Petre Anghel (3.02.1944 - 4.04.2015). Cuvânt şi Fotografii In Memoriam, de Ilie Bădescu şi Dinu Lazăr - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Petre Anghel (3.02.1944 – 4.04.2015). Cuvânt şi Fotografii In Memoriam, de Ilie Bădescu şi Dinu Lazăr

Petre AnghelProfesorul Petre Anghel, sociolog, teolog, pictor, poet, scriitor şi jurnalist, născut pe 3 februarie 1944 la Băilești, județul Dolj, a trecut azi, 4 aprilie 2015, la cele veşnice. Profesorul Petre Anghel a avut o viaţă de literat vibrantă. Poezii ale sale pot fi găsite pe blogurile sale, http://petreanghel.blogspot.ro/ şi http://petre-anghel.blogspot.ro/ iar despre amintirile sale de jurnalist şi scriitor găsiţi aici un serial intitulat “Îngeri sub acoperire”: http://scriitorulpetreanghel.blogspot.ro/. Despre atacul sovieticilor şi tovarăşilor lor de drum asupra culturii şi limbii române, scriitorul a publicat un studiu important la http://reteaualiterara.ning.com/. Profesorul Petre Anghel a publicat şi la Ziaristi Online câteva articole, dintre care amintim: Petre Anghel: Cadre sociale şi duhul creaţiei. In Memoriam Edgar Papu, Petre Anghel despre GDS: Trădătorii noştri sunt mai buni. Grupul pentru Dialog Social şi Societatea de Maine şi Prof. Petre Anghel: Un volum de excepţie – „ALIAŢI INCOMPATIBILI” de Larry L. Watts. În ultima perioadă se dedicase cu pasiune unui proiect realizat împreună cu profesorul Ilie Bădescu: Universitatea Emaus. Redăm în cele ce urmează un omagiu fotografic realizat de prietenul său, fotografu’ Dinu Lazăr, alături de câteva fotografii de tinereţe şi un cuvânt de adio al profesorului Ilie Bădescu. Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanţe familiei!

Cuvânt pentru fratele Petre Anghel

”Tăcerea este la fel de importantă ca ţipătul disperat”

Universitatea Emaus este în doliu. Prietenii revistei Sociologia azi sunt în doliu. Un doliu greu, profund, mai greu şi mai adânc decât cea mai teribilă şi tainică noapte. Glas de noapte am auzit, plângere şi tânguire multă. Unul dintre marii scriitori ai literaturii fără de vreme, un stilistician din tradiţia necomparabilă a lui Tudor Vianu, istoric al literaturii române postbelice, sociolog al culturii şi specialist reputat al ştiinţelor comunicării, pictor al Drumului spre Emaus, un creştin mărturisitor de o frumuseşte în Duh extraordinară, minunatul frate Petre Anghel s-a retras dintre noi cu o discreţie de mucenic.  L-am ştiut puternic, l-am ştiut apărător şi n-am crezut nici o clipă din acest martie amăgitor că va pleca. Mi-am zis că este ca o pauză de refacere, că trebuie să primim luna aceasta ca pe un intermezzo, cu multă răbdare, cu discreţie şi rugăciune. L-am aşteptat zilnic, am crezut că e doar o stare, ca o măgură trecătoare, şi vestea plecării sale a străbătut ca fulgerul cerul liniştei noastre, al speranţei şi al planurilor adumbrite de grija veacului însă nicidecum de spaima capătului. Ce timp este acesta care deodată s-a făcut zid de la pământ la cer, între un februarie alb şi acest martie negru? L-am ascultat vreme de aproape un ceas vorbindu-le studenţilor la finele lui februarie şi iată că fotoliul său de profesor şi învăţător e gol. Ce cuvinte se pot adăuga în faţa scaunului singurătăţii? A trăit ca un mucenic, a plecat ca un mucenic. În toate a fost el însuşi, discret şi inconfundabil, blând şi riguros, răbdător şi înţelept, smerit dar cu un acut simţ al distincţiei valorilor. „Omul, obişnuia el să spună, este caracterizat de gândul său, de trăirea sa, de haina pe care o îmbracă şi de vorba pe care o rosteşte. El este caracterizat chiar de tăcerea lui”. Între scriitori a ştiut asemenea celor mari să caute sensurile divine în cele trecătoare, ca mărturisitor l-a cunoscut pe Hristos cu inima şi n-a mai plecat de la El, ca învăţător şi magistru a ştiut să folosească tăcerea ca vechii înţelepţi. A ştiut, asemenea celor puţini, să citească „locul naşterii după un accent pus pe o silabă”, cum îi plăcea să mărturisească. A ştiut unde este punctul dintre grabă şi amânare. I-au fost scumpe cuvintele acestea ale lui Anton Pan, despre care a scris şi a conferenţiat incomparabil de pătrunzător: „Când vrei să vorbeşti, la gură să aibi lacăt şi măsură”. A fost, a rămas şi se mărturiseşte încă, în toată vremea, ca un mare iubitor de limbă română. Ce gând înalt a avut în faţa limbii române! „Şi dacă nu ştim cu ce fapte ne vom înfăţişa înaintea Celui Preaînalt, ştim că doar în limba română Îi vom putea vorbi. Fiindcă doar în limba română ştim să–I spunem rugăciunea tainică.” În dreptul limbii române, îi plăcea să-şi amintească acest vers al lui Eminescu: „A pus în tine Domnul nemargini de gândire…”. Și căutând tâlcuire la versul poetului le-a găsit în reflecţia lui C Noica: „Nemargini trebuie să fie, de vreme ce oricare limbă este vorbirea însăşi, fiind datoare să exprime totul. Dar ciudăţenia este că marginile vin dinafară, pe când nemarginile dinăuntru. Dacă ştii din afară o limbă, nu-i poţi vedea decât marginile. De posibilităţile ei nesfârşite dai seama dinăuntru. Eşti semădău al limbii doar dinăuntru”. Și, da, fratele Petre a fost şi rămâne un semădău al limbii române. El a intrat şi a rămas în templul limbii române, a oficiat cu sfinţenie cultul limbii sale, socotind-o una dintre limbile în care, cum spunea, se poate vorbi cu Dumnezeu fără translatori, fără traduceri, ca şi cum sâmburele a toate cazaniile, a toată predica, s-ar odihni în limba română. Despre fratele Petre vom mai scrie şi vorbi, căci comoara lui ne îndatorează mult şi departe. Acum, însă, e momentul să ne reamintim învăţătura lui despre concordanţa dintre cuvânt şi tăcere. „Aceasta din urmă, tăcerea, este la fel de importantă ca ţipătul disperat. Înţeleptul ne-ar învăţa şi că este un timp la vorbirii în pieţe, dar şi unul al tăcerii”. Acesta este un timp al tăcerii, fiindcă, da, aceasta „este la fel de importantă ca ţipătul disperat”. Se aude despicând vaetul clipei în tăcerea iubitoarei şi devotatei sale soţii, care nu se lasă mângâiată fiindcă, iată, nu mai poate să-i fie alături, în tăcerea fiilor şi în uluirea prietenilor şi a fraţilor, în odrăslirea stâlpărilor de florii, în glasurile copiilor care tot vin spre drumul Iersusalimului ca să cânte ”Osana, Osana, Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. În gândul de frate care se frânge de neputinţa durerii când, iată, veni clipa să spună: Dumnezeu să te odihnească în pacea Duhului Său, frate Petre! Amin!

Cuvânt după cuvânt

Fratele nostru a plecat pe lumină, de paştele eliberării din robie a poporului ales şi al întâlnirii lui cu Dumnezeu, şi deopotrivă la ceasul venirii copiilor cu stâlpări să cânte „Osana” Celui ce vine întru Numele Domnului. Plecările îşi au taina lor şi cine ar îndrăzni să-şi închipuie că o poate pătrunde. Dar cercul care se deschide este el însuşi grăitor.

Ilie Bădescu

Sociologia Azi via Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Pingback: Mariana Gurza – Blog » Blog Archive » Ilie Bădescu: In Memoriam Petre Anghel – Cuvânt pentru fratele Petre Anghel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.