Tismaneanu nu stie ce a "raportat". Brasov, noiembrie 1987, o "greva" de proba a KGB pentru Bucuresti, decembrie 1989. Marturia Mariei Petrascu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Tismaneanu nu stie ce a “raportat”. Brasov, noiembrie 1987, o “greva” de proba a KGB pentru Bucuresti, decembrie 1989. Marturia Mariei Petrascu


Initiativa gruparii Tismaneanu de a confisca si prelucra trecutul Romaniei pentru a-l prezenta in varianta kominternista intr-un nou muzeu al PCR a provocat numeroase reactii firesti de contestare, chiar din partea autenticilor anticomunisti. De exemplu, Constantin Dobre, liderul revoltelor mineresti din Valea Jiului, din august 1977, nu se sfieste sa comenteze acid la un articol de impanunare cu maretele realizari ale muncii “anticomuniste” postat de Vladimir Tismaneanu pe blogul beneficiarilor lui Soros, “Contributors“: “Asadar, bani pentru “muzeu” si medalii pentru autointitulatii reprezentanti ai victimelor sunt, dar pentru victime nu!”. Intr-un comentariu care se vrea explicativ, ignorand complet rezistenta armata anticomunista din munti, unica in intreg spatiul ocupat de bolsevici, Vladimir Tismaneanu alatura apoi “actiunilor disidente” si  “miscarile greviste anticomuniste din Valea Jiului (august 1977) si de la Brasov (noiembrie 1987)“. Nota raportorului “Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România” a starnit apoi comentariul unui alt protagonist al evenimentelor ante-“revolutionare”: ““Miscarea grevista anticomunista de la Brasov (1987)”, Uau! Am fost acolo, si iaca, n-a fost grevista, nici n-ar fi putut sa fie, indiferent ce povesti s-au spus ulterior. Nu putea fi grevista, pentru ca muncitorii aia au iesit incolonati si organizati, ca sa se duca la vot. Era o zi de duminica, in care uzinele mari lucrau. Ca in mai toate zilele de duminica. Muncitorii aceia n-au incetat lucrul pentru a protesta, deci nu vad de unde greva. Nici anticomunista n-a fost, pentru ca n-a avut nici o ideologie in afara de aceea de a striga “jos” cu toti aceia care ne luau mincarea de la gura. Si ne luau, nu gluma; dar dvs. n-aveti cum sa stiti asta decit din auzite…”

Ideea ca manifestatia de la Brasov ar fi fost mai mult “o miscare grevista” decat altceva ne-a determinat sa-i contactam direct pe martorii evenimentului. “”Grevista”? Poate dl Tismaneanu vrea sa o lege de grevele din ’33, mai stii?!”, a exclamat unul dintre interlocutorii nostri. Pentru a ne edifica i-am solicitat o marturie colegei noastre din Brasov, Maria Petrascu, sotia regretatului conducator al redactiei ZIUA-Brasov, scriitorul Marius Petrascu, un luptator pentru adevar care va ramane in istoria presei romanesti drept unul dintre cei mai importanti jurnalisti ai Romaniei decembriste. Din relatarea cunoscutei ziariste anticomuniste din Brasov, foarte activa si in decembrie 1989, aflam o versiune cu atat mai socanta cu cat vine in contradictie totala cu “prelucrarea istoriei” la care se deda Vladimir Tismaneanu in controversatul sau “Raport” total nestiintific: Securitatea stia ce va urma – 1987 a fost o repetitie KGB pentru 1989. Pe langa naivii participanti, scenaristii si regizorii “miscarii greviste” inchipuite au fost aceiasi cu cei care l-au insurubat pe Ion Iliescu in fotoliul de pe care Vladimir Tismaneanu culegea scamele prezidentiale pentru a le insera apoi in opera sa de capatai: “Marele Soc” – de la Ceausescu la Iliescu si mai departe, pe culmile “anticomunismului”.

MARTURIE PERSONALA MARIA PETRASCU  BRASOV – 15 NOIEMBRIE, 1987

Dragi colegi de presa,

Asa cum v-am promis va trimit marturia despre 15 noiembrie, 1987. Trebuie sa precizez ca si atunci, si dupa 87, atat Marius cat si eu eram in supravegherea permanenta a Securitatii, filaj, interceptare telefon, corespondenta, interogatorii la Securitatea Brasov (unde  Marius  a fost chemat, din nou, ultima oara, in noiembrie 89; urma ca in aceeasi luna se fim dati afara de la ziar si, respectiv, revista Astra, iar Marius sa fie arestat), etc. Pe numele nostru erau deschise dosare de urmarire informativa pe “siguranta nationala” – respectiv 141953 ( fond arhiva M.I.) , dosar nr. 141953; i 211012 – asa cum reiese din Arhiva CNSAS, de la care am reusit sa obtin date dupa patru ani de la data depunerii cererii pe care am inaintat-o  in 2004, intrand in posesia dosarului abia in 18 august, 2008.

Unul dintre cei care ne supraveghea direct si permanent era si securistul Ioan Bidu care locuia in acelasi bloc si la aceeeasi scara cu noi. Noi locuiam atunci pe str. Ovidiu, nr. 11, sc. C.,ap.15, la etajul 2 el, la parter. Tipul era tanar ca si noi, avea vreo 35-4o de ani.

Sambata, 14 noiembrie 1987, l-am rugat pe Marius sa coboare in beci, la boxa noastra, sa aduca niste cartofi. Cred ca era cam ora 21,00. A coborat si, dupa vreo 20 de minute, vazand ca nu mai vine am coborat si eu, ingrijorata fiind ca i s-a intamplat ceva rau. Cand am intrat in beci m-am oprit pe scarile acestuia pentru ca am auzit vocea securistului Bidu, vorbea tare si precipitat dar nu intelegeam clar ce spune, si vocea lui Marius. Am inghetat! L-am strigat pe Marius iar el a iesit din boxa lui Bidu si mi-a spus sa urc acasa ca vine si el imediat. Nu am vrut, eram foarte speriata, Bidu nu iesise din boxa sa, dar  Marius a insistat sa ma intorc in apartament spunand ca nu e in pericol si ca  urca si el imediat. Am plecat, in final, deloc linistita. Dupa vreo juamtate de ora a venit si Marius, vedeam si simteam ca este forarte tensionat si incordat. Si, dupa putin timp, mi-a spus ce se intamplase: coborase in  beci, cum il rugasem, si, cand a intrat, pe scarile beciului, a vazut lumina in boxa lui Bidu si usa intredeschisa (boxa acestuia era chiar la intrarea in beci, pe dreapta, a noastra mai incolo).  A auzit niste zgomote din interiorul boxei, a vazut ca nu iese nimeni de acolo si a pus mana pe o lopata, sa se apere daca e cazul, si a strigat. Atunci a iesit Bidu. Era alb ca varul, zicea Marius, si foarte tulburat si i-a strigat lui Marius, care ridicase lopata, sa nu dea. Apoi i-a spus ca “auzise“ ca l-am trimis in beci (avea, probabil, aparatura de ascultare chiar in apartamentul lui), si ca  a coborat si el in beci sa ii vorbeasca. Si, imi povestea Marius, Bidu a inceput sa ii spuna ca ei, adica cei de la Securitatea Brasov, sunt foarte ingrijorati ca e tensiune mare la Steagul Rosu, de mai multe vreme, ca muncitorii sunt foarte nemultumiti ca le-au taiat din salarii, etc., ca au fost cateva acte de sabotaj prin sectii, ca lumea nu mai poate fi controlata si ca a doua zi muncitorii de la Steagul vor iesi in strada. Ca asa au ei informatii… Si ca desi au anuntat Bucurestiul, chiar de mai multe ori, despre tensiunea care creste in Steagul Rosu, nu se ia nicio masura. Din aceasta cauza, zicea Bidu, dumnica, 15 noiembrie, nu se stie ce va urma, ca lumea va veni in centru si va fi prapad. Si ii repeta mereu lui Marius ca ei au informat si la judeteana de partid Brasov si la C.C. ca va fi zavera dar ca nimeni nu a miscat un deget sa fie calmati muncitorii.

Si Marius si eu am crezut ca Bidu vrea se ne intinda o cursa. Prima noastra reactie ar fi trebuit sa fie aceea de a da telefoane pe la prieteni dar noi am decis sa nu dam nici un telefon stiind ca orice convorbire e urmarita. Nu intuiam ce vroia Bidu, de ce i-a spus tocmai lui Marius toate astea cand noi nici nu-l salutam cand ne intalneam, darmite sa schimbam vreo vorba cu el.

Va dati seam ce ne-am perpelit in noaptea aceea, neintelegand ce manevra vrea sa faca Bidu cu noi. Dimineata, pe la 10,00, am primit un telefon de la o colega mai in varsta care era corespondent  al “Scanteii Tineretului”, pentru Brasov, Sibiu, Covasna si Harghita: Adina Velea. Sotul ei, Rudi Moscovici (care se zice ca era atins de kaghebita cronica, ruda cu “reputatul” Serghei zis Serge Moscovici – nota ZO), evreu, era mare sef de sectie in Steagul Rosu, la montaj parca. Am raspuns eu la telefon si am fost foarte mirata ca Adina Velea ne invita, tam–nesam, la ei acasa, la pranz. Ei stateau intr-o vila luxoasa, pe drumul de Poiana; nu fusesem niciodata la ei. I-am spus ca avem alt program si, dupa ce i-am zis ca nu putem veni a inceput sa se autoinvite, insistent,  la noi acasa, in vizita, chiar atunci, dimineata, impreuna cu sotul ei. Desi noi nu eram prieteni apropiati si nici nu ne vizitaseram vreodata.

Nu mai pricepeam nimic. Am pus mana pe microfonul receptorului si i-am spus lui Marius iar el a zis: “Spune-le  sa vina, sa vedem ce  naiba vor.” Le-am spus. Asta era, repet, cam pe la 10,00, in dimineata zilei de 15 noiembrie, 1987. Pe la 11,oo-11, 30, au ajuns. Cand am deschis, Adina si sotul ei erau foarte-foarte foarte agitati. Adina chiar gafaia si am intrebat-o ce se intampla, si mi-a spus, precipitat, ca au venit pe jos, din centru si ca, cum, noi nu stim nimic?, stam acasa linsititi si muncitorii de la Steagu’ au iesit in strada, ca ei au venit cu masina, dar in centru s-au speriat de manifestatie si au urcat in troleibuz sa vina la noi si cineva a tras captatorii troleibuzului, si ei au venit la noi pe jos, si cum stam noi asa in casa, linistiti, cand afara e ce e, si tot asa…

Eu, atunci, uitand si de discutia lui Bidu cu Marius si de tot, cand am auzit ca muncitorii au iesit m-am repezit in baie, mi-am tras blugi pe mine, un tricou, m-am incaltat si am dat navala in sufragerie, chemandu-l si pe Marius sa iesim, sa mergem si noi, se ne alaturam manifestatie,i in centru. M-a surprins atunci ca Adina si Rudi stateau foarte linstiti in fotolii, asteptand deznodamantul. Eu, vazand ca Marius nu are nicio reactie am zis “Eu plec!” si m-am repezit spre usa. Marius a sarit dupa mine, pe hol, m-a lipit de usa si mi-a spus, in soapta: “Nu pleci nicaieri. Esti nebuna! Vrei sa ne aresteze pe amandoi, ca asta se urmareste!? De ce crezi tu ca au venit astia la noi, sa ne dea ei vestea?!” Si nu am mai iesit! Dupa nici 10 minute Adina si sotul s-au ridicat si au plecat spunand ca nu mai pot ramane la noi.

Am iesit in acea duminica, dar doar pe la ora 13,oo, cand in centru manifestatia fusese inabusita, erau doar cordoane de scutieri si militieni. O parte a primariei era cu geamurile sparte, de judeteana de partid nu te puteai apropia, era pazita, ca si primaria, si nu am facut altceva decat se ne alaturam si noi miilor de brasoveni care mergeau pe trotuar si priveau, fara sa se poata opri in loc ca nu li se dadea voie. Tot centrul era inconjurat de cordoane duble de paza.

Cam asta este. Poate va este de folos ce v-am scris. Numai bine si Doamne ajuta!

Maria Petrascu

Brasov, 2011 

Cine este Maria Petrascu. Jurnalista se prezinta

Sunt jurnalista. Imi fac meseria cu pasiune, aceeasi ca si atunci cand am scris primul articol de ziar.
Nu am obosit, nu m-am plictisit si nu am abdicat de la principiile care guverneaza aceasta profesie.
Nu m-am imbogatit financiar ci doar spiritual.
Nu regret si nu voi regreta niciodata vila, masina, conturile consistente din banci pe care nu le am.
Ma bucur ori de cate ori pot schimba , prin ceea ce fac, putin din multul si greul angrenaj ruginit ce tine in loc aceasta tara si acest popor. Fiecare milimetru cucerit este pentru mine echivalent cu o mare si muncita victorie!
Din toate aceste motive si din multe altele cred ca si in breasla noastra, ce nu a putut scapa de cancerul generalizat al coruptiei in care jurnalistii adevarati sunt sufocati de cohortele de ziaristi “tastatura” – sau “tonomat”, dintre care unii au si exercitiul tristelor vremi trecute cand scriau orice la comanada partidului comunist totalitar, trebuie sa se produca o schimbare majora.
Dar schimbarea aceasta, atat de necesara, trebuie sa vina din interiorul breslei si nu dinafara sa, si nu impusa ci asumata. Altfel ne paste pericolul unei rusinoase inregimentarii fortate , politica si economica, iar jurnalistii vor ajunge sa fie doar niste biete si jalnice prelungiri ale unor potentati ai zilei si sa ia pozitie de drepti inainte sa li se ordone acest lucru!
Tinerii jurnalistii pot aduce schimbarea!
Cu conditia sa accepte apostolatul impus de profesia lor!

Sursa: Verde-n fata

Cine a fost Marius Petrascu. O viata in slujba Adevarului incheiata printr-o moarte neelucidata

BIOGRAFIE MARIUS OCTAVIAN  PETRAŞCU

3 februarie, 1950 – Se naşte, în comuna Şercaia, judetul Braşov, Marius Octavian Petraşcu.

Împreună cu părinţii săi, Gheorghe Petraşcu (originar din Făgăraş, satul Iaşi, comuna Recea), medic veterinar, şi Georgeta Petraşcu (născută la Ploieşti), profesoară de limba şi literatura română, locuiau la Şercaia şi bunicii dinspre mamă ai lui Marius Petraşcu, cărora le fusese stabilit aici domiciliu forţat.  Bunicul lui Marius  Petraşcu, Dimitrie T. Proca, militar de carieră, a avut o influenţă covârşitoare asupra educaţiei, instruirii şi formării viitorului jurist,  jurnalist şi scriitor Marius Octavian  Petraşcu, căruia i-a însuflat şi pasiunea deosebită pentru istorie.

Militar de carieră, acesta a participat la luptele de la Mărăşeşti-Mărăşti şi, pentru meritele sale, a fost decorat de Regele Ferdinand cu Ordinul „Coroana României”, în grad de Cavaler. Colonel magistrat, acesta a ocupat funcţia de  Prim Procuror la Tribunalul Militar Braşov până în 1942 , când a fost trimis la Odesa şi apoi la  Tiraspol,  ca Preşedinte al Curţii Marţiale. Revine în ţară, cu puţin înainte ca ruşii să cotropească România, în 1944, reuşind să scape de luarea în prizonierat rusesc pe toţi  membrii Curţii Marţiale şi să salveze întreaga arhivă militară a Curţii.

Pentru scurt timp este numit consilier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Militară Bucureşti, funcţie din care este îndepărtat brutal, la vârsta de doar 47 de ani,  de noul regim comunist instaurat la putere. Se întoarce la Braşov, unde încearcă să profeseze avocatura pentru a-şi întreţine familia, dar i se interzice şi acest lucru şi, la fel de brutal, este mutat cu forţa, într-o noapte, la Şercaia, unde i se stabileşte domiciliu obligatoriu . Simultan i se retrage şi  pensia militară. Din acest moment îşi dedică integral existenţa nepotului său, Marius Octavian Petraşcu, de care se va ocupa îndeaproape până la moartea sa, în 1984.

1950 – 1972

Marius Petraşcu frecventează cursurile şcolii primare la  Şercaia, după  care se mută cu familia la Braşov. Urmează cursurile clasei a VIII-a la Şcoala generală 6 , şi apoi, din 1963, pe cele ale  Liceului “Andrei Şaguna”, pe care îl absolvă în 1967. În acelaşi an intră la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, pe care o termină în 1972, cu media generală 9.03 şi obţine nota zece la examenul de licenţă.

1972 –1978

După absolvirea facultăţii nu optează pentru cariera juridică, ci pentru cea de jurnalist. Fiind foarte pasionat de istorie şi literatură, spera că se va putea dedica, în timp, cercetării istorice, precum şi redactării de materiale, studii  şi cărţi în care să prezinte adevărata istorie a României. Nu reuşeşte însă să obţină un post de redactor la o editură sau revistă de istorie (e de înţeles de ce, având în vedere trecutul bunicului său şi al familiei dinspre tată, care a avut legături strânse cu Mişcarea legionară). Este repartizat la ziarul “Munca” din Bucureşti, însă obţine negaţie şi vine la Braşov, unde se angajează la ziarul “Drum Nou”.

Lucrează aici la secţia anchete şi, între timp, în 1977, obţine atestatul de ziarist profesionist şi devine membru al Organizaţiei Internaţionale a Ziariştilor. Publică articole cu caracter istoric în revistele de cultură “Astra” de la Braşov şi “Tribuna” din Cluj.

La ziarul “Drum Nou” îi va avea colegi pe Eduard Huidan, Alin Drugă, Ermil Rădulescu, Adrian Teacă, Ion D. Coman, Ioan Popa, Attila Socaciu şi alţii.

Încearcă să iasă din canoanele impuse de cenzura comunistă şi să realizeze anchete de caz, scrise într-un stil incisiv, cu trimitere la cauze şi nu la efect. Urmările nu întârzie să apară. Are mai multe discuţii, în contradictoriu, şi conflicte verbale  cu secretarul de redacţie al ziarului “Drum nou”, Leon Schaer, care îi cenzura barbar articolele, acesta  învocând faptul că nu sunt scrise conform liniei partidului. Schaer era cunoscut ca un om foarte periculos şi cu mare influenţă la Secţia de propagandă a Comitetului Judeţean PCR Braşov, fiind transferat la ziar după ce ocupase, ani buni, funcţia de şef al Direcţiei de cenzură a presei la Braşov.

Conflictele escaladează în toamna anului 1978, când jurnalistul Marius Petraşcu are o noua dispută dură cu Leon Schaer şi, ieşîndu-şi din fire, îl cataloghează pe acesta drept “politruc nenorocit” şi îl ameninţă  că îl aruncă pe geam. Ofensa adusă omului de bază al Secţiei de Propagandă a Comitetului Judeţean al PCR Braşov nu rămâne fără urmări. Cazul “Petraşcu” este discutat şi prelucrat în şedinţa de partid a organizaţiei “Presa”, la care participă şi şefii de la Secţia de  propagandă. Urmează sancţionarea sa drastică şi se decide darea sa afară din redacţie.

Reuşeşte să scape de desfacerea disciplinară a contractului de muncă, fiind ajutat de mai multe persoane care îi apreciau cultura si talentul scriitoricesc. Obţine  transferul pe postul de jurist la Întreprindrea “Autoimportexport” Braşov, unde va lucra până în 1982.

La începutul anilor ¢80 începe să scrie  literatură de “sertar”, o parte din prozele realizate atunci fiind reunite în volumul de faţă , “ÎNTÂLNIRI CU IOSEFINA”. Aplecarea sa spre scris s-a manifestat încă de pe băncile şcolii şi a continuat în anii de facultate, când frecventa şi cenaclurile literare studenţeşti din Bucureşti.

În paralel, pregăteşte mai multe proiecte ale unor cărţi şi studii istorice, printre care şi “Divizia de cremene pe Frontul de Est” (Memoriile de război ale  Generalului Ion Dumitrache – campania 1941-1944), studiu ce nu va vedea însă lumina tiparului decât în 1997.

1978-1982

Lucrează ca jurist la Întreprinderea “Autoimportexport” Braşov. În primii ani de muncă aici nu este trimis în afara graniţelor, în state occidentale, pentru rezolvarea  unor litigii jurdice privind exportul de camioane, ci doar în ţările CAER-ului.  Abia mai târziu i se permite să se deplaseze în Italia şi Tunisia, în delegaţii de serviciu, dar nu este trimis niciodată singur.

O parte din prozele scrise în anii ¢8o sunt legate de călătoriile sale în Italia. Tot de atunci datează şi un “Jurnal de călatorie-Tunis”, nepublicat încă.

1982-1988

În anul 1982 este obligat să părăsească întreprinderea “Autoimportexport”. Plecarea are loc ca urmare a despărţirii sale, în fapt, în 1980,  de soţia sa, Cristina, de care va şi divorţa, doi ani mai târziu. Cu Cristina, cu care avea şi un băiat, Dan, se căsătorise în anul 1971, fiind încă student. La respectiva întreprindere nu puteai lucra dacă erai divorţat, pentru că, odată despărţit, nu mai erai lăsat să ieşi peste graniţă. Se transferă la ICS Alimentara Braşov, unde lucrează, tot ca jurist, până în anul 1988.

În august 1983, se recasătoreşte cu fosta sa colegă de redacţie, ziarista Maria Coantă, cu care va avea un băiat, Horia-Marius, ce se va naşte în iunie 1984.

1988- decembrie 1989

Se transferă în aprilie, 1988,  la revista de cultură “Astra” din Braşov, unde lucrează  ca redactor pe probleme de istorie, drept şi literatură, avându-i aici colegi, printre alţii, pe Ioan Itu, Al.I. Brumaru, Vasile Gogea, Alexandru Ţion.

Împreună cu soţia sa, Maria, decid să nu se supună obligaţiilor impuse de  Decretul lege emis de Ceauşescu, după Revolta anticomunistă a muncitorilor braşoveni, din 15 noiembrie 1987, conform cu care toate maşinile de scris trebuiau  înregistrate la miliţie şi, drept urmare, cele două maşini de scris portabile de acasă nu au fost declarate. Gestul va avea consecinţe ulterioare.

Continuă să scrie literatură “de sertar”. Face cunoscute aceste proze unor prieteni, cărora le şi citeşte din ele. Unii dintre aceştia (ziarişti de la “Drum Nou” şi “Astra” sau din afara redacţiilor) erau însă fie informatori ai Securitatii, fie obedienţi partidului comunist. (Marius Petraşcu avea să afle toate acestea abia după 1989). Drept urmare, Securitatea a fost informată despre scrierile “periculoase” ale lui Petraşcu şi despre opiniile sale anticomuniste şi ale soţiei sale.  Telefonul de acasă a fost pus sub urmărire, iar familia Petraşcu a intrat în stricta supraveghere informativă a Securitaţii. Supravegherea era permanentă şi se realiza nu doar prin informatori, ci şi prin securişti de la Securitatea Braşov.   Unul dintre aceştia, ofiţerul de securitate Bidu Ioan, care domicilia  chiar  la parterul blocului în care locuia şi familia Petraşcu, pe str. Ovidiu, nr.14, din Braşov, a mărturisit de altfel familiei Petraşcu, la finele lui decembrie 89, că a avut ordin să-i supravegheze permanent  acasă şi să informeze superiorii  ce fac, cine îi vizitează ,etc.

Scrie, în continuare, literatură “de sertar”. Ţine mai multe rubrici în revista “Astra” şi reia  colaborarea cu revistele de cultură de la Cluj şi Târgu Mureş, în care publică articole de analiză isorică . Realizează mai multe traduceri din beletristica engleză, germană şi franceză, limbi străine pe care le stăpânea foarte bine.

Relaţiile sale cu redactorul şef de atunci al revistei “Astra”, Daniel Drăgan, sunt foarte reci, acesta ţînându-l sub o atentă şi continuă observaţie, având în vedere protestele anticenzură ale jurnalistului din perioada cât a lucrat la ziarul “Drum Nou” şi, probabil, ordinele primite de la Securitatea Braşov, prin ofiţerul de securitate Dumitru Bolat, care răspundea de publicaţiile de presă din Braşov şi care îi făcea vizite periodice lui Drăgan, la redacţie. Acelaşi Dumitru Bolat, de fapt, care, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, a reuşit să intre în Tipografia Braşov, înarmat, cu misiunea de a lichida grupul de ziarişti şi tipografi, printre care se aflau şi jurnaliştii Marius şi Maria Petraşcu, şi care pregăteau pentru tipar primul ziar anticomunist de după  89, “LIBERTATEA”.

De altfel, până la finele lui decembrie 1989, când Daniel Drăgan a fost îndepărtat de jurnaliştii de la “Astra” de la conducerea revistei pentru manifestări evidente şi repetate de obedienţă faţă de regimul comunist si conducătorii acestuia şi pentru colaborarea sa, care era de notorietate publică, cu fosta securitate, jurnalistul şi scriitorul Marius Petraşcu nu a fost promovat în ierahia redacţională, fiind menţinut constant pe funcţia de simplu redactor.

Până şi numeroasele şi excelentele traduceri de proză din literaturile germană, engleză şi franceză pe care acesta le-a făcut i-au fost refuzate iniţial de către Daniel Drăgan, pentru a fi incluse, alături de alte traduceri,  în două volume editate de “Astra”. Dintre acestea doar o parte sunt, cu greu, acceptate în final spre publicare.

Din vara  anului 1989, relaţiile ziaristului Marius Petraşcu cu redactorul şef al revistei braşovene de cultură “Astra” încep să se deterioreze pe zi ce trece. Au loc mai multe discuţii tensionate între cei doi, privind probleme redacţionale, discuţii în timpul cărora redactorul şef face ades trimiteri la faptul că are cunoştinţă despre literatura de “sertar” scrisă de Petraşcu, amenînţându-l totodată, voalat, că va avea de suferit.

În luna august 1989 începe calvarul pentru jurnalistul şi scriitorul Marius Petraşcu şi familia sa.

Într-un manuscris pregătit şi finalizat în anii ’90 şi care urmează să vadă lumina tiparului în viitor, intitulat “AVENTURA MUDAVA”, jurnalistul şi scriitorul Marius Petraşcu relatează despre implicarea sa forţată într-o acţiune de presă a revistei “Astra”, ordonată de Daniel Drăgan. Redactorul şef i-a cerut să scrie în revistă mai multe articole despre bioenergeticianul Constantin Mudava. De menţionat că atât Petraşcu, cât şi soţia sa, şi-au dat seama că apariţia lui Constantin Mudava  la redacţia revistei “Astra” şi tot ce a urmat nu erau o simplă întâmplare, dar abia mai târziu au realizat adevărata dimnesiune  a faptelor.

Daniel Drăgan l-a primit personal la redacţie, în august 1989, pe Constantin Mudava, cu care a stat de vorbă între patru ochi, în biroul său, mai bine de două ore. Apoi l-a chemat pe Marius Petraşcu şi, sub pretextul că acesta ţinea şi o rubrică în revista “Astra”, intitulată “Semnul întrebării” şi dedicată analizei fenomenelor paranormale, i-a cerut   să redacteze şi să publice un serial despre Mudava.

Constantin Mudava s-a prezentat ca fiind un bioenergetician de valoarea Djunei Davitaşvili, din URSS: a precizat că a lucrat în domeniul cercetării, cu profesorul Ioan Mânzatu de la Institutul de Cercetare pentru producerea apei vii din Bucureşti, cu fizicianul Alexandru Măruţă de la Universitatea din Craiova, cu alte personalitaţi din lumea ştiinţei şi medicinei, toţi aceştia confirmând calităţile bioenergetice ale lui Mudava. Constantin Mudava a prezentat atunci mai multe recomandări şi documente oficiale şi nu a ezitat să afirme că a tratat, la Scorniceşti, mai mulţi membri de seamă ai familiei Ceauşescu.

“Argumentele “ nu puteau fi tratate cu un refuz. Drăgan i-a dat sarcină lui Petraşcu să scrie, iar acesta a acceptat provocarea, deşi a intiuit că i se pregateşte o cursă. Aşa a apărut primul articol în “Astra”, în numarul 10 din octombrie 1989. Însă textul scris şi semnat de jurnalistul Marius Petraşcu, în care acesta se rezuma, din prudenţă, să facă doar aprecieri generale despre bioenergie, fără trimiteri la Mudava sau la prestaţia acestuia de la Scorniceşti, a fost modificat de Daniel Drăgan. Redactorul şef a adăugat, fără ştiinţa şi acceptul jurnalistului, precizări şi date concrete despre care autorul articolului evitase să facă vorbire tocmai pentru a nu atrage asupra sa reproşuri şi eventuale sancţiuni severe.

Efectul? Cel scontat de Drăgan, mai bine zis planificat de acesta. În scurt timp, redacţia a primit foarte multe, tot mai multe solicitări de tratamente, materializate prin avalanşe de telefoane şi scrisori  din Braşov şi din  ţară.

Mudava a început consultaţiile la Braşov şi, la sfârşitul lui noiembrie 89, s-a mutat, din cauza mulţimii de pacienţi, la vila “CĂLIMAN” din Buşteni. De la sute iniţial, pacienţii care doreau să fie trataţi de Mudava ajunseseră la mii în cursul lunii noiembrie 1989.

Jurnalistul Marius Petraşcu a primit ordin de la Drăgan să stea permanent lângă Mudava şi să relateze în revistă despre evoluţia tratamentelor, atrăgându-i însă atenţia că va răspunde dacă lucrurile vor fi scăpate de sub control.

Securitatea din Braşov, care era deja cu ochii pe familia Petraşcu, a avut, la scurt timp, o primă reacţie. Jurnalistul a fost chemat la sediul instituţiei şi anchetat de ofiţerul de securitate Ion Stanciu (n.n. astăzi avocat prosper la Braşov şi revoluţionar cu brevet). Prima anchetă a fost de tatonare, anchetatorul dorind să ştie cum a ajuns Mudava la Braşov şi ce face acesta.

Simţind că la mijloc este cu totul altceva, Petraşcu şi soţia acestuia şi-au dat seama că, dincolo de tratamentele bionergetice, Mudava are o misiune anume: accea de a aduna lalolaltă cât mai mulţi oameni, mulţimea ajungând astfel, programat, la un moment dat la faza de “explozie”, pentru că nu aveau cum să beneficieze toţi, deodată şi repede, de tratamentele “salvatoare”. (Pus astfel  la înaintare, Petraşcu avea – după cum s-a şi întâmplat – să fie scos curând “ţap ispăşitor” şi acuzat de instigare împotriva ordinii de stat).

De la “explozie” la revoltă socială nu era decât un pas: nemulţumirile de tot felul acumulate în rândul oamenilor şi numeroasele boli care îi măcinau erau fermentul cel mai rapid care ar fi provocat o revoltă socială ce s-ar fi putut extinde cu repeziciune şi ar fi dus, poate, la devansarea, pe spatele poporului, a programatei lovituri de stat (via KGB), coordonată de Ion Iliescu,  din Decembrie 89. (n.n. Să nu uităm că, de pildă, profesorul Mănzatu, Constantin Mudava şi mai mulţi susţinători ai acestuia au ocupat funcţii la vârful FSN-ului şi au facut diferite jocuri politice, inclusiv asa-zise candidaturi la preşedinţia României,  în  favoarea lui Iliescu.)

“Explozia” s-a produs la Buşteni într-o dupa-amiază de la finele lunii noiembrie, dar a fost rapid anihilată de Securitate.

În curtea vilei “CĂLIMAN” şi în stradă erau cateva mii de oamenii, veniţi din toată ţara, mulţi dintre ei suferinzi. Cineva, uşor de bănuit cine, a lansat zvonul că Mudava nu mai acordă consultaţii. Mulţimea a început să se agite, să strige şi să protesteze.

Aşa relata disperat Mudava când l-a sunat pe Petraşcu. L-a chemat la Buşteni, susţinând că a fost sechestrat de mulţime. Ameninţarea voalată, rostită cu nu multă vreme în urmă de redactorul şef al “Astrei”, se materializa. Petraşcu a plecat rapid la Buşteni, împreună cu soţia sa, şi au ajuns seara, aproape pe înnoptate. Din primele momente şi-au dat seama că “explozia” a avut regizori. În mulţimea de afară şi din curte erau oameni bolnavi, unii în cărucioare sau aduşi de familiile lor pe braţe, veniţi aici ca la o ultimă speranţă de vindecare, dar şi securişti în civil, care jucau perfect rolul de agitatori.

Nu era greu să îţi dai seama de prezenţa “civililor”. Haina de piele, tunsoarea, întreaga ţinută, atitudinea, toate îi trădau.  Ei vociferau şi ei se îmbrânceau în mulţime, sporind tot mai mult tensiunea.

Soţii Petraşcu au pătruns cu greu printre oameni, până în vila în care se afla Mudava. Aici însă, surpriză! Bioterapeutul era foarte calm şi acorda consultaţii. În curte zarva creştea, echipaje de miliţie, venite între timp, împrăştiau brutal mulţimea. Înţelegând că au fost atraşi în cursă, cei doi ziarişti au purtat o discuţie scurtă şi dură cu Mudava şi, profitând de un moment prilenic, au ieşit pe uşa din spate a vilei, au ajuns la maşină şi au plecat la Braşov. N-au dormit toată noaptea aşteptând să fie ridicaţi de acasă, de securitate, în orice clipă.  Nu au sunat nici la prieteni, pentru că ştiau că telefonul e pus sub urmărire.

A doua zi, la redacţie, Petraşcu a aflat de la Drăgan că Mudava fusese arestat şi era în anchetă la Ploieşti. A fost somat să se pregătească pentru tot ce e mai rău. Securistul Bolat a venit la prietenul său, Drăgan, iar jurnalistul Petraşcu a fost chemat la Securitatea Braşov.

A început agitaţia şi la Secţia de propagandă a Judeţenei de partid. De la Bucureşti, de la CC, sunau întruna telefoanele la Judeţeana de partid. Secretarei cu propaganda, Maria Cebuc, i s-a cerut să dispună măsuri exemplare împotriva lui Petraşcu. În scurt timp a sosit la Braşov şi temutul seceretar al Comitetului Central, Ioan Dincă. S-a decis excluderea din partid a celor doi ziaristi, desfacerea contractului de muncă şi deferirea lui Petraşcu organelor de cercetare.

Anchetele au continuat la sediul Inspectoratului de Miliţie Ploieşti. Jurnalistul Marius Petraşcu, dus acolo pe sus, de redactorul şef Daniel Drăgan, la ordin, a fost anchetat şi molestat fizic de colonelul  de securitate Gheorghe Ardeleanu. După anchetă, Petraşcu a fost readus la Braşov de Drăgan.

La 16 decembrie 1989, conform sarcinilor primite de la colonelul Ardeleanu, Daniel Drăgan a făcut un denunţ către Miliţia judeţului Braşov, denunţ care ar fi trebuit să ducă la arestarea jurnalistului sub acuza de “instigare împotriva ordinii de stat”. Tot atunci Drăgan a redactat şi o adresă oficială, de informare, din partea revistei “Astra”, cu numărul 313/16 decembrie 1989, către colonelul Ardeleanu, în care îşi exprimă opinia negativă despre jurnalistul Marius Petraşcu  şi îl “roagă” pe colonelul Ardeleanu “să decidă” în privinţa acestuia. Între timp, “instigatorul” Petraşcu a fost rechemat şi anchetat la Securitatea Braşov, de acelaşi ofiţer Ion Stanciu.

Dumnezeu a făcut ca şedinţa de excludere din  redacţii a celor doi jurnalişti să fie amânată cu câteva zile şi între timp să înceapă evenimenetele de la Timişoara.

Daniel Drăgan şi-a luat concediu medical în 17 decembrie 1989, imediat după ce a redactat denunţul şi adresa către colonelul Ardeleanu.

17 Decembrie 1989 – 30 decembrie 1989

Jurnalistul Marius Petraşcu şi soţia sa au reuşit să vorbească, la telefon, în 19 decembrie, cu o cunoştinţă de la Timişoara, Geta Băicoianu, care le-a relatat, îngrozită, despre măcelul de acolo.

În 21 decembrie, dimineaţa, jurnalistul Marius Petraşcu şi soţia acestuia se duc la muncă. Maria Petraşcu, îmbrăcată în negru, anunţă în redacţia ziarului “Drum nou” că este în doliu dupa copiii de la Timişoara. Este înjurată şi ameninţată cu securitatea de redactorul şef adjunct Dumitru Rujan (n.n. acesta a devenit membru FSN în 1990 şi a plecat la Bucureşti în staff-ul lui Ion Iliescu). Marius Petraşcu află imediat, redacţia revistei fiind la etajul aceleiaşi clădiri, îşi ia soţia şi o duce la “Astra”, unde va şi rămâne pentru mai mult timp.

Împreună cu alţi colegi de la “Astra” decid, în jurul orelor 11.00, să iasă în faţa judeţenei de partid din centrul Braşovului, unde se instalaseră deja forţele de intervenţie. Acolo se aflau când a sosit coloana de muncitori protestatari de la ICA Ghimbav, condusă de Ioan Demi, căreia i s-au alăturat, când armata a tras primele salve de focuri în aer şi când trupele de securitate au pus tunurile de apă pe manifestanţi.

Dimineaţa zilei de 22 decembrie i-a găsit pe cei doi tot printre demonstranţi, în faţa sediului Judeţenei PCR. Imediat după fuga cuplului Ceauşescu, jurnalistul Marius Petraşcu, împreună cu soţia sa şi cu mai mulţi colegi şi colaboratori ai revistei “Astra” (Mihai Arsene, Vasile Şelaru, I. Al. Brumaru, Vasile Gogea şi Sergiu Vâlcu) şi cu ajutorul mai multor  tipografi au  ocupat Tipografia din Braşov şi au decis să scoată primul ziar liber din Braşov şi din ţară, “LIBERTATEA”, care a şi apărut în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989.

Redactarea articolelor, culegerea lor, punerea în pagină şi tipărirea ziarului, precum şi difuzarea acestuia, prin ploaia de gloanţe, s-au produs în condiţii deosebit de grele şi periculoase, despre care jurnalistul Marius Petraşcu va relata, în detaliu, în primul volum al cărţii “Un pas spre libertate – Braşov, Decembrie ¢89”, tipărit în anul 1999, la Editura Priorigraf, Braşov.

Imediat după primele zile fierbinţi din decembrie ¢89 Petraşcu cere autorităţilor locale, direct sau prin articole de presă, să  organizeze cadrul legal şi condiţiile optime pentru readucerea la Braşov a muncitorilor deportaţi de regimul comunist după Revolta anticomunistă de la Braşov, din 15 Noimebrie 1987, şi a familiilor acestora. Se preocupă, de asemenea, şi sprijină mult înfiinţarea Asociaţiei “15 Noiembrie 1987”, care va fi legalizată la tribunal în februarie 1990.

Mediatizarea şi promovarea în media locală şi centrală a imaginii foştilor protestatari din 15 Noiemebrie 1987, a suferinţelor, umilinţelor şi torturilor îndurate de aceştia, a fost una dintre principalele sale preocupări jurnalistice. A strâns, de altfel, o bogată documentaţie privînd momentul istoric 15 Noiembrie 1987, documente oficiale şi declaraţii ale participanţilor la revolta anticomunistă, care se vor regăsi cu prisosinţă şi în cele două volume redactate şi îngrijite de jurnalistul şi scriitorul braşovean Mihai Arsene, în anul 1997, sub titlul “DOSAR  BRAŞOV, 15 NOIEMBRIE 1987”, apărute la editura “Erasmen” .

Va face, de asemenea, eforturi deosebite, rămase din păcate fără rezultat, de a determina autorităţile statului să pună la dispoziţia Asociaţiei “15 Noimebrie 1987” toate documentele oficiale ale regimului comunist privînd desfăşurarea procesului de condamnare a participanţilor la revoltă, precum şi actele referitoare la reţinerea şi torturarea acestora şi a dosarelor de urmărire întocmite de fosta Miliţie şi Securitate.

Cu aceeaşi energie şi asiduitate va iniţia şi va finaliza nenumăratele campanii de presă menite să repună la locul cuvenit, în tezaururul istoric şi de jertfă al României, contribuţia extraordinară pe care au avut-o luptătorii din munţi şi foştii deţinuţi politic la păstrarea filonului spiritual şi naţional al neamului românesc, prin lupta şi sacrificiul lor, în înfruntarea cu regimul comunisto-securist importat din URSS.

Efortul său jurnalistic şi scriitoricesc pe această direcţie va fi răsplătit, în octombrie 2004, când i se va acorda, post-mortem, Diploma şi calitatea de Membru de onoare al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din Braşov, “pentru atenţia şi sprijinul manifestate faţă de foştii deţinuţi politic”.

Cercetarea amănunţită şi permanentă a condiţiilor în care Revolta populară din Decembrie 89 din România, (dublată de o analiză paralelă a debutului şi  derulării evenimentelor de la Braşov),  a fost confiscată brutal de puterea nou instalată, prin contribuţia covârşitoare a comunistului Ion Iliescu, şi transformată înr-o sângeroasă  lovitură de stat, care să asigure un cadru propice restauraţiei, a fost, de asemenea, una din preocupările de căpătâi  ale jurnalistului Marius Petraşcu, până în ultima clipă a vieţii sale. Nu foarte mulţi cercetători români, de ocazie sau istorici, pot proba că s-au aplecat cu atâta atenţie asupra cauzelor şi efectelor momentului Decembrie ¢89, aşa cum a făcut-o jurnalistul şi scriitorul Marius Petraşcu.

Strângerea de documente oficiale, declaraţii, mărturii, fotografii, casete video şi audio, relaţionarea informaţiilor colectate din foarte multe surse, studierea şi compararea versiunilor prezentate în studii, analize şi cronologii ale majorităţii cercetătorilor români şi străini care s-au ocupat de Decembrie ¢89, de condiţiile în care mii de victime nevinovate au fost ucise sau grav rănite,  începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989  şi de consecinţele  istorice, politice  şi socio-economice ale momentului au avut ca rezultat editarea a două volume pe care jurnalistul Marius Petraşcu le-a intitulat sugestiv “UN PAS DPRE LIBERTATE”.

Primul volum a văzut lumina tiparului în 1999, iar cel de-al doilea în 2002. Urma să tipărească, în vara anului 2003, al treilea volum al cărţii, ce reunea concluziile sale privind evenimentele din Decembrie 1989. Lucrarea era finalizată practic, urmând a mai face doar o corectură finală, dar, la 29 iulie 2003, jurnalistul Marius Petraşcu încetează din viaţă, după o boală chinuitoare, declanşată brusc, şi în condiţii încă neelucidate, în vara anului  2000. Materialul pentru volumul trei al cărţii va dispărea şi el, din calculator, în timp ce familia se ocupa de cele pregătitoare înmormântării .

1990 – iunie 1991

În zilele ce au urmat, împreună cu majoritatea colegilor de la “Astra” şi cu soţia sa, având alături o echipă inimoasă de tipografi, au început să redacteze şi să tipărească, în paralel cu revista “Astra”, un supliment, săptamânal al acesteia, “Libertate cu Dreptate”.

Suplimentul a avut o bună perioadă de timp o poziţie vădit anticomunistă şi anti-FSN – Ion Iliescu, după care şi-a schimbat linia. În urma unor  repetate şi puternice controverse pe această temă cu o parte din echipa redacţională, condusă de Vasile Gogea, Marius Petraşcu a încetat, din iunie 1991, să mai lucreze  la cele două publicaţii.

În paralel, jurnalistul Marius Petraşcu a lucrat, din ianuarie 1990 până în iunie 1991, şi la cotidianul central “România Liberă”, având funcţia de corespondent zonal pentru judeţele Braşov, Sibiu, Covasna şi Harghita. A fost, de asemenea, corespondent al postului de radio BBC.

Fondează, în 1990, împreună cu jurnaliştii Sorin Roşca Stănescu, Petre Mihai Băcanu, Cornel Nistorescu şi alţii, ASOCIAŢIA ZIARIŞTILOR DIN ROMÂNIA, prima organizaţie profesională, independentă şi democratică a jurnaliştilor democraţi, la conducerea căreia va participa în calitate de copreşedinte.

Se implică în reflectarea în presă a desfăşurării manifestaţiilor anticomuniste din Piaţa Univesităţii, din 13-15 iunie 1990, şi a organizării şi reprimării sângeroase a acestora de către putere şi participă la un moment dat la acestea.

În septembrie 1990 se număra, alături de liderii Asociaţiei “15 Noiembrie 1987”, printre iniţiatorii şi organizatorii primei Întruniri a Rezistenţei Anticomuniste la Braşov, acţiune ce se va relua, apoi, periodic.

Iunie 1991 – decembrie 1992

La propunerea liderilor Convenţiei Sindicale Teritoriale (organizaţie sindicală judeţeană, care reunea la acea vreme toate sindicatele de pe marile platforme industriale braşovene), condusă, la acea vreme, de preşedintele sindicatului liber din Roman S.A, Marius Stinghe (n.n. astăzi marcant membru al PSD Braşov), Marius Petraşcu acceptă să pună bazele unui cotidian local, “MESAGER”, care va apărea pe piaţă cu primul său număr  la data de 2 iulie 1991.

În protocolul încheiat cu acest prilej între jurnalist şi conducerea CST se stipulau şi condiţile impuse de Petraşcu (în calitatea sa de viitor director de editură şi redactor şef) în ceea ce priveşte poltica editorială a publicaţiei: “Mesager“ va fi un cotidian de opoziţie, de dreapta, anticomunist: nu va exista nicio imixtiune sindicală sau politică în orientarea editorială a ziarului; nu se va impune niciun fel de cenzură echipei redacţionale şi conducerii acesteia.

Ziarul “Mesager” debutează deci sub bune auspicii şi va câştiga, în scurt timp, sub conducerea jurnalistului Marius Petraşcu, foarte mulţi cititori. Pe piaţa media din Braşov apărea în aceea vreme doar cotidianul “Gazeta de Transilvania”, (emanat din fostul ziar “Drum nou”, subordonat Comitetului Judeţean PCR Braşov) care practica o politică editorială clară de stânga şi de susţinere a FSN-ului şi a lui Ion Iliescu. Astfel că majoritatea braşovenilor, cu tradiţie de luptă anticomunistă, se vor îndrepta spre noua publicaţie.

După un an de la apariţie, în 1992,  “Mesager”-ul va atinge un tiraj de 30.ooo de exemplare pe zi, iar cota de retur va fi infimă.

Bunul mers al ziarului îi permite jurnalistului Marius Petraşcu să se poată degreva, pentru scurt timp, de sarcinile redacţionale şi să accepte o bursă în Satele Unite ale Americii.

La începutul primăverii anului 1992 va pleca, alături de mai mulţi jurnalişti români (Florin Iaru, Răzvan Popescu, Cristian Muntean, Răzvan Hurezeanu şi alţii), pentru o lună, în California, unde va urma cursurile organizate de USIA (Agenţia de Informaţii a Statelor Unite) pentru ziaristii din Europa de Est. Deşi i se propune să rămână acolo, Petraşcu refuză şi se întoarce la Braşov, ocupându-se în continuare de conceperea şi editarea ziarului “Mesager”.

După revenirea sa din Statele Unite, Marius Petraşcu pune bazele unei Facultăţi de ziaristică la Braşov, la care va susţine mai multe cursuri. În paralel, va preda cursuri şi la Facultatea de drept a Universităţii “ George  Bariţiu” din acelaşi oraş.

Soţia sa, jurnalista Maria Petraşcu, i se alătură, la începutul lunii iunie. Ea părăseşte redacţia în care lucra, după mai multe dispute foarte tensionate cu redactorul şef al “Gazetei de Transilvania”, Eduard Huidan, dispute  legate de  orientarea pro-fesenistă şi pro-Iliescu a publicaţiei.

1992 era an electoral. În toamnă urmau să aibă loc alegeri prezidenţiale (în cursă se anagajaseră Ion Iliescu şi Emil Constantinescu), iar  “Mesager”-ul  devenise tot mai  incomod pentru  Iliescu şi  puterea fesenistă care conducea Braşovul şi  România. Este ştiut că la Braşov, deşi opoziţia era puternică, muncitorimea, neinformată şi uşor de manipulat de reţeaua de  activişti FSN, formată din intelelectuali de stânga, dintre care majoritatea foşti comunişti cu funcţii importante înainte de 1989,  ajutaţi chiar  şi de marii lideri de sindicat, aserviţi şi ei noii puteri, a trecut cu arme şi bagaje de partea lui Iliescu.

Sutele de editoriale publicate de jurnalistul Marius Petraşcu în ziar, anchetele şi analizele politice realizate de acesta şi de colegii săi de redacţie, întreg conţinutul publicaţiei în sine, orientat clar spre democraţie, spre promovarea şi repunerea în drepturi a adevăratelor valori naţionale, spirituale şi morale  ale României, creaseră, la Braşov, bazele unui suport stabil şi permanent în cadrul căruia  tineri, elevi şi studenţi, intelectuali de dreapta, organizaţii civice şi asociaţii  anticomuniste şi pro-democratice, îşi exprimau liber şi necenzurat opiniile în “Mesager”. Ceea ce era un adevărat pericol pentru cei care doreau ca populaţia să rămână conectată doar la surse de informare pro-feseniste şi să se lase astfel manipulată şi convinsă că României îi trebuie un comunism cu faţă umană şi un conducător ca Iliescu.

Şi cum până la alegerile din noiembrie 1992 nu mai era mult, începe demolarea  “Mesagerului”. “Reţeta”, după tipic: şicane de tot felul, politice, economice, sindicale. Administraţia ziarului, condusă de Ionică Anuţoiu, (n.n. devenit imediat după alegerile din 1992, om de casă al PDSR şi apoi al PSD, împreună cu şeful Covenţiei Sindicale, Marius Stinghe, care primea ordine direct de la prefectul PDSR, Gheorghe Fulga, ajuns şi el apoi, la scurt timp, consilierul lui Ion Iliescu, nu se mai feresc să facă jocurile puterii. În paralel se pregăteşte şi o “dinamitare”, din interiorul echipei redacţionale. Câţiva redactori tineri, “desantaţi” la finele lunii iulie 1992, în redacţia “Mesager”, în frunte cu, pe atunci, junele ziarist Marius Oprea (n.n. astăzi om de bază al PNL, consilier al primului ministru şi director al Institutului pentru Cerecetarea  Comunismului), abil  ghidonaţi profesionist de fostul ofiţer de securitate Ştefan Tudor, infiltrat şi el în redacţie, contribuie şi ei, din interior, la “demolarea “ ziarului.

Câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Ion Iliescu înseamnă şi sfârşitul ziarului “Mesager”, pe care Marius Petraşcu îl crease şi îl crescuse împreună cu   o echipă mică, dar imimoasă, compusă din jurnalişti cu experienţă, ca Mihai Arsene şi Alexandru Ţion,  dar şi de tineri redactori din rândul cărora provin astăzi ziarişti de condei, cum ar fi Oltiţa Stiuj, în prezent redactor şef al cotidianului braşovean “Monitorul Expres”.

Jurnalistul Marius Petraşcu va fi debarcat de la conducerea “Mesagerului”, imediat după ce Ion Iliescu ajunge preşedintele României, la finele lui noiembrie 1992, de liderii sindicali ai Conevenţiei Teritoriale. Acuzele ce i se aduc sunt legate de poltica editorială şi de orientarea ziarului. Se uită cu desăvârşire protocolul încheiat între părţi, ca şi independenţa editorială stipulată în acelaşi protocol.

Conducerea ziarului este dată, drept “recompensă”, pe mâna lui Marius Oprea şi a echipei sale, dar acesta, secondat în continuare de ofiţerul de securitate Ştefan Tudor, nu reuşeşte decât să finalizeze “îngroparea” singurului ziar de opoziţie existent la acea vreme la Braşov.

“Capacul” pe “sicriul” “Mesagerului” îl va bate în “cuie”, la scurt timp, liber profesionistul Mircea Brenciu, care  preia şi el conducerea ziarului, pentru puţină vreme, din mâinile lui Marius Oprea. Fără Petraşcu şi ziariştii  de suflet cu care acesta plecase, ziarul, o grotescă şi palidă caricatură a ceea ce fusese până nu demult, nu mai poate exista şi va dispărea în scurt timp.

Ianuarie 1993- iulie 2003

În ianuarie 1993, jurnalistul Marius Petraşcu, împreună cu câţiva oameni din  vechea echipă, Oltiţa Stiuj, soţul acesteia, Vasile Mihalache, şi alţii îşi vor face propria editură, Editura”M”.

Li se vor alătura, total dezinteresat, trei oameni deosebiţi, cu suflet mare, ce nu vor pregeta să se dăruiască necondiţionat muncii redacţionale şi celei de organizare a întregii activităţi:  soţii Genţiana şi Gabriel Stan, cunoscuţi pictori şi graficieni braşoveni, şi Carmina Mareş, care îşi va face acum debutul în presă,  dovedind,  în scurt timp, un talent gazetăresc deosebit.

Cu sprijinul bunului şi regretatului său prieten, Adrian Anca, director la acea vreme al unei societăţi comerciale, Marius Petraşcu va găsi sediu pentru echipa redacţională, va avea la dispoziţie două birouri în care să lucreze şi va primi şi  ajutor logistic de la prietenul său.

Inimoşii gazetari vor demara redactarea şi tipărirea unui alt ziar de opoziţie, “ALTERNATIVA”, condus cu acelaşi profesionalism de incisivul  publicist, comentator şi  finul analist politic care era ziaristul Marius Petraşcu. Cele peste o mie de editoriale scrise de acesta în presa locală şi centrală după 1990 vor sta mărturie, odată strânse într-un volum, a erudiţiei şi deosebitului său talent de gazetar, analist şi scriitor.

Publicaţia, foarte incisivă, porneşte, de la primul său număr, cu o politică editorială bine conturată şi cu o echipă bătioasă de tineri jurnalişti: Carmina Mareş, Dan Gavrilă, Tibi Oprea, Sorin Vlad, Monica Ivaşcu, Raluca Feher, Raluca Arvat, Doru Şupeală, Mihai Mereuţă ş.a. Va fi un ziar de opoziţie la fel de incomod ca şi “MESAGERUL” în perioada sa de glorie, în conducerea acestuia fiind cooptată, alături de Marius Petraşcu, şi ziarista Oltiţa Stiuj.

Analizele, anchetele şi editorialele sale vor ţinti, în continuare, fără ezitare, în puterea neocomunistă a României.

Fără fonduri de susţinere suficiente însă, fără acces la piaţa publicitară, acaparată de ziarul puterii, “Gazeta de Transilvania”, sabotat la difuzare, sabotat de conducerea tipografiei, asediat de atacurile “mascate “ şi mârşave ale unor potentaţi locali, fideli lui Iliescu sau ale unor cercuri oculte, “ALTERNATIVA “  nu va putea rezista prea mult, deşi numărul său de cititori şi abonaţi era mare.  Ziarul se va închide în vara anului 1994.

Din primele luni ale anului 1993, jurnalistul Marius Petraşcu va relua, alături de alţi intelectuali de marcă, jurnalişti, oameni de cultură şi istorici, demersurile de reînfiinţare a Asociaţiunii culturale “ASTRA”, fondată la 1861 şi interzisă de regimul comunist. Demersul se finalizează pozitiv şi Marius Petraşcu va deveni vicepreşedinte al Despărţământului “Astrei” de la Braşov.

Echipa jurnalistului Marius Petraşcu nu se va da bătută. Va edita, în continuare, o nouă publicaţie, tot de opoziţie, împreună cu Trustul de presă bucureştean “Expres”, al cărui director era ziaristul Cornel Nistorescu. Ziarul se va numi “OBSEVATORUL” şi va apărea pe piaţa media din Braşov în vara anului 1994. Cotidianul va fi condus o vreme de jurnalistul Marius Petraşcu, care va părăsi însă redacţia, în toamna anului 1995,  împreună cu soţia sa, după ce un alt jurnalist din echipă, Ion Mânzală, va face tot ce îi stă în putere, şi va reuşi, să îi ia locul.

Din septembrie 1995, jurnaliştii Marius şi Maria Petraşcu vor deveni corespondenţi ai cotidianului central ZIUA, condus de Sorin Roşca Stanescu.

În paginile acestui ziar, Marius Petraşcu va publica multe articole, analize şi anchete la fel de riguros documentate, privind adevărul despre Evenimentele din Decembrie ¢89 şi despre marginalizarea indecentă  şi deliberată a foştilor deţinuţi politic, a luptătorilor din munţi  şi a participanţilor la Revolta Anticomunistă din 15 Noiembrie 1987. Nu au lipsit din corespondenţele sale de presă nici investigaţiile şi dezvăluirile despre afacerile şi maşinaţiunile unor potentaţi politici şi oameni de afaceri ai vremii, din Braşov.

Atitudinea sa demnă şi verticală, inflexibilitatea la comanda politică, i-au atras şi mai mulţi duşmani, care nu au ezitat să desfăşoare împotriva sa un atac concertat şi tot mai virulent: denigrarea, intriga, tot arsenalul de compromitere a jurnalistului Marius Petraşcu au fost puse la bătaie pentru a-l anihila. Documentele de care dispune familia sa stau marturie că, la comanda politică a forţelor ostile dezvăluirii atrocităţilor comise de regimul comunist  şi a încercărilor evidente de restauraţie,  securişti încă activi şi colaboratori ai fostei securităţi, precum şi o armată de “oameni de bine”,  şi-au dat mâna pentru a-l discredita total.

Cu toată această atmosferă ostilă reuşeşte ca, sub egida Trustului “Omega Press”, care edita ziarul “Ziua”, condus de Sorin Roşca Stănescu, să iniţieze  şi să coordoneze apariţia la Braşov a cotidianului  “ZIUA DE BRAŞOV”. Acesta va fi lansat pe piaţă în vara anului 1996 cu o echipă mică, compusă în mare parte din ziarişti tineri, talentaţi şi bătăioşi, cu care a lucrat la “Alternativa” şi la “Obiectiv, printre aceştia  numărându-se Carmina Mareş, Monica Ivaşcu, Florin Palas şi alţii. Împreună cu aceştia Marius Petraşcu va continua să militeze pentru dezvăluirea tuturor atrocităţilor comise de regimul comunisto-securist din România, să se manifeste fără reţinere împotriva tot mai evidentelor încercări de restauraţie ale puterii iliesciene care acţiona concertat, sprijinită de forţe externe, ruseşti şi de oameni din serviciile secrete româneşti. Nu vor fi cruţaţi nici alţi politiceni veroşi sau miliardari de carton, de la nivel local.

Nici această publicaţie nu va trăi însă decât un an. Administrat în regim de franciză şi susţiunt financiar de un mărunt om de afaceri din Braşov, Marius Iordan, ziarul va fi “sugrumat” chiar de acesta. Deliberat sau nu, Iordan a început să se amestece în poltica redacţională, să impună  restricţii administrative şi să nu mai asigure salariile redactorilor. Astfel că “Ziua de Braşov” işi va înceta apariţia în 1997.

În acelaşi an, 1997, Marius Petraşcu reuşeşte să îşi vadă împlinit un vis mai vehi, editarea Memoriilor din Campania de război 1941-1944 ale generalului Ion Dumitrache. Cartea va fi redactată împreună cu dr. în istorie Margareta Spânu şi lt. col. dr. Ion Vlad.

De asemnea, va pune bazele unui nou cotidian, “Bună Ziua Braşov”, la care însă nu va lucra decât o scurtă perioadă de timp. Colaborează sporadic la mai multe publicaţii centrale şi pregăteşte primul volum al cărţii “Un pas spre libertate”, care va fi lansat în 1999.

Lucrează la mai multe proiecte de cărţi, finalizează “Aventura Mudava” şi începe redactarea celui de-al doilea volum al cărţii “Un pas spre libertate”.

Anul 2000 va fi momentul în care se va declanşa fatal şi ireversibil boala jurnalistului Marius Petraşcu. Aflat la Târgu- Mureş, la o reuniune naţională a revoluţionarilor, acesta este otrăvit cu o substanţă necunoscută turnată într-un pahar cu bautura şi cade într-o stare de inconştienţă. Relatări ale martorilor prezenţi la scenă arată că cele relatate mai sus sunt certitudini şi nu presupuneri. Jurnalistul începe să se simtă slăbit şi este pus sub tratament medical.

În ciuda bolii, continuă să lucreze la proiectele sale editorialistice şi, în anul 2002, va reuşi să tipărească şi al doilea volum al cărţii “Un pas spre libertate”

Simţind parcă apropierea sfârşitului vieţii, jurnalistul şi scriitorul Marius Petraşcu lucrează cu tot mai multă înfrigurare, în cursul anului 2002 şi în prima parte a anului 2003, la proiectele sale. Pregăteşte pentru tipar prozele scrise înainte de 1989, pe care le reuneşte sub titlul “Întâlniri cu Iosefina”, şi continuă munca la cel de-al treilea volum al cărţii “Un pas spre libertate” – un volum de concluzii privind lovitura de stat din Decembrie  1989.

Cele două proiecte, aduse în faza finală, nu vor mai ajunge la tipar. Boala jurnalistului se agravează tot mai mult, acesta sfârşindu-se din viaţă la 29 iulie 2003, în puterea vârstei, la numai 53 de ani. Este înmormântat la Cimitirul din Livada Poştei din Braşov.

Ca o ironie a sorţii, slujba de înmormântare oficiată la cimitir va fi filmată integral, fărăştiinţa şi acordul familiei, de o persoană necunoscută, rămasă neidentificată până astăzi.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

3 comments

  1. TAPUS CONSTANTIN Membru AFDPR-GJ

    Am citit cu multa atentie si mult interes acest articol si inca o data s-a confirmat ca fostii tovarasi comunisti si securisti conduc Romania spre binele natiunii romane !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.