Omul si cetatea. Diversiuni şi diverşionisti ideologici: Tismănenii, Manoleştii, Pleşii - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Omul si cetatea. Diversiuni şi diverşionisti ideologici: Tismănenii, Manoleştii, Pleşii

Diversiuni ideologice

Am citit duminică, în Adevărul, selecţii, cred, dintr-un interviu, dat unei televiziuni de către Dl. Neagu Djuvara, om bătrân şi respectabil, altminteri. Domnia Sa afirmă, în bună tradiţie post-revoluţie, că, ceea ce s-a numit comunism, ar fi schimbat chiar profilul etnic al românilor, şi arată, pe baza unui exemplu, cum erau ţăranii înainte de venirea comunismului şi cum sunt acum.  Eu cred însă  că Dl. Djuvara, în locul unei analize mai serioase, a preferat să folosească lozinca anticomunistă, cea mai la îndemână, care nu este altceva decât o diversiune ideologică, cultivată cu insistenţă în ultimii 20 de ani. Să mă explic! În primul rând, eu cred că trebuie făcută o discuţie serioasă despre ce a însemnat comunismul, în istoria poporului român. Spun istoria, pentru că el nu e numai un episod politico- economic de câţiva zeci de ani, ci, în primul rând, o schimbare de mentalitate, care a dus, cel puţin, la modernizarea economică şi socială a României, dacă nu şi politică. Nu neg crimele comunismului, pe care le-au îndurat şi ai mei şi, parţial, chiar eu! Nu putem să ne văităm toată viaţa, mai trebuie şi să construim! Raportul Tismăneanu şi activitatea comisiei care l-a produs se înscriu în aceeaşi diversiune ideologică, cu sau fără bună ştiinţă, din interes sau din ignoranţă. În ce-i priveşte pe intelectualii români care au participat la eleborarea lui, cred au fost mânaţi atât de  ignoranţă, cât şi de interes. În ce-i priveşte pe politicieni, cred că interesul le-a condus toate acţiunile, pentru că nu cu această falsă luptă se putea schimba societatea românească, adică ordinea de drept a proprietăţii, în primul rând, ci cu Codul Penal, care să pună ordine în trecerea proprietăţii dintr-un regim în altul,  cu responsabilizarea noilor proprietari ai întreprinderilor industriale, şi, nu mai puţin, a politicienilor. Discuţia e mai lungă şi poate o să revin!

Să ne întoarcem însă la Dl. Djuvara, autorul a cel puţin o carte interesantă, mă refer, nu întâmplător, la Civilizaţii şi tipare istorice. Profilul etnic al românilor nu cred că s-a schimbat, ci, ceea ce pare să fie o schimbare a apărut, în primul rând, datorită industrializării în ritm forţat, făcută de comunişti pentru ca să scoată ţara dintr-o înapoiere istorică, specifică celor din Est, cu excepţia Cehoslovaciei şi, poate, a Poloniei. Nu poţi să fii ţară modernă, cu nivel de viaţă ridicat, cu 80% populaţie rurală şi 80% analfabeţi. Ce spun, nu-i propagandă comunistă, ci sunt date din literatura epocii interbelice, inclusiv din autori de dreapta, ca Mihail Manoilescu, de exemplu, sau, altul de stânga însă, P.N.Ţ.-istul Virgil Madgearu. Această industrializare a modificat raporturile dintre sat şi oraş. Dacă se ducea înaite de război la ţară, Dl. Djuvara era salutat cu săru’mâna boierule!, o relaţie nefirească, pentru că Domnia Sa ar fi trebuit să-l salute aşa pe ţăran, pentru că mâna aceea îl ţinea la Paris. Schimbarea de mentalitate, produsă în timpul comunismului, şi, cumva, deteriorarea profilului moral, în special după cele întâmplate în ’89, provin, în primul rând, din agresiunea existenţială la care au fost supuşi românii, ca altă dată în timpul invaziilor armate, de jaf, făcute de puteri străine. Românii trăiesc în insecuritate şi nu mai au nici bucăţica de pământ care să-i hrănească şi nici posibilitatea, în cazul că o au, să o facă  activă economic.  Discuţia de după prăbuşirea formei comuniste de organizare socială şi economică, formă produsă şi structurată pe modelul capitalismului, mai puţin forma proprietăţii(dar proprietate privată e şi în Bangladesh, în Paraguay, Columbia, Ecuador etc., fără rezultate în plan economic), adică: industrializare, etica muncii, responsabilitate, productivitate, într-un cuvânt, ştiinţă, discuţia deci s-a purtat rapsodic şi în termenii răzbunării (un gânditor spunea: răzbunarea, care ţine loc de gândire!).  Nu s-a ţinut cont că acest comunism a apărut la Londra, unde Marx studia şi scria, pe banii lui Engels, la British Museum, că principiile de organizare sunt aceleaşi, cum am văzut, mai puţin lupta de clasă, supralicitată din motive ideologice şi de putere de către Lenin şi Stalin. Un om care a murit în puşcăriile comuniste, în anii ’50, economist şi teolog, în acelaşi timp, e vorba de Mircea Vulcănescu, ar fi spus, înainte de a muri, sacrificându-se, se spune, ca un creştin: Nu ne răzbunaţi! Ca intelectual, este, ca şi Petre Ţuţea, dealtminteri, peste toţi Tismănenii, Manoleştii,  sau mai ştiu eu ce alţi oropsiţi de comunism! Discuţia, după ’89, ar fi trebuit dusă în termenii moralei şi eticii, adică cu privire la principiile acţiunii, fie ea economică şi/sau politică. Din cele de mai sus, s-ar putea înţelege de ce românii au ajuns să regrete comunismul, cu excepţia lui Tismăneanu, Manolescu, a altora ca ei şi a îmbogăţiţilor de război, cum se spunea, acum a îmbogăţiţilor de revoluţie. Tot aşa, se poate înţelege de ce China este unde este, fiind, oroare!, comunistă ca organizare politică, capitalistă ca manifestare economică. Ori, românii s-au pierdut în lupta contra comunismului, ca altădată, în lupta împotriva capitalismului, până a venit Ceauşeşcu şi le-a cerut să ajungă din urmă şi să întreacă capitalismul, producâd mai mult şi mai bine decât cei de acolo, fiind mai creativi, adică!

P.S. – Nu sunt nici de stânga, nici de dreapta, nici comunist, nici ceauşist, nici securist, nici, mai ştiu eu ce! Intenţia mea este o discuţie în cunoştinţă de cauză, asta înseamnă, teoretică, istorică, economică, politică. Prin urmare, nu vă obosiţi să mă catalogaţi, pentru că, dacă vreţi, îmi asum orice aşa-zisă clasificare, dar apoi, vă rog, să trecem la discuţii serioase şi responsabile, atât pentru respectul dintre noi, cât şi din respect şi grijă, pe cât ne duc puterile, de România şi de români. Nu e nici măcar vorba de naţionalism, dacă vorbesc aşa despre români, ci dorinţa să fie şi ei în rând cu lumea, la cele bune şi la foloase, nu numai la ponoase, căci merită!

Omul si cetatea

Print Friendly, PDF & Email

2 comments

  1. Anonim

    Nu cunosc cine este autorul acestui text dar vad in fine o analiza lucida a perioadei in discutie. La fel ca autorul, nu sint sint fanul nici unei doctrine politice, intrucit nici una nu este imuabila, dar sint si voi fi parte a tarii mele.

    Atunci cind se judeca regimul comunist, reperul il constituie intotdeauna statele cele mai dezvoltate. Se omite de asemenea ca, in conditiile in care s-a terminat pentru noi razboiul, comunizarea tarii era inevitabila. Romania nu a avut soarta Greciei. Asa stind lucrurile, regimul instalat a fost initial unul de totala subordonare fata de puterea ocupanta.

    Ulterior, se petrece un miracol. Desi comunisti in esenta, initial Dej si apoi Ceausescu se elibereaza de sub tutela Moscovei. Aceasta se face cu mare abilitate, prin pasi mici dar siguri. Nici nu se putea altfel. Occidentul nu ar fi sustinut o emancipare spectaculoasa – nu a facut-o nici in cazul Ungariei sau al Cehoslovaciei si nici azi nu indrazneste sa supere Marele Urs. Pe de alta parte, URSS reactioneaza atit direct cit si insidios – a se vedea recenta carte a lui Larry Watts.

    Rezultatele acestei schimbari se simt si in interior. Se ajunge la o impacare cu situatia. Este clar ca americanii nu sint pe cale sa vina. Standardul de viata in anii ’60, ’70 creste, fiind chiar mai ridicat decit cel din Ungaria si Polonia. Unele publicatii franceze cumparau de la chiosc sau veneau la abonament. Romanii erau romani iar tiganii erau ceea ce sint oriunde, nu ‘romi’.

    Regimul poarta insa intrinsec germenii autodistrugerii. Ceausescu, desi inteligent si profund patriot, este lipsit de educatie si carisma. Nu stie sa zimbeasca. Nu se poate detasa de dogma. Din contra, ramine prizonierul propriilor himere. Cultiva camarila, ceea ce ii va fi fatal. Scena este deci pregatita pentru obsedantul deceniu.

    Decizia rambursarii datoriei externe (altminteri decenta spre deosebire de cea a campioanelor integrarii in Europa, Ungaria si Polonia) este catastrofala. In exterior, sfideaza regula jocului iar in interior sfideaza propriul popor. Deznodamintul este inevitabil.

    Urmeaza, pina in prezent, 2 decenii si mai obsedante. Politica occidentului, vazut ca o vitrina prin prestatia posturilor de radio, emargineaza Romania, destructurindu-i economia si societatea prin prestatia unei ‘elite’ compradore, incompetente si rapace cum probabil nu a fost niciodata aici.

    • Mihai Cantuniari

      Foarte buna aceasta postare a Anonimului. Dar mai trebuie spus ceva: se face o mare greseala vorbind otova de comunismul romanesc. Au fost doua comunisme romanesti, profund deosebite, si a le comasa este o grava eroare: a fost cel antinational si tradator din obsedantul deceniu 5 si cel national, nu nationalist, ci patriotic si responsabil din deceniile 6 si 7. Asta nu se poate nega decat eventual de rezidenta GDS in Romania (Grupusculul de Destramare a Statului). Punct.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.