Istorie si frauda (I). Caz Penal: cum au disparut documente incriminatorii din Arhivele CNSAS. Un furt "garantat" de Academia Catavencu. DOCUMENTE - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Istorie si frauda (I). Caz Penal: cum au disparut documente incriminatorii din Arhivele CNSAS. Un furt „garantat” de Academia Catavencu. DOCUMENTE

Istorie şi fraudă

Noi mărturii despre mişcarea de rezistenţă din Oltenia, I

de Puica Buhoci / Arhivele Totalitarismului

Profesiunea de credinţă a Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, apărut în câmpul cercetării istorice acum mai bine de 17 ani, a fost exprimată de ctitorii săi în cel dintâi număr al revistei „Arhivele Totalitarismului”: „Această instituţie va încerca să mijlocească fericita întâlnire a martorului cu documentul, a documentului cu evenimentul, a evenimentului cu imaginea sa mediatizată. Miza întâlnirii este cunoaşterea realităţii pe care a generat-o în România utopia totalitară. În procesul înjghebării adevărului istoric, martorul şi documentul trebuie să se reunească cât mai repede, păstrându-şi fiecare identitatea”[1]. Firul cercetării ştiinţifice urmat de institut în activitatea sa laborioasă din aceşti ani (studii, articole, dicţionare, culegeri de documente, manifestări) a devoalat, pe lângă clasicitatea abordărilor izvoarelor istorice, caracterul naţional şi apolitic atât de necesare peisajului academic. Scopul cercetării este acela de a publica documente istorice, memorii şi studii care să-i incumbe analiza critică a tuturor tipologiilor de izvoare istorice, având la bază, ca metodă de investigare, obiectivitatea şi, ca finalitate, apropierea de adevărul istoric. Din perspectiva acestor coordonate, cercetătorii au abordat teme majore ale totalitarismului românesc (extrema dreaptă din perioada interbelică şi comunismul) pe care le regăsim în colecţiile de volume ale institutului. Represiunea şi rezistenţa din perioada comunistă sunt reflectate în zeci de volume de documente oficiale ale statului totalitar şi, care, supuse analizei critice şi comparative, au devenit instrumente de lucru valoroase pentru specialişti, sprijinind, totodată, cunoaşterea adevărului istoric de către opinia publică.

În contrast şi în contradictoriu cu generoase proiecte şi realizări ale cercetării istorice, puse în operă prin mijlocirea dictonului sine ira et studio, I.N.S.T. s-a văzut pus în situaţia de a aduce în discursul istoric sublinieri în sensul că investigarea domeniului istoriei, din punct de vedere legal şi deontologic, nu are nimic comun cu tratarea părtinitoare, calomnia,  adăugarea, exacerbarea, malformarea fizică sau manipularea documentelor studiate şi publicate. Cu alte cuvinte, frauda în domeniul disciplinei istorice nu poate fi deconspirată decât prin cercetare obiectivă, folosind cu temei izvoarele istorice. Documentele oficiale, alături de memorialistică sau de produsele istoriei orale, sunt tot atâtea surse ce pot nemijlocit să ne apropie de adevărul faptelor petrecute, dar ne pot îndepărta de acesta atunci când responsabilitaea cuvântului scris are altă ţintă decât recuperarea adevărului istoric intermediat de verificarea sa prin coroborarea diferitelor surse. În rândurile ce urmează vom analiza fraudarea istoriei pornind de la un studiu de caz apărut cu ocazia publicării unor documente oficiale din arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în vol. V din seria de documente privind Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia (M.N.R.O.) – editori Radu Ciuceanu şi Puica Buhoci, I.N.S.T., Academia Română, Bucureşti, 2007[2].

Volumele V şi VI (nepublicat încă) din Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia şi-au propus aducerea la lumina tiparului, a documentelor statului comunist aflate în arhiva CNSAS privind grupul de rezistenţă din munţii Arnotei, condus de Gheorghe Pele şi Ion Opriţescu. Abordarea acestei teme se circumscrie cercetării unui subiect sensibil şi puţin analizat, pentru a se face cunoscute instrumentele folosite în anchete de angajaţii aparatului de represiune asupra membrilor grupului, derularea acţiunilor organizaţiei, numele ofiţerilor de securitate angajaţi în represiune, identificarea comandanţilor de penitenciare, date privind regimul carceral, sentinţe, declaraţii ale celor anchetaţi, procese şi recursuri, condamnări, autobiografii, note informative, operaţiuni militare de intervenţie ale Securităţii asupra grupurilor de rezistenţă, fotografii, hărţi, planuri, fişe individuale, tabele. Volumul V din Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia, publicat la sfârşitul anului 2007, a propus următoarea structură: studiu introductiv al autorilor, declaraţii ale membrilor grupului Arnota aflaţi în anchete sau în regim de penitenciar, autobiografii ale deţinuţilor sau ale reţinuţilor scrise la cererea organelor de represiune la Securitatea Craiova sau în diverse penitenciare; Raportul Serviciului Judeţean de Securitate a Poporului Vâlcea privind membrii grupului de partizani anticomunişti, capturaţi şi ucişi în regiunea Arnota; harta operaţiunilor militare întreprinse de batalionul de intervenţie al M.A.I. Drăgăşani la Hoaga Molidului aflat în dispozitiv împotriva grupului de rezistenţă poziţionat în zona mai sus amintită din dimineaţa zilei din 25-26 aprilie 1949; hărţi din  perioada interbelică cu localizarea munţilor Arnotei.

Studierea documentelor aflate în arhiva CNSAS s-a făcut eminamente în temeiul legislaţiei existente la momentul efectuării ei, în baza normelor cercetătorului ştiinţific acreditat[3]. Cercetarea a fost validată de către CNSAS prin copierea şi ştampilarea documentelor în vederea publicării lor.

În toamna anului 2007, la Arhivele CNSAS cu sediul în Popeşti-Leordeni au fost studiate de către subsemnata şi cu cererea aprobată în vederea copierii lor, documente din următoarele fonduri ce conţin material arhivistic cu referire la documentele întocmite de fosta Securitate cu privire la grupul de rezistenţă anticomunist din munţii Arnota:

–             fond penal, dosar nr. 145 – 13 volume

–             fond penal, dosar nr. 569 – 6 volume

–             fond penal, dosar nr. 146 – două volume din cele 30

Documentele din arhiva CNSAS care au fost elaborate (emise) de fosta Securitate au regimul de a fi utilizate numai de cercetarea ştiiinţifică acreditată şi de petenţi în baza legii accesului la propriul dosar. Dezbaterea pe marginea lor ar trebui făcută în mod riguros şi oficial, atât prin publicarea lor în lucrări de specialitate, cât şi în cadrul manifestărilor ştiinţifice de nivel academic.

Apariţia volumului Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia, vol. V, conţinând documente din arhiva fostei Securităţi, a trezit în mod mai puţin explicabil interesul unei gazete al cărui profil este departe de cel riguros ştiinţific şi mult mai apropiat de cel pamfletar, monden.

În articolul intitulat „Rezistenţa din minţi”. Institutul Naţional pentru Cosmetizarea Totalitarismului, apărut în „Academia Caţavencu” [4], printr-un conţinut plin de injurii la adresa I.N.S.T. şi a directorului său, autorul, fără o temeinică şi prealabilă investigaţie, proferează acuzaţia gravă a publicării în volumul amintit, la p. 236, a unui document care nu s-ar regăsi în arhiva CNSAS şi care ar fi fost „inventat” de autorii volumului pentru a-i „discredita pe cei care au ţinut piept ororilor” comuniste.

Documentul în cauză este o declaraţie făcută de un deţinut politic, Aristide Ionescu, aflat încarcerat la închisoarea Gherla, unde sosise la data de 16 martie 1950 prin transfer de la penitenciarul Craiova[5].

Deţinutul politic Aristide Ionescu fusese condamnat în baza sentinţei 1562/10.12.1949, în primul lot de arestaţi din grupul Arnota, la patru ani de închisoare corecţională pentru susţinerea cu grâne a grupului.

În data de 21 martie 1950, Aristide Ionescu, închis în penitenciarul Gherla, cere ca declaraţia sa dată în faţa directorului închisorii, Tiberiu Lazăr, să fie trimisă Inspectoratului Securităţii Craiova. Încarceratul Aristide Ionescu informase în această declaraţie că deţinutul Teodorescu Ioan, închis la Aiud, „a indus în eroare ancheta, spunând că el a mers pentru căutarea unui serviciu în munţii Arnota şi nu pentru a se face partizan”. Vinovăţia nu i s-a putut dovedi deoarece la data procesului, Sergiu Popescu, „care l-a trimis în munţi”, nu fusese arestat. Când Teodorescu Ioan a aflat de arestarea lui Sergiu Popescu i-a cerut lui Marinovici Ioan să nu declare Securităţii intenţionalitatea sa de a se face partizan.

Aristide Ionescu, pentru a se face credibil, declară şi sursa informaţiei: „discuţiile şi tratativele au fost duse în duba care ne transporta spre Aiud, în faţa mea”. De asemenea, Aristide Ionescu declară în prezenţa lui Tiberiu Lazăr că Teodorescu Ioan se temea ca organele de represiune să nu descopere că era evadat de la Securitatea Sighişoara, „după care a fugit în munţi”.

Documentul este semnat cu semnătura olografă a lui Aristide Ionescu iar în colţul din dreapta sus are ştampila oficială a penitenciarului Gherla cu semnătura directorului închisorii Tiberiu Lazăr. Argumentul suprem prin care autorul articolului din „Caţavencu” susţine falsitatea documentului este oferit de chiar fostul deţinut politic Aristide Ionescu, care, solicitând CNSAS accesul la documentul în cauză, a constatat că acesta nu exista în arhivă!

Şi totuşi… documentul incriminat a fost cercetat, în baza actelor de acreditare, de subsemnata, în toamna anului 2007[6], la arhiva Popeşti-Leordeni, alături de un volum mare de documente (fondurile penale menţionate anterior) privind grupul de rezistenţă din munţii Arnotei, în cadrul temei de cercetare a I.N.S.T. şi a planului aprobat de Consiliul Ştiinţific al Institutului pe 2007.

Acest document, împreună cu alte sute, în baza cererii adresată către CNSAS, au fost cercetate, xerocopiate şi legalizate cu ştampila roşie a CNSAS, de la arhiva Popeşti Leordeni, având menţionată şi data xerocopierii, 9 octombrie 2007[7].

Suntem obligaţi să recunoaştem că ne aflăm în faţa unei modalităţi de fraudare a cercetării în domeniul istoriei. Nu ne putem îndoi de clasicitatea acestei metode: acţionarea asupra fondului arhivistic prin sustragerea de documente, având ca scop fie şi „cosmetizarea” unor biografii.

I.N.S.T. a fost victima acestui tip de distorsiune a evenimentului istoric prin dispariţia din arhiva CNSAS a unui document: ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 145, vol. I, fila 253. După ce acesta a fost cercetat legal, copiat legal şi publicat, CNSAS a recunoscut copia documentului eliberat de arhivele de la Popeşti-Leordeni, cu ştampila oficială roşie, aflat în mod legal în posesia I.N.S.T. şi l-a reinserat în arhiva de unde fusese sustras în chip misterios[8]. Considerăm că numai cei care au fost interesaţi direct au putut realiza un furt calificat, care avea ca scop eliminarea acestei declaraţii realizată din situaţia de încarcerat. Menţionăm, de asemenea, că publicarea documentului s-a făcut, ca şi în cazul celorlalte, fără a fi însoţită de comentarii şi interpretări, în afara studiului introductiv care prezintă o viziune de ansamblu a acţiunilor grupului de rezistenţă anticomunistă din munţii Arnota. Veridicitatea şi autenticitatea documentului aflat în discuţie sunt întregite şi susţinute de cercetarea şi totodată coroborarea cu alte documente inedite (aflate în curs de publicare), care completează şi verifică conţinutul documentului deja publicat în Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia, vol. V, p. 236.

Editorii volumului au fost acuzaţi de intenţionalitatea de a-l calomnia pe domnul Aristide Ionescu; această aserţiune fiind total contrazisă de faptul că documentul publicat nu a fost comentat şi analizat în contextul studiului introductiv, urmând ca el să fie argumentat în volumul VI prin publicarea altor documente care fac referire la documentul aflat în dezbatere şi pe care le publicăm în premieră.

Pe data de 22 martie 1950, adică în ziua următoare a ieşirii la raport a deţinutului Aristide Ionescu, cu acea declaraţie prezentată mai sus, comandantul penitenciarului Gherla, Tiberiu Lazăr, înaintează Inspectoratului Securităţii Craiova documentul în cauză, în original, „pentru luare la cunoştinţă şi a proceda de urmare”, în regim „Strict Secret, Confidenţial”. În stânga sus, această adresă oficială are imprimată stema R.P.R., Ministerul Afacerilor Interne. Direcţia Penitenciarelor. Penitenciarul Gherla. Numărul de înregistrare 2009, 1950, martie 22. În dreapta sus, ştampila de intrare cu numărul 15411, luna III, ziua 25; adăugat de mână: tov. cpt. „dacă este urmărit ca evadat”. Jos, în stânga, o adăugare olografă: 28.3.1950. „S-a dat la S4 spre verificare dacă I. Teodorescu este evadat”, apoi ştampila penitenciarului Gherla şi semnătura comandantului penitenciarului, Tiberiu Lazăr[9].

Referatul Secţiei a V-a către Secţia a IV-a, din data de 28 martie 1950, face cunoscut că penitenciarul Gherla, prin adresa nr. 2009 din 22.03. anul curent [1950], „din informaţia deţinutului Aristide Ionescu, deţinutul Teodorescu Ioan, actualmente în penitenciarul Aiud şi condamnat în cadrul bandei Arnota, este evadat de la Securitatea din Sighişoara”[10]. Acest document poartă semnătura olografă a lui Oancă Constantin, unul dintre cei mai temuţi şi mai violenţi ofiţeri de securitate ai timpului[11].

În data de 29 martie 1950, vine şi răspunsul de la Secţia a IV-a către Secţia a V-a, printr-un referat în care se arată că în urma verificărilor scriptelor „acestei direcţiuni, numitul Teodorescu P. Ioan, de profesie impegat de mişcare la C.F.R.,  nu a avut fişe şi nici nu a fost urmărit de vechea Siguranţă sau de Securitate. Posedă dosar personal cu numărul 4902 din 1949 în problema Arnota; anexăm alăturat şi referatul dumneavoastră”[12]. Documentul este în totalitate olograf; în stânga sus este adnotat „la dosarul personal Aristide Ionescu”, apoi semnătura şefului secţiei cu bară şi indescifrabilă.

Intenţionalitatea, locul şi rostul pentru analiza critică a documentelor Securităţii privind rezistenţa, represiunea şi victimele ei, ţin de autorităţile academice şi morale şi sunt în total în dezacord cu folosirea acestora ca muniţie pentru presă, interpretări personale, acţiuni vindicative, insinuări calomnioase. Analiza ştiinţifică efectuată asupra documentelor de mai sus demonstrează pertinent atât veridicitatea conţinutului declaraţiei din 21 martie 1950, cât şi existenţa ei fizică în fondul arhivistic al CNSAS, de unde documentul, în mod fraudulos, a fost sustras după ce el a fost cercetat, publicat cu respectarea normelor legale.

Atât conţinutul documentului din 21 martie 1950, semnat olograf Aristide Ionescu, aflat la acea dată arestat şi închis în închisoarea Gherla, cât şi autenticitatea acestui act oficial dat în faţa reprezentantului aparatului represiv sunt verificate şi confirmate de celelalte trei documente emise de Securitate cu referire directă şi irefutabilă la cel în cauză.

Neasumarea faptelor dintr-un trecut dureros, cu tot ceea ce condiţia de condamnat politic în regimul comunist prezuma, adică rezistenţa fizică şi psihică prin înfruntare sau cedare, mijlocită fiind în cazul nostru de fraudarea fondului arhivistic, vulnerabilizează şi compromite statutul deţinutului politic în raport cu organele de represiune, într-un contemporan aflat în căutarea unor repere morale, autentice.

Constrângerea până la suprimare, angoasa permanentă, teama, spaima, ameninţarea, tortura sub diferitele ei forme, spiritul de conservare al vieţii, manifestări specific umane, sunt tot atâtea motive pentru care conduita în lanţuri nu este şi nu va putea fi vreodată sinonimă cu cea din libertate, iar martiriul este specific pentru un anumit tip de spiritualitate, de excepţie, definit în literatura carcerală. Judecata rezistenţei la tortură şi delaţiune în închisorile comuniste nu este atributul cercetării, precum şi etichetele de turnători şi delatori, dar veridicitatea şi autenticitatea conţinutului documentelor Securităţii este supusă criticii izvoarelor, metodă specifică în ştiinţa istorică pe care am aplicat-o în demersul nostru.

Ca şi consemnarea din ziarul „Academia Caţavencu” nr. 48 din 3-9 decembrie 2008, în acelaşi registru se înscrie şi articolul din săptămânalul de informaţii diverse „Jurnal de Argeş”[13], din 17-23 decembrie 2008, în care autorul articolului, Marius Ionel, susţine falsul declaraţiei, încercând, pe de o parte, să demonteze veridicitatea conţinutului ei, iar pe de alta, inexistenţa fizică a documentului. Nu este nici locul, nici rostul unor dezbateri pe marginea tonului intelectual al discursului abordat, precum şi al răspândirii acestui tip de gazetă, iar puţin mai multă investigaţie ar fi putut să-l apere pe autor de „ispita aroganţei”. Ziaristul susţine pe bună dreptate faptul că Aristide Ionescu nu a fost niciodată încarcerat la Penitenciarul Aiud, dar ignoră total să citească cu bună intenţie textul declaraţiei: „Discuţiile şi tratativele au fost duse în duba care ne transporta spre Aiud în faţa mea”[14]. Nu rezultă din această aserţiune sau din alta, care ne este atribuită, şi nici dintr-un alt document, că Aristide Ionescu ar fi fost vreodată închis la Aiud, ci doar faptul că deţinutul Aristide Ionescu era dus de duba feroviară a Securităţii către Gherla trecând prin Aiud[15], alături de Marinovici Ioan şi Teodorescu Ioan. Acesta din urmă a rămas, într-adevăr, la peniteciarul Aiud la data de 16 martie 1950[16], în aceeaşi zi cu vărsarea lui Aristide Ionescu şi Marinovici Ioan la închisoarea Gherla[17].

Din coroborarea documentelor oficiale rezultă că cei trei condamnaţi din lotul Arnota s-au aflat în aceeaşi dubă, în aceeaşi zi de 16.03.1950; Teodorescu Ioan a rămas la Aiud, iar ceilalţi doi au fost duşi la Gherla, de unde Aristide Ionescu a ieşit definitiv la data de 23 iulie 1953[18].

Securitatea, vehicolul represiv al statului totalitar, după cum reiese din studiul fondurilor arhivistice ale CNSAS şi nu numai, a avut ca obiectiv suprimarea prin diverse metode fizice şi psihice a celor care i s-au opus sau a potenţialilor adversari dintr-un areal social eterogen, dar deseori aparatul de represiune s-a asigurat de o relaţionare cu aceştia de pe poziţia lor de anchetaţi, reţinuţi, sau arestaţi, cărora li s-au smuls declaraţii, angajamente, apelându-se la diverse forme de şantaj sau manipulări. De reţinut că în cele mai multe dintre cazurile supuse cercetărilor istorice, „bandiţii”, „contrarevoluţionarii”, „duşmanii poporului”, terminologie de notorietate folosită de documentele comuniste în cazul condamnaţilor politici, indiferent de relaţiile care s-au stabilit prin declaraţii şi înţelegeri între Securitate şi cei care s-au opus sistemului totalitar, ei nu au fost decât urmăriţi continuu, permanent suspecţi, clienţi ai interogatoriilor şi ai rapoartelor la care erau constrânşi pentru un pachet de ţigări, o oră în plus la aer, o vizită a familiei, o scrisoare de acasă, în cel mai bun caz o eliberare condiţionată înainte de termen.

Fostul deţinut politic Aristide Ionescu, arestat în lotul I al grupului Arnota, condamnat la patru ani de închisoare pentru grâne date „refugiaţilor politici aflaţi în munţi”[19] sau „elementelor legionare refugiate în munţi”[20], avea până la momentul arestării o activitate cel puţin interesantă: cochetase cu Mişcarea legionară, spun unele documente[21], participase în 19 noiembrie 1946 în comuna Cârstăneşti, Vâlcea, comuna natală a soţiei sale, la alegeri, după ce făcuse propagandă electorală în favoarea P.N.Ţ.; cu acea ocazie se confruntase cu organele de ordine pentru falsificarea alegerilor la centrul de votare de la şcoala din Cârstăneşti, unde se afla, după cum el însuşi declară în cartea sa ajunsă la ediţia a IV-a, Dacă vine ora H, pe cine putem conta?[22]. Povesteşte cu amănunte despre ciocnirea cu forţele de intervenţie, despre mitralierele cu care s-a tras la centrul de votare, despre arestarea sa din data de 20 noiembrie 1946 şi evadarea din toaleta de la Horezu, unde fusese închis[23]. Urmărit fiind între momentul evadării şi sfârşitul anului 1948, Aristide Ionescu s-a ascuns pe la rude şi prieteni şi, în final, s-a hotărât să-şi petreacă Anul Nou 1949 în familie, împreună cu profesorul său de istorie, domnul Papuc, pe care l-a invitat personal, făcând un drum la Râmnicu Vâlcea. O „turnătorie” a unui cunoscut care l-a zărit pe stradă – şi pe care Aristide Ionescu nu-l numeşte, pentru că „nu-i poartă ranchiună”[24] – face ca cel în cauză să fie ridicat de doi civili, dus la Securitatea din Râmnicu Vâlcea şi de acolo, considerat „periculos”, în cătuşe, la Craiova.

Potrivit relatării sale, în dimineaţa zilei din 29 decembrie 1948, Aristide Ionescu se afla în anchetă, singur în celulă, la Securitatea din Craiova[25].

Între 29-31 decembrie 1948, Aristide Ionescu a fost anchetat de doi civili, care l-au maltratat, schingiuit şi l-au pus să răspundă la întrebări în scris: „Cine este Bebe Ionescu? Ce a făcut la alegeri?”. Autorul ne desluşeşte că numele său de botez este „Aristide”, dar că încă din copilărie era recunoscut atât în familie, cât şi printre săteni cu numele de „Bebe”[26].

Într-un  ziar local din  Râmnicu Vâlcea, din 20 noiembrie 1946, se arăta că „în comuna Cârstăneşti, Bebe Ionescu şi soţia acestuia, Lucia, au atacat armata cu lemne şi pietre”. În urma acestui atac armata a deschis focul[27]. Aristide Ionescu ne informează că în ciuda metodelor violente, a loviturilor fără menajamente, şi-a menţinut poziţia fără a-şi devoala în faţa anchetatorilor adevărata identitate, subliniind că „în toate declaraţiile date am scris că nu-l cunosc pe Bebe Ionescu şi nu ştiu de ce sunt arestat”. Din nou, anchetat de un civil într-un birou, Aristide Ionescu ne asigură că la aceleaşi întrebări puse de Securitate anterior, răspunsurile sale au fost aceleaşi: nu l-a cunoscut şi nu cunoaşte identitatea lui Bebe Ionescu.

În final, pe un ton mai degrabă „blajin”, anchetatorii i-au spus: „de data asta te iertăm, dar dacă nu te cuminţeşti vei avea de-a face cu noi” (sic!)[28].

Ancheta la Securitatea din Craiova, la sfârşitul anului 1948, a viitorului deţinut politic Aristide Ionescu s-a încheiat apoteotic prin conservarea propriilor forţe, prin răspunsuri evazive şi prudente, prin absolvirea de chinuri morale ca urmare a rezistenţei la tortura din timpul anchetei. Deşi anchetatorii nu au putut identifica adevărata sa identitate, considerând că acesta nu are nicio legătură cu Bebe Ionescu, după ce l-au dojenit tandru în nemărginita lor mărinimie, l-au pus în libertate în ultima zi a anului 1948 spre a-şi petrece Revelionul acasă, cu familia şi prietenii.

Să ne întoarcem la arhiva oficială, pentru a ridica vălul idilic aşternut de cele povestite, care pot induce în cititor credinţa că în perioada stalinistă ar fi fost posibilă o atitudine binevoitoare, mai degrabă blajină, o clemenţă, o întelegere onestă între Securitate şi opozantul anchetat, reţinut sau arestat.

Punerea în discuţie de diferite maniere a existenţei fizice, a veridicităţii şi autenticităţii documentului pe care tocmai l-am analizat în prima parte a demersului nostru cu mijloacele specifice disciplinei istorice, ne-a obligat să adâncim cercetarea folosind fondurile de documente oficiale puse la dispoziţie de C.N.S.A.S. în baza acreditării. Vom arăta ce se regăseşte în arhivă în perioada sfârşitului de an 1948, petrecută în ancheta de la Securitatea din Craiova a reţinutului Aristide Ionescu, care a încercat în cartea sa amintită mai sus să ne convingă de înverşunata sa rezistenţă opusă anchetatorilor, căci în ciuda „metodelor de intimidare însoţite de lovituri fără menajamente, în toate declaraţiile date a scris că nu-l cunoaşte pe Bebe Ionescu din Cârstăneşti şi nu ştie de ce este arestat”[29]: „Autobiografie”, document olograf cu semnatura în original a reţinutului Aristide Ionescu, datat 31 decembrie 1948: „Mă numesc Aristide Bebe Ionescu, născut în comuna Ştefăneşti-Vâlcea, căsătorit cu Lucia Ionescu, născută Davidescu, ai căror părinţi au făcut politică ţărănistă, tatăl ei fiind învăţător în comuna Cârstăneşti”[30]. „La alegeri am fost în comuna Cârstăneşti-Vâlcea de unde este soţia mea, împreună cu învăţătorul Constantin Văduva[31], Dumitru I. David şi I. Teodorescu[32]; am făcut propagandă împotriva guvernului. Crezând că vor ieşi ţărăniştii, i-am sprijinit fără însă a mă înscrie mai înainte în partid, ci numai ca simpatizant”[33].

Tăriile, bărbăţiile, atitudinea neînfricată, lipsa de cedare atât de clamată a celui aflat în mâna Securităţii, toate s-au diluat şi transformat în ceea ce aparatul de represiune cerea opozantului: atât recunoaşterea scrisă a întregii identităţi, cât şi a faptelor incriminate, săvârşite la alegerile din noiembrie 1946. Nu ne îndoim de regimul dur de constrângere prin violenţă aplicat de odioasa Securitate a Craiovei reţinutului Aristide Ionescu, dar zălogul „blajinei” eliberări stă înscris în olografa sa autobiografie din noaptea de 31 decembrie 1948 şi nu numai.

Anexa 1. Declaraţia lui Aristide Ionescu din data de 21 martie 1950.

DECLARAŢIE

 Subsemnatul Ionescu Aristide deţinut în penitenciarul Gherla, condamnat 4 ani, originar din Ştefăneşti-Vâlcea declar următoarele şi cer ca prezenta să fie trimisă Inspectoratului Securităţii Craiova.

Deţinutul Teodorescu Ioan, actualmente în penitenciarul Aiud, a indus în eroare ancheta spunând că el a mers pentru căutarea unui serviciu în munţii Arnota şi nu pentru a se face partizan. Ancheta nu a putut dovedi vinovăţia lui, fiindcă nu fusese prins Sergiu Popescu care l-a trimis în munţi, decât după judecarea procesului. După ce Teodorescu a aflat de prinderea lui Sergiu Popescu, a aranjat ca Marinovici Ioan ca acesta să-şi menţină declaraţia în sensul că să nege şi să nu recunoască că Teodorescu a fost trimis în munţi în scopul de a se face partizan. Discuţiile şi tratativele au fost duse în duba care ne transporta spre Aiud, în faţa mea.

Tot atunci l-am auzit pe Teodorescu temându-se de a nu fi descoperit că a evadat de la Securitatea Sighişoara, după care a fugit în munţi.

Acestea declar şi semnez propriu.

Gherla la 21 martie 1950.

Aristide Ionescu

  • ACNSAS Fond Penal, dosar nr. 145, vol. I, f. 253.

 

Anexa 2. Adresa CNSAS către I.N.S.T. din 27 februarie 2009 prin care se confirmă reintergrarea documentului dispărut în Fondul arhivistic Penal 145, vol. 1, la fila 253.

 

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Cabinet Preşedinte

Nr. 11 / 27.02.2009

 

Domnului profesor dr. Radu Ciuceanu

Director al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului

Academia Română

 

Referitor la adresa Dumneavoastră nr. 81 din 13.02.2009, vă comunicăm că am demarat, în regim de urgenţă, o anchetă internă care să se pronunţe asupra condiţiilor în care a dispărut fila 253 din dosarul P145, vol. 1.

De asemenea, am sesizat organele abilitate pentru a stabili eventualele vinovăţii.

Vă comunicăm că documentul precizat a fost reintegrat în fondul arhivistic cu avizul structurii de securitate a instituţiei.

Preşedinte,

Conf.univ.dr. Ladislau Antoniu Csendes

27 februarie 2009

 

  • Arhiva INST, Nr. 111/3.03.2009.

Anexa 3. Adresa directorului închisorii Gherla, Tiberiu Lazăr, de înaintare a declaraţiei în original (din 21 martie 1950) a deţinutului politic Aristide Ionescu, către Inspectoratul Securităţii Craiova. 22 martie 1950[34].

STRICT SECRET CONFIDENŢIAL

 

   Republica Populară Română                                                              Ministerul Afacerilor Interne                                             INTRARE                     Direcţiunei Penitenciarelor                                         Nr. 15411                    PENITENCIARUL GHERLA                                         1950 III 25                              Nr. 2009

anul 1950 luna Martie ziua 22

 

                                                   Către

                           INSPECTORATUL SECURITĂŢII CRAIOVA

 

Avem onoare a vă înainta alăturat declaraţia în original al deţinutului politic Ionescu Aristide, pentru luare la cunoştinţă şi a proceda de urmare.

 

Director

Lazăr Tiberiu

  • ACNSAS Fond informativ 48368, f. 18.

Anexa 4. Referatul Secţiei a V-a către Secţia a IV-a (investigaţii). 28 martie 1950[35].

 

REFERAT                                                                                 SECŢIA a V-a

28.III.1950

Către,

Secţia a IV-a

 

Penitenciarul Gherla cu adresa nr. 2009 din 22.III. ac. ne face cunoscut că din informaţia lui deţinutul Ionescu Aristide[,] deţinutul Teodorescu Ioan, actualmente în Penitenciarul Aiud şi condamnat în cadrul bandei Arnota, este evadat de la Securitatea din Sighişoara.

Vă rugăm a cere relaţii spre a se stabili dacă într-adevăr se verifică cele semnalate.

 

CPT. DE SECURITATE

Oancă Constantin

 

  • ACNSAS,  Fond Informativ, dosar nr. 48368, f. 19.

Anexa 5. Referatul Secţiei a IV-a către Secţia a V-a din 29.III.1950, răspuns la cel din 28.III.1950[36].

 

Referat                                                                            Secţia a IV-a

29.III.1950

Către

Secţia a V-a

La referatul dumneavoastră fără număr vă facem cunoscut, verificând scriptele acestei direcţiuni, numitul Teodorescu P. Ioan de profesie impegat de mişcare C.F.R. nu a avut fişe şi nici nu a fost urmărit de vechea siguranţă sau de securitate.

Posedă dosar personal cu nr. 4902 din 1949 în problema Arnota[;] anexăm alăturat şi referatul dvs.

Şeful secţiei

ss indescifrabil

 

  • ACNSAS, Fond Penal, dosar 145, vol. 2, f. 154.

 

Anexa 6. Adresă a Penitenciarului Aiud care confirmă că deţinutul Teodorescu P. Ioan a fost primit la Penitenciarul Aiud la data de 16.03.1950. 18 februarie 2010.

 

PENITENCIARUL AIUD                                         Nr. A 23166 din 18.02.2010        

BIROUL EVIDENŢĂ                                                                           

 

Domnului Profesor Universitar Doctor

RADU CIUCEANU

 

TEODORESCU P. IOAN

Născut la data de 01.03.1916

Fiul lui Pandele şi Alexandrina

 

Condamnat la 1 an şi 6 luni pentru uneltire contra ordinii sociale, conform sentinţei penale nr. 1562/10.12.1949 al Tribunalului Militar Craiova.

Arestat la data de 26.05.1949  pedeapsa urmând să expire în termen la data de 22.10.1950.

Primit la Penitenciarul Aiud la data de 16.03.1950, de la Penitenciarul Craiova, fiind transferat la data de 17.05.1950  la Şantierul Cernavodă.

 

Cu stimă

 

Comisar Valentin Nazare

Director Penitenciarul Aiud

 

România, Aiud, Judeţul Alba, Str. Morii nr. 7-9

 

  • Arhiva INST, Nr. 102/18.02.2010.

Anexa 7. Adeverinţa comisarului şef de penitenciare, directorul închisorii Gherla, Vasile Pop, care, în baza Registrului matricol de deţinuţi pe anul 1950, confirmă sosirea la penitenciarul Gherla a deţinuţilor Aristide Ionescu şi Marinovici Ioan, la data de 16.03.1950.  4 noiembrie 2009.

Exemplar nr. 1

Nr. U/57221/PGCJ/04.11.2009

 

Domnului prof.dr. Radu Ciuceanu

Director

Academia Română

 

Referitor la adresa dvs. nr. 422 din 03.11.2009

Stimate domnule director,

 

 Vă înaintăm alăturat adeverinţa solicitată, referitoare la data încarcerării celor doi foşti deţinuţi specificaţi de dvs.

 

Cu deosebită consideraţie,

 

Comisar şef de penitenciare Vasile Pop

Director Penitenciarul Gherla

 

ADEVERINŢĂ

 

Prin prezenta se adevereşte că numiţii Ionescu Aristide, născut la data de 06.12.1921 în loc. Ştefăneşti – Vâlcea, fiul lui Ioan şi Elisabeta şi Marinovici Ioan, născut la data de 06.09.1915 în loc. Drăgăşani – Vâlcea, fiul lui Ştefan şi Eugenia, condamnaţi ambii prin Sentinţa penală nr. 1562/10.12.1949 a Tribunalului Militar Craiova la închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale”, au sosit în Penitenciarul Gherla la data de 16.03.1950 prin transfer de la Penitenciarul Craiova.

Datele au fost extrase din Registrul matricol deţinuţi pe anul 1950.

 

Comisar şef de penitenciare Vasile Pop

Director

Penitenciarul Gherla

 

  • Arhiva INST, Nr. 443/11.11.2009.

 

Anexa 8. Autobiografia lui Aristide Ionescu din data de 31 decembrie 1948.

 

Autobiografie

 

Mă numesc Aristide Bebe Ionescu, născut în comuna Ştefăneşti -Vâlcea, din Ion şi Elisabeta Ionescu în anul 1921 decembrie 6.

Căsătorit cu Lucia Ionescu, născută Davidescu, ai căror părinţi au făcut politică ţărănistă, tatăl ei fiind învăţător în comuna Cârstăneşti: mort în 1943.

Am 7 fraţi:

Ilie Ionescu, Suteşti – Vâlcea, liberal

Gheorghe Ionescu, preot Ştefăneşti – Vâlcea, liberal (Tătărăscu)

Sevastiţa Bodescu, preoteasă, Pleşoiu, Romanaţi

Florin Ionescu, preot, P. Olt, Romanaţi, n-a făcut politică

Alexandru Ionescu ing., Al. Vlahuţă 9, Iaşi, a fost legionar

Eleonora Popescu, Drăgăşani, Sf. Ilie 21

Anton Ionescu, student, Ştefăneşti, Vâlcea

Părinţii mei, agricultori, au 4 ha pământ arabil. Eu, în anul 1930 am terminat clasele primare în comuna Ştefăneşti, Vâlcea, iar din acel timp mă cunosc mai mulţi colegi, Onica I. Popescu, Ştefăneşti, Ion R. Micuţ, etc.

În anul 1931 am intrat la Liceul Al. Lahovari iar în anul 1932 am trecut la gimnaziul comercial pe care l-am absolvit în anul 1936.

Elev, am avut doi buni prieteni.

Ion Cândea, azi având depozit de vinuri în Cluj şi Gore Diaconescu, azi doctor în Cârlogani, Romanaţi.

În toamna anului 1936 m-am îmbolnăvit de septicemie şi am stat la pat până în anul 1937 când am venit la spitalul Filantropia, Craiova, şi am stat până în primăvara 1938.

În vara anului 1938 am mers la mare, fiind în covalescenţă, am mers şi în anul 1939, 1940, vara, la mare.

În anul 1941 am început să lucrez comerţ, tatăl meu cumpărând vin din Reg. Drăgăşani…. la Bucureşti. În acest timp a …. pe dl. Ion Ionică din Orleşti, Vâlcea, Ion Işpan Scundu – Vâlcea, Ion David, Orleşti – Vâlcea, Gheorghe Popă, Prundeni – Vâlcea.

În 1945 am deschis Bodega în Caracal, str. Filimon Sârbu 18, pe care o aprovizionam cu marfă.

În acest timp am cunoscut pe:

 

Constantin Mihail Filimon Sârbu 18 Caracal proprietarul
Mile Mihail     ”                  18    ”  
Ghe. Crişan     „                  28    ”  
Dtru Năstase Kalinin             1    ”  
Mihail Făget Filimon Sârbu  6    ”  

 

În anul 1946 m-am căsătorit. Copii nu am. Până la alegerile din 19 Noembrie 1946 nu am făcut nici un fel de politică.

La alegeri am fost în com. Cârstăneşti, Vâlcea, de unde este soţia, şi împreună cu Înv. Const. Văduva şi Dumitru I. David şi I. Teodorescu; am făcut propagandă împotriva guvernului. Crezând că vor ieşi ţărăniştii l-am sprijinit fără însă a mă înscrie mai înainte în partid ci numai ca simpatizant.

După aceea am mers acasă având grijă de Bodegă şi gospodărie.

În ziua de 26 octombrie 1947 am plecat de acasă la Caracal şi de acolo la Craiova unde se judeca un recurs, eu fiind condamnat la 6 luni închisoare pentru sabotaj. În ziua de 30 octombrie 1947 am fost achitat de Curtea de Apel dar chiar în şedinţă a venit soţia şi mi-a spus că am fost căutat de jandarmi.

Spunea că i-a arătat un jandarm o telegramă în care se spunea serv. Siguranţă R. Vâlcea către Leg. Jand. Vâlcea: prindeţi şi înaintaţi pe individul Aristide Ionescu – purta data 20 octombrie 1947.

Am fost recrutat în 1943 fiind reformat şi ….. în străinătate şi n-am purtat corespondenţă cu străinătatea căci nu ştiu nici o limbă străină.

 Înainte de 23 August n-am făcut nici un fel de politică şi nici până în prezent în afară de atitudinea de la alegerile din 1946.

N-am fost şi nu sunt înscris în niciun partid politic.

După ce am fost anunţat de soţie că sunt urmărit am plecat la Caracal unde am stat mai ascuns un timp, apoi, dacă n-am fost căutat, am stat în magazin.

După două luni am început să merg pe acasă la Ştefăneşti mai des şi să stau 3-5 zile.

Prin decembrie 1947 soţia a mers la Bucureşti la Conservatorul „Astra” şi o vizitam din când în când. În Bucureşti cunosc pe:

Marcel Greceanu Turda 57

Petre Antonescu înv. Costachi Negri 16

Ion Mateescu Griviţa 151

Const. Geamănu Filimon Sârbu 64

În vara anului 1948 am fost la mare cu soţia fiindcă nu mă simţeam bine, acolo am stat la Eforie Vila Tera.

Cum din Ianuarie 1948 nu mai fusesem căutat pe acasă de la mare am venit acasă şi am făcut însămânţările de toamnă.

În toamnă a venit la mine Marcel Greceanu şi am lucrat comerţ împreună.

Înainte de Crăciun cu două săptămâni am mers împreună cu Marcel la  R. Vâlcea.

Eu aveam de înscris un nepot la liceu sau …………. el pe la rude.

Pe la 10 dimineaţa am ajuns, ne-am despărţit la poartă şi ne-am întâlnit c-am peste o oră tot pe acolo. Am mers împreună la masă la un restaurant în piaţă şi apoi am mers prin oraş pe Bulevard. Pe seară am mers să luăm o prăjitură la cofetărie şi acolo am fost văzut de un ofiţer dintr-un sat vecin cu mine. Temându-mă am plecat spre gară unde l-am văzut din nou şi m-am ascuns în faţa cazărmilor C.F.R. până a venit trenul de 9 seara, cu care am plecat acasă.

Peste două săptămâni am mers din nou în R. Vâlcea să înscriu pe nepotul meu căci mi s-a răspuns de la direcţie să mai trec peste 2 săptămâni că aşteaptă dispoziţii de la minister.

Pe Bulevard am fost legitimat şi condus la Securitate.

Posed 5 Ha teren arabil şi ½ ha vie.

Aceasta îmi este autobiografia pe care o semnez.

Aristide Ionescu                                                           31 Decembrie 1948

  • ACNSAS, Fond Informativ 3676, vol. 1, f. 31-32.

Abstract: History and fraud, I

The publication of documents from the archives of former Securitate (CNSAS) concerning the National Resistance Movement in Oltenia has been a constant focus of the research programmes of NIST. The article we publish is a case study of how history can be manipulated by the mysterious disappearance from the archives of a document that has been previously published in the book The National Resistance Movement in Oltenia, volume V, edited by Radu Ciuceanu and Puica Buhoci in 2007. The author publishes not only the authenticated copy of the missing document but also new sources that prove beyond doubt the veridical character of document’s content.

Keywords: Romania, Anti-communism, the National Resistance Movement, Securitate.


[1] Radu Ciuceanu, Un proiect realizat: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, AT, anul I, nr. 1, I.N.S.T., 1993, p. 9.

[2] Documentele apărute în seria M.N.R.O. se înscriu într-un program amplu de cercetare vizând grupările şi organizaţiile de rezistenţă care şi-au desfăşurat activitatea subversivă anticomunistă pe teritoriul Olteniei, după cum urmează: studiu privind contextul intern şi internaţional al genezei Mişcării Naţionale de Rezistenţă din Oltenia, alături de documente de arhivă (CNSAS) privind organizaţia paramilitară a generalului Carlaonţ-studentul Radu Ciuceanu, în Radu Ciuceanu, Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia, vol. I: 1947-1949, I.N.S.T., Bucureşti, 2001 şi în R.C., M.N.R.O., vol. II: 1949-1952, I.N.S.T., Bucureşti, 2003; studiu introductiv şi documente de arhivă (CNSAS) în legătură cu activitatea subversivă a unor membri din Mişcarea Naţională de Rezistenţă descoperiţi în Bucureşti, Braşov, Cluj, care s-au aflat în legături conspirative cu Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia, în Radu Ciuceanu, M.N.R.O., vol. III: 1953-1980, I.N.S.T., Bucureşti, 2004; analiza şi documentarea demonstraţiei anticomuniste din Piaţa Mare a prefecturii Dolj (Craiova) din 9 iunie 1946, mărturiile fostului deţinut politic Dinu Savopol, participant printre cei 500 de demonstranţi şi arestat pentru atitudinea sa pro-regalistă, alături de colegii săi de la Colegiul Carol; documente de arhivă (CNSAS), privind grupul de rezistenţă anticomunistă Năsărâmbă-Totir, în Radu Ciuceanu, M.N.R.O., vol. IV: 1945-1976, I.N.S.T., Bucureşti, 2007.

[3] Studierea documentelor în arhiva CNSAS privind grupul de rezistenţă din munţii Arnotei a fost făcută de Buhoci Puica, cercetător ştiinţific cu acreditarea: nr. P917/07/04.2007, în temeiul articolului 19 din legea 187/1999 coroborat cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a CNSAS, adoptat de Parlamentul României nr. 17/2000 privind accesul la cercetarea ştiinţifică a documentelor aflate în arhiva CNSAS, conform temei de cercetare a I.N.S.T. aprobată de Academia Română şi stipulată în cererea de studiu a documentelor în arhivă; acreditarea a fost reconfirmată: nr. P917/07/13.01.2011.

[4] Alexandru Căutiş, „Rezistenţa din Minţi”. Institutul Naţional pentru Cosmetizarea Totalitarismului, în Academia Caţavencu, nr. 48, 3-9 decembrie 2008, p. 15.

[5] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 145, vol I, f. 253 (vezi anexa 1).

[6] Documentul original care a dispărut din fondul arhivistic al CNSAS (ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 145, vol I, f. 253) a fost cercetat împreună cu alte documente din acelaşi fond în luna septembrie a anului 2007, după cum rezultă din consemnările registrelor arhivei de la Popeşti-Leordeni.

[7] După cum se poate observa data în interiorul ştampilei oficiale a CNSAS.

[8] Corespondenţa dintre I.N.S.T. şi CNSAS, prin care aceasta din urmă confirmă reintroducerea documentului distrus în fondul arhivistic, conform avizului de securitate al instituţiei (vezi anexa 2).

[9] ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 48368, f. 18 (vezi anexa 3).

[10] Ibidem, f. 19 (vezi anexa 4)

[11] Ibidem.

[12] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 145, vol II, f. 154 (vezi anexa 5).

[13] Marius Ionel, Supravieţuitorul argeşan al Fenomenului Piteşti e acuzat pe nedrept că ar fi turnat la Securitate, „Jurnal de Argeş”, nr. 757, anul XV, 17-23 decembrie 2008, p. 6.

[14] ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 145, vol I, fila 253 (vezi anexa 1)

[15] Este de notorietate faptul că traseul dubelor feroviare ale Direcţiei Generale a Penitenciarelor din M.A.I. pornea în perioada 1948-1964 de la Jilava, penitenciar de tranzit şi de triere a deţinuţilor politici, de unde condamnaţii erau transferaţi către alte închisori sau lagăre de muncă, în Andrei Muraru (coord.), Clara Mareş, Dumitru Lăcătuşu, Cristina Roman, Marius Stan, Constantin Petre, Sorin Cucerai, Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Polirom, Iaşi, 2008, p. 253, 256. Deţinuţii politici urmau traseul cu dubele feroviare: Ploieşti, Braşov, Aiud, Cluj (Apahida), Gherla, Dej, Sighet, fiecare dintre ei (sau loturi) fiind vărsaţi conform actelor însoţitoare.

[16] Conform adresei Penitenciarului Aiud nr. A23166, din 18.02.2010 către I.N.S.T., privindu-l pe  Teodorescu P. Ioan, condamnat în baza sentinţei 1562/10.12.1949 a Tribunalului Craiova, la 1 an şi 6 luni pentru uneltire contra ordinii sociale, acesta a fost primit în Penitenciarul Aiud la data de 16 martie 1950 (vezi anexa 6).

[17] Conform fişei matricole penale, Aristide Ionescu a fost încarcerat în penitenciarul Gherla la data de 16 martie 1950, http: //www.crimelecomunismului.ro/ro/fişe_deţinuţi_politici/fişe_deţinuţi; precum şi a răspunsului la adresa I.N.S.T. nr. 422/03.11.2009 a penitenciarului Gherla, exemplar nr. 1, NR U/57221/PGCJ/04112009, care confirmă în baza extrasului din Registrul matricol deţinuţi pe anul 1950 sosirea deţinutului Aristide Ionescu, ca şi a deţinutului Marinovici Ioan, condamnaţi cu sentinţa 1562/10.12.1949 la penitenciarul Gherla la data de 16.03.1950 (vezi anexa7).

[18] Fişa matricolă penală a lui Aristide Ionescu, http: //www.crimelecomunismului.ro/ro/
fişe_deţinuţi_politici/fişe_deţinuţi.

[19] Declaraţie din 10 august 1949, dată de Aristide Ionescu, în faţa slt. A. Fracase, în ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr.  48368, f. 8.

[20] Declaratie din 25 septembrie 1949 dată de Aristide Ionescu în faţa lt. de Securitate C. Oancă, ACNSAS, Fond Penal, dosar nr. 569, vol I, f. 169 verso.

[21] ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 3676, vol I, f. 11-12 şi vol II, f. 45, precum şi adresa nr. 031/20.09.1991 a Direcţiei Generale a Arhivelor D.G.A.S., Filiala Arhivelor Statului Argeş, nr. 031/20.09.1991 către Organizaţia P.N.Ţ.C.D. Argeş, prin care se comunică faptul că Ionescu Aristide este cunoscut cu activitate legionară după cum rezultă din documentele aflate în Fondul Legiunea de Jandarmi Argeş (această adresă se află în original în posesia I.N.S.T., donată de profesorul de istorie din Piteşti Ion Nania).

[22] Aristide Ionescu, Daca vine Ora H, pe cine putem conta?, editia a IV-a, Ed. Zodia Fecioarei, Piteşti, 2010.

[23] Ibidem, p. 23-29.

[24] Ibidem, p. 26.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem, p. 25, 26.

[27] Ibidem, p. 27.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem.

[30] Autobiografie din 31 decembrie 1948, document olograf cu semnatura olografă Aristide Ionescu, ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 3676, vol I, f. 31-32 (vezi anexa 8).

[31] Invăţător din comuna Cârstăneşti (Oteşani) până în anul 1940, a fost membru P.N.L.-Brătianu, din 1940 a fost înscris în Mişcarea Legionară ca şef al cuibului „Avram Iancu”, apoi şef de garnizoană, iar din 1945 şef de organizaţie locală P.N.Ţ.-Anton Alexandrescu. Arestat şi condamnat pentru activitate de rezistenţă anticomunistă în grupul Arnota, la 18 ani de închisoare, conform sentinţei 1562/10.12.1949 şi eliberat la 29 iulie 1964, în baza decretului 411/64, ACNSAS, Fond Informativ 259472, vol I, f. 3, 8, 11, 12, 28.

[32] Este oare aceeaşi persoană cu Ioan Teodorescu, subiectul în cauza documentului cercetat?!

[33] ACNSAS, Fond Informativ, dosar nr. 3676, f. 31.

[34] Documentul conţine următoarele rezoluţii: – Tov. Cpt. [-] dacă este urmărit ca evadat; 5 evidenţă la cercetări; 28.3.950 s-a dat la S 4 spre verificare dacă Teodorescu este evadat.

[35] Documentul conţine următoarea rezoluţie: „4 investigaţii” şi semnătura indescifrabilă.

[36] Documentul poartă rezoluţia olografă: la dos. personal Ionescu Aristide.

Surse: Arhivele Totalitarismului, publicatie editata de Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST) aflat sub egida Academiei Romane

Anul XVIII, Nr 68-69, 3-4/2010

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

6 comments

  1. Anonim

    Nu sint eu autorul mesajului postat pe 5 martie.

    Il rog pe respectivul sa adopte alt pseudonim. Il utilizez pe acesta de aproape 10 ani.

    Multumesc.

  2. Anonim

    Nu am pretins copyright pentru „anonim”. NB pseudonimul pe care il utilizez este „Anonim”.

    Am dorit sa evit o confuzie, altminteri scuzabila la frecventa postarilor de aici.

    Calitatea articolelor ar merita mai multi cititori comentatori.

    • eXpress

      |Author

      Multumim. Glumeam si noi. Comentariile tampite la stergem din start. Si, va asigur, sunt destul de multe (de unde atatia prosti pe pamant?). Preferam, ca si Dvs, calitatea. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.