Blestemul protocronist - de Grid Modorcea. De la Constantin Antonovici la Patrick O’Reilly - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Blestemul protocronist – de Grid Modorcea. De la Constantin Antonovici la Patrick O’Reilly

Salvador Dali, Kurt Waldheim si Constantin Antonovici

Salvador Dali, Kurt Waldheim si Constantin Antonovici

Blestemul protocronist

Sunt sigur ca multi dintre cei care citesc aceste randuri nu au auzit de Constantin (Bucataru) Antonovici, iar daca au auzit nu stiu nimic de el, iar daca stiu, nu i-au vazut sculpturile. Fiindca Antonovici a fost un sculptor roman, elev al lui Brancusi la Paris, care a trait si a lucrat 45 de ani la New York, in atelierul sau de la Catedrala Saint John the Divine. Asa cum am scris de nenumarate ori, inclusiv in volumele APOCALIPSA DUPA BRANCUSI si I’AM SORRY, AMERICA, el a fost pradat de opera sa intr-un chip demonic, dupa ce a fost internat cu forta intr-un azil, unde a si murit, in anul 2002.

Constantin Antonovici si bufnitele sale - Foto via Doina Bucatariu

Criminalii se cunosc, i-am numit nu o data. Dar nimeni din tara, de la Ministerul Culturii, al Afacerilor Interne sau din diaspora romaneasca, nu a facut nimic pentru a scoate la lumina adevarul, pentru a-i sanctiona pe vinovati, pentru a recupera opera lui, pe care Antonovici a daruit-o statului roman. Sigur, nu avem nici o pretentie de la un ministru ca Daniel Barbu sa stie cine e Antonovici si sa miste un deget, fiind un orbete politic, mereu pe post de “invitatat”! Dar ce spuneti de sefa ICR, uricaria hoata, care a validat aceasta crima?! Cazul l-am prezentat in art. Jaf la Biblioteca Nationala.

Romanii ii ingroapa pe romani, ei sunt primii gropari ai culturii romane.

In timp ce altii defileaza cu iia romaneasca precum Matisse. Eram ingrijorat ca nimeni nu stie de Antonovici. Dar iata ca stie sculptorul irlandez Patrick O’Reilly (n.1957), care traieste si lucreaza la Paris. Si tot ceea ce a sculptat Antonovici, repeta el. Numai ca in loc de bufnita, apare un corb. Asadar, Bufnita lui Antonovici s-a transformat in Corbul lui O’Reilly, dar ideile sunt identice. Ba si expresia formelor, asa cum se poate vedea in aceasta vara la Friedman & Vallois Gallery, de pe 67 St., aflata intr-un splendid palat baroc. Expozitia se numeste New Works in Bronze, continand 28 de sculpturi in bronz realizate intre anii 2009 si 2013. O’Reilly e foarte cunoscut, a avut zeci de personale in special la Dublin, Londra si Paris. Acum are prima personala la New York. Mi-a oferit un catalog realizat de galeria Vallois, in care apare toata seria corbilor.

Noi, romanii, l-am jefuit pe Antonovici, l-am bagat in azil, l-am omorat, dar iata ca irlandezii il scot tot mai in fata pe O’Reilly, care nu are nici un complex legat de faptul ca altcineva inaintea sa a creat in aceasta maniera, a pus bazele unei idei importante in sculptura moderna.

Mai mult, pe un birou din sala de expozitie se afla volumul L’homme qui marche. O’Reilly nu se ascunde, ba isi afiseaza modelul, pe Alberto Giacometti si alti artisti, printre care si un roman. Nu se poate, am spus, cum, chiar il stiti pe Jaques Hérold?

Sigur, si Jaques Hérold e total necunoscut in Romania, desi s-a nascut la Piatra Neamt, ca si Victor Brauner. Am facut o adevarata incursiune in surrealism impreuna cu Patrick O’Reilly, care, evident, auzise de acesti artisti romani, dovada ca mi-a citat celebra lucrare Le Grand Transparent. Ba Hérold a realizat si o replica la L’Homme qui marche a lui A. Giacometti, numita La Chose qui marche. Toate lucrarile lui, intr-o memorabila retrospectiva, le-am vazut la muzeul Cantini din Marseille, cand a fost sarbatorit centenarul artistului de catre fiica sa. Si O’Reilly a recunoscut imediat ca a fost influentat de operele lui Jaques Hérold.

Dar el nu are nici un complex fata de acest fapt, inclusiv fata de faptul ca a realizat si o replica la Plimbaretul, cum poate fi tradus L’Homme qui marche, pe care nu numai ca il imita, dar se si prezinta in cartea cu titlu omonim alaturi de Giacometti. Dar Plimbaretul lui O’Reilly are in loc de cap o casca, iar trupul e blindat de un scut. E foarte militaros, ba e putin nazist.

Desigur, Patrick O’Reilly este foarte talentat, are o disponibilitate extraordinara spre imageria basmelor populare, a personajelor luate din folclorul irlandez, facand adevarate minuni din ursi, cai, lupi, tauri, caprioare, bouri si alte animale, sculpturi mici pe care, daca le-ar supradimensiona, ar sta bine in Central Park alaturi de Alice in Wonderland. Apropo, stia ca Brancusi a intentionat sa realizeze in Central Park o Coloana fara sfarsit gigantica.

Dar nimeni aici nu e deranjat de asemenea asocieri sau prioritati creatoare. Totul e sa se vanda. Daca tablouri cu Hitler se vand, Hitler e bun. Asa cum e si Adrian Ghenie, un tanar pictor roman care are succes cu tablouri reprezentandu-l pe Hitler. Daca lumea cumpara imitatii ale Plimbaretului, de ce Mr. Vallois sa-si mai faca probleme de originalitate, de influenta, de prioritate. Problema principala este cine e primul, cine vine mai repede la rampa.

Antonovici a fost parca blestemat. El este simbolul culturii romane din aceasta perspectiva ghinionista. Cultura romana a fost blestemata sa fie prima, dar sa ramana mereu in urma. Desi multi artisti romani sunt protocronisti, adica au facut primii un anumit lucru, ei raman mereu de caruta fiindca nu e nimeni sa-i promoveze, sa-i scoata in fata, sa faca sa-i recunoasca si altii. Numai noi se recunoastem intaietatea. Si venim apoi cu pretentii, de tipul ca Brancusi trebuie dezgropat si stramutat la Hobita. Asa cum au aparut si alti pradatori, profitori de pe urma lui Antonovici si Jaques Hérold. Si sunt romani, dar cat au trait acesti mari artisti, nimeni din Romania nu i-a recunoscut si nu a facut nimic pentru ei. Asa ca nu-i de mirare ca altii ne imita, ne fura ideile, ne asimileaza folclorul, fac din mitul lui Dracula o industrie prospera si tot asa. Ramanem mereu de caruta, ne uitam la altii care vin din urma si ne-o iau inainte, dupa ce ne iau caimacul si ne fac semne de distantare, bezele de adio.

Asa se explica si faptul de ce kitsch-ul a luat locul valorilor, fiindca e mai colorat, mai atractiv, dar si mai usor de realizat intrucat nu trebuie sa fii original, sa urmaresti nici o prioritate. Protocronismul e ca un bumerang, ba chiar un blestem, fiindca tot ce e romanism, de la dacism la Brancusi, se destrama, ca in povestea lui Chinua Achebe Things fall apart. Trimiterile, legaturile cu istoria artei devin ridicole. Insusi Brancusi, zeul artei in America interbelica, se scufunda, nu mai are printre galeristi rezonanta. El e mare doar la Christie’s si Sotheby’s.

Intr-o lume in care goana dupa estimare si vanzare a devenit ratiunea de a fi a artei, a artistilor si galeristilor, nu mai intereseaza pe nimeni astfel de asocieri culturale, faptul ca suntem protocronisti in atatea domenii, ca am anticipat atatea minuni, ca am dat viata unor idei ideale! Banul a facut ca tot ceea ce este inconfundabil sa fie confundabil, tot ceea ce e lider si original sa devina outsider. Un blestem ancestral ne tine in groapa, departe de centru, in propria noastra pierdere de memorie, fara de iesire.

Grid Modorcea

Corespondenta de la New York

Brancusi si Antonovici

Print Friendly, PDF & Email

3 comments

  1. dinu

    cred ca din ratiuni de stat nu a fost promovata, la noi, cucuveaua:)

    ce e drept a existat, un promotion, candva

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.