Dedicata, ca specialista, de cativa zeci de ani, realitatii romanesti, universitarul francez Catherine Durandin a fost invitata de colegii ei de la Bucuresti sa raspunda, intr-o conferinta, la doua intrebari incitante: „Ce poate Rusia? Ce vrea Romania?” Si, prin cele doua raspunsuri, sa traga o concluzie despre viitorul relatiilor romano-ruse. Asadar, problema transant, riguros, inginereste pusa. Intrebari cat mai direct si cat mai simplu formulate.
Numai ca la intrebari simple nu se poate raspunde intotdeauna simplu. O geopolitica incurcata, complicata si in reasezare nu poate fi fixata in cateva sentinte, asa cum un peisaj pe panza nu poate fi tradus in formule matematice. Nici de doamna Durandin, nici de nimeni altcineva.
Sa o luam, de aceea, mai pe indelete. Politologul rus Feodor Lukianov afirma categoric ca, din 2010, Rusia nu mai are ambitii imperiale. La 20 de ani dupa dezmembrarea URSS, Rusia s-a rupt, si „psihologic”, de trecutul ei si de fostul ei statut de imperiu. Cei trei presedinti postsovietici au actionat pentru a reda Rusiei statutul de jucator mondial major si de centru de putere regionala („printre fostele republici sovietice”, precizeaza Lukianov). Kremlinul a tinut sa convinga Vestul ca slabiciunea Rusiei post-URSS este doar „un accident istoric” si ca avansul occidental, din cele doua decenii, este „o simpla coincidenta”. Oricum, conchide Lukianov, Rusia a stopat iuresul NATO spre Est si a reconfirmat sfera de influenta rusa in Caucazul de nord. Iar intre doua optiuni – extinderea succesului sau politic si militar sau indepartarea de ambitii imperiale, Moscova a ales a doua varianta. Avem, asadar, o alta Rusie.
La Bucuresti, Catherine Durandin sustine ca si America este alta. Presedintele Obama si ai sai nu mai sunt generatie a razboiului rece, pe care nu-l mai simt pentru ca nu l-au trait, nici ei nu mai sunt deci legati „psihologic” de fenomen, nu sunt marcati de colosala confruntare de forte bipolare din lumea postbelica. Rusia nu mai e, pentru Washington, inamicul redutabil de pana mai ieri, e acum un partener, chiar daca nu chiar ca altii. De aici, si dezinteresul, mai nou, al Americii pentru Europa de Est, dar si pentru Europa in general. Pacificul devine oricum mult mai interesant si cu o miza mult mai mare decat Atlanticul. Si nu numai pentru America, si pentru Rusia.
Alta Rusie, alta America. Si fara razboi rece.
Dar chiar fara razboi rece? Ar fi prea frumos. Problema apararii antiracheta, datand din vremea presedintelui Reagan, cu al sau „razboi al stelelor” ramane acuta. O declara si o categoriseste explicit ca element al razboiului rece Rose Gottemoeller, subsecretar de Stat al SUA, in fata influentului Consiliu pentru Relatii Externe. Iar in ideea americana de scut spatial in Europa este inclusa si Romania. Ceea ce, logic, inseamna ca Romania nu a iesit de tot din razboiul rece, din ce a mai ramas, ca infruntare de forte, intre Washington si Moscova. Chiar daca Romania a intrat in NATO, dar poate si din aceasta cauza.
Rationamentul acesta, oricat ar parea de dramatic, nu defineste o situatie singulara. Intr-un fel, ultime bastioane ale razboiului rece nu sunt doar problema Coreei divizate sau cea a scindarii de pe Nistru ci si, intr-o alta forma, situatia creata de proiectatul element de sistem antiracheta american din Romania. Ne-am pute explica, si asa, raceala pronuntata din relatiile romano-ruse (desi ea e de dinaintea proiectului american ce include si Romania).
Catherine Durandin e rezervata in privinta desfasurarii viitoarelor relatii romano-ruse. Ele trebuie puse in legatura cu evolutia relatiilor americano-ruse, care ar putea deveni spectaculoasa intr-un viitor… neprecizat cumva de distinsa conferentiara.
Corneliu Vlad
Sursa: InfoRusia
