Liiceanu, spulberat de Patriciu şi Michnik: "filosofeanu'" cu "o gândire bolşevică şi laşă" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Liiceanu, spulberat de Patriciu şi Michnik: “filosofeanu'” cu “o gândire bolşevică şi laşă”

Turma si iertarea

de Dinu Patriciu / Adevarul

Din păcate, mulţi intelectuali sunt şi oportunişti şi poartă ca pe un cancer ascuns mentalitatea şi conceptele comuniste.

Există oameni care fac istorie şi oameni peste care trece istoria. Adam Michnik face parte dintre cei dintâi. De aceea poate să ierte, deşi a trecut prin atâţia ani de închisoare politică. În sala arhiplină a Ateneului Român l-am ascultat la începutul săptămânii într-o sclipitoare discuţie cu Andrei Pleşu. Din sală, cineva, un intelectual care se considera de elită, sub pretextul unei întrebări, a încercat să se arate pe sine. Se declara uimit că Herta Müller îl credea trădător pentru că prin scrisul său nu se luptase cu sistemul ca anticomunist ce se presupunea a fi, iar acum se simţea acuzat că ar fi procuror, pentru că în 1990 le ceruse celor care se făceau vinovaţi de colaboraţionism să stea o vreme deoparte.

Adam Michnik i-a demonstrat cu adânc bun-simţ că nu există vini colective. Fiecare plăteşte pentru greşelile lui. Regimurile extremiste au pedepsit în grup pentru simpla apartenenţă. Din respect pentru scrierile preopinentului, Michnik a admis că nu e chiar bolşevic. „E doar menşevic”. Deşi se sculase ca şi coada vacii, verticală uneori, filosofeanul s-a scurs moale şi s-a împrăştiat pe scaunul lui. Dacă tăcea, filosof rămânea în ochii celor de faţă. E o ruşine să fii deştept şi totuşi oportunist. Acum 2.000 de ani l-ar fi lăudat pe băiatul cu focul sau pe cel care şi-a făcut calul senator. Astăzi laudă scroafa cu aptitudini de a se căţăra în copac.

E o ruşine în zilele noastre să judeci oamenii ca turmă. Din păcate, aceasta e una dintre racilele noastre. Din păcate, mulţi intelectuali sunt şi oportunişti şi poartă ca pe un cancer ascuns mentalitatea şi conceptele comuniste. Aşa apare totalitarismul, aşa apare pericolul dictaturii. Ăia sunt hoţi, ăilalţi sunt proşti, ai noştri sunt adevăraţi. Orice grupare are, evident, uscăturile ei. Importante sunt filosofia şi codul etic, conform cărora oamenii se aleg între ei. Democraţia este instrumentul pentru a asigura libertatea individuală. Dacă sunt unii care se adună împotriva oricărei atingeri a libertăţii individuale, aceia sunt cei buni. Nimeni nu-i perfect, dar eu sunt liber să aleg răul cel mai mic. Desigur, pentru asta trebuie discernământ. Trebuie să-l deosebeşti pe hoţul care strigă „hoţii” de unul care mai îmbracă şi tricouri cu Che Guevara, furat de miturile stângii. Ele au transformat un bandit într-un erou romantic…

Adam Michnik către Gabriel Liiceanu: “În 1990, ai fost bolşevic, pardon, menşevic!”

de Marius Ghilezan / Bookiseala.ro

Ateneul Român 14 februarie, ora 19.00: “Filosoful trebuie să fie precaut când îşi pune haina procurorului.”

A doua rundă a Conferinţelor Ateneului. În prima, desfăşurată în luna septembrie, Herta Müller l-a umilit pe Gabriel Liiceanu. Vezi, aici! (peste 11.000 de click-uri) După cadoul muzical al gazdei, luni seară, de ziua îndrăgostiţilor, Andrei Pleşu scoate superlativele din dotare pentru a-şi măguli  interlocutorul (greu de afiliat, cel mai de seamă luptător, cel mai bine cotat disident etc), nimeni altul decât Adam Michnik.Cea ce a spus Andrei despre mine seamănă cu un speech bun la înmormântare. Nu e adevărat!”, replică sec directorul gazetei Wyborcza, intrând direct în subiect: “Toate visele frumoase ale generaţiei noastre s-au împlinit, libertatea presei, alegeri libere, cultură fără cenzură, atunci de ce suntem furioşi?” Declick. La cuvântul furioşi sala tresare. E sinonim cu enervarea despre care vorbea Herta. “De ce nu v-aţi enervat atunci” Vă mai amintiţi? Au urmat zeci de emisiuni de justificare pentru a ni se explica rezistenţa lor prin cultură. “Mă aflu pe locul victimei… de pe scaunul pe care stai tu, Herta ne-a certat” spune Pleşu, înşirând o sumedenie de fraze despre “retragerea într-o competenţă insulară a multor intelectuali” şi că noncombatul faţă de regimul comunist nu a fost o coabitare (de parcă la Humbold se mergea oricum n.a.). “Nu i-am auzit pe Doina Cornea, Radu Filipescu, chiar şi pe Mircea Dinescu să certe pe cineva…Tu de ce nu ai certat?” În loc să aştepte răspunsul, continuă, fie să epateze citând din tratatul despre larve al lui Piotrowicz, fie să glumească. Pentru cei din jur este limpede. Prietenul lui, invitatul Adam Michnik, este chemat să răstoarne ecoul aplauzelor smulse de Herta Müller, după ce l-a certat pe Liiceanu în public. Stupoare. În loc să preia şi să ridice mingea deasupra fileului (sau fuleului ‘telectual), Adam Michnik parcă nu înţelege că e invitat pentru un joc de tease cat. De reabilitare. Disidentul polonez (cu ani de puşcărie) dă exemplul lui Liiceanu care în 1990, ca un paradox, îi certa pe alţii (referire la Apel către lichele n.a.). “Filosoful trebuie să fie precaut când îşi pune haina procurorului.” Sala amuţeşte. Cel vizat scoate batista. Nu cea a Hertei din Niţchidorf de pe scena de la Oslo. Oricum pare enervat. Şi pentru a mai îndulci tensiunea, Michnik face un solo: “Mi se pare riscant din partea Hertei să cerţi pe cei care nu au emigrat” şi se dă mirat că nu înţelege de ce sala a aplaudat-o atunci…în cearta ei cu intelectualii. Nimic despre Sobieski şi românii. “Am un respect enorm faţă de cei care au rămas”. Dinspre loja lui Liiceanu, aer de respirat. După ce aminteşte despre profesorii săi care după 1945 au preferat să rămână şi să ducă ideile lor prin şcoală, Michnik punctează, spre satisfacţia celor care l-au invitat: “Herta Müller le-a reproşat intelectualilor că nu au fost eroi. Ceri de la tine să fii erou, nu de la alţii! E o atitudine foarte sovietică, foarte bolşevică.” Dinspre loja Humanitas, bezele de paradă. Privirea înaltă. Demnitate. Suveranitate în locul unde Galleron a pus temelia culturii române sub o cupolă. Dar şi unde laureatul Premiului Nobel a înnobilat căcatul.

Adam Michnik cu francheţea-i cunoscută trece la subiecte mai adânci. Troţchismul lui Soljeniţîn, bomba atomică inventată de Saharov… Dar Pleşu revine. Spre a nu uita scopul şi durata vizitei. Din nou, Herta e pusă în lipsă pe rotisorul de cuvinte. Conform concepţiei sale, “întreg poporul era pe baricade, toţi intelectualii colaborau.” Insistenţa menţinerii subiectului enervează. Nimeni nu ceartă. Michnick povesteşte despre închisoare. Ar fi povestit şi Pleşu…dar ce? Rezistenţei prin cultură, disidentul polonez i-a răspuns cu îndurare. A stat închis, dar nu a urât. E mândru că e polonez. Nu face bravadă din anticomunism, pe care-l cataloghează drept “fără simţire.” Şi iar subiectul revine la H.M. Sughiţ, probabil, la Berlin. Michnik zice că “mereu se caută fiecăruia câte o bubiţă pe obraz, toţi le avem, deci nimeni nu e fără bubiţă”. Unii vor zice că te-am invitat special… zâmbeşte Pleşu, de parcă evidenţa nu sare de peste orgă. Şi, totuşi, subiectul după jumătate din timp se schimbă…. Pleşu aminteşte cum în 1990 pe vremea când era ministru a venit la el o doamnă cu un memoriu scris de bărbatul ei, care era închis. Nimeni alta decât soţia lui Paul Niculescu-Mizil. Şi atunci recunoaşte că a avut o criză de conştiinţă. De ce să facem ca şi ei? “Nu vreau revanşe”, îşi zicea ministrul de externe de atunci. La un moment dat, un regizor, povesteşte Andrei Pleşu, a intrat pe uşă când el citea memoriul tulburător. “Mă simt nevinovat. Toţi din CC  sunt nevinovaţi. Comunismul e nevinovat”, scria în document, liderul mai soft al PCR. Regizorul i-a replicat sec: “Păi ei nu au avut niciun scrupul când ne-au arestat părinţii”. “Adame, dar ca să iert trebuia ca cineva să ceară iertare, ajută-mă!”

Când politica intră în tribunal, justiţia iese prin spate.”

“Problema iertării se pune în mai multe feluri…poţi ierta o maşină, un om este vinovat nu pentru CC, ci pentru faptele sale. Pentru ceea ce a făcut. Dacă a făcut o infracţiune… Iertarea e un act individual de voinţă”, explică polonezul. Apoi, povesteşte despre prima lui întâlnire cu Mazovietski, cu generalii lui Iaruzelski. Când îi era teamă că îl va vedea nevasta dând mâna cu ei. Apoi explică de ce în Polonia nu s-a tras niciun glonţ. Pentru că puterea politică era mai apropiată de polonezi. El consideră că revanşa nu are logică. După 1989, povesteşte Pleşu, chiar l-a apărat pe unul dintre acuzatorii săi din timpul comunismului. “Când politica intră în tribunal, justiţia iese prin spate.” Parcă vrea să-şi explice poziţia sa în societate. N-a fost prim ministru, nici ministru de externe, nici ambasador…

Discuţiile devin mai soft. Despre păcate şi Biblie, adevăr şi minciună, semitism şi antisemitism. Aşa de bine ne înţelegem, zice la un moment dat Andrei Pleşu, “că-mi vine să te invit la dans.” Pus pe glume, îl caracterizează pe interlocutor printr-o frază spusă de acesta mai demult: “dacă ar fi să aleg între Hitler şi Stalin, aş alege-o pe Marline Dietrich.” Un individ fără patimi revanşarde, un om împăcat cu misiunea sa în viaţă.

Spre final, Pleşu coboară vocea: “Îmbătrânim. We are still kicking. Ai timp, Adame, sau pornire să te gândeşti la moarte?” După mirarea din ochii interlocutorului polonez, clar e neaşteptată. După un răgaz de câteva suflări, Michnik răspunde: “ai grijă la vârsta asta să nu faci greşeli.” Pleşu plusează cu o glumă stil Cosaşu: “O fi aşa de groaznic la Judecata de Apoi? Se mai şi exagerează… ” Ca unul care a scris Despre îngeri, Pleşu propune o reîntâlnire în Rai, unde el “poate pune o pilă”. “E o impoliteţe faţă de Divinitate să spun că aş putea ajunge acolo,” a conchis disidentul polonez.

de la laudatio, la “disgratio”…

Când discuţia pare încheiată într-un context creştin, Gabriel Liiceanu simte că trebuie să aibă ultimul cuvânt. Din nou, reia obsesiv tema acuzei lui Herta Muller. “Două etichete…laşi şi procurori.” Dezvinovăţire. Sfinte, Dumnezeule, de ce nu taci?! Şi continuă să se apere (qui s’excuse s’accuse n.a.) “Am cerut doar să se dea puţin la o parte. Ce era rău în asta?” şi ghilotină, răspunsul: “ai greşit că ai luat asupra ta stigmatul unui grup de oameni. Cea mai mare nefericire a secolului XX a fost generalitatea. Ai preluat toată filosofia decomunizării şi nu ai fost extremist. Cercul învinovăţirii e nesfârşit, la fel te-a acuzat şi Herta de laşitate. Asta făceau bolşevicii. Dar enunţul tău a fost un ecou al gândirii bolşevice, doar acela refuza dreptul unor oameni de-a exista în spaţiul public. Responsabilitatea ta e mai mare decât a unui muncitor. Tu ca filosof înţelegi bine că acel limbaj al generalizării a fost inacceptabil.” După ce Andrei Pleşu încearcă să mai dreagă busuiocul acuzei frontale de bolşevism, Adam Michnik îndulceşte stigmatul. “Nu bolşevic, atunci menşevic.” Păcat că traducerea a cam lăsat de dorit. Polonezii prezenţi în sală spun că interpreta a fost prea soft. Menşevicule! Un alint. Că doar sunt prieteni. Şi pentru ca ultima impresie să nu rămână cu menşevistul şi disidentul, Pleşu aruncă buzduganul spre liderul opoziţiei care poartă, fără să ştie cine e, tricou cu Che Guevara.  Din sală, cineva întreabă dacă există vreo legătură între inteligenţă şi morală. Gânditorul român se aruncă să dea tot el răspunsul: “E destinat mie, pe forumuri văd toată ziua această temă…” Adam Michnik nu apucă să rostească ultimul cuvânt.

laudatio planificat rămâne un “disgratio”… În mintea celor care nu gândesc asemenea celor din grupul de la Păltiniş. Oare de ce şi-o caută Liiceanu cu lumânarea?

Continuarea la Bookiseala.ro

Articolul lui Patriciu semnalat de Roncea.ro

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.