI s-a plâns că subordonarea instituţiilor organismelor statale de constrângere faţă de autorităţile naţionale şi insuflarea ideologiei „naţionaliste” au creat o situaţie sui generis, care a făcut dificilă folosirea acestor pârghii tradiţionale de cooperare internaţionaliste. În loc să fie deschişi faţă de influenţa şi controlul din partea partenerilor Tratatului de la Varşovia, STASI a observat cu indignare că DSS considera indicaţiile lor la fel ca pe un atac imperialist.

De asemenea, structura de securitate a RSR a manifestat tendinţe similare, măsurile  operative ale acesteia depinzând, în anumite cazuri individuale, de aprobarea  organelor de partid competente. În principiu, o acţiune îndreptată împotriva  membrilor PCR trebuia să aibă aprobarea organelor de partid. De fapt, activitatea  organelor de securitate se concentra, în general, exclusiv asupra „acţiunilor  subversive” străine, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul activităţii de spionaj, fără  a face diferenţe între ţările socialiste şi imperialiste.

Pe de altă parte, faptul că aproape toţi ofiţerii superiori ai DSS din anii ’60 au fost selectaţi, recrutaţi şi pregătiţi de către serviciile de informaţii sovietice, în perioada 1945-1961, a ridicat suspiciuni cu privire la loialitatea lor. Până la sfârşitul anului 1961, „pentru a putea fi numit într-o funcţie de comandă era absolut necesar să fii membru de partid şi să fi absolvit un curs de specializare la Institutul Felix Jerjinski din Moscova”. Îndeosebi DIE a fost controlată direct de sovietici, existând iniţial un raport de 1-1 între consilierii şi experţii sovietici şi angajaţii români, pentru ca, la moartea lui Stalin, proproţia să fie de 1:2. Din moment ce s-au aflat în mod conştient în slujba Moscovei şi au cules roadele acestei activităţi, era foarte probabil ca, la apariţia unei condiţii favorabile, aceşti agenţi să-şi reia vechea preocupare.
O altă categorie care suscita un interes deosebit era aceea a persoanelor direct responsabile de menţinerea legăturilor dintre România şi partenerii săi din Occident şi însărcinate cu implementarea politicilor externe şi de securitate pro-occidentale ale României. Probabil că fusese deja reactivat Corneliu Mănescu. În 1962, acesta a criticat în mod public viziunea comună a Bucureştiului şi a Washingtonului cu privire la unificarea Germaniei, SUA şi România având opinii similare în legătură cu acest subiect, lucru care, în mod normal, ar fi încurajat cooperarea. În 1968, în timpul crizei din Cehoslovacia, deşi nu a infirmat informaţiile din rapoartele serviciilor româneşti referitoare la situaţia curentă, rapoarte care fuseseră transmise şi omologilor din SUA, Mănescu a refuzat să le confirme şi a negat că Moscova ar fi dat ultimatumuri (în acest caz chiar citându-l pe Ceauşescu, care a aprobat transmiterea acestor informaţii secrete, acest lucru intrând în atribuţiile sale).
Brucan, care ocupase funcţia de ambasador în SUA, a confirmat ulterior că a conspirat cu Moscova, iar traducătorul Sergiu Celac, fiul unui cominternist şi prefect al Craiovei, numit de către sovietici după al II-lea Război Mondial, a devenit, de asemenea, o ţintă (a UM 0110 – nn), date fiind legăturile sale cu sovieticii. Alţii, cum ar fi Victor Dumitriu, ambasador în Franţa, au ajutat la acoperirea „scăpărilor” lui Caraman şi la muşamalizarea dovezilor cu privire la cooperarea acestuia cu servicii de informaţii sovietice. De cele mai multe ori, agenţii sovietici reactivaţi/recrutaţi din rândul diplomaţilor români, furnizau Washingtonului, Londrei, Parisului etc. Informaţii secrete veridice, pe care agenţii KGB le avizau pentru diseminare, împreună cu materiale de dezinformare, ce nu puteau fi verificate, temeinicia şi valoarea celor dintâi conferind credibilitate materialelor de dezinformare şi, implicit, surselor acestora. Atât timp cât Bucureştiul rămânea izolat din anumite puncte de vedere, aceşti agenţi puteau monopoliza reţelele de comunicaţii dintre România şi Occident şi puteau influenţa în mare măsură capacitatea de înţelegere şi interpretare a Occidentului.

Va urma

Print Friendly, PDF & Email

5 comments

  1. Unele afirmaţii sunt cel puţin tembele. De exemplu cea despre racolarea lui Maurer. În dialogul pe care l-a avut acesta cu Lavinia Betea – cu câţiva ani înaintea sfârşitului – declara: “Gheorghiu-Dej a fost singurul meu prieten”. Nu avea nici un motiv să afirme aşa-ceva, se putea foarte bine prezenta ca opozant, se putea delimita precum atâţia impostori. Dar NU A FĂCUT AŞA CEVA!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.