Ion Spânu: ICR o trimite la Londra pe autoarea versului „Slavă veşnică lui Lenin”! După "subofiţerul lui Manolescu", Cărtărescu, "disidenta lui Gogu", Ana Blandiana - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Ion Spânu: ICR o trimite la Londra pe autoarea versului „Slavă veşnică lui Lenin”! După “subofiţerul lui Manolescu”, Cărtărescu, “disidenta lui Gogu”, Ana Blandiana

Ana-Blandiana-amanta-lui-Gogu-RadulescuContinuă promovarea scriitorilor cu biografii falsificate

ICR o trimite la Londra pe autoarea versului „Slavă veşnică lui Lenin”!

La Tîrgul de carte de la Londra din aceste zile, ICR a decis ca invitată specială să fie poeta Ana Blandiana care, în aceşti ani de după Revoluţie, şi-a falsificat grosolan biografia, în încercarea de a trece drept „faimoasă disidentă”, aşa cum este prezentată pe Wikipedia! După gafele cu Mircea Cărtărescu de la Leipzig şi Paris, iată că ICR nu se dezminte, făcînd de rîs România şi la această manifestare culturală internaţională.

Mulţi cititori poate vor fi surprinşi să afle aceste lucruri despre Ana Blandiana, pe care, din propaganda ultimelor decenii, o cunoşteau ca fostă luptătoare anticomunistă. Totuşi, aşa cum vom vedea mai jos, realitatea arată că Ana Blandiana şi-a construit artificial acest statut. Şi nu e singurul scriitor care a intrat în acest joc abject, menit să-i înlocuiască în memoria colectivă pe adevăraţii luptători anticomunişti, în fruntea cărora se află Corneliu Coposu şi Doina Cornea, ci vine în continuarea lui Andrei Pleşu (care se milogea de Ceauşescu să-l reprimească în partid, promiţînd că va fi foarte vigilent cu duşmanii acestuia) şi Nicolae Manolescu (care şi-a făcut ucenicia la revista kominternistă „Lupta de clasă”)!

BLANDIANA ESTE REVOLTATĂ CĂ A FOST INTERZISĂ CÎND AVEA 17 ANI

Într-un interviu a declarat că a avut parte de 3 perioade de interdicţie, informaţie preluată şi pe Wikipedia, acestea fiind delimitate astfel: 1959-1964, 1985, 1988-1989. Informaţie preţioasă: Ana Blandiana s-a născut în anul 1942.

Deci, prima perioadă de interdicţie ar fi fost între 1959-1964. Un calcul simplu ne arată că în anul 1959 Ana Blandiana avea doar… 17 ani, deci interdicţia este absurdă, căci, la această vîrstă, oricît de talentată ar fi fost, nu putea avea pretenţia să i se publice vreun volum de versuri! Dacă ar fi să-i dăm crezare, înseamnă că toţi scriitorii sînt interzişi pentru că nici lor nu li publică volumele din anii de liceu! Şi, culmea, Blandiana se plînge că era interzisă la 17 ani, deşi, dintr-o Fişă de cadre a Comitetului Central al PCR, pe care o vom publica mai jos, aflăm că ea publicase deja mai multe poezii în revista liceului pe care-l urma! Penibilul acestei „interdicţii” se observă şi în faptul că, la numai 22 de ani, fiind proaspătă absolventă a facultăţii, în anul 1964 îi apare primul volum de versuri, „Persoana întîi plural”!

A doua perioadă de interdicţie cu care se laudă Blandiana ar fi fost în anul 1985. Consultînd vasta sa bibliografie, aflăm că în acest an de „interdicţie” îi apar două cărţi: volumul de eseuri „Autoportret cu palimpsest”, precum şi „Valaki engem almodik”, o traducere în limba maghiară, apărută la editura Kriterion din Bucureşti! Tot în anul 1985, revista „Tribuna” publică în nr. 44 eseul „Starea de insomnie” al lui Marian Papahagi despre Ana Blandiana! Îi lăsăm pe cititori să decidă dacă acesta este „tratamentul” unui scriitor într-o perioadă de interdicţie! De altfel, dacă ne uităm pe lista cărţilor sale, observăm că în perioada 1964-1989, adică în cei 25 de ani de la debut pînă la Revoluţie, Blandiana nu a publicat măcar o carte doar în anii 1965, 1967, 1968, 1973, 1976, 1979, dar asta nu pentru că ar fi fost interzisă de cineva, căci, în aceeaşi perioadă, a publicat mai multe cărţi în acelaşi an: 1970, 1982, 1985, 1987! Ori, după cum bine se ştie, în acele vremuri oricare alt scriitor abia dacă putea să publice o carte în cinci ani. Văzîndu-i bibliografia, ai sentimentul că Ana Blandiana a publicat mai mult decît a scris!

A treia perioadă de interdicţie s-ar fi consumat în anii 1988-1989. Aici minciuna este şi mai evidentă, căci în aceşti doi ani Blandiana a publicat următoarele volume:

1988: „Întâmplări de pe strada mea”, „Poezii” (colecţia BPT, unde nu era publicat oricine) şi „Kopie eines Alptraums”, la ed. Spektrum din Berlin

1989: „The Hour of Sand”, Anvil Press Poetry, London, „Mineviku – Plaanid”, L.R., Tallinn în limba estonă şi „Sniega Stunda”, Liesna, Riga în limba letonă!

– 1989: “Poezii”, Colecţia Biblioteca Pentru Toţi (BPT), Ed. Minerva, prefaţă de Eugen Simion, 100.000 de exemplare.

autograf ana blandiana poezii 1989

Iată cum simpla consultare a listei cărţilor publicate de Ana Blandiana arată că nu a fost nicidecum supusă vreunor interdicţii ci, mai degrabă, a fost unul dintre scriitorii cei mai privilegiaţi din timpul comunismului, cu un debut timpuriu, cu numeroase apariţii editoriale, cu toate premiile posibile, cu traduceri în limbile cele mai exotice şi chiar cu burse internaţionale în Occident! La toate acestea nu visa nici măcar vreun poet de curte al regimului, darămite un „disident”!

„DISIDENTA” ANA BLANDIANA ÎL SLĂVEA ÎN POEZIE PE LENIN

Opera poetică a scriitoarei Ana Blandiana conţine cîteva texte proletcultiste colosale, cu formulări dintre cele mai idioate, depăşindu-i cu mult chiar şi pe clasicii literaturii de inspiraţie proletară. Una dintre „capodoperele” sale a fost publicată în „Almanahul Luceafărul” din 1983 şi are titlul „PARTID”:

„Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv

Cu-ntâiul plâns în curtea şcolii sub castani

Când clasa mea primea cravata roşie festiv,

Şi sufeream respinsă grav de colectiv

Că nu-mplinisem încă nouă ani.

Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,

Cu braţul ridicat deasupra frunţii mult,

Simbolizând că viaţa-mi va fi socotită mai prejos

Decât tulburătorul luptelor tumult,

Că niciodata n-am să mă separ orgolios

De imnul colectiv şi luminos.

Candoarea scrijelată de mâna ta lucid

În ochii mei, dramatic deschişi spre mâna ta,

Oricâte maluri s-ar sedimenta,

Nu-mi vor putea-o şterge.

Candoarea ca un zid

Va măsura maturitatea mea, Partid.

Geniale versuri, pe care pînă şi A. Toma ar fi fost invidios! Parcă o vedem pe Blandiana cum suferea „respinsă grav de colectiv” că nu a fost făcută pionieră pentru că „nu-mplinisem încă nouă ani”! Ne şi mirăm că acest „dezastru” n-a fost trecut în biografie tot la capitolul „interdicţii”! Dar cum rămîne cu legămîntul prin care poeta jura: „niciodata n-am să mă separ orgolios / De imnul colectiv şi luminos”?

Însă Ana Blandiana s-a revanşat mai tîrziu printr-un poem senzaţional despre Lenin (apărut tot în „Almanahul Luceafărul” din 1983), al cărui titlu este, cum altfel?, „ODĂ”:

Slavă neamului acesta

Vremurilor noastre slavă!

Slavă erei ce se naşte

Duşmănită şi grozavă;

Slavă robului de veacuri

Care n-o să fie rob;

Slavă ţării ce înalţă

O şesime de pe glob;

Slavă! Slavă fericirii

Vremii viitoare slavă;

Slavă lumii ce se naşte

În aceasta oră gravă;

Slavă anului acesta

Ce-a ucis în colb milenii;

Şi de flăcări, ca drapelul,

Slavă veşnica lui Lenin!

Nici cele mai ale dracului tratate de geografie nu au reuşit să pună în versuri suprafaţa imensă a Uniunii Sovietice, aşa cum a făcut-o Blandiana în versurile „Slavă ţării ce înalţă / O şesime de pe glob! Pentru înţelegerea exactă a semnificaţiilor profunde din această „Odă”, precizăm că „neamul acesta” la care se referă poeta în versul „Slavă neamului acesta” nu e poporul român, cum eronat s-ar putea presupune, ci poporul rus, iar versurile „Vremii viitoare slavă; / Slavă lumii ce se naşte / În aceasta oră gravă” nu fac nicidecum trimitere la democraţia pe care acum mimează că ar susţine-o din toate puterile, ci la ceea ce Nicolae Ceauşescu numea „cele mai înalte culmi ale comunismului”!

Dar bomboana pe coliva „disidenţei” sale anticomuniste o reprezintă finalul „Odei”, în care îl ridică pe Lenin – unde altundeva? – în slăvi: „Slavă veşnica lui Lenin!” Spuneţi dumneavoastră, stimaţi cititori, nu sînt aceste versuri expresia unui spirit revoluţionar, menit să justifice statutul de „faimoasă disidentă anticomunistă”?

ANA BLANDIANA ERA BINE VĂZUTĂ DE COMITETUL CENTRAL AL PCR

În urmă cu cîţiva ani, cotidianul.ro a publicat un document senzaţional din arhiva Comitetului Central al PCR, mai exact o Fişă de cadre, pe care secţia specializată a PCR o întocmea de fiecare dată cînd cineva era numit într-o funcţie sau cînd trebuia confirmat într-una pe care deja o deţinea.

Cele două file se referă chiar la poeta Ana Blandiana şi au fost scrise în mai 1977, cînd era secretar literar la Uniunea Scriitorilor şi chiar membră a Biroului USR. Aici se scrie că Blandiana „este o reprezentantă strălucită a tinerei generaţii de poeţi din ţara noastră, care a debutat încă din perioada liceului cu versuri! Şi tot în acest document ni se spune şi ce încearcă să ascundă acum Ana Blandiana: că „pentru meritele sale pe tărîm literar a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a IV-a”, pe care nu putea să-l primească decît din mîna lui Nicolae Ceauşescu! Iată, în facsimil, Fişa de cadre a Anei Blandiana întocmită de Comitetul Central al PCR:

Fisa de Cadre Ana Blandiana CC al PCR 1 Fisa de Cadre Ana Blandiana CC al PCR 2

Din acest document, rezultă cît se poate de clar că Partidul cunoştea faptul că tatăl Anei Blandiana a fost deţinut politic pentru activitatea sa legionară, însă comportamentul poetei le-a demonstrat celor de la cadre că fiica preotului Coman este cadru de nădejde al PCR şi, în ciuda căsătoriei sale cu fiul altui deţinut politic, primeşte recomandarea să fie menţinută în funcţia de conducere de la USR!

Cea mai bună dovadă că Partidul Comunist Român ţinea la poeta Ana Blandiana, este lista ţărilor în care poezia „faimoasei dizidente” a fost tradusă înainte de 1989: Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. Aşa dizident să tot fii, nu?

În aceste condiţii, ce rost are ca Ana Blandiana, la fel ca Andrei Pleşu sau Gabriel Liiceanu, să ţină morţiş să-şi construiască un fals statut de dizident, ba chiar unul de „faimoasă dizidentă”? Credea, oare, Blandiana că aceste lucruri vor fi uitate şi că nu vor ieşi niciodată la iveală? Greu de crezut, mai ales că era binecunoscut în vremea comunismului faptul că Ana Blandiana era o apropiată a numărului doi din PCR, Gogu Rădulescu, despre motanul acestuia, Arpagic, scriind chiar un volum de versuri! O dizidenţă alături de Gogu Rădulescu, arestat după Revoluţie în lotul criminalilor care au distrus acest popor alături de Nicolae Ceauşescu, ar fi trebuit s-o facă pe poetă să stea o vreme deoparte, însă ea şi-a arătat şi după Revoluţie dragostea şi preţuirea faţă de Gogu, semnînd acea petiţie a mai multor scriitori, prin care a forţat eliberarea din arest a puternicului nomenclaturist comunist, gest prin care Ana Blandiana şi-a căpătat porecla de „dizidenta lui Gogu”!

Nu zice nimeni ca poeta Ana Blandiana să fie scoasă din viaţa publică, deşi faţă de alţi scriitori s-a cerut explicit acest lucru, însă a fi şi acum în centrul atenţiei ca dizident este o adevărată blasfemie la adresa lui Lucian Blaga, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade şi atîţia alţii, care au fost condamnaţi sau exilaţi de regimul comunist, în timp ce Blandiana scria versuri elogioase despre Partid şi despre Lenin!

Dar de ce să ne mirăm că poeta lui Lenin şi dizidenta lui Gogu este invitată specială la Tîrgul de carte din Marea Britanie, cînd cel care îi oferă Anei Blandiana acest statut este Lilian Zamfiroiu, preşedintele ICR, el însuşi unul dintre lăudacii lui Ceauşescu şi ai PCR, care scria: „Universitatea a fost, este şi va fi o instituţie în care generaţiile de studenţi au primit sentimentul adânc al dragostei faţă de patrie, de popor, sentiment redimensionat în actuala epocă de documentele partidului, inspirate la rândul lor din gândirea cutezătoare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu.

Ce este şi mai trist, este că la vîrsta de 73 de ani Ana Blandiana îşi pregăteşte ieşirea din scena vieţii prin această mistificare grosolană, de care istoria nu va ţine cont decît pentru a arăta ce vremuri murdare trăim acum.

Sursa: Ion Spânu via Ziaristi Online

Citiţi şi: Ana Blandiana, anticomunista de casă a regimului comunist. Adendă la Antologia rușinii. Documentele vorbesc. FOTO/DOC »

Print Friendly, PDF & Email

5 comments

  1. Pingback: Ana Blandiana, anticomunista de casă a regimului comunist. Adendă la Antologia rușinii. Documentele vorbesc. FOTO/DOC | Ziaristi Online

  2. asa ca dizidența a venit la timp: "Dii căluțule!"

    problema nu e ca a scris “Slava vesnica lui lenin”, ci ca altceva mai bun n-a putut sa scrie nici dupa ce a murit stalin, nici dupa ce a murit Ceausescu he he he he he

  3. Pingback: “Casa Memorială” a “anticomunistei” Ana Blandiana străjuieşte singura stradă a unui demnitar comunist din România, membru al CPEx al CC al PCR: strada “Ministru Gheorghe Rădulescu” din Comana. Ion Spânu: ICR o tr

  4. grisa

    De aceea s-o fi retras doamna Cornea dintre asa zisii “dizidenti” Din ce in ce mai mult ni se intareste convingerea ca doar gunoaiele cu pretentii de diamnate, s-au ridicat la suprafata. De aceea , desi frate a unui adevarat dizident , mort in 1989, am intuit de pe atunci ca totu nu-i decat o imensa mascarada pusa in scena de toti profitorii din totdeauna, inclusiv “ilustra ” dizidenta Ana Blandiana. Adevaratii martiri se rasucesc in mormant . S av fie rusine !

  5. maria

    Interdicție de semnătură/publicare nu înseamnă doar a nu putea publica un volum ci,în general,de a nu putea publica în presă!Deci,Ana Blandiana,la 17 ani,nu pretindea publicarea volumului,dar,firește,dorea să publice în presa literară!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.