PREMIERA: Cum a fost la SRI in 13-15 iunie 1990. DEZVALUIRI: Oamenii lui Petre Roman si Militaru au vrut sa arunce in aer balconul Pietei Universitatii - Ziaristi OnlineZiaristi Online

PREMIERA: Cum a fost la SRI in 13-15 iunie 1990. DEZVALUIRI: Oamenii lui Petre Roman si Militaru au vrut sa arunce in aer balconul Pietei Universitatii

Materialul de mai jos, care apare in premiera in spatiul publicistic online, a fost oferit zilele trecute, la comemorare a 21 de ani de la 13-15 iunie 1990, spre publicare, catre doua dintre cele mai mari cotidiane din Romania: unul care apartine de tabara “Opozitiei”, celalalt, “varf de lance” al “Puterii”. Rezultatul testului a fost cel previzibil. Materialul a fost pus la index, in ciuda valorii sale de prima mana, pe care, dincolo de eventualele simpatii sau antipatii fata de cei care il prezinta sau de personajele cuprinse in relatare, nu poti sa o ignori. Aceasta daca esti ziarist. Daca esti o biata sluga pe tarla atunci va fi intotdeaua asa cum zice “superiorul”, respectiv controlorul/rezidentul lui; impotriva misiunii ziaristicii, impotriva adevarului. Ignorarea materialului cu informatii de-a dreptul bomba, dezvaluite sau confirmate pentru prima oara public de un general in rezerva al SRI, mai releva un aspect: firele care ar trebui sa duca direct spre Parchetul General in cazul unora dintre indivizii expusi in extrasele interviului prezentat mai jos de Ziaristi Online, dar bine protejati, iata, si azi, ii leaga la fel de bine si pe reprezentantii “Puterii” si pe cei ai “Opozitiei”. De exemplu Petre Roman si Adrian Sarbu, care par sa fie partasi nu numai la lansarea si impunerea pe piata a imperiului media al lui Ronald Lauder dar si la o tentativa de atentat terorist impotriva manifestantilor din Piata Universitatii. Ce credeti, oare se va autosesiza Procuratura sau va proceda aidoma “presei libere”? Interviul integral urmeaza sa apara in revista de specialitate a rezervistilor SRI, “Vitralii“, numarul 7.

13-15 iunie ’90 din interiorul SRI

General (r) Adrian Barbulescu in dialog cu general de brigada (r) Aurel Rogojan

  • Povestiti-ne cum s-a ajuns la momentul evacuarii Pietei Universitatii ?

Gen (r) Aurel Rogojan: La data de 11 iunie 1990, ca urmare a unei hotarari luate anterior de catre seful statului si un grup de colaboratori mai apropiati care il sprijineau (in cadrul unei intalniri ce a avut loc la Scrovistea), a fost convocata o sedinta restransa la sediul guvernului, condusa de presedintele  Ion Iliescu si premierul Petre Roman.

La sedinta au participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne, generalul Mihai Chitac, seful Inspectoratului General al Politiei, Corneliu Diamandescu, ministrul Apararii, generalul Victor Atanasie Stanculescu, seful Marelui Stat Major, generalul Vasile Ionel, seful SRI, Virgil Magureanu, primarul general al Capitalei, Dan Predescu, procurorul general Gheorghe Robu, prim-vicepresedintele FSN Nicolae S. Dumitru si altii. In acest cadru, ministrul de Interne a primit ordin de la presedintele Ion Iliescu, ca pana a doua zi sa intocmeasca un “Plan de Actiune” pentru “eliberarea” Pietei Universitatii, la aceasta operatiune urmand sa participe, pe langa fortele Ministerului de Interne, efective de politie militara ale Ministerului Apararii, forte antiteroriste apartinand Serviciului Roman de Informatii.

Imediat,  dupa acea sedinta,   la sediul Ministerului de Interne, Mihai Chitac, generalul Diamandescu si prim-vicepresedintele F.S.N., N.S. Dumitru, au stabilit cum se va proceda pentru evacuarea Pietei Universitatii. Diamandescu a prezentat planul de actiune al politiei, iar N.S. Dumitru s-a angajat ca va aduce cateva mii de muncitori de pe marile platforme industriale  ale Capitalei.

Ministrul de interne, Mihai Chitac, s-a prezentat la primul-ministru Petre Roman, care a fost de acord cu masurile propuse pentru evacuarea pietei, precum si cu efectivele preconizate sa participe la operatiune ( peste 1.600 de politisti, forte ale politiei militare si antiteroriste ale S.R.I.).

In urma unei convorbiri telefonice avute de premierul Petre Roman cu presedintele Ion Iliescu, in cursul serii de 12 iunie  s-a organizat o noua sedinta cu sefii militari desemnati sa participe la actiune, in vederea comunicarii detaliilor misiunii fiecaruia. Pentru pastrarea secretului operatiunii, premierul  i-a cerut ministtrului de interne ca planul sa nu fie dactilografiat, ci prezentat in forma olografa.

Potrivit mentiunii inscrise de ministrul Chitac “Planul de Actiune” a fost “intocmit pe baza Ordinului verbal al  domnului Presedinte Ion Iliescu, fiind prezentat   si aprobat verbal de catre primul ministru domnul Petre Roman, in sedinta din 12.06.90 ora 12.00”.

Printr-un comunicat al Procurorului General s-a transmis o somatie  manifestantilor din Piata Universitatii, prin care li s-a cerut sa elibereze zona.

  • Acesta ar fi “background”-ul, ca sa–i spunem asa.

Da, partea oficiala a pregatirii,  pe care o cunosteam,  si care se pare ca a fost reconstituita si de ancheta Parlamentului, dar si a Parchetului, asupra evenimentelor.

  • Circula si versiunea unei tentative de atentat terorist in Piata Universitatii…

In primul rand, cei aflati acolo trebuia sa fie aparati de un asemenea pericol, fiindca riscul exista. Era real, perceptibil, deci manifest. Prevenirea unui atentat terorist preocupa in cel mai inalt grad Brigada Antiterorista. Cu atat mai mult cu cat unii agenti provocatori  ai G.R.U.,  numiti de generalul Militaru la comanda unitatilor fostului Departament al Securitatii Statului si chiar unii dintre colaboratorii de sorginte militara, de aceeasi factura filosovietica, atat ai presedintelui, cat si ai primului ministru, nu s-au ferit sa cocheteze cu  amenintarea terorista…

In al doilea rand,  trimisul presedintelui la conducerea unui serviciu de informatii spunea, in dupa amiaza  zilei de 18 mai 1990, referindu-se la fenomenul “Piata Univerrsitatii”  si adresandu-se “activului de baza al serviciului“, compus  in exclusivitate de oamenii generalilor Militaru si Stanculescu:  “ (…) domnilor, daca  pegra sociala, lumpenproletariatul, care  jinduie sa se catere in fotoliile puterii , va si reusi sa ajunga acolo, nu va vad prea bine (…) . Teoreticienii puterii politice spun ca o societate ca sa functioneze optim, din cand  in cand, are nevoie sa-i fie administrate electrosocuri… teroriste”. Fara comentarii !

In al treilea rand,  foarte putina lume a dat atentie unei provocari terorist-diversioniste lansate atunci, pe care presa a preluat-o cu usurinta intr-o varianta inexacta si a lasat-0 asa, “in aer”, ca probabilitate, si anume ca cineva a dorit sa sperie manifestantii si a pus in circulatie zvonul ca se va detona o bomba in Piata Universitatii. Intre releele de transmitere a zvonului au fost mentionati Adrian Sarbu (pe atunci sef de cabinet al lui Petre Roman – n.r.) si secretarul general al Guvernului Paul Jerbas…

Eu, insa, am aflat altceva. Zvonul a avut la baza un fapt real. A existat o asemenea idee, dar cineva s-a opus foarte vehement…

  • Cine a avut ideea si cine s-a opus ?

S-a opus primul adjunct al directorului S.R.I., generalul Mihai Stan.

  • Dar ideea actului criminal de la cine a venit ?

Nu stiu, banuiesc ceva, dar cel dispus sa organizeze amorsarea bombei,  un autoturism care sa fie detonat, era un  general  M.Ap.N,  reactivat si numit de generalul Militaru sa preia comanda unei foste unitati speciale a Departamentului  Securitatii  Statului,  ramase intacte si in organigrama S.R.I., fiindca altfel nu se putea.  I se spunea “generalul rosu”, datorita notorietatii simpatiilor sale,  pentru care fusese scos din randul cadrelor active ale  Directiei de Informatii Militare. Autoturismul urma sa fie din dotarea unei unitati a S.R.I. Explozibilul se angajase sa-l procure un colonel M.Ap.N.,  care detinea si el o functie de conducere  in S.R.I. Atentatul urma sa fie atribuit  “extremistilor din randul manifestantilor”. Reteta este atat de cunoscuta, incat originea ei este oricui evidenta.

Generalul Mihai Stan mi-a spus ca,  daca nu ar fi avut posibilitatea sa se opuna, atentatul ar fi fost  pus pe seama “elementelor fanatice  (….)”  si a preferat sa nu-si duca vorba la sfarsit. Am inteles. L-am intrebat, daca cel ce a venit cu propunerea se gandise  sa faca imposibila identificarea proprietarului autoturismului.  Nici vorba!

  • Cum au putut sa se gandeasca la asa ceva ?

Cu mult,  cu foarte mult sange rece . La cate crime aveau deja pe constiiinta, cateva in plus nu le-o incarca prea mult.

  • Ce a facut S.R.I-ul in data de 13 iunie 1990 ?

Poate nu o sa  ma credeti.  In dimineata zilei respective toti sefii structurilor centrale si teritoriale  ale Serviciului Roman de Informatii  se aflau in cea de-a doua “convocare de orientare si instruire profesionala”.  Prima avusese loc pe 4 sau 5 mai, dar noii sefi, proveniti din Ministerul Apararii Nationale, aveau nevoie de o pregatire cat de cat sistematizata, motiv pentru care , cu vreo saptamana inainte, s-a elaborat un set de materiale privind vulnerabilitatile  securitatii nationale, primele evaluari ale etapei trecute de la convocarea anterioara si prioritatile pentru perioada ce urma, fiind convocati la sedinta de instruire in dimineata zilei de 13 iunie, orele o8.oo .

  • Deci tot personalul de comanda era la centru ?

Exact,  tocmai ceea ce nu ar fi trebuit sa se intample, daca se anticipau evenimente speciale. Daca se anticipau astfel de evenimente speciale,  firesc era ca sefii sa se afle cu misiuni precise in unitatile pe care le conduceau.

  • Este o informatie interesanta, despre un fapt pana acum inedit. Acolo nu s-a discutat, nu s-a comentat despre evacuarea Pietei Universitatii ?

Ca si cum fenomenul nu ar exista ! De altfel,  evacuarea era de stricta competenta  a organelor de impunere a legii (Parchetul si Politia). Desigur, exista o monitorizare si documentare informativa realizata de S.R.I.,  dar  ratiuni stricte de secretizare si compartimentare nu permiteau, si nu permit,  prezentarea aspectelor operative concrete,  in astfel de intruniri  largite. In acel plen,  circa 90 la suta  nu  avusesera de-a face, pana atunci, cu  aspectele politice ale securitatii interne. Ei erau familiarizati cu problematica si metodele  trupelor de cercetare si diversiune. Colegi de-ai lor, inclusiv din  Batalionul Cercetare – Diversiune   de la Buzau, se aflau in misiune in Piata Universitatii.  Legatura de cooperare institutionala oficiala cu S.R.I. nu exista,  dar relatiile informale “de la coleg la coleg“ functionau,  ceea ce nu era  tocmai in ordine.

Dar… “brefing”-ul, cum  prefera generalul Mihai Stan sa numeasca sedintele cu sefii structurilor serviciului, nu a inceput la ora stabilita, fiindca domnul director Virgil Magureanu  nu venise, iar primul sau adjunct nu era sigur ca va putea ramane nici el. La un moment dat chiar ii era iminenta plecarea si mi-a cerut sa prezint eu “draft”-ul cu problemele pregatite pentru expunerea directorului,  ceea ce mi s-a parut total nepotrivit.  S-a oferit, foarte repede cineva, “cu veleitati”, sa preia rolul directorului, dar in cele din urma primul adjunct l-a convins pe dl. Magureanu ca nu trebuie compromisa convocarea si i-a cerut permisiunea sa ramana cel putin in prima parte a acesteia, pana cand isi vor intra in rol sefii unitatilor centrale cu prezentarea problemelor specifice fiecarui domeniu de activitate.

  • In afara de Virgil Magureanu, au mai fost si alti absenti importanti de la convocare ?

Nu retin sa fi fost. A chemat pe cativa sefi la telefon, chiar repetat. Folosea o linie telefonica guvernamentala “S”, deci era intr-o incinta a unei autoritati de stat cu acest sistem de legatura. Dansul a refuzat un birou directorial in serviciu,  pana la mutarea in sediul temporar din strada Povernei, motivand : “Nu pot sa va dau lectii de moralitate din acest…“Triunghi  al Bermudelor”(avea, probabil, in vedere  forma triunghiulara a ansamblului  de cladiri).

  • Deci, sefii din S.R.I. au fost “consemnati” in acea zi la “brefing”-ul profesional. Unde a avut loc si cand s-a terminat ?

La o sala de sedinte din str Erou Iancu Nicolae,  pe langa Gradina Zoologica.  Convocarea s-a incheiat “in grafic”, astfel ca pe la  ora 13,30 – 14,00 sefii  directiilor centrale sa fie la unitati, iar cei de la judete sa poata pleca. Aveau  bilete  la tren, incepand cu ora 15.oo.

  • Si dupa aceea ?

Eu am  revenit in strada Eforiei, unde aveam sediul provizoriu, si am inceput sa redactez  protocolul convocarii, pentru a  fi transmise comunicarile oficiale, parafate, cu valoare de norma de reglementare, in legatura cu problemele care s-au ridicat la acea sedinta. Membrii Comitetului Director fiind prezenti la convocare, se si deliberase, dar mai urma acceptul si aprobarea directorului.

Pe la ora 16,oo-16,30 , dactilografa m-a alertat ca luam foc si vom arde de vii in birouri. Avea dreptate. In partea dinspre blocul cu atelierele pictorilor valvataile flacarilor ajungeau pana la etajul II si era mult fum, foarte negru, ca de cauciuc ars.

Am coborat un etaj, la generalul Mihai Stan. L-am gasit “la telefoane”, intr-o disputa aprinsa cu seful Marelui Stat Major, caruia i se adresa imperativ sa trimita ajutoare pentru intarirea securitatii sediului, deoarece paza era asigurata de vreo 2-3 militari in termen, speriati si cu armele fara munitie, care au si fugit.  De la celalalt capat al firului i s-a raspuns negativ si cu “solutia” : “Inarmati-va si aparati-va !” La acea data, insa, S.R.I-ul nu avea cu ce sa se inarmeze, deoarece nu preluase  armamentul individual al ofiterilor, care se mai afla inca in “custodia” Ministerului Apararii Nationale, iar seful Marelui Sat Major nu se putea sa nu cunoasca faptul ca nu au fost incheiate formalitatile de predare-primire.

In aceasta situatie, generalul Mihai Stan  a sugerat sa iesim pe acoperisul cladirii si sa incercam o cale de evacuare, chiar un elicopter (!), deoarece imprejurimile si curtea interioara era pline de multimi turbulente. Situatia, privita in ansamblu, acolo, parea cel putin la fel de  grava ca in decembrie 1989, daca nu chiar mai rea. Atunci sediul nu fusese incendiat si nici devastat.

Nu l-am urmat imediat pe generalul Stan deoarece am trecut sa  iau dactilografa apoi am urcat  impreuna la ultimul etaj,  unde am gasit o iesire  inspre curtea vecina  cu Magazinul Victoria, unde cineva dintre “ai nostri” parlamenta cu multimea agitata. Ne-am apropiat si am realizat ca domnul colonel  (M.Ap.N.) Spataru, seful de la “Apararea Constitutiei”, reuseste sa  se faca inteles. Intr-adevar, ni s-a deschis culoar si am putut iesi.

Din acel moment, nu mai aveam nici un reper…  In fata Ministerului de Interne erau deja pozitionate cele doua tabere.  Am plecat acasa, urmand sa asteptam.  Ajuns la domiciliu,  am vazut , mai tarziu, ca se intrerupe brusc programul Televiziunii. Am avut o presimtire  neagra…

Tarziu, dupa miezul noptii, am reusit sa aflu ca generalul Mihai Stan se afla la Brigada Antiterorista.  I-am telefonat si mi-a confirmat, precizandu-mi ca nu-i neaparat nevoie sa fiu si eu acolo, dar daca tot am intrebat, sa ma indrept catre  dansul.  Apoi m-a trimis sa constat care este situatia la sediul din strada Eforiei.  Acolo era ca dupa razboi… I-am transmis ca parterul este devastat, incendiat si nu se poate accede in interior, scarile fiind blocate cu mobilier greu.

Mi-a spus sa astept doi ofiteri din unitatea generalului Ilie Dragoi, cu care sa ma deplasez la intrarea in Bucuresti, dinspre Pitesti, in capatul autostrazii, unde sa preluam doua autobuze cu forte de sprijin,  muncitori de la Schela Filipestii de Padure , pe care sa-i conducem si sa-i instalam in dispozitiv de aparare a sediului S.R.I.

Intr-adevar, au venit cei doi ofiteri cu un autoturim si ne-am dus la locul indicat. Am reperat autobuzele, dar seful coloanei a fost foarte categoric in ceea ce priveste misiunea lui. Ne-a spus ca el trebuie sa ajunga in Piata Victoriei, pentru a apara Guvernul, conform dispozitiei transmise din partea Frontului Salvarii Nationale.  Ne-am dus impreuna la o casa din apropiere  si am intrebat proprietarul, care  se afla cu sotia in curte, ambii vadit ingrijorati de evenimente,  daca are si ne permite sa-i folosim telefonul. Foarte amabili ne-au invitat la telefon. Am raportat primului adjunct ca muncitorii de la Filipesti au o destinatie precisa, fiind trimisi “sa se prezinte la domnul Petre Roman”. “Asta e, n-avem ce face !”, mi-a raspuns generalul Stan.

Se ivisera zorii, iar pe strazi si-au facut aparitia si primele formatiuni paramilitare ale minerilor, care patrulau in autobasculate. Vazandu-i amenintatori, am trecut pe acasa, pentru a imbraca uniforma  militara de protectie, cea pe care a avusesem ca ofiter de securitate,  transformata pentru arma infanterie. Dar si asa, un ortac m-a apostrofat, adresandu-mi reprosul ca “au trebuit sa vina ei sa faca treaba armatei”.

  • Cand v-ati  transformat uniforma ?

In ultimele zile ale lunii decembrie 1989, cand primiseram, deja, si legitimatii din partea Ministerului Apararii Nationale.

  • A chemat S.R.I-ul minerii ?

S-ar fi suparat seful “organizatoricului” de la F.S.N., profesorul N.S. Dumitru,  secretarul general al guvernului, colonelul (rez. M.Ap.N)  Paul Jerbas si… cine mai stie !

Atunci s-a pus in miscare o logistica impresionanta intr-un timp foarte scurt. Garnituri de tren, cale  ferata libera in regim special, grafic de plecari si sosiri, masuri de primire si dirijare. Hrana, apa si alte necesitati. Toate acestea nu se puteau face decat cu autoritatea si cu disponibilitatile Guvernului… ale prefecturilor…

S-au miscat mai repede, mai organizat si au  raspuns cu promptitudine, calitati  pe care fortele militare, paradoxal, nu le-au dovedit… Dar sa nu uitam ca minerii si ceilalti muncitori facusera parte, pana in decembrie 1989, din Garzile Patriotice, aveau comandanti din randurile lor iar cei mai varstnici aveau si o instructie militara mai temeinica decat ostasii atunci sub arme.

Atunci S.R.I.  nu avea, inca,  nici sedii,  functiona cu  un sistem de legaturi improvizat si controlat de catre furnizor.  Ii lipseau, de asemenea, mijloacele de transport. Structurile erau in provizorat, schema de personal  ciuruita si fluctuanta. Formatiunile de filaj care au functionat acoperite,  fusesera multe  deconspirate si, deci, paralizate.

  • De ce credeti ca au chemat minerii ?

De undeva a fost indus sentimentul ca  ministrul Apararii, care nu era in tara, si Seful Statului Major General al Armatei, care il inlocuia,  nu-l mai servesc pe Ion Iliescu.

Ministrul de Interne si seful Politiei Nationale vizionau un meci de fotbal, in papuci si pijamale,  in sediul Inspectoratului General al Politiei din Soseaua Stefan cel Mare, acompaniati de tot confortul necesar…

Tuturor le era frica de  presiunea strazii. Din motive, de ei bine stiute,  se comportau las.

Factorii de presiune din strada nu erau spontani, ci profesionisti. In 13 iunie 1990, sediul S.R.I. a fost atacant si incendiat, in scop pur provocator-diversionist, de grupe mici, de 2-3 indivizi, extrem de agili si care au disparut cu rapiditate. S-ar putea ca cei care s-au abtinut sa-si faca datoria si sa intervina,  sa fi stiut ce se intampla si au asteptat ceva, lasand lucrurile sa evolueze… De altfel, infiltratii Serviciului de Informatii Militare printre “securistii” din Serviciul de Protectie a Obiectivelor Politice,  infiintat de Gelu Voican Voiculescu,  si-au pus la adapost autoturimele din parcarea Ministerului de Interne cu cateva zile inainte. Cele ramase au fost incendiate ori grav avariate in timpul evenimentelor… Un indiciu aparent minor, dar care spune foarte mult. Acest detaliu mi l-a relatat un colonel (M.Ap.N)  detasat la S.R.I. al carui autoturism, cumparat de cateva saptamani, a fost strivit de un blindat.  Omului ii dadusera lacrimile si-l injura pe colonelul Harosa ( loctiitor al sefului U.M.o215), despre care afirma ca  nu este strain de ce s-a intamplat si nu l-a avertivat sa-si schimbe locul de parcare.  A mentionat, totodata, ca  Harosa, pana in 1989, a  fost ofiter acoperit al spionajului militar intr-o editura  profilata pe literatura straina. Acest aspect a devenit ulterior  de notorietate, iar Harosa a mai batut si pe la portile altor servicii in reformare.

Nu in ultimul rand ca, importanta, circulasera zvonuri despre vizitele ministrului apararii la Versoix, se supralicita promonarhismul acestuia; el avea o deschidere catre Opozitie pe care nimeni din Putere nu o avea, la acel moment. Tinea, in mana de fier, acea parte a presei care pe Iliescu si pe Roman nu-i cruta…   De  la aceste, la inceput,  zvonuri, ulterior  s-a ajuns la o situatie in care, pus in fata unei ample informari prezentate  presedintelui Iliescu, ministrul Apararii sa reactioneze  vehement, amenintand ca-i va aresta si depune intr-un fort, sa nu-i mai gaseasca nimeni, pe cei care-l urmaresc…

Acea informare avea ca preambul sinteza aspectelor vulnerabile ale activitatii ministrului ca fost comerciant de arme, continua cu episoadele sensibile ale relatiilor sale cu servicii straine si, la zi, prezenta, pe zile si pesoane, contactele realizate in mediile opozitiei puterii si guvernului al carui membru era. Avea motive serioase sa reactioneze vehement, dar daca ar fi trecut la arestarea urmaritorilor, risca, poate, sa-i depuna in fort pe filorii , inca neexperimentati, ai contraspionajului militar !

  • Nu au fost ofiteri ai S.R.I. printre mineri ?

Era imperios necesar sa fie, dar, din pacate, nu au fost decat  cu titlu de exceptie, vreo unul sau doi.

  • Nu prea  inteleg, de ce “din pacate“?

Cand minerii s-au pus in miscare, de ordinul miilor, nu era firesc sa se anticipeze ce se va intampla cu acea masa dezlantuita ?!  Dar un asemenea lucru simplu, era greu de priceput pentru zelul nu stiu carui… Acei ofiteri,  care si-au inteles menirea, eu nu cunosc decat doua cazuri, au riscat si avut apoi de luptat cu acuzatiile unei justitii  militare,  puse pe gasit tapi ispasitori, fiindca de adevar ii era frica si inca ii mai este frica.

Acea multime, cand a vazut cum aratau Piata Universitatii  si institutiile devastate,  nu  a mai putut fi controlata. Fiecare sef de formatiune minereasca isi asuma rolul de comandant al unei militii populare justitiare.

Era bine daca s-ar fi organizat o prezenta profesionista activa printre ei, pentru a-i scoate de sub instigarile provocatoare ale unora si ale altora,  pentru a se vedea cine-i trimite intr-o parte sau alta…  Nu era  nici cine sa fie receptiv si, probabil,  nu s-au dorit   solutii de  stapanire a unei astfel de miscari de masa.

  • Intr-un interviu relativ recent, fostul premier Petre Roman a adus cateva acuzatii grave. Cum le comentati ?

Nu  cunosc ce acuze a adus  si cui ?

  • “Că, de fapt, în 13 iunie am asistat la o încercare de revanşă a fostei Securităţi interesată în primul rând să nu piardă controlul asupra societăţii româneşti.”

Este o incercare de disculpare,  ce vine din partea unuia dintre principalii responsabili politici pentru acele barbarisme, care au aruncat  imaginea Romaniei in evul mediu…”Fosta securitate” nu mai exista ca o entitate cu capacitate de actiune.  In plus,   cei care facusera parte din structurile securitatii aveau suficienta  memorie colectiva, experienta si intelepciune  pentru a nu se implica in actiuni de subminare a puterii de stat.  Cred ca declaratia nu vizeaza atat fosta securitate, cat mai ales pe directorul S.R.I. din acel moment, cu care s-a aflat intr-un putenic si permanent conflict. Este de  neinteles cum de nu i s-au cerut si dovezi in sustinerea a ceea ce afirma. Cati membri ai fostei securitati sunt urmariti penal pentru evenimentele din iunie 1990 si cati factori politici si fosti membri ai guvernului ? Autorul alegatiei a fost seful Guvernului si avea la indemana toate parghiile pentru a fi in masura sa clarifice ce s-a intamplat, daca ar fi dorit cu adevarat. Dar nu a dorit, fiindca  stia adevarul  si i-a convenit musamalizarea. In schimb, cand se pune problema responsabilitatii , mai cu seama a celei juridice, dezgroapa cadavrul securitatii. Asta da,  barbatie!

  • A mai spus ca “şeful departamentului de contraspionaj al SRI, generalul Mircea Chelaru, a confirmat punct cu punct, în sensul datelor, fără niciun fel de comentariu, că în interiorul SRI această chestiune a fost chiar organizată, inclusiv, spre exemplu, autoincendierea autobuzului în Piaţa Universităţii.”

Afimatiile acestui domn nu merita sa fie luate in seama, decat daca se refera la ceea ce a indeplinuit direct si personal in contextul mai amplu al evenimentelor la care se refera.  Cum are o parere superlativa despre propria persoana, prin  ceea ce spune, doreste, in primul rand, sa se puna in evidenta pe sine .

Este necesar sa fim foarte precauti in legatura cu tot ceea ce comunica astfel de personaje in spatiul public si… sa le citim spusele printre si dincolo de randuri, incercand sa descifram  miza .

  • Fostul premier a mai afirmat, citez: “(…) la SRI, spre exemplu, s-a spus că a ars toată documentaţia cu privire la represiunea din decembrie 1989. Tocmai aceea a ars şi mai degrabă sunt înclinat să cred, ştiind acum informaţiile furnizate de Mircea Chelaru, că, de fapt, ei înşişi le-au dat foc pentru că asta arăta contribuţia, aportul unora din Securitate la represiunea sângeroasă împotriva românilor care au ieşit în stradă în decembrie 1989.

In primul rand, sa excludem tot ceea ce s-ar baza pe afirmatiile personajului anterior amintit. Exista deja publicate pagini antologice referitoare la provocarile si diversiunile prin care, ca sef al contraspionajului, era pe punctul de a da foc Serviciului Roman de Informatii.

In al doilea rand, represiunea din decembrie 1989 nu a fost monitorizata sau consemnata de catre Departamentul Securitatii Statului, deoarece  structurile sale de informatii si de aparare antiterorista nu aveau in atributii sa initieze sau coopereze cu alte forte la masuri de asemenea natura. Mai mult, este de notorietate ca trupele de securitate specializate  si in interventii de restabilire a ordinii au primit ordin sa nu uzeze, in indeplinirea misiunilor, de mijloace letale, precizandu-se, “expresis verbis” ca misiunea trupelor de securitate nu este sa traga in popor.

In al treilea rand, fostul premier se afla intr-o eroare, probabil voita, cu privire la starile de fapt.  In incintele  Serviciului Roman de Informatii, care au fost devastate si incendiate, nu existau arhive.

In al patrulea rand, la sediul provizoriu al S.R.I. din blocul “Agerpres”, anterior “Curentul”, s-au devastat si incendiat birourile de la parter, unde functiona un comandament de criza pentru “Piata Universitatii’,  asa numita “Grupa operativa Dambovita“ . Din partea S.R.I. s-a afirmat si comunicat oficial Parchetului ca s-au incendiat, ori au disparut, documentele  operative cu stricta referire la activitatea acelei grupe.

  • Petre Roman a facut  afirmatia foarte grava ca SRI a ramas “in mana unor oameni care aveau un interes al lor sau un interes de a menţine România într-o altă sferă de influenţă decât sfera de influenţă, să spunem, românească, care la acea vreme, reprezentată de Guvernul pe care îl conduceam, însemna apropierea de Occident si ca: “e posibil ca agenţii sovietici, care în mod cert erau prezenţi pe teritoriul României în iunie 1990, să fi acţionat şi ei. Nu am date în acest sens, însă, dacă au făcut-o, au acţionat în colaborare cu cei din fosta Securitate”.

Cine preia asemenea afirmatii  si le mai face si publice, fara a cere  si fapte, se cheama ca are acelasi interes, ca si autorul afirmatiilor. Este de larga notorietate ca nu  Securitatea a colaborat cu  serviciile speciale sovietice in amorsarea si desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989. Ce este evident ca  urmareste acest atotstiutor ?  Nimic altceva, decat scoaterea din cauza a agentilor K.G.B. si G.R.U.  De ce isi asuma, tot mai des, acest comportament tipic  provocatorului diversionist ?!

Si daca era atat de patriot si de prooccidental cum afirma, de ce in aproape sase luni de la preluarea Guvernului ( dec. 1989- iunie 1990) n-a facut nimic pentru scoaterea  din tara a “agentilor sovietici care in mod cert erau pe teritoriul Romaniei in iunie 199o”?

Gen Adrian Barbulescu in dialog cu gen de brigada (r) Aurel Rogojan

Aurel I. Rogojan, general de brigadă S.R.I. (rez.), este născut la data de 5 noiembrie 1949 în Incești, județul Bihor. A absolvit în 1970, ca şef de promoţie, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, arma informaţii, specializarea contraspionaj. În 1973 a absolvit şi Facultatea de ştiinţe juridice a Universităţii Bucureşti, iar în 1976 cursuri postuniversitare în specializările „criminologie” şi „psihopedagogie”. Între 1977 – 1985, a fost șeful de cabinet al secretarului de stat în Ministerul de Interne (din 1984, adjunct al ministrului de interne, iar din 1987 ministru secretar de stat și șef al Departamentului Securității Statului), generalul colonel Iulian Vlad. Evenimentele din decembrie 1989, l-au găsit pe Aurel Rogojan la comanda Serviciului Independent Secretariat-Juridic al Departamentului Securității Statului. A ocupat functii de conducere in SRI si a contribuit la pachetul de legi ale sigurantei nationale. S-a aflat neîntrerupt în activitate între anii 1970-2006. Timp de aproape două decenii, a desfăşurat, concomitent cu activitatea specifică, şi activitate didactică în instituţiile ce pregătesc cadre din domeniul informaţiilor şi contraspionajului. Pe lângă articole, interviuri şi conferinţe apărute în presă, a publicat o serie de lucrări în regim de „informaţii clasificate”, precum şi volumul ”1989. Dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei” (Editura Proema, Baia Mare, 2009). Este coautor al lucrărilor ”Servicii secrete străine. Retrospectivă şi actualitate. Interferenţe în spaţiul românesc”, împreună cu Marian Ureche (vol. 1 şi 2, Editura Paco, Bucureşti, 1999-2000), iar împreună cu Traian-Valentin Poncea, ”Servicii secrete din Ungaria” (Editura Academiei Naţionale de Informaţii, Bucureşti, 2003), ”Spionajul ungar în România” (Editura Elion, Bucureşti, 2007), ”Istorie, geopolitică şi spionaj în Balcanii de Vest” (Editura Proema, Baia Mare, 2009).

Print Friendly, PDF & Email

4 comments

  1. Foarte interesant! Cu atât mai mult cu cât într-una din ultimele postări de pe blog m-am referit chiar la Mineriadă ca lovitură de stat.

    Cu ce drept N.S. Dumitru recurgea la civili într-o chestiune de ordine publică? Foarte suspect. Cei 200 de protestatari rămaşi în Piaţă (doar atâţia mai erau, pentru reamintire) au fost săltaţi pe la 4 dimineaţă. Ce scop mai aveau “muncitorii de la IMGB”? Care au intrat “în luptă” abia pe la 3 după-amiaza…

    Din relatare reiese că preşedintelui interimar (şi care trebuia pus în funcţie oficial peste câteva zile) i s-a înfăţişat doar planul de evacuare a Pieţei. Este posibil ca apelarea la masse să fi fost introdusă în plan DUPĂ aceea? Aşa reiese de mai sus?

    Unde a dispărut acest NS Dumitru? Am fost mereu curios pentru că la câteva luni a dispărut din peisaj… Treptat s-au evaporat şi alte personaje dubioase. Pe măsură ce intram în NATO deveneau mai invizibile…

  2. Pingback: Acuzaţii GRAVE: Dacă nu ar fi beneficiat de protecţia preşedinţilor de până acum, Sârbu ar fi fost arestat şi închis pentru complicitate la CRIMĂ în dosarul Mineriadei 1990! - ActiveNews

  3. Pingback: Iliescu inculpat pentru sângele vărsat. VIDEO cu cei ucişi în 13 iunie 1990. La pachetul Mineriadei mai vin şi Adrian Sârbu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Cazimir Ionescu, Gelu Voican şi alţii - Ziaristi OnlineZiaristi Online

  4. Pingback: Iliescu inculpat pentru sângele vărsat. VIDEO cu cei ucişi în 13 iunie 1990. Dumnezeu să-i ierte! | Victor Roncea Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.