Propaganda si cenzura in Romania, de la vibratoarele Anei Blandiana la Stelian Tanase si inapoi in timp, la Gheorghe Sion - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Propaganda si cenzura in Romania, de la vibratoarele Anei Blandiana la Stelian Tanase si inapoi in timp, la Gheorghe Sion

Ana Blandiana si Vibratoarele ei KGB

Ana Blandiana Oda lui Lenin KGB

Ana Blandiana Partid PCR KGB

Ana Blandiana Ploaia PCR UTM KGB

Stelian Tanase“Fă sonete, scrie ode / Pentru domni, pentru boieri”

« Subita intransigenţă morală a unor oameni care făcuseră, ei înşişi, semnificative compromisuri şi, deci, nu aveau autoritatea de a manifesta maxima inflexibilitate, este un fenomen tipic de incoerenţă morală : oamenii tuturor compromisurilor sau, cel puţin, oamenii multor compromisuri devin cei mai gălăgioşi judecători morali ai semenilor lor. Cum sintetizează Augustin Buzura situaţia (referindu-se însă la perioada de după 1990), „iepurii“ îmbracă „blănuri de tigri“ şi vociferează neobosit. Fenomenul ar trebui să ne fie perfect familiar : nu numai că a făcut ravagii adesea, în istoria autohtonă, dar l-am putut constata, pe viu, în multiple forme, şi după 1989. Cu toate acestea, puţini dintre contemporani au o viziune clară asupra lui, deoarece vacarmul mediatic şi maniheismul prevalent în cadrul său creează o totală confuzie morală.

Lucrurile sunt limpezi doar pentru aceia care, stând pe margine şi conservându-şi libertatea de gândire, au putut să-şi menţină autonomia faţă de stereotipurile curente. În perioada postcomunistă, un asemenea observator independent a fost, spre exemplu, Ileana Mălăncioiu. În convorbirile avute cu Daniel Cristea-Enache, poeta semnalează diverse forme ale fenomenului la care se referise şi Augustin Buzura, precum şi, mai înainte, Camil Petrescu. Ea observă că Stelian Tănase, care nu s-a remarcat nici prin cărţi, nici prin cine ştie ce curaj înainte de Revoluţie“ ajunge ulterior „să se uite la sine ca la un fel de Soljeniţîn al nostru“ ; că Ana Blandiana şi-a uitat subit şi o parte din biografie, dar „şi o parte din opera sa. Şi nu una oarecare, ci aceea care a propulsat-o în vârful ierarhiei“ ; sau că Gabriela Adameşteanu, „care – aşa cum spunea Paul Goma – înainte de 1989 tăcea atât de tare încât tăcerea ei se auzea până departe“, a devenit subit ultraautoritară, îngăduindu-şi să someze pe cineva cu imputarea : „de ce nu aţi fost martir ?“ („o asemenea întrebare“, comentează foarte judicios poeta, „nu avem dreptul să-i punem nimănui pe lumea aceasta“, deoarece „de vreme ce suntem vii, nici noi nu am fost martiri“) » (Adrian-Paul Iliescu – Anatomia răului politic, Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, Bucureşti, 2005, pp. 89, 90).

Avem, da sau nu, o presă liberă ? Nu, nu avem o presă liberă. Presa (cea scrisă, vorbită şi, mai ales, de televiziune) e integrată grupurilor de interese. Două observaţii se impun imediat. Mai întîi, acţionariatul nu e transparent şi, în multe cazuri, e situat în paradisuri fiscale. Cu toate acestea, acţionarii intervin cotidian în politica internă a României şi îi folosesc pe ziarişti pentru a obţine diverse avantaje economice. În al doilea rând, aproape nici o întreprindere de presă nu e rentabilă, adică nu are un caracter pur comercial, cu dezavantajele şi libertatea care derivă dintr-o funcţionare autentică de piaţă. Pasiunea serviciilor secrete pentru presă şi ziarişti e incontrolabilă, dar devastatoare. S-ar putea crede că aceste servicii nici nu se ocupă cu altceva. Presa culturală, atâta câtă mai există, formează un singur grup de interese, dominat de o periculoasă gândire unică. Gândirea unică atacă programatic şi agresiv o inexistentă, deşi atât de necesară, corectitudine politică românească. Mai este meseria de ziarist o meserie respectabilă ? Mai depinde libertatea românilor în vreun fel de presă ? De ce avem oameni de presă atât de bogaţi într-o ţară atât de săracă ? Oare nu se câştigă prea mulţi bani din presă comparativ cu alte meserii, în aceeaşi economie săracă ? Sunt mai importanţi « presarii » decât oamenii din învăţământ, sănătate, justiţie sau cultură ? De mulţi ani, nimeni nu a mai pus nici o întrebare clară despre legitimitatea presei. S-a subînţeles că Măria Sa Presa luptă pentru democraţie, şi deci nu poate fi pusă în discuţie. Numai că, în anii din urmă, « cavalerii dreptăţii » au ajuns să fie percepuţi de masa tăcută ca la fel de corupţi ca şi clica abjectă a politicienilor. De care « pixarii » sunt legaţi ombilical. Rămânând neschimbată – de ce să mai evolueze dacă e atât de bună ? –, presa a devenit o forţă retrogradă. Capabilă să provoace dezastre în următorul timp. Cele câteva răspunsuri şi mai multe întrebări de mai sus mi-au fost sugerate de unele poeme din veacul al XIX-lea având ca temă cenzura.

Gheorghe Sion, autor al Suvenirelor contimpurane (1888), a fost un bun poet ocazional (Limba românească :Mult e dulce și frumoasă /Limba ce-o vorbim, / Altă limbă-armonioasă /Ca ea nu găsim. // Saltă inima-n plăcere / Când o ascultăm, /Și pe buze-aduce miere / Când o cuvântăm. // Românașul o iubește / Ca sufletul său, / Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu. […]”), ca şi un bun traducător din franceză şi, mai ales, din greacă. A condus Revista Carpaţilor (1860-1861). A fost şi socrul, post-mortem, al celebrului Mateiu I. Caragiale.

Petru Romoşan

 

Cenzorul meu

 

Domnul cenzor, om de treabă,

Întâlnindu-mă-ntr-o zi :

« Sionaş, glumind mă-ntreabă,

Ce ai tu a-mi bănui ?

Poate foarfeca-mi nu-ţi place

Unde ştie-a ciocârti ?

Dar eu, dragă, n-am ce-ţi face ;

Aşa lucruri dacă scri

Nu-ţi dau voie-a tipări.

 

Ştiu că-n ţară-s multe rele

Care cer a se-ndrepta !

Ştiu că patimele-s grele

Pentru biata muza ta :

Ştiu că de negustorie

Orice post îţi pare-a fi.

Dar s-o scrii e nebunie,

Şi de-aceste dacă-i scri,

Frate, nu poţi tipări.

 

Ştiu că-n ţară nedreptatea

Este-un rău nevindecat,

Şi că toată răutatea

Este-n oamenii de stat.

Ştiu că toată ţara plânge ;

Dar nu-i chip de a gândi.

Trebuie să curgă sânge…

Şi de sânge dacă-i scri

Nu-ţi dau voie-a tipări.

 

Satire de vrei a face,

Trebuie să te cumpăneşti ;

Ştii că multor nu le place

Unde-i doare să-i loveşti.

Pe judecători ce pradă

De te-i pune-a biciui,

Intru eu cu ei în sfadă,

Şi de dânşii dacă-i scri,

Nu-ţi dau voie a tipări.

 

Despre drepturi siluite

Despre rele trebi de stat,

De hoţii meşteşugite

Ce se fac neîncetat ;

N-ai nici un cuvânt a spune ;

Nu ai drept a le lovi,

Trebui să le iei de bune,

Căci oricum dacă vei scri

Nu-ţi dau voie-a tipări.

 

Fă sonete, scrie ode

Pentru domni, pentru boieri :

Scrie orice despre mode,

Despre coarne sau muieri.

Ciocoism şi umilire

Predică cât vei pofti ;

Şi atunci cu mulţămire,

Orice fleacuri dacă-i scri,

Îţi dau voie-a tipări. »

 

(1845)

Gheorghe Sion

1822 Mamorniţa, Cernăuţi – 1892 Bucureşti

Sursa: Ziaristi Online

Ilustratie: Cristiana Doi Chivoci

Print Friendly, PDF & Email

12 comments

  1. rafe

    dar poeziile cu Arpagic de ce nu le publicati? dar de MEmorialul de la Sighet, un proect urias, unic in Romania si Europa de ce nu spuneti nimic? exista o tehnica a stropitului cu noroi, dar si o limita.

  2. ZZ

    Am un clopot de fum
    pe o lamă de piatră,
    mă mai mint de părinţi
    c-aş mai fi întrebată

    de ce patria mea
    e pe-o foaie de şcoală,
    la sfârşit în ecou
    e doar starea de boală.

    Azi când chipul îmi stă
    povârnit în oglindă,
    nu e-al meu, prea impur,
    l-am pierdut din colindă.

    N-am minţit numai eu,
    vai, ce soartă bizară,
    căci noi toţi îmbarcaţi
    v-am făcut de ocară.

    Fantasmatici şi orbi
    ne-am pierdut în palate,
    la un alt Casino
    te-am pierdut, Libertate!

  3. omul negru

    mironosita, despletita pan’ la brau, dragutica(?), nu chiar lipsita de talent, Ana Blandiana a corespuns perfect profilului pe care si-l doreau comunistii pentru o poheta a Lumii Noi multilateral dezvoltate. Este motivul pentru care a fost ridicata in rang si a ajuns in manuale, desi nu a avut statura unei Leonida Lari, de exemplu, niciodata. Ecourile din Nichita, Paunescu, Sorescu… sunt strigatoare (un fel de stingatoare) la Ana Blandiana, numai de originalitate nu poate fi ‘invinovatita’ Ana lui Manole(scu).
    Timpul este cel care decanteaza si le asaza pe toate la locul lor.

  4. Oblio Oblada

    : “de ce nu ati fost martir?”. Probleme de comunicare in retea, martirul nu mai locuieste aici, ati sunat la Muzeul Culturnika_Amulet

  5. Gerula

    “dar poeziile cu Arpagic de ce nu le publicati”, ma intreb daca d-ta iti bati joc de noi sau poate crezi sincer ca niscai desene animate, in versuri, pot acorda cuiva statutul de d i z i d e n t. Atunci Goma ce-a mai fost? De fapt, din ’89 tot visati sa se intoarca Goma ca sa-l tavaliti pe unde va scaldati.
    Deci asa, si ce v-ati gandit voi, cand ati simtit ca o sa se duca de suflet totalitarismul ceausist, sensibilitate de poeti, deh, hai sa ne asezam cu o buca in barca cealalta, ca cine nu ne stie ne crede! Ba ati mai avut si tupeul – dupa ce comunistii v-au ridicat muult mai mult decat va era statul si valeatul – sa deveniti asa, putin, “dizidenti”! Ba sa va mai si insinuati exact unde nu ar fi trebuit sa ajungeti decat ca sa va puneti cenusa in cap: la Sighet!

    Ce e mai rau pentru voi abia acum urmeaza! Pregatiti-va sa luptati!

  6. Dazo

    Sunt morti de vii. N-ai cu cine sa lupti. Cel mai bine se pricep sa iscaleasca sub ce-i nazvodeste lui pazvanoglu. 700 de “spartani” ca sa demita un director de revista ! Daca trimitem zece daci calari o sa intre in gaura de sarpe si-o sa strige ca din gura de sarpe ca au venit armatele Persiei dupa ei, ha, ha, ha, ha, ha ha ha ha
    Sa-i fi avansat baietii destepti, din securitate, ca dezidenti, ca doar ‘mai trebuie si-altadata!’? Cand ai nevoie de o vacanta mai lunga, de vreo 4 ani sa zicem, pleci si-i lasi pe elitisti sa-si faca mendrele si sa-l incoroneze pe cel mai idiot dintre idioti, dupa ce l-au bagat pe gat altora! Cea mai stralucita victorie a Dobitocului a fost ca i-a caftit pe mineri, dupa ce tot el cu ai lui i-au adus la disperare. Si-au mai fost si alte victorii, dar ne lungim pana maine. Halal !

  7. Pingback: Ana Blandiana, anticomunista de casă a regimului comunist. Adendă la Antologia rușinii. Documentele vorbesc. FOTO/DOC | Ziaristi Online

  8. Pingback: Ana Blandiana, anticomunista de casă a regimului comunist. Adendă la Antologia rușinii. Documentele vorbesc. FOTO/DOC | MAGAZIN CRITIC

  9. Pingback: Ana Blandiana, anticomunista de casă a regimului comunist. Adendă la Antologia rușinii. Documentele vorbesc.

  10. Pingback: IMPOSTORII ANTICOMUNISMULUI:ANDREI MURARU,MARIUS OPREA DE LA IICCMER SI DRP! | Octavpelin's Weblog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.