Propaganda si cenzura in Romania, de la vibratoarele Anei Blandiana la Stelian Tanase si inapoi in timp, la Gheorghe Sion - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Propaganda si cenzura in Romania, de la vibratoarele Anei Blandiana la Stelian Tanase si inapoi in timp, la Gheorghe Sion

Ana Blandiana si Vibratoarele ei KGB

Ana Blandiana Oda lui Lenin KGB

Ana Blandiana Partid PCR KGB

Ana Blandiana Ploaia PCR UTM KGB

Stelian Tanase“Fă sonete, scrie ode / Pentru domni, pentru boieri”

« Subita intransigenţă morală a unor oameni care făcuseră, ei înşişi, semnificative compromisuri şi, deci, nu aveau autoritatea de a manifesta maxima inflexibilitate, este un fenomen tipic de incoerenţă morală : oamenii tuturor compromisurilor sau, cel puţin, oamenii multor compromisuri devin cei mai gălăgioşi judecători morali ai semenilor lor. Cum sintetizează Augustin Buzura situaţia (referindu-se însă la perioada de după 1990), „iepurii“ îmbracă „blănuri de tigri“ şi vociferează neobosit. Fenomenul ar trebui să ne fie perfect familiar : nu numai că a făcut ravagii adesea, în istoria autohtonă, dar l-am putut constata, pe viu, în multiple forme, şi după 1989. Cu toate acestea, puţini dintre contemporani au o viziune clară asupra lui, deoarece vacarmul mediatic şi maniheismul prevalent în cadrul său creează o totală confuzie morală.

Lucrurile sunt limpezi doar pentru aceia care, stând pe margine şi conservându-şi libertatea de gândire, au putut să-şi menţină autonomia faţă de stereotipurile curente. În perioada postcomunistă, un asemenea observator independent a fost, spre exemplu, Ileana Mălăncioiu. În convorbirile avute cu Daniel Cristea-Enache, poeta semnalează diverse forme ale fenomenului la care se referise şi Augustin Buzura, precum şi, mai înainte, Camil Petrescu. Ea observă că Stelian Tănase, care nu s-a remarcat nici prin cărţi, nici prin cine ştie ce curaj înainte de Revoluţie“ ajunge ulterior „să se uite la sine ca la un fel de Soljeniţîn al nostru“ ; că Ana Blandiana şi-a uitat subit şi o parte din biografie, dar „şi o parte din opera sa. Şi nu una oarecare, ci aceea care a propulsat-o în vârful ierarhiei“ ; sau că Gabriela Adameşteanu, „care – aşa cum spunea Paul Goma – înainte de 1989 tăcea atât de tare încât tăcerea ei se auzea până departe“, a devenit subit ultraautoritară, îngăduindu-şi să someze pe cineva cu imputarea : „de ce nu aţi fost martir ?“ („o asemenea întrebare“, comentează foarte judicios poeta, „nu avem dreptul să-i punem nimănui pe lumea aceasta“, deoarece „de vreme ce suntem vii, nici noi nu am fost martiri“) » (Adrian-Paul Iliescu – Anatomia răului politic, Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, Bucureşti, 2005, pp. 89, 90).

Avem, da sau nu, o presă liberă ? Nu, nu avem o presă liberă. Presa (cea scrisă, vorbită şi, mai ales, de televiziune) e integrată grupurilor de interese. Două observaţii se impun imediat. Mai întîi, acţionariatul nu e transparent şi, în multe cazuri, e situat în paradisuri fiscale. Cu toate acestea, acţionarii intervin cotidian în politica internă a României şi îi folosesc pe ziarişti pentru a obţine diverse avantaje economice. În al doilea rând, aproape nici o întreprindere de presă nu e rentabilă, adică nu are un caracter pur comercial, cu dezavantajele şi libertatea care derivă dintr-o funcţionare autentică de piaţă. Pasiunea serviciilor secrete pentru presă şi ziarişti e incontrolabilă, dar devastatoare. S-ar putea crede că aceste servicii nici nu se ocupă cu altceva. Presa culturală, atâta câtă mai există, formează un singur grup de interese, dominat de o periculoasă gândire unică. Gândirea unică atacă programatic şi agresiv o inexistentă, deşi atât de necesară, corectitudine politică românească. Mai este meseria de ziarist o meserie respectabilă ? Mai depinde libertatea românilor în vreun fel de presă ? De ce avem oameni de presă atât de bogaţi într-o ţară atât de săracă ? Oare nu se câştigă prea mulţi bani din presă comparativ cu alte meserii, în aceeaşi economie săracă ? Sunt mai importanţi « presarii » decât oamenii din învăţământ, sănătate, justiţie sau cultură ? De mulţi ani, nimeni nu a mai pus nici o întrebare clară despre legitimitatea presei. S-a subînţeles că Măria Sa Presa luptă pentru democraţie, şi deci nu poate fi pusă în discuţie. Numai că, în anii din urmă, « cavalerii dreptăţii » au ajuns să fie percepuţi de masa tăcută ca la fel de corupţi ca şi clica abjectă a politicienilor. De care « pixarii » sunt legaţi ombilical. Rămânând neschimbată – de ce să mai evolueze dacă e atât de bună ? –, presa a devenit o forţă retrogradă. Capabilă să provoace dezastre în următorul timp. Cele câteva răspunsuri şi mai multe întrebări de mai sus mi-au fost sugerate de unele poeme din veacul al XIX-lea având ca temă cenzura.

Gheorghe Sion, autor al Suvenirelor contimpurane (1888), a fost un bun poet ocazional (Limba românească :Mult e dulce și frumoasă /Limba ce-o vorbim, / Altă limbă-armonioasă /Ca ea nu găsim. // Saltă inima-n plăcere / Când o ascultăm, /Și pe buze-aduce miere / Când o cuvântăm. // Românașul o iubește / Ca sufletul său, / Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu. […]”), ca şi un bun traducător din franceză şi, mai ales, din greacă. A condus Revista Carpaţilor (1860-1861). A fost şi socrul, post-mortem, al celebrului Mateiu I. Caragiale.

Petru Romoşan

 

Cenzorul meu

 

Domnul cenzor, om de treabă,

Întâlnindu-mă-ntr-o zi :

« Sionaş, glumind mă-ntreabă,

Ce ai tu a-mi bănui ?

Poate foarfeca-mi nu-ţi place

Unde ştie-a ciocârti ?

Dar eu, dragă, n-am ce-ţi face ;

Aşa lucruri dacă scri

Nu-ţi dau voie-a tipări.

 

Ştiu că-n ţară-s multe rele

Care cer a se-ndrepta !

Ştiu că patimele-s grele

Pentru biata muza ta :

Ştiu că de negustorie

Orice post îţi pare-a fi.

Dar s-o scrii e nebunie,

Şi de-aceste dacă-i scri,

Frate, nu poţi tipări.

 

Ştiu că-n ţară nedreptatea

Este-un rău nevindecat,

Şi că toată răutatea

Este-n oamenii de stat.

Ştiu că toată ţara plânge ;

Dar nu-i chip de a gândi.

Trebuie să curgă sânge…

Şi de sânge dacă-i scri

Nu-ţi dau voie-a tipări.

 

Satire de vrei a face,

Trebuie să te cumpăneşti ;

Ştii că multor nu le place

Unde-i doare să-i loveşti.

Pe judecători ce pradă

De te-i pune-a biciui,

Intru eu cu ei în sfadă,

Şi de dânşii dacă-i scri,

Nu-ţi dau voie a tipări.

 

Despre drepturi siluite

Despre rele trebi de stat,

De hoţii meşteşugite

Ce se fac neîncetat ;

N-ai nici un cuvânt a spune ;

Nu ai drept a le lovi,

Trebui să le iei de bune,

Căci oricum dacă vei scri

Nu-ţi dau voie-a tipări.

 

Fă sonete, scrie ode

Pentru domni, pentru boieri :

Scrie orice despre mode,

Despre coarne sau muieri.

Ciocoism şi umilire

Predică cât vei pofti ;

Şi atunci cu mulţămire,

Orice fleacuri dacă-i scri,

Îţi dau voie-a tipări. »

 

(1845)

Gheorghe Sion

1822 Mamorniţa, Cernăuţi – 1892 Bucureşti

Sursa: Ziaristi Online

Ilustratie: Cristiana Doi Chivoci

Print Friendly, PDF & Email

12 comments

  1. Pingback: Ana Blandiana, anticomunista de casă a regimului comunist. Adendă la Antologia rușinii. Documentele vorbesc. FOTO/DOC | Ziaristi Online

  2. Pingback: Ana Blandiana, anticomunista de casă a regimului comunist. Adendă la Antologia rușinii. Documentele vorbesc. FOTO/DOC | MAGAZIN CRITIC

  3. Pingback: Ana Blandiana, anticomunista de casă a regimului comunist. Adendă la Antologia rușinii. Documentele vorbesc.

  4. Pingback: IMPOSTORII ANTICOMUNISMULUI:ANDREI MURARU,MARIUS OPREA DE LA IICCMER SI DRP! | Octavpelin's Weblog

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.