FABRICA DE LEGIONARI. Institutul “Elie Wiesel”, de la Mihail Roller la Ion Iliescu, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Klaus Iohannis. ANALIZĂ | Ziaristi Online

FABRICA DE LEGIONARI. Institutul “Elie Wiesel”, de la Mihail Roller la Ion Iliescu, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Klaus Iohannis. ANALIZĂ

Elie-Wiesel-Ion-Iliescu-Holocaust-Fraud-BuchenwaldCineva, acolo sus, chiar în Parlament poate, se va convinge într-o zi că activitatea INSHR sub conducerea dlui Alexandru Florian face rău ţării, inducând grave tensiuni în societate.”

legea_turnatorului_nica_scutaru_crin antionescu_wiesel_vsi_eliade_cioran_si_gyrNichifor Crainic, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Tutea, Radu Gyr, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade, Mircea Vulcănescu, Grigore Manoilescu, Traian Brăileanu, Sextil Puscariu, Sabin Manuilă, …si multi, multi altii – o întreagă generatie. Ce au în comun toti acesti oameni ? Asta este evident, chiar si pentru necunoscători – scriitori, poeti, publicisti, filosofi, sociologi, într-un cuvânt – oameni de cultură, tot ce a avut mai bun cultura română vreodată, cei care au dorit si au reusit în bună măsură, să facă din cultura română o cultură europeană de prim plan. Toate bune si frumoase, numai că toti acestia au o „problemă”, anume faptul că într-o anume perioadă si într-un anumit context, au fost mai mult sau mai putin apropiati de Miscarea Legionară, de anumiti lideri ai acesteia, sau au ocupat anumite functii în aparatul de stat antonescian. Bine-înteles, toate aceste acuzatii nu sunt emise la modul absolut, ci prin prisma pozitiei acestora fată de comunitatea evreiască – cum altfel? Cazurile sunt extrem de diferite, unii au fost legionari sadea, comandanti de rang înalt, precum Radu Gyr sau Mihail Polihroniade, altii simpli legionari cu activitate cel putin nesemnificativă în cadrul miscării, precum Constantin Noica sau Petre Tutea, altii simpli simpatizanti sau apropiati ai cercurilor intelectuale legionare, precum Mircea Eliade si Emil Cioran. Unii au ocupat functii înalte în cadrul guvernelor Antonescu, precum Mircea Vulcănescu, altii mai mici, în fine este vorba despre cazuri extrem de diferite. Marea majoritate, cei care nu au reusit sau nu au vrut să fugă din tară, au ispăsit ani grei de închisoare sub regimul comunist. Astăzi, la început de secol 21, când toate acestea ar trebui să constituie eventual doar preocuparea câtorva istorici, cu o furie demolatoare si cu o perseverentă demnă de o cauză mai bună se încearcă demolarea acestor personalităti, se caută „urme de antisemitism” în lucrările lor, uitând de contextul acelei epoci, încercând să li se evalueze opera prin prisma unor principii aberante de „corectitudine politică”. Am mai atins acest subiect cu ocazia mizerabilelor asertiuni ale dlui William Totok cu privire la „urmele de legionarism” din două articole ale părintelui Stăniloae. De această dată, vom încerca în mod riguros să clarificăm fiecare caz în parte, prin prisma documentelor de arhivă dar si a legislatiei în vigoare. Este vorba despre legea 217/2015, în completarea OUG nr. 31/2002, lege recent promulgată de către presedintele Klaus Johannis. De la caz la caz, prin prisma documentelor de arhivă vom încerca să dăm un răspuns transant si argumentat la întrebarea dacă respectivul se încadrează sau nu în prevederile acestei legi. Toate acestea pot totusi părea chestiuni de mai mică importantă, nesemnificative în contextul actual al problemelor cu care se confruntă România în prezent, sau cu marile întrebări fără răspuns din istoria recentă a tării noastre, dar nu este asa. Voi da un singur exemplu, un articol al unei anume Andreea Bujor, apărut pe B.365.ro, articol intitulat : Revistă care promovează mișcarea legionară, publicată pe Biblioteca Digitală a Bucureștilor – publicat recent, în data de 28 mai 2015. Citez :

Zeci de numere ale unei reviste care promovează miscarea legionară au fost publicate pe Biblioteca Digitală a Bucurestilor, digibuc.ro, fosta dacoromanica.ro. Conform cercetătorilor din bibliotecă, în toată lumea politică a bibliotecilor publice si, implicit, a celor digitale se acordă o atentie specială lucrărilor fasciste, rasiste, antisemite. Acestea nu pot fi consultate de oricine, accesul fiind acordat doar cercetătorilor avizati. În cazul de fată, fiind vorba de o bibliotecă digitală, practica impune afisarea informatiei conform căreia cartea există, dar accesul nu poate fi acordat decât prin identificarea citititorului care a fost inclus într-o bază de date (cercetători, academicieni, profesori, universitari etc). Biblioteca Metropolitană, cea care administrează site-ul digibuc.ro, nu respectă, însă, niciuna dintre aceste reguli.

QED. Impresionează tonul demascator al stimabilei, cu nimic mai prejos, după cum vom vedea în continuare, decât tonul cu care Silviu Brucan si consoarta sa, Alexandra Sidorovici, înfierau „intelectualii fascisti” în paginile ziarului Scânteia prin 1945-49. Edificator, nu? Cu nimic mai prejos decât listele cu publicatii si cărti interzise apărute în M.O. în august 1945, prin care au fost „epurate” mii si mii de cărti fundamentale pentru cultura si istoria noastră. Conform logicii stimabilei, în cazul unor cărti precum scrierile politice ale lui Eminescu sau Istoria evreilor în terile noastre – 1913, a lui Nicolae Iorga, dar si Basmele Românilor, minunata carte a lui Petre Ispirescu, ar trebui afisată informatia, citez : cartea există, dar accesul nu poate fi acordat decât prin identificarea citititorului care a fost inclus într-o bază de date (cercetători, academicieni, profesori, universitari etc). Tare de tot! Păi domnisoară, dacă aceste cărti nu pot fi consultate decât de persoane „avizate”, sau si mai bine, „verificate” dpdv ideologic, ce ne facem noi astia „neavizatii”? Păi este simplu! Înghitim pe nemestecate ceea ce ne furnizează cu multă bună-vointă, „avizatii” – idei mestecate de-a gata. De aici si până la „fonduri speciale” în biblioteci, secrete care va să zică, nu-i decât un pas. Nici o deosebire de epoca comunistă, cu deosebirea că politrucii veniti călare pe tancurile sovietice au mai dispus si distrugerea „prin rupere si ardere” a mii de cărti, folosindu-se si de unelte autohtone, neaos românesti, vom discuta altă dată si acest subiect, cu documentele în fată, războiul împotriva cărtilor. Revenind la afirmatiile stimabilei, am avut răbdarea să cercetez putin cum devine chestia asta în State, desi părerea mea era formată deja. Nici vorbă de acces restrictiv, cu atât mai mult cu cât acest drept este statuat de primul amendament al Constitutiei SUA. Pe toate siturile bibliotecilor publice este explicat în mod clar, citez :

The concept of informed consent only has meaning if the full range of human ideas is accessible to the people. The proponents of the various points of view must be able to make their cases fully and openly, however popular or unpopular they may be, before the individual and collective judgment of their fellow citizens. […] It is the genius of the American system that we base our liberty on the broadest protection of each individual’s rights to free expression and on the corollary right to access the expression of others. It is the genius of the American public library to be an institution dedicated to promoting the exercise of these rights.[…] Libraries are storehouses and access-distribution-and-retrieval centers for an exploding body of human knowledge and opinion. They serve as neutral ground for opposing positions.[…]

QED. Nu mai traduc, presupun că toti cititorii mei, sau o bună parte a lor, cunosc limba engleză, cel putin în măsură să vadă că stimabila minte cu nerusinare. Sau poate s-o fi referit la bibliotecile publice înfiintate de ISIS sau Al-Quaeda, cine mai stie? În fine, mai la vale spicuiesc si concluzia – mare chestie cu americanii astia, Dom’le! Nu lasă unor astfel de specimene nici o portită de scăpare, blocând toate posibilitătile de a specula ulterior orice fisură în sistem, citez din nou :

Some attacks on libraries or their collections represent the calculated political agenda of sophisticated, well-organized individuals or groups who see the issue of material in the library as a means of advancing other social or political interests within a broader framework.

Da! Punctul pe i – astfel de atacuri (asupra cărtilor, evident!) reprezintă agenda politică calculată a unor grupuri de interese extrem de bine organizate. Deci asta era! Mai vedem noi ce si cum.

"Reuniunea tovaraseasca" a tinerilor social-democrati, organizata miercuri seara intr-un club bucurestean, i-a avut alaturi pe presedintele partidului si pe presedintele executiv, cei doi fiind insa prezenti in intervale de timp diferite, intre prezentele lor venind chiar si Politia. In imagine, Adrian Nastase (S) si Victor Ponta(D)

O altă chestiune care m-a determinat să scriu asupra acestui subiect a fost interventia publică a dlui Alexandru Florian, cu care ne-am mai întâlnit pe aici, director al Institutului National pentru Studierea Holocaustului din România (sic), pe scurt INSHR, „Elie Wiesel”, interventie prilejuită de promulgarea Legii 217/2015. Ce afirma atunci dânsul, citez :

Nu este o lege a cenzurii, nu împiedică discutia despre anumite creatii ale unor autori care în perioada interbelică au fost simpatizanti sau chiar membri ai Miscării Legionare, ci este una sincronizată cu celelalte legi care s-au dat în alte tări membre ale UE, unde s-a considerat că pericolul fascist reprezintă un risc astăzi. Avem o datorie etică de a promova memoria victimelor Holocaustului. (…) Nu poti să promovezi în spatiul public o simbolistică legată de fascism si în acelasi timp să promovezi memoria victimelor. Sunt două lucruri în contradictie. Această lege interzice cultul unor persoane care s-au făcut vinovate de apartenentă la Miscarea Legionară si au fost condamnate.

Perfect adevărat – mai putin ultima frază, în care dl. Alexandru Florian incriminează apartenenta la Miscarea Legionară a anumitor intelectuali. Sunt niste contradictii aici. În primul rând că Miscarea Legionară s-a dorit a fi o miscare de masă pur românească. Cât de bine a reusit acest lucru, rămâne să se stabilească mai târziu – ca de obicei, ACUM NU E MOMENTUL – cum spuneam si altădată, întreaga noastră istorie de la Marea Unire încoace, este un lung sir de momente istorice ratate, oricum doar viitorul va decide. Din punctul meu de vedere, Miscarea Legionară a reusit acest lucru în bună măsură, dat fiindcă la apogeu, în momentul alegerilor din 1937 era a treia fortă politică a tării, chestiune consfintită de rezultatul alegerilor, cu toate că SSI, împreună cu alte „organe de stat” ocultaseră alte câteva sute de mii de voturi acordate legionarilor, după cum avea să declare ulterior Eugen Cristescu la procesul „Marii Trădări Nationale”. În consecință, dl. Alexandru Florian, erijându-se în justitiar suprem, deasupra justitiei oficiale, acuză si incriminează o întreagă generatie, fără a mai vorbi de sutele de mii de legionari, împreună cu simpatizanti, eventual si cu familiile acestora, într-un cuvânt milioane de români, doar pe baza convingerilor politice ale acestora. Ce-i drept, dânsul mentionează – este vorba de cele care au fost condamnate. Problema este că extrem de putini legionari au fost condamnati doar pentru apartenenta la Miscarea Legionară, vorbesc strict de acest aspect – care de altfel era si extrem de greu de probat, vorbesc aici de arhive cu liste de membri cotizanti, legitimatii si alte asemenea. Apoi, regimul comunist, justitia acelor vremi mai precis, nu putea da verdicte pentru fapte petrecute cu multi ani în urmă. Mentionez că în data de 14 feb. 1938, guvernul MS Carol al II-lea a emis un decret-lege prin care orice activitate politică era interzisă. În urma acestei adevărate „lovituri de stat” prin care monarhul a urmărit desfiintarea regimului parlamentar democratic, Pentru a feri propria organizatie de represalii, Corneliu Zelea Codreanu, comandantul suprem al Miscării Legionare a desfiintat partidul Totul Pentru Tară, sistând orice activitate politică sau de alt fel, precum comertul legionar, etc… susceptibilă să provoace reactia brutală a autoritătilor. Partidul Totul Pentru Tară, desfiintat în mod oficial prin legea nr. 75/31 martie 1938, nu a mai fost înfiintat ulterior. Este drept, o parte din membrii miscării vor continua să activeze în clandestinitate, pentru ca miscarea să renască cu o fortă nebănuită în septembrie 1940, contribuind în mod decisiv la abdicarea lui Carol al II-lea si fuga acestuia din tară. Cu toate că legionarii erau acuzati de către comunisti de toate relele posibile, reale sau imaginare, practic, verdictul în mai toate procesele de după 23 august 1944, a fost dat pentru fapte concrete, petrecute după această dată, conform cu legislatia promulgată atunci, cel mai adesea pentru UNELTIRE ÎN VEDEREA RĂSTURNĂRII ORDINII SOCIALE. Practic era vorba despre partizanii din munti, cei care se constituiseră în grupuri înarmate care atacau fortele de ocupatie, cei care produceau sabotaje, cei care încercau să reorganizeze miscarea legionară, cei care nu depuseseră armele în termen legal, etc… delicte extrem de concrete si grave pentru acea epocă si în acel context legislativ, penalizate extrem de greu – de la 10 ani temnită grea la pedeapsa cu moartea, nicidecum pentru simpla fostă sau/si actuala apartenentă la Miscarea Legionară, de altfel, extrem de greu de probat. În consecintă, dl. Alexandru Florian „se înseală” – cu bună stiintă, dat fiindcă se referă la cei condamnati pentru apartenentă la miscare, cazuri practic inexistente, urmărind să îi bage în aceeasi oală pe toti cei care au avut vreo cât de mică tangentă cu Miscarea Legionară. Este drept, au fost si cazuri de condamnări pentru fapte extrem de concrete, în cadrul unor procese de mare răsunet în epocă, începând cu procesul „Marii Trădări Nationale”, lotul „ziaristilor fascisti”, lotul „tărănistilor”, procesul „pogromului de la Iasi”, etc… cazuri pe care le vom discuta punct cu punct, în special pe cel privind pe jurnalistii nationalisti. În concluzie, ar fi trebuit ca dl Alexandru Florian să se refere la cazuri de persoane condamnate definitiv pentru motivele specificate în legea 217/2015, de o instantă română sau străină (nu este cazul, cel putin eu nu cunosc astfel de cazuri, dar nu-i încă timpul pierdut, a vrut probabil să spună initiatorul proiectului de lege, un fost profesor de istorie, devenit pentru o vreme capul PNL si candidat la presedintie), nu să bată câmpii, atacând întreaga miscare si pe toti care au intrat cumva în tangentă cu ea. Da, exact asa face, citez :

Placa-Acad.-Nichifor-Crainic-Vasile-Conta-3-5-Bucuresti-2015-Foto-Victor-RonceaNichifor Crainic are placă pusă de Academia Română cu aprobarea Primăriei pe strada Vasile Conta, Nichifor Crainic care a făcut parte din guvernarea Antonescu; mai este un bust al lui Mircea Vulcănescu în sectorul 2, fost subsecretar de stat la Ministerul de Finante si condamnat pentru crime de război în baza Legii 312/1945 cu modificările ulterioare. Mentionez că legile în baza cărora au fost condamnati în procesele după Al Doilea Război Mondial sunt si azi în vigoare, iar deciziile definitive sunt si astăzi valabile. Toti cei care le pun în discutie minimalizează o legislatie care a fost recunoscută de către trupele Aliate — SUA, URSS, Marea Britanie — împotriva Germaniei naziste, deci verdictele date în 1945 si după sunt perfect legale si astăzi si trebuie să ținem seama de ele.

Sigur că da! Dl. Alexandru Florian are perfectă dreptate din acest punct de vedere. Numai că problema este mult mai complicată. Chiar dacă Scânteia din 30 mai 1945 îi prezenta drept „criminali cu boturile mânjite de sânge”, toti acei ziaristi nu au fost condamnati pentru „crime de război”, cum afirmă dl. Florian ( corect ar fi fost să se refere exact la textul legii, respectiv „infractiuni de genocid contra umanitătii si de crime de război”) – în spetă, Nichifor Crainic a fost condamnat pentru publicistica sa nationalistă, si nu pentru că ar fi fost Ministru al Propagandei în perioada ianuarie-mai 1941. Nici Radu Gyr, comandant legionar, nu a fost condamnat pentru apartenenta la Miscarea Legionară ci pentru câteva articole de ziar, în subsidiar fiind acuzat de a fi fost autorul versurilor majoritătii cântecelor si imnurilor legionare. Dar despre toate acestea, pe larg, cu documentele pe masă, în episoadele următoare. În imagine, Nichifor Crainic, împreună cu sotia, urcând treptele bisericii Ilie Gorgani, pentru a asista la slujba de reînhumare a osemintelor Căpitanului, 27-30 noiembrie 1940. Si încă ceva – observati cu atentie legionarul din stânga. Desi s-a încetătenit cumva în folclor imaginea legionarului cu cămasă verde, centură cu diagonală si pistol la brâu, cu toate că era o ocazie solemnă, omul nostru nu poartă pistol. Adevărul este că legionarii nu purtau armă – pe nicăieri în fotografiile de arhivă, si există mii de imagini, nu apare nici un legionar înarmat. Regimul armelor în epoca Antonescu, ca si în cea dinainte era extrem de strict, chiar mai strict decât azi. Un număr extrem de mic de legionari avea dreptul să poarte armă, respectiv o parte a membrilor politiei legionare, vom vedea altă dată listele cu cei autorizati de către printul Alexandru Ghica, seful politiei în timpul regimului national-legionar. Chestiunea asta cu legionarii înarmati care terorizau populatia pasnică este doar o legendă urbană. În episodul viitor, despre procesul lui Nichifor Crainic. Trebuie lămurită odată pentru totdeauna această chestiune, măcar si din respect pentru această mare personalitate a culturii române.

Ion Siugariu - Poet Erou Martir

Ion Siugariu – încă un „bandit dimascat”

Da! vorba dlui Paul Goma. Să nu uităm niciodată de Paul Goma! Astea fiind spuse – la treabă! Care vasăzică vom discuta despre Ion Siugariu, prima „victimă” a recentei legi 217/2015, promulgată la sfârsitul lunii trecute de către presedintele Klaus Johannis, în vigoare din data 30.07.2015, pentru modificarea şi completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârsirea unor infractiuni contra păcii si omenirii.

Mărturisesc că fără recentul scandal, nu auzisem de acest nume, desi pretind că am citit cam tot ce s-a putut citi în literatura română. În fine, niciodată nu e prea târziu, omul toată viata învată, pentru asta există cărtile. Deci, cine este Ion Siugariu? Prima miscare a fost să caut pe net, primele informatii indexate fiind, cum altfel? tocmai odioasa wikipedie. Există un articol cu acest nume, un ciot de fapt, în argoul wikipedistilor, adică a fost creat articolul, este scrisă fraza introductivă, de aici fiind luate „cuvintele cheie” pe care le indexează motorul de căutare. Ciotul deci, citez :

Ion Siugariu (n. 6 iunie 1914 – d. 1 februarie 1945) a fost un poet legionar. Din 1934, a publicat în diferite reviste, inclusiv reviste nationaliste. În 1937, a început să studieze la Facultatea de Litere si Filozofie de la Universitatea din Bucuresti. A participat la luptele din Transilvania, Ungaria si Cehoslovacia dar a căzut la Brezno. [1]

[1] miscarea.net, Ion Siugariu

Retineti deci ! Poet legionar – asta este de fapt ceea ce se umărea, fiind de fapt si prima informatie care este indexată de google. Ion Siugariu – poet legionar – Ion Siugariu – poet legionar – Ion Siugariu – poet legionar – repetati în cor! să vă intre bine în cap! POET LEGIONAR. Autorul articolului este un anume Alexander Tendler, un personaj bine-cunoscut printre wikipedisti, un evreu care împarte personalitătile culturii si istoriei românesti în ne-legionari si legionari. Simplu ca bună ziua. Toti cei care nu si-au exprimat măcar o dată în viată admiratia si dragostea netărmurită fată de poporul evreu, sunt legionari, fie ei cripto-, pseudo- sau doar simpatizanti, persoane care în mod sigur ar fi devenit legionari la un moment dat sau într-un anume context istoric. Zonă gri nu există atunci când este vorba de evrei, acesta este punctul de vedere al acestui individ, n-aveti decât să urmăriti discutiile ocazionate de redactarea articolelor. Am căutat pe ancestry.com, tendler este un cuvânt din yiddish care semnifică un negustor de vechituri. QED. Astea fiind zise, să tragem apa! În fine, după ce se vor fi limpezit apele, vom vedea cum poate fi dezvoltat acest articol si restabilit adevărul istoric. Acest individ este secondat îndeaproape de alte două odioase specimene despre care am mai vorbit pe aici, un anume AlexF, si un anume TGeorgescu, un individ pripăsit prin Olanda, pe unde taie frunză la câini, trăind din ajutoare sociale probabil, actualmente „moderator” pe avocat.net, desi nu are studii în domeniu. Vom mai vedea noi ce-i de făcut cu aceste trei pramatii. Să facem totusi câteva observatii, în afară de intentia clară a dlui Tendler de a fixa eticheta de legionar în mentalul colectiv, prin intermediul odiosului instrument de propagandă evreiască online care este wikipedia. Nu credeti? N-aveti decât să căutati pe google după Zionist editing on Wikipedia. Imediat va apărea si filmuletul pe youtube, în care câteva moluste explică ce au de făcut în urma „workshop” – ului organizat de un anume Naftali Benett, devenit între timp unul din cei mai radicali membri ai cabinetului israelian. Vom mai aduce vorba despre dânsul pe aici. Principala observatie care se poate face este că autorul ciotului, dl. Alexander Tendler, citează în sprijinul afirmatiilor dânsului un articol de pe situl oficial al Miscării Legionare. Buuun! Atunci să vedem ce spune articolul, nu înainte de a face observatia că tartorii ce supervizează din punct de vedere al „corectitudinii politice” modul de redactare al articolelor de pe wikipedia, admit ca sursă siturile legionare, atunci când este vorba de a demasca vreun „bandit legionar”, în caz contrar siturile legionare sau să zicem, cele care au un punct de vedere echidistant fată de miscarea legionară fiind considerate drept „surse” lipsite de credibilitate. Revenind la articolul de pe situl miscării, autorul, un anume Nicolae Nită, – nu stiu cine este, n-am auzit până acum să fi fost vreo mare personalitate legionară, dar a scris câteva cărti, printre care si una intitulată Bibliografia operelor autorilor legionari, din care este extras articolul privind pe Ion Siugariu, cartea fiind apărută în 1993, la Ed. „Libertatea”, Jacksonville, SUA – autorul deci, încă din titlu îl încadrează pe Ion Siugariu drept „autor legionar”. NB. Articolul deci. Chiar de la început dânsul afirmă cu claritate, citez : „Poetul legionar, Ion Siugariu, s’a născut la 6 Iunie 1914 în Băita, lângă Baia Mare”, dând astfel apă la moară unor specimene de calibrul intelectual si moral al dlui Alexander Tendler & Co. Dar nu numai atât. Să facem observatia pentru început că autorul include în mod eronat (dacă nu tendentios de-a dreptul) în categoria asa-zisilor „autori legionari” personalităti despre care se stie în mod clar că nu au fost niciodată membri ai miscării legionare, ci cel mult, apropiati de anumite cercuri intelectuale legionare, precum Mircea Eliade, simpatizanti într-o anumită perioadă cu ideologia legionară sau cu anumite aspecte ale ei, precum Nichifor Crainic sau Nae Ionescu, sau unii care nu au avut nici în clin nici în mânecă cu legionarii si ideologia lor precum părintele D-tru Stăniloae, sau – strigător la cer – Lucian Blaga, cum spuneam, dând apă la moară unor specimene „anti-legionare” precum poetul William Totok (vezi articolele mele mai vechi despre părintele Stăniloae, mai e unul la Cluj, un italienist pe nume Alexandru Laszlo, care si dânsul aspiră la postul de „demascator sef” – vom reveni si asupra acestuia cât de curând. Să facem observatia că lucrarea dlui Nicolae Nită a apărut prin 1993, perioadă în care membrii miscării aflati în exil, persoane de vârstă înaintată, căutau să recupereze cumva un soi de legitimitate, încercând să se ralieze cumva miscării din România, multi din membrii acesteia, fosti detinuti politici, încercând să o reînvie la rândul lor – în cadrul acestei operatiuni, încercând să dea un plus de credibilitate miscării prin „anexarea” anumitor personalităti ale culturii românesti interbelice, care de fapt nu fuseseră niciodată membri ai miscării. „Operatiunea”, detestabilă în fapt, în primul rând pentru că a falsificat adevărul istoric, a dat astfel apă la moară „speculantilor” anti-legionari din mass-media făcând astfel un imens deserviciu acestor oameni de cultură. Chiar si azi, pe situl miscarea.net, la cap. Bibliografii Legionare, la articolul Emil Cioran tronează o imagine în care chipurile, filosoful apare în uniformă legionară alături de căpitan. Am demontat acest fals într-un articol mai vechi, arătând că în imagine apare comandantul Nicolae Constantinescu, cel care l-a asasinat pe I. G. Duca, asemănarea acestuia cu Cioran fiind izbitoare. Astea fiind zise, nu stiu ce să mai zic despre acest domn Nicolae Nită, dat fiindcă dispun de extrem de putine informatii despre dânsul. Indiferent ce a fost, bănuiesc că a trecut în lumea dreptilor între timp, un legionar de bună credintă sau o „cârtită infiltrată”, prin includerea în rândul personalitătilor legionare a lui Mircea Eliade, Lucian Blaga, Dan Botta, Emil Cioran, Dumitru Stăniloae, etc… le-a creat acestora un imens deserviciu, după cum vom vedea imediat, dar si miscării legionare, mai ales în ceea ce priveste credibilitatea acesteia. În continuare, articolul privindu-l pe Ion Siugariu contine date biografice ca si date privind cărtile publicate de acesta. De asemenea, pe situl miscării se găsesc si câteva poezii ale acestuia. În stil traditionalist – din punct de vedere literar, mărturisesc că nu mă prea dau în vânt după genul ăsta de poezie – cu toate acestea – retineti! – extrem de important! nu contin absolut nimic legionar. Nu numai atât – absolut nimic nationalist – o aluzie patriotică cât de vagă – care să dea o sansă cât de mică detractorilor săi să-l poată încadra la capitolul „scriitori legionari”. Deci, încă o dată ! Nimic – absolut nimic legionar! Nici măcar cea mai mică aluzie. În consecintă, semnele de întrebare asupra probitătii autorului se înmultesc. Despre dl Nicolae Nită vorbesc, că în privinta dlui Alexander Tendler & Co. n-am de ce să-mi mai fac iluzii. Cum spuneam, tragem apa, nu înainte de a remarca „limba de lemn” cu care este scris acest ciot, dar si faptul că însusi specimenul este nevoit să admită că Ion Siugariu nu a scris în publicatii legionare, ci doar „nationaliste” zice dânsul – într-o epocă, cea de azi care vasăzică, în care nationalismul este o atitudine condamnabilă, dacă nu similară cu îndemnul la pogrom si holocaust – în antiteză, evident cu internationalismul iudeo-comunist. Dar chiar si asa, cea mai incriminată revistă la care ar fi colaborat Ion Siugariu, este Mesterul Manole, revistă „de literatură” – chiar wikipedia afirmă acest lucru, fără vreo orientare politică. Mai mult, printre colaboratori apare si numele lui Mihai Beniuc, comunist si mai apoi stalinist notoriu. Si atunci, de unde până unde Ion Siugariu – poet legionar? Pentru că în nici un caz nu a colaborat cu vreo revistă legionară, dar nici măcar apropiată cât de cât de cercurile intelectuale legionare? Mă rog, este incriminat un articolas, intitulat Destin catedralic, în care poetul face apologia tinerilor din generatia sa, în care mentionează la un moment dat, citez : „Miscarea legionară n’a fost niciodată o miscare politică oarecare, ci ea a pornit dintr’o teribilă ardere interioară, dintr’o nepotolită sete de istorie, de împlinire, de justificare în veacuri si de aceea ea a trebuit să accepte si să propovăduiasca jertfa ca o primă si admirabilă necesitate”. Da, ceea ce scrie este perfect adevărat. Si ce e rău în asta? Apoi, să însemne asta că era legionar, sau măcar simpatizant? Adică o frază într-un text de conjunctură poate decide destinul unei persoane? În conceptia dlui Alexandru Florian se pare că da. Exact atunci când un profesoras de tară, despre dl. Crin Antonescu vorbesc, încerca în mod public să ne convingă de contrariul, iată că faptele îl contrazic. Afară doar de cazul în care poetul nu ar fi fost membru al miscării, fără nici o legătură cu activitatea sa poetică. Ei bine, asta vom încerca să elucidăm în continuare, nu înainte de a face observatia că pe nicăieri în monografia lui Nicolae Nită nu apare vreo referintă privind acest aspect, eventuala apartenentă a poetului la miscare. Mai mult, pe nicăieri în scrierile memorialistilor legionari, si sunt extrem de multe, nu apare vreo referintă la acest aspect, care pare să fi pus definitiv eticheta de „legionar” poetului, doar această referire din monografia dlui Nită, preluată „în mod creativ” de dnii Tendler & Co.

În continuare să vedem ce si cum cu subiectul nostru de azi, poetul Ion Siugariu. Câteva informatii deci, extrase din monografia intitulată Viata Poeziei, lucrare apartinând Lect. univ. dr. MARCEL CRIHANĂ, care se poate descărca liber pe net. Să facem precizarea – mare chestie Dom’ le asta cu informatica si uneltele de analiză a textului – desi cartea are 344 de pagini, pe nicăieri nu apare termenul legionar – da! ati auzit bine! termenul legionar nu există în lucrare. Buuun! Hai să vedem acum ce spune cartea despre poetul Ion Siugariu. Lucrarea este o culegere de texte ale poetului, având si o notă biografică, singura care ne interesează de altfel. Spicuim aspectele cele mai importante ale vietii poetului, citez:

Ion Soreanu Siugariu s-a născut în data de 6 iunie 1914 la Băita, Maramures, primul băiat din cei sase ai familiei de mineri aurari Ion si Floarea Sugar. Urmează scoala primară în Valea Borcutului apoi liceul la Oradea. În timpul liceului a fost bursier si mai mult decât atât, dovedind aptituni deosebite pentru fizică si matematică, a obtinut prin concurs o bursă de studii la Universitatea Oxford din Marea Britanie, pe care o refuză preferând să se ocupe de literatură. Sub îndrumarea profesorului său, Octav Sulutiu, Ion Siugariu începe să scrie în diverse reviste literare. Din 1937 studiază la Bucuresti în cadrul Facultătii de Litere si Filozofie, specialitatea Filologie Modernă. Din 1939 se alătură colectivului revistei „Mesterul Manole”, condusă de Vintilă Horia colaborând totodată cu alte reviste literare. În noiembrie 1941 este ales presedinte al Asociatiei Studentilor Refugiati. În Februarie 1942 sustine teza de licentă cu titlul „Aspectul jurnalistic în literatura modernă” pentru care obtine calificativul „magna cum laude”. În 1943 se căsătoreste si în acelasi an ese mobilizat si pleacă pe front. Cade la datorie în data de 1 februarie 1945 în bătălia pentru eliberarea orasului Brezno din Cehoslovacia, aflat sub controlul armatei germane. În 28 februarie 1945, prin decretul nr. 641, a primit post-mortem din partea statului român decoratia „Coroana României cu spade în gradul de Cavaler si cu panglică de Virtute Militară” iar în ziarul „Adevărul” din aceeaşi zi apare o notiţă în care se scria: „Duminecă după masă, la ora vecerniei, în cadrul A.S.R.T.A.-ului s-a făcut pomenirea lui Ion Siugariu, poetul căzut pentru patrie la 1 februarie 1945, în satul Polhora din Munţii Tatrei”. În 1956, rămăsitele pământesti i-au fost reînhumate în cimitirul militar român de la Zvolen, lângă Banská Bystrica, Cehoslovacia. În 1983, prin implicarea sotiei sale, doamna Lucia Soreanu (care trăieste în Aachen, Germania si are în prezent 96 ani), statul român înfiintează la Băita Casa Memorială a poetului Ion Siugariu.

Da, cam ăsta este esentialul – o viată de intelectual patriot, prins în vârtejul istoriei celui de-al doilea război mondial, căzut la datorie pentru patrie. Mai mentionez că în august 1958, o delegatie guvernamentală din România a participat la ceremonia dezvelirii monumentului ridicat la Zvolen în memoria eroilor români, iar Laurentiu Fulga, devenit mai tîrziu presedintele Uniunii Scriitorilor, a depuns o floare pe mormântul lui Ion Siugariu. În 1968, „Editura militară” a publicat volumul „Carnetele unui poet căzut în război”, cu o prefată semnată de Laurentiu Fulga, iar în anul 1975 aceeasi editură a publicat monografia „Poetul-ostas Ion Siugariu”. Deci de unde până unde legionar? Asta numai dl Nită stie, y compris dnii Tendler & Co. În perioada regimului Antonescu, pentru o scurtă perioadă a fost sef de cabinet al lui Ion Petrovici, ministru al Culturii si Cultelor. Am mentionat acest fapt, pentru că nu avea cum să ocupe o functie guvernamentală dacă ar fi fost măcar bănuit de simpatii legionare. Si atunci de unde până unde poet legionar? Si acum scandalul – care a inflamat spiritele contra recentei legi asa-zis „anti-legionare”, prima victimă a acesteia fiind poetul si eroul de război Ion Siugariu. Atunci, să vedem ce s-a întâmplat mai exact.

Pe scurt, primăria orasului Brezno a reabilitat de curând podul peste râul Hron, aflat în zona Gării Brezno – locul în care a murit sublocotenentul Ion Siugariu, răpus de explozia unui proiectil de artilerie. Primăria a luat decizia de a onora moartea eroică a poetului prin acordarea numelui său podului nou reabilitat. Demn de mentionat este că anul acesta s-au împlinit 70 ani de la moartea poetului. Primarul orasului Brezno, Tomas Abel, a adresat o înstiintare oficială catre Ambasada României în care comunică decizia referitoare la denumirea podului, anuntând că festivitătile oficiale vor avea loc în data de 28 august 2015. Totodată, Abel solicita prezenta reprezentantilor României în timpul festivitătilor. Ceea ce nu stia primarul din Brezno, este că Legea 217/2015 era deja în vigoare, astfel că printr-un abuz grosolan de interpretare, „coroborat” – ce sinistru sună, cu informatiile preluate fără o minimă verificare de pe wikipedia, dintr-o prudentă prost înteleasă si gestionată, în contextul recentului scandal prilejuit de decorarea lui Octav Bjoza, scandal instrumentat si pus în scenă de acelasi politruc cominternist de la conducerea INSHR – „Elie Wiesel”, dl. Alexandru Florian, dimpreună cu slugile sale „corecte politic” din mass-media, poetul si eroul nostru devine suspect de rapid un „fascist”. Ce s-a întâmplat de fapt? Să zicem că dintr-o precautie prost înteleasă, apoi mai este si o incompetentă crasă la mijloc, secretarul nr. 2 al ambasadei, dl. Radu Coantă dă un răspuns halucinant la scrisoarea primăriei, citez :

Corespondenta-primarie-Brezno-si-ambasada Romaniei din Slovacia - Ion SiugariuVă scriu în numele Ambasadei României în Republica Slovacă. În primul rând as dori să-mi exprim gratitudinea pentru initiativa si efortul depus de Dvs. pentru cinstirea memoriei sodatilor români căzuti în cel de-al doilea război mondial în apărarea (nu erau în apărare, ci în ofensivă, dar ce mai contează) pământului slovac. Pe de altă parte, doresc să vă informez că sodatul român (nu era soldat, ci sublocotenent, ofiter care vasăzică, nici asta nu mai contează) al cărui nume intentionati să-l atribuiti podului – de altfel, un soldat si un poet apreciat, a fost, în tineretea sa, asociat cu miscarea fascistă din România (Miscarea Legionară, al cărei lider a fost condamnat mai târziu pentru crime de război) În consecintă, partea română îsi exprimă rezerva în ceea ce priveste asocierea cu acest eveniment particular (în special datorită contextului politic si geo-strategic actual – ascensiunea miscărilor de extremă dreaptă în destul de multe tări europene). Etc…

Acesta este textul, mai mult decât edificator. Dincolo de ineptiile debitate, hai să admitem că dl. Coantă stă prost la capitolul istorie, ca toti politicienii de altfel, dar putea măcar să se documenteze, sau să ceară un referat de la centru. Sau poate chiar l-a cerut, cui altcuiva decât „persoanei abilitate” să aprecieze „urmele de legionarism” în biografia fiecăruia din noi, dlui Alexandru Florian. Cum altfel să putem explica aberatiile debitate în scrisoarea sa, nu vorbesc strict de informatii asupra poetului, ci cele legate de istorie, pe care ar trebui să le cunoască orice absolvent de liceu. Bunăoară Miscarea Legionară nu a fost fascistă, desi legea asta decretează, substituindu-se Academiei Române care prin vocea acad. Dan Berindei sustine contrariul, dar mai este si enorma gugumănie conform căreia Horia Sima ar fi fost condamnat pentru crime de război. Nu stimabile, te înseli amarnic, ca să mă exprim asa – chiar dacă Horia Sima a fost inculpat în procesul asa-zis al „Marii Trădări Nationale”, toti cei inculpati fiind acuzati în rechizitoriu de „crimă de dezastrul tării” – aici incluzându-se printre altele si crime de război, extrem de clar definite în actul de acuzare, în sarcina lui Horia Sima, absent la proces, nu au putut fi puse crime de război, pentru că la data începerii războiului si pe toată durata acestuia, Horia Sima a fost internat într-un lagăr de concentrare german. Apoi se pune întrebarea, pe ce bază juridică un functionar al unei ambasade dă astfel de verdicte, normal ar fi fost să se ceară un referat din partea CNSAS, Academiei Române, directiei arhivelor militare, da – unor organe abilitate să lămurească o astfel de problemă. Stati linistiti! Se va ajunge si acolo. Si pe baza căror documente îsi sustine afirmatiile dl. Coantă? Wikipedia, care încă din start sustine că este o sursă lipsită de credibilitate? Si implicit, afirmatiile iresponsabile ale unui fost legionar? Că altceva nu am găsit în investigatiile mele. Repet, nu am găsit numele poetului nicăieri mentionat în memorialistica legionară, si nici în bibliografia tot mai stufoasă a lucrărilor stiintifice tratând istoria acestei miscări. În fine, treaba MAE cum o va scoate la capăt cu scandalul diplomatic care se profilează la orizont. Pentru că, spre deosebire de români, slovacii stiu foarte bine ce drepturi au si cum se aplică legislatia. Stupefiate la rândul lor, autoritătile slovace dau ambasadei române un răspuns extrem de transant, cerând, cum altfel, dovezi concrete, nu vorbe goale si lozinci anti-fasciste. Din păcate, nici în ceasul al 12-lea ne-functionarii ambasadei nu se trezesc la realitate, reluând aceleasi tâmpenii, nu înainte, culmea tupeului, să sugereze atribuirea numelui altui sodat podului peste râul Hron, citez:

În opinia noastră, ar trebui să vă gânditi să denumiti podul cu numele altui soldat căzut în apărarea Slovaciei.(sic! iar apărare, era ofensivă pentru eliberare, istoria este o stiintă la fel de exactă ca si matematica.)

Slovacii, mai grei de cap când vine vorba de astfel de interpretări „subtile”, cer din nou dovezi extrem de concrete, asa cum ar trebui si noi să facem la fiecare aberatie debitată de către dl. Alexandru Florian & Co. În consecintă, văzând cu cine au de-a face, de unde nu e – nici D-zeu nu cere! asa parcă se spune – au reluat investigatiile pe cont propriu, în consecintă, s-au adresat pentru început Casei Orăsenesti de Cultură din orasul Tăutii-Măgherus, cerând dovezi concrete privind „asocierea” poetului cu „miscarea fascistă din România”. Observati vă rog, modul perfid în care acest neica-nimeni, un secretar 2 de ambasadă, evită să vorbească clar despre apartenenta sau ne-apartenenta poetului la miscarea legionară, vorbeste de „asociere” – termen necuprins în textul legii, la care individul nici nu face vreo referire. Iată ce scrie un voluntar slovac, politistul Luboš NEPŠINSKÝ, adresându-se Primăriei din Tăutii-Măgherus, locul natal al poetului, citez :

Vă salut. Îmi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă. Îl voi cinsti întotdeauna pe Siugariu si pe toti soldatii români. El a luptat si a murit pentru libertatea noastră. Acest adevăr nu-l va schimba nimeni. Prin sângele său a demonstrat ce gândeste si unde apartine. Nu ne-a putut da mai mult decât ne-a dat. Îmi pare foarte rău, dar informatia a venit din partea Ambasadei Române. Ne-a întristat foarte mult acest fapt. Toate lucrurile au fost pregătite, ne ocupam deja de ultimele detalii. Sunt sigur că totul se va clarifica, iar numele lui Ion Sugariu va fi reabilitat. Luboš

Ce să întelegem de aici? Nici eu nu mai stiu. Chestiunea e cumva în coadă de peste. Adică în ciuda vorbelor frumoase rostite de către bravul politist, este clar că încă se asteaptă un răspuns din partea oficialilor români. Din punctul meu de vedere, este aproape sigur că acesta nu va veni, cel putin până în 28 august. Si atunci, nu există decât două ipoteze, fie Primăria din Brezno va amâna evenimentul până la clarificarea situatiei, ceea ce este aproape sigur, fie va accepta solutia oferită de dl. Coantă, mai putin probabil. Pentru că din corespondenta neoficială dintre primăria din Brezno si cea din Tăutii-Măgherus, pe care nu o mai redau aici, sunt convins că slovacii si-au cam dat seama cum devine chestia. În următoarea perioadă, un rol important, poate cel mai important din cariera sa de parlamentar, l-ar putea avea reprezentantul minoritătii slovace în Parlamentul României, dl. Adrian Miroslav Merka, cel care a initiat proiectul ridicării unui bust al poetului. Nu stiu, si nici nu pot aprecia dacă se va plia sau nu în fata mafiei neo-cominterniste de la INSHR. De asemenea, astept o reactie din partea Oficiului National pentru Cultul Eroilor, Asociatia Natională a Veteranilor de Război, Arhivelor Militare al M.Ap.N., CNSAS si nu în ultimul rând, din partea Academiei Române. Este de datoria noastră să punem punct terfelirii valorilor nationale, atâtea câte sunt. Primăria si locuitorii orasului Brezno asteaptă acest răspuns. Nu mă interesează destituirea dlui Coantă, cum au cerut inflamati unii, dânsul este doar un neica-nimeni în multimea de neica-nimeni din administratie, dacă mâine dispare, poimâine nu va sti nimeni de dânsul, din ce a făcut până acum nu apare a fi decât un „client politic” care se teme pentru „osul său de ros”. Nu mă interesează.

Mult mai interesante sunt întrebările prilejuite de acest scandal mediatic. Pentru că aici nu se pune numai problema imbecilă dacă Ion Sugariu a fost sau nu legionar, ci incriminarea unei întregi generatii în numele falselor valori, mascate de „respectul pentru victimele Holocaustului”, etc…, etc… Pentru că de la persoane condamnate pentru crime de război, genocid si altele similare, condamnate definitiv de o instantă română sau străină, ca să fiu mai pe înteles, din categoria principalelor căpetenii naziste, Hermann Göring si toti cei condamnati la Nueremberg, chiar dacă legalitatea procesului se mai discută încă, la fel cum unul din condamnati, gral. Alfred Jodl, a fost reabilitat în 1953, dovedind că procesul nu a fost atât de infailibil pe cât se afirmă, deci de la astfel de criminali de război, si până la sublocotenentul poet Ion Siugariu, înfierat în cel mai pur stil stalinisto-cominternist pe baza a două rânduri din wikipedia, si ele scrise pe baza afirmatiei unui inconstient, fără absolut nici un document justificativ, e cale lungă, ca de la cer la pământ. Este încă o dovadă, mai mult decât concretă, că această asa-zisă lege „anti-legionară” este o aberatie legislativă. Numai si acest derapaj nenorocit si este un argument serios ca legea să fie abrogată imediat. Sigur, se va spune că toate acestea s-au întâmplat pentru că nu există încă instructiunile de aplicare. Chiar si asa însă, toate aceste aberatii care au inflamat deja opinia publică – si nu au trecut decât două săptămâni de când legea este în vigoare, sunt dovada palpabilă, că parlamentarii în totalitatea lor, prin votul acordat acestei legi, au dotat INSHR, recte pe dl. Alexandru Florian, si implicit potentialii adepti ai dânsului avizi de putere, cu un instrument anti-democratic si anti-constitutional de presiune si santaj politic. Dincolo de toate acestea, orice om de bună credintă îsi pune întrebarea: ce crime de război si genocid a comis Ion Siugariu? A fost el condamnat definitiv pentru asa ceva? Prin ce speculatii iudeo-cominterniste s-a ajuns la asemenea aberatii? Păi se sustine pe baza wikipediei că ar fi fost legionar. Si ce dacă – spun eu! Chiar si să fi fost al doilea după Horia Sima, contează ceea ce a făcut, dacă a fost condamnat, în mod definitiv, de către o instanţă română sau străină, pentru faptele enumerate în lege. Dl. Alexandru Florian si ciracii dânsului, nevertebrate avide de putere, ar dori să condamne pe oricine nu e pe placul dânsilor, doar pentru ceea ce gândesc. Ori asta nu se poate.

Şi acum un punct de vedere personal. Îmi plac astfel de scandaluri. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Să vadă toată lumea ce hram poartă dl. Alexandru Florian & Co. Mămăliga tot va face bum într-o zi. Cineva, acolo sus, chiar în parlament poate, se va convinge într-o zi că activitatea INSHR sub conducerea dlui Alexandru Florian face rău ţării, inducând grave tensiuni în societate. Acum câteva zile, un anume Aurelian Pavelescu, presedintele defunctului PNT-CD, făcea un apel disperat pe feisbuc să semnăm o petitie online, adresată MS, pentru a-si schimba decizia privind schimbarea statutului fostului print Nicolae. Am avut atunci mai multe replici privind monarhia, actuala casă regală, trecutul, prezentul si viitorul monarhiei în România, vom discuta altă dată acest aspect ca si intrigile de „palat” – nu asta vreau să discut aici – ci faptul că tara arde si baba se piaptănă – recte PNT-CD, de-asta s-a si dus draq lucrarea lui Coposu. Nu putea dl. Pavelescu să ceară semnarea unei petitii online pentru destituirea dlui Alexandru Florian de la conducerea INSHR, si trecerea acestuia în subordinea Academiei Române? Putea, dar nu-l interesează acest aspect. Oricum, cât de curând va face cineva acest pas. Sunt convins de asta. PS. Între timp, timid, a apărut si petitia online. Debut relativ slab, ceea ce arată că cei dornici să sanctioneze drastic abaterile găstii de neo-cominternisti ce a ajuns să dicteze în parlament sunt încă putini, si încă si mai putini decât cei ce constientizează pericolul acestei legi pentru democratie si libertatea de expresie. Pentru că nu la cei care îsi încheie comentariile cu Heil Hitler, totdeauna anonim, ca si cei ce se lamentează la fel de anonim că le-au murit rudele la Auschwitz, mă refer aici, pentru că sunt cazuri extrem de rare, iar procedura de depistare în vederea sanctionării este extrem de complicată, ci la cei care doresc să-si exprime în mod liber opiniile, la cei care cred, dacă nu s-au convins deja de „cazul” Siugariu, că legea va da nastere la situatii aberante. În fine, vom trăi si vom vedea! Sunt tare curios ce părere au initiatorii si sustinătorii legii despre acest caz. Sigur, mi se va argumenta cu chestii gen eroare regretabilă, interpretare exagerată a legii, etc… Cert este că toate acestea nu ajungeau să se întâmple dacă legea în forma actuală, ar fi fost respinsă de presedinte. Asta este absolut sigur.

(va urma)

Sursa: Mizeria Istoriei via Ziaristi Online

Vedeţi şi: Prima victimă a Legii “Elie Wiesel”: Poetul Ion Şiugariu, erou-martir anti-hitlerist, omagiat în Slovacia, turnat de Ambasada României ca “legionar”. DOCUMENTE ALE RUŞINII

Manualul lui Roller Istoria RPR sursa Legii anti-legionare Elie Wiesel 217-2015

Print Friendly, PDF & Email

5 comments

  1. Pingback: Solicitare către MAE în cazul Poetului erou-martir Ion Soreanu Şiugariu. Ana Pauker e un nume bun pentru Podul din Brezno? - Ziaristi Online | Ziaristi Online

  2. Nolan A

    Un personaj cat se poate de vocal, se pare ca exista inregistrari cu acest eli w de pe vremea cand era hotarat sa si faca operatie de schimbare de sex si sa candideze pentru eurovision.

  3. cam asta e

    Din fericire, limba romana nu are nevoie de cuvinte noi pentru a-i (de)numi pe cei care inventeaza aiureli de genul “negationist”, “homofob” etc. Ne ajung cele pe care le avem: sarlatani, imbecili cronici, idioti nativi, travestiti, canalii…oho! Sunt sute!

    kipsy, album de familie!

    PS: sper sa nu retraim, nici macar in amintire, spectacolul canaliilor de bulevard catarate pe catarg

  4. Pingback: Soţia Poetului-martir Io

  5. Pingback: FABRICA DE LEGIONARI. Analiza continuă: Florian vs Ţuţea sau Rusia contra România. INFO: Şi Ţuţea a fost reabilitat de Justiţia Română - Ziaristi Online | Ziaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.