Oprescu, matrioşka "săracului şi cinstitului" Iliescu, pus în cătuşe la ora 0.33. Felicitări SRI şi DNA! Mai bine mai târziu decât niciodată. UPDATE: REFERATUL DNA - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Oprescu, matrioşka “săracului şi cinstitului” Iliescu, pus în cătuşe la ora 0.33. Felicitări SRI şi DNA! Mai bine mai târziu decât niciodată. UPDATE: REFERATUL DNA

Sorin Oprescu - Ion Iliescu

IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

06 septembrie 2015
Nr. 1438/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 06.09.2015, ora 00.33, până la data de 07.09.2015, ora 00.33, a inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, primar al municipiului Bucureşti, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din Municipiului București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului București.

Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.

Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, precum și pentru Primar.

La data de 05.09.2015, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la un număr de patru denunțători pentru edilul municipiului Bucureşti.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Inculpatului Oprescu Sorin Mircea i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca acesta să fie prezentat, la data de 06 septembrie 2015, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE al DNA via ZIARISTI ONLINE

Matrioska Oprescu IliescuProfit.ro a obţinut Referatul DNA, din care cităm:

Unul dintre denunțătorii lui Sorin Oprescu, subaltern al acestuia în Primăria Capitalei, le-a declarat anchetatorilor că i-a dat primarului de nouă ori mită, de fiecare dată între 20 și 30.000 de euro, potrivit referatul prin care DNA cere Tribunalului București arestarea preventivă a primarului general

În denunțul formulat la data de 23.08.2015 denuntătorul (…) a învederat, printre altele, că în anul 2014, având în vedere că inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, Primar al Municipiului București, i-a reproșat că au ajuns la el mai multe reclamații la adresa (….), în sensul că acesta din urmă lua mită. În consecință, (…..) a convenit cu (…..) și persoană de încredere a acestuia, să-i dea inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA o parte din această mită, fără a-și aminti dacă inițiativa a fost a lui ori a lui (…..). Cu privire la justificarea remiterii unei părți din mita primită către Primar, (…..) a arătat că obiectivul dorit era aceea ca inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA să nu îl dea afară, având în vedere reproșarea reclamațiilor. De atunci, în cca. 9 ocazii, (…..) și (…..) i-au remis inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA sume cuprinse între 20.000 și 30.000 euro. În ceea ce privește modul în care aveau loc remiterile, (…..) a arătat că împreună cu (…..) se deplasa la casa inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA din com. (…..), unde îi lăsau banii, arătându-i totodată Primarului faptul că i-au lăsat, iar acesta din urmă le spunea „Mulțumesc”. (…..) a mai precizat că a încercat o dată să îi spună inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA de la care dintre contracte provine mita, însă Primarul l-a întrerupt repede („mi-a dat-o scurt”) spunându-i că nu îl interesează acest aspect”.

Un alt denunțător, tot subaltern al primarului, le-a povestit anchetatorilor că Sorin Oprescu primea mita doar la domiciliul său și doar după ora 22:00, dat fiind faptul că anchetatorii nu pot face percheziții la astfel de ore. Mai mult, același denunțător a povestit cum l-a învățat Sorin Oprescu să verifice dacă este urmărit, dar și să nu vină direct la el acasă, ci sa facă mai multe ocoale.

„În declarația dată la data de 28.08.2015 (vol. II, filele 7- 14) (…..) a învederat că de la începutul anului 2012 consilierii personali ai Primarului i-au adus la cunoștință că acesta din urmă nu îl mai agreează. În consecință, a luat legătura cu (…..), știind că aceasta are o relație bună cu Primarul. Referitor la problemă, aceasta i-a spus că îmi va stabili o întâlnire cu Primarul, pe care mi-a și stabilit-o aproximativ în vara anului 2012 în (…..) , la casa inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA. La întâlnirea ce a avut loc și la care au participat cei doi, (…..) l-a întrebat pe acesta care este problema și dacă vrea să îl dea afară, Primarul răspunzându-i, cu aproximație, că „acum știu drumul și să vin acolo pe viitor să discutăm, ori de câte ori este nevoie”. Din exprimarea lui (…..) a dedus că Primarul vrea ca (…..) să ceară bani de la contractorii privați aflați în relații cu Palatele Mogoșoaia, drept mită, și să-i dea și inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA o parte din acești bani. La o discuție ulterioară (…..) i-a confirmat că, pentru ca „să fie bine”, trebuie să ia mită de la contractorii privați și să-i ducă și Primarului, iar acesta din urmă nu primește decât euro. În consecință, de la finalul anului 2012 (…..) a solicitat sume de bani de la contractorii privați aflați în relație contractuală cu C.C.P.B.P.B în numele inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA și, din aceeași perioadă, a început să dea din aceste sume de bani Primarului, remițându-i 90% din tot ceea ce încasa drept mită de la contractorii privați. Referitor la modul în care avea loc remiterea, (…..) a învederat că prima dată după ce a luat mită, (…..) a fost cea care i-a stabilit o întâlnire la (…..) cu inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA. În ziua și ora indicate de (…..)(ora 22-23), Primarul a ajuns la acel imobil după (…..), indicându-i celui din urmă să-și lase telefoanele mobile în bucătărie. Acesta din urmă i-a arătat banii pe care îi avea asupra sa (10.000 euro dintr-o mită de 15.000 euro), într-o pungă de carton, tip pungă de cadou iar Primarul, prin ridicarea unei perne ornamentale aflate pe una din cele două canapele din living, i-a indicat să-i pună acolo să-i pună banii acolo, ceea ce (…..) a și făcut. Inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA a spus simplu „Mulțumesc”, după care l-a întrebat pe (…..) „Alte probleme?” și, cum răspunsul celui din urmă a fost negativ, întâlnirea s-a terminat. Tot cu această ocazie inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA i-a mai spus lui (…..) să fie atent când vine acolo, în sensul de a se deplasa pe mai multe străzi din (…..) înainte de a ajunge la imobil și, totodată, să se uite în spatele său ca să verifice să nu fie urmărit. Tot pentru viitor, Primarul i-a mai solicitat lui (…..) ca, atunci „când mai este cazul”, să vină la el la Primărie și să-i spună la ureche „Cum ne vedem?” ori „Când…pe câmp?”, urmând ca inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA să-i specifice în ce zi și la ce oră se vor întâlni la (…..). (…..) a procedat în acest mod până la finalul anului 2013, remițând Primarului pe parcursul acestui an, la 7-9 întâlniri, sume cuprinse între 20.000 și 60.000 euro”, se menționează în referatul de arestare.

Mai mult, mașina nu trebuia lăsată în fața porții casei primarului, ci parcată în garajul subteran, din aceleași rațiuni ale evitării vreunui flagrant. 

Atunci când se întâlnea cu mituitorii, subalterni care, de fapt, intermediau șpaga de la firmele care aveau contract cu primăria, Sorin Oprescu folosea un aparat de bruiaj, pentru a nu fi interceptat, se mai arată în referatul DNA.

“Referitor la măsurile de precauție ale inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, (…..) a mai indicat că într-un foișor aflat în curtea imobilului de la (…..) se află un aparat de aproximativ 100 X 75 cm în care sunt obligați să își lase telefoanele mobile atunci când discută în foișor. Despre acest aparat (…..), zis „(…..)” i-a spus că ar bruia semnalul telefoanelor, astfel încât să nu fie interceptate.”

Un al treilea denunțător le-a povestit procurorilor DNA că i-ar fi remis aproximativ 1 milion de euro primarului Oprescu, în perioada 2013 – 2015.

“A putut aprecia, cu caracter general, că din 2013 și până în prezent a fost la (…..) de aproximativ 20 de ori, sumele remise la fiecare întâlnire variau între 20.000 euro și 60.000 euro – în total, în perioada 2013-2015, i-a remis inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, după aproximarea sa, 1.000.000 euro, – sumele remise în anul 2013 proveneau în proporție de 80% din mita pe care o încasată de la denunțători pentru contractele încheiate pentru asfaltarea aleilor de la C.C.P.B.P.B”.

Chiar și după ce a ajuns la sediul DNA, Sorin Oprescu a încercat să convingă un denunțător din dosar să mintă în favoarea sa. Interceptările sunt făcute chiar în sediul Direcției:

“După momentul aducerii la sediul Direcției Naționale Anticorupție, inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA a discutat cu (…..) pe holul instituției, indicându-i în mod repetat că „Nu dăm declarații…”, „N-o să dăm declarații.”, „Nu dăm declarații, chemăm avocatu`.” ((…..) ). După acest moment, inculpatul a început să-i adreseze întrebări lui (…..), menite să afle dacă acesta din urmă, prezent în sediul D.N.A. când a ajuns Primarul, a reușit să afle probatoriul existent. Astfel, după ce inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA a întrebat „Erau marcați?” și, aflând că (…..) nu cunoaște această informație, a stabilit strategia pe care o va urma, cerându-i suspectului să facă la fel: „Banii. …[neinteligibil, vorbește în șoaptă]… ai venit să… doamna (…..) cu Groapa…”, „De aia..”, mai precis „De aia te-am chemat, cu Groapa… madam (…..) ..”, încercând așadar să determine suspectul să susțină că motivul sosirii sale în imobilul de la (…..) nu avea legătură cu vreo sumă de bani”.

Printre cei inculpați în dosar se numără și fostul șofer al primarului, Cristian Stanca, zis “Grenadă”.

Integral la Profit.ro

Foto: victor-roncea.blogspot.ro

Print Friendly, PDF & Email

5 comments

  1. Pingback: Alăptarea e Iubire la Muzeul Satului. Expoziţie de Fotografie de Cristina Nichituş Roncea. 5 – 16 Septembrie 2015, în cadrul Festivalului “Bucharest Photo Week”. Vernisaj: 8 Septembrie, Ora 15.00 | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

  2. arboreea

    d’aia se dadeau de ceasul mortii sa legalizeze ‘spaga’! Si romanu’ , prost, se gandea la ospatari si taximetristi…eventual cadre sanitare …

  3. Pingback: "Cariera fiului generalului Oprescu de la DIE se încheie brutal" - Petru Romoşan - Ziaristi Online | Ziaristi Online

  4. Pingback: Şiugariu, Ţuţea, Gyr şi Vulcănescu, mai criminali decât Horthy, asasinul a 166.000 de evrei din Transilvania şi a mii de români măcelăriţi sălbatic? | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.